Carol al XI-lea
Note adaugitoare
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Capitolul VII
Capitolul VIII
Capitolul IX
Salutul meu adresat cititorului
Summary
Nota traducatorului
Home
 

CAPITOLUL II, 1-20

Rezumat, Cap. I, 1-8 õ1. Se poate proba perfect cu nouÇ argumente solide cÇ armele stra­nice ale Goîilor / Geîilor care au strÇbÇtut pÇmƒntul Œn lung ­i Œn lat, au pornit din Scandinavia. õ2. De acest adevÇr nu s-a Œndoit niciodatÇ nici unul dintre scriitorii vechi; aceastÇ tezÇ este susîinutÇ ­i de numeroasele colonii rÇspƒndite pe tot globul. õ3. DupÇ mÇrturisirea lui Jornandes, dacÇ aceasta va fi aprobatÇ de cÇtre toîi, va fi o argumentare Œn plus. õ4. DupÇ Procopius, nu ar fi vorba atƒt de Goîi, cƒt mai cu seamÇ de Longobarzi ­i Vandali. õ5. ConcordÇ, cu numele sÇu, foarte popular, fiind de origine longobard, Paulus Warnefridi Longobardul. La acesta se adaugÇ ­i autoritatea unui DEXIPPUS, ABLAVIUS, EUNAPIUS, AMMIANUS, DIO, ZOSIMUS, ZONARA ­i a multor altora. õ6. Se pun de acord vechea istorie a patriei cu strÇbunele anale; de asemenea chiar ­i cu cei mai vechi scriitori greci. õ7. Acestora li se adaugÇ ­i Hispanii. õ8. Cƒt despre Italici,   nu-­i are rost o dezbatere. De ce ar avea loc, atƒta vreme cƒt Sciîii sunt ­i Œntemeietorii Italiei? Acest adevÇr este confirmat ­i de o serie de cuvinte foarte vechi, cÇci nenumÇrate sunt de origine scitÇ, dupÇ cum o putem bine vedea.

