CAPITOLUL  IV, 1-7

Rezumat Cap. IV, 1-7 õ1. Astfel este clar cÇ Zamolxis a fost ­i zeu ­i om, a­a cum de fapt ­i este sÇrbÇtorit de Geîi. Ambele ipostaze ne sunt confirmate de cÇtre scriitori antici. õ2. Zamolxis ca zeu, mai este numit Krono sau rono, adicÇ Saturnus. De asemenea, Attis cel cu un singur ochi - fiul rƒului Sangarius din Frigia, Qamimasadh (Poseidon la Sciîi) ­i i s-a atribuit ­i cultul lui Hercule; Hercules ca zeu militar, cel mai puternic dintre zei, dupÇ cum ne-o mÇrturisesc ­i incunabulele naîionale, Œn concordanîÇ cu mÇrturiile scriitorilor. Zamolxis a mai fost numit ­i Bal, Ballur, Aballur, i.e. Apollo; Œn funcîie de context, se poate deduce despre cine anume este vorba. ¸i de cÇtre Macrobius, dar ­i de cÇtre antici i s-a zis ­i Soare. De asemenea, a mai fost identificat ­i cu Liber Pater, adicÇ cu Dionyssos --Bacchus. Cu zeul Marte ­i cu Mercur, nu un altul fiind obiectul lor de cult (deci este vorba de alte divinitÇîi). Opinia lui Strabon se cere a fi corectatÇ ­i clarificatÇ. ¸i cu Aesculap care ŒnseamnÇ "sÇnÇtate" ­i cu Isis, ba chiar cu Serapis care tot zeii Soarelui sunt. Astfel, identificarea cu Adonis, Attin, Osiris ­i Horus nu indicÇ altceva decƒt tot Soarele. Osiris semnificÇ Soarele la Egipteni ­i la Greci, iar pentru alîii desemneazÇ cuvƒntul Œntunecat. Cu exact acela­i sens se gÇse­te ­i la Plutarh ­i este de origine scitÇ. Ce ŒnseamnÇ acest cuvƒnt. Prin strÇdania altora, este explicatÇ gre­it, prin deducîie, originea acestui cuvƒnt. Dar cei vechi Œnîelegeau prin Osiris, Isis, Horus ­i Typhon o filosofie moralÇ (filosofian hqikhn). Este explicatÇ opinia lui Heurnius. Din ce motiv Antichitatea i-a atribuit lui Attinus Œnsu­irea de a avea opt ochi. Este lÇudat locul superior pe care Œl ocupÇ Platon. FÇrÇ ŒndoialÇ cÇ legile Hiperboreenilor, susîine Platon, care fuseserÇ sancîionate regulamentar s-au rÇspƒndit ­i la Egipteni, Sirieni, ba chiar ­i la Greci. Regelui Sueonilor fiindu-i atribuite opt fapte juridice, era imaginat la fel de impunÇtor cu chipul mÇreî al Marelui Apollo. S-a demonstrat ­i de cÇtre Macrobius ­i de cÇtre alîii cÇ ­i Nemesis ­i Pan, ba chiar ­i Jupiter este totuna cu zeul Adad al Asirienilor ­i cÇ toîi ace­tia sunt totuna cu Soarele. Atƒt tagma teologilor profani, cƒt ­i cei din ceata lui Orfeu, trag concluzia cÇ toîi ace­ti zei egaleazÇ Soarele. Pan este stÇpƒnul suprem al substanîei materiale universale sau zeu al Œntregii Firi. Denumirea acestui zeu vine din goticul Pan sau Fan. õ3. S-a auzit o voce spunƒnd cÇ Marele Pan ar fi murit cƒnd a scÇzut faima oracolelor din Delphi. Hebdomada lui Daniel, diferitele pÇreri ale diferiîilor scriitori, printr-o interpretare corectÇ a acelei vremi ­i de unde ar trebui sÇ se ŒnceapÇ cu numÇratul. ¸i, totu­i, oriunde am vrea sÇ punem Œnceputul, se constatÇ foarte clar cÇ a dispÇrut. Opinia lui Isaacus Vossius referitoare la motivul pentru care neamul Iudeilor s-a purtat a­a de urƒt cu Iisus Christos.

