home



    JURNAL DE CALATORIE IN DACIA TARA ZEILOR
    - partea II –

     

    Il regasim pe neobositul meu prieten Andrei Vartic si in aceasta dimineata, vorbind despre stramosii daci, despre ce ne-au lasat acestia. Discutam despre cetatile dacice si despre ce nu se potriveste cu realitatea.

    - Modelul ingineresc de la Cetatuia il gasesti repetat in toate formele, spune Andrei. Iar aceste dimburi, pe care le vedeti pe dreapta, unii le zic mameloane, sau unitati de arta promorfologice ale suprafetei topografice.

    Pe dealul asta gasesti tot ce vrei si nu vrei…

    - Care deal, cum ii spune?

    - Asta a fost Faeragu.

    - Faeragu...

    Personal nu sunt de acord cu istoricii ca Sarmi-Seget-Usa a fost capitala lui Burebista. Numai un "neinspirat" poate sa-si aleaga capitala aici, unde daca arunci un pietroi, de pe una din movilele din jur, risti sa spargi capul unui "cetatean" al cetatii.

    - Si unde crezi ca a fost, de fapt, capitala?

    - Capitala Daciei - Dragomir militaru vorbeste -, este undeva de la Hirtoape, nitel mai sus, spre Comarnicel, pe drumul lui Hud. Noi am gasit sus, la Hirtoape, in afara de elemente militare construite pe teren, si elemente subterane, care dupa parerea mea ii proiecteaza pe daci ca ducind un fel de razboi ca in Vietnam! Dacii nostri erau foarte buni luptatori si pe dedesubt, de aceea, chiar daca nu este numai parerea mea, se vorbeste ca in zona Cioclovina sunt niste pesteri ciudate, interesante, putin explorate. Am fost in unele...multi vorbesc mai mult despre aurul lui Decebal, care a fost furat numai partial de "strabunii" romani. Aici este vorba de aurul pe care il cauta unii pe aici…vezi toata ziua tot felul de neispraviti care vin sa-l caute, vorbind de spiritism si tot felul de prostii, cind de fapt ei sunt nimic alceva decit hoti.

    - La Cetatuia, la Blidaru, gasesti ideea de baza inginereasca a modulului, care in functie de relief, il utilizeaza ca element de strategie, aparare, care sa suplineasca deficitul de forte…

    - Nu. Sarmisegetusa Regia a fost capitala dacilor. Acolo a fost garnizoana regala militara. Nu sunt construite nici case acolo…casele au fost pe culme, sus.

    - Dar ce spuneti daca, zona fiind un centru religios si astronomic (asa cum ati si mentionat inainte), a fost locuita de sacerdotii locali!

    - Cred ca asta poate fi mult mai adevarat decit orice altceva. Si cind te gindesti ca suntem descrysi de "istoricii nostri" ca un popor "tinar", aparut in Europa...nu de mult, prin 1859…

    Asta nu o fac numai Ei, istoricii "nostri", ci in special vecinii.

    - A aparut "Cronica Anonima", tradusa si in romineste.

    - Eu nu o am si nu am gasit-o.

    - Imi lasati o adresa? Va trimit eu un exemplar. In ea se spune clar ca la venirea ungurilor in Transilvania, aici traia o populatie valaha. Ungurii acuma au scos pasajul acesta, originalul aflindu-se la Viena. Acelasi Anonimus, referindu-se la vitejia ungurilor, ca erau foarte bataiosi in lupta, scrie asa despre ei, in latineste:"probabil si datorita faptului ca ungurii mincau carne de om si beau singele acestora, erau mai virtosi in lupte". Ei bine, datorita acestui paragraf, istoriografii unguri nu prea vor sa vorbeasca de acest pasaj.

    - Se spune ca diferenta dintre Dumnezeu si Istorici este ca primul nu poate schimba trecutul, pe cind Ei, Istoricii, o fac cu usurinta, spun eu.

    - Uite, aici, pe platoul asta, oamenii lui Claudian si ai lui Bivolaru, spune generalul. Spurcatii astia, nenorocitii, i-as impusca ca pe ciini.

    - Astia cine sunt?

