Carol al XI-lea
Note adaugitoare
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Capitolul VII
Capitolul VIII
Capitolul IX
Salutul meu adresat cititorului
Summary
Nota traducatorului
Home
 

NOTE ADĂUGITOARE, 1-22

1. A se vedea şi Jacob. Ziegler Landav. Bavarus în Descript. Scandiae, edit. Argentorati, 1536, p. 86: "Printre alţii, acesta este Plinius care vorbeşte despre aceste ţinuturi binecuvântate de natură şi în care s-au aşezat oamenii cei mai drepţi dintre toţi muritorii; tot de aici s-au dus la Delphi fecioare, ducând cu ele daruri la sărbătorile religioase: acestea sunt dovezi foarte clare că din întreaga lume antică, neamul Scandinavilor a fost cel care se mândrea, ba încă foarte des de măreţia şi puritatea seminţiei lor."

2. Iată ce spune Procopius în lucrarea De bello Gothorum, lib. II, c. 15, p.m. 426: "outw  men Qoulitai biousin, wn  eno  en poluan rwpon, oi Gautoi eisi. Par ou dhEroulwn tote oi ephlutai idrusanto". "Acesta este modul de a trăi al locuitorilor insulei Thula, care se deosebesc de multe alte naţiuni. Una din ele, mult mai înfloritoare decât celelalte şi foarte numeroasă, este cea a Gautonilor care s-au aşezat lângă Herulii (popor scit locuind în regiunea lacului Maeotis, Marea de Azov de azi, n.t.) sosiţi acolo." Aşadar, am aflat pentru întâia oară că ceea ce în istoriile noastre găsim cu numele de Goţi sunt de fapt GAUTOI, adică Geţi. La Procopius găsim indicaţia că Thula era situată la extremitatea Oceanului Septentrional (pro th Arktw ta eata - De Bell. Goth., lib. IV, cap. XX, p.m. 620), la Cicero, în regiunea de unde suflă Crivăţul, pe care cei vechi, după cum am spus mai sus, o numeau Scandia sau Scandinavia. Şi, deşi la origine s-a folosit de către autorii greci cuvântul Arkto, de altfel bine ales, diferă doar interpreţii. Eu, totuşi, socot că este vorba de un popor marţian care ar sta la origine, luând martor limba getică din care s-a inspirat limba greacă; căci dacă Grecii spun Arh însemnând Marte, la Goţi/Geţi avem Ari; gr. kottein/ în loc de koptein, "a despărţi", "a ucide", "a pustii prin sabie", în getică avem kotta; deci, din ari + koto > arkto .

3. Tacit (De Mor. Germ., c. II) relatează: "Pe aceiaşi germani i-aş crede indigeni, căci   într-o foarte mică măsură sunt amestecaţi cu alte neamuri sosite acolo." Apoi: "Ei sărbătoresc prin cântece vechi pe Tuist ca unul care, în tradiţia orală, dar şi în anale, trece drept făuritor de neam" - prin legea genealogiei, el este crescut de zeul Pământ şi Fiul Omului ( Filium Mannum), care sunt făuritori ai originii neamului. Iar spre sfârşitul capitolului: "De la aceştia vine numele.". Iar în capitolul III: "Popoarele germanice au dat naştere unui neam propriu, sincer şi foarte asemănător cu neamul lor." De aici şi Teutona şi Adelfou  la scriitorii greci, iar Romanii     i-au numit Germanos. Spun adelfou, format din a + delfu = "născuţi din aceeaşi mamă (Terra)"; Germanos = "din acelaşi germen". Cu sensul de Germani, Germanoi, Galli pe care Grecii îi numesc Galata, fraţi cu Romanii, susţine Strabon (Geogr. , lib. VII, p.m. 290); gnhsioi = gonesioi, de la gignomoi = "eu sunt născut", "eu nasc", deci, aceeaşi origine: tw pleonasmw tou megetou kai te xanothto = "asemănători în privinţa mărimii corporale" (toţi fiind înalţi), prin culoarea blondă a părului şi pielea albă şi prin obiceiuri, pe atunci, cu totul asemănătoare.

