Secolul IX d.H. nu ne-a fost nici el prea norocos. Alt grup de slavi sosesc in nord: cehii, slovacii, polonezii mai tarziu. Tot atunci sosesc si ungurii, care, dupa un prim esec in cucerirea Transilvaniei, vor patrunde in aceasta prin secolul al XI-lea. Acum, ca toti se simt ca acasa, singurul popor care-i poate deranja, suntem noi. Faptul ca NOI (?) am decis ca nu mai suntem urmasii celui mai vechi popor din Europa, urmasi ai dacilor, nu face decat sa-i multumeasca pe ai nostri apropiati vecini. Altora mai indepartati le produce confuzie. De fapt, noi am aparut oficial pe harta lumii sub noul nume de romani, prin 1859, facandu-i pe multi sa ne numeasca "un popor nou aparut in Europa, cu radacini incerte". Cui serveste sa ne mintim pe noi insine. Este ca si cum un leu isi doreste sa fie pisica.

Discutiile continua fara ca nimeni sa se mai gandeasca la lungimea drumului.

• De asta data am luat ceva mancare cu noi sau tot ca anul trecut, nimic? intreaba Dan.
• Sa lasam putin la o parte mancarea si sa ne uitam in jurul nostru, propune generalul. Dupa ce am vazut ce am vazut cu voi, consider ca orice om care este nascut in tara asta trebuie sa vina aici, ca la pelerinaj, cu copiii, cel putin o data in viata, daca nu o data pe an, spune acelasi general, captivat de cele vazute.
• Eu nu i-am adus inca. Spre rusinea mea.
• In sfarsit, se pare ca acea coloana de templu, gasita anul trecut prin apa acestui "raulet", inca exista.
• Aceasta este, nu?
• Da.
• Hai s-o vedem mai de aproape.

Acum stam si ne uitam la aceasta coloana de andezit, inalta de 1,5 metri si cu un diametru de 1 metru.

• De unde o fi adusa oare, de catre acest raulet ciudat, iubitor de arheologie?
• Astazi ea blocheaza partial cursul lui. A fost cioplita de daci acum 2000 si mai bine de ani.
• Sa-i facem o poza, s-o respectam.
• Vedeti, malul este abrupt si acolo sus sunt niste terase colosale. Probabil, de undeva de acolo de deasupra a cazut.
• Nu e pacat ca un rau sa aduca la lumina coloane de temple de cetati si arheologii nostri sa nu vina sa le ridice, sa le studieze, sa le cerceteze asa cum atatea popoare civilizate o fac?
• Coloana asta lasata in mijlocul acestui rau asteapta sa fie impinsa ceva mai departe, mai spre arheologi, spune razand Dan.

• Ia uite, Nicule, gasim cascade exact ca in filme, ca in Africa! Nu aici, acolo!

Trebuie sa recunosc ca daca anul trecut am fost pedepsit de Zalmoxes si nu mi-a mers nimic, nu mi-a mers aparatul de fotografiat, nu mi-a functionat casetofonul, anul acesta am venit pregatit cu tot felul de baterii, baterii speciale de cadmiu, insa… cu un singur film. Am insa aparatul digital, pentru computer, in care mai am 75 de pozitii libere. Dar competitia este competitie, asa ca intreb:

• Domnule general Spiroiu, ce ati facut cu aparatul dumneavoastra de fotografiat?
• Fir-ar sa fie, l-am lasat cu bagajele in masina, la cabana, in vale.
• Va amintiti de blestemul lui Zalmoxes de care va povesteam, anul trecut, la New York?
• Da, dar am sa imprim pe retina si am sa le povestesc nepotilor ce am vazut. La anul am sa vin cu ei si o sa flimez totul.

Se pare ca nici ursii nu-i sperie pe vasnicii nostri exploratori. Putin mai in spatele meu, patru dintre noi se lupta sa manance cat mai multa zmeura, care acum, dupa ploaie, este parfumata si creste in nestire peste tot. L-am rugat pe Andrei sa le faca o poza si pe computer, sa aiba o supriza pentru mai tarziu. Ploaia s-a oprit si un soare timid ne incalzeste hainele ude. Nimic nu poate sa fie mai frumos.

• Si zeii sunt cu noi, completeaza Andrei.
• Pe stanga vedem poteca care vine din piciorul Muncelului de la Fetele Albe, imi spune Marian, calauza.
• Mariane, multumesc!

