Carol al XI-lea
Note adaugitoare
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Capitolul VII
Capitolul VIII
Capitolul IX
Salutul meu adresat cititorului
Summary
Nota traducatorului
Home
 

CAPITOLUL III, 1-14

Rezumat Cap. III, 1-6 §1. Există unii care resping vechimea legilor noastre, iar în fruntea acestora se află Coringius (Hermann Conring - 1606-1681- este fondatorul istoriei dreptului german; lucrarea lui de bază este De origine juris germanicii (Despre originea dreptului germanic), 1643, n.t.). Principalul lui argument este că Goţii (Geţii) la acea vreme nu ar fi avut litere. Acest motiv este evident fals, deoarece folosirea literelor gotice (=getice) în patria noastră este străveche. Lex Attinis, lex lata pe care o demonstrează Messenius. Grecii şi alte popoare au luat litere (alfabetul) de la Geţi. La Herodot şi Diodor găsim opinii directe despre  răspândirea acestor litere §2. Alt argument al lui Conringius - o pană mai uşoară. §3. Sub influenţa scriitorilor antici care susţin că scrierea a apărut mai întâi la Geţi, Jornandes (la Lundius îl vom găsi numai sub această formă a numelui, în timp ce la noi s-a încetăţenit JORDANES, n.t.) recomandă cu toată convingerea legile scrise ale lui Zamolxis şi Deceneu. Bellaginele este mai corect să fie numite BIJLAGINES, conform codicelor scrise de mână. Expunerea lui Vulcanius. §4. Ce este Vittod? Ce este Lagh şi ce este Biuths ? Care este originea lui Lagh? §5. Este lăudat Bureus (jurist). Este explicată străvechea lege a Vizigoţilor în afara regatului Goţilor de baştină. În documentele vechi se menţionează desele incursiuni făcute de strămoşii noştri în Grecia. Când au fost puse la punct codicele de legi ale Goţilor de Vest de către juriştii provinciilor? §6. Judecătorii provinciilor nu se bucurau de aceeaşi putere cu cea a pretorilor romani. În Dreptul Roman autoritatea Imperiului era atribuită pretorilor.

§1. Să vă fie clar pentru toţi, că cei pe care Antichitatea i-a numit cu o veneraţie aleasă Geţi, scriitorii i-au numit după aceea, printr-o înţelegere  unanimă, Goţi. În acest sens a fost un mare număr de scriitori, dintre cei mai diferiţi, iar eu nu i-am enumerat chiar pe toţi. Goţii (Geţii) au întrecut, în glorie şi fapte, toate neamurile şi toate naţiunile, până în ziua de azi; cei mai mulţi, relatând despre războaiele şi bătăliile dus  de Goţi (şi Geţi), rămân înmărmuriţi şi plin de admiraţie faţă de ei. Niciodată nu s-au scris atâtea opere literare şi istorice, niciodată nu s-au promulgat atâtea legi civile şi sacre - sunt fără egal în lume! Despre toate acestea ne stau mărturie atâtea genuri literare grăind despre acele vremuri străvechi. De aici, şi tocmai fals judecatul Andreas Bureus (Descript. Sueon. Polit., p. m 20), ale cărui cuvinte, urmărite punct cu punct, constatăm că nu se abat de la adevăr: "Că vechimea legilor noastre vestgotice s-ar cuveni să fie socotită din perioada în care Goţii au plecat de aici sau puţin după aceea, este departe de orice dubiu, căci ne stă mărturie prezenţa Goţilor în Grecia şi Tracia, unde se stabiliseră". Cu el alături, sau cel puţin pe acelaşi teren va fi aşezat şi strălucitul Hermannus Conringius (De orig. Jur. Germ., c. V). Şi această dispută, arată după cum se instrumentează: dacă s-a recurs numai la jocuri ridicole, ceva arme, aparat scenic, trecând peste cele serioase; pe acele Herculeene le-a trecut  cu vederea, le-a înlăturat pe dată. De aici şi