õ1. Socot cÇ s-a demonstrat suficient pentru a spune clar cÇ Goîii ­i Geîii sunt aceia­i (este primul autor Œntƒlnit de mine care pune punctul pe i Œn aceastÇ dilemÇ pe care  nu a dezlegat-o nici M. Eliade, n.t.), cei mai neŒnvin­i prin virtute ­i fapte ­i care mai sunt cunoscuîi ­i sub alte nume; atƒt titulatura cƒt ­i ora­ele ­i popoarele le sunt comune; au subjugat multe alte popoare prin asediu, le-au adus sub stÇpƒnirea lor. De ce? A­a cum din pÇmƒntul ŒnsÇmƒnîat ies ierburile verzi, grƒul cu tija noduroasÇ se ŒnalîÇ zvelt la suprafaîa pÇmƒntului cu spicele-i ie­ite ca dintr-un pƒntec, oare nu tot astfel au ie­it ­i din Scandinavia noastrÇ, Œn diferite momente ale istoriei, o grÇmadÇ imensÇ de coloni­ti ­i s-au rÇspƒndit, din acest pƒntec, Œn toate pÇrîile lumii, dupÇ cum se vede? Acest lucru a fost ŒntÇrit ca atare, cu mult Œnainte, de cÇtre Jornandes, numind aceea­i Scandinavie "o fabricÇ", "un pƒntec al naîiunilor". De bunÇ seamÇ ace­tia au fost Geîii sau Goîii care adesea, Œnainte ­i dupÇ Christos, au colindat Œnarmaîi pÇmƒntul Œn lung ­i Œn lat ­i l-au cucerit; Œn susîinerea tezei cÇ ace­tia au plecat din Gothia sunt mai multe argumente. ¸i mai Œntƒi de toate, acest adevÇr istoric este susîinut de: I. Monumentele vechilor poeîi pe care ai no­tri Œi numesc SCALLDI; descrierile lor se sprijinÇ pe atare argumente care, de la naturÇ, sunt imuabile. Acestea sunt deduse chiar din cer, din soare, mare, lacuri, izvoare, rƒuri, copaci, munîi ­i din altele; de unde ­i adevÇrul poate fi clar perceput. II. Deplina concordanîÇ a istoriilor naîionale cu cea a cÇrîilor ­i analelor. DupÇ cum lui Olaus Petri (autor al unui Chronicon) i-a scÇpat sÇ specifice acest lucru, eu Œnsumi nu ­tiu Œn ce chip au fost smul­i de cÇtre alîii ­i du­i cu forîa Œn alte locuri Goîii ace­tia. Date fiind ŒmprejurÇrile, de o foarte mare nestatornicie, de fapt din necunoa­terea adevÇrului, au fost cuprin­i Œn preambulul Cronicii Œntr-un context ridicol ­i stupid. III. Consensul general al scriitorilor strÇini, pe care cu greu Œl vom distinge. De ce? Pentru cÇ aproape nu existÇ nici un loc, nici atƒt de lung ­i nici atƒt de ascuns pe care teroarea virtuîii Goîilor sÇ nu-l fi pÇtruns, Œn acele timpuri. IV. Legile Ostrogoîilor Œn Italia, legile Vizigoîilor Œn Spania; pe lƒngÇ altele, ba chiar multe ale Longobarzilor, Burgunzilor, Francilor, Alemanilor ­i ale altor neamuri (V. Aug. Buchn. Saxon. Soll., p.m. 43 ­i strÇvechile legi ale diferitelor popoare ­i neamuri), care au fost de origine certÇ ­i evidentÇ, dupÇ cum o aratÇ numele, percepute ca atare cu ochii ­i mintea. Se adaugÇ ­i confirmarea regelui Carol al IX-lea privitor la Dreptul comun al lui R. Christophorus; ­i nu numai prefaîa lui Stiernhielmus la legile West-Gotice, care, printr-o decizie publicÇ nu fuseserÇ editate astfel la Œnceput, ci printr-o unire intrinsecÇ a codului de legi antice ale lui Lindenbrogius. ¸i nici nu trebuie deloc trecut cu vederea ceea ce, Œn cuvƒntarea sa, acel Ill. Johannes Scitul, tratƒnd cu erudiîie tocmai despre aceste legi gotice, a afirmat cu eleganîÇ despre vechimea ­i virtutea militarÇ a Sueonilor ­i Goîilor. ¸i cu ce talent nemaipomenit a scris acest prea frumos opuscul, de mƒnÇ, de aceea, ­i Œn puîine exemplare ­i de foarte puîini poate fi folosit: tocmai de aceea nu m-am Œndoit nici o clipÇ de faptul cÇ a fost transcris cu cea mai mare atenîie. Care, printr-un ­ir continuu al cuvintelor, a­a se va citi: Ce vreîi mai mult? Olaus Magnus relateazÇ cÇ a vÇzut cu ochii lui Œn Italia, la Perusia (ora­ Œn Etruria, situat Œntre lacul Trasimene ­i Tibru -n.t.) un volum de legi gotice / getice, scris cu caractere gotice ­i cÇ, Œn ciuda vechimii acestui monument literar-juridic, cÇci desigur se scurseserÇ mulîi ani de la acea perioadÇ de cƒnd Goîii locuiserÇ Italia, era cu grijÇ conservat ­i custodiat de cÇtre Perusieni. Acest volum este o carte conîinƒnd legi ale Goîilor, reunind un ansamblu de legi, de care se folosesc ­i astÇzi Sueîii ­i Goîii, a­a cÇ s-au descoperit exact acelea­i legi care sunt ­i astÇzi Œn vigoare. AceastÇ concordanîÇ a conîinutului legilor ne-a condus spre un argument foarte sigur ­i anume cÇ Goîii, cƒnd au plecat Œn Italia, au luat cu ei ­i codurile de legi. Autoritatea mai amplÇ a acestui Olaus a fost scoasÇ Œn evidenîÇ de ilustrul bÇrbat Joannes Metellus Sequanus, cel mai strÇlucit istoric al ŒmpÇralului romanilor, Rudolf al II-lea, care atƒt mie, cƒt ­i prea nobilului bÇrbat Johannes Rosenhan din colonia de Torp, a fÇcut cunoscut Œn lÇca­ul stÇpƒnului Neulandiei, Carol Uthenhov, ­i a susîinut mereu cÇ aceastÇ carte, chiar Œnaintea anilor '50, a rÇsfoit-o ŒmpreunÇ cu fraîii Joannes ­i Olaus Magnus. De ce? Pentru cÇ prea strÇlucitul principe, stÇpƒnul Fridericus, duce de Braunschweig ­i de Luneburg, i-a arÇtat prea-luminatului ­i prea-puternicului principe, StÇpƒnului Carol ­i desemnat rege al Suediei ­i prea-milostivului meu stÇpƒn, cu o nobilissimÇ frecvenîÇ a celor mai mai nobili oameni, nu cum arÇtase mai Œnainte, ci acela­i volum, cu care fusese plecat la Roma Œn Perusia ­i pe care Œl vÇzuse cu deosebitÇ admiraîie. PƒnÇ aici a fost Ill. Scitul. Dar au mai fost vÇzute mai multe monumente - semne de strÇveche virtute a strÇmo­ilor no­tri, Goîii, prin Italia ­i prin alte regate cu prilejul peregrinÇrii lor, cu mult tƒlc ­i cu bunÇ rƒnduialÇ Œntocmite Œn jurnale de cÇlÇtorie, cum este ­i cazul celui dat la luminÇ din Œntƒmplare, de