Carol al XI-lea
Note adaugitoare
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Capitolul VII
Capitolul VIII
Capitolul IX
Salutul meu adresat cititorului
Summary
Nota traducatorului
Home
 

CAPITOLUL  IV, 1-7

Rezumat Cap. IV, 1-7 §1. Nu încape nici o îndoială că pe vremea lui Zamolxis au existat legi scrise. Mărturie ne satu scrierile lui Joannes Magnus şi Jornandes. §2. La aceştia se adaugă şi autoritatea lui Ablavius. De aceeaşi părere sunt şi ceilalţi autori greci şi latini. §3. Toate acestea  se pun de acord şi cu opinile şi judecăţile locuitorilor greci din Hellespont şi Pontul Euxin, de pe vremea lui Herodot. §4. Unele corecturi aduse textului homeric acolo unde vorbeşte despre Pythagora. Savanţii filosofiei au fost numiţi odinioară sofişti. Totuşi, prin argumente puternice, cei care se învârteau în jurul lor, i-au etichetat cu acest epitet. Părerea lui Herodot despre lăcaşul subteran al lui Zamolxis. §5.  Acordul şi armonia perfectă dintre incunabulele vechilor Goţi (adică Geţi) cu Herodot. §6. Nici codexurile manuscrise mai recente nu sunt diferite. În suita neîntreruptă cu codexul acesta, se găseşte şi acela împodobit cu numele unor regi importanţi, sub titlul lui JOANNES al III-lea. §7. Chiar şi afirmaţiile lui Strabon sunt în deplină concordanţă cu cele ale scriitorilor noştri. Locul lui Laertius în această temă şi corectat şi explicat.

§1. Socot că sunt suficiente şi foarte clare dovezi, ba chiar străvechi, care să ne permită să afirmăm că pe vremea lui Zamolxis au existat legi scrise. Joannes Gothus, de pildă, relatează că Zamolxis, o dată întors de la Pythagora în patrie, a început să împărtăşească Geţilor preceptele filosofice şi legile de aur pe care el le învăţase de la dascălul său (Hist. Sueon. Gothorumq., lib. III, c. 15); Jornandes (De Getarum sive Gothorum origine et rebus gestis, c. V şi XI), el însuşi scriitor got, din respect pentru cei vechi (Lundius îl are în vedere mai întâi pe Dio Chrisostomus (sec. I) care a scris un tratat Getica şi care i-a servit ca model lui Jordanes, după cum repetat o mărturiseşte, n.t.) care scriseseră istorii şi anale ale Goţilor (i.e. Geţilor sau şi ale lor, căci aşa cum am subliniat-o repetat şi cum o spune clar şi Lundius, Goţii erau Geţii încă nesedentarizaţi, aşa cum fuseseră şi cei de la gurile lui Boristhenes -Nipru, despre care narează Dio, n.t.) consemnează că Zamolxis şi Deceneu au fost de o erudiţie extraordinară şi că concetăţenii lor le sunt foarte recunoscători pentru legile date.

§2. Dar din mulţimea autorilor pe care Joannes Magnus îi laudă - Ablavius, Dexippus, Dio Chrysostomus, Orosius (şi el nu s-a gândit la scriitorii cei vechi), lăudând marele spirit de dreptate al Goţilor, mai sunt doi, dintre mulţi alţii, care vorbesc într-un singur glas: Nicolaus Ragvaldus (Orat. Basi. Hab. et supra allegat.) şi Paulinus Gothus (Hist. Arct., lib. I, c. 40), demonstrând convingător că justiţia, puternică şi majestică a Goţilor provine din Suedia. Tot aici se cuvine să-l adăugăm pe eruditul Vulcanius Brugensis şi pe mulţi alţi scriitori, de toate neamurile, care s-au ocupat de Goţi, geţi şi Sciţi, şi o întreagă serie de alţii, enumeraţi mai sus chiar de mine (în Epist. Ad Ord. Fris. Hist. Jornand. Praef.).

