In cautarea istoriei pierdute

II
 

Dr. Napoleon Savescu
 

• Chiar Daicoviciu a spus ca aici, la 1400 de metri inaltime, este un oras de terase.
• Unde sunt aceste terase, mai precis?
• Pe Valea Ninosului, la Ceata. Noi am fost acolo cu baietii. Stim locurile foarte bine. Acolo este o localitate imensa. Se vorbeste ca ar fi o cetate acolo si am vazut chiar si zidurile acesteia. Se vad si azi, pe pamant, vechile pivnite. Dar ca sa sapi, sa faci cercetari serioase, iti trebuie forte de munca serioase, nu doi, trei baieti cu lopeti de soldati de geniu. Trebuie sa te duci serios pregatit.
• Asa, avem noi o lopatica mica si cu ea dam pe ici, pe colo, ca sa facem niste sondaje, mai mult nu putem face.
• Mai departe, pe linia aceea, am mers toti pana pe Godeanu, cu Niva aia a mea veche, dar de incredere. Ne trebuie o masina de teren, daca vrem sa urcam acolo. In atatia ani nu s-a putut face un drum pana la acest satuc de munte, nu s-a putut face un muzeu la Gradiste, aici in inima Daciei. Unde s-a mai vazut sa ai aceasta cetate imensa, cu ziduri de kilometri lungime, temple si terase, ceramici de tot felul si sa nu faci un muzeu?! Am adus pe cineva de la Bucuresti aici si acesta racnea: "Aici este marele zid chinezesc!". Sa ai toata treaba asta, sa ai acele pietre colosale, fasonate, de câteva tone greutate fiecare, ridicate acolo pe varf de munte si sa nu faci tu un muzeu! Stiti cum vin turistii straini pe aici? Se chinuiesc urcand pe drumuri aproape impracticabile, pe drumuri nemarcate de nici un indicator, fara sa poata gasi un ghid, o calauza ori o brosura turistica. Ajung prin locuri superbe fara sa stie unde sunt, fara sa stie ce vad.
• Daca ati fi vazut ce a facut Ludmila Jivkov in Bulgaria! Pentru ca avea atunci toata forta, tatal ei o sprijinea. A construit in munti adevarate muzee pentru traci.
• Si in Sofia a construit un muzeu al tracilor.
• Da, dar cu acestea si-au prelungit istoria cu peste 2000 de ani.
• Aici avem un fost dispensar forestier, numai bun pentru un astfel de muzeu.
• Cum a mai aparut si acest dispensar medical prin locurile astea aproape pustii?
• Pe timpuri, Gradistea a fost importanta pentru minele de uraniu. Mai sus de Gradiste, la Gerosu, au fost minele de uraniu. A fost chiar si o cale ferata, din aceea ingusta, care cara minereul la vale. Din cauza asta, probabil, dumneavoastra intelegeti, nu s-a dezvoltat zona.
• Vrei sa spui ca ar fi o zona radioactiva?
• Nu, nu spun eu asta, dar trebuie cercetat. Unde-i uraniu, exista si radiatii.
• Dar ce s-a intamplat cu dispensarul medical?
• Dispensarul este absolut pustiu, el apartine statului, directiei silvice. Deci s-ar putea face un muzeu aici cum n-a vazut Parisul! Sunt toate conditiile. Cat era Iliescu la conducere, era gata s-o facem. Dupa ce s-a facut schimbarea parca o amutit tot. Imi spun ca sunt omul lui Iliescu. Dar ce are una cu alta? Eu cu Iliescu nu am discutat niciodata politica, am vorbit numai despre daci. Si cu ministrii din celalalt guvern am vorbit tot despre daci. Cu cine altcineva sa fi vorbit? Nu erau ei la putere?
• De la Costesti pana la locul acela de acolo unde ne vom opri, cred ca sunt 15 km.
• Se pare ca anul acesta avem mai mult noroc fata de anul trecut, cand am ramas impotmoliti prin toate noroaiele si mocirlele.
• Iar apa Gradistei nu este asa de mare si zgomotoasa, completeaza ganditor Costel.
• Dar cand ploua mult, este de groaza pe aici. Cand vom ajunge in sat, vom vedea urmele dezastrului de anul trecut.

