home

JURNAL DE CALATORIE IN DACIA TARA ZEILOR
- III -

- Vezi mai Miky, mi se adreseaza Andrei, neglijindu-l direct pe Tudor, spre hazul colonelului si al lui Costel, abia de aici se incurca lucrurile rau de tot. Unind aceste trei puncte topografice, Omul, Racosiul si Sona, se formeaza un triunghi dreptunghic.

- Ai mai scris tu Andei si despre multe alte cetati dacice ale caror pozitii, unite, formeaza astfel de triunghiuri dreptunghiulare.

- Da, am scris, dar acesta este un Triunghi Sacru.

- Asta ce mai inseamna?, intreaba Costel.

- Asta inseamna ca, cateta opusa unghiului de 30 de grade este egala cu jumatate din ipotenuza.

- Asta inseamna, spun eu, ca distanta Racosi - Sona (cateta mica, opusa unghiului de 30 de grade) este jumatate din distanta Racos - virful Omul (ipotenuza Triunghiului Divin). Astfel, algoritmul topografic al dacilor, cuprinde perfect si Sona si Omul si cetatea dacica de la Racosi, si teorema lui Pytagora (inainte chiar ca acesta sa se fi nascut), si cea a lui Thales, si triunghiul de aur al egiptenilor, si…o istorie intreaga care se refuza a ne fi predata chiar de "istoricii nostri"! Si parca nu ar fi de ajuns, daca mergem pe linia Nord-Sud ajungem in Knosos, insula Creta.

Parerea mea este ca monumentul acesta de la Sona este mai vechi decit dacii, iar dacii s-au legat de el asa cum s-au legat si de monumentele megalitice din Bucegi. S-au legat prin aceasta cetate de la Racosi.

- Andrei, iti spun sincer ca abia astept sa ajung la masina sa iau Atlasul topografic al Rominiei, primit cadou la New York, de la generalul Nicolae Spiroiu, si sa incep sa unesc aceste coordonate.

- Miky, eu am facut-o de zeci si zeci de ori, caci nu-mi venea sa-mi cred ochilor nici mie…Mult noroc!

In vara anului 1997, Vartic a gasit aici o piatra foarte stranie, interesanta rotunda si le-a aratat fotografiile si celor de la Muzeul din Deva.

- Imposibil sa nu fie ceva la mijloc cu acest "pietroi", este prea ciudat. Are o forma ca de ciuperca, alba, comestibila…

- Dar si natura este mare maestra, completeaza Andrei.

- Asta zic si eu! Poate gasesc pe unul cu buldozerul sa-l bag putin intr-una din piramidele mici. Este mai bun tractorul cu cupa.

Intre timp am urcat si pe platforma aceea dreapta, ca o pista de avion. Din departare se apropia un localnic, cam de vreo 55-60 de ani, avind linga el o fetita de 12-13 ani. Ne dam buna ziua si intram in vorba. Aflam ca este intr-adevar un localnic al Sonei si ca-l cheama Folea.

- D-le Folea, ce crezi despre aceste movile de pamint? Mai sunt si altele prin imprejurimi?

- De, nu stiu daca sunt chiar movile de pamint, dar stiu ca mai sunt si altele pe cimp, mai incolo…trei mai sunt. Dar nu sunt organizate ca astea…Nicaieri nu sunt organizate ca astea. Toti batrinii cu care am discutat asa le-au pomenit. S-or discutat legende, fiecare cum o vrut:ca ar fi fost un urias aici si s-o suit pe munte, pe Fagaras, sarind peste Olt. Si o avut opincile murdare cu glog , ce s-au scuturat lasind aceste nevoi aici. Povesti!…dar daca nu sapa cineva sa vada ce este in mijlocul lor…Aveam un coleg cu care m-am gindit odata sa sapam acolo, in mijloc.

- A cui proprietate este asta?

- A IGUP-ului. Intreprinderea locala.

- Nu poti sa faci asa ceva, oamenii se supara. Numai sa vorbesti cu directorul.

- Aici pamintul este impartit, dar ele nu sunt impartite la nimeni.

- Ce inseamna IGUP?

