home



    JURNAL DE CALATORIE IN DACIA TARA ZEILOR
    -     II -

    ...flori pe stinga, albastre violet, pe dreapta, albe, incarcate de roua stau sfioase in calea noastra. Sa nu uitam ca in urma cu doua zile, o apa mica acum, cam de 50 cm latime si care curge incet, a rupt drumul la 90 grade, si asta in urma cu numai 2-3 zile. Inca nu stiu cum o sa-mi intitulez povestea, cind voi fi inapoi la New York: "Aventura in Tara Soarelui", "Aventura in muntii Gradistei" ori "Aventura in Tara Zeilor". Pina una alta, Andrei, imi arata o bucata de ceramica:

    - Zgirie-o!

    Am zgiriat-o usor, cu unghia degetelui aratator.

    - Este dacica, spune acelasi Andrei.

    - Nu este cam tare?, intreb eu.

    - Nu, nuu, nuu... ia uite-o, tine-o in mina, e perfect dacica, perfect dacica, si iti poate confirma si cel mai mare specialist al acestor locuri...(care este Adi).

    Acesta din urma isi clatina capul de sus in jos, fara sa adauge nimic. Se pare ca, de fapt, cel mai bun arheolog este tot natura, care prin viiturile de apa nu face nimic alceva decit sa scoata la iveala bucati de ceramica, bucati de istorie...

    - Avem in fata dealul Gerosu, iar in spatele lui se poate vedea si Porumbeiul.

    - Unde? Care spate?

    - Uite ala, in spate, care este drept, acolo.

    - Ala de sus, de acolo?

    - Da, cel perfect, asezat drept, ca o linie.

    - Ala este Virful Porumbeiului.

    - Este asa de drept, de parca l-a taiat cineva.

    - Cum ii spune virfului din stinga?

    - Acela este… Labani.

    - Asta este locul lui Ciucurescu, familia Ciucurescu, care acum vreo 200 de ani se zice ca a gasit patru "vozuri" cu bani.

    - Ce este un "voz"?

    - Un voz este o cada mare de vreo 4 metri inaltime.

    - Si erau pline cu bani de arama?

    - Nu, de aur.

    - Ma, da-l in colo, atunci astia sunt multimilionari, ca Rockefeller!

    - Nu avem nici un multimilionar pentru ca totul s-a impartit intre vreo 6 familii...

    - Si au impartit banii...?!

    - Da.

    - Da, dar acest pamint a fost proprietatea unuia.

    - Pe atunci se arenda pamintul, aici...

    - ...ti-arat locul...

    - Cum il cheama?

    - Nila.

    - Nila si mai cum?

    - Nila Herban.

    - Si a gasit si el o comoara?

    - Pai normal, tot de aici...Cu un an in urma, 700 de monede de aur.

    - Si ce aveau pe ele monedele?

    - Capete.

    - Capetele cui?

    - "Cosoni", "cosoni" dacici, reprezentau moneda batuta in Dacia si cu ea se presupune ca Traian si urmatorii imparati ar fi platit ostasii care au luptat pentru ei pe aici. Dar poate au facut-o dacii ca sa cumpere ce aveau nevoie de la Roma. Nu este o ipoteza clara. Ce se stie este ca "Cosonul" este o moneda de aur din timpul lui Traian si Decebal.

    - Si ce a facut Nila asta cu banii astia?

    - Pai de, i-o ingropat acolo sus, intre doi fagi...

    - Si lumea ii cauta...

    - Nu, i-a gasit altul din Luncani, care i-o stiut taina.

    - El s-o scapat cu vorba si-o spus ca i-a ascuns intre doi fagi. Acela din Luncani o gasit "un specialist" cu un detector, i-a detectat si i-a luat.

    - Si au pierdut vreo 30 de monezi pina jos, or mai gasit si altii...

    - Si ce a facut cu ele?

    - Pai…unele le-o predat la stat...

    - Daca i-a predat la stat e bine.

    - Uite un alt drum drept, taiat!

    - Cum ii spune astuia drept, aici pe stinga?

    - Asta este Ariesul.

    - Si in spatele lui este...

    - Este dealul Ariesul si, uite inca unul mai incolo, asezat invers ca o casa mare.

    - Si acela, virful de sus?

    - Sunt Hirtoapele…este plin cu niste gauri, cu niste funduri imense, mari, mari ca niste ceaune.

    - Si acela, acolo in spate...

    - Capul Pietrei.

    - Aici, unde se vad casutele astea foarte elegante, ii zice Sub Cununi.

    - De ce?

    - Ii zice asa pentru ca este o cununa de stinci deasupra lor.