4. Conform Plinius (Hist. Nat., lib. II, c. 75): "Unde nopţile clare de vară confirmă la rândul lor că ceea ce raţiunea a cugetat, e demn de crezut;  în  zilele solstiţiului, soarele înălţându-se mai aproape de axa lumii, printr-un spaţiu îngust al luminii, pământul are şase luni de zile fără întrerupere, noapte, cu o distanţă diferită de solstiţiul de iarnă. Tocmai aşa ceva avea loc pe insula Thula, a scris Pythias din Massilena (navigator originar din Marsilia din sec. IV î.e.n.; a stabilit latitudinea Marsiliei şi a întreprins fructuoase explorări în mările nordice, n.t.), la o distanţă de şase zile de navigaţie din Britania spre nord."

5. Că unele vocabule din getică au afinităţi cu cele din limba persană şi din alte limbi, turcă şi arabă, de pildă, se poate proba prin nenumărate exemple, care îşi au de fapt originea în limba noastră. Turc. Ata , "tată", de la goticul/geticul Ata sau Atta; aett din got./get., "rubedenie", "consanguinitate", "arbore genealogic"; tot de aici vine şi gr. Atta şi Tetta, Peder şi Pezer din persană şi Pader sau Fader al Geţilor, căci literele p şi f sunt alternative; tot de aici vine şi gr. pathr, precum şi pater din latină: nu de la paw, pentru că este pasco; chiar şi mithra din persană vine din goticul /geticul mother, la fel şi grecescul mhthr şi latinescul mater; la fel stau lucrurile şi cu cuvântul dochter din persană, care nu este altceva decât Dochter, doter, dotter din gotică / getică; id. Datr din egipteană, nume cu care este numită fiica mării, Unda; id. cu ugathr din greacă; şi în alte limbi, numai că diferă modelul de notare. La fel stau lucrurile şi cu cuvântul frate, adică Buräder, got. brodher, broder, brodhir, brother, lat. frater din gr. frathr, căci fr?tria sau fratr?a (deci accentul este pe ultima silabă, n.t.) înseamnă curia (subdiviziune a poporului roman, loc de adunare a acestuia, senat, n.t.) în latină, iar fr?trio , curialis, fr?thr ("frate") în baza aceluiaşi drept şi asociat al curiei. Etimonul lui frater, după Nigidius, este fere alter, adică asociat în acelaşi drept şi al aceleiaşi curii; soror însă se trage din anticul serus, dar care de fapt este dedus din nectus, "sămânţă", i.e "legătură de frate şi soră / şi de sânge", deci legată prin rudenie de drept; agha - turc. şi pers., aghaian, arab., aghaewar, la vechii sciţi însemnând "stăpân", iar agha şi aghan, di din latină, după cum o demonstrează multiplele fragmente din vechile noastre legi. La fel stă cazul şi cu pers. wezir = "principe, administrator suprem", care în gotică este wisir, popular wise de aici şi epitetele ornante ale lui Odin/Odinus, walhallar wisir Manium princeps, numit şi dominus. În ce priveşte latinescul dominus, acesta provine din geticul sir care înseamnă tot "stăpân, domn", cuvânt pe care în cărţile străvechi de istorie şi în anale, îl regăsim sub forma de kiri şi iri, de unde elinescul kuro; acest sir sau sire din limba getică a trecut la britani, scoţieni, gali, hispani şi italici; kirar,  "a se odihni, a sta liniştit" vine din goticul kyra, de unde kyrr, "liniştit" şi quietum ("liniştit", în acuzativ) = kyrdum, um kyrt, "liniştit, fără zgomot"; aceeaşi origine are şi turcescul kaerarlyk = "permanenţă, perseverenţă, calm", kararlii, "permanent", kararsyzliz , "nonpermanenţă, inconstanţă"; comp. cu cuvântul arab şi persan karargab,  "loc liniştit", "eu rămân, stau" şi cu turcescul kara, "pământ solid, continent" , cu grecescul kuroumai (cred că acest verb exista şi în greaca ecleziastică a Evului Mediu, căci în Bailly nu se regăseşte decât verbul kurow, "eu dau putere de lege", n.t.), deci kuroumai însemnând "eu fortific", "eu confirm", kuro, "firmament", kuriw, "cu fermitate"; ber în pers., contras din bar, "sarcină, fruct, rod", în gotică ber, baer, de la baera, de unde barn, "copii" şi Abarigar = Aborigines, care au fost şi primii cultivatori în Italia, conform informaţiilor furnizate de Justinus (lib. XLIII, c. 1), Hervat. Saug. (c. XII), Torst. Wikings. Saug. (c. II), Cicero (lib. XV, Epistul. Fam. IV), în arabă berr şi baer, însemnând "sol", "pământ", în pers. mai frecvent ber, comp. cu