- Intreprinderea de Gospodarire Locala, dar acum ii zicem RASC (Regia Autonoma de Gospodarie Comunala…).

Plecam de la Sona, le spunem "La revedere" guruietilor, poate altii o sa fie mai norocosi ca noi si-or sa aiba imputernicile locale sa sape cel putin un tunel intr-unul din acesti noua guruieti, aceste piramide, sa descopere daca este sau nu ceva acolo.

Ne-am intors, la oras, la Fagaras, unde am nimerit la o nunta mai putin dacica si mai mult tiganeasca, care se tine in Cetate, dovedind ca autorizatii se pot lua chiar si pentru locuri arheologice recunoscute.
 

Astazi, iulie 12 1998, plecam din Fagaras spre Sinca Veche. Trecem prin Mindra care mai poate fi si Mandra, una din notiunile fundamentale ale filozofiei vedice. In stinga, la iesirea din Mindra vom avea piramidele de la Sona, dincolo de Olt, iar ceva mai departe este Sinca Veche, cum am vazut si aseara, uitindu-ne pe o harta primita cadou de la generalul Spiroiu. Omul cu Sona si Racosiul se unesc sfidator, formind "Triunghiul Divin". La iesirea din Mindra vedem pe stinga piramidele, guruietii, enigmatice, frumoase, sfidind timpul si pe cei ce le neglijeaza de mii si mii de ani. Urmeaza satul Sercaia si undeva la dreapta, intrarea spre satucul Sinca Veche, care ne duce chiar in masivul Fagaras. Pe stinga, muntii Persani. Trecem peste riul Sinca si este prima oara cind toponimia nu este dublata de hidronimie. Trecem printr-un sat numit Vad, in fata continuind sa avem masivul Fagaras. Casele satenilor sunt frumoase, curate, dar parca sunt totusi acoperite de patina timpurilor stravechi. Se vad si doua clopotnite de biserica, iar satul este deosebit de celelalte prin faptul ca este foarte aproape de munte, de muntele numit Ohaba . Doamne, Doamne! si cu numele asta! Andrei nu poate ierta un astfel de prilej:

- O chestiune foarte interesanta este ca alaturi de Sarmisegetusa Regia este un platou care se cheama Luncani si la Ohaba Ponor se gaseste maretul, cred eu, Troian de la Cioclovina cu extraordinarele pesteri de la Cioclovina. Una dintre cele mai frumoase cetati ale dacilor:cetatea Piatra Rosie.

- De ce i se spune "Piatra Rosie"?, il intreaba Tudor.

- Pentru ca aceste zidiri pe care le-am vazut pina acum in jurul celorlalte cetati sunt facute din calcar alb.

- Iar acolo este rosu, il completeaza vesel Costel.

- Da, cam asa e. Dar de ce-or fi facut dacii treaba asta? Acelasi calcar, alb, natural, ei l-au tratat cu ceva rosu, iar…Cetatea de la Piatra Rosie se gaseste la…Ohaba Ponor.

- Deci ciudat ar fi ca…

- Eu nu am stiut ca se gaseste si aici o Ohaba!

- Deci ca intilnim aceeasi toponimie ca si acolo, in munti, il completez.

- Da, acesta este si punctul meu.

In continuare, drumul ne poarta parca direct in munte. Casele sunt frumoase, acoperite cu tigla rosie, parca vrind sa imite gustul artistic al vechilor daci si cetatea lor de la Piatra Rosie. Andrei spune ca exista o carte a lui Iorgu Iordan, un academician care s-a ocupat de toponimie si care…

- Ei, Miky, vezi ca drumul se bifurca!

- Da, vad, la dreapta – Fagaras si SercaIta, iar la stinga – Risnov si Sinca Veche, la 2 kilometri.

Deci sa revenim la cartea lui Iorgu Iordan, "Toponimia romineasca" . O carte foarte serioasa, dar nu poti fi de acord cu tot ce spune el acolo pentru ca mai avem si cartea lui Ilie Rusu, "Toponimia romineasca", deasemenea foarte serioasa si moderna, care leaga cuvintele cu toponimie "necunoscuta", de toponimia transilvana, si dupa aceea le leaga de…sanscrita. Am intrat in Sinca Veche, unde casele sunt putin mai jos decit drumul si din cauza asta ai impresia ca sunt scufundate in drum si-n timp.

