CAPITOLUL  V,18-19

Rezumat Cap. V,18-19 õ18. õ19. ×nsemnul a doi lei ŒngemÇnaîi sprijiniîi pe PÇmƒnt (Gaia, Frigga, Freya, Vesta). Acesteia, marii zeiîe Terra, Œi sunt atribuite multe alte nume ­i sunt explicate de multÇ vreme, de cÇtre scriitorii greci ­i latini. Locul deosebit pe care Œl ocupÇ Platon Œn legÇturÇ cu mulîimea de cuvinte grece­ti primite de la scriitorii no­tri. Locul corect al Sveoniei.

õ18. CÇ este corect arÇtat Œnsemnul celor doi lei ŒngemÇnaîi, Œn afara monumentelor neamului nostru, ne-o confirmÇ ­i mÇrturiile altor scriitori. FÇrÇ ŒndoialÇ cÇ acesta este cazul marii zeiîe generatoare de zei Terra, al cÇrei cult cu totul strÇvechi ­i a cÇrei obƒr­ie porne­te de aici - este ŒnfÇîi­atÇ trasÇ de doi lei. Vezi ce spune Macrobius (Sat., d.l. I, XXI) Œn interpretarea lui Isaacus Pontanus (Gioviano Pontano, 1426-1503, om de stat, poet ­i istoric italian, unul din cei mai mari scriitori italieni ai secolului al XV-lea, n.t.), cƒt de mult diferÇ Œn aceastÇ problemÇ foarte importantÇ, de Lucan, Claudian ­i Lucreîiu. ×mi vine greu sÇ mÇ abîin a nu cita cƒteva versuri din Lucreîiu (lib. II, De R. N.) Œn care este vorba de mama Zeilor:

"Pe aceasta vechii poeîi erudiîi ai Greciei au cƒntat-o

  Descriind-o ca pe o zeiîÇ sublimÇ cÇlÇtorind prin vÇzduh

  ×n caru-i la care erau Œnjugaîi doi lei."

IatÇ cum a cƒntat-o Vergilius (Aeineid., lib. III) Œn ginga­ curgÇtoarele-i versuri:

"Cybele, mama de-aici e; de aici corybanticul cƒntec,

  Codrul Ideic de-aici ­i taina jertfirii cea vecinic

  MutÇ ­i leii-nhÇmaîi la carul Œnaltei zeiîe!"

¸i din nou Œn cartea a X-a:

"Aeneica luntre

  Tutor Œn frunte plutea-mpodobitÇ cu leii troianici,

Ida deasupra, cea dragÇ de-a pururi fugarilor Troiei." (trad. G. Co­buc)

Acela­i lucru spune Ovidiu Œn Cartea a X-a a Metamorfozelor: "Cu dinte domol mu­cÇ leii din frƒul Cybelei". Comp. Cicero, lib. VII, In Verr. Orat. X, p.m. 274; Cic. lib. II, De Lag., p.m. 174; Ovid., lib. II, Fast.. Cuvintele Cybele ­i Idaea din versuri apar Œn inscripîiile de pe piatrÇ, Idagud - fiind aceea­i cu Terra ­i Vesta - Esia la greci, precum ­i Eusia ­i Ousia, dacÇ dÇm crezare autorilor vechi, dupÇ Platon (Crat., p.m. 316); la Vergilius (lib. I, Georg.) apare Vesta mater, la Vergilius ­i Terra mater; la Lucretius ­i Tacitus (De R. N., lib. V; Tacit. De mor. Germ., c. XL); mai este numitÇ chiar ­i prima Deorum tellus ("cel dintƒi PÇmƒnt al zeilor") ­i Phrygia mater ("mama Frigia"), la Vergilius (Aeneid., lib. VII):

"CheamÇ pe geniul acestui pÇmƒnt, ­i pe Tellus, pe-ntƒiul

Zeilor mari ­i pe nimfe 

Dƒnsul le cheamÇ: pe Jupiter Iaeus ­i pe frigica MamÇ." (trad. George Co­buc)

Homer (Il. , XIV) o nume­te mama Tethys (Mhtera Thin), iar Ovidiu (Met. I) o nume­te Magna parens; Lactantius ŒnsÇ (Placid. Narrat. Fab. I, Fab. V); Suet. Jul. Caes., c. VII), Œi spun Parens Terra ("tatÇ pÇmƒnt"); la alîi autori apare sub forma omnium parens ("pÇrinte, tatÇ al tuturor") sau MamÇ a tuturor muritorilor (Livius, lib. I, c. LVI), iar la Lucretius (De R. N. , lib. II), omniparens ("pÇrinte a toate").