õ1. ¸i cum, Œn armonie cu Herodot, sunÇ ­i codicele tipÇrit de curƒnd, este nevoie, pentru mine Œnsumi, sÇ mÇ pun la adÇpostul acelui pasaj lÇudat din Herodot. DacÇ pƒnÇ la Herodot nu   s-a ­tiut foarte bine cine a fost Zamolxis, acum se ­tie cÇ a fost Get sau Got (deci, exact ca Œn lingvisticÇ, opereeazÇ ­i aici alternanîa vocalicÇ e/o, n.t.) pe care unii Œl a­eazÇ Œn rƒndul oamenilor, alîii Œn cel al zeilor. Fie cÇ se stabile­te una sau cealaltÇ / sau amƒndouÇ /, ŒntÇre­te ideea cÇ, dintr-un motiv sau altul, noi vom fi ceea ce pÇrem scriitorilor. Herodot (IV, 96) a afirmat cÇ Zamolxis a trÇit cu mult Œnainte de Pythagora. ¸i nu se poate sÇ fi fost altfel, de vreme ce Zeus care este cinstit la Goîi (i.e. Geîi) se dovede­te a fi unul ­i acela­i cu Zamolxis. Acesta a fost  cultul  primordial (" o melista timwmeno,  para  toi  Getai  qeo  to  mhn  palaion  (palai  ouk palaioun) Zalmoxi Puqagoreio ", "Zeus la Geîii din Antichitate a fost Zamolxis Pitagoreianul"), o spune Strabon (VII, XVI, p.m. 762). Iar Jamblicus (De vita Pythag., c. XXX) Œl nume­te "megista twn Qewn par' autoi" ("cel mai mare ­i cel mai bun dintre zeii Geîilor"). Iar Œn Comentariile lui Casaubonus la Strabon (p. 298), dar ­i prin gura lui Platon - un trac  de  origine - se   glÇsuie­te  astfel   despre  acesta:  "Alla  Zamolxi   legei,  o  hmetero basileu qeo wn " ("dar el zice cÇ Zamolxis este regele ­i zeul nostru").

