Drumul spre Sona nu este marcat de nici un indicator. Iar satul Sona arata mic si prafuit, daca nu chiar parasit. In tot cazul, bunastarea nu pare sa se fi instalat in aceasta localitate. Suntem in sfarsit la Sona, suntem aproape de piramide. Mergem pe jos si, probabil, mai avem de mers o jumatate de kilometru poate mai putin…

• Buna ziua, doamna! Cum va numiti?
• Draghici Marcela.
• Sunteti de aici?
• Da.
• Ce stiti despre deluletele acestea?
• Domnule, astea asa le stiu, asa le-am pomenit.
• Si nu stiti nici o poveste despre ele?
• Nu, nu stiu.
• La revedere.
• Buna ziua, domnilor!

Mai intalnim o alta localnica, ceva mai vorbareata decat prima, care ne spune ca ar mai fi cativa guruieti ceva mai departe.

• Cum ii spune la localitate?
• Prejmer.
• Ce frumos miros florile pe aici. Asa flori mirositoare nu gasesti in nici o florarie din New York.
• Si sunt campuri intregi cu astfel de garofite salbatice.
• Ce spui, Nicule, de aceste delulete?
• Sunt facute de mana omului.
• Deci nu sunt naturale, sunt artificiale. Asta este parerea ta?
• Da.
• Poti sa vii si cu teoria ca a venit un ghetar pe aici si a tras asa, ca si cu dintii unui grever, si… Dar nu, dupa opinia mea, sunt facute de mana omului. Si daca le-a facut omul, au avut un rost. Sa fie vreun mormant sau altceva ascuns pe aici?!
• Iti plac cum sunt.Te impresioneaza?
• Absolut, absolut.
• Ia uite, acolo, cum curge in vale Oltul, iar dincoace sunt varfurile Fagarasului!
• Dar ce-o fi sub ele?
• Nimeni nu stie. Au fost declarate ca nu sunt de interes arheologic. Atunci, daca nu sunt de interes arheologic, de ce sa nu bagam un buldozer, sa vedem ce ascund…
• Dar faptul ca s-a gasit in apropiere, pe drum, ceramica dacica, arata ca totusi trebuie sa aiba un anumit interes.
• Guvernul roman, arheologii romani nu au nici o idee ce este aici si se pare ca nici nu-i intereseaza. Ei nu le considera nimic altceva decat niste simple movile de lut.
• In momentul de fata, guvernul are alte probleme, alte prioritati…
• Hai sa mergem mai aproape…

Andrei Vartic, care s-a catarat pe piramida trapezoida, ii face o poza domnului senator Cornel Boiangiu care… "se catara pe istorie". Il urmeaza, indeaproape, generalul Niculae Spiroiu. In continuare, drumul nu este asa de usor si ii urmez si eu. Sus, pe piramida trapezoidala, Nicu imi spune :

• Asa cum ne gasim aici, sus, pe piramida, imi vine in cap cartea …
• Ce carte, Nicule?
• "Pe marginea prapastiei", cartea lui Antonescu.
• Asa te simti tu aici, pe margine de prapastie?
• Nu, nu suntem pe marginea prapastiei ci …pe marginea istoriei.
• Acum spune, Nicule, ce crezi despre ele?
• Ploaia, eroziunea, nimic nu distruge piramidele acestea care stau aicea de ani. Or fi piramide facute de oameni sau de natura? Nu poti sa stii decat atunci cand sapi intr-una din ele. Pana nu sapi, nu stii ce este inauntru.
• Atunci crezi ca cineva trebuie sa le sape, sa le descopere tainele…
• Eu zic ca nu merita de sapat, mult mai civilizat ar fi sa avem o echipa de genisti care sa le exploreze stiintific.
• Da, dar unde-i gasesti?
• Poate ne ajuta armata.

Intre timp domnul general a descoperit viziunile de vulpi, pe care noi le stiam inca de anul trecut.

• Ia spune, Andrei, ce crezi despre aceste gauri aflate in peretii piramidei trapezoidale?
• Parerea mea este ca au fost facute de vulpi, care s-au urcat asa sus sa-si faca …ce?
• Domnule general, este o "zapaceala" ca aceste vulpi sa se fi urcat pana aici, sus, sa-si faca vizuini. Ele au gasit, probabil, inauntru niste spatii mari. Este posibil?
• Este posibil.
• E o ipoteza. Dar de ce a venit vulpea tocmai aici,in varful piramidei, sa-si faca gauri?

