Era in februarie, frig, iarna. M-am dus la bunica-mea in sura, mi-am facut acolo un culcus si a doua zi la fel aflu ca ma cautau securistii. Le-am zis la parinti sa spuna ca eu am plecat spre ei si ca mai mult nu stiu. Mi-am facut un loc in casa parinteasca, la inceput…Si eu stiam exact tot ce mi se intampla.

• Ai scapat fara inchisoare sau nu?
• Nu. M-am predat.
• Te-ai predat? Si pentru cat timp v-au inchis?
• Pentru trei ani.
• Si cum a fost in inchisoare?
• Ei, ca la Jilava, ca la Sibiu…
• Si dupa ce ati terminat inchisoarea, ce ati facut?
• Dupa ce am terminat inchisoarea, am venit si m-am angajat ca salariat la un santier.
• Te-au angajat pe santier?
• Da. Si pana la urma am ajuns si sef de serviciu.
• Din puscarias, sef de serviciu?! Am auzit, din puscarias-politic senator, dar sef de serviciu?!
• Cornele, cu cine vorbesc?
• Cu unul dintre cei care ……

Pe cand acela*i scut daco-roman

Ne apara de sagetile mongole.

Treziti-va, capetele voastre

Nu-mpodobesc…

Treziti-va, cu lacrimile noastre

Va luminam prapastia in adanc"

Iata ce viziune au avut acei…

• Cine a scris poezia asta?
• Sergiu Mandrinescu, cel mai bun poet din inchisori. A fost inchis la Pitesti.
• Hai sa va spun si eu o poezie pe care am scris-o in lagar. Sa incep cu asta pe care am scris-o in rezistenta din munti.
• Ati impuscat oameni?
• Nu.
• Pai atunci ce fel de rezistenta erati, daca nu ati impuscati oameni?
• Eu i-am telepatizat.
• Nu, fara gluma, ati impuscat vreun dusman?
• Nu.
• Pai atunci de ce mai purtati arme?
• In caz de nevoie. Dar nu a fost nevoie.
• Nu ati tras in nimeni, nu ati omorat pe nimeni, nici un comunist, nimic?
• Nimic…

Dupa ce ne-am bucurat de o primire foarte frumoasa din partea domnului inginer Radu Munteanu, un tip frumos, tanar, 28 de ani, inginer silvic, si a domnului Moldovan din New Jersey, un om de 70 de ani, semanand mai mult cu Sadoveanu, am continuat sa discutam la cabana Stramba despre tot ce ar fi putut lasa dacii pe aici. Dupa o friptura buna de berbec la protap, ne-am ridicat si, pe la ora 5 dupa-amiaza, am plecat din nou spre templul de la Sinca Veche, de data asta cu domnul inginer Moldovan, care si-a petrecut copilaria in acele locuri. Am vazut lucruri pe care uneori nici nu-mi vine sa le descriu, fiindu-mi teama de ridicol. Dar cum am mai spus-o de multe ori, adevarul are nevoie de cineva sa-l rosteasca si de cineva sa-l auda! Am vazut un cilindru de cristal, cu diametrul de 5 cm, plasat intr-un ochi facut intr-un zid al templului, care reflecta lumina apusului de soare. Cand, la New York, domnul Moldovan mi-a spus despre asa ceva, am crezut ca "bate campii", tot asa cum marea majoritate dintre dumneavoastra o veti crede acum. Cum zicea un prieten psihiatru si senator, "bate campii cu candoare". Realitatea este ca nu a fost chiar asa. Apoi, cu domnul Moldovan ne-am catarat din nou sus pe munte si am vazut cupola templului de asta data de sus, avand o forma perfect eliptica. Am crezut ca ne oprim aici, dar mi-a zis:

• Hai sa va arat si un castru roman.

Ne-am catarat in continuare pe munte, am ajuns in varful lui si, de acolo, am vazut urmele castrului roman. Atat cat a mai ramas astazi dupa atatea sute de ani.

- Da, dar ciudatenia este ca acest castru a fost construit pe o fundatie daca, observa Andrei.

Spune, aici unde suntem pe dealul asta?