nobilul tƒnÇr Johannes Gabriel Sparvenfelt: acesta este Œn mod fericit ­i cu ingeniozitate adnotat; astfel, graîie destinului care guverneazÇ totul, Œn cele din urmÇ, au putut fi recuperate. V. Legile strÇvechi paternale ale tuturor goîilor ­i, Œn parte, privitor la expediîiile la West-Gotice, atƒt cea militarÇ, Œn Grecia, cƒt ­i Œn alte locuri, cu un cuvƒnt, se menîioneazÇ clar regiunile migraîiei. VI. Obiceiurile, literele, limba, cele sacre ­i altele privind relaîiile cu exterioriul. Toate acestea au fost clar arÇtate la locul lor. Sigur este cÇ Grotius (Proleg. Hist. Goth. Melancht. Œn Cronica Busbeq. Ep. IV. Scal. lib. III) ŒntÇre­te ideea cÇ la Marea de Azov chiar ­i Œn zilele noastre sunt vii obiceiurile, limba ­i numele Goîilor (adicÇ ale Geîilor, n.t.). El mai adaugÇ numeroase nume Œn limba persanÇ5 de locuri scite, locuri pe care Persia le stÇpƒnise multÇ vreme (deci pentru cÇ fuseserÇ locuite / stÇpƒnite de per­i au cÇpÇtat nume persane, cum a fost cazul la noi cu traducerea Œn slavone­te a multor toponime pur geto-dace, Œn perioada nÇvÇlirii popoarelor slave, conducƒnd la soluîii eronate din partea acelor lingvi­ti care nu cunosc istoria îÇrii, sau, pur ­i simplu, chiar dacÇ o cunosc, o mistificÇ, n.t.), de-abia acum, pentru prima oarÇ transmise. Apoi, despre folosirea actualÇ a unor cuvinte gotice Œn Chersonesus Taurica (Crimeea de azi) ­i Œn Tartaria Praecopensis ne-o mÇrturisesc bÇrbaîi prea ilu­tri ca Melancht., Busbeq., Scal., Vulcan., Boxhorn., Rachel. Chiar ­i Verelius al nostru (Chron., p.m. 338, Vulcan Œn ad. dit. Not. la Jordanes, Boxhorn. Hist. Univ. ad. Rachel De jure Publ. Imp. Germ. CXIII), a arÇtat pe marginea textului ­i la notele fÇcute adÇugirilor operate de Vulcanius, cÇ nu puîine din acele cuvinte sunt absolut getice. Din acela­i motiv, pot fi ­i celelalte trimise la aceea­i origine, vÇzute pe acelea­i scrieri. Chiar acesta este un motiv de Œngrijorare exprimat Œn recent apÇruta carte a ilustrului bÇrbat Wolff ­i a deja dispÇrutului Verelius, pe care noi o lÇsÇm spre a fi dusÇ la bun sfƒr­it. VII. Migraîia naturalÇ a popoarelor spre sud sunt vorbe aparîinƒnd lui Cromerus (I, I, CXV, de R. Pollon). "Este mult mai normal", zice el, "ca popoarele nordice sÇ migreze spre miazÇzi. Acesta este cazul Cimbrilor, Goîilor, Vandalilor ­i Longobarzilor". DupÇ cum spuneam mai sus, ceea ce i-a separat pe Goîi de celelalte popoare, acestea sunt sÇnÇtatea ­i robusteîea corporalÇ; scriitorii care se respectÇ afirmÇ acela­i lucru: cÇci ei au trupul alb, pletele blonde ­i sunt mai Œnalîi cu un cap decƒt alîii. Prin aceste calitÇîi blonda Ceres va na­te o mlÇdiîÇ mÇreaîÇ, a­a cum a cƒntat Lucanus (Lib. IV, De bello Civili, p. 104); pe lƒngÇ alîii, acesta a fost Procopius (Lib. I, Hist. Vandal.), care a adÇugat: "Naîiunile gotice au fost multiple ­i odinioarÇ, dar sunt ­i astÇzi. Cele mai nobile dintre toate sunt Goîii / Geîii, Vandalii, Vizigoîii ­i Gepizii care mai fuseserÇ numiîi Sauromaîii strÇvechi ­i Melanchleeni. Sunt unii care i-au numit Geîi pe ace­tia." (Este foarte limpede cÇ, exact ca pretutindeni Œn cartea sa, a­a cum de fapt o ­i enunîase, Goîii sunt totuna cu Geîii, n.t.). Dar ace­tia, adicÇ Geîii, nu diferÇ deloc de Goîi decƒt prin nume (v. ­i Maria Cri­an, Ubicuitatea Geto-Dacilor - anexÇ la Arta poeticÇ la G. Co­buc ­i Limba strÇmo­ilor no­tri ­i primul poet romano-geto-dac, Publius Ovidius Naso Œn care autoarea vorbe­te despre alternanîa vocalicÇ e/o; deci Goîii nu sunt altceva decƒt triburi de Geîi rÇzboinici, a­a cum erau inclusiv la gurile Niprului - Borysthene, dupÇ cum ne-o atestÇ Dio Chrysostomus Œn Getica, Geîi ŒncÇ nesedentarizaîi, n.t.): toîi au trupul alb, pletele blond ro­iatice, foarte Œnalîi ­i frumo­i la chip. Legile le sunt comune ­i nici cultul zeilor nu Œi deosebe­te pe unul de celÇlalt. IatÇ ce spune Coelius prin gura lui Horaîiu (c. II, c. XXI, la Horat. Epod. XVI): "¸i nici Germanii sÇlbatici nu au putut fi Œmblƒnziîi de invazia Teutonilor ­i Cimerienilor cu ochi alba­tri (este vorba de invazia Teutonilor ­i Cimerienilor opritÇ de Marius Œn 102 ­i 101 Œ.e.n. la Aix ­i Verceil, n.t.). Ei Œ­i duc viaîa sub Polul Nord, dupÇ cum ne transmite Vitruvius (arhitect roman din sec. I Œ.e.n, autor al unui preîios tratat de arhitecturÇ, n.t.)' sunt foarte corpolenîi, au piele albÇ, firul pÇrului drept ­i ro­iatic, ochii de culoarea cerului albastru ­i au sƒnge mult; ca urmare a unei ŒndestulÇri umorale, sunt foarte rezistenîi la geruri. ×n timp ce cei care trÇiesc Œn regiunile sudice sunt mult mai scunzi, sunt bruneîi, au pÇrul ondulat, ochii negricio­i, au picioarele betege ­i sƒnge puîin". Bonfin. (l.c.): "Nu ­tiu ce anume lucru special ­i propriu influenîeazÇ pƒnÇ Œntr-atƒt fiinîa umanÇ legat neapÇrat de locul Œn care s-a nÇscut - a­a Œncƒt numai dupÇ aspectul exterior, dupÇ constituîia trupului, poîi numaidecƒt sÇ deosebe­ti un German de un Gal, un Gal de un Hispan ­i, ca sÇ fiu ­i mai explicit, pe un Insubru (Insubres au fost un popor al Galiei Cisalpine care locuiau regiunea milanezÇ actualÇ cu capitala la Milano,  n.t.) de un Ligur, un Ligur de un Etrusc, un Roman de un Venet, un Venet de un Florentin". La fel cum se pronunîÇ Procopius despre Goîi, relateazÇ ­i Alphonsus Carthaginezul ­i ŒmpÇratul Constantin Porphirogenetul (Anat. Reg. Hisp., c. IX, Const. Porph. ref. Hachenb. Orig. Germ. n. XVIII spre final), la fel o face ­i Lucanus (De bello civ., lib. 11).