got. baebr, baer, "pământ, proprietate, vilă";  gr. baro, înseamnă "sarcină, greutate" ; verbul este barew; bari este "încărcătura navei"; arab. Bürg, pers. baru, gotică burg, borg, de la baeurga, burga, byrga, gaerda, "a ocroti, a ascunde, a închide într-un castel, a împrejmui cu ziduri un castrum". În legile comune ale regilor Erich cel Mare şi Christophor (p.m. 806) se spune: radha Borgom och Landom; la Ulphila (Sverr. Saug. p.l. Vege, IV, 10) se numeşte Baurg; în gr. Purgo, Promaewn, la Hesychius, la Jon. se va regăsi Promawn, "întăritură, fortificaţie"; purgow înseamnă "înalt, ceva asemănător unui turn". La Vegetius (IV, 10) regăsim cuvintele castrum, castellum, "burg, fortăreaţă", care vin din goticul kastali; la Livius (XXVII, 32) regăsim Pyrgus , iar la Tacit (De Mor. Germ., c. III) se menţionează Asciburgii, "locuitorii fortăreţei", iar în Dreptul roman, regăsim cuvântul Burgorum (genitiv plural),  "al locuitorilor fortăreţei"; în turcă, bajir, "munte pleşuv", în got. bairg, biargh, biaerg care se scrie baergh Hysar, după cum am spus, sunt zidurile şi întăriturile; la fel găsim şi la strămoşii noştri (Konungz Bal.), în legile lor: Hwsom eller Landom rada, "a domni peste burguri şi provincii"; al, "progenitură, urmaşi"; în got. al, ald, iar verbul este ala, "a genera, a mări, a creşte"; de aici, în gr. aldew = "eu cresc, măresc", precum şi aldhskw = "eu sunt crescut"; nu vine de la alea, cuvânt prin care se înţelege "căldura solară", nici de la ali, însemnând "din abundenţă", după cum sună unele opinii, ci de la a, de unde şi aga, auga, auka şi de aici auxw în gr., augeo în latină. Alda odhal, "posed prin moştenire", "proprietate moştenită"; mäar alder, "vârstă virginală", "floare virginală", ca în cap. XXII, Arsd. Up. L.L., simboluri care au scăpat, din greşeală unor codice, din această cauză, vor fi citite / interpretate greşit. Sangiar alster, "copii avuţi din cununii legale". P.T. pasa, "principe", got. Biassa, Bassa, pasa, cf. Artimpasa,  "zeiţa Pământ", "Artimpasa" (c. I. Princ. Jordbr. Vp. L.L., c. V şi c. XIX, p. 129, Cat. Reg. Leg. W. Goth. Ann. Vit. R. ER. Şi R. Can. Torst. Saug. , c. IV şi XXIII). Sau: rahaet, "odihnă, uşurare", got. rast, ruh, ruhe, ro. Verbul este rasta, "a se odihni", roa, "a se ocroti"  şi oroa, "a nelinişti, a tulbura, a ataca", orosta,  "război". În greceşte raswneuw, "mă bucur de tihnă", raswnh, "încetarea lucrului, odihnă, linişte", adică anapausi , cum figurează în dicţionarul lui Suidas la care întâlnim şi subst. raswneusi, de la verbul ruw sau mai curând de la ruomai, însemnând  "eu mă apăr, eu sunt liber";  în turcă avem rahaerlii, "odihnit" şi rahaetlyk, "comoditate", comp. cu goticul rahstlii, rolii, roligh. Cât priveşte terminaţiile Leikur, leikr, leik, lyk şi lek (din suedeză), nimeni nu se îndoieşte de faptul că acestea sunt absolut getice, nici măcar de către cei mai puţin pricepuţi în ale lingvisticii. Suedezul kémz, "a aduna", "a acumula", got. kemza este în gr. kampw, "a rostogoli spre a aduna", iar în cuvinte compuse Sugkamptw, "a aduna, a reuni". Erz în arabă ier, în turcă zemin, în pers. = "pământ", got. aer, er, her , pe care la Tacit (De mor. Germ., c. XL) îl regăsim sub forma de Herthum, însemnând Pământul-mamă, numit astfel de la Herthu, de aici şi un titlu în legile antice. Artir sau ardar bolker, aeria, araere, aaer, aering sau aring, "recoltă, fructe"; arins hws, "grânar", arder aratrum. Aro la latini este arow la greci. Zemin la perşi este din sa al geţilor, însemnând "a însămânţa". La Greci chiar sensul de pământ arat este exprimat prin cuvântul aroura zeidwro, ca şi zudwro aroura  = alma Tellus (pământul hrănitor); pa în pers. (picior), la Greci este pou, în gotică este pus, fus, fot. Tripou (trepied) este în gotică tripus, trifus, trifot; în eoliană este tripo. Cuvântul din arabă awan, ewan este în gotică aewe, aesi de la awa, "a avea", pe care cuv. ev (secol, vârstă) îl conţine cu sensul de temporalitate, cf. latinescului aevum sau seculum; în gr. este aiwn aiwno , care în dialect doric este aiwn aiono, "ţărm", iar verbul aiwnizw înseamnă a face veşnic.