• Suntem pe dealul Plesu.
• Suntem tot pe dealul lui Plesu! Si in zare ce se vede?
• In directia aia?
• Da.
• Dealul lui Plai, acolo spre sud. Acolo sunt un fel de arsuri, locuri dreptunghiulare pe care nu creste iarba si nici caprele nu mananca ce creste pe acolo.
• Cum, nici animalele nu pasuneaza acolo?
• Da, este un fel de parusca, asa ii spune ierbii ce creste pe acolo.

Andrei, spectro-foto-metrist, a ajuns la concluzia urmatoare:

• Cartitele sunt cei mai buni arheologi!

Si, in continuare, isi urmeaza telul, deoarece jur-imprejurul nostru astfel de cuiburi se gasesc din belsug. A gasit, spre uimirea noastra, tot felul de cioburi de ceramica, chiar si o toarta de ulcior. A spus ca o sa le analizeze, acasa, la Chisinau.

• De cele mai multe ori ele se dovedesc a fi nimic, dar asta nu ma impiedica sa le studiez. Stiti, iarna, la noi la basarabeni, este lunga si am nevoie de hrana...sufleteasca.

Ce om minunat este si acest Andrei!

Seara, la cabana de la Stramba lucrurile s-au incurcat foarte rau: s-au adus trei berbecuti, lumea a venit, s-au facut la protap fripturi, peste, tot felul de bunatati. Noi, care intre timp am fost prin munti, gasind asa ceva, ne-a cam crescut inima, dar si pofta de mancare. S-a facut ora 8 si 30 seara si continuam, aici intre brazi, cu lacul in fata, in cantat de pasari si greierasi, de oracait de broaste, sa ne bucuram de ospetia prietenilor localnici. Sa speram ca si maine programul pe care il avem, si care este foarte strans, sa ne fie un succes.

Plecam cu parere de rau de la cabana de la Stramba, avand in inima noi prieteni, iar in minte amintiri de neuitat.

Azi, 15 iulie 1999, ne-am sculat la 6 dimineata, cerul este plumburiu, este prima zi ploioasa, burniteaza asa, fara sa se opreasca. Cu toate astea, ne imbracam repede, hotarati sa ne urcam in microbuzul nostru si sa plecam spre Sarmi-seget-usa. Ma grabesc sa-mi ocup locul si trebuie sa recunosc ca, in dimineata asta, ne-a luat foarte mult timp sa ne adunam. Dupa mai mult de o ora si jumatate, am plecat la drum. Continua sa ploua si cerul este asa cum il descrie Bacovia : "Plumb, plumb, plumb".

• Acum plecam in cautarea istoriei pierdute…

Acesta este domnul general Niculae Spiroiu, caruia ii pare rau ca n-a mai baut o cafea. Sa vedem ce ne rezerva ziua de azi… Normal, dupa Andrei, care a stat si a buchisit foarte atent drumul, ar trebui sa fim in trei ore la Orastie si, de acolo, probabil inca o jumatate de ora, daca drumul este bun, pana aproape de Sarmi-seget-usa, la Orastioara de Sus. Tudor, incet, incet, fara sa spuna prea multe, s-a suit in Audi-ul condus de colonelul Mereuta, a pus scaunul pe spate si s-a culcat.

• Nu este usor sa fii ambasador si dupa aia judecator al Curtii din Strasbourg, sa ai responsabilitati…Mintea trebuie sa-ti fie clara, odihnita…, comenteaza, razand, Cornel.
• Cornele, tu esti senator, de ce nu te duci in masina din fata a parlamentului, sa tragi un pui de somn? intreaba cu seriozitate Costel, care s-a asezat pe ultimele scaune din spatele microbuzului, lungindu-se pe ele, intr-o pozitie care era mai explicita decat orice cuvinte.

Trebuie sa recunosc ca cel mai serios om in dimineata aceasta a fost domnul general Spiroiu, care, la ora 6.20, cand am intrat in camera sa-l scol, nu numai ca era treaz, nu numai ca era imbracat, dar era pregatit cu bagaje cu tot sa iasa pe usa. Tot respectul pentru Armata Romana! Nu acela *i lucru pot sa spun si despre PNL...

• Fii atent sa n-o incurci!