Acum soarele devine chiar obraznic, fiind puternic, facand sa straluceasca nu numai apa, dar si pietrele. Norocul ne urmareste pana la cetate. Andrei ii povesteste domnului general Niculae Spiroiu programul de maine si minunile pe care acesta le va vedea.

• Ia sa auzim si noi minunile pe care le povestesti...
• Mergem maine la Blidaru, la cetate. Sub cetate este o surpatura si acolo am vazut un zid cladit. Acolo am descoperit pentru prima data mortarul dacic. Ai luat mostre si le-ai analizat?
• Da! Dar este straniu ca nu este o simpla surpatura acolo, ci este o surpatura rotunda, facuta frumos, asa cum am vazut noi la Sinca.
• Si ce ai gasit sub cetate?
• Nimic, este ca o usa acoperita… Si din an in an se surpa tot mai tare, si mai tare si de aceea vreau sa ma duc din nou.

Imi este necaz ca nu avem timp sa-i ducem la Geoagiu-Bai, la pestera aia in care sunt usile alea topite in piatra si cu scrierea aceea ciudata. Nu mi-au iesit pozele bine, asa ca va trebui candva sa ne intoarcem la ele. Poate la anul. Sa spui ca nu este un blestem al lui Zalmolxe! Ca si anul trecut, camera mea digitala mi se blocheaza chiar aici. Asa, hai sa ne uitam la camera lui Andrei!

Aproape de cetate, "arhitectul" Godeanu ne-a mai facut o supriza, asa ca a trebuit sa trecem apa printre pietroaiele lunecoase si stralucitloare. Ne continuam drumul ingust si plin de pietroaie ascutite, care te fac sa te gandesti cu nostalgie la asfalturile din New York. Intre timp, soarele a mai intrat in nori si se prevede o alta aversa de ploaie. Sa speram ca prevederile mele de vreme sunt ca si cele ale lui Topor. Spre uimirea mea, domnul general, din ultimul, este primul, in fruntea grupului.

Marian, ca un cunoscator al locului, s-a repezit pe un deal si ne-a adus un buchet mare de zmeura. Am ajuns la Sarmisegetusa sau, mai corect spus, aproape de ea…

Placa indicatoare este o rusine nationala: o tabla nenorocita, triunghiulara, ruginita si stramba, proptita intr-o teava aplecata intr-o rana.

• Nu se poate, asta este rusine nationala!
• Aici ar trebui sa fie domnul ministru al culturii, domnul Caramitru! Acesta este locul unde cultura trebuie ocrotita, promovata, si nu ignorata.
• Oare el nu a fost niciodata pe aici?
• Ar trebui fotografiata si cineva sa i-o arate.
• Chiar crezi ca-i va pasa?
• In momentul de fata are dreptate si domnul general, cand vezi cum sunt neglijate monumentele de istorie, de preistorie ale poporului nostru cu care s-ar mandri orice alt popor din lume.
• O fi acel rau, Sargezia?
• Da el este, numai ca i s-a schimbat numele si acuma se numeste Gradistea.

In continuare, drumul spre cetate devine un dezastru. Este sfaramat, este lat de un picior, plin de bolovani si crapaturi.

• Stai sa-i fac o poza pe acest drum ingust, imi spune Dan.

Pe dreapta si pe stanga drumului, se vad urmele muntelui care s-a pravalit, facand panta foarte putin accesibila. Baltoace de apa sunt peste tot si nu-ti vine a crede ca acesta este drumul catre cele mai importante vestigii ale poporului nostru si chiar ale poporului european. Mergem mai departe si ii multumim naturii care a facut din nou sa rasara un soare caldut, transformand din nou baltoacele in adevarate oglinzi naturale.

• Este frumos, este ca in basme! exclama domnul general Spiroiu.

Dar iata ca se zareste si intrarea in cetate, undeva dupa o muchie de munte. Intrarea este blocata de cativa pari prinsi ca un fel de gard, avand in mijloc un fel de portita, aplecata intr-o rana, cu o sipca lipsindu-i exact in mijloc.

• Cel putin iti da un spirit de autenticitate, se refera Dan la o poarta, facuta din bete, parca in bataie de joc, vrand sa protejeze templele stramosilor nostri.
• Domnilor, pregatiti pasapoartele, intram in tara zeilor!

Ne strecuram pe langa portita cu pricina, ferindu-ne de mazga care o acopera.

• Andrei, acum mai poti sa te mai plangi de ploaie?
• Nu ma plang si nici nu m-am plans vreodata de ea.
• Ti-am spus ca ne iubesc zeii...
• Zalmoxe, da. Suntem la el acasa, nu ?