Coborand de pe piramida, domnul general s-a hotarat sa foloseasca ca sprijin "senila dacica", adica.. fundul. Langa el, Andrei, in aceeasi pozitie, isi continua drumul tot pe fund. Costel spune ca acesta este cel mai vechi mijloc de transport geto-dac: "pe fund la vale".

Senatorul Cornel Boiangiu, presedintele organizatiei PNL Dolj, a descoperit de unde curge Oltul, curge chiar de aici, de la Sona.

Aceeasi "piatra de hotar", pe care am gasit-o si anul trecut, ne intampina cu misterul ei. Andrei, ca si anul trecut, ne vorbeste despre taietura dacica de pe spatele ei, despre ciudatenia aceasta. Ne-am suit si pe platforma din dreapta piramidelor, care parca vrea sa protejeze de vint, ploi, timp. Platforma este dublata de un alt zid, aflat chiar in coasta acesteia, ca si cum ar vrea ca nimic sa nu se duca peste piramide.

• Tu ce crezi, Miky, ca ar putea ascunde aceste piramide? ma intreaba generalul.
• Personal, cred ca sunt tumuli, morminte, in care sunt puse, pe doua straturi paralele cu solul, schelete, in mijlocul piramidei, si la baza acesteia gasindu-se o urna mare, ca o amfora, in care se gasesc resturile arse ale conducatorului. In acea perioada de timp, se punea accentul numai pe salvarea sufletului, asa ca mortii erau incinerati. Mult mai tarziu le-a venit ideea salvarii si a trupurilor, aparand ritualul inmormantarii trupului. Multa lume cu care am vorbit mi-au spus: "Daca populatia carpato-dunareana a fost asa o civilizatie fantastica, de ce nu au lasat si ei, ca altii, mai tarziu urme, morminte ?
• Pentru ca ei credeau in salvarea sufletului, nu si a trupului. Ei isi incinerau mortii.
• Si cum erau ei incinerati?
• Ce pot sa va spun este ca cenusa celui decedat era pusa pe un vas de lemn, pe apa sau risipita in vant, sa se duca si sa se reintoarca. Este un obicei pe care il au indienii si in zilele noastre. Semne sacre li se faceau inainte de ardere. Semne de reintoarcere la viata li se desenau sau tatuau pe talpi.
• Iar cand se nastea un copil, mama lua frumos faina si facea aceeasi cruce pelasga, pe podeaua casei, ca noul nascut sa traiasca pentru totdeauna. De aceea, pe costumele, pe fotele care s-au gasit pe tot cuprinsul tarii noastre, tot el Densusianu ne spune, ca aceeasi cruce pelasga a fost brodata, cu scopul-simbol al vietii vesnice.
• Domnul general Spiroiu a promis sa ne ajunte cu o echipa de genisti sa vedem daca se gaseste ceva sub aceste piramide de pamant!
• Este adevarat, domnule general?
• Da, corect.

• Ia sa facem noi o poza la "ideea" asta si pe urma s-o discutam! decide Costel.

Parasim Guruietii cu multa parere de rau, fara sa fim in stare sa descoperim nimic in plus, comparativ cu anul trecut. Personal, nu stiu care este legislatia Romaniei referitoare la niste "gramezi" de lut, de ne-interes arheologic. Personal, nu m-ar deranja deloc sa cheltuiesc niste bani si sa vad daca este ceva acolo. Trecand cu microbuzul din nou prin Sona, Marius, soferul, opreste brusc masina.

• Domnu Miky, acolo este o piatra la fel de frumoasa ca si cea de la piramide.

Ma dau jos si vad o piatra, cu aceeasi taietura ca si aceea de la piramida trapezoidala, facuta din acelasi material. Intre timp, proprietara casei iese afara sa vada de ce s-o fi oprit autobuzul chiar in fata casei sale.

• Buna ziua!
• Buna ziua!
• De unde aveti piatra asta?
• Nu stiu, cred ca de pe camp.
• Cum va numiti?
• Stoicanea.
• Si piatra asta, cine a adus-o de pe camp aici?
• Apai, o fost adusa demult.
• Dar de ce ati adus-o? V-a placut sau de ce?
• Pai eu nu stiu, ca tata a adus-o.
• Cati ani aveti, doamna?
• Saptezeci.
• Multi inainte si multa sanatate!
• Va multumesc, domnilor.
• Sa pastrati piatra asta, este o piatra deosebita! o avertizeaza Andrei inainte sa plecam.