In dimineata asta, jumatate din PNL s-a descurcat mai incet, dar, multumim lui Dumnezeu, cealalta jumatate a PNL-ului, respectiv vara domnului pre*edinte al PNL-ului din Dolj, nu numai ca era sculata, dar ne pregatise si cafeaua. Si acum, in dimineata asta inca ma mai gandesc la Madona de la Sona care zace intr-un sant, plouata, uitata, neglijata, parasita…De fapt, imi place foarte mult ideea lui Andrei care a numit-o asa.

Trecem prin Porumbacu de Jos si ceea ce il deranjeaza pe Andrei aici sunt un fel de terase, pe care el le compara cu cele incase ori preincase, cum spune el. Intram prin Avrig, orasel mic, cu nume ciudat.

• De ce il consideri ciudat?
• Vezi, depinde cum il citesti si ce cunostinte ai. Este format din doua silabe, din Av si Rig.
• Si care inseamna ce?
• Rig Veda, cine stie.
• Aici s-a nascut Gheorghe Lazar, spune domnul general Spiroiu.
• Si cine a fost Gh. Lazar?
• A fost cel care a infiintat invatamantul universitar pozitiv, de stiinte exacte.

Trecem peste Olt, peste acest altar al zeilor.

• Aici este curbura dupa care Oltul nu-si mai indeplineste functiile de altar. Incepe sa curga spre sud si are alte functii decat functii sacre. Numai curgerea spre apus ii ofera functii sacre.
• Si asta dupa cine, dupa Andrei Vartic? ingana un oltean suparat, respectiv senatorul si prietenul Cornel Boiangiu.
• Nu dupa Andrei Vartic, ci dupa Miorita. La apus de soare…
• Daca Schliman a mers dupa Iliada si a descoperit Troia, noi trebuie sa mergem asa, mai romaneste, dupa Mesterul Manole, Miorita…
• Linga noi, pe stanga, se vede Cindrelul, in stanga ramanand Muntii Cindrelului.
• Sunt niste munti destul de inalti, cu doua caracteristici: prima, ca acolo locuiesc cei mai bogati oameni din România, ciobanii din Cindrel, si a doua ca, in spatele lor, la Roti, Gina, Poiana Sibiului sunt adevarate temple de constructii. Asa, o tigneala de constructii, cum eu nu am mai vazut in alta parte. Poti s-o masori dupa frumusetea caselor, dupa eleganta lor, dupa marimea lor si nu stiu daca mai exista in Romania asa ceva.
• Oamenii sunt foarte foarte bogati din cauza oilor. Mai sunt si aceste platouri imense, pe care ei pasc oile, la peste 2000 de metri inaltime.
• Am fost foarte aproape de locurile acelea, le-am vazut si prin binoclu, si am vazut aceste platouri imense, adevarate aerodromuri. Dar geologii, chiar asa este scris si in literatura de specialitate, nu sunt poeti. Asa sunt acolo, nu aeroporturi, ci adevarate aerodromuri.
• Vorbesti de platourile din muntii Cindrelului, de pe varful Cindrelului? intreaba generalul.
• Da. Ipoteza mea este ca, in primul rand, aceste comune de acolo, ca Rod, Gina, Poiana Sibiului mai putin, sunt niste toponime foarte vechi dacice. Rod vine de la vechea radacina indo-europeana Rod, care inseamna si nastere, si neam, iar Gina inseamna sotie, femeie, care mai departe, in limba rusa, a ajuns Jena. Dar Gina inseamna si astazi, in sanscrita, femeie. Aici s-au pastrat toate aceste toponime. Una din minunile acestui Cindrel este cetatea dacica de la Tilisca, care pastreaza toate semnele cetatilor dacice: iz dacic, terasari dacice, tot. Si una din minunile de acolo, care s-a gasit acolo, este o intreaga monetarie dacica. Deci nu s-au gasit monede, dar s-au gasit acele stante, care se foloseau la tiparirea monedei. Ele erau asa de fine, incat istoricii au dat o ipoteza ca dacii nu aveau nevoie de bani ca sa-si rezolve problemele. La ei era altfel organizata economia, cu totul altfel decat incearca unii sa caute radacinile economiei dacice, mergand prin economia romana sau greceasca. Ei produceau monede pentru a cumpara factorii de decizie din lumea dimprejur. Produceau monede macedonene, grecesti, romane. Deci ei le produceau pentru ei sau cine stie pentru ce; la ei nu exista o problema tehnica sau tehnologica de a le produce.