§3. Desigur, despre Samolse, în deplin consens cu locuitorii greci de la Hellespont şi Marea Neagră, din vremea sa, o mărturiseşte Părintele Istoriei, după cum o subliniază Cicero (lib. I, De legibus.; Herodot, lib. IV, c. 95), "pentru ale cărui cărţi- ISTORIILE- recitate la Jocurile Olimpice, întreaga Grecie a ştiut să-l stimeze". Cuvintele lui Cicero sunt în deplină consonanţă cu toate manuscrisele şi cărţile noastre şi care sunt la dispoziţia cititorului bine intenţionat.   Iată   glasul  bătrânului  Herodot  (c.  IV,  c. 95): "Ton   Zalmoxin  touton  eonta

anqrwpon douleusai en  Samw  douleusai  de  Puqagorh  tw Mnhsarou. eneuten de genomenon eleueron,kth amenon de apelein e thn ewutou ate de kakobiwn...",  că Zamolxis  a fost un om şi a slujit ca sclav lui Pythagora, fiul lui Mnesarchus din Samos". După spusele lor, Zamolxis îşi dobândeşte libertatea şi apoi, adunând nişte bogăţii mari, se reîntoarce în patrie. Când şi-a dat seama că Tracii trăiau în condiţii rele ca nişte brute, el însuşi educat după obiceiurile ionice şi de aceea mai şlefuite decât cele care erau la Traci, căci trăise la un loc cu grecii şi cu ilustrul erudit Pythagora, şi-a construit  o casă de oaspeţi unde el primea pe cei mai deosebiţi concetăţeni şi îi ospăta învăţându-i că nici el, nici comesenii şi nici cei ce se vor naşte de aci încolo, nu ar trebui să moară, ci să meargă într-un loc unde vor trăi veşnic şi se vor bucura de toate bunurile alese. În timp ce făcea acestea pe care tocmai vi le spusei, el îşi construia o locuinţă subterană; când fu gata, dispăru din faţa Tracilor, coborî în ea unde rămase timp de trei ani; între timp, tracii crezându-l mort, îl regretau plângându-l; în cel de-al patrulea an, se arătă privirii tracilor şi astfel el făcu credibile preceptele pe care le dăduse lor. Acestea le-a relatat Herodot, orientându-se după vorbele care circulau la băştinaşi. În capitolul imediat următor, deci, 96, Herodot spune clar că nu se încrede total acestor spuse privind locuinţa subterană, ci mai curând socoteşte că Zamolxis a trăit cu mulţi ani înaintea lui Pythagora, că a fost şi un om, născut pe pământ getic, dar şi zeu al Geţilor.

§4. Am redat întocmai ce  a spus Herodot, neschimbând nici o iotă. Astfel, discursul acestuia despre Pythagora ca despre sofistul cel mai slab, "ou tw asenesatw sofisth", îmi pare asemănător cu chipul în care Homer îl descrie pe Ajax ca pe cel mai slab dintre Ahei ("ouk afaurotaton Aaiwn") care, este ştiut că a fost unul din cei mai viteji (lui Lundius îi scapă un amănunt: legat de istoria Troiei, au fost doi eroi numiţi Ajax: unul, fiu al lui Telamon, învins de Ulysse în disputa privind armele lui Ahile şi, înnebunind de durere, strangulă trupele grecilor, crezând că sunt ale Troienilor şi dându-şi seama de eroarea săvârşită, se sinucide; al doilea Ajax este fiul lui Oleus, care după asediul Troiei, naufragiază şi se refugiază pe o stâncă, de unde ameninţă cerul (aluzia frecventă "Ajax ameninţând zeii" este proverbială), apoi este înghiţit de valuri; deci Lundius i-a topit pe amândoi în unul, poate nici nu a greşit având în vedere contextul, n.t.). Atari expresii se găsesc frecvent la scriitorii latini, după cum observă Vorstius (De latin. falso susp., c. XXV) şi experţii în filosofie s-au numit mai înainte sofişti, căci aceştia printr-o expunere mai puţin onestă şi urmărind şi un câştig ruşinos, era profanat în cele din urmă numele filosofiei; dedându-se la artificii subtile, ei de fapt înrăiau pe alţii, atacându-i prin expresii ingenioase, în subiecte uneori scandaloase, deturnându-le în ipoteze paradoxale: "paradoxou upoesei", aşa că ei şi-au meritat numele de sofişti. Şi, astfel, nedepăşindu-şi condiţia lor, în ce priveşte povestea acelei locuinţe subterane relatate de Herodot, ei nici nu au respins-o, nici nu au aprobat-o, ci mai degrabă au acreditat ideea (de altfel exprimată direct de Herodot în cap. 96, n.t.) şi anume că Zamolxis ar fi existat cu mulţi ani înainte de Pythagora ( a se vedea şi Plat. Protag., Iocr., Hel. land. la început, Cic., II, Acad. Questio); la începutul capitolului imediat următor, unde din nou vorbeşte despre Zamolxis, Herodot spune: "fie că Zamolxis a fost un om în carne şi oase, fie că a fost un demon al Geţilor, să fie sănătos!" ("eite  de  egeneto  ti  Zamolxi  anrwpo,  eit' eti  daimwn ti Gethsi outo epiwrioairetw. Şi totuşi nu trebuie să punem la îndoială faptul că, chiar înaintea lui Herodot, au existat scriitori care au relatat la fel : Cicero (De claris orationibus, qui dicitur Brutus, p.m. 266) însuşi afirmă că au existat asemenea poeţi, ba chiar înaintea lui Homer, care l-au cântat pe Zamolxis în poeziile lor festive.