• O adus-o si o pus-o acolo barbatu-meu. El o pus-o acolo.
• Andrei, ia uita-te putin, sa vezi daca are o taietura sub ea!
• N-are.
• Ia da-o putin in sus!

Ne uitam sa vedem daca gasim acea taietura cidata, ca la piramida. Dupa ce am dat putin la o parte pamantul, apare sub ea aceeasi tipica taietura, care ne-a intrigat mai inainte.

• Sa-i facem niste poze, s-o putem studia in tihna acasa.

Aceleasi pietre ciudate, care le-am intalnit la piramide, se pare ca taranii le-au adus si pus de jur imprejurul caselor lor. Aceleasi pietre ciudat rotunjite, finisate straniu, oamenii le-au adus aici, fara sa stie de ce, le-au asezat in fata casei.

• Cum va numiti, doamna?
• Capota Ana.
• Cati ani aveti, doamna Ana?
• Cati imi dati?
• Va dau 50 si ceva.
• Am 75. Hai, te sarut.
• Doamna Ana, ce stiti despre movilele alea de pamant, de acolo din fata?
• Apoi, sunt facute demult si asa le-au pomenit si batranii.
• Dar piatra aceasta de unde o aveti aicea la poarta?
• Apoi, o adus-o din camp ori cine stie de unde batranii mei… Mai demult, batranii carau orice piatra gaseau pe pamant, rotunda asa ca asta.
• Le aduceau si le puneau aicea?
• Da.
• Si nu stiti de ce?
• Nu.
• Doamna Ana, va multumim.

Inainte sa plecam, tot Ana ne spune ca pietre ca asta au fost folosite la fundatia grajdurilor, in loc de beton.

• Si de unde au fost aduse pietrele?
• Pai au fost aduse de pe camp, ca mai demult in camp se puneau si ca piatra de brazda. Puneau oamenii piatra de hotar.
• Dar de unde le luau?
• De pe hotar. Pe hotarul mic sunt destule. Mai demult nu se baga beton, cum se pune acuma.
• Si movilele alea de pamant ale cui sunt?
• Pai alea sunt acolo de nu se foloseste nimeni de ele.
• Dar batranii ce spun?
• Pai spuneau ca si-o scuturat odata, asa, opincile de noroi, un urias, asa spuneau. Dar cine stie? Dumnezeu stie. Este vorba despre un urias care, sarind peste Olt, avea opincile pline cu noroi si si le-a scuturat de noroi si asa au ramas alea acolo. Asa spuneau batranii mai demult, dar nu s-o apucat nimeni sa le strice.
• Dar le mai spuneau si guruieti.
• Noi zicem "La sapte Guruieti" acolo.
• Pai sunt sapte guruieti acolo?
• Noua..
• Noua, dar doua sunt mai micute.
• La sapte guruieti…
• La guruieti, asa le spunem acolo.
• Saru' mana, coana Ana!
• La revedere si umblati sanatosi!

Acum, datorita lui Marius, care ne-a sensibilizat si care ne-a facut sa ne uitam mai atent la "pietroaiele" de prin sat, vedem aceste pietre tipice care noi nu stim ce inseamna. Ele sunt cand rotunde, fasonate, cand sub forma de dale taiate perfect, si se gasesc mai pe la toate casele. Stanga, dreapta, nu exista o casa care sa nu aiba o piatra din asta, cu tot felul de semne incrustate. In plus, am gasit una la o poarta, care este elipsoidala si care este foarte frumos fasonata, cu semne pe ea. Trebuie spalata si vazut cat este de frumos fasonata.

• Ia uite, alta piatra!
• Toate sunt ciudate, toate sunt frumoase, peste tot sunt pietre d'astea…
• Si uite alta mai departe, ne spune domnul general.

Aceste pietroaie fasonate continua sa ne urmareasca toata Sona, tot drumul. Se gasesc la temelia caselor, pe la porti, pe la grajduri, se gasesc peste tot. Cum a observat foarte frumos domnul general Spiroiu, sunt puse peste tot, ascunse, neobservate, stau si ne privesc parca asteptand curioase sa vada daca le descoperim, daca le intelegem semnificatia.