"Sciticul Masaget nu se opre­te la Istru, el strÇbate mai departe Œnspre nordul ŒndepÇrtat, la Suevii cei blonzi ­i corpuri albe6".

De comun acord cu  ace­tia se exprimÇ ­i Lucretius (De R. Nat., lib. VI):

         "Ce osebire, ce-i drept, Œntre cerul Britaniei ŒnsÇ­i

          ¸i Œntre cel din Egipt unde bolta albastrÇ se-nclinÇ,

          Sau Œntre cerul din Pont ­i-acel al ora­ului Gades,

          ¸i al îinutului unde sunt negrii cu feîele arse.

          Astfel sunt patru tÇrƒmuri cu tot osebite-ntre ele,

          CÇci fiecare Œ­i are ­i vƒntu-i ­i partea din ceruri."

(Titus Lucretius Carus, Poemul naturii, traducere, prefaîÇ ­i note D. MurÇra­u, Bucure­ti,
Ed. Minerva, 1981)

Vezi ­i la Tacitus (De vita Julii Agricolae, c. XI) locul Œn care se relateazÇ despre poziîia cerului care dÇduse corpurilor umane un anume habitus; iar la Diodor din Sicilia (Bibl. Hist., c. 8, p.m. 212) care pomene­te despre pÇrul Galateilor care cre­te Œn funcîie de naturÇ (ek fusew). Vezi ­i Cicero (De Divin., lib. 11, p.m. 1 23), care ­i el, prin cuvinte foarte clare, vine sÇ confirme absolut acela­i lucru. "De ce? zice el: deosebirea dintre locuri, oare nu este firesc sÇ atragÇ dupÇ sine ­i progenituri diferite la oameni? Pe acestea le putem trece Œn revistÇ cu u­urinîÇ: de ce existÇ deosebiri foarte mari Œntre Etiopieni ­i Sirieni Œn privinîa trupurilor ­i sufletelor lor, dupÇ cum este de diferitÇ ­i regiunea de ba­tinÇ: de unde se poate Œnîelege cÇ la na­tere conteazÇ mai mult a­ezarea pÇmƒntului (locurilor de obƒr­ie) decƒt traiectoria Lunii." VIII. La ×nainte-StÇtÇtorul celor Sfinte din aproape Œntregul Univers Cre­tin, la Conciliul Regal a fost spus acest lucru de cÇtre energicul Nico1aus Ragvaldus (pe atunci ca delegat de Wexionensus, trimis la numitul conciliu, mai apoi chiar Œnalt pontifice de Upsala (v. C. Stephanus) la care au subscris cu toîii, lucru cuprins Œn Actele instrumentate ale conciliului ­i chiar Œn istorii. Acest lucru se gÇse­te Œn discursul prezentat acolo ­i cu anexa unei contestaîii solemne, publicat atƒt Œn latinÇ, cƒt ­i Œn limba paternÇ. IX. Este atacatÇ autenticitatea (a?tentik) confirmÇrii date legilor lui CHRISTOPHORUS' regele Sueoniei, Daniei ­i Norvegiei, care se pÇstreazÇ pƒnÇ Œn zilele noastre Œn Arhivele Regatului (Istoria strÇveche a lui Ablavius, rÇmasÇ Œn manuscris confirmÇ faptul cÇ legile Regatului Sueoniei erau comune cu cele ale Danezilor, Œntrucƒt sunt iscÇlite de regele ambelor regate. ¸i aceste argumente sunt importante, deoarece de cÇtre noi, juri­tii, se Œnîelege deposedare juridicÇ (evincentia) ­i care tocmai "Œntr-un atare prilej, aproape numai printr-un semn (cred, fÇcut cu degetul arÇtÇtor, n.t.) ar fi fost suficient sÇ-l obîii (cred cÇ este vorba de recunoa­terea / confirmarea autenticitÇîii legilor Œn discuîie, n.t.).

õ2. Am spus ­i Œn paragraful precedent cÇ aceasta este opinia comunÇ a scriitorilor: aceasta este forîa adevÇrului care atrage dupÇ sine acordul unanim. ¸i cine dintre istorici s-a
Œndoit, cu adevÇrat, de aceasta? DacÇ, din prea multÇ preocupare faîÇ de noutate, negi acest lucru, atunci este nevoie sÇ negi totul: dacÇ vei spune cÇ aceasta este o minciunÇ care vine de la cei vechi, atunci este nevoie sÇ spui cÇ toate sunt minciuni. A­adar, ce forîÇ mai puternicÇ decƒt cea a istoriei, cÇreia se cuvine sÇ-i dai crezare, decƒt mandatele celor vechi transmise nouÇ prin monumente. ¸i de ce chiar ei despre care este vorba acum, Goîii, Longobarzii ­i ceilalîi; de aici se mÇrturise­te cÇ au plecat Œn diverse colîuri ale lumii: Œn ce anume direcîii ­i Œn ce chip; prin propria mÇrturisire a tuturor, Œn calitate de fiinîe vii, dotate cu vÇz, cu prudenîÇ, a celor a cÇror memorie ŒncÇ nu a dormit, observ cÇ mi se cuvine sÇ arÇt Œn Œntregime adevÇrul ­i sÇ dizolv neŒnîelegerile.

õ3. A­adar, sÇ Œncepem cu Jornandes, el Œnsu­i got (adicÇ get, n.t.) care ­i-a extras opera din scrierile anticilor; el relateazÇ cÇ Goîii au venit din SCANZIA (Scandinavia de azi) exact ca un roi de albine (De Getarum sive Gothorum origine et rebus gestis, C. I, II, III, IV, V). Apoi ne aratÇ ce vrea sÇ Œnsemne aceastÇ SCANZIA ­i naîiunile care o locuiau; astfel, folosindu-se de un vocabular bogat, ne aratÇ chipul Œn care Goîii ­i-au pÇrÇsit lÇca­urile. A­a cÇ el nume­te Scandia noastrÇ drept fabricÇ a popoarelor, un pƒntec al naîiunilor. Ceva mai departe apoi ne aratÇ rÇspƒndirea Goîilor de rÇsÇrit ­i a celor de apus, de­i la inflexiunea vocii Geîilor (deci cƒntƒnd, pentru cÇ ei Œ­i cƒntau ­i legile ca pe ni­te psalmi, dovedind cÇ limba lor era o limbÇ armonioasÇ ­i melodioasÇ, caracteristicÇ doveditÇ ­i de faptul cÇ Ovidiu a putut adapta prosodia latinÇ la limba geticÇ, vezi poemul Laudes de caesare, n.t.) Œi numeau pe ace­tia Ostrogoîi ­i Vizigoîi. ×nîelegeîi deci: cu o altÇ trupÇ de goîi au plecat din Scanzia (sub conducerea regelui Berich (a se citi Herich), aminte­te Jornandes; lucruri de care vorbise mai sus, acum le repetÇ pe scurt.

õ4. Procopius ( Hist. Goth., IV, fragment, p.m. 241 ­i 248) Œi scoate pe Ostrogoîi ­i pe Vizigoîi din aceea­i Scanzia, precum ­i pe Longobarzi (deci, i-a adÇugat aceluia­i fragment de istorie ­i pe acesta, legat de îinuturile locuite de Goîi). La fel procedeazÇ ­i Procopius7, adÇugƒnd la ei ­i alîi nenumÇraîi Vandali (la Tacitus, De Mor. Germ., c. II, Œi gÇsim sub numele de VANDALII, la Procopius ­i Zosimus bandiloi, iar la Eutropius ouandaloi, cu variantele Vandeli, Vindili, Vinili, Vinuli, Winili, Winuli), la Goîi  ŒntÇrind cÇ  au aceea­i origine:  Goqoi  te  eisi  kai Bandiloi kai Ouisigoqoi kai Gepaide? ("Goîii sunt ­i Vandali ­i Vizigoîi ­i Gepizi", Hachenberg, Orig. Germ., XIII); cÇ Vandalii s-au adÇugat celorlalîi Goîi, ne-o confirmÇ o sursÇ de mare Œncredere (Procop., Vandal., lib. I, lib. 1V, c. 39) - sub regele Gilimer care se bucura de o mare simpatie; el a avut sub conducerea sa Œntreaga progeniturÇ a neamului ­i pe cea mai nobilÇ; dintre scriitorii care se bucurÇ de cea mai mare Œncredere este Grotius (Proleg. Hist. Goth.).

