Istoria Romaniei,
subiect senzational de demnitate
eseu de A. Vartic

 

Adagio
In anul 2000 la Isaiia (Iasi) a fost descoperita o colectia impresionanta de statuiete feminine precucuteniene denumita de specialisti "Adunarea Zeitelor". La inceputul anului 2001 arheologul Dragomir Popovici, directorul stiintific al Muzeului National de Istorie, prezenta la Bucuresti formidabila expozitie "O lume regasita. Satul cucutenian de la Poduri", sat unde se descoperise o alta minune cucuteniana, complexul ritual de statuiete "Soborul Zeitelor". In 1997 arheologul Dan Monah editeaza la Piatra Neamt o aleasa monografie inchinata artei plastice cucuteniene. La Chisinau apare in 1998 monografia fundamentala a arheologului Valentin Dergaciov despre depozitul de figurine si artefacte cucuteniene de la Carbuna, Basarabia, unde este publicata si formidabila figurina incrustata cu siruri de romburi si trunghiuri (vezi prima pagina a acestui eseu). Arhitectul Silvia Paun editeaza in 1996 la editura Tehnica un studiu comparativ deosebit de valoros "Identitati europene inedite Italia-Romania"  despre continuitatea spirituala in spatiul carpato-dunarean, studiu in care civilizatia cucuteniana sta la loc de mare cinste. Si academicianul Mircea Petrescu-Dimbovita, in recentul discurs de primire in Academia Romana, aducea un elogiu binemeritat stralucitei civilizatii cucuteniene. In anii din urma la Scanteia, la sud de Iasi, arheologul Cornelia Magda-Mantu a descoperit importante vestigii cucuteniene, vestigii pe care li-a pus in timp cu cele mai moderne metode de datare. Datele dnei C.M. Mantu, editate si intr-o exceptionala monografie (vezi C-M. Mantu, "Cultura Cucuteni. Evolutie, cronologie, legaturi ", Piatra-Neamt, 1998), pun sigur civilizatia precucuteniana si cucuteniana inaintea epocii dinastice din Sumer si, astfel, relanseaza stiintific discutia inceputa in anii 90 ai secolului trecut de M. Gimbutas cu privire la "primordialitatea Europei de Sud-Est" ca leagan spiritual al omului modern (relansata mai recent de ipoteza turbulenta a dlui Napoleon Savescu din New York care sustine, mai artagos decit N. Densusianu, ca omul modern de pe intreaga planeta a fost civilizat de carpato-dunareni, vezi: Napoleon Savescu, Noi nu suntem urmasii Romei, Inact, Bucuresti, 1999).

Ce au mai lasat cucutenieii dupa ei? Cele mai mari vase de lut ale Neoliticului predinastic, cele mai geniale (sic!!!) poeme geometrice pictate in culori in acel Neolitic, minunate picturi care au rezistat intemperiilor 5000-6000 de ani (ce tehnologie superioara de facere a acelor oale mari, ce tehnica magnifica de folosire a materialelor si a vopselelor!!!), uriase cunostinte arhitectonice (temple, sate fara bordee, cu multe case in 2 si 3 nivele) si cosmoginice, tehnici agricole pe care le-ar invidia si Evul Mediu european, inginerie metalurgica etc, etc - iata ce reprezinta Cucutenia pe timeline-ul omului (armonizarea deplina a fiintarii pamintesti cu viata ciclurilor cosmice ar fi, poate, cea mai importanta cunoastere a cucutenienilor si aceasta cunoastere, spune undeva si Mircea Eliade, urmind pe Hegel,  nu poate fi cunoscuta din armonizarea moderna a Fiintarii Universale cu plumbul ziarelor de dimineata).

Dar sa revenim la povestile romanesti. Daca dnii "ziaristi" (facem si noi ziaristica, dar cum sa nu-i iau in ghilimele, daca publica articole provocatoare, nefondate si nedocumentate)  ar fi citit macar citeva povesti populare romanesti,  daca isi bagau dulce capul de copil in poala dulce a bunicii, sau in miinile calde ale bunelului, ar fi stiut ca in multe din acele povesti EROUL DESCOPEREA CIMPURI DE OASE OMENESTI LA HOTARUL DINTRE DOMENIUL CUCERIT DE OM SI CEL DE DINCOLO (vezi, la P. Ispirescu, in textul celebrei povesti "Tinerete fara batrinete" cum sta scris: "Si apucind calea catre rasarit, s-a dus, s-a dus, s-a dus, trei zile si trei nopti, pina ce ajunge la o cimpie intinsa, unde era o multime de oase de oameni"). Or, posibil, cucutenienii isi scoteau mortii din tara (poate dupa o  incinerare prealabila, dar urma acestor incinerari, cum am aratat in una din cartile noastre depsre daci, o poate "masura" stiintific adulmecarea spectrometrica a Cobaltului, elementul adunat de organismele vii pentru a-si intari imunitatea, vezi A. Vartic, Magistralele tehnologice ale civilizatiei dacice, Basarabia, Chisnau, 1998) si de aceia cimitirile lor nu pot fi gasite. Schlimann a descoperit Troia mergind pe versurile Iliadei. Noi de ce n-am lamuri macar ipotetic cu ajutorul miturilor, povestilor si legendelor romanesti enigma lipsei cimitirelor cucuteniene?

