Maria Crisan

UBICUITATEA GETO-DACILOR

Str�mo�ii no�tri au fost mai �nt�i Geto-dacii, Tracii sau Valachii? Totu�i cea mai veche men�iune pare s� �in� de etnia valah�, deoarece o g�sim la Homer (Il. II, 739), sub forma de OLOOSON, adic� VOLOS. �i cum Homer, conform Herodot (De genere, vitaque Homeri libellus , 1552) a tr�it �ntre 1117-913 �.Chr., totaliz�nd 104 ani de via��, aceast� men�iune are o vechime cam de 3000 de ani.

Despre Traci, marea familie din care fac parte �i Geto-dacii, rapsodul vorbe�te �n: Il., IV, 519; V, 412; XI, 222 �.a., situ�ndu-i  la nord de Grecia, unde sufl� v�nturile �nghe�ate.

La 429 de ani dup� moartea lui Homer, se na�te p�rintele istoriei - Herodot - care a c�l�torit foarte mult, cercet�nd locuri, oameni, etnii, obiceiuri, descrise apoi �n cele nou� c�r�i ale sale de Historiai. Despre str�mo�ii no�tri, Herodot relateaz� mai ales �n c�r�ile a IV-a �i a VII-a. �n capitolele 48-49 ale c�r�ii a IV-a, delimit�nd �ara Sci�ilor, el trece �n revist� fluviile �i cet��ile mai importante de pe teritoriul geto-dacic. �n cap. 93 al aceleia�i c�r�i �i caracterizeaz� pe Ge�i ca fiind cei mai drep�i �i cei mai curajo�i dintre traci ; �n capitolele 94-96, vorbe�te despre credin�ele �i practicile religioase ale str�mo�ilor no�tri, cu foarte mult respect. �n cartea a VII-a, cap. 75, historicul, vorbind despre superioritea numeric� a Geto-dacilor, specific� faptul c� ace�tia sunt dup� indieni, cei mai numero�i.

Thucydide (460-396 �.Chr.), trac de origine, deci precursor �i al unui P�rvan �i Iorga, �n cartea sa de c�p�t�i R�zboiul peloponeziac, printre altele, istorise�te despre luptele purtate de Ge�i, sub regii TERES �i SITALKES, �mpotriva regatului clientelar al odrizilor. Tot de la el afl�m c� Ge�ii, amesteca�i cu alte popula�ii, erau stabili�i �ntre Abdera - azi Polystila-, �n Grecia �i izvoarele Dun�rii, c� erau vecini cu Sci�ii (II, 97) �i c� erau to�i arca�i pe cai - ??????????x???????? - (II, 96).

Euphorus (405-334 �.Chr.) men�ioneaz� triburile getice de ???????????????? pe care la Herodot �i Strabon �i g�sim sub numele de ????????????, iar la Pomponius Mela sub forma de ??????????????????, stabilite la nord de Pontul Euxin.

Aristotel (384-322 �.Chr.), spirit filozofic �i �tiin�ific universal, �n a sa Istorie a animalelor (VII, 12) face remarci asupra p�s�rilor migratoare din Delta Dun�rii, a delfinilor din Pont �i a climatului rece �i umed, cu consecin�e nefaste asupra omului �i animalelor din aceast� regiune locuit� de Ge�i.

Cuv�ntul dac, ca etnie apare pentru prima oar� la Caius Julius Caesar �n lucrarea Commentarii de bello Gallico (VI, 25, 1), �n fragmentul �n care delimiteaz� vasta p�dure Hercynian� care se �ntindea pe teritoriul vechii Germanii, cuprinz�nd mun�ii Hercynici, azi Erzgebirge, spre Rin �i Ardenia (p�dure la nord de Champagne, �ntre Fran�a �i Belgia), p�n� la frontierele DACILOR (  ad fines Dacorum).

Marcus Tullius Cicero (106-43 �.Chr.), �n discursul s�u Ad Atticum (IX, 10, 3), atrage aten�ia romanilor asupra pericolului reprezentat de GE�I, pentru Imperiul Roman, ca unii care erau foarte numero�i, r�sp�ndi�i pretutindeni �i foarte curajo�i.

Diodorus Siculus, �n al s�u compendiu - Bibliotheca historica -, printre informa�iile pe care ni le ofer� despre Ge�i, include �i unele referitoare la luptele de acaparare a ��rmului st�ng al Dun�rii - de altfel e�uate -, purtate de c�tre generalul macedonean Lisymach �mpotriva bravului rege get Dromichaites.

Quintus Horatius Flaccus (65-8 �.Chr.), ilustru poet roman erudit, mai ales �n Ode �i Satire, f�c�nd remarci interesante asupra Geto-dacilor, exact ca �i Cicero cu vreo patru decenii �n urm�, atrage aten�ia romanilor asupra marelui pericol pe care �l reprezentau str�mo�ii no�tri fa�� de Imperiul Roman, mai ales pentru c� erau foarte numero�i  �i foarte curajo�i.