õ2. Pe acesta Laertius (cf. Cicero, lib. II, De Nat. Deor., p.m. 38) Œl nume­te ­i rono (Timpul), reprezentƒnd cursul ­i revoluîia (Œntoarcerea periodicÇ a) spaîiilor ­i timpurilor. Prin examinarea cerului, a lui Saturn ­i a lui Jupiter, sisteme fizice bine organizate de altfel, dupÇ modul cum ­i le-au imaginat, au fost inclu­i Œn legende, mai mult sau mai puîin curioase. Mnaseas (a scris lucrÇri despre agriculturÇ, n.t.), de pildÇ, afirmÇ cÇ Zamolxis este cinstit ca zeu la Geîi ­i este numit Cronos. Dar ­i Porphyrius (Vita Pyth. Ext.) aratÇ cÇ Œn scrierile vechi Zamolxis a fost cinstit la Geîi Œn locul cultului lui Hercule. Astfel Œn scrierile Eddice, Attin, erou legendar al strÇmo­ilor no­tri, este numit Saturn. ¸i dupÇ cum la Attin cel cu un singur ochi, ca semÇnÇtor, nÇscÇtor de Dumnezeu ­i tatÇ al tuturor sunt venerate toate aceste calitÇîi, tot astfel ­i lui Saturn, ca unul care se trage din seminîie goticÇ (i.e. geticÇ), i s-au atribuit puterea, raîiunea, natura ­i forîa cea mai mare. Porecla lui, "cel cu un singur ochi", (cÇci de­i trÇgea cu un singur ochi la îintÇ, sÇgeîile erau dirijate foarte mÇiestrit), au luat-o ­i Sciîii ­i Geîii, fiind ­i ei numiîi "cei cu un singur ochi", adicÇ mwnofalmoi , cf. Herodot (III, 106 ­i IV, 59). La Sciîii vechi se numea Qamimasadh  (pare sÇ fie Poseidon la Sciîi, n.t.), Œnsemnƒnd acela­i lucru. L-am numit pe Attin cel cu un singur ochi, cu acela­i sens, un ŒnvÇîat Œl nume­te monoculus (cu un singur ochi), de­i cu acest sens, cuvƒntul monoculus este barbar. CÇci la latini sunÇ cu totul altfel: la ei monoculus se nume­te cel care avƒnd un singur picior merge sÇrind Œntr-un picior. Substantivul elin kwla se traduce Œn latinÇ cu crura ("picioare"). Totu­i monoculus nu poate sÇ fie clar explicat prin cuvinte barbare, de­i ne-o garanteazÇ cuvƒntul unoculus (v. ­i Gell., N.A., IX, 4). Plautus (Curcul., III, 1, XXII ­i XXIV, Varr, VI, 2) este cel care s-a folosit primul de cuvinte din limbajul ­tiinîific. La el unoculus este tocmai cocles. Spun cocles ca ­i ocles, adicÇ "avƒnd un singur ochi". Attius, Œn prima lui lucrare didacticÇ, lÇudƒndu-l pe Gellius (N.A., III, 11), nareazÇ despre ciclop, Œn aceea­i manierÇ ­i anume cÇ a fost unoculus, cÇ Baldur, adicÇ Apollo ar fi fost fiul lui Attin, o declarÇ ­i monumentele literare Eddice (Muqol. XX), precum ­i poemele skaldice (culegere de poezii ale Nordicilor realizatÇ de Snorri Sturluson Œn secolul al XIII-lea, n.t.). Numele lui mai era folosit totodatÇ ­i Œn locul lui Hercule, pentru cÇ acesta se potrivea cu scrierile celor vechi. Cu numele de Hercules se desemna prinîul ­i zeul militar care le Sueoni ­i la Goîi a fost numit Tyr, i.e. zeul Marte. Assirienii ŒnsÇ l-au numit Baalem, cu un cuvƒt persan, care Œn traducere nu ŒnseamnÇ altceva decƒt Marte, zeul rÇzboiului (polemwn Qeo); a­a apare la Greci ­i Œn Cronica AlexandrinÇ, dupÇ cum ne-o aratÇ Vossius ( Chron. Alex. et Voss. Idol., I , 16). ¸i nici nu e de mirare cÇ la Claudius (Sen. De mort. Claud. Caes.) cel mai puternic dintre zei se nume­te Hercule. Vezi ­i Seneca (Tyriis Melcartus ) care Œl nume­te: rege puternic, rege zdravÇn. La Greci se nume­te Arh ­i la Plautus tot Ares. (Truc., II, VII ­i LIV). Cuvƒntul este folosit de personajul Geta. La Goîi se spune Ari miles , kat' exoiw ("mai Œnalt decƒt alîii, superior altora"). Tocmai de aceea i-au pus pe seama lui 12 munci ­i Œn acela­i timp i se atribuie 12 victorii; numÇrul 12, de bunÇ seamÇ din respect pentru semnele Zodiacului ­i pentru tot atƒîia zei; sÇ-l adÇugÇm ­i pe Diodor din Sicilia ( Bibl. Hist., p.m. 153 ­i urm. P. 157). Despre coloanele lui Hercule vorbesc ­i Ovidiu (Metam., IX, 3) ­i Justin (II, 4) ­i Albricus Filosoful (De Deorum imaginib., XXII, despre Hercule) ­i Vossius ( Th. Gent. II, 15). Sub numele de Thura se  Œnîelege Soarele - cu toîii sunt de acord. IatÇ ce gÇsim la Damascius: "ton Kronon EL kai BHL eponomatousi " ("Pe Saturn Œl mai numesc El ­i BEL"). Acela­i lucru spune ­i Servius. I se spune Bel, oarecum din raîiunea lucrurilor sacre, ­i Saturn ­i Soare. Prin acela­i nume, la Babilonieni, Fenicieni ­i Per­i, se Œnîelege Soare (este dovedit ­i de notele lui Hornius la Cornelius Nepos (Vita Miltiad., Serv. ad Aeneid, I). Aici chiar se deosebe­te cu totul justificat ­i cu erudiîie cÇ chiar ­i ceilalîi zei ŒncepuserÇ sÇ se numeascÇ astfel. Din motivul de a fi mai bine distins de ceilalîi i s-a spus Bel-Samen. De ce nu ­i Loke ("luminat") care la Scandinavi ŒnseamnÇ Saturn, de aici sensul de "iradiind" , ca ­i la Greci fainwn ("strÇlucind"). DescopÇr cÇ tot a­a a scris ­i strÇlucitul Celsius (Comput. Eccles., p. I in Addendis la p. 76). Cu aceasta ai un acord admirabil. CÇci Œi cre­te faima prin oracolul de la Delfi, legat de afirmaîia "Troia nu ar fi putut fi supusÇ fÇrÇ sÇgeîile lui Hercule", dupÇ cum cƒntÇ ­i Ovidiu (Metam., I, 13). Acela­i lucru Œl spune ­i Sofocle (Philoc.), dar mai prolix: Bal, Ballur, Aballur este unul ­i acela­i cu Apollo¹¹, comp. ­i cu Ovidiu (Met. I). FÇrÇ ŒndoialÇ cÇ Soarele (i.e. Apollo), a­a cum reiese din majoritatea scrierilor celor mai vechi ­i ale altora, este, cu un cuvƒnt actual, moderatorul tuturor fenomenelor ­i lucrurilor: este reprezentat ca patron al Muzicii; celor nouÇ Muze create de el ­i pe care el le guverneazÇ, li s-a adÇugat el, ca al zecelea. Acestui adevÇr artistic i se adaugÇ scrierile celor vechi, referitoare la inventarea chitarei, cea cu zece coarde (v. ­i Homer, Il. , a. p. 36 v. 36 ­i urm.; Hesiod, Theog., v. 94 ­i 95; Fulgensius Muqol, lib. LXIV, Diod. Sic., Bibl. Hist., p.m. 91 ­i urm., p.m. 235) unde Apollo trece drept  inventator al chitarei ­i nu mai puîin al Medicinei, care printre celelalte ­tiinîe, este mai ales o artÇ, Œn care se probeazÇ eficacitatea ierburilor de leac, urmÇrind atent cre­terea, maturizarea lor, cÇci pentru sÇnÇtatea oamenilor ­i a celorlalte vieîuitoare joacÇ un rol primordial. IatÇ ce spune Vergilius (Aen., c. XII) despre Apollo (Œn tÇlmÇcirea lui George Co­buc):

