|
"amurgul pasarii in frunze
prelung septembrie in zbor"
Ioan Chelsoi
I
Ianuarie 2000, stam cu Nelu Chelsoi intr-un un mic restaurant din Rockfeler
Center, NY, USA; vad prin geamul mare si nespus de curat (pe romineste) patinatorii de pe micul lac artificail - ei distreaza breuglenian colosalele bildinguri de sticla si otel; vad
putinii pomi care nu sint inca striviti de acele fiare, blinde inca, de sticla si otel. Iar Ioan Chelsoi (Nelu), poet roman si inginer electronist american (ce dihotomie!) imi deapana de pe
antenele sale suprasensibile povestea patimasa a dragostei sale pentru Romania. O pereche de tineri chinezi (ce
pierdere colosala pentru China - fata este tare frumoasa si tare enigmatica)
isi stau si ei la aceiasi masa cu noi, isi beau si ei, incet, cafeaua din pauza de prinz, povestesc si ei ceva tihnit-tihnit, ca mesajul de pace si caldura al lui Lao Tzu (pe care, se pare, l-am mirosit ca pe-o mica floare mareata de munte, de Bucegi, de Virful Omu, abia in acest murmur splendid chinezesc
intr-o pauza de prinz din Manhattan). Uuuu, un negru mare, matahalos, rege suveran al tacimurilor murdare,
pluteste prin sala de mese ca fantomele bune la suflet (sic!) din povestile norvegiene, stringe vesela de pe mese cintind din toate moleculele sale negre de atita plastica geniala; spune
cintind, senzual si dragalas (nu cinic, ca multi dintre rromitsiganii nostri), Thank You! fiecarei patrimi de dolar pe care o gaseste sigur pe masa parasita de clenti (in SUA e o mare rusine sa nu lasi un dolar celui care sta ceva mai jos decit tine). Face lucrul acesta atit de talentat, atit de pentru nimeni, ca ma apuca groaza cind ma gindesc ce dea lume talentata (poeti, pictori, cintareti, muzicieni, actori, dansatori)
aduna America din intreaga lume pentru a-i pune sa spele liberi, nesiliti de nimeni (sic!), vesela pe la restaurante sau masinile pe la spalatoriile de masini (in numele depanarii tihniite a zilei de miine din inima codrului de bunastare americana).E superb acest Rockfeler Center, mister Chelsoi, aceasta prelungire de vis a lui Fifth Av, aceasta armonizare a sticlei, fierului si a
plantei umane, aceasta indaratnicie a omului de a se supraveghea pe sine insusi din oglinzile pe care tot el li-a construit. Da, e superb Rockfeller Center, frate Vartic, dar
priveste la tinerii acestea care nu au in comportamentul lor semne de punctuatie, la acesti tineri grasi, desirati, turbulenti, care dau din falci de parca ar avea funduri in loc de falci,
priveste la ei si compara: Romania e sfinta, acolo lungimea fundului pantalonilor nu desemneaza aria inteligentei omenesti; Romania este spirituala, acolo omul isi masoara prezenta sa in lume
cu turlele bisericilor proiectate pe brazi, pe munti, pe cer... Asa e, asa e mister Chelsoi, dar si poezia Domniei Tale nu are punctuatie, versurile sar din gramatica in limitele
de non-sens si din limitele de non sens se intorc istovite in gramatica la fel ca si frunzele uscate in ram. Poezia dumitale de tinerete e ca si proza aceasta de ianuarie din New York,
ca si cafeaua aceasta cu lapte, fierbinte, strasnic dorita de mine dupa prelungita primblare prin Metropolitain Museum, sorbita acum cu gituri incete, prelungi din paharul pragmatic
(ca un prezervativ!)