In continuare trecem peste paraul Sevis.

• Ai vreo idee ce ar insemna acesta?
• In acea confuzie antica, ce a existat intre B si V, s-ar putea ca Sevis, Sebes, Sebis, aceste toponime sa aiba o origine comuna.
• Asta am mai discutat-o mai inainte…
• Da, am mai discutat-o mai inainte si s-ar putea ca anume aici sa cautam si originea toponimului Sibiu. Multi l-au legat de trairea nemtilor aici in Sibiu…
• Dar nemtii nu si-au asumat cuvantul Sibiu. Ei au pus un alt nume, Hermanstadt.
• Dar Siebenburgen, "sapte orase"," sapte cetati"?
• Dar felul cum este, daca ar fi aceasta radacina Sibiu strict nemteasca sau de origine laica ori maghiara, n-ar fi pe un spatiu atat de mare romanesc aceasta radacina Seb, Sib. Avem Sebes in Apuseni, Sebes in Fagaras, locuri unde nu traiesc nemti si nu au trait niciodata nici unguri. Avem raul Sibisel, cateva rauri Sibisel avem in munti aicea, acest Sevis, si s-ar putea, ca la radacina, sa fie totusi acele enigmatice sibile despre care vorbesc mult autorii antici, in special grecii, si pe urma ele au trecut si la romani. Deci aici, nu departe, avem raul Sadu, care coboara de pe partea de nord a Carpatilor, coboara din muntii Cindrelului. Despre acest Sadu, despre originea lui s-a crezut ca este slava. Sad, care inseamna livada, gradina in slava, a fost si este considerat doar de romani ca este slav la origine. Rusul nu este de acord cu ipoteza romanului, cel care a scris etnogeneza romanilor nu este de acord cu treaba asta si da o alta ipoteza care o cred si eu. Sad, in sanscrita, inseamna intelept. N-au crescut pe Cindrel la 1500 m niciodata gradini, nu pot sa cred ca poate creste acolo nici un fel de livada. Poate fi acceptat numai ca muntele oamenilor intelepti. Dar romanii nici nu vor sa auda de asa ceva, ei il vor slav si....basta! Acum, Cindrelul la origine nu se numea Cindrel, mai incoace si-a schimbat el numele. Initial, el se numea muntii Cibinului sau Sibinului, ca si raul care curge pe aici, prin Sibiu. Sibiu a fost o confuzie intre Si si Ci, astfel ca Sibiu s-a numit si Cibiu in antichitate. Deci este o confuzie aici, care s-a dezvoltat in istorie si s-ar parea ca la origine avem aceeasi formatiune consonantica, Sibiu.
• Care este formatiunea consonantica?
• Este aceeasi care este si la numele Savescu… este Sava…il si vezi, pentru ca in antichitate consoanele erau importante, vocalele nu se transmiteau in nici un fel. Se transmiteau doar cu constructiile consonante. Nu-i el lamurit misterul asta, dar ele se transmiteau prin pictograme, prin scrisurile feniciene si toate care au urmat. Abia grecii au inceput in Europa sa transmita cuvantul in intregime, deci impreuna cu vocalele.
• Dar, de fapt, noi am pornit de la cuvantul Sibiu si uite unde am ajuns…De la Sibiu, de la Sebes, Sevis, Sevisel, Cibin, Sad, toate pornind de la o singura origine. S-ar putea sa fie vorba despre niste prezicatori.

Acum trecem prin Sacel, dar nu mai vrem sa-l zgandarim pe Andrei.

• Ceea ce se vede acolo ca o piramida, este un munte, deal piramidal caruia i se spune "Dealul de Piatra", straniu toponim. Va rog sa-l fotografiati!
• I-am facut o fotografie foarte buna acestui munte piramidal, format din patru laturi.
• Ce este foarte straniu cu acest munte, este ca imediat dupa ce mergem mai incolo se gaseste zona aceea de care v-am spus, muntele Cindrel.
• Unde se gaseste cetatea dacica de la Tilisca!
• Da. Este foarte aproape. Muntele acela, care il vedeti in spate acolo, este muntele de la Tilisca, dupa care se gaseste cetatea dacica de la Tilisca. Accesul este foarte greu.
• Aici aproape este si Salistea.
• Da, aici la Saliste sunt cele mai frumoase fete.
• Cele mai frumoase fete nu, dar cea mai mare cantitate de aur din România, da. De aici incepe, de aici, si se continua mai departe cu valea Salistei, cu comunele Tilisca, Olt, Poiana Sibiului, Rod…
• Astia care au oi…
• Aia sunt oierii din Poiana Cindrelului. Stiti cate inele are o fata aici in zona aceasta? Zece cel putin. Cate doua inele pe fiecare deget.

