...Raspunsul la aceasta intrebare nu este simplu si va putea fi apropiat de limitele cercetarii academice doar dupa serioase (fiind vorba de spatiul balcano-duntrean-nordpontic trebuie sa lamurim numaidecit termenul serios si cu nuantele corect si altruist) "investigatii stiintifice" de la care cerem si noi, ca si Claude Levi-Strauss, "sa ne faca cunoscute cauzele". Dar o orientare a cercetarii (o cercetare a metodei cercetarii) se poate, desigur, face chiar acum. Trebuie, iata, sa ne obisnuim, mai intii, cu gindul ca dincolo de  cimpul vorbitorilor activi ai limbii romine exista o structura misterioasa a acestei limbi (fenomen valabil si pentru celelalte limbi naturale), neconceputa si neconstruita de om, un cimp verbal "natural" (fonemic, morfemic, semantic, bital), un logos-acum sau vac-acum care organizeaza si construeste de la sine, sanscritic, anumite morfeme in anumite cuvinte (adica con-structuri logico-simbolice) spre binele acestor vorbitori (fara, insa, ai consulta in vre-un fel).

Adica, se vede, trebuie sa tragem atent cu urechea la ce spunea odinioara (veacul 5 BC) inteleptul chinez Lao Tzu: "Cind s-a facut ordine, au aparut denumirile. Fiindca au aparut denumirile, trebuie sa stim limita lor de intrebuintare. Cunoasterea limitei ajuta sa ne salvam de pericol". [VIII, 32]

Trebuie sa mai accentuam ca intrebarea privitoare la morfema prefixiala fru pune in structura metodei noastre si obligatia tandra de a-i da o vechime demna de frumusetea ei naturala (care n-o imbatraneste in vre-un fel - fiindca termenii fundati pe ea sint deosebit de pretiosi pentru fiintarea romineasca a fiintei si nu revendica nici un fel de schimbari de la om, dar nici nu le permit). Aceasta vechime sta acum (atita permite limita actuala a investigatiei stiintifice) in acelasi loc pe timeline-ul lui Homo Sapiens ca si termenul latin frundia, folosit de latinii cei vechi.  Tinind cont si de faptul ca rominii au pus sintagma frunza verde in capul majoritatii cintecelor lor vechi (batrinesti)  trebuie sa mai adaugam ad-hoc ca termenul este deosebit de important

a) ca simbol mitic (poate si magic) al regenerarii anuale a naturii vii in spatiile din Europa de Sud-Est unde s-a intimplat sa se manifeste Homo Sapiens in timpurile primordiale (fenomen mai putin evident si mai lipsit de importanta pentru populatiile din Sumer, Egypt sau spatiul Indului si Gangelui) si

b) sub aspectul organizarii de la sine a constructiilor poetice ale rominilor, adica a limitelor de rima, metrica si (in virtutea dependentei structurilor rima-metrica de cintec,  melodie, ritm, armonie) muzica.

Toata vechea si noua poezia si muzica a rominilor este dominata de constructul semantic, metric si silabic frunza verde, care, la rindul lui, este dominat de morfema primordiala (hai sa-i spunem asa din respect pentru extraordinara cercetare a batrinului T. Cipariu) fru, care a aparut de la sine in cimpul nevazut ce da limbii rominesti cuvinte si limite de intrebuintare a cuvintelor "pentru a ne salva de pericol". Batrinul Lao Tzu stia lucrul acesta de la cei mai vechi oameni: cind au aparut denumirile au aparut si limitele lor de intrebuintare pentru a nu se indeparta prea tare omul de locul sau paradoxal in marele concert spiritual si material al cosmosului. Or, prin adverbizarea sa cu toate stadiile trecatoare si regeneratoare ale curgerii anului solar carpato-danubian si a lunii crescatoare si descrescatoasre pe cerul de taina a noptii, termenul frunza devine un construct fundator si de intelepciune, si de arta (inclusiv de arta arhitectonica).