Mi se pare ca mergem printr-un tunel de vegetatie, printre ferigi plangacioase ce abia ating apa, boscheti teposi de zmeura, arbusti si copaci tineri, plini de vigoare, gata sa te plezneasca daca indraznesti sa-i atingi…

• Uitati ce pietroaie uriase poate misca aceasta apa!
• Uiti cum a miscat ieri o lada cu bere, lasata la racit, pe care nu a mai vazut-o nimeni?
• Undeva mai jos traieste sora lui Marian, calauza noastra. Ei toti, cei de pe aici, sunt aproape o singura familie, o familie de daci.
• Eu cred ca nu exista in lume un loc mai frumos, unde sa te retragi cand doresti liniste, completeaza Dan.
• Spune, te rog, Andrei, mama lui Marian a lucrat cu Daicoviciu?
• Da.
• Marian si mai cum te cheama?
• Marian Trufas.
• Spune-mi si mie, in doua cuvinte, ce a gasit mama ta si i-a dat lui Daicoviciu?
• Pai, spune ca a descoperit o sabie de aur si seara lucrau la un santier aici la Orastioara, unde se spune ca era un castru roman.
• Si i-a dat-o lui Daicoviciu?
• Da.
• Si unde este acea sabie astazi?
• A disparut, domnule general…
• Deci nu scrie nicaieri in carti de aceasta sabie?
• Noi nu stim ce se scrie prin carti, dar domnu' Vartic le citeste si el spune ca nu s-a auzit de asa ceva.
• Si ti-a povestit mama ta unde a gasit-o?
• Pai da, i-a povestit si domnului Vartic.

Drumul continua, povestile si ele. Acum am ajuns pe un drum mai prost, cu pietroaie, iar domnul general spune:

• La nevoie, putem sa impingem aceasta masina.

Se pare insa ca am scapat de data asta, dar nu stiu daca norocul va continua sa ne surada. Am ajuns, in sfarsit, si la Gradistea de Munte. Asta este ultima localitate pe aceasta vale. De aici incolo, pana in Muntenia, nu mai este nimic, doar urmele dacilor.

• Priviti acest frumos apus de soare! ne face atenti Mihaela Boiangiu.

Cerul s-a aprins brusc, iar petice de nor reflecta umbre stranii. In urmatoarele minute, cerul devine visiniu, plumburiu, norii devin de asta data predominanti prin culoarea lor amenintatoare; in urmatoarele minute avem un cer negru-plumburiu, cu nori vineti, roscati, plutind maniosi pe un ocean de furtuna. Dar nu ai timp sa te obisnuiesti nici cu aceasta schimbare, ca si vedem doar nori negri care se alearga dupa niste reguli stiute doar de ei, pentru a lasa, in final, noaptea sa-si spuna cuvantul. Mult mai tarziu, o puzderie de stele apar pe cerul dacic, clipind, acolo sus, pazindu-i pe daci si pe urmasii acestora.