Trecem peste raul Sebes, care este umflat si bosumflat, dovedind ca aici a plouat mult. Sunt locuri nemaipomenit de frumoase. Pe drum vedem spre Deva, la dreapta se afla Alba Iulia. Noi mergem inainte spre stanga. Aici in stanga este satul Tartaria, unde s-au gasit vestitele placute de la Tartaria. Sebes, Blandiana, pe dreapta Muntii Apuseni, aici incepe piciorul muntilor. Si la stanga sunt muntii Surianului... Luam harta si incepem sa cautam locurile pe unde am trecut si pe unde trecem.

• Care sunt Surianu? Astia frumosi?
• Aici unde suntem noi acum, exact aici, pe harta, este Sarmi-seget-usa.
• Iar aici la dreapta este Muresul.
• Da, pe dreapta este Muresul.
• Muresul, o curgere de apa de la Rasarit spre Apus, care pentru Vedici insemna ceva foarte important, insemna tot ce se scurge, se duce, se duce pe apa…
• „La apus de soare", asta mai lipsea.
• Sa pui intre ghilimele treaba asta…

Am intrat si in judetul Hunedoara, care are pe sigiliu doi soldati, unul dac si unul roman, asa de placere. Ca sa-i pui pe cotropitorii tarii tale pe emblemele care te reprezinta, fie esti un tradator, fie un p... fara pereche. Asa „ne iubim" noi trecutul? Cineva spune ca personalitatile sunt personalitati.

• Sigur ca da, dar la ele acasa, nu la noi. Unde sunt statuile lui Dromichete, Decebal, Deceneu? Ale celor care au facut ceva pentru aceasta tara, pentru acest popor. De ce trebuie sa ne mandrim cu ce nu ne apartine?

- Pe dreapta lasam Geoagiu Bai, cam la 16 km departare, unde este si o baie a lui Decebal.

• Da, unde este cariera de piatra de la Magura Calanului, de unde dacii isi aduceau piatra pentru constructia templelor de la Sarmi-seget-usa.

• Spune-mi tu mie, Andrei, cine te-a dus pe tine la cel mai bun restaurant in Orastie?
• Doctorul Napoleon Savescu din New York.

Bine ca recunoaste ceva, de obicei este refractar… Suntem in Orastie, orasul dacilor. Vedem si o mica piata, pe dreapta, unde se vinde de toate. L-am intalnit pe domnul Ioan Mercurian, care este proprietarul unei fabrici de paine si, pana una alta, mergem acolo sa bem o cafea, inainte sa plecam la drum. Andrei, care este un specialist in lemnarie, a pus mana pe un scaun si numai ce l-a ridicat, ca a ramas cu speteaza in mana. Acum se cazneste de câteva minute sa-l puna la loc. L-am gasit aici pe Marian Trufas, care este un prieten al lui Andrei Vartic si o calauza de mare nadejde.

El cunoaste muntele mai bine decat oricine altul. El i-a aratat lui Andrei drumurile, vechile drumuri dacice. I-a aratat cetatile, i-a aratat „pietroaiele" care inseamna un trecut glorios si enigmatic al poporului nostru. Poate, in viitor, cineva o sa se uite mai cu luare aminte la aceste lucruri. Sa speram ca si arheologii nostri, nu cei prezenti, dar cei viitori, vor avea si putina inima si un sentiment de mandrie nationala, de patriotism si vor sti sa aprecieze corect ce avem aici, acoperit de vegetatie, de pamant. Avem pre-istoria poporului nostru daco-roman. Cred ca trebuie sa-i iubim pe toti cei care fac ceva frumos pentru acest trecut glorios, sa-i iubim pe toti acei care isi sacrifica timpul, banii, profesia, ca sa vina aici sa cerceteze, sa descopere... Nimic mai mult decat sa priveasca la acel trecut maret, care I-a facut pe poporul carpato-danubian sa fie primul in Europa, descoperitor al rotii, plugului, jugului, carutii cu doua, trei sau patru roti. Sa speram ca, intr-o zi, si istoricii nostri se vor destepta, vor deschide ochii si vor privi cu dragoste, cu interes, cu pasiune la ceea ce ne-au lasat stramosii.