Ce are aceasta polemica prefixiala cu "dedublarea reprezantarilor" si cererea drastica adresata de Claude Levi-Strauss "investigatiei stiintifice" de a gasi leaganul lor comun? Fara sa ne orientam cercetarea spre vre-un proiect fulminant de lege universala indraznim sa punem acum o mica oglinda in fata morfemei rominesti fru si sa vedem ce se intimpla dincolo, in oglindirile indice (adica vedice) ale limbii rominesti (oglindiri care l-au pasionat atita pe Eminescu), termenii pe care ii formeaza morfema prefixiala de oglindire fur… Inca in lucrarea citata [ I ] despre sirul fruct, frumos, frunte, frunza, frupt noi am promis ca vom realiza cindva cercetarea si oglindirea asta. Atunci, insa, nu ne preocupa atit de tare problema dedublarilor (desi calaream tot calul falos /termen convergent spre fala de la falus/ al lui Claude Levi-Strauss).

Si lista termenilor care au in fata morfema fur este mica de tot in limba romina. Am curatit inventarul de variante si imprumuturi recente si am ajuns la o lista de 8 termeni. Iata-i: fur, furca, furie, furis, furnica, furtuna, furuncul. Pentru vorbitorul limbii romine este vizibil (sic!!!) ca oglindirea lui fru a dus si la oglindirea-polarizarea sensului termenilor pe care ii formeaza morfema oglindita fur. Toti termenii citati mai sus definesc o stare negativa, dureroasa, primejdioasa, stare care trece dincolo de limitele normalitatii convetuirii sociale a omului. Furul este un hot, furca - strapunge (chiar si cea de tors) , e un fel de sulita, furia creaza mult rau, cel care se strecoara pe furis aduce binele doar la limita inversiunilor, furnica - pisca, furtuna - distruge, furunculul este o buba (ultimul termen poate fi deletat daca se dovedeste importul lui sigur din limba franceza).

Si, iar, trebuie sa recunoastem ca acest proces de inversare a sensului termenilor lingvistici in urma schimbarii algebrice a locurilor fonemelor u si r din morfema fru nu depinde de vorbitorii limbii romine. Cimpul formator al limbii romine a transportat automat noii termeni la polul opus al primilor (cum sa nu pomenesti aici "automatul cosmic" de care vorbeste de atita timp academicianul Mihai Draganescu!!!). Aducerea in prim plan a altor citiva termeni din preajma acestei serii - ca uragan, urit, ursuz, urgie, ursitoare, urs etc ne da putere sa mergem cu destula comoditate mai departe in investigatia noastra (chiar daca termeni ca urma sau urmas parca nu vor sa intre in structura celor citati mai sus) (poate din aceleasi motive din care termenul mama nu se lasa de consoana dulce m in majoritatea limbilor indo-europene).

Or, limba romina "stie" de la sine ca termenii cu fru in fata definesc lucruri pozitive, bune, iar cei cu fur - negative, rele. Loteria sau decizia inerenta a factorului uman la acest nivel de formare a denumirilor si a limitelor de intrebuintare a lor este exclusa. Fru formeaza in limba romina termeni opusi ca sens lui fur. Oglindirea (partiala) a unei morfeme a polarizat (dedublat) un intreg cimp de termeni articulati ai limbii romine, iar o mica lista de termeni indo-europeni apropiati (sturm, storm, burea) arata ca dedublarea lingvistica cercetata de noi poate fi urmarita cu succes si in alte limbi si civilizatii (de pilda: termenii Ur si Uruc care au denumit primele orase ale lui Homo Sapiens in Mesopotamia si care, astfel, au intrat imediat in dispozitivul de limita care pune problema salvarii de pericol).

O limba naturala isi alege (sau isi tese) cuvintele (constructurile logico-simbolice articulate) cu o logica bitala "de fier", in baza unor armonii si metrici informationale care nu pot fi cunoscute (inca! - dar cerem de la Cer un cerc /sic!!!/ pentru investigatia stiintifica, ca sa afle). Fiindca, cum s-a demonstrat, limba romina mizeaza doar pe frumos, nu si pe frubos, frudos, frugos, fruhos, frufos, frulos, frukos, frunos, frupos, frusos, frutos, fruzos, fruvos, fruzos etc