• Pe mine, ce m-a intrigat cu aceasta sabie, este ca am cautat-o in literatura peste tot si nu am gasit-o. Mi-a fost incomod sa-l intreb pe profesorul Glodaru ce crede el despre aceasta relatare. Sunt sigur ca a auzit-o si el, iar daca nu, atunci se poate duce la aceeasi persoana, cum am facut si eu, si poate sa o intrebe. Dar a mai fost un caz: plutonierul de aici, care fiind elev la liceu, a lucrat intr-o vara in echipa lui Glodaru. A gasit o moneda de aur si i-a dat-o profesorului Glodaru. Si eu am scris de lucrul acesta fara sa cercetez: plutonierul Gogan a gasit o moneda si i-a dat-o lui Glodaru. Directoarea muzeului din Deva a citit cartea si mi-a spus: "Domnule, l-ai insultat pe Glodaru. El nu a primit nimic de la nimeni. Gogan minte, este un mincinos, nu i-a dat nimic lui Glodaru". Ca om de stiinta, eu m-am simtit jenat ca am publicat ceva ce nu verificasem, trebuia sa controlez, sa-l intreb pe Glodaru: Domnule profesor, ati primit sau nu o moneda de aur de la elevul Gogan? Mi-am dat seama ca am facut o greseala, si il intreb din nou pe Gogan, iar el se jura: "Domnule, asa a fost. Tin minte si locul unde am gasit-o, de unde am luat-o". Gogan era prea mic ca sa deosebeasca aurul de arama. Mai au gasit altii o moneda, la Cucuiesi, la niste sapaturi intamplatoare, si care mai tarziu s-a dovedit a fi o moneda de la 1700, din imperiul austro-ungar.
• Iata, acolo este bisericuta de la Gradiste, caminul cultural, scoala de 4 clase. Gradistea este rasfirata pe o suprafata intinsa de cel putin 5 km patrati.
• Cam cate familii locuiesc pe aici?
• Vreo 20-30. Dar au casele pe varfuri, ei traiesc asa… deasupra norilor. Zona Gradistei este foarte mare, avand varfuri ca Gerosul, Rudele… Stii ce inseamna Ruda?
• La cine?
• La vedici, la carpato-danubieni.
• La vedici, Ruda este zeul ploii.
• Da, zeul ploilor si al furtunilor. Cred ca in Rudele s-au gasit câteva sanctuare dacice foarte importante, dar nu s-a sapat la ele. Numai asa… Mi-a spus Glodaru cum s-a facut cercetarea: pe o zi cand ploua teribil, el si cativa studenti s-au dus acolo, au sapat putin, apoi s-au intors si au publicat cateva randuri despre acel loc. Mai mult nu au facut absolut nimic.
• Vrei sa spui ca, de fapt, o cercetare serioasa trebuie facuta pe principiul pluridisciplinar?
• Da, multidisciplinar si facuta corect. Aici in spate, la capatul Gradistei, este o statie electrica, astfel ca jos la vale, unde este cetatea, este curent electric. Cat putea sa coste ca sa mai pui vreo 10-15 stalpi sa tragi electricitatea pana aici? Pentru studenti au facut o cabanuta, dar la baza ei au pus pietre dacice, distrugand in intregime sanctuarul lui Burebista. Si asta a fost facuta de stiinta romaneasca. Azi, Romania nu are tehnologia si puterea economica ca sa reconstruiasca un sanctuar asemanator cu acela al lui Burebista, pe care acum putem sa-l admiram doar in poze. Imi pare rau, dar asta este situatia si cred ca trebuie sa vorbim despre aceasta pentru a nu se mai repeta. De aici incolo, drumul a fost rupt complet. Acum l-au refacut, inclusiv cladirea aceea din dreapta. Eu cu Miki am venit pana aici anul trecut, iar mai departe am avut tot felul de aventuri.
• Vorbeai de cladirea verde de acolo?
• Da, acolo a fost dispensarul ocolului silvic.
• Si acum cui apartine?
• Apartine tot ocolului silvic, dar nu-i nimic acolo. Locuieste o familie intr-o camaruta. In rest, obloanele sunt puse. Casa are tot ce este necesar pentru un muzeu, chiar si parchet pe jos. Aici trebuia sa se faca muzeul civilizatiei dacice. Aici sa vina copii de romani in pelerinaj, sa-si vada originile. Pentru ei, acest muzeu este mai important decat pentru noi.
• Are si apa si electricitate?
• Sigur, sunt indeplinite conditiile pentru asa ceva. In plus, sunt oamenii din jur, care, pentru niste preturi minore, vor face toate serviciile: mancare buna, cazare etc.
• Cat de departe este aceasta casa de Sarmi-seget-usa?
• Este cam la jumatatea drumului.
• Sunt si case prin apropriere?
• Casele sunt deasupra, pe platouri.
• Noi, de fapt, pe unde mergem acum?
• Mergem printr-o scobitura facuta in munti de apa Gradistei. Dupa cum vedeti, mergem pe drumeagul asta pe stanga, prin tunelul asta de munte, plin de vegetatie, drum care ne duce in sus spre Sarmisegetusa sau in directia ei. Am si ajuns in locul unde anul trecut ne-am impotmolit in noroi, cu acel Ford albastru. Drumul nici acum nu este prea grozav, dar nu mai este ce a fost atunci. In valea asta veneam cu Tudor, pe ploaie, sa caram pietre din rau, sa le ducem sus si sa le punem sub rotile masinii innoroite.
• Acum vezi ce distante trebuia sa urcam atunci pe ploaie, Tudore? Aceasta a fost ideea ta geniala.
• Da, a fost ideea mea, dar voi nu ati avut alta mai buna.
• In departare, vedem si casa unde anul trecut inca locuia Adi.
• Cum il cheama de fapt?
• Adrian Stoicoi.