    - Sunt niste secte, umbla dupa aur, dar zic ca umbla dupa spirite! Umbla cu prostii si distrug zona. Mii de oameni vin aici, ca la armata. Dimineata fac inviorare, merg cu frontul la masa, spun rugaciuni si…cauta.

    - Se pare ca dl. Presedinte "M" iubeste si el natura. Si-a construit o vila, chiar aici, pe drumul spre Sarmi-Seget-Usa distrugind totul de jur imprejur, aici la Gradistea Muncelului.

    - Dar de fapt ce-o fi insemnind Gradistea?, intreaba Costel.

    - Ordine, restructurare, asta ar insemna in sanscrita.

    Mergem in continuare pe un drumulet spre Gradistea de Munte. Riul aici parca nu mai este nervos, iar niste vaci ne-au barat total drumul. Nici nu se feresc. La intoarcere o sa trecem poate si prin Pestera Bolovanoasa...Exista si o poveste, a unei sabii de aur, dacice, spusa acum de Andrei.

    - Cine a gasit-o, mai, Andrei?

    - Doamna Trufas din Cucuis. Pe atunci era o tinara fata de 18 ani, care sapa cu Constantin Daicovici, batrinul, la Orastioara de Jos, in jurul Castrului Roman. Sapa cu alti sapatori, de pamint, pe santierul arheologic. Si intr-o seara, ea si cu o fata din Bucium au gasit o sabie de aur de 70 centimetri lungime. Academicianul Constantin Daicoviciu a fost strasnic de fericit de gaselnita asta, le-a pupat, le-a cuprins, le-a sarutat...

    - Si le-a luat-o.

    - Da, le-a luat-o. Misterul acestei sabii este ca, cit am cautat-o eu in literatura, nu am gasit-o. Si am reconfirmat de citeva ori cu doamna Trufas povestea cu sabia dacica de aur.

    - Este inca in viata?, intreaba Tudor.

    - Da, este in viata, si o puteti vedea si voi daca timpul ne va permite.

    - Citi ani are doamna?

    - Vreo 70.

    - Da?

    - Da.

    Casetofonul continua sa ma necajeasca si nu sunt convins ca imprima ce vreau.

    - Si asta merge acum sau nu, Tudore? Se invirte?

    - Nu. Nu merge.

    - Merge acuma?

    - Nu stiu cit merge de bine.

    - Tine si tu volanul Tudore, un pic.

    - Mai Miky, tu nu stii sa scrii si din memorie?

    Tudor este chiar fericit acum. Se tine cu mina dreapta de volan, in timp ce cu cealalta gesticuleaza, suparat pe casetofonul meu, american.

    In continuare, drumul serpuieste, se rasuceste, se ingusteaza, se lasa chiar sa fie baltocit de ploaie, dar nu se rupe. Acum avem o prapastie pe dreapta, pe unde curge acest piriu.

    - Cum ii spune astuia Tudore?

    - Gradistea.

    Riul Gradistei, care modifica toata geografia locala. Este frumos si imi aminteste de Peru. Parca vezi Machu Pichu, uitindu-te la muntele ala din fata, pe care sunt sapate aceste terase ale dacilor. Ne continuam aventura prin rupturi de drum, gropi si prin baltoace, mergind, mergind inainte. Drumul de aici merge prin ceata pentru un interval scurt de timp, ca sa ne apara in fata o mica asezare.

    - Si cum ii spune satucului astuia?

    - Gradistea de Munte, vine raspunsul.

    - Da, au bisericuta, au o scoala de 4-8 clase...iar asta este valea Ninesului...

    Frumos mai e aici!

    In continuare Andrei incearca sa-si gaseasca si aici prieteni, ca peste tot pe unde mergem.

    - Cum te numesti?

    - Adi.

    - Adi si mai cum?

    - Adi Stoicoiu.

    - Si ce face omul asta aici, Andrei?

    - Asta este...este cel mai mare diplomat al…vacilor

    - Ha, ha, ha!...

    - Si unde traieste?

    - Traieste aici, sus, la munte. Da, traieste singur la o departare de 5 kilometri de cea mai apropiata casa…Singur. Dar stii cine cunoaste cel mai bine locurile acestea? Adrian Stoicoiu. In Muntii Surya-nului el este stapin.