"Cel mai iubit ucenic al lui Phoebus la corturi venit-a,

 Iapyx Iasidul, cÇci lui, pÇtima­ ŒndrÇgindu-l Apollo,

 Toate i-a  dat oarecƒnd, iscusinîele sale, pe toate:

 Cƒnt de chitarÇ ­i glas de proroc ­i sÇgeîi uciga­e

 Vrƒnd sÇ lungeascÇ trÇirea pÇrintelui gata sÇ moarÇ,

 Iapyx cu ierburi vroia sÇ-i ajute pe-ncetul sÇ cate

 Drumuri mai blƒnde ..."

¸i, puîin mai departe:

"Iapyx bÇtrƒnul cu  haina rÇsfrƒntÇ-ndÇrÇt ca paeonii,

  Multe puternice ierbi pregÇte­te-n amestec cu mƒna,

  Leacuri fÇcƒnd de-nzadar ­i degeaba cu mƒna clÇte­te

  Fierul din ranÇ, ­i-l prinde cu netede cle­te degeaba.

  ToatÇ-ncercarea e fÇrÇ noroc, ­i-ajutorul lui Phoebus

  Nu le sose­te! ..."

                       (Œn aceea­i traducere a lui George Co­buc)

A se compara spusele lui Vergiliu la adresa lui Apollo ca vindecÇtor cu ajutorul plantelor medicinale, dar ­i ca artist multiplu, inclusiv ca poet, cu cele ale lui Tibull. (c. IV, Ad Phoebum, IV:

"Vino aici ­i alinÇ durerile ginga­ei fete,

  Vino, o, Phoebus, aici, mƒndru de pletele-îi lungi!

  Crede-mÇ, haide mai grabnic, cÇci nu-i regreta nici tu Œnsuîi,

  Phoebus, frumuseîea s-atingi cu alinÇtoarele mƒini!

  FÇ ca sÇ nu-i vestejeascÇ o ­tearsÇ culoare candoarea;

  Nici slÇbiciunea sÇ nu-i macine palidul trup!

  RÇul, oricare ar fi ­i de-orice cu tristeîe ne temem,

  DucÇ-l Œn mare acum rƒul cu apele iuîi!"