Domnul general Spiroiu spune ca urmatoarea serie de articole sa le intitulez "In cautarea istoriei pierdute". Poate ca ideea nu este rea deloc. In momentul de fata trecem prin satul Bucium si ne indreptam spre Orastioara de Sus. Am ajuns si la primaria comunei Orastioara de Sus.

Andrei, ca orice om politicos, primul lucru care-l face cand ajunge aici, e sa se duca la primarie, sa dea binete la toata lumea, sa schimbe cateva vorbe, adica sa-si anunte sosirea. Sa vedem, deci, unde este domnul primar, spunea ca ne asteapta. Comuna Orastioara de Sus este comuna cu cele mai multe vestigii dacice, cu cele mai multe cetati dacice…

• Buna ziua, domnule primar!
• Buna ziua, la toata lumea!
• Ce noutati avem pe anul acesta de la „domnul arhitect Godeanu"?
• In acest an, multumita lui Dumnezeu, ori lui Zalmoxes, inundatiile nu ne-au afectat asa de rau, cum o fost in alte parti din judetul Hunedoara. Totusi, si in acest an, pe Valea Alba, unde dvs. stiti foarte bine de anul trecut, de vreo doua ori s-a reparat drumul si s-a redeschis. Doua saptamani a lucrat un buldozer, deplasandu-se sus, pe muntele Godeanu. Cand a venit inapoi, nu mai era drumul, iar il luase apa.
• Si cu crescatoria de pastravi, ce s-a mai intamplat?
• Asteptam sa vina pastravii de la munte…
• Domnule general Spiroiu, ce ati spus dumneavoastra despre domnul senator Boiangiu?
• Am spus ca a facut lucruri formidabile, ca aceasta excursie sa fie asa de reusita. Ceea ce am vazut noi este numai varful aisbergului, dedesubt este o masa mare de munca imensa, pe care noi poate nici nu am observat-o. Daca nu am spus-o pana acuma, o voi spune in acest moment: domnul senator Boiangiu s-a ocupat de aproape toate problemele de logistica, ca sa spunem frumos, lasandu-ne noua doar sarcina istoriei.

Domnul primar, ca o gazda buna, ne ofera putina energie „dacica", iar eu il urmaresc pe Nicu sa vad ce face. El sta putin cam departe, dupa ce i-am promis ca-i fac o poza si o public in ziar la New York. Si de ce, ma rog?

Ca sa pot arata ce face dl. general Spiroiu la ora 11.41 dimineata. Nicule, te rog frumos, vino langa mine, mai aproape, nu te simti jenat, te rog eu frumos, ca oricum am sa scriu despre asta, nu poti sa-mi scapi…

Mi-a spus asa, printre buze, ce pot sa fac cu poza... Asta este ghinionul meu.

In continuare, am parasit Orastioara de sus, pe domnul primar Niculae David, si ne urmam drumul spre Costesti, intr-un grup compact de 16 persoane.

Am intrat in satul Costesti, despre care Andrei vrea sa spuna ca s-au infratit toate satele si comunele Costesti din Romania si Basarabia si ca primarul tuturor Costestilor este un basarabean.

Domnul general Niculae Spiroiu a spus un lucru deosebit de interesant :

• Este curios ca avem peste 500-600 sate Costesti in istoria Romaniei. De ce acest toponim este atat de prezent?