    - Ce pesteri sunt pe aici?

    - Pai…sunt multe:Pesterile din Hirtoape, Pestera Tepter, Pestera Bodii...

    - S-a gasit si multa ceramica dacica inauntrul lor.
     

    In sfirsit, astazi este iulie 10, 1998 dimineata, iar unii au renuntat sa mai mearga cu noi...sa se catere pe poteci de munte, sa se agate cu miinile de ierburi, sa-si infiga unghiile in pamint printre pietroaie ca sa poata vedea un zid dacic neexplorat, neatins inca de furiosii nostri arheologi de origine romina.

    Unii au renuntat ieri, altii azi dimineata. Dan a plecat primul, a fost chemat de urgenta. El este avocat. Cu Tudor, motivele sunt diferite:mai putin musculare si mai mult digestive. El s-a gindit ca nu poate sa opreasca la fiecare colt de drum, prin munti, sa-si dea jos pantalonii, asa ca s-a hotarit sa se duca spre Deva cu colonelul, nefiind convins ca s-ar intoarce inapoi, la noi. Se gindea chiar sa se inapoieze la Chisinau. Andrei, o vulpe batrina, i-a zis cu o voce blinda si compatimitoare: "Ia-l si pe Costel cu tine, la Deva, tot sufera el cu inima". Cum Tudor s-a grabit sa spuna "Da", iar Costel nu a vociferat, s-a trezit ca…trebuie sa-l aduca pe Costel inapoi, si nu mai poate fugi la Chisinau. Ideea a fost foarte buna. Mergem in continuare spre Sarmisegetusa, mergem la Gradistea de Munte si de acolo la Fetele Albe. Daca am putea gasi doi cai, ne-am putea simplifica drumul spre Sarmisegetusa.

    Dar lucrurile nu sunt asa precum par. Oamenii de aici nu arata o dorinta arzinda pentru bani, valorile pe care conteaza ei sunt putin diferite. Ei iubesc natura, cu care se confunda de multe ori, iubesc o masa buna in compania unor buni prieteni si, de ce sa nu recunoastem, iubesc si un pahar bun de tarie.

    - Pe aici, pe undeva, trebuie sa fi fost o carbunarie, ei, dacii, fiind unii dintre cei mai sofisticati metalurgi ai antichitatii.

    - Da, este asa ceva prin apropiere, imi raspunde Andrei. Exista aici un deal numit Carbunaria, pe care s-au gasit foarte multe cioburi dacice, de catre arheologi. Dar cercetari serioase nu s-au facut.

    - Si unde se afla acest deal, linga ce sat?

    - Linga Costesti, de unde veneau ieri, pe jos, Generalul Vasile Dragomir cu domnul profesor Rudan. Au fost ieri si au vazut Carbunaria si numai ei iti pot da mai multe informatii.

    - La ce lucreaza ei aici ?

    - La un proiect al Institutului de Geo-Dinamica, care se ocupa de cutremurele de pamint din Rominia. Fac de fapt o actiune de patriotism, fiindca fac aceste investigatiii despre civilizatia dacica pe proiecte de geodinamica. Ei vor sa-si faca aici si un laborator care sa cerceteze posibilele miscari tectonice ale zonei. De fapt, ei studiaza civilizatia dacica. Deci este o preocupare foarte frumoasa a domnului academician Zugravescu, directorul acestui Institut.

    - La capatul de sus, dinspre sud al Orastioarei de Jos se gaseste o terasa extraordinara de pe care am cules foarte multa ceramica si care nu a fost cercetata arheologic niciodata, imi spune Andrei.

    - Asta care a fost la dreapta?

    - Asta, da.

    - Dupa ipotezele noastre, aici ar fi fost o asezare foarte importanta dacica, fiindca aici, dupa algoritmul nostru, se unesc niste linii foarte interesante.

    - Ia uite, muntii, cum se vad!

    - Da, ies din ceata ca a plouat.

