Ca romana este limba primordiala a Europei rezulta din numeroase dovezi si argumente de netagaduit, cel putin pentru
cercetatorii avizati.Unele glorii ale stiintei occidentale au formulat observatii de exceptie privitor la limba romana. Dintre acestea, am fi tentati sa o citam,
partial, pe cea, singulara, a savantului german Karl Fridrich Vollrauth HOFFMAN: Aceast popor, unit si ridicat prin instructie la cea mai inalta civilizatie, ar fi apt sa se
gaseasca in fruntea culturii spirituale a Umanitatii. Si, ca o completare, limba sa este atat de armonioasa si bogata ca s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pamant
(Beschreibung der Erde,1842).
Deosebit de valoroasa apare si observatia lingvistului finlandez Valentin KIPARSKI: Din punct de vedere lingvistic limba
romana este cea mai interesanta din Europa (ap.Alf Lombard, Destinele latinitatii orientale, Bucuresti,1972). Aceasta opinie ar putea sugera
ca romana este o limba cu totul deosebita in raport cu celelalte idiomuri europene.
Din pacate, pana in prezent, lingvistii nu au ajuns la definitii certe pentru
limba si dialecte, astfel ca individualizarea clara nu este inca disponibila.
Se poate pune intrebarea: cum se poate determina vechimea unei limbi in raport cu idiomurile
sincronice ?
O limba trebuie sa aiba radacini proprii din care sa-si deduca cuvintele care o alacatuiesc. Pe langa aceasta conditie sine qua non, o limba arhaica
dispune de un numar de marci de stravechime clare, inconfundabile, care ii dovedesc ahaicitatea.
Cum se identifica astfel de marci de stravechime? Ar putea
suna intrebarea urmatoare.
In aceasta dificila operatie intervin arta si perseverenta cercetatorului, calitatea si varietatea informatiei folosite si nu, in ultimul rand,
studii comparative cu alte graiuri concomitente.
Comunicarea are scopul de a prezenta, pe scurt, cateva din marcile de stravechime ale limbii romane
