Patimi dupa Ioan (Chelsoi)
de A. Vartic
| home | 1 | 2 | 3 |"amurgul pasarii in frunze
prelung septembrie in zbor"
Ioan Chelsoi
III
Negrul isi linge-si cu buzele
sale senzuale inca doua patrimi de dolar chiar in ochii nostri; aha, perechea de chinezi s-a evaporat in ceata de sticla si otel, ma gindesc la tampitii (vezi etimologia acestui termen distrata cu tomonimicul Tampa)
autori de manuale de istorie care au vazut in chipul lui Decebal de pe Columna (care nu se stie daca este
chipul lui Decebal sau al lui Apolodor din Damasc, care tot o vitza de traco-dac era) doar niste buze
senzuale, nu si maretele construiri de andezit pentru slefuirea carora Romania nu are scule nici in epoca cind admirabilul Prunariu (care e asa de modest de parca nici el, nici sotia lui, nici copii lor nu sint romani moderni urbanizati si laudarosi)
zboara in cosmos, imbratisez imaginatia mea de basarabean venit pentru prima oara la NY cu imaginatia lui Ioan Chelsoi, poet roman si inginer electronist american din NY, sudez strategiile de vis ale curateniei de vis din restaurantul american cu frunza verde carpato-danubiana, aflata la 10 ore de zbor cu Airbusul (1070 km/ora), si soptesc incet: imi place NY-ul, m-am plimbat ca un vis (sic!) prin visul lui de sticla, beton si neo-patriarhal
(medicii americani de primordiala natiune romina Savescu si Cocioba mi-au organizat o plimbare de vis prin
noaptea de vis din Times Square), am mincat aici mici de un chil, si fripturi de doua chile si raci de cinci chile
(la care s-a intimplat sa participe cu pasiune absolut naturala si carpato-dunareana miticul Arsinel; o, ce distractie
a mai fost atunci pe Brooadway, in Astoria!), mi-am infipt dintii mei de 52 de ani in mango asa cum argentinieii isi
infibg pina mor coltii lor in tango, nimic, nimic nu lumineaza mai bine NY-ul decit poezia romanului Ioan Chelsoi scrisa in timpurile lui mitice traite in Romania (dar cum sa nu amintesc aici si pasiunea carpato-dunareana a fermecatorului medic Nick Stoian, care navigheaza pe Internet in cautarea
dacilor asa cum Columb naviga in cautarea Americii si apoi trasmite binevoitor experenta aceasta binevoitoare tuturor acelora care trec pe la restaurantul lui din Astoria).
Si ma rog acum (aici, in Basarabia
noastra contaminata de o strasnica criza umanitara, rezultat "firesc" al manipularii istoriei poporului romin de catre interesul geopolitic comunist si rusesc) (fiindca manipularea
istoriei devine, mai ales in globalizare, arma de distrugere in masa)
ca sa reuseasca poetul Ioan Chelsoi si in cucerirea spirituala a Americii, sa treaca peste conditia de inginer electronist american si poet pensionar roman la NY, sa iasa iar in largul splendid al limbii rominesti din gramatica oficiala a limbii romane si sa construiasca acolo, da, da, acolo, in inima de Siliciu a Lumii, noul cintec al limbii romane, globalizat-spiritualizata, scos din cripta de carte tiparita a cronicarilor si pus in cripta de Internet a lui Bill Gates.
Iubite frate Chelsoi, daca nu faceti voi treaba asta, cei care locuiti in inima Americii, daca nu puneti voi pe magistrala de Internet a lumii magistralele de civilizatie
carpato-danubiana, cine si cum poate face lucrul acesta? Cine si cum va mai raminea in Romania ca sa strajuasca vamile nedeclarate ale puterii noastre sufletesti? Cine si cum sa ingradeasca
cit de cit razbelul celor ajunsi la putere cu propriul popor?
Imi aduce apoi, cautindu-ma la telefon, tot peste o zi, noutatile din tara si din lume, dar si teancuri de ziare,
unde ROMANIA MARE sta alaturi de ROMANIA LIBERA, - vad in felul dulce in care isi propune serviciile sale teama ca nu cumva si eu, curatul roman (din punctul lui de vedere) din Basarabia sa
fiu cotropit de NY, ma duce apoi prin magazine sa-mi cumpere ghete de munte, de escaladat muntii, si eu vad in darurile aceste absolut sincere ale lui Ioan si Veronica Chelsoi, aceiasi teama
ca nu cumva sa fiu cucerit de NY si sa incep sa escaladez WORLD TRADE CENTER sau ROCKFELLER CENTER in locul muntilor care pazesc cararea spre cetatile sfinte ale dacilor.