Dar sa va spun cum am ajuns sa caut satul Sinca-Veche. Intr-o zi, la New York, am primit un telefon de la un oarecare inginer Moldovan care vroia sa ma intilneasca, pentru a discuta despre un asa-zis templu dacic, inca neexplorat. Dinsul locuia in statul New Jersey, asa ca pina sa ne intilnim au mai trecut citeva saptamini. Era o zi frumoasa de septembrie a anului 1996, o simbata, cind a venit la mine dl. Moldovan. Am stat mult de vorba, mi-a aratat si citeva poze cu acel templu. Asa am descoperit ca ar exista, undeva sub un deal, denumit Plesu, din imediata apropiere a comunei Sinca-Veche, Tara Fagarasului, judetul Brasov, din vremuri imemoriale, sculptat cu maiestrie, un templu unic in intreaga lume, Templul de la Sinca-Veche. A mai trecut un an si acelasi inginer Moldovan a continuat sa ma bombardeze in mod civilizat, cu telefoane si vizite, avind de fapt un singur scop: sa ma duca la "Templul Sinca-Veche".

Dl. Lucian Gheorghe Moldovan este un barbat trecut bine de 70 de ani, cu un par alb ca neaua, frumos aplecat pe o parte, peste o frunte inalta, sub care se odihnesc doi ochi mari, albastri, blinzi si linistiti, de bunic inteligent si sfatos. Sa-l ascultam pe dl. Moldovan cum descrie descoperirea acelui loc: "Era in primavara anului 1935, in luna mai, intr-o zi deosebit de frumoasa, cu cer senin si albastru, fara nici o umbra de nori. Soarele stralucea cu putere deasupra vaii Cretului, unde eram cu tata si mama la sapa, la un loc cu porumb, aproape de fintina Ratii. Din cauza caldurii si a lipsei de experienta, ramineam mereu in urma. Tata si mama inaintau repede, in timp ce eu bateam timpul pe loc. La un moment dat, tata mi-a spus ca ma pot odihni. Asa ca am luat-o incet spre Plesu si spre locul favorit de joaca al copilariei mele, Templul, pe o cararuie care trecea prin holdele de griu si secara, mult mai inalte ca mine. Racoarea si linistea milenara din interiorul lui mi-a redat increderea in mine. De atunci, de cite ori in viata am trecut prin momente grele, amintirea Templului mi-a fost salvatoare, ca si cum intre mine si el s-a format o unda nevazuta care ne leaga si care ma ajuta sa pot invinge acele momente."

Cu aceste descrieri ale d-lui Moldovan, i-am convins si pe ceilalti din grup sa vizitam Sinca-Veche, cu atit mai mult cu cit se gasea doar la citiva kilometri de Fagaras. Ajunsi in comuna, am oprit masinile in fata unei case verzi, aratoase, unde propietareasa se oprise in fata portii si ne privea cu curiozitate.

- Buna ziua doamna!, ii spune Andrei. Nu stiti cum putem ajunge la dealul Plesu, la templu?

- Ce templu domnule?

Incep sa-i spun de dl. Moldovan si cum ne-a indrumat sa ajungem aici.

- Vai domnilor, v-ati pierdut timpul degeaba. Nu exista asa ceva pe aici.

Intre timp mai apar si alti sateni, care la fel ca si prima noastra interlocutoare, se uitau la noi aproape cu mila si poate putin amuzati.

- Dar acest deal Plesu trebuie sa fie pe undeva!

- Da, domnule, o luati dumneavoastra drept pina se termina acea ulita, faceti la dreapta pina se termina satul si de acolo mergeti drept inca 2 km pina vedeti o cruce. Acolo, in fata ei, este Plesul.