Mah din pers înseamnă luna, în got. este mana de la ma care înseamnă "a fi în putere", deci "a fi şi mare", căci în concepţia superstiţioasă a unor profani, se crede că luna are o forţă magică, influenţând toate cele care se nasc pe pământ (cele din cer mai puţin). Ea este aceea care rânduieşte lunile calendaristice, întregind anul. În gr. este mhnh şi mana, dup cum am arătat în alte locuri, No de la  meioun este de origine getică. Lesa, "a aduna, a alege", got. lesa, lesa ax,  "a culege spicele"; ax olaesin, "spice neculese", de aici şi legw din greacă, lego din latină, iar la Ulphila lisan (Torst. Saug., c. XV). Kürde, karde, kare în got., tot astfel şi maeker, gr. maaira, lat. Machaera şi gia, giai din pers. însemnând "spaţiu, loc, regiune, pământ", gia în got. înseamnă "pământ, spaţiu, hiat fără ruptură". Verbul ge, gae, gaeta , "a răspândi, a fundamenta cu mare largheţe, a oferi, a dărui", got. gia, begia, arabă giabir, "mândru", got. Giabir, Giasir, azi Giaeswer, "a-şi atribui pe drept mai mult", gr. gauro , verbul este gaiw, "sunt mândru". Turc giaba, "dar, dat ca dar", got. Giba. În legile antice era Giaes, în limba populară Gäwa; la Geţi se scria Gauja, Gaja, Goja, la Greci Gaia, de la verbul gaw, "eu nasc"; de adăugat şi ghaeti şi ghuti, însemnând "plin de vigoare" (A se vedea şi Haavamaal LXXI, Gell., Noct. Att., lib. X, c. XXV, sup. c. I, p. 3), precum şi Fragm. De legi antice, c. I, Ars. Br. Westg. L.), "a produce ramuri din abundenţă"; la Goţi, arborele genealogic se numeşte gaetertrae aettertrae; ghaela, "a fi un lucru de mare preţ" vine din gotică gaela, gaella,  "a fi de preţ"; de aici şi grecescul khlew, w, însemnând "a mângâia uşor cu mâna". Ghaemret şi ghumer, în got. ghaemur, jaemr, Jaemmer, "a distruge bogăţia apelor", vine de la verbul gotic gauna, ghaema, ghaemra, aemra, "a distruge" (de aici şi vechiul cuvânt românesc iama şi expresia a da iama în; şi cum la origine se referă la distrugerea faunei apelor, adică a peştilor, înseamnă că peştii au fost hrana străveche a populaţiilor nordice şi nu numai, vezi şi simbolul cu cei doi peşti; şi omul a fost mai întâi peşte, apoi morsă, adică amfibie, n.t.), precum şi verbul "a se plânge de soarta sa", "a se căina". Tot de aici vine şi grecescul Goaw şi goaomai , precum şi latinescul gemo ("eu gem") şi gemebundus ("cel care geme", "muribundul") căruia în greacă îi corespunde gohmwn, goo = lat. luctus = "durere, bocet (după un mort)", gowdh, lat. lugubris, "trist, în doliu", de aici şi gemoniae, gemoniae scalae, adică nişte râpe la marginea Romei, unde se aruncau trupurile celor torturaţi şi executaţi; bend, got. bend, baend, de la binda; la fel şi haldsbend care se scrie şi haldsbaend şi haldsbaena, fiind derivat de la halda, "a ţine" şi bana, "omor". Lui Bend însă sau Band îi corespunde în latină vinculum, "lanţ", ligamen, "legătură, cordon"; în gr. este biw, în lat. vincio sau vieo, "a lega, a ataşa", ca şi la noi banda; lui bia din greacă îi corespunde vis în latină ("forţă"), iar lui biasmoviolentia, iar lui Bindingi sau Bindingi din gotică îi corespunde în latină vinculis constrictus, "strâns în lanţuri, legat". Lui bees din suedeză îi corespunde bes şi bas în gotică, precum şi pas (pentru că consoanele b şi p sunt alternative, n.t.), echivalente în latină cu poena ("pedeapsă"), de la verbul basa sau pasa care în latină este battuere, "a bate"; bassara, lat. sica ("mică sabie"), iar la Cicero se regăseşte cu sensul de "asasinat" sau dolo, "armă închisă într-o teacă", biornbasara, machinae = "unelte de război" şi foveae, "gropi", "excavator de ucis urşi"; în greacă  patew, "eu zdrobesc, calc în picioare". Maehas , "unealtă cu care se retează fânul", vine din goticul maa şi maita, "a reteza:; de aici maekr, machaera, Metz, "cuţit", Stekametz, "pumn", Weldhemetz, "ţeapă"; în gotică hae, hö, höo = lat. foenum, "fân". De la maita avem în lat. meto, "a recolta" şi amaw şi amaomai în greacă, de unde amhto, messis ("recoltă"), amhth, messor ("culegător"), amh = falxmessoria, "seceră". Hyr tuman, got. hyr, yr, tuma, dima, dimba, nebula ("negură"), nimbus ("nimb"), vis venti ("forţa vântului"), de la hyra, yra, harwa, orwa, "a mişca, a agita". De aici gyrus în latină şi guro în greacă, "cerc, ambitus"; gurow din greacă, apoi hair, hior, gladius ("sabie"). Grecescul aor sau aor = lat. ensis ("săgeată") de la aerw, "ridic, înalţ", pentru că săgeţile (şi armele în general) vibrează legat de arf şi orf, care, ca nişte aripi, zboară prin aer, aeirw , care este chiar conţinutul sintagmei  ei aera airw; în acelaşi chip Homer spune despre Achille entea aeirein ("a trimite cu mâna proprie din piept"; cred că aluzia este la curajul proverbial al eroului, n.t.);  s-a încetăţenit şi la vechii goţi ideea că prin saltul armelor (se referă mai ales la săgeţi, n.t.) nu se reţine numai un joc, ba chiar, printr-un consens general, este şi o sursă de zgomote. Din aceeaşi rădăcină este şi hairta, haerta, hierta, cor, kear, contras khr ("inimă") de la verbul kaiw sau kew ("a aprinde, a arde"): căci putem vorbi la oameni despre o inimă care "arde", la animale, despre o inimă care "varsă flăcări", căci inima, atâta vreme cât pulsează, poartă în sine şi viaţa. Deşi în cazul când inima se odihneşte profund, se poate totuşi observa o mişcare, care continuă să dureze în auricule, ultima, în auriculul drept; acolo are loc ultima pulsaţie, în propriul sânge, conform opiniei exprimate de Harvey (William Harvey, 1578-1658, medic englez, vestit prin descoperirea circulaţiei sângelui, n.t.) în lucrarea sa de căpătâi De genere animalium, cap. 51, în care relatează că "într-o slabă unduire şi un tremur neînsemnat sau o palpitaţie se găseşte ultimul semn de viaţă". De aici se trage totodată concluzia că sângele este izvorul vieţii şi locul principal al sufletului; de fapt, din el sunt toate celelalte părţi ale corpului care "se hrănesc cu sângele fierbinte irigându-le şi astfel capătă viaţă". A se vedea şi capitolul având ca temă "Mişcarea sângelui". Raţiunea cea mai puternică a originii circulaţiei sângelui care influenţează şi toate celelalte mişcări naturale este inima, de ea depind toate acestea; toate acestea sunt comandate de creier, care dirijează totul, spun medicii că fără ele animalele nu ar putea exista (Id. cap. Exercit. LVII).