de uz unic, supramodern chiar acum in SUA. Nu te supara, frate Chelsoi, vad cum scoti mereu din buzunar servetelul de hirtie ca sa ma faci, poate, sa uit basmaluta carpato-dunareana pe care sotia mi-a pus-o in buzunare, dar ceasca de bocna
(cam nespalata)
din bodegile bucurestene de Curtea Veche, in care cafeaua rimeaza cu buzele a mii de utilizatori, e mai calda decit paharul american de uz unic, care ne impinge pe toti in imperiul de prosti mare cit media pe SUA
(medie care scade mereu);
poezia dumitale de tinerete e la fel de gustoasa, insa, ca si superba salata americana de legume, ce-mi indulceste inrudirea cu sfintul imperiu de sticla si beton american, conceput si construit de rasa alba. Poezia dumitale de tinerete nu e ca si furculita si cutitul de uz unic care imi da sanse sa traiesc cit mai mult cu putinta, nu e ca si guma de mestecat care-mi arde din antenele ce vor sa ma afirme violent in lume. Poezia dumitale de tinerete dezbraca de haine minunea chineza ce-si soarbe-si cafeaua in fatza mea si nimeni, nimeni nu se supara pe aceasta reintoarcere senzuala a naturii de sticla si fier la crinii ei chinezesti de tinerete si pasiune nexplorata de Lao Tzu.
Frate Vartic, traiesc in America de o multime de ani, am avut aici si bussinesul meu electronic
(inainte de a iesi la pensie), da, ai dreptate, m-am rafuit modernist, fara punctuatie, cu regimul comunist, dar
n-am plecat inca din Romania. Sint zi si noapte in Romania, in unda verde a Dunarii si a Carpatilor.Frate Chelsoi, am mers amindoi pe Fifth Av, din sala Sumer a lui
Metropiltain Museum, atit de balcano-danubiana in matca ei de simboluri, dar fara nici un colt cit de mic de veche civilizatie carpato-dunareana (care intrece in miracol, compozitie, coloristica, geometrie, cosmogonie toata oala - sic!!! predinastica a Sumerului), am mers incet, batuti de vintul rece, atlantic, pe linga patriarhalul Central Park, printre evreii grasani din magazinele de aur si negrii grasi
din vinzarile de strada (ei vind mai ales ceasuri si noi discutam, discutam de ce o fi inflorit bussinesul
acesta cu ceasuri ieftine, poate furate, in comertul stradal din NY);
am roit incet prin magazine de rochii si de compiutere, am admirat ultimile televizoare japoneze cu ecranul de 2 metri, ne-am incalzit pe roua escalatoarelor care duc incet fiinta omeneasca spre strafundurile de Siliciu, Oxigen si Carbon - cita placere, cit miracol e sa vizitezi magazinele electronice de pe Fifth Av condus de un poet roman
(cu citeva carti formidabile aparute la Cartea Romaneasca)
ajuns inginer electronist american. Romania esti dumneata in versul supramodernist pe care America nu il receptioneaza cu antenele sale supramoderniste din blocuri de 100 de etage. Ba chiar Dumneata esti dovada cea mai suprinzatoare a faptului ca dacismul si ortodoxismul sufletului rominesc se poate armoniza cu civilizatia globalizatoare si pragmatica a New Yorkului...
O, daca America ar consuma si poezie asa cum consuma acesti doi tineri chinezi cafeaua din paharul de uz unic?! O, daca America ar pune in vitrine nu numai aur si electronica,
ci si simple cuvinte, poate si romanesti, unice in felul lor, fiindca limba romana este unica limba indo-europeana in care numarul consoanelor este echilibrat de numarul vocalelor, unde
gramatica sare din cuvinte asa cum versurile lui Ioan Chelsoi sar din gramatica si-si plimba-si fermecator goliciunea adolescentina pe foile de brustur virtual ale vesniciei noastre sexuale. O-Yes-frate-Vartic, cuvintele din poemele mele au calatorit nitel dincolo de gramatica, - dar America nu e un poem, America e un buhai violent de otel, New Yorkul este cel mai
mare buhai de otel din lume, trimis de Poseidon unui Minos pe care nu-l cunosc; drogurile se vind pe aici la tot pasul, chiar daca nu vezi traficantii de droguri; fetele se vind la tot pasul
chiar daca nu vezi proxenetii care le pazesc; aici omul si fiara de beton se contopesc, discut zi si noapte problemele astea cu sotia mea, cu Veronica, astept numai sa-si termine si ea
cariera de americanca si ne ducem in tara.
New York - Chisinau - Danceni,
Ianuarie - februarie, 2000
|