• Sunt luate poate de la un templu si aduse aicea, ca sa fie folosite la constructii taranesti.
• Ia uite, altele si altele.. si la casa asta, ia uite ce frumos rotunjita, fasonata, este aceasta…ia stai putin aici, stai Miky, nu pleca…

Ne surprind aceste pietroaie ciudate, in special cand am realizat cu totii ca sunt facute de mana omului. Acum vedem una care este ca o coloana frumos fasonata, parca are o caciula pe cap, iar marginile sunt frumos si usor ridicate in sus. Nu stim ce este sub ea, dar este prea mare si grea ca sa incercam sa o miscam din loc. I-am facut niste poze.

• Aceste pietroaie apartin unui templu, zice Andrei.
• Mare descoperire, il ingana Costel.
• A unui templu mai vechi decat dacii, continua Andrei.

Ce e ciudat, daca ar fi fost construite sa fie pietre de hotar, trebuiau sa fie uniforme, egale; dar aici gasesti toate formele, forme cilindrice, forme ovale, forme plate, altele au chiar forma de palarie. Intre timp, generalul descopera una masiva, cu forma de bust de femeie.

• Hai s-o numim pe aceasta "Madona de la Sona", decide Andrei.

Intre timp, o alta localnica ne iese in intampinare. O intrebam despre pietrele ciudate care se gasesc in jurul casei sale. Ne spune ca tatal sau le-a adus de pe camp.

• Pe ce camp le-a gasit?
• Pai, pe camp; unde vedea o piatra asa faina, o punea in car si o aducea acasa. De prin Hotarul de Jos a adus-o pe aceea…
• Cum te cheama?
• Ratea…
• Ratea si mai cum?
• Gheorghe.
• Si ce stii, dumneata, de cei 7 guruieti ?
• Lumea spune ca ar fi inmormantat aicea Atila, cu armele, cu calul, ala era capetenia hunilor…
• Ar fi inmormantat Atila… Dar de ce le spuneti guruieti?
• Apoi asa este obiceiul.
• La sapte guruieti?
• Unii ziceau ca in timpul razboiului se putea trece pe acolo; unii se ascundeau pe acolo … ce Dumnezeu…cine stie.
• Unde mai spui ca mai sunt d-astea?
• Tot pe aicea, la 3 km in sus, tot in sat aici…
• Si cate mai sunt acolo?
• Tot exact ca alea, numai un piculet mai mici…
• Si cate mai sunt la numar?
• Tot sapte.
• Inca sapte, le-ai vazut cu ochii tai, inca sapte?
• Sunt mai mici, nu-s de inaltimea la astea… Unii zic ca a fost un urias din ala mare si a scuturat papucii…
• Asa…
• Este spre Felmer, spre satul Felmer…
• Este o livada de pomi pe acolo…
• Este drum in directia aceea? Pe ce drum trebuie sa o luam?
• Nu e… sa stiti ca este stricat, nu puteti merge.
• Cat de departe este de mers pe jos?
• Stiti unde, sunt 3 km.

In continuare dam peste tot de pietroaiele noastre favorite.

• Astea parca sunt scoase dintr-o cetate! exclama si Dan.
• Pot fi scoase dintr-un templu sau din ceva… in orice caz o constructie, completeaza serios Costel.
• Dar au toate o caracteristica comuna, toate apartin de aceeasi specie de pietre, deci calitatea pietrei.. .si exista si o taietura tipica, rotunda, parca vrea sa-i puna o calota pe cap.
• In pestera Bodii, spune Andrei, exista un loc absolut elipsoidal, de marimea acestor pietre.
• Careia i-ai facut tu o poza! Am vazut-o intr-una din cartile tale.
• Si ar putea sa fie o legatura intre ele, isi continua Andrei gandul.
• Ia uite ce taietura au si pietrele astea… Aici trebuie sa vina cineva sa le studieze. Acum sunt deja prea multe pentru a fi neglijate.
• Stop! Unda, unda…
• Ce unda?
• Unda dacica…
• Unde?

Andrei continua sa strige: stop, stop, stop, opreste masina! Am vazut unda dacica pe unul dintre pietroaie!

Masina se opreste din nou. Ia sa vedem ce a gasit Andrei aici. Peste tot sunt aceleasi pietroaie…

• Ia uite-le…Pe una este o unda, o zvastica; nici mai mult decat o bucata de zvastica pelasgica.