õ5. DeopotrivÇ ­i Paulus Warnefridi longobardul (De Gestis Longobardorum, lib. I, c. II), dupÇ cum el Œnsu­i ne-o mÇrturise­te, fÇcƒnd o menîiune despre naîiunea lui, s-a dovedit cÇ locuitorii sÇi (longobarzii) ŒmpreunÇ cu Goîii, plecƒnd din Scandinavia noastrÇ, s-au apropiat de Scandinau. Johannes Bo‰mus (De Mor., leg. et ritibus omnium gentium, lib. III, cap. 8) o nume­te chiar cu acela­i nume, dar ­i cu multe altele; apoi chiar la Ptolemeu avem menîionaîi Goîii care locuiau pe Vistula. Desigur cÇ ­i Mela (lib. III, c. 6) Œi nume­te la fel, cu acela­i cuvƒnt. La fel ­i Plinius (IV, 1 2), precum ­i Solinus (III, 19 ­i 20). Chiar aici Œn Scandia (exact cum o spusese ­i Plinius) afirmÇ Isidorus (Init. Chron. Gothorum) cÇ a existat cel mai vechi regat al Goîilor (= Geîilor, n.t.). ¸i cum foarte corect aminte­te, acesta s-a nÇscut din regatul Sciîilor. De aceea Dexippus (lib. II) Œn cÇrîile sale dedicate treburilor Goîilor, ­i le-a intitulat Ta Skuqika ("Faptele Sciîilor) ca sÇ fie clar pentru toîi scriitorii de bunÇ credinîÇ acest adevÇr istoric (­i anume cÇ geîii se trag din sciîi, n.t.). Iar Eunapius Œi pomene­te pe Sciîi Œntr-un limbaj confuz, idem Ammianus; iar Ablavius Gothus, printr-un limbaj ales, vorbe­te cel mai acurat dintre toîi (Nicol. Ragv. Orat., p.m. 165 ex Ablav.). Dar Dio Chrysostomus Œn cartea despre rÇzboaiele Goîilor, le zice Getikon, "getic"8 (Aici Carolus Lundius comite o gravÇ gre­ealÇ, cÇci este ­tiut cÇ Dio a trÇit Œn sec. I e.n. ­i a scris un tratat Getika (Treburile getice) din care s-a inspirat JORDANES / JORNANDES, cum Œl nume­te mereu Lundius, Œn timp ce Goîii (chiar dacÇ sunt totuna cu Geîii) au apÇrut Œn istorie, cu siguranîÇ desprin­i din Geîi, de abia Œn sec. IV-V e.n., n.t.). SÇ-i mai adÇugÇm ­i pe Zosimus ­i pe Zonaras, Œn mai multe locuri din operele lor; pe lƒngÇ ace­tia, Œnsu­i Plinius Œi numÇrÇ pe Geîi Œn rƒndul popoarelor scite (IV, 12); la fel ­i la Trebellius Pollio (Vita Galieni et Claudii), la care Austrogoîii sunt cuprin­i Œn numÇrul acelora­i neamuri. Aici se adaugÇ ­i Anastas. (Hist. Chronol.) Skuqai oi legomenoi Gotqoi ("Sciîii care sunt numiti Goîi"). Rosendius ( Antiquit. Lusit.): "Multe popoare", spune el, "Œ­i trag numele gotic de la Scania, un lucru trecut cu vederea de cÇtre scriitorii vechi ­i ŒnfÇîi­at confuz sub titlul de Getica". Jacobus Bergomensis (Suplem. Chron.): "Popoare care au fost numite de cÇtre Greci ­i de la care ­i-au tras numele Scythia ­i Gothia". Schedel / Senensis: "Sciîii de la care Œ­i trag numele Svecia ­i Gothia". Heinsius, Œn Paneg. Gust. Magni afirmÇ: "Geografii de mai dincoace au separat Geîii din vechime de Goîi, fÇrÇ sÇ o vrea. Ei nu ­i-au dat seama cÇ Geîii sunt destul de asemÇnÇtori cu Goîii ­i Œn numeroase cÇrti ale celor vechi, autorii se sprijinÇ atƒt pe mÇrturiile Romanilor, cƒt ­i pe cele ale Grecilor, cÇci atƒt numele, cƒt ­i obƒr­ia le sunt comune". De aici Ferrarius relateazÇ Œn legÇturÇ cu acest adevÇr istoric, aducƒnd Œn memorie pe cei mai serio­i scriitori a cÇror autoritate se impune ca o marmurÇ (Paneg. R. Christ. laud. dic.).

õ6. Dar toate aceste afirmaîii nu coincid Œntru totul cu istoriile noastre ­i cu Analele strÇvechi ale Sveoniei? Desigur cÇ da! Af Japhet are komne Scyther och Geter, som longt epter Kalladis Gother / och nu Schwenste ("Sciîii  ­i Geîii se trag din Japhet cÇrora mai tƒrziu, dupÇ Goîi, li s-a spus Sueones" (cf. Chron. ­i Hist. Pat.). Trec acum peste Imperiul Sciîilor care se Œntindea pe tot globul ­i despre care relateazÇ pe larg Herodot, Xenophon, Strabo, Diodor din Sicilia ­i cƒîi alîii ­i Œn cƒte locuri ­i ale cÇror afirmaîii sunt Œn deplinÇ concordanîÇ cu toate istoriile importante ­i cu analele naîionale.

õ7. Despre Hispani a auzit ­i Alphonsus de Villa Diego Hispanul (Chron. Goth. Regni p.m. II): "Gothia se aflÇ Œn Scandia, zice el, patria naturalÇ a neamului nostru gotic, de unde ei Œn­i­i au plecat ­i unde ei astÇzi Œ­i au ŒncÇ domiciliul regal ­i statal". La aceastÇ afirmaîie consimt ­i Roderic. Tolet. (Rerum in Hispania gest., lib. II, c. 4); Joh. Lup. (De J. et J. Regni Navari, VI, 4): Alphons. Carthag. (Anac. Regum Hisp., c. IX) ­i alîii.