prima reclamaţie, ba încă foarte vehementă. Fără îndoială că înainte de Wulfila, acestea au fost literele runice pe care le-au folosit popoarele nordice; iar lui Wulfila nici nu i-ar fi trecut prin minte să inventeze alte caractere noi, dacă Goţii se foloseau deja de cele runice (dar aşa cum aflăm din cartea lui Bonaventura Vulcanius, De literis et lingua Getarum sive Gothorum, Lyon, 1597 şi din cea a lui Johannes Magnus, Gothus, Historia de omnibus Gothorum Sueonumque regibus, Roma, 1554, carte în care s-a publicat, pentru prima oară, atât alfabetul getic, cât şi legile lui Zamolxis, Wulfila s-a folosit de alfabetul getic ca să-l creeze pe cel gotic în care a tradus apoi Biblia cunoscută sub numele de Codex argenteus, n.t.). Aşadar, Goţii nu ar fi avut, la acea vreme, alfabet şi nici legi scrise. Acestea s-au născut de la Wulfila încoace, adică cam în jurul anilor 460. Conringius se sprijină şi pe relatările lui Soganienus (istoric grec din sec. V, n.t.) în care în a sa Istorie ecleziastică (VI, 37), îl laudă pe Wulfila pentru meritul de a fi fost cel dintâi inventator al alfabetului gotic şi care a tradus în acest alfabet şi Biblia. Şi apoi, printr-o mică evitare, adaugă năvalnic: "Desigur Wulfila nu a fost primul care a gândit şi pus la punct literele gotice, ci numai le-a dezvoltat şi adaptat pe cele greceşti, descoperindu-le pe f şi Q ." La fel şi Claudius, comentatorul Analelor lui Tacitus (XI, 14) care ar fi descoperit trei litere noi şi le-a  adăugat în numărul celor vechi latineşti, litere care, zice el, sunt foarte necesare. Despre formele acestora, a se vedea Vertranius . Lucru sigur este că folosirea alfabetului fonetic de către Geţii din patria noastră (i.e. Suedia) datează imediat de după Potop, alfabet descoperit pe nişte pietre splendide de o mărime considerabilă, aşa cum ne-o relatează foarte limpede Joannes Magnus ( Historia omnibus Gothorum Sueonumque regibus, Roma, 1554, c. I, cap. 7, tot aici sunt publicate şi Legile lui Zamolxis, n.t.): De adăugat, din acelaşi motiv, legea celui dintâi Attin pe care o evidenţiază Messenius din Cronicile lui Joannes Martinus şi care sunt în deplină concordanţă cu cele mai vechi codexuri de legi naţionale: această lege  de o mare bogăţie s-a elaborat în secolul al XVIII-lea de la Facerea Lumii. De ce ? Pentru că se dovedeşte, socoteşte Stiernhielmius că limba greacă este aceeaşi cu cea care a fost a vechilor Goţi (adică Geţi). Şi, ca să nu te îndoieşti de nimic, literele acestei limbi, ca şi ale celorlalte de altfel, au fost luate de la Geţi (Nu numai Lundius, dar şi M. Crişan susţine acelaşi lucru  în toate comunicările prezentate la congresele internaţionale din acest an, Târgovişte, Constanţa, Bucureşti, deja publicate, n.t.). Şi, cel mai apropiat de spiritul meu, şi ca să nu rămână nimic neclar în privinţa literelor acestei limbi care toate provin de la geţi - ca de altfel în cazul tuturor celorlalte alfabete, vezi ce spune Cl. Rudbeckius în Atlantice, unde acest adevăr este dovedit cu o forţă cu totul aparte. Dar şi Cl. Salmasius o spune clar şi direct, că primii oameni care au populat Grecia şi sunt şi autori ai limbii eline, au fost cei veniţi din regiunea nordică şi scitică. Şi la fel stau lucrurile şi în alte privinţe (ca să nu vorbesc nimic aici de Palamede şi Simonide) - fără un motiv întemeiat  probabil vei obiecta şi vei persista în asta: că acesta ar fi fost Cadmus, care cel dintâi ar fi adus