Istoria Romaniei,
subiect senzational de demnitate
eseu de A. Vartic

 

Allegro
Chiar si bunul simt, daca e intors pe dos, arata mizerabil. Chiar si superbii cucutenieni, acei care au construit, poate, cea mai desavirsita civilizatie a Neoliticului ("renasterea neolitica de tip italic " cum o numesc multi erudti), pot provoca repulsie si oroare daca sint comparati de catre massmedia de mare tiraj cu mincatorii de oameni ai lui Robinson Crusoe. Ci, iata, cu interesul (sic!!!) unor ziaristi si editori de ziare din Romania, cucutenienii au ajuns (in luna mai, 2001) mincatori de stirvuri omenesti inainte de ai cunoaste cetateanul roman si opinia publica internationala drept minunati creatori ai "renasterii neolitice" (la MetMuseum-ul din New York inca nu a ajuns oala mare cucuteniana, pictata cu simboluri geometrice si cosmogonice; maretia ei constructiva si plastica, insa, va umbri sigur "olitele" contemporane din Suza sau Samarra). Mizeria atacului mediatic brutal si iresponsabil a iesit la suprafata, si in cazul cucutenienilor, inaintea mediatizarii serioase, fie si senzationale, a rezultatelor cercetarii fundamentale arheologice si antropologice.

Iar provocarea cetateanului cu "stiri istorice"  false, punerea in manualele scolare a unor ipoteze "istorice" nefondate din punct de vedere stiintific (asa ne invata stiinta dominatiei geopolitice) aduce atingere grava sigurantei nationale a oricarui stat. Fiindca (ia-n sa ne uitam la "fratii nostri" din Basarabia, acolo romanul din partea stinga a Nistrului s-a razboit singeros in 1992 cu romanul din partea dreapta a Nistrului) manipularile istoriei au si devenit in globalizare crincene conflicte religioase, etnice, politice. Iar manipularea istoriei Romanieii, adica si a spiritualitatii romanesti, de catre ideologii fostului regim comunist, a devenit cumplita arma de distrugere in masa mai ales acum,  in conditiile tranzitiei: mentalitatea comunista, construita artificial, a intrat in conflict tragic si cu fondul de baza al spiritualitatii spatiului etno-cultural romanesc, si cu cel european si euro-atlantic. Manipularea iresponsabila a istoriei a provocat, astfel, aceasta neputincioasa (si, uneori, chiar rusinoasa) ne-acomodare a Romaniei la globalizare (si nu dacismul si ortodoxismul, cum sustin unii). O tara in care peste 50% din cetateni nu sint mindri de patria lor nu poate fi orientata spre efortul dur de ajungere din urma a trenului euro-atlantic. O tara in care cultura si istoria sint batjocorite nu poate avea, insa, o majoritate de cetateni mindri de patria lor. Crincena dilema!

In aceste conditii de criza acuta (de lipsa acuta a unui vector clar de "interes national" in globalizare, armonizat cu harta culturala milenara a carpato-dunarenilor) domeniul istoric trebuie mediatizat cu mare atentie si e obligatoriu sa aiba la baza, mai ales pentru timpurile dinaintea "alfabetizarii", dovada sigura a stiintei arheologice. Fara artefactul descoperit in stratul epocii, fara punerea acestui artefact in timelinul Lumii cu ajutorul cercetarilor fundamentale de teren si de loborator, fara studii comparative pluridisciplinare, surfingul mediatic senzational in spatiul ipotezelor estravagante si a iluziilor desarte poate deveni (chiar devine) in globalizare, repet, arma de distrugere in masa...