õ8. Cƒt despre plecarea Goîilor de aici Œn Italia, Italii Œnsu­i o mÇrturisesc Œntr-un singur glas, lucru ce, de bunÇ seamÇ, a folosit ca argument Œn istoria alcÇtuitÇ, parte tipÇritÇ, parte scrisÇ de mƒnÇ care se pÇstreazÇ la Biblioteca Vaticanului la Roma, nu atƒt Œn latinÇ, cƒt mai ales Œn dialect italic (nu cumva este vorba de limba romƒnÇ veche, adicÇ geto-dacÇ? n.t.), Œn ea fiind cuprinse faptele Goîilor transmise PosteritÇîii. Aceasta nu ­i-au propus atƒt sÇ aducÇ laude mÇreîe Goîilor cu eleganîÇ ­i cu fermitate, ne-o spune ilustrul bÇrbat Octavius Ferrarius ( Pan. Chr. Reg., p. 7, 8 ­i 19). Legat de aceasta ­i Sigonius (De regno Ital., lib., I, p.m. 11) dovede­te cÇ pe Goîii Œn­i­i nu i-ar fi nÇscut imperiul etern al Romanilor Œn Italia, ci invers, cÇci, dupÇ cum spuneam, fÇuritorii Italiei au fost Sciîii. Pe lƒngÇ alîi scriitori preocupaîi de originile Goîilor/Geîilor, s-a numÇrat ­i Cato, din care ni s-au pÇstrat fragmente care supravieîuiesc ­i astÇzi (deci, cu mai puîin de patru secole Œn urmÇ, cartea lui Cato Maior, Originile Romei, Œn care el relateazÇ ­i despre strÇvechimea scrierii getice, ŒncÇ exista sau mÇcar fragmente din ea, n.t.). Astfel cÇ nu a fost de mirare cƒnd Plautus a numit Italia barbarÇ (Poenul III, II, 21). Pe sacerdotul italic al lui Hercule l-a numit Poticium cel barbar (Poticium = Pinarii, -orum, veche familie din Latium consacratÇ lui Hercule, n.t.), iar ritualul italic, barbar. Ora­ele italice ­i ele au cÇpÇtat epitetul de barbare. Legile italice sau romane ­i ele au fost etichetate ca fiind barbare (Bacchid., I, 11, 15; Casin., II, VI, 19; Capt., IV, II, 104 ­i III, 1, 32) ­i traduse Œn latine­te Œn manierÇ barbarÇ. ¸i de ce nu a­ spune-o, ­i ziua de sÇrbÇtoare, precum ­i altele, au fost considerate barbare, odinioarÇ acestea fuseserÇ denumiri acceptate la toate popoarele, cu excepîia grecilor. Ba chiar ­i cele mai vechi cuvinte care la origine au fost tusce (de la Toscana Œn Etruria, adicÇ etrusce) ­i scite, sunt clar convingÇtoare cÇ sunt gotice (desigur getice!, n.t.), cf. Plaut., Asin., prol. II ­i Trin., prolog. XIX. Verbul pultare ("a lovi u­or") pe care Plautus Œl folose­te foarte des, provine din cuvƒntul nostru pulta sau bulta (Dicîionarul latin-francez, a 5-a ediîie, Hachette, 1923, ne oferÇ explicaîia cÇ pulto,-are este un arhaism pentru pulso,-are, "a lovi", "a bate la u­Ç", la Plaut avƒnd sensul de "a bate u­or Œn poartÇ / la u­Ç" ­i, cum poetul comic Titus Maccius Plautus, calificat drept un pictor inimitabil al nÇravurilor populare, a trÇit Œntre anii 250-184 Œ.e.n., este foarte evident cÇ din limba geto-dacÇ vin toate cuvintele barbare prezente Œn comediile lui ­i nu din gotica propriu-zisÇ, gotica fiind la rƒndul ei o geticÇ ornamentatÇ, dupÇ cum ne-o aratÇ izvoarele vechi, cu atƒt mai mult cu cƒt Goîii (Œn opinia mea, deloc departe de opinia lui Lundius, n.t.) au apÇrut pe scena istoriei (Goîii de rÇsÇrit ­i Goîii de apus - Ostrogoîi ­i Vizigoîi) la mijlocul sec. IV (350-375), cu Amaler ­i respectiv Hermanrich (350-375), imperiu, distrus de huni; W-G cu Alarich (395-410) au nÇvÇlit Œn Italia (Œn 410 au ocupat Roma); Rekkared (586-601) > catolicism; ultimul rege a fost Roderich (710-711). W-Goîi ultimul rege Teja cade la Vezuviu 552; au dispÇrut Œn 601 A.D., deci domnia lor s-a Œntins pe o perioadÇ de 2 secole ­i jumÇtate. A­a cÇ, fÇrÇ urmÇ de tÇgadÇ, toate cuvintele barbare folosite de talentatul comediograf latin Plautus sunt forjate din limba getÇ, cÇci Geîii ­i Dacii fuseserÇ pe pÇmƒntul italic cu mult Œnainte de Œntemeierea Romei ­i au rÇmas ca atare la ei acasÇ, la care s-au adÇugat prizonierii de rÇzboi - unii redu­i la sclavie - de aceea ­i personajele-sclavi ale comediilor ­i eline ­i latine se numesc pur ­i simplu Davos sau Davus, Getes sau Geta (dar a fost ­i un ŒmpÇrat roman Antoninus Geta din cei ­apte ŒmpÇraîi Antonini (Nerva, Traian, Adrian, Antonin, Marc Aureliu, Verus ­i Commodus). Antoninus Geta (nÇscut la Milano Œn 189) era fratele lui Caracalla cu care ŒmpÇrîea domnia ­i care l-a ucis Œn 212 A.D., deci la vƒrsta de 23 de ani. Caracalla a ordonat sÇ fie ucise peste 20000 de persoane; el fu ­i uciga­ul juris-consultului Papinian, pentru cÇ refuzase sÇ facÇ apologia uciderii lui Geta; a­a cÇ acei ­efi de stat care-­i ucid ­i rudele foarte apropiate, se trag din acest odios ŒmpÇrat roman, n.t.). Verbul mulcare ("a mulge") nu este un cuvƒnt latinesc, o recunoa­te deschis Œnsu­i VARRO (116-27 Œ.e.n., poet ­i unul din savanîii cei mai renumiîi din vremea lui de la care ne-a rÇmas ­i un tratat despre agriculturÇ, De re rustica; deci autorul se sprijinÇ pe surse