                           (trad. Vasile Sav, Bucure­ti, Ed. Univers, 1988),

­i c. II, Elegia IV ­i c. IV Paneg. ad Messalam), Propertius (c. IV De Urb. Rom., I) ­i Horatius (Carm., lib. IV, Ad. Apoll. et Dian. Carm. Saec.). Plutarh (Cur nunc Pyth. non reddat oracula carm., p.m. 402) o pomene­te pe Pythia, preoteasa templului lui Apollo din Delphi, care Œn timpuri strÇvechi Œ­i formula oracolele Œn versuri. AltÇdatÇ chiar ­i filosofii Œ­i alcÇtuiau dogmele ­i principiile Œn versuri; ca Orfeu ­i Hesiod procedau ­i Parmenide, Xenophan, Empedocle ­i Tales. A­a se face cÇ zeilor li s-au dat diverse nume: Soarele a fost Œnvestit cu diferite virtuîi ­i principiile Œnîelepîilor s-au folosit de ele Œn totalitate. Macrobius, de pildÇ, (gramatic latin din sec. V, n.t.) demonstreazÇ cÇ Apollo este zeu pentru cÇ i s-a zis Soare. Chiar ­i pe Liber Pater cei vechi l-au considerat zeu. ¸i pentru cÇ ­i Dionuso (Œn latinÇ Dionysus ­i nu Dionysius, cum incorect spun unii) i.e. Bacchus, este rusokomh, adicÇ cu pletele de aur, cum Œl define­te Hesiod (Theog. V, 947, conform opiniei scoliastului), iar scoliastul lui Horaîiu (Od. 19) afirmÇ cÇ Soarele, Apollo ­i Dionyssos sunt unul ­i acela­i personaj pentru cÇ: dupÇ cum Apollo are nouÇ Muze, tot astfel Soarele are nouÇ cercuri, iar Dionyssos este Œnsoîit de corul Bachantelor care sunt tot Œn numÇr de nouÇ; la aceastÇ idee aderÇ ­i Diodor din Sicilia ( Bibl. Hist., p.m. 147); aici vor mai fi adÇugaîi ­i Artemidor (lib. II) ­i Hyginus (Fab., c. CXXXI, CLXVII ­i CLXXIX). ¸i Diodor, Œn aceea­i carte (p.m. 150), aratÇ cÇ Œn privinîa numÇrului Muzelor, scriitorii au pÇreri diferite; unii afirmÇ cÇ au fost trei, alîii nouÇ; la Homer sunt lÇudate cele nouÇ Muze de o frumuseîe cu totul aleasÇ; tot atƒtea la Hesiod (Theog., v. 76 ­i urm.) care trece Œn revistÇ ­i numele lor. De unde ­i pÇrerea cÇ cifra 9 reprezenta la antici ceva important, cÇci gÇsim sintagme de tipul Œn nouÇ zile, Œn nouÇ cÇrîi, frecvente la cei vechi, afirmÇ Cicero (De Nat. Deorum , lib. III, p.m. 70) ­i Herodot (Hist., lib. IX), cÇci el ­i-a scris Istoriile Œn nouÇ cÇrîi, dƒnd, fiecÇreia din ele numele unei Muze. Toate cele spuse pƒnÇ acum nu se potrivesc la zeii Marte ­i Mercur, pentru cÇ (obiectul de cult) reprezentarea lor este alta decƒt cea a Soarelui, subliniazÇ Macrobius (d.l., c. XIX). Cam de aceea­i pÇrere este ­i Strabon (c. XV spre final) care considerÇ cÇ Marte poate fi pus alÇturi de cel mai mare zeu al Per­ilor; idem filologul belgian Lipsius, 1547-1606, ( Not. Ad VI Annal. Taciti), argumentƒnd cÇ ar fi fost o gre­ealÇ trecutÇ cu vederea; iar Bertram, comentatorul lui Strabon (in d. I Strabon), susîine cÇ Œn loc de "on Persai sebontai Qewn monon" trebuie citit "onper kai sebontai Qewn monon". Dintre toîi zeii despre care este vorba aici, Carmanii (locuitori ai unei provincii omonime din Persia, n.t.), pe acesta singur Œl cultivÇ; cÇci despre Per­i, iatÇ ce spune lÇudatul autor: "Ei Œl cinstesc pe Jupiter pe care Œl situeazÇ Œntr-un loc Œnalt din cer. Ei venereazÇ Soarele pe care Œl numesc Mithra. Idem Luna, Venus, focul, pÇmƒntul, vƒnturile ­i apa." Dar ­i pe Aesculap pe care Macrobius Œl mai nume­te ­i "SÇnÇtate" ­i pe Hercule ­i pe Isis cÇreia i se mai spune ­i Serapis ­i nu par sÇ fie alîi zei decƒt Soarele Œnsu­i despre care ne vorbe­te ­i Istoria ecleziasticÇ al lui Ruffinus (Socrat. et Theod., Macrob. D.l. c. XXI). Mai adaugÇ-l ­i pe Herodot (c. II, cap. 156) ­i pe Diodor din Sicilia (Bibl. Hist., p.m. 7) ­i pe Plutarh ("peri  Isiado kai Osirido " , p.m. 374) unde se relateazÇ cÇ Osiris este Soarele, iar de cÇtre Greci i se spune Sirius. Litera O a­ezatÇ Œn faîÇ la Egipteni desemneazÇ cuvƒntul Œntunecime. Prin cƒteva interpolÇri, se spune cÇ o putem numi pe Isis care este aceea­i cu Luna ­i "ochiul lui Horus"; ­i dacÇ pentru ei cuvƒntul Osiri ŒnseamnÇ "Œntunecat", nu acela­i lucru este pentru noi; dupÇ cƒte ­tim, toate acestea avƒnd direct acela­i sens cu care sunt expuse de Plutarh Œn note (peri Isido kai Osirido,  p.m. 374), - toate sunt scite. Pentru