Acum ni se risipeste orice dubiu. Aceste pietre au fost taiate de mana omului, taiate ca sa fie folosite cine stie la ce, dar sigur nu sa propteasca casele, grajdurile ori sa fie temelie la cine stie ce constructie taraneasca. Continuam explorarea Sonei, a acestor pietre minunate, pe care nici eu si nici Andrei nu le-am vazut, ci soferul nostru, Marius. S-a dus povestea pietrelor de hotar. Cineva spune ca astea pot sa fie pietre de magie, prea le tine fiecare in fata casei. Cine stie… Poate ca intr-o zi vor veni si oameni de specialitate sa se uite si ei la ele, sa le puna pe computere. Sa vada cum se pot imbina, pe dimensiuni, o data ce le pui pe computer. Nu este usor sa reconstruiesti ceea ce altii au distrus.

Am plecat de la Sona si ne indreptam acum spre Sinca Veche. Am intrat in satul Mandra si ne continuam drumul. Nu este chiar asa usor; unii au venit de pe drum, s-au sculat dimineata, la 12 noaptea luau trenul ca sa vina in Fagaras, ma refer direct la generalul Spiroiu, care a avut amabilitatea sa vina cu noi aici.

Mandra are case frumoase, cum spune Andrei, taranii de aici au in sange simtul frumosului… Casele sunt ca niste mici opere de arta; toate sunt acoperite cu tigla rosie, iar gradinile par a fi si mai frumoase. Pe stanga drumului, in departare, ii vedem pe sarmanii nostri Guruieti, uitati acolo de zeci de secole, cu nepasare, fara mila, fara ca nimeni sa aibe dorinta sa-i studieze.

Ei exista aici de milenii, misterul lor inca nu a fost rezolvat. Sa speram ca se va gasi un patriot, caruia sa nu-i fie rusine de originea sa daca, care sa-si puna inima, sufletul si timpul ca sa le descopere misterele. Domnul general Niculae Spiroiu ne-a promis ca va face tot posibilul ca sa venim, anul viitor, cu o trupa de genisti, sa vedem ce este in ele.

Acolo neaparat trebuie sa fi fost un monument, un templu, o constructie. Dupa ce am vazut atatea pietre ciudat fasonate, atat cat am putut noi vedea intr-o simpla trecere, ma gandesc cate or mai fi prin temeliile caselor, la constructii, prin curtile oamenilor. Noi am vazut numai ceea ce era la poarta, dar banuiesc ca trebuie sa mai fie si prin curti. Este clar ca acolo a fost o constructie si de-a lungul a mii de ani oamenii au carat ce au considerat ca au ei nevoie pentru gospodarie. Se pare ca aici este o vatra unde viata omului a existat din cele mai vechi timpuri, o organizare sociala care a existat aici sub forma unei comunitati.

Trecem acum pe langa Sercaia… Despre numele Sercaia o sa vorbesc in mod special, dar nu in acest moment. Este unul dintre cele mai vechi nume vedice-ariene de o mare insemnatate. Strabatem chiar satul cu pricina (e sat sau comuna?) Sercaia, unde casele sunt la fel de frumoase ca si in comuna Mandra.

• Daca este asa de veche, unde-i este raul care sa-i poarte si el numele? intreaba Costel.
• Da, uite acolo, in fata, se vede si paraul Sercaia. Si cum am spus de multe ori, de cate ori toponimia (numele unei localitati) este dublata de hidronimie (numele unei ape), aceasta denota vechimea numelui, dar si a localitatii.

- Spune, Andrei, ce stii despre coordonatele unde se gaseste acest templu?

• Sinca Veche, templul de la Sinca Veche este exact pe linia topografica care leaga Varful Omu de piramidele de la Sona.
• Pe harta, foarte clar si la subiect, exista vreo linie Nord-Sud-Est-Vest sau numai linia…
• La 30 de grade fata de directia Nord. Aceasta linie se gaseste, deci linia Varful Omu-Sona este 30 de grade pe…
• Vrei sa-mi ajuti cumva memoria, asta este paralela cu o alta linie cumva?
• Da, aceasta linie este paralela cu linia pe care o tragem pe cetatile dacice Deva, Piata Rosie, Banita..
• Multumesc, Andrei.
• Priveste dealul acela impadurit, acolo se gaseste o cetate dacica…

