CAPITOLUL  VI, 1-7

Rezumat Cap. IV, 1-7 õ1. DupÇ cum sunt socotiîi ca fiind mai mulîi, se spune la plural: Joves, Apollines, Vulcani, Mercurii, Aesculapii, Dianae, Veneres, Minervae, Cupidines Dionysii, tot astfel se vorbe­te despre un Samolse mai vechi ­i un altul de datÇ mai recentÇ; la fel stau lucrurile ­i cu Odini, Thorones, Friggae, precum ­i cu cealaltÇ mulîime de zei din patria noastrÇ. õ2. Numele ­i chipul mai recent al lui Samolse l-a desfiinîat pe cel mai vechi de Zamolxis; ne stau mÇrturii strÇlucite atƒt Strabon, cƒt ­i Eddele. õ3. La mulîi scriitori persistÇ ŒncÇ Œndoiala dacÇ Zamolxis a fost om sau zeu. Preceptor al lui Pythagora ­i iniîiat Œn lucrurile sacre ale Hyperboreenilor, Apollo Œnsu­i a fost numit Hyperboreus : discipolii acestuia au fost numiîi "vocile zeului". õ4. Pythagora, ca ­i ceilalîi mari filosofi, excela Œn vestite magii murmurate. õ5. Totu­i, i s-au pus Œn cƒrcÇ, de cÇtre ignoranîi, multe superstiîii malefice, care ar putea fi chiar reale. õ6. La Sciîii hyperboreeni puteau fi distinse patru feluri de fiinîe animate. õ7. Oare Pythagora sÇ fi fost primul care a crezut Œn nemurirea sufletului? Cedem cÇ nu, cÇci se pare cÇ mulîi alîii au susîinut acela­i lucru Œnaintea lui, a­a cÇ trebuie sÇ fi fost ultimul ­i nu primul.

õ1. Cum se poate deduce din cele spuse anterior, Apollo sau Baldur pare sÇ fie unul ­i acela­i cu Zamolxis, pƒnÇ Œntr-atƒt concordÇ lucrurile Œntre ele; cel care a fost sclavul lui Pythagora ­i apoi a fost eliberat, este unul ­i acela­i, iar acesta, conform probelor de mai sus, s-a numit Zamolxi. A­adar, cu bunÇ ­tiinîÇ, s-au numit cu unul ­i acela­i nume, mai mulîi, conform monumentelor literare vechi. La Cicero (De N.D., lib. III, p.m. 70 ­i urmÇt.), Diodor Sicilianul (Bibl. H., c. I) le gÇsim numele la forma de plural (ca ­i cum ar fi fost mai mulîi): Joves, Apollines, Vulcani, Mercurii, Aesculapii, Hercules, Dianae, Veneres, Minervae, Cupidines Dionysii. Tot la fel gÇsim zeii no­tri ­i Œn Analele ­i istoriile naîionale: Odini, Thorones, Friggae ­i toatÇ ceata zeilor. Vezi ­i Cl. Verelius (Gautt. Saug., p. XL, Ad Hervar. Sag., c. I) la care meritÇ a fi citite cu atenîie notele prea nobilului Stiernhilmius comparativ cu cele ale lui Celsius (Eccl., p. I, c. VI).

õ2. Adaug, pe lƒngÇ altele, ­i scrierile magice, ba chiar ­i superstiîiile din care ceva a fost introdus aici; a­a cÇ este de-a dreptul de mirare cÇ nu a fost pusÇ Œn frunte ŒnsÇ­i acea forîÇ ­i mÇreîie  de  cÇtre strÇmo­i ­i anume mƒnia lui Dumnezeu care a fost gre­eala  profanilor, credeîi-mÇ, pe care ­i-au Œnsu­it-o cu atƒta abilitate. Acest lucru este atestat, printre alîii, ­i de Strabon¹⁷ (d.m.l. ­i p. l. 7). La fel se vorbe­te ­i Œn Scrierile Eddice, Œn Gylfaginning: "Aceste nume de zei ­i le-au Œnsu­it asiaticii pentru ca, dupÇ o perioadÇ mai mare de timp, oamenii sÇ nu se ŒndoiascÇ de faptul cÇ ei au fost absolut aceia­i, fÇrÇ ŒndoialÇ, aceia ale cÇror fapte le acceptaserÇ mai Œnainte ­i cei pe care acum Œi contemplÇ". ¸i acum sÇ adÇugÇm cuvintele urmÇtoare din Prefaîa Scrierilor Eddice: "¸i atunci ­i-a adoptat ficeare Œn parte, pentru sine, numele vechilor zei".