Intr-o comunicare prezentata acum citiva ani la o importanta reuniune stiintifica NATO ARW, care discuta problemele civilizatiei urbane, autorul actualei cercetari arata [VI, p. 303] ca inca la inceputul Neoliticului se constata o polarizare clara a civilizatiei lui Homo Sapiens; o parte a mers pe drumul urbei, orasului (in special Sumerul cu primele sale orase Ur, Uruc, Eridu), iar alta, in special Old Europa (termen pus in uzul stiintific de Marija Gimbutas) balcanica, danubiana si nordpontica, pe drumul vechi, primordial, al dezvoltarii rustice, agrare, satesti (termenul rominesc pentru asezarea rurala sat coincide exact fonemic cu termenul sanscritic care denumeste existenta ). Cercetarea noastra lua atunci in discutie evenimente lingvistice, nu arheologice. Noi urmaream evolutia in timp si spatiu a morfemelor ar si ur si a polarizarilor lor. Ce a adus urbea omenirii? Ce a nascut valoros civilizatia comunitatilor rustice, pastoresti si agrare dinaintea urbei? Ce lectie trebuie sa invete megapolisul, urbea construita fara limite (lectie care sa salveze de pericol), de la comunitatile agrare, care locuiesc tinind cont de limitele lor de natura, adica de frunza verde ? Exista vre-o legatura intre termenul neolitic ar (fundator prin a ara in majoritatea limbilor si civilizatiilor indo-europene) si cel predinastic Ra? Exista vre-o legatura intre termenii rominesti pentru aparitia soarelui dimineata - rasare - si pentru soarele care apune - rapune (Ra sare, Ra apune?).

Intrebarile acelei cercetari se regasesc si aici din simplul motiv ca buletinul de stiri anunta si in toamna anului 2000 furtuni naturale (in Anglia, Franta, Italia) si tehnologice (la benzinarii, pe autostrazile blocate de soferi, in violenta de pe Internet /inclusiv cea "virotica"/, dar si in tunelul ucigas din Austria) care au lovit tragic arhiurbanizata Europa de Apus. Ordinea excesiva, ca si haosul excesiv, nu ne salveaza de pericol. Daca structura oras-sat (urban-rustic) nu va fi armonizata si balantata, viitorul fiintarii omenesti pe pamint va obtine de la asa zisa loterie cosmica tot mai putine sanse. Sa ne bucuram, insa, ca din zona care se afla dincolo de posibilitatile de influenta a vorbitorilor limbii romine structura fonemica fru se opune cu strasnicie structurii fonemice fur si, prin acest conflict, care nu are natura umana, pune limite de intrebuintare a denumirilor si ne salveaza de pericol.

Iar baza inerenta de actiune a omului in acest domeniu este atit de potrivnica fiintarii omenesti, incit provoca convulsii dureroase structurii ne-inerente care a creat termenii fundatori ai limbilor omenesti. Si ea ii deleteaza mereu, fara mila. Limbile, ca si omul, se afla sub vremi si sub trecerea vremii, si, desi este deosebit de miloasa (ne daruieste viata spirituala, acest frupt nespus de dulce), nu iarta nimic, nu iarta pe nimeni.

Ajunsi aici, in inima vechii Europe (la portile europene al Rasaritului, spune genialul Mateiu Caragiale - vezi studiul nostru "Vals domol in vreme de lacrimi" la www.dacia.org/vals ), sa facem un salt in timp. Sa mergem inapoi, in paleoliticul european din mileniul 32 BC. Atunci au aparut in unele pesteri din Franta si Spania primele reprezentari naturaliste realizate de oameni. Mamutii, bizonii, renii, caii pictati in acele pesteri au pus capat comparatiilor stiintifice dintre actiunea omului de a construi (o sulita, un topor de piatra, o bita, un impungator) si "ideea" ciorii de a ridica o nuca in aier si a-i da drumul peste pietre pentru a se zdrobi (ca sa iasa la iveala miezul gustos). Dar, cum acele prime reprezentari nu au fost realizate nici cu ochiul, nici cu fruntea, nici cu buzele sau gitlejul (formatorul vorbirii articulate), ci cu acelasi "instrument" care crease deja bita, sulita, toporul, cutitul de piatra, strapungatorul etc intrebarea pe care o punem in continuare devine extrem de provocatoare: nu cumva creatia tehnica a miinilor omenesti a fost dedublata, polarizata de la sine in constructuri artistice si simbolice de acelasi cimp spiritual care polarizeaza de la sine constructiile lingvistice fru si fur?