foarte demne de Œncredere, care au trÇit cu secole Œ.e.n., ŒntÇrind ideea cÇ e vorba de un lexic pur getic, n.t.), dar o recunoa­te deschis ­i Gellius (Noct. Attic., lib. XI, c. 1). DupÇ cum nici verbul mulctare nu este latinesc. CÇci, de fapt, Œn acela­i chip, mulgƒnd lapte, se trage din îƒîe (uger), ceea ce printr-un sermone vernaculo, adicÇ cuvƒnt popular (la Varro, ŒnsÇ, prin sintagma vernacula vocabula se Œnîelege "cuvinte latine"), noi spunem mulka, molka (Thys. ­i Gronovius la Plautus, Stich., III, 1, 19; Fragm. Legum Sueon. et Goth., c. XVI). ExistÇ unii care susîin cÇ mulgeo ­i mulceo ("eu mulg"), de aici ­i mulcto sau mulco ("eu pedepsesc") ar veni din grecescul amelgw ("eu mulg"), cƒnd de fapt se cuvine sÇ cÇutÇm izvorul comun, mai Œnainte de toate, Œn Sciîia. Halophantam , un cuvƒnt pe care ­tim cÇ-l Œntƒlnim la Plautus (Curcul., IV, I, 2), precum ­i la Salmasius ­i la Scaliger, Œn calitate de comentatori ai aceluia­i pasaj, (dar acest cuvƒnt poate fi perfect dedus din hal ­i fante ­i, considerÇm cÇ este gre­it  pus Œn legÇturÇ cu grecescul olofanth (cuvƒntul nu apare nici Œn Bailly, Dicîionar de greacÇ veche, Paris, 1929 ­i nici Œn E. Legrand, amplu dicîionar de greacÇ modernÇ, Paris, tipÇrit cam Œn aceea­i perioadÇ; bÇnuiesc cÇ este o expresie pur juridicÇ, folositÇ Œn Evul mediu ­i care putea fi gÇsitÇ Œntr-un dicîionar de specialitate), Œnsemnƒnd "obligaîia de a compÇrea Œn justiîie", "a depune cauîiune Œn favoarea cuiva", "vas", expresie care Œ­i are obƒr­ia Œn Sueonia ­i care poate fi pusÇ Œn legÇturÇ cu o sintagmÇ similarÇ, regÇsitÇ la Marîial Œn cartea a IX-a, n.t.); la fel stau lucrurile ­i cu cuvƒntul bustirapus (la origine ŒnseamnÇ "hoî / profanator de morminte"), Bust-ei-rapr care Œn limba goticÇ veche / adicÇ geticÇ ŒnseamnÇ "bÇrbat", este folosit de Plautus cu acela­i sens de "bÇrbat chel", care nu are nici un fir de pÇr pe cap spre a putea fi numit Œn toatÇ legea (vir bonus); la Plautus (Merc., V, 2, 85 ­i Rud., II, II, 9) se folose­te cuv. MACHAERIA cu sensul de "sÇbiuîe" ­i acesta este cuvƒntul gotic vechi MAEKER, de unde l-au luat ­i grecii maaira ("satƒr"); de socco, socca (de la cuv. soccus, o botinÇ specialÇ pe care o ŒncalîÇ actorii de comedie), folositÇ de Plaut Œn Soldatul fanfaron, ultimul act (comp. cu Mercat., V, II, 85; Rud., II, II, 9 ­i Edd. Havamal., LXXI) este de origine scitÇ, iar goticul SOLA (vezi Bacchid. II, III, 98) rÇspunde perfect acestui cuvƒnt (sÇ nu uitÇm cÇ Œntotdeauna este vorba de Get sau ­i de Get, cƒnd spune Got, n.t.); SCURRA ("bufon", "parazit", "jongleur") care la cei vechi Œnsemna "a Œn­ira vorbe goale / sarcasme spre a stƒrni rƒsul celorlalîi", ne duce la sensul lui SKURA din limba noastrÇ popularÇ, Œnsemnƒnd "vorbÇreî", "flecar". ¸i care e situaîia altor cuvinte pur scite (adicÇ gete, n.t.) pe care le Œntƒlnim frecvent la ENNIUS, PLAUTUS, CATO, VARRO ­i la mulîi alîi autori, din care citÇm o parte; vinnula, cista, cistula. cistellula, herus, herilis, heres, heredium, herediolum, caput, arca, arcula, cippula, nasus, denasare, casteria, claro, clarifico, claritas, claror, claritudo, clarigatio, mundus, mundare, vocare, advocare, fallere, velare, stygius, carcer, carcerare, gelu, cura, curare, stare, urbare, turbare, nomen, nominare, meminisse, taberna, tabernarius, catus, catc, nicere, nere, nictare, sputare, insputare, caupo, stega, puteus, potus, putus, putillus, baltheus, pipare, pipire, boreas, rica, ricula, ricinium, acheruns, boia, rosca, pellis, palla, pallium, pallula, palliolum, palliolatus, paludamentum, paludatus, palatum, palatium, specio, cum compositis, specto, speculor, spiculum, speculator, speculum, specus, spelunca, species (majoritatea acestor cuvinte le regÇsim ­i Œn limba germanÇ actualÇ - fein, kiste, Kapitel, klar, Palast, niere - nu numai Œn romƒnÇ, dovedind o datÇ Œn plus cÇ istoria strÇmo­ilor no­tri a fost comunÇ cu cea a popoarelor germanice, cÇ am locuit acelea­i meleaguri, cÇ neamul vlaho-geto-dacilor ­i carpilor a vorbit aceea­i / aproape aceea­i limbÇ cu cimerienii, celîii ­i teutonii, cea geticÇ fiind de fapt la baza tuturor, Œn sƒnul ei nÇscƒndu-se ­i scrierea, n.t.). Revenind la strÇvechiul cuvƒnt PAN, analizat mai sus, am constatat cÇ este ­i elin ­i italic ­i germanic, pentru cÇ la origine este cuvƒnt scitic, adicÇ getic. Lui legere ("a citi") din latinÇ Œi corespunde legein Œn greacÇ, iar Œn limba noastrÇ este lesa / l„sa, iar la Wulfila legunt ("ei citesc") (Math., VI, 26) se gÇse­te lisan. Zythus, la Diodor din Sicilia Zuqo, nu este nici cuvƒnt egiptean ­i nici grecesc de la zew care ŒnseamnÇ "a fierbe", ci este pur gotic (adicÇ ­i