In acel moment mi-am amintit de pozele aratate mie de dl. Moldovan la New York:in fata intrarii Templului era o cruce. Am simtit din nou ca nu mi-am pierdut timpul degeaba, asa cum afirmau satenii. Ne-am continuat drumul doar in masina de teren a lui Andrei, cam neincapatoare. Cind sa ne apropiem de cruce, drumul devine impracticabil chiar si pentru masina. Ne dam jos in bombanelile lui Tudor. Ne continuam drumul prin iarba uda, lunecoasa si mocirloasa. Ajungem la cruce. O cruce mare, cam de 3,5 - 4 m inaltime. Ma asez cu spatele la ea, avind in fata dealul Plesu, o bucata pietroasa de munte, acoperit cu o vegetatie de jungla, de mult timp necalcata de picior de om.

- Ei, acum ce facem?, ma intreaba nerabdator si suparat ca i-am intrerupt drumul de intoarcere spre Chisinau, acelasi Tudor.

- Eu nu vedeam nimic. Dan sare repede in ajutorul meu.

- Hai sa ne raspindim, toti sapte, pe diferite directii inspre munte si sa cautam intrarea…daca o exista.

Fara a astepta alte recomandari am pornit fiecare spre piciorul muntelui. Mergeam prin tufisuri de smeura, tepoase si protectoare, udate din belsug de o ploaie trecatoare. Cautam de peste 30 de minute si aproape ca imi pierdusem orice speranta, cind il aud pe Tudor strigind disperat:"Am gasit-o, este aici, este aici linga mine!"

Asta dovedeste inca odata ca norocul este noroc. Intrarea este de fapt o spartura in stinca muntelui, lunga cam de 4.5 – 5 metri si inalta de 1,5m, asa ca trebuie sa ma aplec ca sa intru. Initial Templul era compus din noua incaperi, in care se putea intra printr-o singura usa, prin care se ajungea intr-un hol mare, deasupra caruia se afla un mic turn, sculptat dinauntru inspre afara. Din aceasta incapere se putea intra prin mai multe usi in toate celelalte incaperi subterane. In partea dreapta este o camera mica, ce probabil adapostea un cuptor, folosit pentru incalzirea intregului edificiu. Tot prin dreapta se intra, printr-o usa inalta, in primul lacas de cult, care este si cel mai mare, el continuindu-se cu un altar despartit de o arcada larg deschisa, sculptata de sus in jos. In partea stinga se afla o firida, foarte frumos sculptata si finisata, spre deosebire de ceilalti pereti ai lacasului, pe care se vad si azi urme de dalta.

- Vezi taietura asta speciala de dalta?, imi arata Andrei.

- Fa-i o poza.

- De ce?

- Pentru ca este o taietura tipica dacica.

Si Andrei incepe sa-mi faca o intreaga teorie despre cum taiau dacii piatra. In partea stinga sunt doua chilii mari, cu pereti drepti, bine slefuiti. Pe usa din mijloc se intra intr-o tinda deasupra careia se inalta un turn conic, inalt cam de 10 metri, sculptat tot dinauntru in afara in…spirala! Din aceasta tinda, printr-o usa aflata in dreapta, se intra intr-o alta incapere de cult, despartita printr-un perete de cea din exterior. In perete, in apropiere de cele doua altare, a fost sculptata o gaura ovoida, ca un ochi magic, ce leaga cele doua lacasuri invecinate. Din acest mic sanctuar se intra pe o usa mare, foarte bine sculptata, intr-un mic altar. Aici se afla sculptata cu maiestrie intr-o firida, semnul sacru al celui de al 7-lea "Constructor al Universului de mai Jos ", al Universului Fizic. Este un simbol al celor 7 zei ai genezei, punctul central representindu-l pe Daksha, parinte al celor 10.000 de fii iubiti, de alesi ai lumii, parinte al Dacilor. Semn dus de cuceritorii Carpato-Danubieni pina in Sumer, preluat apoi de un trib semit, si in felul acesta salvat de la disparitie. Este cunoscut astazi ca "Steaua lui David ". In stinga lui, de pe perete, ne priveste un personaj ciudat, parca picat de pe o alta planeta, un basorelief de circa 3 metri inaltime, representind un OM ginditor, in profil, cu o frunte foarte inalta, un ochi exagerat de mare si expresiv, continuat in jos de un nas mic si turtit si de o mandibula ciudat de ingusta. Un par lung si bogat i se rasfira pe umeri. Pe cine o fi reprezentind acest personaj scos parca dintr-un roman cu extraterestri!?