¸i aceastÇ zeiîÇ la latini este Ceres, de la care se nasc fructele, ca ­i Geres; prin schimbarea primei litere s-a obîinut dhmhthr ca ­i ghmhthr , cum este cazul la Greci, cÇci de la ei a fost numitÇ astfel, de la cuvƒntul gh, "pÇmƒnt" ­i mhthr, "mamÇ". Sau prin sincopare ca Dhmomhthr de la dhmo, "popor", ca sÇ fie mamÇ sau hrÇnitoarea popoarelor Dhmhthr ea, "zeiîa Ceres" (v. ­i Cic. De nat. Deor., lib. II, p. 39 ­i lib. III 72; Eurip. ×n Bacch.; Plat., Cratyl. , p.m. 317). DupÇ cum demonstreazÇ Diodor (lib. III, p.m. 133), mama care hrÇne­te s-a mai numit ­i Frigga, Frygia, Freya, Disa, Tita ­i Titaia lui Atlas; ea a fost socotitÇ cea mai veche ­i cea mai religioasÇ dintre toîi zeii. De aici Cicero (lib. IV, In Verr.): "Ceres este cea mai veche ­i cea mai religioasÇ, este principiul tuturor lucrurilor sacre care existÇ la toate popoarele". ¸i, ca sÇ ŒnvÇîÇm dintr-o dovadÇ foarte clarÇ, am scris nu cerimonias, ci ceremonias, cÇci a­a este mai corect, cÇci Œnceputurile ceremonialurilor s-au nÇscut de la Œmbel­ugata Ceres. De aici ­i interpretarea: Ceremonia Dhmhtria apo th Dhmhtro (Ceremonia = Demetria de la Demeter). Sunt unii care cred cÇ vine de la ora­ul Caere ­i Caeretanis. Vezi ­i Festus (scriitor latin din secolul II/III, autor al rezumatului tratatului lui Flaccus Verrius De significatio verborum - Despre semnificaîia cuvintelor, n.t.), precum ­i Valerius Maximus (lib. I, Exempl. Mem., c. I, n. 10). A­a cum o mÇrturisesc, printre alîii, ­i Cl. Thysius ­i Josephus Scaliger, se aratÇ cÇ de cÇtre cei vechi s-a spus cerus sanctus; de aici, lui Janus i s-a zis cerus manus, aceasta Œnsemnƒnd "creator bun", cÇci cei vechi spuneau manus pentru "bun", dupÇ cum apare Œn carmen saliare; de aici derivÇ cuvƒntul ceremonie, chiar ­i fÇrÇ sufragiul celor vechi, considerÇ  Borrichius (Cogit. Descript. Voss. De vit. Serm. Voc. Ceremonia). IarÇ­i Cicero (lib. VII, In Verr. Orat. X, spre final): "Te cinstesc ­i pe tine Ceres, stÇpƒnÇ peste cele sacre, care, prin credinîa oamenilor ­i religiile practicate, sunt menîinute mai departe, dar ­i prin mÇreîe ceremonii secrete; cÇci de la ele sunt ­i Œnceputurile vieîii ­i hrana ­i exemplele de omenie ­i blƒndeîe a legilor ­i moravurilor date oamenilor ­i cetÇîilor ­i, se spune cÇ s-au votat decrete prin care se permite practicarea cultului nocturn ­i altora, ba chiar ­i Numizilor" (popor african, n.t.). Vezi ­i Titus Livius (lib. XXIII, c. XXV), Suetonius (Calig. , c. LIV, Galb., c. IV) ­i Tacitus (Historii, c. II, c. 68)