    - Andrei, tu spui ca ai oamenii tai aici, care cind sosesti, te anunta ce au mai descoperit, tu decizind daca te intereseaza sau nu. De ce si arheologii nostri nu fac la fel, de ce nu au si ei un contact cu localnicii asa cum ai tu? De ce trebuie sa vii tu, de la Chisinau, fara sa fii platit de nimeni si sa faci ce faci? Sa te preocupi de aducerea in prezent a unor descoperiri despre daci, care fac sa explodeze toate cunostintele noastre despre daci, Ei, Dacii devenind prin publicatiile tale, nici mai mult nici mai putin decit centrul civilizatiei antice al Europei?

    - Miky, nu ma lauda prea mult. Nu-l uita pe general, pe profesor, pe tine, care vii din New York si ne uimesti cu relatarile tale despre o noua istorie a noastra pe care nu o stiam, dar o simteam.

    - Intram acum din nou in Bucium, nu?

    - Da, Bucium este primul sat din cadrul comunei Orastioara de Sus. Pe teritoriul acestei comune se afla principalele cetati dacice. Este o comuna de 30 km lungime, din care fac parte satele Bucium, Orastioara de Sus, Plopesti, Costesti, Costesti Deal si Gradistea de Munte.

    - Stii Andrei, cu metalurgia la daci tu m-ai convins de priceperea acestora in prelucrarea fierului. Am scris despre asta in "Cuiul dacic sau Cuiul lui Pepelea".

    - Da, imi aduc aminte, mi-ai trimis si mie ziarul la Chisinau. A fost frumos gestul tau.

    - Am o alta intrebare la care nu cred sa gasesc un raspuns:cu ce au taiat dacii piatra?

    - Profesorul Glodaru, arheologul principal al Rominiei in problemele civilizatiei dacice, spune ca a gasit o tona de plumb pe acest teritoriu sacru al dacilor.

    - Si pe unde este depozitata aceasta cantitate uriasa de plumb?

    - O are in niste depozite colosale, la Cluj, la care nu are nimeni acces.

    - De ce trebuie sa fie asa un mare secret?

    - In loc sa ne mindrim cu el, sa-l tinem ascuns?

    - Nu are nimeni acces la acesta, nici astia de aici, de la Deva, de la muzeu nu stiu prea multe.

    - Astia nu stiau nici despre cuiele dacice care nu ruginesc. Arheologii de la Deva, desi Deva este muzeul principal al civilizatiei dacice din Rominia, stiu mai putin decit stii tu, Miky, la New York.

    - Spune-mi Andrei, ce-a spus Glodaru de fierul acesta care nu rugineste, pe care l-ai cercetat?

    - La inceput a spus ca e dat cu o vopsea, care-l proteja de rugina, a si scris despre asa ceva.

    - Dar dupa ce i-ai dovedit din ce e facut, si ai adus toata documentatia stiintifica? Ce-a mai zis?

    - N-a mai zis nimic…

    - N-a facut nici un comentariu?

    - Nimic, iata am fost si la el, i-am si scris o dare de seama, pe care am si publicat-o in cartea cu "Fierul-Piatra, Dacii-Timpul" Domnii au fost foarte interesati cind le-am aratat studiile spectrofotometrice, graficele…le-am aratat tot. Am fost dus si la un profesor Radovici, la Bucuresti. El era (poate ca mai si este) director adjunct la ICECHIM, fostul institut al Elenei Ceausescu. Acesta se ocupa cu protejarea tevilor contra ruginei. Am fost la el si am discutat mult pe aceasta tema. "Domnule, asta explodeaza foarte tare... ", a zis el. Am mers pe urma pe la unul, pe la altul. Ne sustinea, e drept, si presedintia de atunci. Pe urma am primit 20 de milioane de lei, de la Ministerul Cercetarii. Acesti bani trebuia sa-i impartim cu el. Noi sa-i dam probe si el sa le studieze. El a luat 20 de milioane de lei si noua ne-a dat… nimic. In 1995 astia erau niste bani!

    - Deci a luat banii si…a plecat?

    - A luat banii institutului, ICECHIM-ului, si nu ne-a dat nimic.

    - Si nu s-au uitat si ei sa vada de ce nu ruginesc cuiele acelea dacice, dupa mai mult de 2000 de ani ?!

    - N-au facut nimic.