Iata, insa, ca intr-un cunoscut sector al presei romanesti de mare tiraj zilele acestea au fost multiplicate provocator stiri nefondate stiintific despre "canibalismul cucutenienilor". Fara nici o dovada arheologica, antropologica sau macar etnologica (macar a bunului simt intors pe dos, de la care am si inceput) se inmulteste cu staruinta prin tara si prin lume ideea ca stra-stramosii cucutenieni isi "agatau mortii in copaci, ii uscau, si apoi ii mincau". Saraca Marija Gimbutas, genial arheolog american, cea care a readus lumii valorile exceptionale, pacificatoare, luminoase ale omului Sud-Est european, si in special ale celui de Cucuteni, se vircoleste ca sarpele in mormintul ei din Lumea Noua. Dar ce le pasa acestor formatori de opinie din Romania de cartile si hartile fundamentale, academice, ale cercetatoarei din SUA, bazate pe studiul stratificarilor milenare (vezi bibliografia selectiva in site-ul "From Rhombus to Internet. A Geometrical History of the Homo Sapiens"), cind ei au penita balcanica si patima bucuresteana pentru provocari mediatice zilnice? Ce le pasa lor de fenomenalul musterian de la Molodova, de pe Nistru, de neasemuitul aurignacian si gravettinan oriental din N-E Romaniei de la Branzeni, Mitoc, Ripiceni, Ceahlau, Cosauti, de uluitorul romanello-azilian de la Cuina Turcului?

Cetateanul roman, dar mai ales tinarul cetatean roman, este chemat zi si noapte (acum, in deplina criza a tranzitiei) de masmedia la distractii fara sfirsit, nu si la munca nemteasca de dupa 1945 (bazata pe arhetipul cultural german); asa miorlaitul distractiv al masmediei din tarile sarace (sau din tarile in care tranzitia nu merge) cinta in ton cu manipulatorii istoriei. Accelerarea istoriei, inertia istoriei, sfirsitul istoriei, obsesia vidului sau a labirintului, istoria sociala sau cea a mentalitatilor, incercarea de a echilibra lipsa sensului existential in globalizare cu fondul cultural al trecutului etc, adica toate doctrinele frumoase ale istoriografiei moderne se pierd neputincioase in fata manipularii salbatice a bunului simt comunitar orientat spre consum si interes geopolitic. Cu atit mai mult "fiecare epoca are nevoie... de o referinta anterioara pentru a se defini" (Al. Zub, In cautarea unei paradigme,  Xenopoliana, II, 1994, 1-4, p. 4). Cu atit mai mult fiecare epoca trebuie invatata la scoala rostul fundamental al fiiintarii, rost cunoscut si de cucutenieni, rost fara de care omul trece in nefiinta asa cum au trecut Neandertalii si Cro-Magnionii:  viata omului e posibila doar in cautarea armoniei si echilibrului, nu a placerii (de aceea in pictura cucuteniana unghiurile sint armonizate cu romburile, spiralele cu meandrele, liniile drepte cu cele curbe).

Ma uit, deci, la propria "referinta anterioara", la straturile de istorie primordiala a omului de sub picioarele noastre de romani, la  mindretea de oale cucuteniene, pictate genial cu monumentale poeme geometrice si cosmogonice intre 4500 si 3200 BC (adica inaintea civilizatiilor predinastice din Egypt si Sumer), ma uit la superbele temple miniauturale cucuteniene, modelate din lut ars, adevarate encilopedii ale Neoliticului, ma uit la uimitoarele statuii de zeite cucuteniene, incrustate cu romburi, triunghiuri, lanturi de romburi si de triunghiuri, ca pe minunata statuieta de la Carbuna (vezi prima pagina a eseului), si vad istoria Romaniei doar ca un subiect senzational de demnitate.

Ca ce reprezinta spirala sau rombul, semne primordiale geometrice adorate de cucutenieni (dar si de romani)? Poate simbolul manifestarii universale prin moarte si renastere a creatiei divine? Ce dainuie in crucile neolitice ale acelorasi misteriosi cucutenieni? Ele ne povestesc, poate, de constelatia Lebedei, ce strajuieste si rinduieste calea Lactee. Ce aduna in cosul sau de stele nova, care apar si dispar enigmatic pe cerul instelat, W-ul spectaculos al Casiopeei, pictat si el cu geniu de catre cucutenieni?