    - Unde spui ca suntem acum?, il intreb pe Andrei.

    - La Comarnicel.

    - Si ce e la Comarnicel?

    - Comarnic inseamna un fel de saivan, loc unde te asezi, te feresti de o ploaie.

    - Si acolo spui ca sunt trei oua din piatra?

    - Cit de mari?, intreaba Costel.

    - Is munti, is munti intregi...trei munti...

    - Trei munti ca trei oua, si in mijloc unul central.

    - Si spui ca astea le-au facut dacii...

    - S-au gandit altii inaintea noastra ca-s facute "de mina de om".

    - Apoi sa vezi virful Negru...

    - Acolo ce mai e, la virful Negru?

    - Acolo exista un platou deasupra, cit doua case. Acolo trazneste vara de…nici in filme nu poti vedea asa ceva!

    - Am gasit doua ciupuri farimate, doua vase cu morisca solara pe ele, pe acolo. Unicat total in cercetarea astrologica.

    - Ce intelegi prin morisca solara?

    - Soarele in miscare, ca o roata in miscare.

    - Si pot sa le vad si eu?, il intreb pe Andrei.

    - O da! Poti sa le faci si poze! Adi are la el acasa, in sopron, unul sfarimat, cu "morisca solara" intacta.

    - Si acum unde ne duce acest Adi?

    - El spune ca ne arata ceva formidabil, dar numai el stie ce.

    La citeva sute de metri zarim niste platouri.

    - Asta este asa-zisul chirpici dacic. Il vezi?, ma intreaba Adi. Asta este un fel de lut ars din care ei isi faceau podina casei. O faceau din lut, pe urma o ardeau bine. Peste ea puneau apoi un simplu fundament din piatra de munte, pe care o lipeau cu aceasta pasta, cu acest chirpici. Asa isi aranjau intreaga casa. Arata extraordinar pentru vremea aceea si nu numai.

    - Deci acest pamint ars pe care-l avem acum sub picioare, pe aceasta platforma, peste tot, este…?

    - Se cheama chirpici.

    - Si concluzia?

    - Concluzia este ca pe aceasta platforma a fost o localitate dacica, acum mai bine de doua mii de ani.

    - Iar aceasta?

    - Asta este o bucata de ceramica.

    - N-o strica, las-o jos, acolo in pamint, acolo unde-i este locul. Este foarte fina. Ce are ceramica dacica si nu mai gasesti la alte ceramici, este finetea.

    - Noi am cercetat-o cu microscopul electronic, am facut o treaba foarte serioasa. Am cercetat-o din punct de vedere al compozitiei si i-am descoperit misterele.

    - Asa finete de ceramica nu mai gasesti nicaieri, completeaza cu mindrie dacica, acelasi Adi.

    - Uite, vezi, este de ajuns sa ridici acest buchet de iarba, sa o smulgi, si gasesti sub ea din nou ceramica….este peste tot, veche de sute si mii de ani, dar nici un arheolog n-a venit pe aici, macar sa arunce o privire.

    - Vezi, aici unde ai gasit lutul asta inseamna ca aici i-a fost casa.

    - Si aici, omul asta, urmas al vechilor daci, si-a pus o gradina de…

    - De varza.

    - Si aici pe ce culme suntem?

    - Suntem pe dealul Muncelului, la Platoul lui…Horica Balint, sa-i spunem asa. Casa asta este a lui Stanciu Ion. El traieste aici, iarna-vara. Este unul din prietenii nostri de aici...un baiat foarte de treaba, care are grija sa ne instiinteze de orice gaseste nou prin imprejurimi.

    - Vedeti crucile astea de aici? Aici au fost inmormintati mosii nostri.

    Citind numele de pe cruci, Adi ne spune si citeva cuvinte despre cei plecati…aflam ca unii i-au fost rude.

    - In fata undeva este Rudele, nu?, il intreb tendentios pe Andrei.

    - Te gindesti la Zeul Ruda, aaa.. Zeul Ploii, al vechilor Vedici, imi raspunde acesta. Inca isi pastreaza numele prin aceste locuri, pina s-o gasi careva sa il schimbe, asa cum s-a intimplat prin toata Dacia noastra. Nume fara inteles aparent, au fost schimbate, fara ca guvernantilor sa le pese ca distrug adevarate comori istorice. Cum se poate "schimba" altfel originea unui popor, decit dindu-i o alta istorie, de origine greco-slavo-romana, o religie noua?

    Pe aici s-au gasit citeva sanctuare dacice, carora arheologii le spun, desi au forma marilor sanctuare rotunde, "stane". Mai departe urmeaza Mileea, pe urma Timpul, Godeanu, Batrina, Steaua Mare, Steaua Mica si Nacelu.