Strabon (63-20 �.Chr.), considerat, pe bun� dreptate, creator al geografiei �tiin�ifice, vorbind despre str�mo�ii no�tri, �i �mparte, �n Ge�i �i Daci, dup� teritoriile pe care le ocupau: Ge�ii, mai spre est, fiind vecini cu Pontul (prin coordonatul geografic de Pont, Strabon, ca �i Ovidiu de altfel, �n�elegea nu numai Marea Neagr�, ci �i o bun� parte din uscat, adic� Regatul Pontului care cuprinde inclusiv Crimeea, Cubanul �i Caucazul de azi), iar Dacii, spre vest, cuprinz�nd Germania �i izvoarele Dun�rii; DAES �i DAVES, denumirea veche pentru DANOI (vezi �i DANIA, adic� �ara Dacilor, Danemarca de ast�zi), remarc� Strabon, era un nume frecvent folosit de atenieni, pentru a desemna pe sclavii lor (VII, 3, 12). �n VII, 8, 3 �i VII, 11 �i 14, geograful delimiteaz� detaliat �ara sau Pustia Ge�ilor (??????v??????????v????????????????), �i anume �ntre gurile Dun�rii �i ale fluviului Borysthene - Nipru, unde, de fapt, avuseser� loc luptele dintre Darius �i Lisymach (VII, 3, 8) �i curajosul rege get Dromichaites. Acesta s-a purtat foarte omenos cu generalul macedonean care-i invadase �ara; lu�ndu-l prizonier, Dromichaites �l informeaz� asupra s�r�ciei ��rii Ge�ilor, asupra sobriet��ii acestora, invit�ndu-l categoric s� nu mai poarte r�zboaie �mpotriva unor oameni cumsecade ca Ge�ii, ci mai cur�nd s� caute a le cultiva amici�ia; acestea zic�nd, �l trateaz� pe invadator ca pe un oaspete invitat, �ncheie o alian�� cu el �i apoi �i red� libertatea.

Vorbind despre organizarea politic� �i religioas� a Geto-dacilor, Strabon �l acuz� pe Zalmoxes - fostul sclav al lui Pythagora (a se citi discipol al lui Pythagora), de a fi introdus la Ge�i, cu ajutorul marelui preot Deceneu, practica pitagoreian� a ab�inerii de la orice fel de aliment (extrem de util� ast�zi, de altfel!). �n ce prive�te vestitul regat al lui Buerebista care �ncearc� s� repare relele pe care le cauzaser� na�iunii,  r�zboaiele  sale nesf�r�ite , relateaz� c� i-a reu �it aceasta prin munc� asidu�, modestie �i disciplin�; a�a a reu�it s� formeze, �n numai c��iva ani, un mare imperiu �i s� supun� Ge�ilor, cea mai mare parte din na�iunile vecine: Iliri, Macedoneni, Boi, Tauri. Buerebista s-a slujit de Deceneu pentru a-i supune mai bine pe Ge �i. Ge�ii se mai numesc Traci, Myssieni �i Moessieni.

La Claudius Ptolemeu (III, 8, 1), g�sim Dacia situat� cam �ntre acelea�i coordonate geografice ca �i la Strabo: �ara Ge�ilor �i a Dacilor care vorbeau aceea�i limb�.

Justin, istoric latin din secolul II, men�ioneaz� c� Dacii ar descinde din Ge�i (Daci quoque suboles Getarum).

Originea filologic-etnografic� a Dacilor este confirmat� de toponimie. Dup� Tomaschek (Les restes de la langue dace , p. 11): Les daces et les Thraces bessiens sont des �migrants aryaques, qui de trcs bonne heure, plusieurs siccles avant les Scolates du Pont et les Sarmates encore plus situ�s a l'est, quittcrent la patrie premicre des Ariaques, se fixcrent dans les Carpathes (a savoir, les Balcans dans la langue des Turcs). L'habitat s'appelait lui-meme Dak: le K  est sans doute de nature suffixale de manicre qu'il semble qu'on puisse rattacher a la racine Da; le nom Dakos port� en g�n�ral par les esclaves du pays des Gctes. Celui qui douterait encore de l'�troite affinit� du peuple besso-thrace avec les Daces et de la parent� originaire des deux peuples avec les Iraniens se laissera sans doute convaincre par la nomenclature topographique .

Cam �n acelea�i limite vorbe�te �i istoricul �i omul de stat Mihail Kog�lniceanu (1817-1891) (Histoire de la Valachie , 1837): c� erau originari din provincia JASEBAS sau MARZIANE �n Persia, �n jurul r�ului Oxus (Amudaria de azi). Locuitorii acestei provincii se numeau DERBICES, DAES �i DACES. Erau curajo�i, drep�i, mode�ti, viguro�i �i demni de a purta numele de DAVES �i DACES, sintagm� de r�zboinic. Ei ar fi preferat moartea unei domina�ii str�ine. �inutul de unde se tr�geau Ge�ii se numea GEIHA (ca etimon vrea s� �nsemne r�t�citor, emigrant ), iar poporul se numea GEIH �i GETE. De abia cu dou� secole �nainte de Hristos, �ncepur� s�-�i cl�deasc� ora�e.