Ah, nu e stiintific, dar imi vine sa versuiesc neacademic cu paleta lor cucuteniana, asa cum si Nichita versuia pina la necuvint limba romana, certind pe Euclid sau deplasarea spre rosu (pictata si de cucutenieni). Imi vine sa-mi pierd barba mea sura in miini, ca si acel strabun de Hamangia sau Tirpesti, si sa vremuiesc cu cerul noptii in tacere-trecere (naiv si marin), nemanifestat,  asa cum vremuieste "Matca" acelui genial oltean Sorescu, care a provocat Occidentul cu tulburatoarea viitura a spiritualitatii primordiale romanesti, moderne din paleolitic pina in globalizare, adica referinta solida de fiintare din paleoliticul aurignician pina in globalizarea de web (inainte de acel Homo Sapins din aurignician omul modern, dotat cu paleta actuala de cromosomi, nu se regaseste in sapatura arheologica).

Si, iata, nu ma indur sa dispar fara de urma in linistea eterna, fiindca imi mai sta (senzational si demn) in ochi si amuleta de la Mitoc, Dealul Galben, de linga Botosani, din paleolitic, 26.000 ani i. I.H., datare cu carbon 14 (vezi prima pagina a eseului), amuleta  pe care a fost incizata prima tabla matematica a omenirii, primele unghiuri, primele 2 si 3 linii paralele si prima cunoastere a cifrelor 3, 6 si 9 (amuleta a fost descoperita de arheologul V. Chirica, vezi studiul dumnealui The Gravettian in the East of the Romanian Carpathians, Iassy, 1989) . Fiindca ma omeneste, adica ma pune in timpul real al omului (senzational si demn) si Madona de la Cosauti, de pe Nistru, tot din paleolitic, de prin 16.000 i. I.H., ornamentata si ea cu linii geometrice si matematice (vezi I. Borziac, Inceputurile istoriei Moldovei , Stiinta, 1996, p. 84-94). Creatorii acelei madone cunosteau sania trasa de reni (domesticiti!?) si drumul stelelor pe cer

(erau timpurile Marelui Ghetar paleolitic si zona geografica a tarii noastre era locuita de uriase turme de reni, care constituiau uriase resurse alimentare pentru micul grup de Homo Sapiens Primordial de atunci; om nascut de aceiasi trusa genetica ca si a noastra, inclusiv in partea ei de inima si spirit; om care se tinea, poate, de zonele reci si din cauza putinatatii catastrofalelor boli virale si bacteorologice tinute la distanta de Marele Ghetar).

Dar acel romb primordial de la Cuina Turcului, de la Portile de Fier, de pe Dunarea Sacra, de aproape 13.000 de ani (construit pe acelasi algoritm de 9 linii paralele ca si dedublarile si unghiurile de la Mitoc), cite carate de demnitate senzationala carpato-dunareana are (vezi Al. Paunescu, Arta epipaleolitica de la Cuina Turcului , in Revista muzeelor, 4, 1969, p.346 sau Al. Paunescu, Epipaleoliticul de la Cuina Turcului, SCIV, 1970, 1, p.3)?

Dar acele prime sapaligi sau, poate, chiar pluguri de la Schela Cladovei, din mezolitic, cit fac la tirgul referintelor fundatoare de civilizatii (vezi V. Boroneant, Decouvertes d'objets d'art epipaleolithique dans la zone de Portes de Fer du Danube, Revista di Scienze Preistoriche, 1969, XXIV, 2, p. 283-298 sau V. Boroneant, Noi date despre cele mai vechi manifestari de arta plastica pe teritoriul Romaniei, SCIA, seria Arta plastica, t.19, 1, 1972, p. 109-115)?

Creatiei ii repugna evolutia. Daca Creatorul ar fi avut un plan, El s-ar fi plictisit de mult.  Se pare ca fiintarea a cucerit noi spatii de manifestare, inclusiv de manifestare culturala, tocmai in pofida evolutiei lenese, a dezvoltarii liniare, pragmatice, creatoare de urit universal (vorba lui Creanga din Stan patitul). Aparitia unghiului si a celor 3, 6 si 9 linii paralele la Mitoc nu poate fi regasita nici intr-o structura evolutiva  anterioara. Unghiul de la Mitoc-Dealul Galben, Botosani, Romania este un act imposibil din punctul de vedere al evolutiei si tocmai de aceea acel unghi primordial devine acum, in globalizare (acum, cind lumea s-a trezit fata in fata cu cea mai strasnica criza de identitate), cea mai de pret creatie a lui Homo Sapiens.   Prin acel unghi misterios omul modern isi regaseste aici, pe pamint, dar si acum, in paienjenisul de siliciu si fier al globalizarii, patria si sensul fiintarii sale (vezi cartea noastra "Weg und WWW. A Portret of the World with Hedegger", Basarabia, Chisinau, 1999).