Sa vedem daca mai exista pe aici. Incetinel ne-am oprit, Marius trage masina pe dreapta si mi se pare ca aici nu-i nimeni. Deci, pe dreapta, trecem pe langa muntele Gerosu in care sunt minele de uraniu. Cu parere de rau, materialul cu radioactivitate pana la aproape 300 de microRontgen nu este astupat, sta deschis.

• Costa mult sa-l astupe cineva?
• Nu cred ca trebuie mai mult decat o masina si un escavator, care sa lucreze 6-7 ceasuri, or astea nu pot costa prea mult.

In continuare mergem pe stanga, lasand minele de uraniu pe dreapta.

• Uite o iapa si un manz! Deci cineva trebuie sa fie prin apropiere.
• Aici sunt cateva terase care, in ipoteza mea, au fost niste locuinte importante. Dacii simpli nu faceau niste conducte de ceramica de 18 mm ca sa-si aduca apa acasa. Deci era o localitate importanta. Si tot aici, am dezgropat cu Marian doua chiucuri uriase, isi continua povestea Andrei.
• Da, domnilor, dar vreau sa va spun ceva…A fost o vreme, cel putin in urma cu vreo 20-30 de ani, erau copiii mei marisori, cand apareau niste legende despre daci, intr-o colectie de-asta mai mult pentru copii, in care arata cum la invazia romanilor dacii isi protejau aceste conducte. Inseamna ca se stia despre aceste conducte!
• Da, se stia.
• Deci daca un scriitor pentru copii scria treaba aceasta, cu fiica lui Decebal care venea si stia numai ea un loc pe unde curgea apa, deci se stia de aceste conducte dacice.
• Stiti cum au fost gasite conductele? Le-au gasit si apoi nu s-au mai interesat de ele, cum au fost construite, de unde aduceau apa si pana unde…
• Noi nu am facut ceea ce faceti dvs. acuma si ceea ce a facut doctorul Savescu.
• Adica?
• Adica sa avem curajul de a reconsidera istoria noastra veche, care sa umple acel gol din primul mileniu si care pentru noi a constituit multa vreme o enigma.
• Deci istoria aceasta veche, reconsiderarea istoriei vechi dinaintea cuceririi romane este de natura sa ne permita sa intelegem fenomene ulterioare, pentru care nu avem niste izvoare directe. Or, izvoarele directe sunt la indemana noastra si cred ca lucrul cel mai formidabil pe care il faceti acuma este faptul ca puneti in valoare aceste izvoare si atrageti atentia asupra lor. Or, o echipa ca aceasta a doctorului Savescu nu poate decat sa atraga atentia asupra lor…
• Corect, domnule general!
• Dupa aceea, trebuie venit cu o cercetare sitematica, cu cercetari de laborator, de natura sa scoata in evidenta si sa completeze acea parte de istorie a poporului roman pe care o avem aici, in fata noastra, dar pe care nu o valorificam.
• Corect!
• A inceput ploaia putin sau mi se pare mie?
• Da, chiar ploua!
• Poate trece. La munte ploaia asta nu inseamna prea mult.
• Omul de munte are ploaia totdeauna in tovarasia lui.
• Ce spui?
• Cine trage la munte?
• Apa, aerul si fraierul…
• Multumesc frumos. De aceea vin eu aici!
• Nu, nu, Miky. Nu, am zis asta.
• Eu cunosc zona Subcarpatica, din Muscel, deci de pe partea cealalta a Fagarasului si, pe la varsta de 12 ani, am invatat de la bunica mea sa deosebesc toate tipurile de lemn. Stiam dupa coaja care este carpen, care este cires, care este fag sau par salbatic. Stiam absolut toate astea, stiam toate fructele, stiam toate ciupercile care se pot manca si care nu se pot manca, spune generalul.
• Cine este inginerul silvic de aici? Cum il cheama?
• Bodea. El are pepiniera.
• Si ce este acolo?
• Ce sa fie, dealul Gradistei. Si pe aici, in sus, sunt Fetele Albe, minunata cetate de la Fetele Albe unde accesul este greu, ce sa-i faci!
• Mi-aduc aminte de anul trecut, cand am tras din greu sa urc muntele pana acolo.
• Da, Miky, dar tu chiar l-ai si urcat! Dar arheologii nostri, ba!
• Ca arheolog, trebuie sa ai si timp, si cineva care sa te plateasca ca sa te catari pana acolo. Asa ca arheologii au fost pe acolo doar acum vreo 20 de ani, pentru cateva zile. Apoi banii s-au terminat, interesul de asemenea si totul a intrat in uitare.
• Dar iata ca acum sosim noi, iar ei se vor intreba:ce or cauta oamenii astia pe aici?
• Daca s-or intreba, comenteaza filozofic Dan.
• Aici este si un centru de strangere a fructelor de padure…
• De la americani, a venit un elicopter sa le ia, completeaza Marian.
• Uite, Nicule, acesta este semnul drumului spre Sarmisegetusa!
• Unde il vezi?
• Acolo, sus, pe molozul acela de carbune.
• Care, tabla aia ruginita proptita in teava aia stramba?
• Aparent, asa este marcat drumul spre zona sacra a dacilor, zona care nu are echivalent prin frumusete si prin semnificatia sa istorica pentru poporul nostru si pentru intreaga Europa.
• Deci acesta este drumul spre cetatea sacra? se intreaba domnul general inca o data, parca nevenindu-i sa-si creada ochilor.
• Cum sa nu te revolte, cand vezi atata nepasare si neglijenta criminala!
• Acum sa se opreasca putin ploaia si o sa vezi cum drumul se face si el frumos.