literele din Fenicia în Grecia, prin aceasta însă nu se poate nega că primele litere nu au apărut la popoarele nordice, după cum estimează mai sus pomenitul Rudbeckius. Căci pe drept cuvânt, bătrânul Herodot (V, 58) mărturiseşte clar că Grecii, înainte  de a folosi literele aduse de la fenicieni de Cadmus, le-au adus nişte îmbunătăţiri (le-au adaptat graiului lor). Metarruqmizw, adică "ajustez", "adaptez", "corectez"; metarruqmisante, zice Herodot, sfewn oliga, adică operând unora din ele simple modificări;  sfewn este ionic folosit în loc de autwn = "lor înşişi" / "aceloraşi"; interpretarea populară este mai puţin reuşită: "după ce au operat nişte schimbări pe ici, pe colo, au început să le folosească". Cam în acelaşi chip s-a exprimat şi Diodor din Sicilia (V,  p. 235,  Edit.  Laur.  Rhodom.):  "ouk   ex   arh   eurein,   alla   tou   tupou  twn

grammatwn metaqeinai  monon " ("nu  ei -Fenicienii - au fost primii care le-au inventat, ci primii care le-au folosit"). Şi înseşi literele, din respect pentru adevăr, ţi-l arată, căci sunt destul de convingătoare. În această privinţă, chiar şi Tacitus ( Annal. d.l. XI, c. 13, la final) cu totul justificat, aminteşte că literatura greacă nu este absolută şi imuabilă. După părerea multor teologi, Fenicienii ar fi luat literele de la Iudei, iar Iudeii de la Moise. Poziţionarea nu este de negat: Pământul şi axa lui care înclină spre răsărit, se sfârşesc cu Arabia; la sud se află Egiptul; la apus, Fenicienii şi marea; la nord, lateral, de-a lungul Siriei, după Tacitus ( Hist., lib. V, c. 6, Annal., l.d. XI, c. 14; vezi şi Eupol. Lib. de regibus, Clement. Strom., lib. I, Horn De convers Ind., lib. I, c. 4). Cel care afirmă totuşi că literele feniciene au pătruns în Grecia prin Egipt, susţine şi vanitatea egiptenilor, căci se poate prea bine ca inventatorii literelor să fie unii, iar grecii să le fi primit de la alţii (în cazul de faţă, Geţii, iar grecii nu le-au primit direct de la ei, ci prin intermediul fenicienilor sau egiptenilor; dar cum Geţii locuiseră deja Grecia în Antichitate, era foarte firesc ca lucrurile să stea cum au fost arătate mai sus; apoi, într-un al doilea val, să fi fost aduse şi de Cadmus, n.t.).

§2. Totuşi, rămâne ferm pe aceeaşi poziţie Conringius, susţinând că înainte de Sueoni şi Goţi, Danii (i.e. Dacii din Dacia de Vest, azi Danemarca, n.t.) au fost aceia care s-au folosit, cei dintâi, de legi scrise: "  căci se obişnuia ca primii autori ai legilor să laude regii, pe Valdemar I şi pe Valdemar II la al căror nume se mai adăuga şi adjectivul Scanicae şi Sialandicae, cum a a fost cazul legii promulgate în anul 1163, sub Valdemar I, şi Cimbricae (în legile noastre figurează sub numele de Jutarum, "Dacia de Vest"), cazul legii promulgate în 1240, sub Valdemar II şi aceste legi erau, în mare parte, întocmite după modelul jurisdicţiei saxonice, după cum relatează Arnoldus Huitfeldius, Marele Cancelar al regelui Daniei". (Praef. Leg. Prov. Fion.). Dar încăpând pe mâini neexperimentate, a fost simplu să se cadă de acord în privinţa acelui drept (legi), aşa cum s-a putut vedea, fie că a fost vorba de corectori princiari, fie de autori prea zeloşi care s-au situat deasupra regilor, lăudaţi mai sus de către Conringius. Dar la început nici nu era nevoie de un consens, căci printre altele, şi prin diferitele chipuri de a pleda şi prin acordarea de termeni spaţiaţi, în darea hotărârilor în procese având ca