Jük din turcă înseamnă "povară, jug", în got. este juk, ook, lat. jugum şi în greacă zugo ; sued. Satt, lat coetus ("ceată", dar şi saetae în textele vechi, deci mult mai aproape de suedeză sau invers suedeza de getă, n.t.), got. satt, sueit, swet, de la verbul saewa, swawa, swaeswa, "a veni la un loc, a se aduna, a intra şi a ieşi"; sassa = lat. sodales, "însoţitor, soţ" (cu sens de amic, tovarăş, dar şi cu cel actual, deci prin suedeză - şi prin gotică -, vedem clar că originea este getică, căci o regăsim ca atare în toate textele vechi româneşti, n.t.), gr. suositoi ("comeseni"), de la verbul suositew. Şi chiar dacă vrem să deducem cuvântul din grecescul sito, chiar şi atunci am avea la origine cuvântul getic saed care înseamnă "cereale, grâne, mâncare", got. setta, satta, sattarbod (cf. Fragm. de legi vechi Gaut. Oc. Hrolf, c. V, comp.  Herv., f. c. XIII şi Hirdikra în diferite capitole, a. c. III şi XVII, Torst. Saug., Herv. f. c. IV, XIV şi XVIII), "dar, ofrandă, în vederea reîmpăcării", satt mal , "masă de reconciliere", satt mal ok bött, "procese acurate şi amendate", sattarfunder, "întrunire de împăcare", saettas, "adună laolaltă", semin, "de mare cinste, la mare preţ, pentru care demnitatea este lucrul cel mai important", got. semin, saemd, "demnitate, ordine, decenţă" şi saemeliger, "conform demnităţii, cinstit", med semeligum , "care convine publicului", semeliga, "în chip onorific", semia, "a administra cu demnitate", gr. semnon, "demnitate", semno, "cinstit"; preteritul pasiv al pers. I sesemmai , de la sebomai, dar chiar şi acesta este de origine getică, după cum am arătat, sued. Der, pers. Janua, "poartă", got. der, dyr., dor, gr. ura, "poartă, gură", urax ,  la Hesychius Purgo (c. XII, Tors. saug., p.m. 451 şi 453) , "zid de apărare", idem. itwn, "tunică, cuirasă", în ionică kiwn, sued. Derban, "paznic al porţii la vechii goţi", wrax, "cuirasă" şi thorax, "platoşă", interpretează Hesychius (c. XII, Torst. Saug. la urax), în gr. se spune itwn, zho şi lwrikion (şi nu Purgo ) - iată cum Ovidiu avea dreptate când spunea (Tr., V, 3): "Limba greacă sună aici mai mult a getică, fiind amestecată cu multe getisme" (Grajaque quod getico mixta loquela sono).