interpreîi Osiris sau Asiris ŒnseamnÇ Dumnezeul cel ve­nic ­i a toate, cel care lumineazÇ mereu, se Œngrije­te de toate ­i le observÇ pe toate. Deci sÇ avem Œnîelegere pentru strÇdania lor Œn a depune eforturi spre a deduce numele lui Osiris. (Dar, dupÇ cum ­tim de la toîi autorii antici - Herodot, Strabon, Diodor - Isis ­i Osiris au fost regi Œn Egipt, soîi ­i fraîi Œn acela­i timp ­i li se cunosc exact ­i anii de domnie, fixaîi Œn cronologia lui Mercator; Œn plus, sunt ­i inscripîiile de pe mormintele lor, o vie dovadÇ a existenîei lor pÇmƒntene; sacerdoîii au fÇcut din ei, dupÇ moarte, ni­te zei, n.t.). Se trece cu vederea acum ce anume se Œnîelege prin numele de Osiris, Isis, Horus ­i Typhon (este ­i numele unui rege al Egiptului antic, dar ­i zeu al rÇului la Egipteni, du­man ­i uciga­ al lui Osiris), cÇci dupÇ cum aratÇ Athanasie Kircherus ( Oedip. Synt., II, c. 6) de la Synesios (poet, orator ­i filosof grec, 370-413, n.t), dar ­i de la alîi scriitori, aceste nume ar îine de conceptul de filosofie moralÇ. CÇci anticii, sub vÇlul fabulelor, enigmelor ­i simbolurilor au preferat sÇ corecteze moravurile ­i sÇ induca sufletului imagini ­i virtuîi reale. De aceea Tacitus (Annal. IX, c. 14) spune despre Egipteni: "ei sunt primii care prin figurile animatelor (apoi ­i ale altor lucruri) prefigurau sensul spiritului". Din cele spuse mai sus socot cÇ este de ajuns sÇ constatÇm, cum susîin Heurnius Barb. (Philos., p. 37) cÇ opinia cea mai apropiatÇ de adevÇr este cÇ Osiris al Egiptenilor trebuie denumit Multoculum, a­a cum Plautus (Aulul. III, VI, 19) a spus oculeum totum ("este totul ochi"). ×n afarÇ de Plaut, cel care susîine  aceea­i pÇrere confirmƒnd originea respectivÇ, este Œnsu­i Diodor din Sicilia, cÇci sintagma latinÇ Œn traducere elinÇ, este Poluofqalmon (d.l. p. 7). Deci numele se impune prin ŒnsÇ­i calitatea cuprinsÇ Œn nume, adicÇ de mulîi ochi, e tot un ochi (Poluofqalmon); doar Soarele este acela care, prin razele sale, lumineazÇ pÇmƒntul ­i marea. Ce vreîi mai clar? De aceea Attin, care de fapt e Soarele, nu are un singur ochi, ci mai mulîi, Antichitatea Œi atribuie opt. Fenicienii Œi atribuie lui Saturn tot opt, este atestat de Eusebius (De praep. Ev. , I, 1), cÇci pƒnÇ ­i templul Œn care se celebreazÇ cultul lui Attin are opt unghiuri ­i un inel. Tot Œn numÇr de opt erau ­i virtuîile existente Œn cer pe care le fixase Antichitatea prin gura lui Platon (Epin. , p.m. 923), iar cei dintƒi care le-au observat ­i le-au lÇudat au fost barbarii, cÇci prin legile acestora, care fuseserÇ instituite regulamentar, s-au rÇspƒndit apoi la Egipteni, Sirieni, ba chiar ­i la Greci, dupÇ cum relateazÇ Platon. Prin urmare, imaginii mÇreîe a regelui i se adÇuga efigia Marelui Apollo, pe care se puteau citi atribuîiile legale, opt la numÇr, Œncrustate pe un iris ­i printr-un nod ciudat cu opt unghiuri o ŒnlÇnîuire solidÇ, secretÇ, de ­iruri de lanîuri - Œn aceea­i manierÇ secretÇ ŒnchisÇ (se referÇ la efigie). Tot opt tabule de legi paternale pÇstreazÇ strÇvechea memorie, a­a cum o dovedesc ­i incunabulele strÇvechi. Macrobius (d.l. c. XXII, d.l. c. XXIII) precum ­i ceilalîi scriitori o atestÇ: anume cÇ Nemesis, Pan, pe care Œl mai numesc ­i Inuus, ­i Saturn, nu sunt altceva decƒt Soarele, ba chiar ­i Jupiter; zeul Adad al Asirienilor ­i el este tot Soarele: acest lucru este dovedit ­i de autoritatea  teologilor ­i de cea a lui Orfeu, toîi ace­tia dintr-o singurÇ raîiune misticÇ ­i sub vÇlul diferitelor pove­ti, s-ar referi tot la Soare, de­i se deosebesc de celelalte zeitÇîi. ×n acela­i chip trebuie pomenit ­i ilustrul Keuchenius (not. ad. Nep. I, Lysand., c. III) care spune: "Jupiter este acela­i cu Soarele, lucru susîinut ­i de Platon Œn Phaedrus, unde este numit mega hgemwn en Ouranw ("cel mai mare stÇpƒn Œn cer"), fapt interpretat identic ­i de Macrobius". Dar ­i la lÇudatul Macrobius, Jupiter este totuna cu Apollo, opinie care poate fi confirmatÇ ­i de rÇspunsul dat de oracolul din Delphi (acesta poate fi comparat ­i cu ce spune Herodot Œn c. VII, c. 96):