Acum, ca suntem inauntrul Templului de la Sinca Veche nu ne mai pare rau de drumul pe care l-am facut, de noroaiele pe care le-am tras, de picioarele si pantalonii uzi, de ploaie si innoroiati de glodul drumului. Este o minune a civilizatiilor antice! Dupa parerea mea, extraordinar de importanta este aceasta elipsa, sau cerc, care este pus sub un unghi de 18-20 de grade pe o coasta, si care se repeta si in celelalte incaperi.

- Dar de constructia spiralata a cupolei din camera invecinata, care sparge undeva acolo, sus muntele lasind lumina sa patrunda in templu, nu spui nimic? Dar de faptul ca, avind o vreme ploioasa ca aceasta si ca in templu nu gasim apa adunata in baltoace ori noroi?, intreaba Costel.

- Da. Daca lumina poate veni prin turn in templu, ar trebui sa vina si ploaia.

- Dar uite nisipul amestecat cu cuart de pe jos, care absoarbe apa ca in Sahara.

- Si am sa mai adaug ceva, spune Andrei. Ca o dovada ca asta nu este facut de natura, este urma de dalta si taietura dacica de peste tot. Miky te rog sa te uiti in carte la mine si te rog sa compari aceste taieturi cu taieturile din carierele dacice. Se vede ca este aceeasi taietura!

Iesim din Templul d-lui Moldovan, nu inainte de a-i da lui Andrei inca o "mica" informatie primita acolo, la New York, de la dl. Moldovan:

- Stii Andrei, dl. Moldovan mi-a mai vorbit si despre niste trepte si cuburi ciclopice de piatra, care se gasesc pe aici, prin apropiere.

- Unde sunt? Cit de departe? Hai repede sa le cautam!

I-am spus ca, daca-mi aduc corect aminte, la iesirea din templu ar trebui s-o luam la stinga. Zis si facut. De asta data norocul ne-a suris ceva mai repede, asa ca, fara mari dificultati, am gasit ceea ce cautam. Am gasit pietre ciclopice, taiate in unghiuri drepte, de 90 de grade. Adevarate cuburi uriase de stinca, avind intre ele canale de scurgere.

- Daca natura a facut asta, apoi bravo ei!, spune cu multa admiratie in glas Costel.

- Natura sa fi facut asta? Este prea perfect! Cu guri de scurgere intre ele…Este ca si cum urci intr-o cetate ciclopica pe care cineva si-a aranjat-o sa traiasca pentru totdeauna. Pietroaie megalitice de cite 2-3 metri inaltime si tone greutate stau rasturnate fara rost in toata zona asta. Sunt prea mari ca omul sa le fi pus, sunt prea perfecte pentru ca natura sa le fi realizat. Un zid megalitic ne intimpina. Este prea urias ca sa-l poti discuta si banaliza. O sa-i fac o poza. Mai jos, sunt si aici canale de scurgere, in felul acesta apa care ar putea sa le pravaleasca la vale, are pe unde s-o ia. Vedem canale perpendiculare intre blocuri inalte, de peste 1 metru jumate, unele de 2 metri, imbinate fara ciment. Le-a facut Natura, le-a facut Omul? Va las pe dumneavoastra sa judecati, iar daca vreti sa fiti mai siguri, va sfatuiesc sa veniti sa le vedeti, ele sunt aici, la noi acasa, ele sunt aici in Daco-Rominia. Nici nu trebuie sa calatoriti prea mult si nici pasaport nu va trebuie. Singurul lucru de care aveti nevoie este…curiozitatea.