temă cultul profan al zeilor, acestea erau primite din partea celor cu putere de discernământ sau aplaudând sau respingând zgomotos hotărârea (Nu am certitudinea înţelegerii corecte a frazei, n.t.). Iată că este o întreprindere grea să fac o incursiune în istoria străveche a unui popor foarte cultivat, la care au fost legi de tipul celor pomenite. Şi ceea ce ţine separat de Scani (Scandinavi) cu siguranţă că sunt foarte asemănătoare cu cele ale Goţilor, pentru că din simpla comparare a legilor, socot că se clarifică totul destul de bine, care, aşa cum sunt, sunt cenzurate prin erudiţia acestor legi. Şi nici nu este de mirare, căci mai de mult Scania a fost o parte a Regatului, a fost cămara Goţiei (un adevărat dulap unde se păstrau alimentele pentru Goţi). Regele Amundus /Slemme/ a fost cel care a separat Goţia de celelalte ţări, prin graniţe. Vezi şi fragmentele de legi ca anexă la legile vestgotice: Am gamble Wästgiotha Kämärken emillan Swerige och Danmarck ("Despre graniţele vechi ale Goţiei de Vest cu Sueonia şi Dania"). Cât priveşte legile Danilor (Dacilor de Vest), închipuieşte-ţi o îngrămădire de cuvinte alandala (în text este verbotenus, cuvânt care nu figurează în Quicherat, n.t.), fiindcă distinsul Conringius cam aşa înţelege (lucru cu care nu poţi fi de acord fără a roşi); poate  tocmai de aceea nu este urmărit cu seriozitate, căci chiar şi în legătură cu Sueonii şi Goţii, în faţa cuvintelor clare despre legi, încrederea în autori este de neînvins şi prin permanenţa foarte sigură a unor documente de arhivă se poate sigur trage o concluzie trainică fără nici o şovăire.

§3. Cu câtă claritate ni-l înfăţişează Jornandes pe Deceneu ca filosof (care la Strabon (lib. VII, 16 şi XVI) este numit Dekaineo. Cum trăiau concetăţenii lui prin legi făcute de  el, care  scrise  fiind  s-au numit până astăzi Bellagine. Ce vrea să exprime cu adevărat cuvântul Bellagines sau Bylagines, cum figurează în codexurile manuscrise. Înţeleptul şi prea vestitul om de litere şi de ştiinţă Bonaventura Vulcanius, în notele sale la Jornandes (p.m. 179 şi urm.) socoteşte că Bylagines nu este un cuvânt gotic, ci un cuvânt corupt provenit din limba gotică. Crede că lucrurile au stat astfel: "Welhagen este forma contrasă - din motive de economie de limbă - a lui Welbehagen, ce vrea să însemneze "bine", "foarte  plăcut" şi de fapt  Bellaginele nu sunt altceva decât principiul bunului plac". Dar în adnotările făcute la Paulus Warnefridus (De reb. Gest. Longob., lib. IV, p.m. 281) se susţine că prin cuvântul Bylagines se înţelege quaerendum ("ceea ce trebuie să fie căutat/ voit/ dorit", n.t.). Cl. Verelius, într-un schimb de scrisori purtate de mine cu el, este de părere că, în consens cu toate operele manuscrise, prin Bylagines nu se poate înţelege altceva, la cei vechi, decât dreptul civil: aşa concep legile patriei erudiţii noştri. Expunerea făcută de ilustrul Vulcanius, în afara noutăţii temei, ne pune la curent cu scrieri inedite, cu vestigii de o valoare cultural-ştiinţifică inestimabilă. Părerile mele se găsesc în prefaţa cărţii lui Verelianus, pe care acum o posedă distinsul Wolff, pe care se vede clar şi înscrisul de mână al li Verelius. Ce mai încoace şi încolo? În fragmentele juridice ale patriei noastre străvechi se întâlneşte mai ales acelaşi rhsi ("vorbă", "cuvântare"), pe care deopotrivă îl demonstrează legile tipărite (c. XV, Tinghr.; Wessman l. c. XIX, Tinfbr., Wesig.)