Domnul general Spiroiu abia a zis ca parca s-a mai oprit ploaia si chiar parca a aparut si soarele. In momentul acela, parca l-a auzit Cel de Sus si a inceput sa arunce cu galeti de ploaie in tavanul masinii…

Andrei, care e mai vedic decat oricine, ma intreaba:

• Care era bautura sfanta a vedicilor?
• Soma.
• Vrei sa-ti arat si varful Soma? Uite-l acolo, are 1319 metri si face parte din acelasi complex straniu pe care ti l-am descris si anul trecut. Aici este Gradistea de Munte, aici este cetatea de la Sarmisegetusa, aici sunt Fetele Albe, iar deasupra noastra, exact acolo sus este varful Rudei. Iar aici este muntele Godeanul, cu Cetatea de la Piatra Rosie. Tot aici avem si minunata pestera de la Cioclovina, avand alaturi marea zidarie de 2 km jumatate - Traianu de la Cioclovina. La Varful lui Patru, aici se formeaza unghiul asta de care vorbeam eu, mai departe pe Surianu iar avem castre si varfuri, apoi Nicelu, iar avem castre si mai departe mai sunt câteva locuri cu castre…Nu prea se vede, nu este insemnat, pe Jigorul mare iar avem castre, si nu sunt semnate toate, pestera Cetatea Piatra Rosie, cetatea Banita, Deva… formeaza linia aceea de 30 de grade si a doua paralela cu ea vine din Jigorul mare si de aici se duce pe Cetatea de la Blidaru si Cetatea de la Costesti si Varful Roiu si iarasi formeaza o linie paralela care e paralela cu linia Soma - Varful Omu. Aici nu este o gluma, iar Soma nu se stie de unde vine.
• De ce se cheama Soma?
• Sau Rude.
• Sunt lucruri foarte vechi, foarte stranii, aici este o zona nemaipomenit de interesanta din toate punctele de vedere: istoric, arheologic si chiar lingvistic.
• Din nou am ajuns la acela* i punct de observatie de unde ne continuam drumul pe…
• Deci cum ii spune la paraul asta pe care mergem acum?
• Valea Alba. Aici in stanga sunt Fetele Albe, iar in dreapta este Cetatea.
• Deci, in ce directie mergem acum, Andrei? Nord, Sud, Est, Vest?
• Est. Mergem spre est pe un drum mic forestier, pe stanga avem Fetele Albe, pe dreapta avem Cetatea de la Fetele Albe si, tot pe dreapta, raul Valea Alba.
• Dupa ploaie totul miroase frumos, proaspat.
• Simti ca te-ai nascut din nou, domnule!
• Dane, cum miroase aici?
• Miroase a aer dacic, completeaza repede Costel.
• Trage adanc aer in piept, ca sa-l poti simti bine.