õ3. Faptele sunt clare, a­a cÇ pentru nimeni nu mai este un semn de Œntrebare dacÇ Zamolxis a fost om sau zeu. De ce? Pentru cÇ a fost iniîiat la dascÇlul numit Pythagora, Œn lucrurile sacre ale Hyperboreenilor ­i  profeîea adevÇrurile nu mai puîin decƒt o fÇcea Apollo Pythianul, ne relateazÇ Laertius (De Vit. Philos. in Pythag.) din Aristippus Cirenaicul, despre sus pomenita nemurire, idee pe care o pusese Œn circulaîie ­i care este confirmatÇ chiar de cÇtre scriitori ­i chiar din acela­i motiv din care Apollo a fost stimat de cÇtre discipolii lui din îinuturile Hyperboreene. A se vedea ­i Laertius ­i Malchus (d.l. et Malchus in vit. Pythag.). Este pentru toatÇ lumea clar cÇ Apollo, numit hyperboreanul, a fost vÇzut de cÇtre mulîi, Œn acela­i timp Œn mai multe locuri. Vezi ­i Aelianus (Hist. var., lib. II, c. XXVI; lib. IV, c. XVII) ­i Jamblichus ( De Vit. Pythag., c. XXVIII); adaugÇ-l ­i pe Porphyrius (Vit. Pythag.) ­i pe Lukian (Dial. Mort.) unde Menippus, salutƒndu-l pe Pythagora, adaugÇ urmÇtoarele: "aire, w Euforbe,  h o' ti an eelei " ("SÇ fii sÇnÇtos, Euphorbe sau Apollo sau cum vrei sÇ-i mai zici!"). De aici ­i discipolii lui erau numiîi, cum remarcÇ Laertius (d.l. VIII), "ai zeului Apollo, cel cu multe nume" (pantoia Qeou fwna).

õ4. Dar de ce? Despre ce fapte ale lui Pythagora este vorba acum, dacÇ nu despre vestite magii, ba chiar ­i profeîii? Desigur acest fapt este consemnat ­i de Timon zis mizantropul, cÇ Pythagora a fost vestit ­i Œn cunoa­terea artei magiei ­i nu trebuie sÇ ne ru­inÇm de cuvintele lui Plutarch, Lukian ­i Plinius. De aceea existÇ menîiunea lui Platon, precum ­i a altor filosofi renumiîi care susîin cÇ mulîumitÇ tocmai me­te­ugului Œndelung ŒnvÇîat al magiei, s-a acceptat ca exiliile sÇ fie considerate mai veridice decƒt peregrinÇrile. IatÇ ­i cuvintele lui Plinius Œn materie: "Arta magicÇ a cƒ­tigat a­a de mult Œn importanîÇ, Œncƒt Œn zilele noastre se bucurÇ de mare stimÇ la cea mai mare parte a popoarelor". ¸i mai departe: "×n Britannia actualÇ este cinstitÇ magia cu mare entuziasm" (Vezi ­i Plinius lib. XXIV, c. XVII ­i lib. XXX, c. I, nu prea departe de Œnceput ­i spre final).

õ5. ¸i totu­i, nu a­ putea sÇ neg faptul cÇ o mare parte a superstiîiei malefice pusÇ pe seama unor magicieni necultivaîi ar putea fi ceva absolut natural. Franciscus (B. de Verulam., De Vicissit. Rerum ferm. LVI) relateazÇ foarte Œnîelept: "Incendiile devastatoare, loviturile cumplite ale soartei ­i zgomotele Œnfrico­Çtoare care au stÇruit multÇ vreme la macedoneni au fost numite magice". IatÇ cuvintele lui Franciscus: "Este sigur cÇ pe vremea lui Alexandru cel Mare au fost folosite ma­inile indestructibile de rÇzboi ( tormenta aenea cu care se aruncau pietre, proiectile etc, un soi de catapulte care fÇceau zgomote foarte mari, n.t.) asupra locuitorilor Oxydracilor din India; acestea au fost numite de cÇtre Macedoneni tunete ­i fulgere, iar operaîiile (de rÇzboi) magice. FÇrÇ ŒndoialÇ cÇ la fel stau lucrurile ­i Œn cazul puterii focului ­i grozÇviilor incendiilor care au avut loc la chinezi Œnainte de anul o mie". Asemenea exemple pot fi date ­i din trecutul mai apropiat, spre exemplu la Roger Bacon (1214-1294), foarte adesea acuzat de magii, care Œn cele din urmÇ s-au dovedit  a fi fost fenomene pur naturale. A se vedea ­i Naudaeus (Op. Pecul.) ­i Spondanus Œn Anale A.D. 1278 (ad. A. C  (I). CCLXXIIX), precum ­i Borrichius Œn Disertaîie despre na­terea ­i progresul chimiei.