Este adev�rat c� Ge�ii din Dobrogea s-au sedentarizat de timpuriu (poate chiar din epoca de bronz?), lucrau p�m�ntul dup� ce �mbl�nziser� calul; dar mai erau �i al�i Ge�i care duceau o via�� barbar� sau cvasibarbar�, fiind r�zboinici de temut, cum ne m�rturise�te Ovidiu �nsu�i, apoi un al doilea martor ocular - Dio Chrysostomus - care ne relateaz� (�i �n Getica, dar �i �n discursul 36) despre o incursiune a Ge�ilor asupra coloniei OLBIA-BORYSTHENE, av�nd ca rezultat distrugerea ei aproape total�. Acesta era motivul pentru care olbienii erau mereu cu m�inile pe arme, chiar �n timp ce-�i arau ogorul, cum ne-o men�ioneaz� �i Ovidiu, cu aproape �ase decenii �naintea lui Dio:

Est igitur rarus rus qui colere audeat isque

Hac arat infelix hac tenet arma manu (Tr., V, 10, 19-20; comp. Tr., IV. 10, 73-76; Tr. II, 49-50 etc; Ovidiu �i men�ioneaz� pe Ge�i, �n Triste �i Pontice de 78 de ori).

C� Ge�ii erau r�sp�ndi�i �n toate col�urile lumii ne-o atest� aceast� disciplin� de lux -toponimia; acesta  e  �i  cazul  Bythiniei,  �ar� african�  de altfel, unde localit��i a c�ror desinen�� �n -dava , cum este CAPIDAVA sau �n -uria, CAPISTURIA sau �n -ora, CEPORA, vorbesc de prezen�a Ge�ilor acolo, �ntr-o anumit� perioad� istoric� (sau poate c� acest fenomen mai d�inuie �i ast�zi); Geto-dacii, av�nd multiple ramuri etnografice, au tr�it pretutindeni �n lume, pe teritoriul Rom�niei de azi, al Ungariei, Bulgariei, Greciei, Iugoslaviei �i mai ales al Rusiei meridionale, pe toate teritoriile unde Cimerienii posedaser� alt�dat� o putere str�lucit� care a durat secole, dup� Strabon (VII, 2, 1; VII, 2, 2 �i 4, 4). Aceste teritorii au fost ocupate at�t/c�nd de Geto-daci, c�t �i/c�nd de Cimerieni, care, fug�ri�i de Sci�ii nomazi, s-au refugiat �n toate col�urile lumii, aproape �ntotdeauna amesteca�i cu Geto-daci: apar toponime ca Himmerland sau Chersonesul cimbric (Cimbrii sau Cimerienii) �n Danemarca,  iar aceasta  este fosta  Dania  sau  Dacia,  �inut  locuit de Daci; unii regi ai Danemarcei s-au intitulat rex Daciae; Daci dicti Cimbri aut Holsaci, g�sim �n Carolus Stephanus �n Dictionarium historicum , din 1660, iar la Anonymos din Ravenna afl �m toponime ca DRUBALIS, PANONIN, TIBIS �n Dania, adic� Danemarca.

Printre ramurile Geto-dacilor, mai importante sunt Carpianii, Costobocii �i Cistobocii. Dup� Ptolemeu (III, 5, 10), Carpianii erau r�sp�ndi�i �n Slovacia, Gali�ia de vest �i Sarma�ia european�. �i, �n timp ce la Herodot (IV, 17) vom afla un r�u numit Karpis, �n regiunea Dun�rii panonice, Ptolemeu (II, 15, 3) men�ioneaz� un ora� omonim la cotul panonic al Dun�rii.

Carpianii din sudul Basarabiei sunt men�iona�i de Ptolemeu (III, 10, 7) sub forma ARPIOI, av�nd �n posesia lor un ora� numit ARPIS (ARPIS POLIS).

Carpianii, cunoscu�i pe �ntreg teritoriul care se �ntindea din Slovacia, Gali�ia occidental� �i pe  ambele  versante  ale  Carpa�ilor,  p�n� la gurile Dun�rii, Nistrului �i Niprului,  se organizaser� �ntr-un regat puternic aproape de Prut: toponime ca Tyras, Harpis, Zargidava , Tamasidava, Piroboridava, �nt�resc aceast� realitate.

�n ce-i prive�te pe Costoboci �i Cistoboci, ace �tia erau r�sp�ndi�i �n Carpa�ii din Maramure�, �n Bucovina, Slovacia �i Polonia, dar cea mai mare parte din ei tr�iau �n sudul Rusiei. To�i autorii s-au pus de acord �n privin�a originii numelui �i anume de la r�ul Bug. Motivul? Fie c� acolo �i-au f�cut ei apari�ia pentru prima oar�, fie c� acolo au fost ei, pentru prima oar�, remarca�i �ntr-o mas� compact�: oricum o popula�ie legat� de toponimul hidrografic BUG (Ptol., III, 5, 8).