Nu insist ca ipoteza noastra cu privire la ducerea mortilor dincolo de hotarele Cucuteniei (sau dincolo de hotarele comunitatii locale), incinerarea lor si chiar macinarea oaselor pe acolo de vinturile "tineretelor fara batrinete", sa fie pusa cu titlu de senzatie in ziare si reviste. Dar aparitia in povestile romanesti, la hotarul de fiintare a omului, a unor cimpii intinse cu "o multime de oase de oameni", are cel putin o baza logica de cercetare, confirmata stiintific de structura povestilor din intregul areal romanesc de la Timoc pina la Nistru. Baza asta, slava Domnului, nu poate fi nici stearsa, nici scoasa din enciclopedia fiintarii lui Homo Sapiens.

Inca o sugestie. Se stie ca ritualurile canibalice au fost (si mai sint) practicate de popoarele asa zis primitive, dominate de barbati, de vinatori razboinici. Barbatii sint, in mare parte, cei care consuma carnea dusmanului  ucis in lupta (tot barbat) pentru a-i lua puterea fizica si spirituala. Barbatii, nu femeile...

Or, civilizatia cucuteniana, cum demonstreaza cu seriozitate cercetarea arheologica fundamentala (vezi acele exceptionale "soboare de zeite", descoperite de arheologi, cum aratam mai sus), a fost una  matriarhala, pasnica si agricola

(cercetarea arheologica a M. Gimbutas demonstreaza stiintific ca acei oameni de Cucuteni erau pasnici, spirituali, luminosi, agricultori, nu razboinici)

(ba chiar faptul ca la moastele Sfintei Paraschiva la Iasi se aduna anual peste un milion de oameni vadeste ca urmasii cucutenienilor continua sa venereze femeia-zeita, mama, nascatoare de viata si aducatoare de pace, sanatate si binefacere - dar din acest superb hagialic romanesc nu se face senzatie, desi aduna cam tot atitia oameni cit vin anual la Mekka sau la spalatul ritualic din Gange).

Civilizatia matriarhala cucuteniana, pasnica, agricola, nerazboinica, nonviolenta (iata ce scrie ziarul New York Times despre studiile caprato-dunarene a M. Gimbutas: "Rings with the belief that knowledge about goddess-worshipping past can guide the world toward a sexually egalitarian, nonviolent, and 'earth-centered' fiture." ) nu putea sa pastreze la sinul ei (prin canibalism) domeniul fizic al fortei brutale (pe care o jinduiesc canibalii din bazinul Amazonului sau Micronezia) (si Mircea Eliade a elogiat cartile M. Gimbutas: "This splendidly illustrated book brings toghether an archaeological documnetation hardly to be found elsewhere"). Romanul si azi spune: cele rele sa se spele, cele bune sa se adune. Raul, mortul, sugereaza povestile romanilor, era dus la hotare, trecut in domeniul de uitare al demonilor si al zmeilor, al hircelor, al lui Statu-palma-barba-cot, pentru a permite noului sa renasca curat in comunitatea omeneasca, sa regenereze fara urmele rezidurilor activitatii pamintesti, prin unirea pura a Cerului cu Pamintul in burta divina, romboidala, a femeii, a mamei nascatoare.

Mitul regenerator al "frunzei verzi" , cintat de romani ca "tatal nostru", tocmai de aceea sta in capul tuturor producerilor artistice ale poporului roman. "Frunza verde" este nu numai simbolul  regenerarii anuale in spatiul carpato-dunarean de anotimpuri clare, ci mai transmite tonul, metrica, rima, sensibilitatea si spiritualitatea lui Homo Sapiens din Europa de Sud-Est tocmai din vremile pre-istorice (vezi studiul nostru "Variatiuni pe o tema de Calude Levi-Strauss") , sensibilitate si spiritualitate care poate fi urmarita si in plastica cucuteniana, dar si in felul cucutenienilor de a se manifesta arhitectonic, prin construit si prin incrustarea construitului cu motive geometrice primordiale (unghiuri, spirale, romburi, zig-zaguri, cercuri, meandre, triunghiuri, trei linii, linii paralele si perpendiculare, verticale si orizontale etc). Urmele acestui construit plastic (pe care si-a construit si M. Heidegger intrebarea cu privire la tehnica), puternic spiritualizat (Mircea Eliade mai spune undeva: "orice decor geometric este metafizica") sint atit de prezente in construitul recent al romanilor incat arheologii pun cu seriozitate intrebarea cu privirea la continuitatea spirituala cucuteniana si precucuteniana in spatiul de geneza al poporului roman (vezi comunicarea dnei C-M. Mantu "Cucuteni - astazi" pentru cel de al II-lea Congres International de Dacologie din site-ul www.dacia.org). Vechiul mit al "mesterilor mari", ca si cel al Maiestrei care re-invie din cenusa ei, mit de care nu ne vom lasa nici cu un milion de pagini de ziare ce relateaza violarea fiicelor de catre tatii lor bolnavi psihic, bate magnific la geamul devenirii Romaniei in globalizare, bate mult mai frumos si mai spiritual decit nenorocita informatie despre "canibalismul cucutenienilor", mediatizata  fara nici un pic de responsabilitate de unele ziare din Romania...