Nu ma uit, deci, ca la un proces evolutiv la spectacolul paleolitic si neolitic al fiintarii primordiale omenesti pe malurile Dunarii Sacre (mult inaintea roirii acelei fiintari pe malurile Tigrului si a Eufratului, al Nilului, Indului, Gangelui, riului Galben). Ma uit spre acel trecut de unicala "referinta anterioara" ca la un miracol, dar... troienele de manifestari spirituale neolitice (sute de mii de statuiete feminine pictate geometric in culturile Starcevo-Cris, care s-a intins de la Timoc pina la Nistru, Vinca-Turdas, Vadastra si Rast, Parta, Hamangia si Gumelnita, Tartaria si Danceni, toate predinastice), culmineaza cu mindrii cucutenieni despre care, iata, ni se tot repeta prin masmedia (fara nici o dovada stiintifica), ca isi spinzuaru mortii in copaci, ii uscau si apoi ii mincau ( cu tot cu oase, fiindca oase umane nu se gasesc in santierele arheologice cucuteniene, doar in situl de la Scinteia argeologul C-M. Mantu a descoperit citeva oase de copil)

(pentru a se vedea locul foarte inalt al lui Homo Sapiens din paleoliticului superior carpato-dunarean si nordpontic vizavi de cel din Anatolia, Palestina si muntii Zagrosului vezi cartea reputatului arheolog James Mellaart, Earliest Civilisations of the Near East, London, Thames and Hudson, 1965 si pe cele ale lui G. V. Child, Man Makes Himself, London, 1963 si S. Cole, The Neolithic Revolution, London, 1963, iar pentru notiunea de "revolutie geometrica", propusa de noi ca baza spirituala a "revolutiei neolitice", vezi cartea noastra "O istorie geometrica a lui Homo sapiens" )

Nu vreau sa cintaresc aici (nici nu avem ce cintari!!!) ipoteza naucitoare cu privire la "canibalismul cucutenienilor" (adusa  la zi cu instrumentele provocarilor mediatice moderne) cu tot greul descoperirilor senzationale (la cota valorica mondiala) ale stiintei fundamentale arheologice. Intreb simplu omul care a decis publicarea si, mai ales, mediatizarea unei asemenea stiri: chiar Va inchipuiti, fie si la limita cercetarii imposibilului, ca in arealul de clima nord-carpato-nistrean (clima din timpu cucutenienilor nu se deosebea prea tare de a noastra), umed si cald, cind mortul chiar si iarna nu poate fi tinut mai mult de 3 zile, se poate ca la umbra copacilor sa usuci un mort? Pai, el este imediat umplut de muste cu oua, este consumat total in alte citeva zile de larve si de bacterii, de ciori si de stirvari... Oasele, insa, uscate de soare si de vint, ar sta temeinic pina azi tot pe acolo, ingropate de timp prin paduri si cimpiii (dar arheologii, cum spuneam, nu au gasit oase de cucutenieni - doar citeva la "Scanteia", si nu exista dovezi ca acei cucutenieni devorau si oasele semenilor lor; atunci le-ar fi devorat si pe cele de ovine, porcine, bovine, care se gasesc cu duiumul in siturile cucuteniene!!!). Dar la oasele cucutenienilor vom mai ajunge...