Costobocii �i Cistobocii sunt de asemenea cunoscu�i sub numele de KARPODAKOI, precum Carpianii �n�i�i, c�ci ace�tia au fost Carpianii drept ansamblu a numeroase triburi getice, ocup�nd regiunea dintre Carpa�i �i Borysthene - Nipru.

Dup� Zosimos (IV, 34, 6), sub numele de KARPODAKOI, se �n�elegea o na�iune foarte puternic� �i bine organizat� �n Dacia carpatic�, format� inclusiv din CARPIANI, COSTO- �i CISTOBOCI �i din alte triburi dacice, amestecate �ntre ele.

Istoricul �i arheologul rom�n Vasile P�rvan este de p�rere c� marele num�r de Ge�i constata�i la Olbia, �n epoca elenistic� �i roman�, ar fi aici de origine recent�, probabil �ncep�nd cu sec. IV �. Chr., �n timp ce na�iunea barbar� predominant� �n sec. VII-V �.Chr. ar fi fost aceea a Sci�ilor. O constatare �ndrept��it�, socot, c�ci regele Per�ilor, Dareios (521-488 �.Chr.), venit aici pentru a-i pedepsi pe Sci�i pentru crima de a-i  fi alungat pe Cimerieni din Bosforul cimerian spre vestul Europei, numai dup� ce a construit ultimul pod peste Dun�re, foarte aproape de insula Peuce=�erpilor (Hdt. IV, 1-28 �i 98-112), aceasta �nsemneaz� �n apropiere de ora�ul Gala�i, pune �n sf�r�it piciorul pe p�m�ntul getic (????????????v??????????v ????????????????) care cf. Strabon (VII, 3, 11 �i 14) se �ntindea �ntre gurile Dun�rii �i ale Niprului - �i aici avu loc confruntarea, poate cea mai cr�ncen�, cu Sci�ii (Hdt. IV, 5-28, 98-101). F�r� �ndoial� c� Cel�ii au fost aceia care i-au �mpins pe Ge�i, �n mase compacte, spre Bosforul cimerian �i Crimeea, dar aici nu a avut loc crearea unei na�iuni getice analoag� celei din masivul carpatin sau din Moldova sau Basarabia. �i totu�i, �ntreaga regiune �mp�durit� dintre Dun�re �i Nipru, a fost, �ncetul cu �ncetul, st�p�nit� de Ge�i, �n timp ce stepa Daciei de sud-est, a fost preponderent iranian�.

A�adar Ge�ii au ocupat, nu numai teritoriul viitoarelor Principate danubiene, inclusiv Basarabia, al c�rei etimon bess pare s� derive de la popula�ia BESSI care tr�iau aici amesteca�i cu Ge�ii.

To�i cronicarii, istoricii, geografii, str�ini �i rom�ni, din Evul Mediu, s-au pus de acord �n ce prive�te toponimul Basarabia, adic� partea inferioar� a Moldovei sau Valahiei care odinioar� s-a numit Basarabia (Moldoviae seu Valachiae inferioris pars quae olim Bessarabia dicta fuit).

Deci, la �nceput a fost o singur� regiune, foarte vast�, locuit� de descenden�ii Geto-Carpo-Dacilor, adic� de Volohi - Blochi la ru�i, Vlahi la noi, Olahi la unguri, Blochi sau Vlochi la polonezi, dar se p �streaz� mereu o r�d�cin� bl sau vl �i apoi un ml dezvoltat �n toposul Moldova, la originea originei  fiind olooson > volos (cf. Homer, Il., II, 379).

�n ce prive�te denumirea de VALAHIA, �n afara unei maniere oscilante, manifestate la unii autori, insuficient informa�i, reg�sim, la cea mai mare parte din ei, toposul Valahia, inclusiv pentru Moldova, c�ci de la �nceput a fost un singur nume pentru poporul valah (cu variantele mai sus men�ionate), contextul �ns�, ne �nt�re�te aceast� realitate etnografic� �i statal�. Iat� o dovad�, din multe altele: Donc, par suite de son extension territoriale aux temps du prince Roman, la Moldavie �tait devenue un nouvel pays valaque. (Revue roumaine d'histoire, tome XIII, nr. 17/1973, p. 131-158). Apoi titulatura voievodului era cea de valaque, el domnea �n Valachia, chiar atunci c�nd el se afla �n Moldova. Transilvania �nsǭi a fosat numit� Valahia situat� dincolo de Carpa�i , adic� Transilvania, EX DACIA RIPENSIS.

Astfel, apari�ia a dou� denumiri pentru unul �i acela�i �inut, apoi delimitarea fizic� a acestuia �n Moldova �i Valahia (Transilvania av�nd etimonul ei legat de pozi�ia fa�� de Carpa�i), se datoreaz� cronicarilor, istoricilor �i geografilor polonezi, c�ci eruditul Sarnicius ne-a dat explica�ia c�utat�: regiunea situat� �n imediat� apropiere de Polonia a fost numit� de noi Moldova, �n timp ce cea mai �ndep�rtat� de �ara noastr�, Valahia (Descriptio Sarmatiae ), atunci etimonul este acela�i - VL/ML. Situa�ia este comparabil� cu cea a toponimelor omonime din alte ��ri slave; �n Cehoslovacia, spre exemplu, fluviul care irig� capitala de aur - Praga - se nume�te VLTAVA, aceasta vrea s� zic� MOLDAU la germani �i la francezi (dup� maniera german�), �n loc de Walachei - Valahia; �n aceea�i Cehoslovacie, exist� o regiune numit� Walachei (Valahia), unde locuiesc din totdeauna valahi, ca pretutindeni, de altfel.