Eu am ales doar câteva exemple dintr-un număr mare, iar dacă Dumnezeu îmi va ajuta, voi mai ilustra faptul că nenumărate cuvinte din greacă şi latină, precum şi din alte limbi, trecând prin suedeză şi gotică, îşi au originea în getică. Iată: pers. nisesten, "a se aşeza", got. sitia, nisitia, nidsittis, sued. Kaz, got. kaz, gaz, gas, nausgas, anas, , turc. Kul, pers. got. gsol, "lac, băltoacă", püst, "apă mică, izvor", got. puss (Her. Saug., c. XII. C. III, Vygbr., LI. R. C. şi M.E.), s. laest, "lovitură, aruncare uşoară", got. laest, "rană", s. kaest, "intenţie, consiliu"; verbul însuşi înseamnă "a discerne, a alege cu sufletul"; la fel stau lucrurile în limba noastră vorbită, unde kaesa, kioso > kaest, kaestar, "ales" (de aici şi latinescul Caesar şi qaestor, după opinia mea, n.t.), kogghlamak, "a defăima", got. koghla, kokls (Hertraud och. Saug., c. IV). În legătura cu particula mak, lucrurile nu stau clar. Semir, butyrum, got. semir, smir, smör, ar. Sewr, "bou, turmă", got. sewr, seur, sor, saudr, södr, ilmek, "a ultragia", ilenmek, "a blestema", got. ilmaeka, ilmaela, "a profera o injurie, a trăi în concubinaj, a ultragia", ceea ce în Legenda lui Thorst. (f. c. XVI şi urm.) este numit illyrda.