§4. Dar la Goţi (i.e. Geţi) aceste legi au fost negate (refuzate), în timp ce se foloseau de ele; pe vremea lui Deceneu însă, au cunoscut o perioadă de maximă înflorire; Vittod nu era înţeles de ei ca pe latinescul Lag, dar că foloseau acest cuvânt în vorbire, căci adesea se întâlnea cuvântul Vittod în loc de cel de Lag; printre altele, îl găsim şi în scrierile lui Wulfila, şi nu numai Vittod, ci şi biuths care era folosit de cei vechi, tot în loc de Lag de la cuvântul gotic Biuthan, însemnând "a porunci"; tocmai de aceea, dreptul nescris sau obişnuinţa / obiceiu / cutuma era adesea numit biuths (vezi şi Stiernhook, De jur. Vet. Sueonum Gothorumque, lib. I, c. 1). Iată un exemplu: "Pentru că, nu fără temei, se păstrează în loc de lege cutuma "înveterată" (consuetudo) şi aceasta însemnează drept constituit de obişnuinţă." (vezi şi "obiceiul pământului" în legislaţia noastră, n.t.), o subliniază Julianus (XXXII, D. de legibus), unde, după câteva interpolări, urmează: "Căci iată ce este important: oare prin sufragiu îşi exprimă poporul voinţa sa şi nu prin lucrurile înseşi şi prin fapte? Desigur că da. Tocmai de aceea s-a reţinut acest lucru, foarte just de altfel, ca legile să poată fi abrogate nu numai prin sufragiul legislatorului, ci şi printr-un consens tacit, adică dezobişnuinţa.". Aceasta nu înseamnă deloc că Lag era pe atunci ignorat de Goţi. Aşa cum biuths vine de la biuthan /biuda , tot astfel Lag vine de la Lagian / Laga. Trebuie arătat, înainte de toate, că este falsă ideea că lag este de origine romană. Pentru că Lag, azi ieşit din uz, mai folosit fiind lägh , înseamnă "umil", "dărâmat", "culcat la pământ", exact cu acelaşi sens cu care îl găsim la Vergilius (Ecl., II, item, lib. XII, Aeneid. spre final, conf. Liv. Lib. VIII, c. 35, Nep. Atit. CXII, Cic., Orat., III şi VI, In Verr., p.m. 108, lib. IV, Orat., X, p. 261, lib. I, De Invent., p. 71 et lib. I, p. 118, precum şi la Heren., lib. I, p. 7). Iată exemplul luat din Vergilius ( Ecl. XI) unde adjectivului latin umil, doborât la pământ îi corespunde în gotică lägh: "Humiles habitare casas. Et / Ille humilis, supplexque, oculos dextramque, precantem Protendes; equidem merui, nec deprecor, inquit; utere sorte tua. "  ("Cei umili locuiesc în colibe. Şi acel umil ridicând mâinile şi ochii, implorând mila zice: Eu nu cer să te înduri de mine, mi-am meritat soarta; bucură-te de soarta ta!"), unde trebuie notat totodată  deosebirea dintre verbul precari ("a ruga", "a cere prin rugăminţi") şi deprecari ("a abate din drum prin rugăminţi"). Deci Liggia însemnează jacere şi cubare, "a fi culcat", "a zăcea", în timp ce Läggia = ponere, locare = "a pune", "a aşeza"; laga = fundare, disponere = ordinare = "a stabili", "a aşeza solid", "a pune în ordine", "a aranja". Căci iată-l pe Cato (De re rustica, la început), cum spune: "Majores nostri sic habuere et sic in legibus statuere" (= Strămoşii noştri aşa cum s-au administrat, tot astfel au statuat prin legi). De ce ? Pentru că lagian se întâlneşte la Wulfila, în locul latinescului ordinare ("a pune în ordine"), căci acesta pare  să fi fost în uz chiar şi la acei Goţi care, pe atunci, locuiau în afara graniţelor naţionale, deci limba lor, din cauză că trăiau amestecaţi cu alte neamuri, era şi ea mixtă; dar nu neg nici faptul că chiar şi în epocile precedente, fusese coruptă. Cel mai important lucru, după cum se vede, este că dreptul (jus) nostru se numea Lag. În prefaţa lui Birgerus la legile regale Uplandice (?) pot fi citite următoarele: "Land skulu med Lagum byggias / och ey med wäldzwärkum: ty att tha stande Land