�n timpul �ederii mele �n capitala vestfalic� D�sseldorf, am f�cut o descoperire surprinz�toare: inima acestui str�vechi ora� (700 de ani �n 1988), a fost secole �n �ir, p�n� �n 1855, numit� Wallachei=Valahia; �n 1851, un grup de cet��eni s-au adresat autorit��ilor ( D�sseldorfer Zeitung din 31 mai 1851), cer�nd schimbarea denumirii din Wallachei, �n cel de Friedrichstadt, dup� numele regelui Friedrich Wilhelm IV (1840-1861); patru ani dup� aceea, �n 1855, acest deziderat a fost �mplinit. Imediat am scris un articol pe tema acestui toponim, �n care eu vorbeam de dou� etimologii posibile: Wallach (germ.)= cal castrat; felach (egipt. �i ind.)=agricultor,  sau ambele valabile de-a lungul istoriei societ��ii umane. 1. Epoca de bronz este marcat�, printre alte activit��i umane, prin �mb�nzirea calului, deci cre�terea vitelor, mai ales a cailor (acela�i lucru este valabil la Cimerieni - Sci�i - Traci - Geto-daci �i probabil �i la Pelasgi �i Etrusci); 2. Agricultura trece, �n ordine cronologic�, drept a 2-a ocupa�ie principal� a omului, a�a cum a fost cazul la OST-FALLEN �i la WEST-FALLEN (adic� falii (felahii la etniile de mai sus) de est �i falii de vest); atunci, ar putea veni �n discu�ie un al 3-lea etimon, cum este cuv�ntul german din Althochdeutsch (=vechea german� de sus) FLACHLAND = c�mpie (FLAH, la r�ndul lui derivat din VOLOH/BLOCH/VALAH etc), poate unul din cele mai vechi cuvinte din lume, dat fiind etimonul acestuia = p�m�nt propice pentru agricultur�, a�a cum este c�mpia, de fapt. La locuitorii celor dou� ��rmuri ale Rinului (Rheinl�ndlerii) �i, �n special la locuitorii D�sseldorf-ului - lucru remarcabil -, dragostea pentru agricultur� �i pentru cre�terea cailor, ambele preocup�ri ancestrale, au r�mas p�n� �n zilele noastre aproape intacte; �n loc de agricultur�, stricto sensu, gr�din�ritul (Flehe, Volmerswerth, Benrath) impus de urbanism, �n loc de caii de trac�iune, caii de curse. Caii no�tri valahi �i, dup� cum se vede, nu numai �n Valahiile rom�ne �ti, au fost renumi�i �n toat� lumea, o atest� nu numai cronicarii, ci �i c�l�torii str�ini. Conform datelor istorice, valahii ar putea fi considera�i cea mai veche popula�ie de pe Terra, la fel de veche ca �i cea cimerian�, pelasgic� sau etrusc�, a c�ror istorie le-a fost comun�; s� amintim c� ultimul rege al Atenei (sec. XI, �. Chr.) s-a numit Codrus, mai mult ca sigur un dac; �i la Vergiliu apare un Codrus, p�stor de profesie; Dacii, cf. P�rvan, au construit Troia.

Savantul german Schl�zer, �n cartea sa Russische Annalen (p. 145) spune: Ace�ti volochi nu sunt nici romani (de la Roma), nici bulgari, nici W�lsche (gali) a �a cum sunt desemna�i de unele surse germane, ei sunt VLACHI, descenden�i ai marii �i ancestralei familii a Tracilor, a Dacilor �i a Ge�ilor �i care �i ast�zi ��i au propria lor limb� �i, �n ciuda oprim�rilor de tot felul, ei locuiesc Valachia, Moldova, Transilvania �i Ungaria �n num�r de milioane. Vezi �i Cellarius, Geographia antiqua, p. 191-192. Deci, la �nceput au fost oloosonii adic� volo�ii care au dat na �tere la VLOCHI, BLOCHI  �i care, �n amestec cu Cimerienii, Pelasgii, Etruscii au dat na�tere Traco-geto-dacilor, locuind de milenii pe acelea�i �inuturi; o atest� �i istoricul roman Annaeus Florus prin formula DACI MONTIBUS INHAERENT (=Dacii sunt �nfip�i �n mun�i), iar pe�terile din Transilvania �i Valahia sunt o dovad� f�r� t�gad� a acestor realit��i; �n grote ��i g�seau �ntotdeauna un ad�post sigur p�n� trecea r�zmeri�a n�v�lirilor barbare, fiecare �n parte.

