dr. Alexei Rau
Directorul general al Bibliotecii Nationale a Republicii Moldova
e-mail:
bnrm@moldova.md

Dilema centrală a Fiinţei dacoromâne

Am avut tot timpul intuiţia că în construcţia fiinţei noastre naţionale există o contradicţie între subconştientul naţional, care e dacic prin excelenţă, şi conştientul naţional situat în coordonatele creştinismului. Cunoscând mai multe lucruri despre strămoşii noştri, această intuiţie a trecut într-o convingere tacită. Însă atunci când i-am dat expresie, am fost apostrofat de o aşa manieră, încât mă văzui nevoit să caut reperele unei demonstraţii formale a acestei convingeri. Bănuiesc că situaţia aceasta este tipică pentru toţi acei care ştiu şi simt adevăruri adevărate despre daci dar nu au acele vehicule formale care să-i situeze în canonica dar iminenta zonă a oficializării şi a recunoaşterii.

Cu privire la cunoaştere, Einstein a făcut două constatări remarcabile: 1) gândirea noastră se desfăşoară în mare parte fără aplicarea cuvintelor şi inconştient, şi 2) noi  cunoaştem lumea nu doar din experienţa senzorială proprie, ci mai ales prin semnele experienţelor senzoriale ale altor oameni (e vorba aici nu doar de semne grafice, ci şi de "impulsurile" infailibile venite de la strămoşi, de pildă). S-a deschis astfel o cale nouă de abordare a mentalului, de corelare a părţii conştiente cu cea inconştientă ale acestuia, alta decât cea freudistă care a condus la blocarea accesului la cămpul fiinţei, cale dezvoltată şi fundamentată apoi teoretic de către Joseph Murphy, unul dintre tovarăşii de idei ai părintelui teoriei relativităţii. S-a adeverit astfel că există un mental universal inconştient şi, desigur, un mental naţional inconştient, în acesta din urmă fiind depozitate experienţele senzoriale, gândirea, credinţele, codurile-cutume - într-un cuvânt cultura spirituală şi psihologia generaţiilor precedente.

Mentalul inconştient al oricărei naţiuni are o dominantă vectorială. Dominanta acelei părţi (covârşitoare de altfel) a inconştientului nostru naţional pe care o constituie experienţa senzorială, spirituală şi psihologică a dacilor este principiul armoniei. Acesta din urmă s-ar reduce la următoarele postulate: 1) Energiile negative şi cele pozitive au o origine (sursă) comună şi, prin urmare, corelaţia lor imanentă nu poate fi alta decât echilibrul; 2) Binele şi Răul au aceeaşi origine, drept care soluţia pentru Bine nu este de a lupta împotriva Răului, ci de a îndrepta energia acestuia pe un făgaş bun; 3) Omul şi natura au aceeaşi origine, iar echilibrul dintre ei se poate obţine numai pe calea empatiei.

Pentru a evita elementele de misticism, am încercat să suprapun aceste  postulate cu ceva mai palpabil şi mai probant. Se ştie că unul din straturile cele mai profunde ale mentalului inconştient îl constituie miturile. Legendele despre cosmos ale românilor (în special cele etiologice) denotă o uimitoare identicitate cu postulatele principiului dacic sus-amintit. Astfel, Dumnezeu se află cu dracul în relaţii de rudenie (frate, văr). Mai mult , creatorul foloseşte energia diavolului la facerea lumii (acesta fiind pus să care pământ, apă etc.). Omul şi Cosmosul sunt de aceeaşi provenienţă, din acelaşi element (fie că e vorba de carnea ce a căzut din pomul cel mare şi din ea s-au făcut oamenii, fie că originea este aerul, apa sau pământul (lutul). Însuşi Dumnezeu s-a născut din elementele natale (din spuma mării, din aer etc.).

Atitudinea faţă de elementele de floră şi faună în legendele, în cântecele noastre, în Mioriţa este una prin excelenţă empatică şi confraternă. În fond, analiza întregului ciclu etiologic al mitologiei noastre ne întăreşte în convingerea că inconştientul nostru naţional este unul dacic.