Iata ca mergind pe urmele descrise de domnul Moldovan din New Jersey, am putut constata ca intr-adevar, ce a spus dinsul nu numai ca este adevarat, dar ca a fost foarte modest cu descrierea. Lucrurile sunt fantastice, lucrarile sunt ciclopice si sunt realizate de o fiinta inteligenta. Asa canale de scurgere dintre blocuri uriase de piatra nu am vazut niciodata. Nici Troia nu are asa ceva! Numai aici, la Sinca Veche, intr-un loc uitat, implantat in munte se gaseste acest loc sacru, aceste ziduri ciclopice care aparau pe cine? Si de ce? Chiar satenii, in modestia lor, unii dintre ei nu au auzit de acest loc aflat la numai citiva kilometri de casa lor, altii au auzit, dar nu au venit sa vada. Un singur mosnegut ne-a spus:"Eu am vazut unele dintre ele dar nu am inteles insemnatatea lor. Se spune ca intr-un timp indepartat, un preot calugar chiar s-a asezat in acest templu, oficiind mici slujbe. Dar timpul a trecut si noi le-am uitat."

Sa vedem ce-i rezerva viitorul Sincai Vechi.

- Orientarea zidului este 30 de grade de la Nord spre Vest, spune Andrei. Minunea este ca pe hartile pe care le avem, pe linia dintre Virful Omu si Sona, la 30 de grade de aceasta linie se gaseste si "treaba" asta. Ne intoarcem spre masina lui Andrei, ne suim, nu inainte de a arunca inca o privire spre "Templul lui Moldovan"…

Ajungem la locul din sat unde ne-am lasat celelalte masini. Citiva sateni ne asteptau curiosi.

- Ei, domnilor, ati gasit ceva?

- Da, am gasit ceea ce am cautat.

Se uita la noi neincrezatori. Ne-am suit in masini, fiecare dintre noi demarind spre alta directie. Ne despartim de Tudor, care se suie in Audi-ul sau, avindu-l la volan pe colonelul Nicolae Mereuta. Andrei cu nepotul din partea sorei, Ruslan, s-au suit in Niva cea rosie. Ei au luat-o spre dreapta, spre Chisinau. Noi, ne cataram in Fordul cel albastru, eu, Costel, Dan, si o pornim spre stinga, spre Fagaras, Bucuresti, si unul dintre noi chiar spre…New York. Plecam din Sinca Veche cu un sentiment de nostalgie si cu gindul reintoarcerii. Trebuie sa ne intoarcem, sa revedem, sa masuram, sa venim cu o echipa de oameni care se ocupa de asa ceva in mod permanent. Trebuie sa vedem daca, intr-adevar aceste mistere se vor putea rezolva.

Astfel s-a incheiat calatoria mea in Tara Zeilor , in Dacia, calatorie care a avut drept scop sa vada daca cultura vechilor daci a fost intr-adevar la acel nivel care a uimit Europa. Cred ca rezultatul a fost pozitiv si cred ca dupa mine si alti buni daco-romini vor cauta sa descopere, redescopere sau simplu sa mearga sa vada ceea ce ne-au lasat ei, dacii:acea comoara nepretuita care se gaseste nu numai in Muntii Orastiei, nu numai la Sarmisegetusa, dar pe tot teritoriul locuit de ei, acest teritoriu imens care se intinde nu numai pe teritoriul Tarii Rominesti-Vlahia, Modova, Transilvania, ci mai departe, pina la Lacul Constanta, in Elvetia. El cuprinde toata Cehoslovacia, iar la Rasarit tot teritoriul pina dincolo de Bug. Cit despre Sud, teritoriul dacilor se intindea cu zeci de km in sudul Dunarii, cu tot teritoriul Bulgariei de astazi si poate chiar mai departe.

Sa le dorim noroc celor care isi vor dori sa ne redescopere, sa mearga pe urmele acestui mare imperiu dacic ori pre-dacic. Sa speram ca intr-o zi, cineva cu bune intentii ii va convinge si pe istoricii si pe arheologii nostri sa vada cu mai multa dragoste acest trecut fantastic, aceasta mostenire pe care nici macar Egiptul nu o poate compara.

Adio Dacia, si…pe curind!

[ partea I ]  [ partea II ]  [ partea III ]
[ pagina  1/ 2/  3/   4/  5/  6/  7/  8/ ]