wäl / tha lagum filgies" ("Regiunile au nevoie de legi care să nu fie statuate prin forţă, căci ocrotirea lor se urmăreşte prin cutuma / interpretarea corectă a legilor"). De aceea este nevoie de cuvinte explicative de tipul celor existente în prologul legilor Wessmanice (?). Dintr-o raţiune cu totul justificată, vom găsi adăugat în preambulul legilor lui Helsingius: " Wari ey lag ä Lande / tha gate engin boody firi" ("dacă o lege nu este în vigoare în provincie nimeni nu este obligat să se slujească de esenţa ei"). În prefaţa lui Waldemar II (în Leg. Jur. ) stă astfel scris: "Wet lod skal mand Land bygge". Se cuvine să se bazeze pe lege şi provincia (regiunea) şi populaţia. Iată ce spune împăratul  Justinian în Digestele către Tribonieni (Culegere de hotărâri ale celor mai străluciţi jurisconsulţi romani, alcătuită din ordinul lui Justinian; Tribonianus a fost cel mai vestit jurist sub acelaşi împărat, de aceea tagma, colegiul lui a căpătat epitetul de tribonian, n.t.): "autoritatea legilor constă în aceea că ea ordonează corect lucrurile divine şi cele umane". Şi cel mai corect o spune Samuel Puffendorf (1622-1694, publicist german şi autor al unei lucrări intitulate Dreptul naturii şi al oamenilor, n.t.) care (în J.N. et G., lib. VII, c. 1 şi ultimul spre final), subliniază: "Căci Plutarch a privit lucrurile cu multă înţelpciune, dată fiind înclinarea oamenilor spre obligaţii cu mult peste puterile lor naturale, când a socotit că fiind abolite legile cetăţeneşti (dreptul civil), se pot institui onoarea şi pacea neamului omenesc, prin decretele lui Parmenide, Socrate, Platon şi Heraclit." Aşadar, acesta este efectul legilor: cele sfinte şi tainice să fie dezvăluite justiţiei, căci întotdeauna trebuie acţionat cu sentiment religios şi respect faţă de cel drept şi bun, numai aşa vor putea fi ascultaţi cu cel mai mare simţ de răspundere - căci "nomoethmata w para oun Qeoun nomizomena" ("normele legislative trebuie să fie în conformitate cu  religia").

§5. Chiar din primul capitol al Codexului de legi ale Goţilor de Vest, colecţionate de diverşi magistraţi ai acestei regiuni, Bureus menţionează emigrarea Goţilor în Grecia şi Tracia. Capitol, ce-i drept, plin de nelinişti, căci tratează despre plecarea lor din patrie spre Ţara Sfântă, din care unii, după ce au purtat lupte cu o serie de împăraţi orientali, fiind în trecere prin ţările lor, s-au reîntors acasă în Regat, iar alţii s-au aşezat în ţările acestora. Cine ar putea să conceapă cu mintea şi să însemneze cu pana de trestie câte procente de eroare conţin toate acestea? Dar din rândurile anterioare reiese că ar fi plecat din motive religioase. Tu ce crezi? Eşti sigur pe ce spui? Cântăreşte, rogu-te, toate ca să nu te decepţioneze confuzia făcută de tine între legi corecte şi vicioase. Dacă ai consulta manuscrisele vechi, atunci ai vedea că există numai două legi care se deosebesc puternic între ele: una din ele este foarte veche, iar cealaltă este de dată mai recentă. Cea despre ultracunoscuta plecare a Goţilor (Geţilor), despre care am pomenit mai sus, este demonstrată cu cuvinte absolut convingătoare, precum este stabilit şi în textul următor: " Ingsins mans Ars taker then Man i Gircklandi sittr" ("Aşadar absolut nimeni nu are dreptul să-şi revendice dreptul la moştenire în acest regat, care şi-a fixat reşedinţa în Grecia"). Şi acum, iată cum se pledează cauza celor care au plecat de foarte curând. "Wänder man hál oc nacka at hemkyunum / oc stiger fotum af  fosterlandi: ther skulu arwer wara ŕr skyldasti waru hanum / tha han heman for / an hŕn komber eig apter