    - Dar ce au facut cu cele 20 de milioane de lei? Cum au justificat distrugerea acelor bani?

    - I-au folosit pentru "Metodologie de cercetare"."

    - Adica au stat pe scaune, bindu-si linistiti cafeaua dimineata, discutind politica zilei si incasindu-si salariile la timp.

    - Bine domnilor, zic, dar pe ce probe ai facut cercetarea? Ca de la mine nu ati primit nimic si nici nu le-ati cerut! De ce nu aveti nici o proba, cind eu am zeci de astfel cuie? Ce ati cercetat dumneavoastra?

    - Ce vale este asta, Andrei?

    - Este valea Ninesului.

    O luam acum spre Sarmisegetuza, in directia asta. Iar acum am intrat in Gradistea de Munte. La stinga estea valea Aninesului, care duce la virful lui Hulpe. Acolo se gaseste una din cetatile dacice cele mai importante. Acolo, pe virful Ceata, asezarea a fost facuta pe 50 - 60 de terase, la o inaltime de 1200-1300 metri, care nu s-a cercetat arheologic niciodata. Acolo sunt imense bogatii arheologice, dupa cum spunea Daicoviciu batrinu'.

    - Cind spui "Daicoviciu' batrinu" vrei sa spui Constantin Daicoviciu?

    - Da, academicianul.

    - Asta este cea mai mare asezare dacica, aici la Ceata. Pe aceasta vale a Ninesului te duci spre ea. Sunt cam vreo 7-8 km. Accesul e foarte greu. Fara o masina buna, foarte buna, de teren, nu poti ajunge acolo. Acum avem pe dreapta Apa Gradistei. Vezi acum terasele astea, aici sus, si cind te uiti la aceste terase vezi cum traia dacul, unde-si aseza casa.

    Adi Stoicoi, calauza noastra, are si el o ipoteza foarte interesanta de felul in care isi asezau dacii casele.

    - Domnilor, astia isi aveau casele asezate pe munte, dupa epoleti (dupa gradul pe care-l aveau). Jos traia sergentul, pe urma plutonierul, pe urma locotenentul, si sus de tot, traia generalul.

    - Adica era o ierarhie...

    - Da, era o ierarhie si in asezarea teraselor, cu cit erai mai sus pus, cu atit iti era si casa asezata pe o terasa mai inalta, mai spre virful dealului.

    - Este parerea ta, Adi, sustinuta de unele observatii, ori este numai asa, o parere?

    - Cantitatea de ceramica de calitate creste pe masura ce ne apropiem de virf.

    - Da, poate fi un punct de vedere.

    - E parerea lui, spune Andrei, dar posibil sa fie adevarata. Dacii erau si ei impartiti in caste. Vrem noi sau nu vrem dar, sigur nu aveau robi...aveau casta luptatorilor, casta nobililor-tarabostes si pe cea a oamenilor obisnuiti, a plugarilor.

    Din nou ne aventuram prin locuri rupte de apa, prin noroaie si gropi, noroc cu masina asta ruseasca a lui Andrei.

    - Cum ii spune masinii?

    - Vrei sa spui ce marca este?

    - Da.

    - Este o Niva...

    - Uuu, ce se aude pe sub ea?

    Am iesit din gropile astea de noroi ca nu stiu cui sa ii multumesc: lui Andrei, care s-a gindit s-o cumpere, ori rusilor care au conceput-o asa de solida? In fata se vede casa lui Adi, cocotata pe un colt de munte, acoperita de vegetatie, care pe aici abunda. In fata casei ne intimpina o catea foarte suspicioas, care nu prea cunoaste termenul "prietenie", asa ca prefer sa stau in masina pina cind isi mai domoleste curiozitatea.

    Azi, iulie 10 1998, este singura zi pe care o gasim mai cu soare. Pina acum nu a facut decit sa ploua pe noi ca dintr-o stropitoare fina, nu foarte mult, dar continuu. Cum or fi trait stramosii nostri pe aici? Cum de cuiele pe care le foloseau la constructia templelor nu au ruginit dupa mai bine de 2.000 de ani? Cum au taiat stincile, muntii, ca sa-si construiasca terasele pe care au adus de la mari distante, cantitati uriase de blocuri de granit, pe care le-au finisat asa de perfect?