O m�rturie vie ne st� �i Cronica notarului prea �n�elept al regelui Bella II. A�a cum se autointituleaz� cronicarul maghiar din secolul al XI-lea. �n ea ni se relateaz� cum, prin for�a armelor, ungurii au acaparat regatele lui Glad, Gelu �i Menumorut, pentru c� erau seto�i de s�nge �i de a-�i m�ri mo�ia cu p�m�nturi frumoase �i fertile (capitolele XXII-XXVIII); apoi la fel au cucerit Bulgaria pentru o bucat� de vreme (cap. XXXVIII-XLV). Iat� cum ��i caracterizeaz� acest �n�elept notar, compatrio�ii: Nam mens Hungarorum tum tempore nihil aliud optabat nisi occupare sibi terras et subjugare nationes et bellico uti labore. Quia Hungarii tunc tempore, ita gaudebant de effusione humani sanguinis, sicut sanguisuga, et nisi ita fecissent tot bonas terras posteris suis non dimissent. Quid plura?

Dac� am vrea s� delimit�m cartografic Valahia, fosta �ar� a Geto-dacilor, atunci ar trebui s� apel�m la un p�trat asem�n�tor cu cel pe care l-a operat Herodot spre a desemna �ara Sci�ilor, din care numai latura de nord va r�m�ne intact�, celelalte se vor modifica astfel: latura de sud se va prelungi p�n� dincolo de Marea Adriatic�; cea de vest va traversa Ungaria p�n� �n Bavaria, iar cea de est p�n� la Bosforul cimerian.

Toposul de ROMANIA vrea s� indice pe harta lui Mercator din 1550 o enclav� roman�; ROMANIA, ca no�iune politic� a fost formulat� pentru prima oar� de c�tre discipolul episcopului Wulfila �n Epistula de fide, vita  et obitu Ulfila, numit Axentius de Durostorum (mijlocul secolului al IV-lea); iat� contextul: beatus Ulfila cum grande populi confessorum de varbarico pulsus in solo Romanie adhuc beate memorie Constantino principe honorifice est susceptus.

Numele de valah, ca atare, ??????????V, apare pentru prima oar� la Ioannes Malalas (491-578).

Este regretabil c� profesorii de istorie veche de la Universitatea Bucure�ti nu au citit, mai �nainte de a preda un curs ca "Izvoare istoriografice", Romana et Getica �n original, ci s-au folosit numai de traduceri, �n special franceze, ale extrem de valoroasei lucr�ri a lui Jordanes/Jornandes (mijlocul sec. al VI-lea) Romana et Getica (De summa temporum vel origine actibusque gentis Romanorum et De origine actibusque Getarum). Astfel ar fi aflat c� se referea la Ge�i/mai ales la Ge �i �i Daci �i nu la Go�i �i c� o spune expressis verbis: Eu tratez despre Dacia str�veche pe care acum o st�p�nesc popoarele Gepizilor, dup� cum se �tie. Numit� Dacia �n vechime, Gothia sub Go�i, ea poart� acum numele de Gepizia. (Daciam dico antiquam, quam nunc Gepidarum populi possidere noscuntur. Hanc Gothicam quam Daciam appellavere majores (quae nunc ut diximus) Gepidia dicitur).

Apoi, �l citeaz� frecvent pe Dio Chrysostomus care a scris un tratat intitulat Getica (azi pierdut, dar Jordanes l-a avut sub ochi): Dio, istoric foarte renumit, ne �nva�� c�  sau : dup� cum afirm� Dio care a scris istoria Dacilor (adic� �i a Ge�ilor), anale pe care le-a conceput �n limba greac� (Ut refert Dio qui historia Dacorum (i.e. Getarum) annales que Graeco stylo composuit) �.a.m.d.

�i apoi discursul 36, adresat boristeni�ilor, poate fi considerat o schi�� a tratatului Getica, at�t de frecvente sunt referirile la Ge�i: acesta este p�strat - v� rog, citi�i-l!