õ19. Cuvƒntul Disa care la Sciîi ­i la Geîi este Tabeti /Tabiti, ŒnseamnÇ  "bucurƒndu-se de", "sÇtul de mƒncare", "saîietatea hranei", afirmÇ Herodot (c. IV, c. LIX), iar pÇmƒntul scitic ­i la greci se nume­te Apia, Aesia ("bogÇîie") pentru cÇ are bogÇîii ­i conîine ascunse Œn el, bogÇîii de orice fel. Ops este "opulenîÇ" la Plaut ( Cistell. II, I, 39) ­i Herthus la Tacitus (De Mor. Germ., c. XL). De aici ­i Cicero (lib. III, De Nat. Deor., p. 70): "PÇmƒntul Œnsu­i este o zeiîÇ ­i a­a este conceput: ­i ce este atunci strÇbunul Tellus ("pÇmƒnt")?, fiindcÇ tot ceea ce este fertil îine de femei ­i se na­te din ele: copilul o datÇ nÇscut, se hrÇne­te ­i cre­te. La fel se ŒntƒmplÇ cu toate celelalte Œnsufleîite, le hrÇne­te cu toate bunÇtÇîile, se menîin ­i se bucurÇ de viaîÇ ­i tot pÇmƒntul le prime­te pe toate cele moarte ­i le ascunde la sƒn ." Vezi ­i Cicero (De Nat. Deor., lib. II, p.m. 42 ­i lib. III, p. 70) ­i Suetonius (Vit. Tib. Ner. Caes., c. LXXV) ­i Lucretius (De R. N., lib. I), vorbind despre sƒnul PÇmƒntului-mamÇ: " Cƒnd pe acestea tatÇl Eter le-a aruncat Œn sƒnul PÇmƒntului-mamÇ" (este vorba de seminîe, n.t.). La Hesychius gÇsim pentru conceptul de pÇmƒnt-mamÇ ­i Nutrix ("hrÇnitoarea") Diana ­i mater ­i Rhea ­i Demeter ­i Artemis, dar nu o Artemis perfectÇ, cum mai puîin corect ne-o ŒnfÇîi­eazÇ interpreîii, ci o Artemis Œn stilul lui Sofocle (Mag. Nepot. Themist., III, 4, Sophocl. Oedip. Tyr et alibi saepis Herod., d. cap.). A­a o gÇsim ­i la Herodot, o Artemis de origine scitÇ pe care pÇrintele istoriei o nume­te Artimpasa ­i cÇreia Œn goticÇ Œi corespunde Artimpasa - Terra Dea ("Zeiîa PÇmƒnt") din care Œ­i trage originea ­i Artemi - Artemida la greci (Este extrem de meritorie, trebuie sÇ recunoa­tem, modalitatea Œn care Lundius, despicƒnd firul Œn patru, lÇmure­te inclusiv probleme de etimologie, pentru a clarifica corect un fapt de culturÇ strÇmo­esc, n.t.). De aici ­i titlul de onoare al unei legi artirbolcker (Artibolcker legum W. Goth. Plat. in Orat., p.m. 318). Nu ne ŒmpiedicÇ nimic sÇ socotim cÇ numele acesta este derivat dintr-o altÇ sursÇ - Platon l-a luat de la Socrate - cÇci este totu­i diferit Œn comparaîie cu celelalte vocabule referitoare la zei. ¸i nici nu e de mirare, cƒnd este un fapt mÇrturisit de chiar multiplele nume de la greci cÇ ei le-au primit de la noi. Astfel ­i celelalte nume scitice ale zeilor, a­a cum sunt ele enumerate cu Herodot Œncepƒnd, au formÇ goticÇ (adicÇ geticÇ), a­a cum am arÇtat la locul potrivit. CÇci cea care la Greci este Diana, aceea­i va fi invocatÇ ca Lucifera. Aceea­i, la Romani, va fi Juno lucina care este una ­i aceea­i cu Diana omnivaga ("Diana cea care rÇtÇce­te pretutindeni"); cÇ este socotitÇ zeiîa care Œntreprinde ­apte plimbÇri (numÇrul ­apte la greci Œnsemna "mult", de fapt "ceva necuantificat", regÇsit frecvent ­i mitologizant, n.t.) (Plaut. Aulul. IV, VII, XI; Turn. ad all. loc.). CÇci a­a dupÇ cum de la Medicus ("medic"), Medici, Medicinus, Medicina, se subŒnîelge ­i adjectivul tÇmÇduit, dar ­i substantivul artÇ (medicina era consideratÇ o artÇ), tot a­a de la pe­ti pisci, Piscinus, Piscina ­i inclusiv aqua ("apÇ"); de la Rex ("rege"), Regi, Reginus, Regina ­i subŒnîelege ­i femininul fiicÇ, soîie; tot astfel de la Lux, Luci, Lucius, Lucinus ­i Juno Lucina (Œn ambele cazuri, Lundius evidenîiazÇ familia lor de cuvinte, n.t.), dupÇ cum remarcÇ Scioppius (Parad. Lit. Ep. V; Jul. Caes. Scal., lib. IV, c. XCI; Virg., lib. VI, Aeneid. ­i lib. X; Cic. d. lib. II, p. 39) cÇreia, dupÇ aceea, din economie de limbÇ, i-au zis Luna. Vergilius (Aeneid. , lib. X) nume­te pe Diana Trivia, precum ­i Hecate, Proserpina ­i Juno inferna. Vedeîi, dar, cƒte alte nume de zeiîe i s-au mai adÇugat Lunii! Vezi ­i Macrobius (l.c.) ­i vezi ­i Herodot (c. XI, c. CLVI, Gal. in not.) ­i notele fÇcute la Eschil de cÇtre strÇlucitului Galc, care nume­te, foarte corect de altfel, pe aceea­i zeiîÇ, cƒnd Diana, cƒnd Luna, cƒnd Proserpina . IatÇ ­i la Cicero (d. lib. II, De N. D., p.m. 36 ­i 39), care Œn situaîii mistice ale Celor Sacre o nume­te pe Diana, Luna (Nat. Com. Myth., lib. III, c. XVII ­i c. XVIII), pentru cÇ de la aceea­i multe fiinîe rÇmƒn ­i curg, din care fiinîele se hrÇnesc ­i cresc ­i ajung din nou de unde s-au nÇscut, adicÇ pe pÇmƒnt. De aceea la Sofocle (Oedip. Tyr.) PÇmƒntul este numit zeu tutelar, de cÇtre cor, iar de cÇtre Vergilius (lib. I, Aeneid.) regina zeilor. DupÇ cum Jupiter este numit de cÇtre Plaut (Capt. III, IV, 89) Rege al zeilor ­i al oamenilor. Luna Pleiadelor, afirmÇ Diodor din Sicilia (lib. III, p.m. 133); la Greci Mhnh, Œn doricÇ Mana ­i Œn goticÇ Mana (de unde manadager, cuvƒnt Œntƒlnit foarte des Œn dreptul nostru naîional). De ce n-ar fi fost numit ­i mendiw sau mendin; cÇci Hesychius (p. 261, Palmer. ad h., p.n. 11) o nume­te Bendiw sau, dupÇ cum cite­te Palmerius, Bendin sau Bendeian. La Cicero (De N. D., lib. II, p. 39) este o poreclÇ ce i se aplicÇ Dianei la na­tere; pentru ca odraslele ei sÇ se maturizeze au nevoie de vreo ­apte sau chiar de vreo nouÇ luni; ­i pentru cÇ Œn acest interval iau masa (mensa) ŒmpreunÇ, s-au numit luni (menses). ×n scrierile Eddice, Diana mai este numitÇ ­i Vanadis ­i Vanagod ­i este sÇrbÇtoritÇ ca zeiîÇ a sciîilor, ZeiîÇ nordicÇ; a­a apare ­i la Lucan (De B. C. , c. I ­i c. III); tot a­a este zugrÇvitÇ Diana ­i la Vergilius (Aeneid., c. XI), Hesiod, Œn Theogonia o nume­te Diana cea care se bucurÇ la vederea sÇgeîilor (Artemi Ioeaira).