§5. Cu opinia lui Herodot se pune de acord şi opinia, demnă de toată încrederea, a uneia din incunabulele noastre: "Fyrsti war Samolthius sa er Lag framsordi medh mykli snilli / han war Pythagorassa Tharahl i Samey. Han for frälsgiswi hingat til alsheriar thing. Han bygdi har  Htvs oc baudtill sijn Kunungi oc ollu stormânni um alt Svithiod pa raladi han  vid pa er med honom satu t Hollini at Natvardi /oc Dryckio sina samanhasdu / at han Odain wäri oc theßin stad Odains: Litlu sidar hwars han vr asyn aldra thera / och eptr thrij ara Dag apnadis Jardr / tha kom han ater til war: pui trudu allir men uthan all genmali hwad i thessu mali sagt war" ("Samolse a fost cel dintâi care, cu un deosebit meşteşug şi-a scris legile, el care fusese sclav al lui Pythagora din Samos şi s-a eliberat, a sosit la noi şi comiţiile formate din cetăţenii strânşi lalolaltă din întregul imperiu al Sueonilor, au venit pentru a-l sărbători. Cu înţelepciunea lui care întrecea cu mult pe cea a celor adunaţi în for, el a construit o casă, în care a invitat ca oaspeţi pe rege şi pe toţi nobilii. Acolo, printr-o cuvântare care a durat mai mult decât cina, a susţinut imortalitatea zeilor şi eroilor la Sciţii dispăruţi, că nemuritor va fi şi el şi cei din neamul său dintre multe popoare, insuflându-le totodată că acesta este locul nemuritorilor; nu mult după aceea, a dispărut dintr-odată. După o absenţă de trei ani, s-a întors din nou printre ai săi spunând că aceasta are legătură directă cu spusele lui de mai înainte. Mă întreb oare dacă mai există un exemplu asemănător în care să se poată face dovada legăturii dntre vorbă şi faptă?").