Este soare si frumos. Cerul are nori pe el, dar nu poate sa fie mai frumos, iar caldura radiata de soare nu te arde, nu-ti da dureri de cap si transpiratie, ci numai ne incalzeste camasile de pe noi. Iarba este acoperita de bobite de ploaie, scanteiaza in nuante verzui-galbui, iar Sargezia curge in vale pe dreapta. Pe stanga, avem muntele plin de vegetatie, rupt in sus si in jos de tot felul de alunecari ori caderi de pamant, iar in fata il avem pe… domnul general. Din ultimul, este acum chiar primul.

• Mare minune si aceasta zona magnetica, ce te face sa uiti de oboseala!
• Ia uite pe unde am venit noi! Acum am auzit un comentariu foarte frumos de la Nicu.
• Te rog, poti sa repeti ce ai spus acum cateva minute, despre viitorul candidat la presedintia acestei tari?
• Am spus ca nu are voie nimeni sa candideze, daca nu a vazut aceste locuri. Nu poti fi un presedinte al acestor daco-romani, daca nu ai fost in pelerinaj aici, in inima civilizatiei strabunilor nostri, aici la Sarmisegetusa.

Am intrat in Sarmisegetusa, pe un drum inundat pe dreapta de apa. Andrei ii arata generalului Calea Sacra, care este numai partial descoperita.

- Vedeti, d-le general, aceste dale de piatra? O data desigilate de pamantul care le acoperea si proteja, sunt acum expuse semintelor de plante, care se strecoara in fiecare an printre ele, cresc si le dizloca, deteriorandu-le.

• Dar de ce sunt asa de lunecoase? intreaba generalul.
• Deh, ele au fost construite ca sa mearga pe ele preotii lui Zalmoxes, si nu doctori din New York, generali ori senatori! ii raspunde glumind Andrei.
• Dar ce este cu aceste pietre de calcar rupte si sfaramate?
• Ele au fost interpuse de arheologii nostri, care au crezut ca in felul acesta pot proteja zona. Natura nu le-a iertat prostia si puteti vedea si dumneavoastra cum arata ele dupa numai 15 ani.
• Dar ce sunt acele coloane, acolo jos in prapastie?
• Burebista a avut in aceste locuri un templu formidabil, poate cel mai frumos dintre toate.
• Si unde este el acum?
• Acum il poti vedea numai in poze. Au intrat in el cu buldozarele, l-au facut sa dispara. Uriase tambururi din andezit, de mii de tone, au fost dislocate din locul unde au stat de mii de ani si pravalite in vale, zvarlite fara mila si fara pic de constiinta nationala.
• Si cine a facut tot acest vandalism?
• Arheologii "nostri".
• Romania nu are azi potentialul economic sa poata construi ceea ce au distrus "dansii".
• Nu ti se pare ca este putin exagerat sa spui asa ceva?
• Nu, chiar deloc! Un fierastrau capabil sa taie stanca de andezit costa in jur de 100.000 de dolari. Si de cate fierastraie ai nevoie pentru asa ceva, nici nu trebuie sa va mai spun. Ca sa tai un tambur, perfect rotund, cu un diametru de 3-4 metri si cu o grosime de 35-45 centimetri, avand o greutate de cel putin 15 tone, nu cred ca este usor de realizat. Azi tara noastra nu poseda o astfel de tecnologie. Daramite sa si-l transporti de la mai mult de 80 de kilometri departare! Masinile nu-l pot transporta si, chiar daca pot, nu stiu cum ar putea ele urca pana aici sus.
• Dar sa tai 60 de astfel de tambururi? Numai o super-civilizatie putea sa faca asa ceva atunci in antichitate si chiar si azi.
• Si ce au spus ca au facut cu ele?
• Au zis ca le-au aruncat in prapastie.
• Am vazut poza acestui gigantic templu in cartea lui Iosif Constantin Dragan, "Noi, Tracii".
• Dar ce s-a intamplat cu zidul care proteja aceste terase?
• Au incercat sa faca unul din beton care sa-l protejeze pe cel dacic, dar nu au facut decat sa-l astupe pe cel vechi cu niste betoane care s-au degradat, aratand jalnic, asa cum puteti sa vedeti. Arheologii au venit cu niste arhitecti, care au reconstituit, au tras linii si acum asta a ramas.

Nu au fost respectate dimensiunile, orientarile, toate au fost facute asa, de-a surda! Asa se face ca a disparut templul inchinat lui Burebista, asa a disparut o scara monumentala care se ducea undeva in jos. Eu le-am vazut numai in fotografii, eu nu le-am mai apucat, dar generalul Dragomir, da, le-a apucat. Acolo, undeva dedesubt, sub mal, stau inca vreo zece-douazeci nevoi din astea, dar majoritatea le-au aruncat in hau.