Ujandürmak, "a tulbura, a blama", got.  ika, weka, weckia , "a trezi din somn"; acelaşi lucru înseamnă şi viandurmak. Infinitivele având terminaţia în mak sau mek sunt cuvinte turceşti. Aceeaşi situţie cu expresia ciftlendür mek , "a se lega prin căsătorie". Pers. cist, turc. Cist şi giüst,   "soţie", got. gipt, gift, igiad, "consiliu", got. igiad, higiad, higiu, brysthygiu, verb. Higga ,  "am ameninţat", giran, ar. pl., "vecini, consorţi", got. girannar, grannar, graend, "vecinătate" (Praef. R. Berg. Leg. Upl. Fragm., L.I., Ion. Rugm., p. 25, Gaut. Ok Hrolf. Saug. , c. XIV, Torst. Saug., c. XX, c. XXII şi c. XXIV), de la verbul greina, "a separa", daechsem, "gras, corpolent", got. saeck, duk, dicksam, tiock, digur, dikur. Dar dikur swaerd, "trupă de gladiatori  legaţi" (o companie formată din 200 de oameni, n.t.) şi nu cum arată Stiernhielmius (Kiopmbr. St., c. XXII, q. 4), hyta, "întăritură, casă", got. hyta, hydda , verb. Hyta, serkerd, sergerda, "vertij al capului, furie, când cineva nu ştie ce face"; got. serkr, "furie" şi beserk, beserkur, "bătând din pumni de mânie", regd, "turbaţi de mânie" (Torst. Saug., c. III şi XVII, Merv., f. c. 1), got. redaes, redas, s. rüg, "revenit, reîntoarcere"; rügan, "a reveni, reconcilia", got. ryggia, rygga, "partea posterioară a corpului", rygg, "spate", s. raefz, "a separa, a se instrui (într-un proces)", got. raewa, raefsa, de unde Refsingar thing, Refstathing, Refsinga thing, "Judecată Regească în scopul aducerii la cunoştinţă" (Regium judicium pro cognoscendis), împotriva celor care au comis ultragii la adresa ordinii publicii. Reffing, "pedeapsă", ruf. ref., "exilare" (Olafs s., c. XCI, Raestabr. DL. Tingdr. West. LI., c. III, Herv. s. c. III şi Torst. f. c. XII); raewgh şi rewaeghan, "a acţiona ca o vulpe, a avea viclenia unei vulpi", got. raef, raewugr, raefachtig, refkeyla, "vulpoaică", krokaref, "dejucând, conducând în eroare prin viclenii", s. asik'ar, "clar", pers. asikar, "a demonstra, a clarifica", got. asikar, asikar eru raan (Byorn) , "claritatea are putere de lege". În codexul de legi editat de Stierhielmius se citeşte asikkia (West. LI. Vigarth. Dr., c. XIII şi Kättibr., c. VIII), afet, pl. afat , "noxă, defect", got. afat. Huat ock ar hin hethne lat afat vara,  "ceea ce de la profani lui Vigerus îi lipseşte".