Se stie ca indepartarea gindirii budiste de factorul inerent a dus la scoaterea inerenta a Sinelui Universal, Cosmic (Purusha) din trinitatea brahmanica (corp fizic, corp mental, sine) . Dar pentru a lamuri unele fenomene ale fiintarii ne-inerente budistii au trebuit sa aduca in uz citiva termeni care ocupa cumva locul Sinelui. Este vorba de lumina pura (factor inerent prin excelenta), de inima si formele ei de fiintare spirituala, de mentalul obisnuit si cel fundamental, de ceea ce acumuleaza carma actualei fiintari si o transmite pentru alte reincarnari - termeni fundatori ai gindirii budiste. Credinta profunda a lui Buddha in ne-inerenta Cosmosului a scos din structura constructurilor logice acceptate de metoda lui un termen care era ne-inerent de la sine. Lantul cunoasterii reincarnarilor arata deja pe atunci (600-500BC) ca Sinele era dedublat, polarizat si chiar echilibrat de partile lui opuse, care sint cumva influentate de trecutele fiintari odata ce el poate acumula noi entitati spirituale prin gnoza sau asceza. Sinele, ca si tot ce are existenta, are Sus si Jos, Dreapta si Stinga, Fata si Spate. La rindul lor, fiecare din aceste parti se afla in legaturi de relativitate, polaritate si simetrie cu partile sale constructive (care, la rindul lor, sint modificate profund atit de structurile exterioare, cit si de cele interne). Aducerea acestei discutii in parlamentul metodei noastre nu urmareste nici sa-i impace pe brahmani cu monahii budisti, nici sa atraga pe cineva in aceste doua religii fundamentale ale omului, producatoare active de profunda si extrem de benefica (pentru fiintarea omului) spiritualitate. Tinta acestei cotituri (in sensul Kehre al lui Heidegger) este sa ocoleasca acum atent atit intrebarea cu privire la prezenta Creatorului in actele omenesti, cit si la utilizarea libertatii de creatie pe care omul a primit-o de la Creator.

Tinta noastra nu scoate din structura gindurilor omenesti nici dorinta patimasa (deci iresponsabila) a lui Darwin de a sti cum creaza Dumnezeu, nici parasirea prin altruism a lumii suferinde pentru a scapa de suferintele proprii, cale convergenta, se pare, tot spre egoism si inerenta. Alegerea realitatii de fiintare fara suferinta (nirvana) dintre posibilitatile de fiintare o face cu putere nu numai foamea de aer, de hrana, de sex sau de echilibrul frig-cald, uscat-umed, lumina-intuneric, proprie tuturor vietuitoarelor organice. Din clipa cind a intins mina si a construit altceva decit exista in structurile obisnuite ale posibilitatilor naturale, fiinta omeneasca prabusise deja un copac urias pentru a uni secantic malurile diferite, paralele ale aceluias riu (pentru a se ajunge si la celebra fraza a lui Pascal: "oamenii se ucid fiindca traiesc pe malurile diferite ale aceluiasi riu"). Actiunea acelui om primordial parca vroia sa spuna ca structurile obisnuite ale realitatii nu-si mai pot sustine existenta si au nevoie de actiunile omenesti, spirituale, virtuale, pentru a o proteja. Oamenii, aceste fiinte constiene de trecerea timpului, adica de moartea lor in timpul care vine, deveneau si instrumentul principal cu ajutorul caruia poate fi salvata (sau ocrotita) insusi structura vietii pe pamint. Propozitia celebra din tetrada lui Heidegger ajunge in topul necesitatilor umane (in contextul dependentei serioase a existenteii viului pe Pamint de decizia egoista a oamenilor de a nu reduce la nivel global activitatile producatoare din cauza revoltelor sociale - vezi, de pilda, celebra lucrare a lui Martin Heidegger "Intrebarea cu privire la tehnica"). In miinile construitului omenesc sta acum chiar posibilitatea de fiintare a omului in timpul cel mai apropiat. Viitorul poate fi intrerupt acum de infulecarea lacoma si iresponsabila a unei placinte rominesti (aluzie la "capul lui Motoc" din exceptionala nuvela a rominului C. Negruzzi, scrisa in prima jumatate a sec. XIX) sau a unui clapon american (care a degenerat, la fel ca in Moldova medievala, la decapitarea natiunii americane, dar nu prin dezmembrarea liderilor, ci prin ingrasat ca valoare nationala de virf a cetatenilor SUA).