BIBLIOGRAFIE:
ANONYMOS. Anonymi Belae Regis Notarii et Gestis Hungarorum Liber. Textum ad fidem Codicis membranacaei Bibliothecae Caesariae Vindobonnensis recensuit prolegomena et Indices addidit Stephanus Ladislaus Endlicher. - Viennae: Typis et sumptibus Caroli Gerold, 1827
ANONYMI RAVENNATIS, qui circa saeculum VII vixit. De geographia libri quinque.   Parisiis: Apud Simonem Langronnae, 1688
ARISTOTELES. De animalibus historia. Textum recognovit Leonardus Dittmeyer. Lipsiae: B. G. Teubneri, 1907
ARRIAN. Le p�riple de la Mer Noire par Arrien. Traduction, �tude historique et g�ographique, index et carte par Henri Chotard. - Paris: Auguste Durand, Libraire-Editeur, 1860
CANTEMIR. DEMETRII CANTEMIRI. Moldaviae principis. Descriptio Moldaviae: antiqui et hodierni status Moldaviae ad fidem Codicum duorum in Bibliotheca Academiae Mosquitanae Scientiarum servatorum post Alexandrum Papiu-Ilarian iterum edita. - Bucurestiis: Typis Academiae Scientiarum Dacoromaniae, 1973
CICERO, Marcus Tullius. Epistolae ad Atticum, Brutum et Fratrem . - Lugduni, 1548
COSTIN, Miron. Cartea pentru Desc�lecatul de'nt�iu a �erei Moldovei �i nemului Moldovenescu de Miron Costin carele au fostu logofetu mare �n Moldova  de M. Kog�lniceanu, Tom I-ui, s.a., s.n.
CRI�AN, Maria. Die Grenzen Skythenlandes und Dakiens / Getiens im Lichte antiker und anderer Quellen. Comunicare prezentat� la lucr�rile celui de-al IV-lea Colocviu Interna�ional de Geografie istoric� a Lumii Vechi, Stuttgart, 2/6 mai/1990
CRI�AN (KRISCHAN) - KREUTZER, Maria. Historisch-geographische Referenzen in Tristia und Pontica. - D�sseldorf: Aouane Verlag, 1993
CRI�AN, Maria. Die Lage der antiken St�dte Troya und Theben aus B�otien in der Bronzezeit. - T�rgovi �te: Macarie, 1997
CRI�AN, Maria. Observations sur les Gctes dans les �p�tres d'exil d'Ovide. Comunicare prezentat� la lucr�rile celui de-al II-lea Congres Mondial Ovidianum. - Tomis, 1980
DIO CHRYSOSTOMUS. Opera Dio Chrysostom: with an Engl. transl. by J. W. Coohon H. Lamar Crosby. In five volumes. - Cambridge MSS: Harvard London: Heinemann (The Loeb Classical Library), 1961-1964
FLORUS, Lucius Annaeus. L. Iulii Flori rerum Romanis gestarum libri IV. A Ioanne Statio emendati. Altera editio aucta et correcta  - Antwerpiae (Anvers): Apud Martinum Nutium, 1607
GAJDUKEWIC, E. V. Das Bosporanische Reich. - Berlin: Akademie Verlag, 1971; 1974
HERODOTOS. Historiarum libri novem, curavit Friedericus Palm. Nova editio stereotypa. Tomus II. - Lipsiae, 1839
HIEROKLES. Synekdemus et Notitiae graecae episcopatuum . Edidit G. Parthey. - Berlin, 1866
HOMERUS. L'Iliade d'Homcre traduite en fran�ais avec des remarques par Madame Dacier. - Paris: Chez Gabriel Martin  Libraires 1874. Avec privilcge du roi
HORTELIUS, Abraham. Ex conatibus geographicis Abrahami Ortelii: Pontus Euxinus: Cum privilegio Imp. Reg. et Belgico, Ad decennium 1590
JORDANES. Jordanis Romana et Getica. Recensuit Theodorus Mommsen. - Berolini: Apud Weidmannos 1882 (Editio nova lucis ope expressa), 1961
JUSTINUS. Justini historiarum ex Trogo Pompeio Libri XLIV. Ex recensione Isaaci Vosii. Editio ultima, prioribus Ionge correctior. - A Lyon: Chez Savy Libraire, 1804
KOG�LNICEANU, Mihail. Kog�lnitschian, Michel de. Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiennes. Tome premier. Histoire de la Dacie, des Valaques transdanubiennes et de la Valaquie (1241-1792). - Berlin: Libraire de B. Behr, 1837
KUZEV, Alexand�r; Vasil, Gjuzelev; B�lgarski srednovekovni gradove i kreposti. Varna: Knigoizdatelstvo "Georg Bakalov", 1981
LASCU, Nicolae. Notizie di Ovidio sui Geto-Daci: Estratto da Maia. Nuova Serie - Fascicolo IV - Anno X - ottobre- dicembre 1958. Arti grafiche "E. Capelli" Rocca San Casciano
LASCU, Nicolae. La terra e gli antichi abitanti della Scizia Minore nelle opere del'esilio di Ovidio. In Publius Ovidius Naso. - Bucarest, 1957
MAGINI, Giovanni Antonio. Geographiae universae tum veteris tum novae absolutissimum opus duobus voluminibus distinctum, in quorum priore habentur Cl. Ptolemaei Pelusiensis Geographicae enarrationis Libri octo . -Venetiis: Apud Haeredes Simonis Galignami de Karera, 1596
MALALAS, Ioannes. Chronographia (Graece et Latine). Ex recensione Ludovici Dindorfii. Accedunt Chilmeschi Hodiique annotationes et Ric. Bentleti epistola ad Io. Millum. Bonnae: Ed. Weber, 1831