"teio tritonidei xulinon didoi Euruopa Zeu

Mounon aporhton teleein tose tekna t'onhsoi."

("Jupiter cel care vede de departe, din Tritonida cu ziduri din lemn

×îi trimite îie ­i alor tÇi salutul Soarelui de neŒnvins.")

Din oracolul Pythian al lui Apollo, iatÇ ce comenteazÇ scriitorii. Cornelius Nepos (Themist., c. II), de pildÇ: " dupÇ deliberÇri, Pythia ar rÇspunde cÇ dacÇ s-ar ŒntÇri cu zidurile din lemn. Ce vrea sÇ spunÇ acest rÇspuns nu Œnîelege nimeni, iar Themistocle este convins cÇ Apollo i-ar fi dat sfatul sÇ se ŒncreadÇ Œn corÇbiile sale ­i Œn luptÇtorii sÇi, cÇci acest lucru ar fi vrut sÇ spunÇ Apollo prin metafora murus ligneus  ("zid de lemn")". Vezi Herodot (d.l., c. CXLII ­i urm.); Justin (lib. II, c. XII), Polyaen. (lib. I), Str., Arist. (I, Rhet.), Val. (l. VI, V), Frontin. (I, 1), Strat. (c. III ). Astfel Soarele este cel pe care Œl mai numesc ­i Pan ca unul care este stÇpƒnul Œntregului univers material ­i zeu al Naturii, ba i se atribuie ­i coarne ­i barbÇ; prin lÇsarea ei mai lungÇ se subŒnîelege natura rÇspƒndirii luminii lui prin care Soarele lumineazÇ Œmprejurimile cerului precum ­i cele de mai de jos pe care le Œnsore­te, rÇspƒndind lumina sub concavitatea lunii.

õ3. S-a Œntƒmplat cÇ Œntr-o zi s-a auzit un glas lƒngÇ insulele Echinade, "peri ta Einada nhsou", aceasta se Œntƒmpla pe vremea ŒmpÇratului Tiberius, cƒnd Oracolele de pe Œntregul PÇmƒnt amuîiserÇ, cf. Albric. Phil. (De Deorum Imag., libell. IX, De Pane), spunƒnd  cÇ  Marele  Pan  ar  fi fost Œnmormƒntat  (" oti  pan o mega tenhke peri twn

ekleloipotwn rhshruwn", p.m. 419) Vezi ­i Plutarch ­i Cicero ( lib. II, De Divinatione), unde, printre altele, se demonstreazÇ cÇ pƒnÇ ­i Oracolul din Delphi, situat chiar Œn centrul Greciei, atƒt de adorat ­i vestit ­i atƒt de limpede ­i cÇruia i se aduseserÇ atƒtea ­i atƒtea daruri din partea tuturor popoarelor ­i regilor, din nu ­tiu ce motive, ar fi fost Œnchis, iar prezicerile lui ar fi fost cercetate minuîios. ¸i nu numai Porphyrius (Œn cartea pe care a scris-o Œmpotriva religiei cre­tine), citƒndu-l pe Eusebius (Praep., lib. I, c. 1) ­i pe Nazianzenus ( Orat. Alt. In Julian. Apol. apud Nic., lib. I, c. XVI), spune: "Acum ne mirÇm pe bunÇ dreptate, dacÇ a­a de mulîi ani cetatea a fost bƒntuitÇ de ciumÇ, cƒnd ­i Aesculap ­i alîi zei ­i-au luat privirea de la ea: acum, dupÇ ce se cultivÇ religia lui Iisus, nu mai putem beneficia de foloasele zeilor". ¸i,. A­adar, dupÇ na­terea lui Iisus Christos, faima oracolelor a scÇzut, pentru cÇ, dupÇ na­terea Lui, prin strÇlucirea cuvƒntului divin pe pÇmƒnt, a poruncit ca oracolele sÇ amuîeascÇ:

"Vai, vai mie, plƒngeîi ­i gemeîi, voi, trepiede (fotolii cu trei picioare pe care stÇtea Pythia din Delphi cƒnd Œ­i formula oracolele apolinice, n.t.), cÇ Apollo a plecat de la voi  Un prunc ebraic mi-a poruncit mie, Apollo, domnind peste prea fericiîii zei, sÇ pÇrÇsesc acest sfƒnt lÇca­". De aceea, ŒmpÇratul Constantin, Œn Edictul cÇtre Provinciali, mÇrturise­te cÇ din cauza Oracolului lui Apollo, se adreseazÇ atƒt de tƒrziu cre­tinilor, prin acest EDICT, cÇci nu s-a dictat de pe un trepied adevÇrat. De fapt, tocmai expirase oracolul zilei morîii lui Iacob ­i hebdomadele lui Daniel (una din viziunile sale profetice - 70 de sÇptÇmÇni de ani, o ve­nicie, acesta ar fi sensul hebdomadelor, n.t.). Dar nici nu mÇ impresioneazÇ pÇrerile diferite Œn previnîa perioadei de timp ­i ar fi trebuit sÇ se cearÇ o refacere a calculelor printr-o interpretare corectÇ; a­a cum propune Huetius Œn Demonstr. Evangel. (IX, 6 ­i Œn urmÇt.); (a­adar atunci se Œmplinise oracolul lui Iacob care trÇgea sÇ moarÇ ­i expirau hebdomadele lui Daniel. ¸i nici nu mÇ tulburÇ diferitele pÇreri din acele timpuri Œn care trebuia sÇ pretinzi o reconsiderare a calculelor printr-o interpretare corectÇ: este ceea ce se vede ­i ceea ce vrea sÇ spunÇ demonstraîia evangheliei vestitului Huetius, privind na­terea Mƒntuitorului, datÇ prezisÇ Œn sus-numitele hebdomade, dupÇ cum explicÇ teologii, n.t.). Prin acelea­i Hebdomade ale prea sfƒntului bÇrbat, se cerea foarte clar ­i foarte direct sÇ se curme viaîa salvatorului nostru IISUS CHRISTOS, prin orice mijloc 