Intre timp, micul rausor de pe dreapta a aparut pe stanga, nu se stie cum. Este mult mai mic decat anul trecut, dar la fel de rau si foarte zgomotos. Nici numele nu si l-a schimbat. Nu-i asa, Mariane? Deci se numeste…

• Valea Alba.

Sa nu va inchipuiti ca merge drept; serpuieste, se rasuceste, se incovoaie, cand e mai mic, cand este mai mare, cand este tacut ori, ca acum, zgomotos. Marian, ca sa ma cucereasca, imi spune ca, daca ajungem sus la Cetate, mai facem o ora pana la stana si acolo putem sa mancam un balmus dacic.

• Ia spune, Mariane, cum se face un balmus "ca acasa"?
• Se face "ca la stana", pentru ca nimeni nu-l face acasa.
• Ca la stana!
• Deci se ia un ceaun mare, care la noi aici, in zona, se cheama caldarusa sau caldare, si pui in el smantana la fiert. Cand aceasta incepe sa clocoteasca, adaugi faina de malai. Cand este fiarta pui putin unt in caldare, apoi niste cas sau branza de burduf si le lasi sa mai fiarba inca doua trei minute. Apoi se serveste cu iaurt rece de oaie, sa nu fie prea gretos.
• Pofta buna!
• Si deasupra nu se pun oua? intreaba Andrei.
• Se pot pune si ele, dar importante sunt cele descrise de mine.

Intre timp, micul nostru rausor, care de asta data continua sa curga pe stanga, s-a mai departat, ramanand intr-un tunel de vegetatie, format din ferigi mari si rasfirate si niste arbusti pitici. Noi continuam sa mergem pe drumusorul nostru cu gandul la Sarmisegetusa.

Discutiile culinare continua, poate si din cauza lipsei oricaror alimente. Nu am luat cu noi nimic, mai mult din comoditate, asa ca suferim.

• Deci, in loc de cas sau urda, se pune branza de burduf sau telemea.
• Da.
• Eu l-as face din branza din aia framantata si tinuta in coaja de brad.
• Pai aia este branza de burduf.

Micul raulet iar ne face figura si acum apare de pe dreapta.

• Pe aici pe undeva, acest raulet a carat si o coloana de la unul dintre templele dacice.
• Sa vedem daca o gasim.
• Nimeni nu stie cum de rauletul, azi pasnic, a rupt si a tras afara o astfel de coloana. Poate avem norocul sa o vedem si noi astazi.
• O vedem sigur! ne asigura Marian.
• Mariane, am incredere in tine.

Asa, dintr-o data, Dan intreaba:

• Nu inteleg cum au putut romanii sa ajunga pe aici si sa ne si cucereasca?!
• Au venit pe plai.
• Si cum de au putut sa ne cucereasca? Trebuie sa vii sa mergi pe aici ca sa-ti dai seama ce gluma este istoria. Intrau ei prin vaile si prin muntii astia sa caute ce? Ce puteau ei gasi asa de important la niste daci, la niste tarani?
• La cei 150.000 de soldati trebuie adaugati cel putin inca 100.000 de auxiliari. Si toti acestia, adusi aici ca sa cucereasca cativa kilometri din Dacia… 14% din teritoriul ei de atunci.
• Si s-au straduit si foarte mult, ca sa-i invete pe daci si limba latina, in 165 de ani…
• Da, dar uiti ca i-a invatat aceeasi limba latina si pe dacii liberi, 86% din teritoriul necucerit.
• Mai, dacii astia trebuie sa-i fi iubit tare mult pe invingatorii lor ca sa-si uite limba asa de repede...
• De ce oare tiganii care traiesc pe teritoriul nostru, de mai mult de 600 de ani, nu si-au uitat limba?
• Dar grecii, care au stat sub romani cu 500 de ani mai mult ca noi si care au fost ocupati in totalitate?!
• Atunci de ce nu ne-am turcizat? Si astia au fost pe la noi.
• Ardealul a stat sub unguri aproape 1000 de ani si romanii asupriti, asa precum se stie, nu si-au uitat nici limba, nici obiceiul, nici portul… Cum de in a zecea parte (100 de ani), dacii uitara totul?
• Fara ca 86% din teritoriul lor sa fi fost cucerit de romani?
• Acesta este, de fapt, subiectul primei parti a cartii mele "Noi nu suntem urmasii Romei", ei fiind de fapt urmasii nostri. La universitatile de istorie si de arheologie din America se preda la studenti ca Europa a inceput aici la noi, in spatiul carpato-dunarean, prin anii 7.500 i.d.H.
• Si unde anume, ma rog, se spune asa ceva? intreaba Marian.
• De exemplu la UCLA.
• Care inseamna…?
• University of California Los Angeles.
• Si de ce nu ne spune nimeni si noua, aici in Romania, nimic ?
• Pentru ca aici trebuie sa invatati numai ce va spun profesorii romani, si anume ca poporul roman se trage din romani.
• Si de cand ni se spune romani, si nu daci?
• Mai Mariane, tu ma intrebi pe mine ce ar trebui sa-i intrebi pe istoricii romani. Romania nu a existat sub acest nume pana in anul 1859, cand Tara Vlahilor s-a unit cu Moldo-vlahia si ceva mai tarziu cu Transilvania. In loc sa se spuna ca, dupa sute de ani, cateva din provinciile Daciei s-au reunificat, se vorbeste doar ca de formarea unui nou stat si, implicit, a unui nou popor, poporul roman, aparand astfel, pe harta Europei, foarte tarziu, un popor foarte tanar. In felul acesta ni se neaga o vechime si o istorie milenara. Noi suntem singurul popor din Europa care nu a venit de nicaieri. Cum spun americanii, de la noi a inceput Europa sa existe.
• Dar ceilalti de unde au venit? ma intreaba de data asta Costel.
• Primii invadatori ai Europei au fost grecii. Acestia au sosit in patru valuri: ahei, ionieni, dorieni si eolieni, in anii 1800-1400 i.d.H., din estul Marii Caspice. Ei ne-au gasit pe noi in Europa, ne-au numit "oamenii locului", "pelasgi". Incet, incet ne-au alungat din sudul peninsulei Balcanice. Apoi din Asia Mica, din Troia. Homer, in Iliada, spune: "Supravietuitorii Troiei, avandu-l in frunte pe tracul Enea, ii va conduce pe supravietuitorii acesteia pana in valea Padului, unde el, Enea, se va casatori cu fata unui mrege local, Ladvia" si va pune astfel bazele dinastiei de Alba-Longa. Dinastie ce sta la baza formarii poporului roman. Prin anii 500 i.d.H., un puternic luptator grec, Temistocle, ii va alunga pe ai nostri pelasgi din insulele Marii Tracice, careia ii va schimba numele in Marea Egee.

Prin anii 500 i.d.H., celtii ii dau de lucru lui Burebista (uitat azi chiar si de cartile de istorie, devenite romane de liceu…). El, Burebista, apara granitele vestice ale Daciei de celti, pe malurile lacului Constanta (in Elvetia de azi). Si azi se mai vorbeste pe acolo un dialect foarte asemanator cu limba romana, dialectul retro-roman. Prin secolele IV-VI d.H., sosesc la sudul Dunarii slavii. Ei ne vor desparti de fratii nostri aromani, megleno-romani, istro-romani, dalmato-romani. Dar vom continua sa existam. De cca. 20 de ani bulgarii refuza sa se mai considere ca fiind de origina slava. Datorita Ludmilei Jivcova, fiica fostului presedinte bulgar, ei se declara a fi azi urmasi ai tracilor, Alexandru Macedon fiind un fel de stramos de-al lor.