Toate aceste cuvinte, persane, arabe, turce, pe care le-am folosit la timpul prezent sunt extrase din limba getă, un adevăr pe care, din ai noştri, nimeni nu-l poate nega. Mai sunt nenumărate altele, pe care le voi publica într-un opuscul viitor. Am spus din ai noştri, pentru că, totuşi, cărturarul Gravius (Elem. Ling. Pers., p. 90) semnalează zece cuvinte de origine persană care par să fie nişte spice rămase după strângerea recoltei gotice, după cum pot fi văzute. Aceasta pentru că la perşi există chiar şi legi care sunt foarte asemănătoare celor foarte vechi ale noastre. Conţinutul acestora se rezuma la a inculca în sufletul cetăţenilor obiceiul de a nu cădea niciodată în vicii şi de a nu comite delicte împotriva legilor. De aici şi Xenophon în De Instit.Cyri,lib.I,subliniază: "oi de  Persikoi  nomoi,  prolabonte   epimelontai   opw   thn   arhn   mh toioutoi   esontai   oi  politai  wse  ponhrou  tino  ergou  h  aiorou  efiea" ("Legile persane, de fapt, urmăresc prevenirea delictelor, ele prevăd ca încă dintru început cetăţenii să nu iasă din litera lor, să nu cadă în ceva necinstit sau să se amuze de un lucru ruşinos sau de o faptă criminală ." - extras din capitolul Copilăria lui Cyrus) (foarte important, aceasta este şi esenţa legislaţiei lui Zamolxe, n.t.).

Aşadar, de cea mai mare importanţă în aceste legi era, nu atât teama de pedeapsă şi supliciu, cât mai ales să-i determine pe cetăţeni să se ruşineze şi să se ţină departe de o viaţă păcătoasă şi criminală. Iată ce spune Tacit (De moribus Germ., c. XIX) despre strămoşi: "Nimeni nu se amuză pe seama viciilor. Aceasta se cheamă a nu corupe şi a nu te lăsa corupt" şi puţin mai încolo: "Pentru cei mai mulţi valorează mai curând bunele moravuri de acasă decât bunele legi de aiurea". Acelaşi lucru spune şi Justinus  (I., II, c. 20): "După cum se poate vedea, ceea ce este de admirat la Sciţi, este ceea ce le-a dat lor natura, ceea ce Grecii nu pot obţine nici prin nesfârşitele doctrine ale înţelepţilor şi preceptele filosofilor, căci sunt întrecuţi, punându-i în  balanţă de bunul simţ înnăscut şi obiceiurile neşcolite ale barbariei: căci Sciţilor le-a folosit mai mult necunoaşterea viciilor, decât le-a folosit Grecilor cunoaşterea virtuţii." Dar adevărata cauză reiese clar din cele de mai sus. Sunt sfinte cuvintele regelui Birgerus din Prefaţa la Legile Upsala: "Warin allir raetwisir, tha thursti aei lagha widh" ("Dacă toţi ar duce o viaţă cu dreptate, nu ar mai fi nevoie de legi").

9

Go Home;
Go Next Page >>
Go Previous Page <<

Home; Top ^; Continuare >>