• Le putem scoate cu armata, cu baieti patrioti.
• Dar cine le-a aruncat, de ce le-a aruncat, domnule?
• Cum cine, Tocilescu, Glodariu si Ferenti...
• Dar pentru ce?

Tacere. Ne aflam in fata sanctuarului lui Decebal, asa cum ii spun istoricii acestui loc. Acest sanctuar este mic, format din 15 piese, si nu se prea stie al cui a fost.

• Ia sa facem o poza la aceste tambururi uriase, facute din acel andezit, cantarind 15 tone fiecare.
• Sunt colosal de mari si, vezi tu, Miky, nu creste nimic pe ele, nici o planta, nici o buruiana ori muschi.
• Cand au fost descoperite astea si cum au reusit sa le dezgroape?
• Tocilescu le-a descoperit prin anii '25-'30.
• Si de ce nu creste nimic pe ele?
• Pietrele acestea au proprietati bactericide, ce nu lasa sa creasca pe ele nici o populatie biologica.
• Nu cred eu acum ca dacii stiau de bacterii, ii argumenteaza generalul.
• Eu, personal, as pune pe cineva sa ia o piatra din asta si sa o duca inapoi de unde a fost luata acum mai mult de 2000 de ani.
• Asta ar arata ca experienta facuta de Torhaerdal, pe Insula Pastelui, unde a mutat o statuie de la locul unde a fost sculptata in munte pana pe malul marii.
• As fi curios, cine s-ar incumeta, azi, sa ia tamburul acesta rotund, facut din andezit si cantarind peste 10 tone si sa-l duca inapoi de unde a fost taiat din stanca, adica la o distanta de peste 80 km, daca mergi in linie dreapta, peste munti si vai, paduri si coline.
• Dar daca ar trebui sa o si taiem din stanca?
• Atunci lucrurile ar fi si mai incurcate, caci nu avem tehnologia necesara.
• Si ce nu avem?
• Nu avem, de exemplu, un fierastrau capabil sa taie acest andezit.
• Si cam cat ar costa unul?
• 100.000 de dolari. Si nu stii daca unul ar fi de ajuns.
• Si asta numai pentru un tambur!
• Da, templul lui Burebista, distrus cu buldozerul de arheologii nostri, avea 60 de astfel de tambururi din andezit.
• Si acum, Nicule, hai sa te duc intr-un colt care mi se pare ciudat, aici la Sarmi-seget-usa. Aici, in acest colt, este un jgheab care mie personal mi se pare fantastic: uite cum au scobit aici stanci de andezit, facandu-le sa arate ca un jgheab urias, cu margini perfect paralele, parca este turnat in beton. Asa ceva am mai vazut numai cand am fost in Egipt, dar parca si acolo nu era asa de perfect taiat ca aici la noi. Uita-te cum aceste jgheaburi se indreapta si se termina parca in munte, asa fara un sens aparent...
• Dar nu s-a cercetat sa se vada de ce se opreste in munte? Daca se opreste acolo?
• Nimeni nu a fost curios inca.
• Dar ce este cu zgura aceasta arsa, aici la capatul lui?
• Aici este grau dacic, l-a gasit Tocilescu, inca in '25, si este pus in toate muzeele din Romania.
• Si asta de ce sta atunci aici?
• Probabil ca nu au mai avut nevoie de asa de mult grau dacic.
• Cum, grau dacic?
• Domnule general, imi fac cruce: acesta este grau dacic si acest lucru nu e demonstrat de mine.
• Uitati-va cum sta aici!
• Nici nu-mi vine sa-l iau in mana, il pun la loc.
• Si sa vedeti cata ceramica este pe aici.
• Straniu este ca, la New York, un profesor de arheologie, Ioan Pisso, venit din Romania, ne spunea ca dacii au invatat sa fabrice ceramica de la romani si greci.
• Nici nu stii pe cine sa mai crezi! Pe arheologii romani Beoloni, Glodaru, Pisso, care ne spun ca templele dacice de la Sarmi-seget-usa erau acoperite cu paie, ori ce vedem noi aici, unde calcam pe ceramica dacica ca pe pietris. Este total contradictoriu cu parerile "romanilor" arheologi.
• Dar straniu este ca nimeni nu ii contrazice, exceptandu-l pe Andrei Vartic.
• Andrei, daca nu ai incurcat-o cu ei pana acum, iti garantez ca academicienii nostri arheologi nu te vor uita.
• Care academicieni?
• Cum care, colegii academicienilor Elena Ceausescu, Emil Bodnaras etc.
• Miky, cineva a studiat canalul acesta al tau, dar nu a publicat nimic.
• Dar trebuia sa publice ceva.
• Era normal, dar nu cred ca a facut-o.