    - Asa le spun localnicii acestor virfuri.

    - Batrina este cel mai inalt punct magnetic…

    - Geomagnetic, asa spune generalul Dragomir. El nu este cel mai inalt virf, dar pe el, cimpurile magnetice formeaza punctul maxim de inaltime.

    - El a vazut astea pe aparate, ne completeaza, cu respect, la auzul numelui Dragomir, calauza noastra, Adi.

    - Iar Godeanul ce reprezinta?, il intreb tot pe el.

    - Godeanul este muntele sfint al nostru, al dacilor! Ca noi cei de aici stim cine suntem!

    - Si cine sunteti?, il intreb, mai mult din dorinta de a vedea cum reactioneaza un OM obisnuit de pe aceste meleaguri.

    - Suntem DACI! Suntem acelasi neam de oameni care au trait aici si atunci, demult, si care avem imormintati mosii si stramosii nostri pe aici, peste tot locul. Domnii de la Bucuresti ne pot numi...romani…si suntem poate si romani, daca romanii sunt daci!

    Sunt curios citi profesori de istorie romina stiu acest lucru si il spun si elevilor, la scoala. Unde ne-o fi mindria de neam, de istorie, de civilizatia careia ii apartinem, si cu care parca ne este rusine sa ne mindrim. Continuam sa mergem, ziua este frumoasa, iar natura de o bogatie si darnicie cum rar am mai vazut. Trecem peste ape, peste platforme acoperite cu ruine de temple dacice, ale caror resturi de coloane ii supara pe propietari, pe tarani, care isi rup coasele in ele…"de generatii", cum ne-a spus unul din ei.

    - Unde suntem aici?

    - Pe dealul Muncelului, in locul numit "al lui Stanciu Ion".

    - Asa. Si de aici, cind ne uitam in directia asta, pe directia Nord-Sud, se vede o casa.

    - Pe acolo vom trece, pe deasupra ei...

    - La cite grade vine?

    - La cite grade, la cite grade…ma ingina Andrei, ca apoi sa-mi raspunda:vine exact la 90 de grade pe Nord de aici.

    - Ce vrei de fapt sa spui?

    - De pe aceasta terasa exceptionala, in forma rotunda, pe care stam noi acum, se vede exact cetatea de la Sarmisegetusa...

    - Cum de ai stiut?, ma intreaba Andrei, parca gelos pe cunostintele mele.

    - Foarte simplu, ti-am citit cartea "Magistralele technologice ale civilizatiei dacice." Am ris cu totii, si ne-am continuat drumul.

    - Si la aceste virfuri din fata, cum le mai spune?

    - Asta pe care mergem acum este Piciorul...merge asa la 60 grade in panta.

    - Iar acela din fata?

    - Este dealul Gradistei. Pe el se spune ca a fost drumul antic. Pe acolo o fi coborit drumul dacilor, pe culmea asta, imi arata Andrei o culme ca de piramida, acoperita de un verde stralucitor.

    - Si acela din spatele lui?

    - Care?

    - Cel ce se duce pina departe, pina in spatele dealului Gradistei.

    - In spatele lui este Culmea Timpului.

    - Nu, nu, le incurci, nu e bine!, sare Adi.

    - Deci, asta din mijloc, care incepe de aici de jos, asta e dealul Gradistei.

    - Si asta din fata?

    - Fetele Albe.

    - Deci, primul Fetele Albe, iar in spatele lui este dealul Gradistei.

    - Dincolo de vale, deci vine valea Alba, pe care am mers noi, pe jos, valea Piriului...

    - Iar ala in spate de tot, proptit parca in nori?

    - Comarnicelul.

    - Si dracovenia asta aici, in dreapta, care sta asa, intr-o rina?

    - Aici sunt Rudele.

    - Primul sau al doilea?

    - Ala e valea lui Brad, e Piciorul lui Brad, si virful cel mai inalt, Rudele...

    - Rudele este virful cel mai inalt...

    - Si mai departe merge Meleea si pe urma…o sa mai vedem.

    - Acum o sa fac o poza ca sa tin minte asta cu batul pus pe spate, ca altfel o incurc, spun eu. Gasim o platforma ovala cu un diametru de 10 metri, pe care ceramica dacica abunda. Mai inspirati, Adi si Andrei dau si cu piciorul in acest dimb si spun ca parca ar suna a gol.

    - A gol?, ii ingin cu voce tare, caci sincer nu prea inteleg ce poate fi asa de formidabil.