getic, n.t.), cÇci grecescul Zuqo la noi se zice seth sodh, unde th este exprimat prin th sau dh (o confirmÇ Arngrim, lib. I, c. III) ­i de la el ­i Verelius (Runog. Scand., c. VII, c. III); de aici s-a format verbul sieda, siuda, Œn germanÇ sieden, Œnsemnƒnd "a fierbe", "a topi". Spunem, de pildÇ, o bÇuturÇ din orz fiert; grecescul teirw, latinÇ tero ("eu zdrobesc, fÇrƒmiîez, macin") vine din verbul nostru teira / tera, de unde handtera ("a mÇcina / zdrobi manual"; qin sau qi qino  ("grÇmadÇ", "cumul") se spune cÇ vine de la qew, Œnsemnƒnd "cu carul"; pe aceastÇ derivaîie eu nu dau nici o para, pentru cÇ Œmi este clar cÇ vine de la geticul tina , pentru cÇ la Cicero (Orat. cont. Rull.) avem cogere ("a aduna") ­i coacervare ("a ŒngrÇmÇdi"). Chiar ­i subsatntivul montes ("munîi") este folosit ca echivalent pentru maximi ("cei mai mari"), acervi ("grÇmezi de cereale") la Plaut (Pseud., I, II, 55). Latinescul aevum ("duratÇ", "timp", veac") vine de la goticul / geticul „we ­i destul de apropiat de aiwn al grecilor ­i de avan al arabilor (a­adar, s-ar putea reconstrui fraze Œntregi de limbÇ getÇ strÇveche, pe baza acestor extrem de preîioase formule etimologice ­i romƒna actualÇ pÇstreazÇ cuvƒntul getic strÇvechi ev, n.t.) A se compara ­i cu ceea ce spune Celsus (Com. Eccl., p. I, c. 8 - este vorba de filosoful vestit pentru atacurile sale Œmpotriva cre­tinismului ­i care a trÇit la Roma Œn sec. II e.n., sub Antonini). Trimit acum la Platon (Crat., p.m. 319) unde vom gÇsi nenumÇrate cuvinte grece­ti primite de la barbari; trimit ­i la Dionysius (lib. I, spre final) care susîine clar cÇ Roma  s-a slujit mai Œntƒi de limba greacÇ, din care apoi, multe cuvinte au pÇtruns Œn latinÇ, amestecƒndu-se cu latina (deci, limba latinÇ a luat din vechea geticÇ ­i direct, prin populaîia geto-dacÇ existentÇ la Roma ­i indirect, prin intermediul limbii eline, n.t.). Trimit ­i la Julius Caesar Scaliger (filolog ­i medic italian, unul din cei mai mari erudiîi ai Rena­terii, 1484-1558), autor al unui strÇlucit tratat de poeticÇ, n.t.) de la care aflÇm cÇ vechii Latini au luat nenumÇrate cuvinte din Magna Grecia. Trimit ­i la ilustrul Morhosius (lib. De patav. Liv., cap. XI) care ne transmite informaîia cÇ Œn Italia au existat mai multe limbi: ale sclavilor indigeni, dar proveniîi din alte regiuni, precum ­i ale celor ai casei; fiecare Œ­i avea limba lui proprie, opinie cu care eu sunt totalmente de acord, îinƒnd ŒnsÇ sÇ subliniez un fapt, cÇ multe din cuvintele latine­ti erau la origine scite. Chiar ­i numÇrul impar nu vine de la Greci, ci de la Sciîi; oamenii erudiîi au arÇtat deja cÇ atƒt flexiunea verbului, cƒt ­i cea a substantivului din latinÇ au origine barbarÇ, de exemplu; karkar, karker, karkeris, karkeri = carcer, carceris, carceri ("Œnchisoare, a Œnchisorii, Œnchisorii"). ×n karkarai, dupÇ Wulfila (vezi ­i Glosarul la gotul Wulfila, precum ­i Codicele de legi strÇvechi Pat.) ai se cite­te ca ­i cum ar fi e,  Œn carcere, dupÇ cum chiar ­i sunetele au ­i ai sunÇ e: namen, namnis, namni = nomen, nominis, nomini ("nume, al numelui, numelui"); father, fathris, fathri = pater, patris, patri ("tatÇ, al tatÇlui, tatÇlui"); mother, mothris, mothri = mater, matris, matri ("mamÇ, a mamei, mamei"). ¸i la verbe: im, is, ist = sum, es, est ("sunt, e­ti, este"); vidiau, videis, videith­ = video, vides, videt (= vÇd, vezi, vede); vastiau, vastis, vastit /sau vastijt vestio, vestis, vestit ("mÇ Œmbrac, te Œmbraci, se ŒmbracÇ"); au la Goîii sunÇ ca ­i o sau ¢; haba, habas, habaith = habeo, habes, habet ("eu am, tu ai, el are"). Desigur cÇ din haba gotic s-a ajuns la latinescul habeo; a­adar haba este habeo, habas - habes, habaith - habet, habam - habemus ("noi avem"), habaith - habetis ("voi aveîi") ­i habant - habent ("ei au"). Haba astÇzi este hawer. Mai mult ca sigur cÇ habetus este Œn loc de avitus ("avut, deîinut", dar ­i "corpolent" la Plautus) ­i habe Œn loc de ave ("sÇ ai"), dupÇ spusele lui Non. ¸i Bongars. Ad Justin. (lib. I, c. I' 4). A­adar, este lesne de legat lucrurile Œntre ele de a­a naturÇ, Œncƒt sÇ conchidem cÇ aceste cuvinte nu numai cÇ au preexistat Œn goticÇ (geticÇ), dar cÇ ele au ­i fost adaptate ­i traduse Œn limba latinÇ cam dupÇ bunul plac; ba chiar adesea accepîiunea verbului este interpretatÇ la Plaut ­i Terenîiu puîin ŒndrÇzneî, cƒnd vor sÇ spunÇ cÇ o femeie a fost avutÇ (haberi) se adaugÇ cum coit ("a fost posedatÇ / s-a unit prin cÇsÇtorie"), ceea ce Œn vechile noastre legi se va exprima cu oarecare pudoare ­i niciodatÇ nu se va argumenta Œn acest chip.

9

Go Home;
Go Next Page >>
Go Previous Page <<

Home; Top ^; Continuare >>