Intre timp am ajuns si la acea cruce care anul trecut a fost singurul reper in gasirea intrarii in templu. Si acum, ca si atunci, iarba, vegetatia ne ajunge dincolo de brau, chiar aproape pana la subsuori si trebuie sa multumim ca cineva a avut curiozitatea sa mearga inaintea noastra pe aici si sa o mai culce la pamant. Anul trecut nici satenii nu stiau de existenta lui. Atunci cand am venit aici prima data, nu stiam unde era intrarea. Stiam ca mai trebuie sa fie undeva in fata unei cruci… Ne-am imprastiat toata lumea in sapte directii, cautam de mai mult de jumatate de ora, dar multumita zmeurii, cat si dorintei lui Tudor de a o gusta pe cea mai buna, si care a alunecat pe burta (nu in cautarea intrarii in templu), am putut-o gasi atunci. Si ca intotdeauna, si azi mi-am terminat filmul exact la Sona. Merg alaturi de inginerul Radu Munteanu, printr-un tunel de vegetatie salbatica, fiind urmat indeaproape de general.

• Unde sunt ceilalti?
• Sunt undeva in spate.

De undeva dintr-o laterala, apare si Andrei. Intram in templul pe care l-am descris in amanunt in "Jurnal de calatorie in Tara Zeilor".

- Domnule general, tot ce este cioplit aici coincide exact cu cioplitura din carierele dacice de la Magura Calanului, spune Andrei.

Vedem din nou cupola spirala care sparge muntele si aduce lumina in templu.

• Ce spui de linia asta care strabate zidul din fata noastra?
• Este secanta dacica…
• Ce vrei sa spui cu asta? il intreaba generalul.
• Dacii o puneau pe ceramica lor, pe toartele ulcioarelor lor. Doua linii paralele unite de o secanta. Si iata, aceasta secanta am gasit-o intr-o dimensiune imensa in acest templu! Secanta are in mijlocul ei un ochi. Acesta este un ochi, este clar un ochi…
• Ia uite, Tudore, ia uite..
• Nicule, tu ce zici de acest basorelief straniu? Aceasta figura venita parca de pe o alta lume…
• Ce nu pot intelege este faptul de ce are aceasta gura si, mai ales, acest nas. Si fruntea asta asa de inalta…
• Aici, in colt, poti vedea o taietura in spirala. De fapt, poti vedea taietura de dalta.
• Dar din ce metal a fost dalta? Sa poata taia stanca asa cum tai in lut!

Stam in templu mai mult de o ora si jumatate. Intr-o firida ne apare in intuneric si simbolul celor 7 zei ai genezei, avandu-l in mijloc pe cel al lui Daksa, simbol cunoscut mai tarziu drept crucea lui David.

• Dar sa nu uit, sa mergem afara sa va arat si pietroaiele ciclopice, cubice, a caror insemnatate nimeni inca nu o poate ghici.

• Ce parere ai despre ce vezi aici?
• Este extraordinar si nu cred ca sunt cuvinte care sa poata descrie aceste locuri mai bine decat ai facut-o tu in cartea ta.

Costel, care are un aparat nou de fotografiat, rosu, si pe care inca nu stie sa-l foloseasca, ne pune sa zimbim, asa, prosteste, ori de cate ori are impresia ca ar mai face o poza.

• Intre toate pietroaiele astea, mai mult sau mai putin cubice, exista aceeasi taietura, mai putin de un pas latime, cam de 40 de cm, intotdeauna prezenta peste tot. Intre ele, acest spatiu parca vrea sa fie un canal care sa lase sa se scurga apa, sa nu le duca la vale. Adevarul este ca, daca nu ar fi vegetatia asta care sa astupe intrarea in templu, atunci omul care ar sta la intrare ar avea o priveliste superba a apusului de soare si spre Fagaras.
• Iar spre stanga, completeza Andrei, ar vedea acea cetate dacica.

Vrem nu vrem, continuam sa discutam despre "pietroaiele" de la Sona, vazandu-le pe cele de aici si comparandu-le.