    - Andrei s-a inarmat cu instrumentul de cercetare "dacic", un ciomag de toata frumusetea, iar eu n-am putut sa fac alceva decit sa-l imit. Azi trebuie sa ajungem la Fetele Albe si, daca timpul ne va permite, sa ne mai abatem putin pe la Sarmi-Seget-Usa, mergind pe creasta muntelui, sperind ca vremea sa ne fie favorabila si sa putem face si niste poze mai ca lumea.

    Acum trecem tot pe malul riului Gradistei, drumul e darimat, rupt, abia daca poti sa pasesti pe el. Este drum doar de un "picior", pe stinga am stinca muntelui iar pe dreapta ripa, prin care curge vitejeste si zgomotos riul dacilor. Cind a spus ce a spus, primarul comunei Orastioara de Sus, ca natura este adevaratul arhitect al locurilor acestea, a avut dreptate. Miroase a verdeata peste tot, din care aureste, sub razele de soare, apa de ploaie, care a spalat frunzele si iarba. Este asa de frumos, iar aerul miroase asa de placut incit ii poti intelege pe daci si pe urmasii lor de azi, care traiesc pe aceste locuri, de ce nici nu se gindesc sa le schimbe vreodata…pentru ca nicaieri nu poate fi mai bine ca aici. Sunt tot felul de culori in padurea care acopera muntii, de la un verde pal deschis pina la cel inchis, si asta fara sa se schimbe treptat, sunt amestecate asa, la intimplare, dind astfel frumusetea locala. Pe stinga si pe margine sunt mici ferigi, mici cind spun inseamna un metru jumate - doi, care si ele se intind, de placere, la soare. Continuam drumul… Eu, precis, nu stiu unde merg dar, probabil Andrei are ceva in cap si vrea sa ma duca acolo, undeva, la Fetele Albe. Pina una alta, incerc sa ma tin dupa ei, sa nu ramin in urma, pentru ca nimeni nu incearca sa te ajute. Fiecare merge pe picioarele lui, pe cont propriu. S-a atasat la grupul nostru si Adi, care pina acum, la ora aceasta de dimineata, unsprezece si un sfert, fusese in casa. L-am gasit acolo, lungit in pat. Ne-a spus ca toata noaptea a umblat, cautind naiba stie ce. Asta este viata lui, ii place sa traiasca aici in mijlocul naturii, la zeci de km departare de oameni, se amesteca cu ea, traieste cu ea si se simte fericit. El este unul dintre prietenii lui Andrei, care de cite ori gaseste cite ceva, cind Andrei soseste ii si spune. Andrei il considera un prieten foarte bun si il trateaza ca atare.

    Apa aceasta a Gradistei este frumoasa, plumburie, si se revarsa vijelios peste pietroaie, busteni si orice-i sta in cale. Am vazut si citiva fluturi roscati, cu culori tipatoare aruncate pe ei. Dupa ploaie iarba este inca plina de apa, incaltarile imi sunt ude, merg prin ea, si sunt asa de incintat de natura incit cred ca as merge asa, prin iarba uda, toata viata. In fata, drumurile se despart, unul o ia la dreapta, altul la stinga...

    - Unde duce drumul din dreapta?

    - Ala din dreapta merge la Gerosu si apoi Barul Mare, spune Adi.

    Andrei vede...un vultur care planeaza pe deasupra noastra linistit si nepasator.

    - Si casa aia de acolo facuta asa ca o sura, a cui este?

    - Este un garaj.

    Urcam pe o poteca ingusta si serpuita, tot mai sus si mai sus.

    • Daca ar fi fost drumul bun, ne urcam cu Niva noastra pina aici, liber, fara probleme.

    Parca auzindu-l pe laudarosul de Andrei, acum drumuletul face o panta "usoara" de 60 la suta. Peticele mici de apa baltocesc peste tot, iar farimite de piraie il taie perpendicular... flori pe

    [ partea I ]  [ partea II ]  [ partea III ]
     [ pagina      1/ 2/  3/   4/  5/   6/  7/   8/ ]