till hemkynna." ("Cel care întoarce călcâiul şi capul spre vecini şi piciorul a ieşit din patrie, acela nu mai are dreptul să se întoarcă în ea: rudele pe linie civilă (agnaţie) sau bazate pe consanguinitate (deci, rude naturale numite şi cognatio, spre deosebire de agnatio, n.t.), care în momentul emigrării acestuia se aflau în preajma lui, aceştia îl vor moşteni"). Ce s-o mai lungesc? Dacă mai există vreun codex în manuscris în care acestea se citesc confuz, nu cred să se fi întâmplat în toate cazurile la fel: deci trebuie examinat fiecare în parte cu propriii ochi. Ce raţiune a impus finalmente acest lucru ? La tipografie s-a scris altfel ? Oare? Dar se editează nenumărate alte codexuri în aproape toate domeniile şi disciplinele activităţii umane, nu-i aşa că nu sunt cu greşeli? Dar în ziua în care se aduc manuscrisele celor mai bune opere scrise, nu le corectează alţii? Apoi se impune autoritatea unei lecturi populare (vulgate). Aceasta însă nu poate fi în dauna celorlalte situaţii, de vreme ce şi în acest caz / proces totul este separat prin paragrafe: oricât de bun orator ai fi şi un foarte puternic legiuitor în procesele cu care te întâlneşti şi în care, de regulă, se obişnuia să se dea o hotărâre rapidă, tot poţi greşi. În afară de aceasta, sunt situaţii - vreo 60 de legi şi de codexuri mai recente care sunt amestecate cu altele mai vechi /legate în aceeaşi culegere vulgată; în cazul lor sau sunt spuse clar lucrurile sau pot fi  lesne distinse unele de altele. Te vei grăbi să spui că celelalte legi sunt mai puţin probabil să se raporteze la un context referitor la primirea de către Goţi - care au fost mai întâi în Sarmaţia, - ba chiar secole - apoi au emigrat în Tracia şi Grecia  - a unei moşteniri pe care o aşteptau din partea patriei. Dar spiritul legii este altfel prefigurat decât şi l-au închipuit ei, căci   s-a reflectat îndelungat, spre a apăra cât mai bine adevărul faptelor. Aici se cuvine să pomenim ultima colecţie de legi a Goţilor de Vest, toate legile reperate şi toate constituţiile tuturor timpurilor, fără discriminare, care s-au adunat prin propria lor autoritate, această adunare de legi neavând nevoie de vreo recunoaştere sau de vreo confirmare solemnă din partea regilor. Aceasta pentru că, împreună cu mine, sunt toţi aceia care şi-au aruncat privirea pe vechile documente (incunabule) care o mărturisesc şi o susţin; şi, dacă noi tăcem, atunci o mărturiseşte cu prisosinţă codexul de legi. Aşadar, legea, de abia de la imensa emigrare încoace există şi mai există şi astăzi, deşi, secole în şir după aceea, nu a putut fi consultată. Tot astfel sunt şi astăzi nenumărate legi, vechi şi deteriorate şi nimeni nu ştie de ele. Acestora li se adaugă coloane funerare uriaşe şi monumente de piatră ale căror inscripţii grăiesc de la sine; aceste pietre au fost ridicate întru pomenirea veşnică a unor eroi de seamă, căzuţi în Grecia şi Tracia sau în alte locuri care au folosit armele victorioase ale Goţilor, au rămas ca semne fulgerătoare  ale virtuţii lor. Pe vechile pietre şi incunabule este scris Girkia, Grikia şi Girklandi, însemnând cuvântul Grecia, corupt.  S-a găsit deseori şi Grikum, Grikium şi Girkium (urmează un text scris cu litere runice care în traducere înseamnă: "dedicat unui peregrin care a murit în Grecia", n.t.). Şi într-un viitor apropiat, după cum bine ne dăm seama, vom dispune de volumul integral privind inscripţiile gravate pe pietre, scrise cu caractere runice de tipul acesteia, prin aleasa strădanie a eruditului Hadorsius Johannes, volum a cărui apariţie a început deja, sub auspicii bune.

