Carol al XI-lea
Note adaugitoare
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Capitolul VII
Capitolul VIII
Capitolul IX
Salutul meu adresat cititorului
Summary
Nota traducatorului
Home
 

CAPITOLUL  VII, 1-4

Rezumat Cap. IV, 1-4 §1. Zamolxis, aşa cum am explicat şi le-am enumerat deja, a avut mai multe nume; urmează acum, motivele pentru care el a mai fost numit şi Gebeleizis, lucru pe care îl voi demonstra prin puţine repere. Sueonii s-au amuzat mai de mult de rezonanţa acestui nume, considerându-l prea aspru. §2. Tot la fel şi Germanii. Tacitus îl laudă. §3. Cine a fost cel care a apreciat stabilirea  în vechime numelui de Gebeleizis. Se pare că a pornit de la Woluspa. §4. Sunt unii care citesc greşit Geblietzen, ceea ce ar însemna "Jupiter fulgerătorul, tunătorul, care tună din înălţimi, care se bucură de fulger".

§1. Am arătat deja că ilustrul zeu Zamolxis a fost numit de către antici cu diferite nume; rămâne acum să clarificăm pentru care motiv a mai fost numit şi Gebeleizis. Iată ce spune Herodot (lib. IV, c.XCIV): " Aanatizousi h tonde ton tropon oute aponhskein eautou

nomizousi, i enai de ton apollumhon para Zamolxin. Oi  de  autewn ton auton  touton nomizousi Gebeleizin " ("Nemuritorii (aşa cum se socoteau Geţii a fi fost, n.t.) acţionează în felul următor: ei nu credeau despre ei că mor, ci că cel decedat se duce la Zamolxis pe care oamenii acestui neam îl socoteau a fi acelaşi cu Gebeleizis"). Aşa sunt relatate lucrurile - de fapt, trăiesc la fel cu Zeul şi la mare egalitate; acolo sus îşi găsesc tihna, starea de linişte, fiind departe de tulburările celor invidioşi, o duc într-o adevărată fericire - liesa sau lijsa , scutiţi de orice nestatornicie a soartei; desigur, ei erau convinşi că toate acestea aşa se vor întâmpla, iar viaţa îşi va urma cursul. Aşadar acest zeu numit Gefeleisis este un dătător de odihnă, aşa l-au numit Goţii în limba gotică (= Geţii, în limba getă; acest cuvânt mai fin şi mai plăcut la auz ne trimite la verbul din germana actuală gefallen, "a plăcea" şi leisen , "fin", "plăcut la auz", lijsa din gotică, respectiv getică, n.t.).

§2. Şi nici nu era cazul să fi zis ceva care să sune frumos la ureche, căci ei nu aveau urechi de auzit altceva decât strigătele de groază chemând la război: " împroşcând ameninţări cumplite dintr-o gură pietrificată" (Tacit., De mor. Germ., c. III); ei slobozeau mai curând un zgomot prelung în pronunţarea cuvintelor decât un sunet fin. De aici şi Tacitus (De mor. Germ., c. III): "Căci ei te înspăimântă sau începi să tremuri la auzul zornăitului soldaţilor şi nu atât prin modulaţia vocii lor, cât mai ales prin virtutea militară. Asprimea sunetului este mai ales căutată şi zgomotul frânt de pe buze izbindu-se de scuturile care stau în cale, prin lovire, face vocea mai plină şi mai gravă".

§3. Cât priveşte starea morţilor ajunşi la Gebeleizis, să apelăm din nou la informaţiile furnizate de Herodot (lib. V, c. 3 şi 4, spre final), de la care aflăm că moartea poate fi pe drept numită "tihnă", căci în adevăr sufletele erau în afara nenorocirilor şi a mizeriilor de tot felul; Cicero socoteşte că nu este vorba doar de o odihnă tihnită pentru cei credincioşi, lipsită de nenorociri, ci cu adevărat un început veşnic al unei fericiri de durată. Iar mai la obiect este Woluspa:

"  Baldur mun Komma /

  Bua their Haudur og Balldur / hropts / Sigtoptir /

  Wel waltiwar wited their enn eda hwad.

  Sal ster hun standa Solu fegra /

  Gulli that tan a Gimle /

  Thar skulu dyggwar drotter byggia /

  Og win alldurs daga yndes niota."

Iată cum a tradus-o Stephanus Olahus islandezul:

"  soseşte Baldrus,

  el, împreună cu Haudus, Hropti şi Sigtopter

  vor locui în altar fără neplăceri, ca până acum

  Sub acoperişul de aur al Gimlei

  pe ea o cinstesc popoarele cinstite

  de secole în şir bucurându-se de bunul suprem.

  Apare chipul Divin, simbol al odihnei aşezat pe un jilţ:

  pe el nu-l bat nici vânturile şi nici ploile

  nu-l udă nici zăpada şi nici grindina aspră nu-l atinge;

  cerul nu este niciodată acoperit de nori,

  surâde de lumina împrăştiată mărinimos."

§4. Şi dacă lucrurile stau aşa, nu pot înţelege cum de s-a ajuns la ideea că trebuie citit nu Gebeleizis, ci Geblietzen, aceasta desemnând pe Jupiter tunătorul (vezi şi Joh. Magnus, Hist., lib. I, c. 12; Ol. Magn., R.S., lib. III, c. 7; Lit. Georg. Stiern, Ad D. Locc. Locc. Antiquit Sueo-Gth., lib. I, c. 1, p.m. 7; Hom., Il. A., p.m. 26, v. 36, Il., 2, p. 66, v. 8, p. 82, v. 16, f p. 746, v. 30 şi urm; Cic., De Divinat., lib. II, p. m. 117; Plin., N.H., lib. II, c. 7).

Şi această relatare nu se găseşte numai la Herodot, ci şi în toate incunabulele. Şi totuşi, conform reprezentărilor lui Jupiter şi Apollo la cei vechi, aceşti zei par să nu se fi amestecat în treburile juridice. Socotesc că am arătat îndeajuns tot ce mi-am amintit, pentru ca asupra acestui fenomen să se aştearnă tăcerea, căci nimic nu se întâlneşte mai frecvent decât, cum am spus, Gebeleizis, cu sensul de Jupiter tonans ("tunătorul"), fulgurans ("fulgerătorul"), fulminans (idem), altitonans ("tunând din înaltul cerului") şi fulmine gaudens ("bucurându-se de fulger"). (Personal înclin să cred că textul gotic. i.e. getic, ne ajută să rezolvăm corect problema etimonului: Gebe + lijsa = "dătător de fericire", altminteri nu are logică "raiul" lui Zamolxis ca Gebeleizis, vezi mai sus, n.t.)

9

Go Home;
Go Next Page >>
Go Previous Page <<

Home; Top ^;