• Cele de la Sona apartineau unei constructii. Si poate sa fie adevarat si ce a spus domnul senator, ca oamenii din partea locului, in timpurile mai recente, deci cu o generatie mai inainte, mai stiau ce semnificau ele. Ca ar fi avut niste proprietati magice. De aceea si le-au adus si le-au pus pe la porti ca sa le fie bine. Aproape ca sunt convins de lucrul acesta... Dar ce ma uimeste pe mine…
• Sunt de acord cu voi toti, daca fiecare din aceste pietre ar avea aceeasi forma, dar fiecare dintre pietre are particularitati, fiecare parca e luata dintr-o constructie, dintr-un colt al unei constructii. Fiecare are o taietura speciala si toate in comun au o taietura comuna, acel rotund care apare ca un simbol pe toate, taiat, adus, nu? Si acela*i material folosit.
• Provenind din acela* i loc, se pare ca aveau o semnificatie benefica pentru familia, pentru casa care o avea in fata ei.
• Tu stii, Nicule, ce spune Andrei de tine? Tu ai fost cel care a descoperit Madona de la Sona. Tu ai zis ca seamana cu o femeie. Asa ca iti este dedicata tie, iar numele ii apartine lui Andrei. Madona trebuie scoasa, spalata, curatata, pusa intr-un muzeu.
• Dar cum de ti-a venit ideea sa-i spui Madona din Sona? il intreb pe Andrei.
• Inspiratia mi-a venit de la Angel…Angela si faptul ca a fost descoperita de domnul general. De aici, drumul a fost foarte scurt pana la Madona.
• Domnule general, ce a vrut sa spuna Andrei in aceasta mica fraza rostita cu jumatate de gura?
• Cred ca s-a referit la Michelangelo…
• Va multumim, domnule general…
• Ma, nu ma prindeti voi pe mine…
• Cu ce sa te prindem pe tine, Nicule?
• Cu nimic. Ingerii sunt peste tot.
• Si cum se numesc ingerii? Angel…
• Angelo este pasul urmator spre modernitate, asa ca mai intai au fost ingerii si apoi Madonele.
• Si asta este Madona de la Sona, pe care o inchini cuiva special, Nicule?
• Nu, nu o inchin nimanui.

• Platforma asta, care este aici pe dreapta, de cine este facuta?
• Este naturala.
• O platforma naturala, numita "La Poduri".

- Muntele Saca ai spus? il ingana Andrei.

• Aceasta platforma se gaseste sub muntele Saca. Stie cineva ce inseamna Saca? Ce inseamna saca?
• Inseamna sora mai mare, la noi, in Basarabia.
• Suntem acum la cabana Stramba, unde este la fel de frumos ca la Sinaia.
• Acuma stii, Andrei, de ce am insistat sa venim aici?

Asa, in fuga, m-am oprit la margine de drum, am chemat New York-ul la telefon, am chemat Tarom-ul si, impotriva vointei formale a domnului general Niculae Spiroiu, am vorbit cu directorul Sidarov de la Tarom si am obtinut o extindere a timpului de stat pe meleagurile dacice, pentru "cel mai iubit dintre generali". Asa ca domnul general Spiroiu, in loc sa plece maine, va pleca duminica, 18 iulie, spre New York. In felul acesta, eu si, in special, Andrei ii vom arata, in modul cel mai respectuos si prietenos, ceea ce credem ca reprezinta cea mai formidabila istorie a Europei, istoria noastra, asa cum o vedem noi atunci cand colindam muntii si vaile dacice. In momentul de fata, am iesit dintr-un sat care se numeste Margineni si ne continuam drumul spre orasul Victoria.

• Stii de ce-i spune Margineni?