§6. Mai există şi alte dovezi care susţin aceste spuse. Şi de ce nu? Doar mai există încă o serie  de cărţi recent apărute care până mai deunăzi erau manuscrise. Să ne oprim la codexul regelui Joannes al III-lea şi să revedem multe alte manuscrise şi, cu stima pe care o datorăm, să le interpretăm. Nu te îndoi, căci iată ce scrie aici: "Sammaledes war ett Varn fodt af Götherne / som tiente Pythagoras uthi Graecien, och lärde af honom himmelstekn / Gudz willta / och att äthskillia andt ifran godt genom bokliga konster. Then samma drog ifran Graecien och till Aegypten / och lärde ther the Fäders lärdom och Gudz dyrkan som the hade. Sedan drog han till sitt Fädernesland igen / och blef en Oswerste i Konungens Rädh / och hwad han beslutade / thet lät Konungen sä bliswa effter han hade forständ att skillia ondt isfrän godt. Then samma gaf fig i ehn Jorkuula / där han satt och studerade och tbland alle andre sijne studeringar drog han uth Sweriges Lag / ther then menige Man weeth sig att esterrätta" ("Deja se născuse în acest neam al Goţilor (i.e. Geţilor) un copil, care, de îndată ce se făcuse mare, s-a angajat sclav la filosoful Pythagora, vestit în toată Grecia care cunoştea ca în palmă succesiunea stelelor, cultul lui Zeus şi diferenţa dintre bine şi rău. Apoi, ajungând în Egipt, s-a instruit în instituţiile şi religia acelui popor şi, în cele din urmă, s-a întors acasă. Pe acesta, Regele l-a primit cu mare cinste şi l-a avut ca prim-ministru, iar El  şi treburile regale şi pe cele divine le administra pe toate prin voinţă (prin semne cu capul). Acesta, din cauza oboselii, a coborât în cavernă, iar acolo a constituit (a pus la punct) dreptul Sueonilor pe care întregul popor îl duce mai departe la urmaşi").

§7. A coborât, spun, în peşteră, a cărei intrare o voia neştiută. Cam în acelaşi chip narează şi Strabon această istorie, scriind că Zamolxis ar fi intrat într-o peşteră care era inabordabilă celorlalţi (abaton toi alloi) (Geogr. VII, p.m. 207 şi urm.). Spre a-l imita pe preceptorul lui, care tocmai intrase în peştera numită Ida (ei to Idaion kaloumenon antron) , a încercat să intre şi el, Zamolxis, în peşteră, susţine Malchus ( Vita Pythag.). Adaugă-l şi pe Laertius (De vita Dogm. et apopht. Philos. , lib. VIII, De Pythagora), unde afirmă că l-a primit Pythagora "doulon Zamolxin w Getai uousi,  Kronon  nomizonte  w Fhsin Hrodoto" ("pe sclavul Zamolxe, pe care Geţii îl consideră sfânt, după cum relatează Herodot"). Şi deşi strălucitul bărbat Isaacus Casaubonus la notele pe care le face în acest loc, afirmă că ar fi o greşeală de ortografie şi că, în consecinţă, ar trebui revizuit totul, dacă chiar aşa a fost scris la Herodot: Gebeleizin nomizonte  ("numindu-l Gebeleizis"). În afară de aceasta, sunt socotite următoarele cuvinte w  Fhsin ca fiind adăugate de către marele erudit Aegidius Menagius. Este foarte posibil ca în loc de Hrodoto să poată fi citit ipwoboto, adică să fi fost scris Hippobotus thn twn filosofwn anagrafhn ("o anagramă a filosofilor"), de care Laertius se foloseşte frecvent. Eu cred mai curând că a fost aprobat de către doctissimul Monachius (Animad. Ad b. I) că transpunerea  cuvintelor lui Laertius a fost săvârşită de către copişti ca el  să poată fi citit în acest chip: "w  Getai uousi,  o Fhsin Hrodoto, Kronon  nomizonte "    ("Geţii îl socot sfânt - pe Zamolxis -, numindu-l Cronos", relatează Herodot), cuvinte care, din motive de colaţiune, să fi fost scrise pe margine mai întâi, care apoi s-ar fi putut introduce în context şi continua cuvântul lui Laertius - ceea ce ştim sigur că se întâmpla - să se strecoare unele din marginalii în multe locuri, ba chiar în cazul celor mai mulţi autori Oare nu tot de către  copişti  este  şi   locul   corupt   al   lui   Hesychius   (p.m. 409).  "Alloi   de   tw  Kronw  einailegousin " ("Alţii susţin că în text este lui Cronos"). Căci, de fapt, corect pe acesta ar trebui să-l citeşti împreună cu Salmasius: ton Kronon i.e. pe Saturn, considerat de către alţii a fi Zamolxis. Oricum ar fi, în Soare şi inclusiv în Samolse, recunoaştem un Saturn, cum o demonstrează mai jos onorata Antichitate.

9

Go Home;
Go Next Page >>
Go Previous Page <<

Home; Top ^; Continuare >>