"Vino, cÇci arcul Dianei ­i îie-îi va stinge trÇirea!

  Tracica fat-a vorbit ­i din cucura de aur ea smulge

  Iute sÇgeata, ­i grabnicul arc Œl Œntinde cu gemet;

  Trage-ndelung ­i puternic, ­i iatÇ se-ndoaie cu totul

  Arcul din capete-acum, ­i mƒinile fetei se-mbinÇ

  Stƒnga pe fier ­i lipitÇ de sƒn, e cu dreapta pe coardÇ."

                                   (trad. George Co­buc)

Cum spuneam, Diana a fost sÇrbÇtoritÇ mai Œntƒi de Sciîi ­i apoi cultul ei, din regiunea nordicÇ ­i Sciîia, s-a rÇspƒndit pe Œntreaga suprafaîÇ a pÇmƒntului. ×n Faptele Apostolilor (c. XIX, v. 27), se face menîiunea Dianei din Efes al cÇrei cult s-a rÇspƒndit din Asia pe Œntregul glob ("Then hela Asia, och hela Werlden dyrkar"); preoîii ei erau toîi eunuci ­i paznicele ce o Œnsoîeau erau toate fecioare. Ei erau numiîi cu un termen general Megabyzi, Œnsu­it ­i de elini, sub forma de Megabuso, dar acest cuvƒnt este de origine scitÇ, lucru ignorat de interpreîi. Semnificaîia acestuia este: "o femeie fÇcutÇ dintr-un bÇrbat care mai Œnainte fusese bÇrbat, dar lipsindu-i testiculele i s-a zis de cÇtre strÇbunii no­tri Gallar, pentru cÇ ei nu puteau sÇ conceapÇ copii; vine de la galla sau gƒlla, Œnsemnƒnd "a castra", "a tÇia testiculele", sens pe care acest cuvƒnt ­i l-a pÇstrat pƒnÇ astÇzi ­i cuvƒntul mai este ŒncÇ folosit la noi. La Suetonius (Vit. Sug., c. LXVIII) gÇsim sintagma Galli matris Deum Tympanizantes ("tamburii slÇvesc pe zeul Mamei Galla"). Ca ­i la Juvenal (Sat. XX, p. 20, v. 16 ­i Sat. VI, p. 65, v. 24): "IntrÇ carul zeilor ­i al Mamei ­i urcÇ un jumÇtate bÇrbat cu o ŒnfÇîi­are respingÇtoare, un ins care nu avea organe genitale, pentru cÇ Œi fuseserÇ tÇiate testiculele, un fel de Lampris (muzician vestit) intrÇ cu o cohortÇ veselÇ ­i cu tamburi; un cƒntÇreî din flaut ŒmbrÇcat ca un plebeu ­i purtƒnd o pieptÇnÇturÇ frigianÇ". Antistes ("dirijorul") a fost numit uria­, pentru cÇ ­i ceilalîi sacerdoîi - mai mici - care cƒntau la tambur, erau pe jumÇtate bÇrbaîi. De aceea ­i Plaut (Poen. V, 38) ­i Lucretius (De R. N. , lib. II, p.m. 75) o cƒntÇ ca atare.

"¸i de aceea, pe drept, e numit el ­i Mama cea Mare,

  MamÇ a tot ce e viu, zeitÇîi, animale ­i oameni.

  Vechii poeîi ŒnvÇîaîi ai Eladei ne spun despre dƒnsa

  CÇ ne-a venit din ai Frigiei munîi, din senine lÇca­uri,

  Stƒnd pe-al ei car ­i mƒnƒnd o pereche de lei prin­i Œn hamuri.

  Astfel ne-aratÇ cÇ-n spaîiu, pÇmƒntul cel mare atƒrnÇ

  FÇrÇ nici o putinîÇ pe alt pÇmƒnt reazÇm sÇ aibÇ.

  MamÇ din Ida numitÇ-i de multele neamuri de oameni,

  DupÇ strÇvechile datini, ­i-i dau ca tovarÇ­ o ceatÇ

  De frigieni, cÇci se spune cÇ îarina lor fost-a Œntƒia

  Care rodind, apÇru Œn ogoare al holdelor aur.

  Preoîi Œi sunt eunuci, arÇtƒndu-ne astfel cÇ fiinîe

  Care au batjocorit vreodatÇ a Mamei putere

  Ori fÇr' de recuno­tinîÇ au fost cu pÇrinîii, pierdut-au

  Dreptul sÇ nascÇ pe lume urma­i ca sÇ-ntindÇ a lor viîÇ.

  Bat ei cu palma Œn tobe Œntinse ­i sunÇ-n îimbale,

  Surlele te ameninîÇ cu mult rÇgu­itul lor sunet

  ¸i frigienele ritmuri de flaut aîƒîÇ-al tÇu suflet:

  PoartÇ ace­tia ­i suliîi, ca semn al mƒniei aprinse

  Ca sÇ-ngrozeascÇ, sÇ umple de teama mÇreîei zeiîe

  Gloata ce uitÇ de bine ­i-n inimi e fÇrÇ credinîÇ."