Andrei parca asta astepta:

• In istoria noastra, radicalul Cost a insemnat foarte mult, la fel cum Miorita s-a regasit in cele mai multe variante. Acest toponim Costesti, Cost-esti inseamna locul unui Cost; o localitate standard in limba indo-europeana veche. Insemna, deci, localitate de tip urban, fiti atenti, localitate de tip urban, Cost+esti. De pilda, Mioreni inseamna localitate de tip satesc. Deci asta insemna si la daci acest Costesti, care a fost capitala Daciei sau inceputul capitalei Daciei. Faptul ca aici avem trei cetati dacice foarte importante, nu face decat sa confirme cele spuse de mine inainte. Parerea mea este ca el vine din unul din cele mai importante ritualuri ale dacilor, riturile de trecere, piesele legate de secanta, de costisa. Secanta este o costisa. Secanta care uneste doua linii paralele este o costisa, iar dacii ii spuneau secantei Cost, ceea ce inseamna locul costisei, Costesti. De aici se incep marile temple ale dacilor. Deci daca toti Costestii din Republica Moldova si România s-au unit, inseamna ca si Costestiul de aici face parte din aceeasi formatiune, iar faptul ca generalul acestei uniuni este un basarabean, este foarte bine.

Acum sunt cu Andrei in masina si discutam cum sa-l pregatim „dacic" pe domnul general Spiroiu pentru drumul spre Sarmi-seget-usa. Dar Nicu, parca ghicindu-ne gandurile, imi spune:

• Nu va faceti voi griji, eu pot sa merg pe jos tot atat cat oricare dintre voi, daca nu si mai mult!

Vorbim in continuare despre politica Daciei.

• Da, politica Daciei a fost buna, Dacia a tinut in sah imperiul roman, primea tribut de la imparatii predecesori ai lui Traian, ca sa apere hotarele imperiului roman de barbari. Dar ei profitau si, cand Dunarea ingheta, mai treceau dincolo, in Moesia si alte parti, considerandu-le probabil tot proprietati ale lor. Iata de ce zic eu ca Burebista si Decebal si toti regii din acea perioada, deci care se intind probabil pe un secol si jumatate inainte si inca un secol dupa, in actualul mileniu, au stiut sa duca o politica buna fata de un imperiu foarte puternic. Inseamna ca s-au bazat pe ceva. S-au bazat pe civilizatia lor, pe forta lor, pe o economie, pe o tehnologie avansata.
• Ca sa-i convingi pe romani sa-ti plateasca tribut, nu oricine a facut asa ceva in istorie…
• Traian s-a simtit jignit si a spus: "Cum sa plateasca el tribut unor barbari?" Si prima data nu i-a mers, pentru ca a fost nevoit sa se intoarca infrant, umilit. A doua oara, desigur, si-a creat conditii, a mai folosit si un tradator, si a venit cu o armata uriasa ca sa cucereasca ce? O populatie de tarani needucati, care nu stiau sa scrie si sa citeasca, care nu stiau nimic alceva decat sa manance, sa lucreze, ca sa-I hraneasca pe cine? Sau cel putin asa cred ei, istoricii nostri, despre strabunii lor.
• Raul asta se numeste Gradiste, adica raul orasului…
• Nu am fost niciodata in stare sa inteleg cum au putut romanii sa cucereasca aceasta zona? Cum a spus domnul general, este nevoie nu numai ca istoricii sa aprecieze ce s-a petrecut aici. Este nevoie si de o investigatie militara serioasa, facuta de ofiteri ai Statului Major, care stiu sa aprecieze, sa-si dea seama de ce s-a petrecut aici, cum au mers trupele, cum a fost posibil ca acest razboi sa fie castigat de romani. Ca Dacia avea o organizatie statala bine definita, o armata capabila sa-i ajute pe regii din jur nu uimeste pe nimeni, decat pe nestiutori. In plus, ei interveneau in conflictele de la Dunare pana la Varna si chiar dincolo de Varna. Au aparut pe pietre romane din aceste zone dovezi ale interventiei lor. Faptul ca Burebista isi apara granitele tarii, granitele Daciei, in zona lacului Constanta, din Elvetia de azi, se pare ca nu mai intereseaza pe nimeni, dupa ce au trecut mai mult de 2000 de ani. Faptul ca numele lui Decebal Perscorilo apare pe stelele de piatra din zona Varnei inseamna ca acesta avea capacitatea sa se deplaseze pana acolo si chiar mai departe. Daca s-a putut duce peste Dunare, cu mijloacele de atunci, la peste 700, 800, 1000 km departare de aceasta, inseamna ca statul dac avea o organizatie, o organizatie bine definita, bine condusa.