¸i pentru cÇ ace­tia au scÇpat cu viaîÇ (bÇnuiesc cÇ se referÇ la Iacob ­i Daniel, n.t.), trebuia sÇ se nascÇ Christos ­i sÇ fie ucis; o datÇ acesta ucis trebuia sÇ fie dÇrƒmate cetatea ­i templul: toate s-au Œmplinit. De aceea neamul cu totul demn de plƒns al Iudeilor, nu revine la fructul cel bun, ci tinde sÇ Œntunce chiar ­i ceea ce era foarte clar pus Œn luminÇ, lucru care a fost corect gƒndit de mulîi autori printre care ­i de cÇtre ilustrul Vossius (De Sibyll. Orac., cap. 14, p.m. 121) care spune : "Pentru cÇ printre rabini sunt unii mai prudenîi ­i cu un grad sporit de autoritate, mÇrturisesc cÇ a pierit limba ebraicÇ ­i resturile acesteia sunt zdrenîuite, necunoscƒndu-se nici sensul cuvintelor ­i nici codicele hebraicilor, totul este mut ­i pentru nimeni nu este de Œnîeles, pentru cÇ o datÇ cu limba au dispÇrut ­i vocalele, iar Iudeii sunt atƒt de redu­i, Œncƒt nu mai ­tiu nici mÇcar sÇ citeascÇ Œn ebraicÇ. Spun cÇ toate aceste note sunt fÇcute la adresa rabinilor ignoranîi ­i aproape faîÇ de toîi rabinii, inclusiv cei vechi ­i mai buni; cel care chiar nu crede acestora; de­i sunt mÇrturisite pe faîÇ, se va Œmplini cu siguranîÇ ceea ce fusese prezis de Isaiia, ca Œntreaga ­tiinîÇ ­i Œnîelesul oracolelor lui Dumnezeu vor fi ŒndepÇrtate de la ei. De aceea dacÇ vrem sÇ-i combatem pe Iudei, trebuie mai Œntƒi sÇ fie abrogate acele elemente pe care le considerÇ ca noutÇîi atƒt Elias Levita, cƒt ­i Iudeii mai abili ­i respinse ca falsuri de gramaticÇ veche, ca fiind Œn dezacord cu aceasta, ceea ce va permite mai lesne, pentru ca, chiar mae­trii Iudeilor, care o admit, sÇ nu accepte nici chiar Œntr-o micÇ mÇsurÇ, ­tiinîa gramaticii de dinaintea rabinului Jehuda; Œn cele din urmÇ, vor rÇmƒne toate versiunile noi ­i se va adera cu tÇrie la versiunea celor 70 de bÇrbaîi pe care o recunosc toîi Iudeii din vechime, referitoare la Iisus Christos ­i apostoli. CÇci dacÇ Iudeii nu ar accepta aceastÇ versiune, atunci ar fi clar cÇ religia ­i credinîa lor nu ar mai avea nici o bazÇ. A­adar, dacÇ vrem sÇ urmÇm calea cea dreaptÇ ­i sÇ-i dÇrƒmÇm pe adversari, profeîiile trebuie sÇ rÇmƒnÇ la acest sens, Œn care ele fuseserÇ primite mai Œnainte ca ele sÇ se fi adeverit. DacÇ va fi a­a, nu le va mai rÇmƒne Iudeilor nimic de spus". Vorbele acestea sunt cu totul demne de cedru ­i marmurÇ. De ce? Pentru cÇ Œnîelepciunea rabinilor, cum este calificatÇ de Iudei, este susîinutÇ, printre alîii, ­i de cÇtre Salmon Zevus, care, calculƒnd Hebdomadele, au rezultat 490 de ani, ceea ce coincide cu anul na­terii Salvatorulu Lumii, Iisus Christos; este de adÇugat ­i relatarea lui Josephus Flavius (Antiquit. Jud., lib. X, c. ult., Testim. Josephi de Christo); toate datele concordÇ Œntre ele. Vezi ­i ce spune Vossius Œn cap. XI, De Sibyll. Orac. ­i Josephus, lib. d. c. X; idem Zalm. Zevi Ther. Jud., c. I, VI, p.m. 154)

9