    - ... uite vezi cum... ai dat de o bucatica de ceramica neagra, imi explica calm Andrei. Este extraordinar de perfecta si se gaseste nemaipomenit de rar. Uite-te la ea. Asta vorbeste despre bogatia celui ce a locuit, atunci, de mult in aceste locuri.

    - Deci spui ca aici a locuit cineva foarte bogat...

    - Uite si o exceptionala ceramica rosie, este lucrata...are o linie...oh! Adi ridica repede un val de pamint si dintre bulgari mari apar si bucati mari de ceramica, cioburi de vase.

    La zece centimetri adincime, cind tragi de pamintul amestecat cu iarba, incep sa apara vase mari, ceramice, de 10-15 centimetri lungime, o gura de vas, tot ce si-ar dori sa aiba ca sa cerceteze un arheolog. In lumea asta, pentru o bucatica din asta, de ceramica neagra sau rosie, unii scriu o carte de istorie. Aici e plin de astfel de "carti de istorie"...Si asa, in loc de arheologi dornici sa-si foloseasca cunostintele, il avem pe Adi.

    - Mai Adi, cum te mai cheama pe tine, Adi si mai cum?

    - Adi Stoicoi.

    - Si de unde esti tu de fel?

    - Mama e din Luncani, iar tata e din Ocolisul Mic

    - Si tu unde te-ai nascut?

    - Eu m-am nascut aici, la Fetele Albe.

    - Tu te-ai nascut la Fetele Albe?

    - Da, aici am stat patru ani de zile.

    - Si pe urma ai fugit?

    - Si am ajuns jos in Valea Larga.

    El, Adi, este omul care cutreiera locurile acestea fara busola, este calauza adevarata, calauza de baza a prietenului meu, Andrei.

    - Ceausescu, prost, neprost, a vrut sa faca zona asta sat istoric, etnografic. A tras si curent electric pina pe undeva prin vale. A dat ordin sa se asfalteze drumurile...nu le-or asfaltat, banii i-or mincat, or…investit sa faca motel sus, la Cetate.

    Ne continuam drumul urcind si -mai putin- coborind, discutind despre trecutul nostru, despre oamenii ce traiesc prin acesti munti de mii si mii de ani, fara sa le pese de istoricii si arheologii care, dupa momentul politic, le schimba cind istoria, cind originea, ba chiar si religia. Am ajuns la casa unde sta Horica Balint, (Horea Balint), o casa mica, construita dupa principii dacice, acoperita cu tigla rosie, stralucitoare.Horica traieste singur.

    Linga casa lui, pe stinga si pe dreapta sunt rudele lui, aici, in pamint. Aceasta este crucea mamei lui iar aici, in dreapta, se odihnesc cele doua surori ale sale. Bunicii, strabunicii, sunt si ei prin jur...el traieste aici, ca si familia lui, nu de secole, ci de milenii...nimeni nu poate sa-i ia locul, nimeni nu-l rivneste, aer curat, cerul frumos, mica livada. Cu putina agricultura pe care o poate practica pe aici, isi traieste viata fara sa-l intereseze daca este sarac ori bogat. Aici o sa moara...nimeni nu doreste sa ii ia locul. Asa sunt ei, vlahii...dacii. Aceasta este tara lor si neamul lor milenar, aici vor sa traiasca, si tot aici sa fie ingropati. Uite aici, o livada mica, o mica gradina de zarzavat, citeva vaci, omul isi duce viata lui. A facut si niste capite de fin, ca sa aiba pentru iarna la animale, si sa-si puna si sub saltea. Flori sunt peste tot:garofite salbatice cu un miros patrunzator, margaritare albe si stralucitoare, galbenele…Dar toate, aici, impreuna, formeaza un buchet urias ca o orchestra simfonica, in care fiecare instrument isi are locul lui, bine stabilit.

    - Aici au trait, traiesc si vor trai dacii. Aici ne e pamintul, aici ne sunt radacinile…spune Andrei Vartic.

    Aici, de la Balint mai in vale, au gasit, au descoperit, Andrei si Adi o conducta de apa, o conducta veche nu de 10, nu de 100, nu de 1000 de ani, dar de cel putin 2000 de ani. O conducta dacica, care duce apa in continuare si care nu a crapat, nu s-a rupt si n-a ruginit. Este facuta din clei ars, ceramica dacica. De fapt, alde Balint, de ani si ani isi adapau animalele la un izvor pe care Andrei impreuna cu Adi s-au apucat sa-l curete. Si, minune mare, a aparut din munte o

    [ partea I ]  [ partea II ]  [ partea III ]
    [ pagina      1/ 2/   3/  4/   5/  6/   7/  8/ ]