MANNERT, Konrad. Geographie der Griechen und R�mer. 7-er Theil: Thrakien, Illyrien, Macedonien, Thessalien, Spirus bearbeitet von Konrad Mannert. Landshut: bei Philipp Kr�ll, Universit�tsbuchh�ndler, 1812
MERCATOR. Gerardi Mercatori Atlas sive cosmographicae meditationes de fabrica mundi et fabricati figura, Gerardo Mercator. Rupelmundano illustrissimi Ducis Julie Clevie et Mostis Cosmographo Autore. Cum privilegio, 1574
M�LLER, Laurentius. Septentrionalische Historien . - Amberg: Durch Michaeln Forstern, MDXCV
NEUMANN, Karl. Die Hellenen im Skythenlande. Ein Beitrag zur alten Geographie, Ethnographie und Handelsgeschichte. - Berlin: Verlag von Georg Reimer, 1855
NICEPHOROS. Nicephori Breviarium. Ed De Boor. - Leipzig, 1880
OROSIUS, Paulus. Historiae (Edited by Aeneas Vulpes). - Venice: Bernardinus Vinetas, de Vitalibus, 1500
OVIDE. Les Tristes et les Pontiques. Traduction nouvelle, avec une introduction et des notes par Emile Ripert. - Paris: Classiques Garnier, 1952
P�RVAN, Vasile. Getica. O protoistorie a Daciei. - Bucure �ti: Cultura Na�ional�, 1926
P�RVAN, Vasile. Zidul cet��ii Tomis. �n: Analele Academiei Rom�ne, 1915, p. 426-427 (�n special)
PIPPIDI, D. M. Scythica Minora. Recherches sur les colonies grecques du litoral roumain de la Mer Noire. - Bucure�ti: Editura Academiei; Amsterdam: Adolf  M. Makkert B.N., 1975
PIPPIDI, D. M. La seconde fondation d'Istros a la lumicre d'un document in�dit. B.C.H. CXII, 1968, pp. 226-240.
PLINIUS. Naturalis historia. Post Ludovica Iani obitum. Recognovit  et scripturae discrepantia adiecta. Edidit Carolus Maynold. - Lipsiae: In Aedibus B. G. Teubneri, 1892-1901
PTOLEMAIOS, Claudius. Geographia . - Basilicae: Per H. Petrus, 1545
REICHARDT, C. Landeskunde von Skythien nach Herodot. Inaugural-Dissertation der Philosophischen Fakult�t vereinigt im Friedrich Universit�t, Halle a/s.: Druck von Ernst Schneider, 1889
REICHERSTORFFER, Georg. Reicherstorff Georgius Moldaviae quae olim Dacia geographica. - Viennae: Joannes Singrenius, 1541
ROSTOWTZEW, Mihail. Iranism and Ionism in South Russia. - S. Petersburg, 1913    ROSTOWTZEW, M. I. Skythen und der Bosphorus. Allein berechtige �bersetzung aus dem Russischen. Neu bearbeitet f�r Deutschland und mit neuem Kartenmaterial versehen. - Berlin: Hans Schoetz, 1831
SARNICIUS, Ladislaus. Descriptio veteris et novae Poloniae cum divisione eiusdem veteri et novo . s.n. : s.n., Anno a Jesu Christo natu 1585
HL�ZER, Aug. Ludwig. Russische Annalen in ihren slavonischen Grundsprache. Vergliechen, �bersetzt und erkl�rt von Aug. Ludwig Schl�zer. Teil I-II. - Goettingen: Bei Heinrich Dietrich, 1802-1809
�tefan, Gheorghe. Contribui�ii arheologice la cunoa�terea Dacilor din Dobrogea de nord . Studii �i referate privind istoria Rom�niei. Partea I. - Bucure�ti: Editura Academiei R.S.R., 1954
STEPHANUS, Carolus. Dictionarium historicum, geographicum, poeticum, gentium, hominum, deorum, gentilium, regionum, locorum poetarumque fabulas intelligendas  - Genevae: Sumptibus Samuels Chou�t, 1660
STOIAN, Iorgu. Auxentius, episcop arian de Durostor (veacul al IV-lea). - Bucure�ti, 1938 (Extras din revista Biserica Ortodox� Rom�n� , anul LVI/1938, nr 7-8, iulie-august 1938)
STRABON. Strabonis rerum geographicarum Libri XVII. Graeca ad optimos. Codices manuscriptos recensuit varietate lectionis adnotationibusque, Xylandri versione  - Lipsiae: In libraria Weidmannia, 1718
TACITUS. - Oxford: At the Clarendon Press, 1967
THEOPHANES, Confessor Isaurus. Theophanis chronographia recensuit C. De Boor . Vol. I. - Leipzig, 1883
THOMASCHEK, Wilhelm. Les restes de langue dace. Extrait du Mus�on. - Louvain: Typ. De Charles Peeters, 1883
THUCYDIDES. Historiae. Recensuit Carolus Hude. Editio minor, vol. I-II. - Lipsiae: In Aedibus B. G. Teubneri, 1903
TOCILESCU, Grigore. Dacia �nainte de Romani. Cercetare asupra popoareloru carii au locuitu �iarile rom�ne de a st�ng'a Dun�rii, mai �nainte de concuista acestoru �ieri de cotra imperatorulu Traianu  - Bucuresci: Tipografia Academiei Rom�ne, 1880

| Balmus | Boroneant | Borsevici | Botezatu | Crisan | Damian | Deac | Gavril |
   | Gorjan | Gheorghe | Mantu | Predoiu | Teleoaca | Ticleanu |
| Toncilescu | Vartic | Vinereanu |
   | Savescu |