Il ducem pe domnul general Spiroiu peste tot, ii aratam cum aceiasi arheologi romani si-au construit o cabana cu pietre smulse in mod barbar din Zona Sacra a Sarmi-seget-usei, uitand ca peste tot in lume colegii lor sterg praful de pe astfel de vestigii cu pensula, in timp ce ei le pravalesc, baga buldozarele in ele, isi construies cabane din astfel de vestigii.

Pe acest loc frumos si sacru, care ne reprezinta originea si trecutul, copiii, care saracii nu stiu nimic despre istorie, decat ca ne tragem din latinii-romani si ca acea Columna a lui Traian reprezinta cartea de nastere a poporului nostru, si-au pus niste corturi, chiar aici in incinta sacra, au aruncat gunoaie peste tot si-au intins si niste chiloti si pantaloni pe niste sfori, asa ca sa le vada poate si cei de la Ministerul Culturii. Dar se amagesc de pomana, cei cu cultura au alte preocupari mai importante si cred ca 99% din ei nici nu au trecut pe la Sarmi-seget-usa.

• Hai sa facem o poza si s-o publicam, poate or s-o vada si cei ce ar trebui sa fie aici si sa protejeze aceste locuri!
• Cu buldozarile poate, completeaza razand Costel.

Am iesit din cetate si Andrei spune: "Domnule general, hai sa va mai arat niste pietre fantastice!" Si il duce in afara cetatii sa-i arate niste pietre speciale. Generalul, om bun, inteligent si cult, nici nu face comentarii. Se uita, se gandeste. Lumea l-a respectat si il respecta pe domnul general Niculae Spiroiu tocmai pentru felul acestuia de a fi.

• Domnule general, aici sunt zeci si zeci de astfel de pietroaie dreptunghiulare, frumos si perfect fasonate, zice Andrei.
• Si cine le-a adus aici?
• Nu le-a adus nimeni, caci eu am vorbit cu inginerul constructor. Astea cantaresc doua tone fiecare. Unele sunt din andezit, altele din calcar. Ia uitati-va ce minunatie!
• Dar sunt perfect facute, domnule!
• Domnule general, asta e! Si nu le-a adus nimeni aici.
• Or fi cazut din zid?
• Nu, nu sunt cazute din zid. Zidul nu are sus nici o ruptura in el.
• Asta este un andezit taiat special, la diferite unghiuri.
• La ce-a folosit? Nu stiu.

Pietre dreptunghiulare de andezit zac pe dinafara zidului. La inceput, generalul a spus: "Nu seamana cu celelalte!". Sigur, sunt facute din andezit. Ia sa vedem cate picioare au: unu, doi, trei, patru, cinci si jumatate picioare pe lungime, unu si jumatate latime si inaltime tot unu si jumatate. Numai ca unele sunt putin tronconice, altele trapezoidale.

• Vezi, Nicule, astea nu sunt facute paralel, astea sunt tronconice, trapezoidale, in tot felul facute, parca vor sa ne arate superioritatea constructorilor lor.
• Si stau aici aruncate de mii de ani, domnilor!
• Puteau fi parte a cornisei zidului.
• Aici sus se vede zidul dacic, la fel de maret ca si cel chinezesc, numai ca este cu mult mai vechi ca acesta.
• Nicule, sa ne facem o poza cu acest asa-zis zid chinezesc, cum spune Andrei.
• Faceti-o, si cat mai repede, pana nu vor veni arheologii romani sa le "studieze" si sa le faca una cu pamantul.
• Andrei, tu spui ca aici l-ai adus si pe academicianul Zugravescu?
• Da.
• Si ce a zis el despre tot ce este pe aici? A uitat?
• Nu, nu a uitat, dar nu a avut putere, zice Andrei.
• Dar noi venim, ne uitam, aratam aceste pietroaie ciudat taiate, ce zac aici azvarlite peste tot.
• Acestea sunt insa din andezit pur si sunt in afara zidurilor cetatii.
• Toate constructiile enigmatice care le-am vazut sunt din andezit. Pietrele sunt pietre, dar ce este din andezit este foarte enigmatic.