De ce-i spune Margineni, ia sa vedem ce are Andrei in minte…

• Marginenii sunt oamenii care traiesc la margine. Acei care traiesc la poalele Carpatilor, dintr-o parte si cealalta, si care s-au bagat deja in munti se cheama margineni. Dupa ei, de aici pana in cealalta parte a muntelui unde iara traiesc romani, nu mai este nimeni, totul le apartine lor, si acestia sunt numiti oameni de la margine, margineni. Sunt margineni si aici, dar si acolo, la Gradistea de Munte. Tot margineni isi spun si unii, si altii.
• Andrei, dar ce crezi ca inseamna Sebes si de unde vine acest nume?
• Am sa-ti spun ce inseamna Sebes, dar o sa te superi. Este o conjugare a vechii radacini "Saba", dar ma iau de tine… Este o conjugare a vechii radacini saba care inseamna o transformare, o creare, o schimbare, dar nu avem destul timp ca sa te lamuresc. In cartea aceea a mea …
• Sunt mai multe locuri, Sebes, la Alba Iulia…
• Domnule general, eu stiu teoria aceasta, cu provenienta radacinii Sebes sau Sebis, din maghiara. Este, sa-i zic asa, pe de-a dreptul, o tampenie. "Sebes" este o veche radacina tracica, care inseamna curgere repede, dar este sub diferite variante. In Apuseni este Sebis, aici este Sebes, in jurul Sibiului este Sibis, sibes, este raul Sibisel, asta este aceeasi poveste ca si balmosul. S-a spus ca balmosul este o mancare de provenienta maghiara; dar in zona muntelui Balmos, din Retezat, maghiarii nu au ajuns niciodata. Acolo avem nu numai muntele Balmos, dar si raul Balmos, si acolo unde isi pasc ciobanii, pe plaiuri, pe varfuri vara oile, se mananca balmosul. Sa mananci balmos la campie nu are nici un rost. Numai acolo, la munte, isi iau ciobanii faina aia de papusoi si cu smantana de oaie si cu untul de oaie se obtine balmosul. M-am dus la stani sa mananc un balmos de munte, la unguri, dar acestia aproape nu-l stiu. In unele sate unguresti s-a preluat termenul de la romani, dar dictionarul "nostru" ii spune "termen de provenienta ungureasca". Asa este si cu acest Sebes, care nu exista in marele dictionar al limbii maghiare. Am consultat special ambasada maghiara din Chisinau si am discutat cu ei; nu il au ca noi. Au numai niste apropieri, dar termenul in sine, in limba maghiara, nu exista. Este sigur vedic.
• Sau tracic.
• Eu am spus vedic, pentru ca traco-dacii sunt tot vedici! Toponimele s-au pastrat si a incerca sa le interpretezi gresit, considerandu-le provenite dintr-o alta limba, care nici macar nu si le asuma, mi se pare o fantezie putin criminala pentru poporul nostru. Special mi-am cumparat manual de limba maghiara, special mi-am cumparat dictionar maghiar-englez, maghiar-rus, maghiar-roman, ca sa vad daca este adevarat ce se spune. Am descoperit lucruri formidabile. Cuvinte pe care dictionarele noastre le considera de provenienta maghiara nici nu exista cu asemenea radacini…
• Mai spui o data ce ai spus despre Ana Pauker si dictionarul limbii romane?
• Pai da, ca atunci a fost o comanda politica, sa se faca tot posibilul ca limba noastra sa para o limba de huligani, de imprumut, o limba care nu sta pe un teritoriu atat de imens. Cine ar fi avut interesul sa arate ca limba noastra, care acoperea marele imperiu al lui Burebista, de la Bratislava pana la Crimeea, de la Marea Neagra pana la lacul Constanta (din Elvetia de azi), si Balcanii, si azi mai este vorbita prin aceste locuri, cu micile modificari care i le-a impus timpul, spatiul intins si izolarea. Nu spun eu ca acest spatiu a fost locuit numai de daci, ca nu au mai fost si alte triburi tracice.
• Herodot a spus ca cel mai mare popor dupa indieni erau tracii.
• Da, este vorba de aceasta semintie tracica, dar sunt absolut convins ca dacii au locuit aici, uite aici pe unde mergem noi azi, si ca urmele lor se gasesc peste tot, asa cum gasesti ceramica lor, pe care o calcam zilnic in picioare fara sa stim de cele mai multe ori pe ce calcam.
• Si cine sunt urmasii lor?
• Cum cine sunt urmasii lor? Niste oameni ca mine, ca tine, ca noi toti, daco-romanii de azi. Doar trebuie sa te uiti intr-o oglinda ca sa-i vezi cum arata!

Trecem prin comuna Recea, Gura Vaii si ne indreptam spre Sambata de Jos. Ne continuam drumul vorbind mult despre istoria pierduta a poporului dac. Am intrat si in Sambata de Sus, dar cum intram si iesim. Aceleasi case frumoase acoperite cu tigla rosie ne intampina peste tot; una nu are tabla pe ea. Ce ma uimeste sunt strazile pustii, fara tipenie de om. Oamenii fie stau in casa si mananca, este trecut de ora 6 dupa amiaza, ori sunt pe camp, pana la apus de soare.

• Mare si satucul asta, nu?
• Da, se infoaie, se desfasoara si iar se incovoaie.

Miercuri, 14 iulie 1999. Suntem inca la hotelul din Victoria, exact la poalele muntilor Fagaras. Acum, in camera ne-a intrat un fluture frumos, rosu cu pete negre, care cauta un drum de scapare; il ajut cu mai multa grija decat s-a asteptat el. Si aici, democratia nu este pentru catei: eu stau cu Tudor, cu Dan si cu Costel intr-un apartament cu o baie si o bucatarie. Domnul general Niculae Spiroiu sta singur in unul asemanator. Domnule general Spiroiu, ce credeti despre aceasta democratie?