La fel ­i Catul (De Berecynth. et Aty LXIV, p.m. 36):

"Cu mƒinile ninse a Œnceput mama ta, Cybella,

  sÇ cƒnte la timpan ­i tubÇ Œn casa ei din Frigia

  ­i la flautul pe care frigianul ­i l-a fÇcut din trestia cea plecatÇ "

IatÇ ce e demn de notat aici: Terra a fost numitÇ la noi mai Œntƒi Frigga sau Frygia, Jo ­i Gio , ba chiar ­i Goia, dupÇ cum am arÇtat mai sus, ­i ei Œi era consacratÇ luna numitÇ Goimanat cu titlul aceluia­i sacrificiu blot til arbotar ("pentru o recoltÇ bunÇ", "pentru redobƒndirea recoltei"). Pentru cÇ printr-un sacrificiu sÇvƒr­it conform ritualului, trebuia ŒmpÇcat ­i numenul (i. e. obîinut asentimentul zeului) ­i era ­i pacea mult doritÇ. De aceea s-a cÇutat un anume termen: la Macrobius (lib. III, c. V) ­i Tacit ( De mor Germ., c. IX) s-a chemat foarte corect prin litare, " a gÇsi mÇruntaiele favorabile / a face sacrificii care sÇ fie bine primite". Deci, a sacrifica ŒnseamnÇ a oferi ceva sfƒnt, Blotha Afgudhom blotha = diis hostiis litare ("a aduce jertfe zeilor du­mani / a Œmblƒnzi zeii"), dupÇ cum reiese din Plautus (Poenul. II, IV):

"Eu sunt nefericit astÇzi, cÇci am sacrificat ­ase miei zeilor mei foarte mƒnio­i ­i totu­i nu am putut Œmbuna pe Venus, sÇ mi-o atrag de partea mea. Pentru cÇ nu pot sÇ-i aduc jertfe (litare ), ca sÇ-­i ŒntoarcÇ faîa ei spre mine, am plecat de acolo furios".

Acest litare / lutare vine de la luo care ŒnseamnÇ "eu purific", cÇci sintagma apo twn litwn = "de la / prin rugÇciuni", afirmÇ Turnebus (ad. h.l.) nu poate justifica verbul litare care are, cu siguranîÇ, o origine geticÇ. CÇci Lita / Litha / Leda ŒnseamnÇ "a adapta", "a uni", "a concilia", "a reconcilia", "a ŒmpÇca". De aceea are dreptate Servius (Comentarii la c. a IV-a a Eneida), cƒnd spune: cƒnd spunem litamus ( "aducem jertfe zeilor"), spunem placamus ("ŒmpÇcÇm zeii"); iar Suetonius Œn Vit. Jul. Caesaris (c. LXXXI, id. Neron. Claud. Caes., CLVI), la fel ­i la M. Salv. Othon (c. VIII), iar la Vergilius expresia sacrisque litatis ŒnseamnÇ "prin ŒmpÇcÇri ­i sacrificii / prin jertfele ŒmpÇcÇrii". De asemenea, la Titus Livius (lib. IX, c. XIV) litatum este "ca sÇ ne putem atrage zeii de partea noastrÇ". Victima trebuia sÇ fie jertfitÇ, de obicei Œn luna februarie i Upphasi Manadar thess er Februarius heiter / at Goi, dupÇ cum reiese din legenda lui Olof ( Olofs Sagu, c. LXIX) (Sigur cÇ acesta este valah, nume al mai multor regi suedezi, norvegieni, danezi etc. - toîi valahi la origine - numiîi OLAF / OLAV / OLOF / OLUF, cu atƒt mai mult cu cƒt originea cuvƒntului e geticÇ, n.t.). Cel mai bun moment al sacrificÇrii era socotit a fi Œnceputul lunii: "Nar Tr„ttandagz Ny i fulla fahr / A Disa Ting i Upsalom star" (vezi ­i Hervar. Saug., c. XIX, Olufs Saug, c. LXIX, Tacit., De Mor. Germ., c. XI ­i Herod., lib. II, c. XLVII).

La Egipteni ­i la alte popoare aveau loc pe lunÇ plinÇ, acest moment fiind considerat timpul sacru al Lunii . ¸i dacÇ circumvoluîiile pÇmƒntului -Disanos - au fost deja demonstrate, dupÇ cum aud, de cÇtre strÇlucitul Rubeckius, printr-o singurÇ manevrÇ se vor intercala fiecÇrui an minuscule particule, cu ajutorul cÇrora se va ajunge sÇ se numere secolele retroactiv; se Œnîelege de la sine, la ce epocÇ ŒndepÇrtatÇ vor fi trimise Œnceputurile jurisdicîiei generale a Sueonilor ­i Goîilor? De bunÇ seamÇ cÇ Œn codicele-manuscris de legi, pus la punct de cel care odinioarÇ a fost asesor al curîii supreme regale, mult iubitul meu tatÇ Carolus Lundius, se atestÇ cÇ Œn secolul al XVIII-lea de la Facerea Lumii s-au pus bazele consiliului general al Sueoniei.

9