Vin ambii apoi, Nelu si Veronica Chelsoi, vin din casa lor de vis
(masti africane prinse in virtejuri de carti,
harti si pluguri, lazi cu utilaj electronic si pictura naiva)
vin sa ma petreaca, vine sa ma petreaca in Basarabia mea de foame si violenta exceptionalul poet roman deghizat de NY in inginer electronist american, vine fratele meu Chelsoi sa-l petreaca pe eu-l meu de Vartic spre Basarabia noastra de intuneric si mizerie
(sfisiata de interesul geopolitic)
fiindca simt, o, cum simt lucrul acesta, fratele meu Chelsoi se teme ca nu cumva toti romanii sa vina la NY, unde este de lucru pina ingheta frica dez-umanizanta de saracie, unde este pace pentru toti, si sa ramina spatiul carpato-danubian pustiu pustiu pustiu de romani, gata de la sine pentru o noua ocupare barbara.
Ultimul strop de cafea americana e baut, asi mai bea cu placere inca un pahar de uz unic in imperiul rece de Rockfeler Center, dar nu indraznesc sa cer, in NY nu imbli cu
cersitul pe la prieteni, este atita cimp de munca incit e pacat sa spui ca nu ai bani de o cafea. Nelu Chelsoi lasa un dolar pe masa (12 lei moldovenesti), ma scotocesc si eu distrat prin
buzunarele mele sfisiiate in gauri enorme de saracia geopolitica din Basarabia, nu gasesc nimic "morganic" pe acolo, iar negrul desalat, satul, durduliu, fericit de sclipirea dolarului
(ce sta ca o lingura linga paharul de uz unic),
imbracat intr-un halat alb de o curatenie sclipitoare, sta-si gata linga noi, gata-si sa-si faca cu limba pliosc! (la fel de curata ca si halatul lui)
peste masa la care am patimit cu Nelu Chelsoi (pentru dolarul care sclipeste de parca este viu). Buzele lui senzuale (o, Decebalus per Scorilo), fundul lui gras (o, Traianus, tiranus homosexulus), gindurile lui lenese, cinta armstrog-ieneste bluzul multumirii pentru pacea stomacului din imperiul acesta de New York (unde este atita munca ca saracul om nu reuseste nici sa o deserveasca, nici sa se gindeasca la foamea care, vorba lui Cantemir, il invata
a fi muritor).
Iesim in strada, curentii Atlanticului se plimba in voie printre imensele bildinguri, ne
infasoara sufletul in nebanuite tornade, ne stringe in catuse de gramatica industriala gramatica noastra de romani patriarhali si da, da, ai dreptate, frate Chelsoi, lipsa frunzelor minate de
vint fac imposibil la NY versul lui Eminescu CE STA VINTUL SA TOT BATA PRIN FRUNZA DE TEI USCATA (care a
fost aplaudat pe 16 ianuarie, 2000 - pazea! in lectura mea - la Centrul de cultura al preotului si poetului Th. Damian, curajos semanator de civilizatie carpato-dunareana in codrii de
Manhattan, poet si preot roman ce construieste gura de rai din Botosani pe aceste piste magistrale - gogoliene - de neon de SUA),
frunza verde a romanului nu are aici spatiu de cring, nu are poiene cu luminisuri, nu exista in codrii de Manhattan luminisurile de la mijloc de codru des, dar omul este cald si aici, chiar si evreii de linga magazinele de bijuterii sint dragalasi pina la lacrimi
(desi fundurile si fesurile lor se misca in unduiri existentiale doar in preajma aurului din vitrine)
si las pustiului pustiul, las lui Ioan Chelsoi dragostea lui nemarginita pentru Romana, imi las si mie dreptul de a scrie fara urma de tihna, tragic si comic, fara dram de codru verde in fatza, anihilind cu toata puterea speranta obtinereii desartaciunilor dragalase ale lumii care tocmai se inmultesc.
New York - Chisinau - Danceni,
Ianuarie - februarie, 2000