§6. Aceste culegeri de legi au fost întocmite de către juriştii pe care i-am numit provinciali şi pe care noi astăzi îi numim Lagmann. Cu aceeaşi ocazie, fereşte-te să le dai crezare lor care nu ştiu din ce aparenţă a erorii, nu se sfiesc să suţină că acestea găsite ar fi tot ce a mai rămas în Sveonia din puterea judecătorilor provinciali care ar fi fost tot atâţia câţi pretori erau la romani (pretorul era magistrat roman, ales dintre nobilii privilegiaţi - patricienii - care, în timpul Republicii, era al doilea demnitar în stat, atribuţia lui fiind aceea de a face dreptate; apoi, rolul lui va fi mai ales cel legislativ, emiţând edicte cu indicaţia datei intrării lor în vigoare, scopul şi regulile după care se orientează. Colecţia acestor edicte formează dreptul pretorian sau onorar prin opoziţie cu legile votate cu regularitate; cu înmulţirea străinilor, a luat fiinţă, pe lângă pretorul urban şi altul peregrin; cum statele germanice, în legislaţia şi jurisdicţia lor s-au orientat după dreptul roman, de aceea şi coincidenţele în situaţii; nu este mai puţin adevărat că, la rândul lui, statul roman s-a inspirat mai întâi, parţial din legile lui Samolse prin vlaho-pelasgo-etrusco-geto-daci, strămoşi inclusiv ai popoarelor nordice, mai ales germanice, cu care ai noştri se înrudeau îndeaproape şi care, cu mult înainte de clădirea Romei (753 î.e.n.), locuiau inclusiv pe locul actualei Italii în toate colţurile lumii, n.t.), Edicte care abia fuseseră propuse pe un tabel ataşat acestora de către magistratul numit care, pe toată perioada preturii, trebuia să existe ca legi şi apoi să fie impuse - a cărui putere însemna puterea Imperiului (MAJESTAS Imperii), de fapt atribuită pretorului (l. XI, in fin. D. de Just. et Jure). Însuşi Cicero (lib. V, Act. In Verr. Orat. VIII, in fin) vorbeşte despre Edictele şi puterea pretorilor: "Chiar şi aceste edicte noi şi puterea Pretorilor şi cele privitoare la stăpânirea lui Apronius, la furturile săvârşite de sclavi din templele lui Venus, la alte jafuri, trebuie duse până la capăt. De ce nu în loc să fie cumpărată hrana, să se dea pe degeaba? De ce nu, să fie umplută cămara, după bunul plac, tot gratis, mai mult, să ţi se dea şi o mare sumă de bani pe deasupra? De ce nu, tot felul de prejudicii şi condamnări ca urmare a unor grave insulte şi ultragii, să nu fie achitate? Astfel, acei judecători care, în nici un chip, nu au tolerat toate acestea, şi-au îndeplinit sau nu datoria?" Aici trebuie notate locuţiunile damna pati, "a suferi condamnări" şi damna perferre ("a executa până la capăt pedepsele"). Chiar despre puterea pretorilor vezi din nou la Cicero (lib. VII, Orat. X, Verr., p.m. 243) unde vorbeşte pe larg despre fasciile pretoriene ale căror ornamente grăiau despre puterea şi demnitatea lor în imperiu; ei erau singurii care se ocupau de procesele puse pe rol, ei dădeau sugestii în împrejurări procesuale ambigue etc. Ne stau mărturii nu numai textele legilor vechi (Confirmat. Leg. Upsal. An. 1296, confirm. II Suderm. A. 1327), dar şi istoriile regilor antici, după cum este şi Konung Olof Haraldz sagu (p. 89); Sidhan satti thet up under Laghman fin. (c. XXV spre final; Tingbr EE.), de unde reiese clar că aceste legi au fost compuse de Goţii de Vest, iar regii nu au făcut altceva decât să le confirme, să le promulge, după ce fusese consultat poporul (e posibil printr-un referendum, n.t.).

9

Go Home;
Go Next Page >>
Go Previous Page <<

Home; Top ^; Continuare >>