Or, cercetarea arheologica si antropologica ne spune: nici o cultura "canibalica", dar absolut nici una (si pe acolo, pe unde s-a manifestat, canibalismul era ritualic, nu alimentar) nu a creat macar o mica parte din valorile spirituale si tehnologice ale cucutenienilor. Tocmai crearea si folosirea logica, in masa, a simbolurilor geometrice, pictate cu un fast estetic nemaiintilnit in neolitic, a facut posibila uriasul salt tehnologic al cucutenienilor (poate si al intregii umanitati!!!), tocmai acest salt tehnologic care a unit  simbolurile cosmice si pamintesti, lutul si focul, mintea si sufletul omenesc (lipsa violentei fizice, razboinice, in acea societate matriarhala tot nu s-a atestat stiintific si la lucrul acesta vom mai reveni) nu dau nici o sansa ipotezei amarite care ataca acum iresponsabil timpul universalei omenii romanesti.

Iata, insa, ca prin "arhetipizarea mediatica" a termenului "canibalismul cucutenilor" se poate "demonstra" ca temele "actuale" ale "degenerarii" poporului roman au si "vechime istorica"... Acum amatorii de pradalnica senzatie (da, da senzatiile de felul celei discutate de noi prada interesul national al Romaniei de a ajunge - alergind onorabil din urma -  natiunile civilizate ale Europei) scuipa  in labe (zic labe fiindca putinta miinii pune hotare mintii, iar puterea picioarelor pune talaghire inimii) : "canibalismul cucutenienilor"  lamureste "degenerarea moderna" a poporului roman. Adaugat "dacismului si ortodoxiei noastre conservatoare" , mai poate sustine, tot nefondat stiintific, amaritul exeget (nu se gindeste sa puna cu demnitate pe masa discutiei maretele constructii cosmogonice ale dacilor /vezi cartea noastra "De la topografia cosmogonica la Kogaionon"/, neintrecute la vremea lor, sau exceptionalele biserici ortodoxe, pictate in exterior, din Nord Estul Romaniei) acest "canibalism cucutenian" arata-iata (presa a scris!!!) de ce romanii nu sint primiti la masa cea mare a lumii. 

Dar cum oare acest popor roman, european prin excelenta (ar fi bine sa cercetam fundamental, spre binele integrarii Romaniei in UE si NATO, felul cum s-a armonizat cu modelul american comunitatea romaneasca, ortodoxa si dacica, din New York), a pastrat in broderii, in cioplitura pietrii, in incrustarea lemnului, in desenul de pe oalele de lut, in covoare, in arhitectura superba a casei, a podurilor si a portilor, a gardurilor, a instrumentelor agricole si a celor muzicale, tot repertoriul geometric si coloristic al cucutenienilor si nu s-a gasit nici o urma, cit de mica, cit de firava (in mituri, in ritualuri, in legende, in povesti) de canibalism? Cum oare poporul roman a conservat integral si repertoriul alimentar al cucutenienilor, descoperit de arheologi (grine, boboase, prune, visini, mere, pere, peste, pasari, carne de porcine, ovine si bovine - tripletul alimenatr neolitic, fara carne de cal etc) intr-o varietate care nu lasa loc (nici in visele cele mai urite) spinzurarii mortilor prin copaci in vederea consumarii lor alimentare?

Feti Frumosi si Ilene Cosinzene, dar si voi, poeme geometrice si cosmogonice cucuteniene, iata ca nu aveti dreptul nici la istorie, nici la buna cuviinta a provocatorilor din masmedia romaneasca, cei care ii "doteaza" pe cucutenieni cu paduri (si padurea, codrul, este spatiu de geneza spirituala al poporului roman, european, dar carpato-dunarean) unde mortii sint agatati prin copaci, pusi la uscat pentru a fi mai apoi mincati... Or, mai repede asi crede ca strabunii cucutenieni isi puneau mortii in rachete cosmice si ii trimiteau pe Jupiter sau pe Neptun, decit in aceste "moderniste"  paduri neolitice de spinzurati... Mai repede asi aduce inapoi  vremea Alkionei (este vorba de dialogul lui Platon "Alkiona", in care Socrate dovedeste ca este mai usor sa prefaci o femee in pasare, decit sa inveti sa cinte la flaut pe cineva fara auz muzical), care a trecut, fiindca, iata, cind aude de "canibalii cucutenieni ce-si spinzurau mortii in copaci pentru ai usca si minca" si Liviu Rebreanu isi misca cu durere, ca si Marija Gimbutas, oasele in mormintul de veci...