Desi ploaia rece de toamna, inca, nu patrunde in casa europeanului, adica in cel mai minunat construct omenesc, suvoaiele ei maresc cu putere sovairea omului.  Din clipa cind mina s-a intins si a desenat cu o creta bizonul si pina la intinderea minii pentru a apasa butonul care porneste televizorul, ce a mai aparut dramatic intre realitatea de fiintare si posibilitatile de fiintare ale omului?  A aparut simbolul, constructul logico-simbolic, simetria si polaritatea acestui simbol, actiunea orientata, spatiul de actiune (cum spune Heinz Verner), unghiul si rombul, triunghiul si meandrul, spirala si tri-line-ul, liniile paralele si zig-zagul, toate ca o prelungire fireasca (dar nenaturala) a informatiei despre lucrurile si fenomenele necesare fiintarii omenesti (alt fel de fiintare decit cealalta natura vie).  Prin optica matematica a acestor simboluri efectul vedic care isi naste cauza nu mai pare atit de paradoxal si zeitele indice nasc fara remuscari gnostice tatii care le vor naste pe ele.

Asa ajungem sa unim efortul de cercetare al unui modest construct al limbii rominesti cu structura simbolismului natural si paradoxal al omului si sa re-amintim ca aceste constructuri fenomenale (si fenomenologice) logico-simbolice, care reflecta, vorba Simonei Weil, esenta geometrica a Cosmosului, aceste proiecte de actiune umana organizata logic intr-o perspectiva de trecere ireversibila, necrutatoare a timpului, au aparut in Sud-Estul Europei, in spatiul carpato-danubian-pontic. O adevarata revolutie geometrica s-a declantat de la sine (acest "de la sine" include in viziunea noastra si factorul influentei divine) si a reorientat toata fiintarea viitoare a lui Homo Sapiens (devenit, cum am aratat, Homo Geometricus). Ea a polarizat prin  veritabile simetrii (la timpul lor - 30.000-11.000 BC) constructurile imagistice, tehnice si articulate ale omului din Sud-Westul Europei si au provocat intregul salt civilizator la care asistam si astazi.

Omul actual s-a nascut in leaganul care a dat lumii constructurile logico-simbolice, hotaritoare pentru toata fiintarea sapientala actuala, acolo unde unghiul-actiune s-a polarizat simetric in romb, cruce sau zig-zag. Omul actual nu s-a nascut in Sumer, ci la Mitoc - Dealul Galben, Botosani, Nord-Estul Rominei, acolo unde prin anii 26.000 BC cineva a incizat pe o bucatica de os primele unghiuri polarizate, primele dedublari a unei linii (a unitatii), prima tablita a inmultirii, impartirii, adunarii si scaderii in baza numarului 3 si a multiplilor lui 6 si 9 [IX]. Nu in baza celor 10 degete ale miinii si mult, mult mai devreme decit cred destui oameni din cercetarea moderna. Omul a inceput sa numere pina la 9, nu pina la 10 si logica asta primordiala, se pare, nu mai poate fi trecuta cu vederea in globalizare... Dedublarea de la Mitoc (reluata si pe o multime de alte artefacte ale omului primordial, de pilda in superbele incrustari geometrice de la Cuina Turcului, de la Portile de Fier ale Dunarii, 11.000 BC, realizate tot in baza divina a lui 9) nu reprezenta, cum bine se vede, un simplu act de distractie prin pictat (chiar faptul incrustarii pe os, cum demonstreaza cercetarea fundamentala, nu este un lucru simplu). Ea arata limitele CUNOSTINTELOR comunitatii umane din Paleoliticul Superior (26.000 BC) si, astfel, salveaza si comunitatea noastra de la pericol. Rostul cercetarii actuale este sa ne arate "pericolul" care poate fi trecut de Homo Sapiens prin cunoasterea limitelor de folosire a denumirilor (in sens Lao Tzu) si posibilitatea de a ne pazi de el prin "dedublarea reprezentarilor" (ochita cu atita putere de Claude Levi-Strauss inca prin 1944 cind bubiturile sinistrului macel declansat de Germania lui Hitler si Rusia comunista a lui Stalin, mai terorizau inca intregul areal locuit de om). Dedublarea de la Mitoc salva de la pericol  (pe la anul 26.000 BC) intreaga comunitate omeneasca de pe Pamint, lucru care este demonstrat cu prisosinta chiar de actul fiintarii acum a acestei specii cosmice exceptionale...

23 decembrie 2000
Danceni