õ6. Am spus cÇ Pythagora a fost iniîiat Œn elementele sacre ale Hyperboreenilor. De ce atunci sÇ nu fi primit la ospÇîul lui pe Abaris (preot al lui Apollo) a cÇrui sÇgeatÇ fusese fÇcutÇ sÇ distrugÇ rƒnduiala - despre acest incident relateazÇ ­i Jamblichus (capitolul citat mai sus). ¸i aici concordÇ faptul cÇ neamurile slÇvite se trag de la Sciîii hiperboreeni, din motivul cÇ sunt dotaîi cu patru feluri de vietÇîi: cea a Zeilor, a Larilor sau Demonilor, a Eroilor ­i Oamenilor. DupÇ cum rezultÇ din toate istoriile strÇvechi, unde sunt pomeniîi adesea, a­adar, lui Pythagora i-au urmat ceilalîi filosofi, din care primii sunt socotiîi a fi Platon ­i Aristotel. A se vedea Laertius (d.l. VIII) ­i Augustinus (De C.D., lib. VIII ­i XV). Hesiod (Fapte ­i zile) Œi nume­te deuteroi daimone ("demoni de gradul doi"), Seneca (Ep. Ex. Plat. in Symp.) Œi socote­te de importanîÇ inferioarÇ, iar alîii, zeii plebei. Vezi ­i ce transmite ­i Platon prin  Diodor  din  Sicilia  (Bibl. H. IV pe la Œnceputul cÇrîii Peri twn epifanetatwn hrwwn te kai hmiewn, Despre apariîii, eroi ­i semizei), iar la Plutarch (De Isid. et Osir., p.m. 360 ­i urm. ¸i De Orac. desectu., p.m. 415) dupÇ zeii lui Hesiod urmeazÇ daimona, hrwa kai anrwpou ("demonii, eroi ­i oamenii"), ordine identicÇ cu cea de la Apuleius (scriitor din secolul al II-lea, autor al romanului MÇgarul de aur, n.t.). Pe lƒngÇ acestea sunt demne de a aminti cele ce relateazÇ Plutarch ( De Isid. et Osir. , p.m. 360 ­i urm.) despre geniile malefice ­i, nu numai el, ci cu mult Œnainte, Empedocle (sec. II Œ.e.n.), apoi ­i Platon, Xenocrate, Chrysippus, Democrit ­i alîii.

õ7. Se crede cÇ Pythagora a fost primul care a vorbit despre nemurirea sufletului. Dar din scrierile celor vechi, transmise nouÇ prin Cicero (Tuscul. I), aflÇm totu­i cÇ nu Pytahagora, "ci Pherekide Sirianul, dascÇlul lui Pythagora, a fost primul care a susîinut cÇ sufletele oamenilor sunt nemuritoare; aceastÇ pÇrere i-a transmis-o discipolului sÇu, Pythagora, care a ŒntÇrit-o ­i mai mult". SÇ-l adÇugÇm aici ­i pe Diodor Sicilianul ( Bibl. H., c. a V-a, p.m. 212). Prin urmare, faptele istorice cele mai cunoscute sunt ŒntÇrite ­i Œn consens cu cele consemnate de scriitori. De pildÇ, Pythagora profeîise cÇ Euphorbus, fiul lui Panthous care fusese ucis de Menelau la Troia, va Œnvia ­i a Œnviat ­i profeîia lui Pythagora a fost luatÇ Œn seamÇ, Œntrucƒt a fost recunoscut dupÇ scutul pe care Œl purtase Euphorbus. Vezi ­i Laertius (d.l. VIII), Gellius (N.A. , lib. IV, c. XI) ­i Lactantius (Plac. d. Fab., lib. XV, F. III), pe lƒngÇ mulîi alîii care au transmis la urma­i acest episod. Sufletele au fost numite mai sus sempiterni ("ve­nice"), Œn timp ce Cicero (lib. I, De divin., p. 93 ­i urm.) le nume­te immortales ("nemuritoare"). Lucretius (De R.N., lib. III ­i IV) vorbe­te neclar despre pÇrîile sufletului, ba chiar fals; alîi scriitori, filosofi mai puîin importanîi, susîin cÇ sufletul omului este muritor; cei mai mulîi ŒnsÇ, susîin opinia lui Pythagora; ca ­i Justin (lib. XX, c. IV), de aceea l-au cinstit ca ­i cum ar fi fost un zeu; dar despre nemurirea sufletului uman vom vorbi mai mult Œn cele ce urmeazÇ.

9