Unul din cele mai mari secrete şi resurse ale prosperităţii îl costituie interacţiunea dintre conştient şi inconştient, acesta din urmă ascunzând posibilităţi şi energii nebănuite. Această interacţiune se produce numai dacă sunt respectate şi aplicate anumite legi în acest sens, cea mai importantă fiind tocmai legea armoniei. Ea ne spune că inconştientul poate fi garantul şi forţa motrice a prosperităţii numai în cazul când conştientul i se adresează cu gânduri armonioase, cu motivaţii benefice. Însă dacă gândurile şi intenţiile (motivaţiile) conştientului sunt malefice, duşmănoase, reacţia inconştientului este de  aşa natură, încât rezultatul poate fi distructiv, de multe ori chiar tragic, în cel mai bun caz rezultatul poate fi o stagnare sau un regres.

Creştinismul este cel care a adus în câmpul conştiinţei noastre noţiunile de luptă, duşman şi păcat, fapt pentru care, aşa cum afirmă N. Săvescu, dacii au făcut tentative de a împiedica pătrunderea noii religii în spaţiul lor. În consecinţă, de atunci încoace în fiinţa noastră naţională se încalcă legea armoniei în interacţiunea conştientului cu inconştientul, de unde rămânerea noastră tehnologica în urmă faţă de popoarele prospere. Tot din această contradicţie intrafiinţială se trage şi cea mai fatidică, după mine, trăsătură a românilor - discordia. Pentru că dezintegrarea internă a fiinţei naţionale conduce, conform aceleiaşi legi a armoniei (atunci când aceasta este încălcată) la dezintegrarea comunităţii naţionale. Din acest unghi de vedere cred că destinul  Daciei seamănă cu acela al Bibliotecii din Alexandria, această minune a lumii fiind şi ea strivită de tăvălugul noii religii.

 Un dac reprezentativ din punctul de vedere al principiului armoniei de care am vorbit şi al legii armoniei formulată de Murphy a fost Constantin Brâncuşi. În primul rând, sculptorul nostru a fost o confirmare vie a postulatelor despre cunoaştere formulate de Einstein. Sculptorul nostru era atât de credincios principiului armoniei, încât aceasta se manifesta nu doar în atitudinea empatică faţă de lemn, de piatră şi de alte materiale în care sculpta (Să nu uităm, zicea el, că în copacul  pe care vrem să-l cioplim şade un strămoş de-al nostru,de aceea nu trebuie să violentăm lemnul,ci să urmăm structurii lui intime), ci şi în comportamentul său cotidian. El nu numai că nu avea noţiunea de duşmănie, dar nu concepea nici măcar să vorbească de rău despre cineva. Apoi, graţie acestui fel de a fi, el a a avut un acces fantastic la inconştientul naţional, reuşind să parcurgă, într-o scurtă viaţă de om, calea multiseculară a spiritualităţii dacice. Intuiţia despre triunghiul pe care Andrei Vartic l-a descoperit într-un mod atât de magnific prin măsurări şi calcule, Brâncuşi o avea în subconştient şi i-a dat expresie în autoportretul său geometric, mesajul căreia ar fi acesta: "Eu sunt un dac integrat în Cosmos". Şi tocmai accesul acesta la inconştientul nostru dacic i-a permis lui Brâncuşi să devină, aşa cum scrie în majoritatea marilor enciclopedii ale lumii, cel mai mare creator al sec. XX alături de Einstein.

Eu sunt convins, că un astfel de destin e posibil pentru întreaga noastră naţiune, dacă ea ar urma calea iniţiatică a marelui sculptor. De altfel, celebrul istoric William McNeill în monumentalul său tratat despre ascensiunea Occidentului, conchide că ascensiunea pe calea civilizaţiei înseamnă, pe de o parte, o exprimare tot mai deschisă a subconştientului colectiv , iar pe de altă parte, diversitatea culturală şi prosperitatea civilizaţiilor occidentale se datorează în cea mai mare parte exteriorizării acestui inconştient.

Contradicţia dintre conştientul naţional şi subconştientul naţional este, aşadar, dilema centrală a fiinţei daco-române. Soluţionarea ei ar putea fi făcută pe două căi: 1) Să lăsăm lucrurile aşa cum sunt, să ne pierdem identitatea şi să irosim multe secole pentru a ne acumula un nou subconştient care să concorde cu conştientul şi astfel să intrăm în  scena istoriei în unul din mileniile viitoare sau 2) Să găsim căile de schimbare a mentalului conştient, armonizându-l cu inconştientul lăsat ca zestre de minunaţii noştri strămoşi şi să facem istorie în chiar acest secol XXI.

 Ce alegem ?   

| Home | Content | V. Boroneant | C-M Mantu | A. Rau | P. Soltan | N. Savescu | A. Vartic |