Urbea si scrisul au mers mina in mina in Rasaritul Apropiat, Egypt, Grecia si Roma, au fost jinduite si folosite de catre locuitorii acelor civilizatii, care au prelungit in scris si activitatea religioasa, si pe cea economica, si pe cea de cunoastere, si pe cea de continuitate gentilica si etnica, dar mai ales pe cea de dominatie politica si civilizatoare [vezi si prefata la cartea noastra "Basho against Kobayashi" , Basarabia, 1999]. Disparitia unor popoare, cetati, civilizatii a insemnat atunci si disparitia urbei, si disparitia scrisului. Si, invers, disparitia urbei si a scrisului, a scos din istorie pe constructorii acelei urbe si acelui scris.

Acelasi lucru se poate spune si despre urmele civilizatiei Romei  in spatiul balcanic si dunarean. Dupa plecarea romanilor din Dacia (un spatiu primordial al omului in care a fost descoperita casa pe fundament construit special, de multe ori sacralizat, casa pastrata aici chiar si in cele mai neprielnice vremuri ale invaziilor nomade, ale traitorilor "in care", lucru demonstrat cu putere mai ales de lucrarile extraordinare ale arheologilor de la Institutul de arheologie din Iasi, Romania) principalele produse ale acestei civilizatii, scrisul si urbea, au fost abandonate imediat de catre populatia ramasa in regiune (nu si casa, producerea ceramica sau metalurgica, tesutul pinzei si agricultura multianuala, etc). E de presupus ca oamenii care au abandonat si urbea, si scrisul in spatiul de geneza al limbii romine erau chiar dacii si nu cetatenii (veteranii) obisnuiti cu aceste agregate ale Romei, dar si cu desfatarile urbei: circul, taverna, baile publice, caldarimul, notarea evenimentelor istorice sau economice, "invesnicirea" cu ajutorul epitafelor de pe lespezile mormintelor sau a statuelor, prestarea serviciilor publice etc. Or, majoritatea istoricilor romini continua sa caute cu infrigurare dovezile scrise ale istoriei dacilor si protorominilor, cauta scrisul la geto-dacii care l-au desconsiderat (din motive neelucidate inca) ca procedeu de desavirsire morala si spirituala.

Noi sintem convinsi ca  dovezile corecte ale spiritualitatii geto-dacilor in spatiul carpato-danubian pot fi scoase la iveala acum doar prin cercetarea arheologica multidisciplinara (care are deja dovezi sigure ca dacii au fost poate cea mai tehnologizata civilizatie rustica a omenirii - pilda demna de urmat pentru a construi viitorul fiintarii omenesti, care se intrezareste sumbru in perspectiva dezvoltarii megapolisului care nu-si pune limite salvatoare de pericol) .

Evul Mediu rominesc urban, crestin ortotodox, dotat cu scrisul slavon (de ce nu cu cel grecesc?), apoi latin, a poposit in principatele rominesti tirziu si nu ca un fenomen de masa, ci ca unul de uz negustoresc si manastiresc, de import [se crede ca si arhitectura specifica a bisericelor rominesti din Nordul Moldovei a fost importata pe calea slavona din Serbia: vezi, de pilda, studiile dlui acad. Razvan Teodorescu "Arta si societate in Tara Romineasca in veacul al XIV-lea" /Studii si cercetari de istoria artei, seria ARTA PLASTICA, tomul 19, 1, 1972, p. 3-35/ si "Quelques remarques sur le role des villes et de monasteres dans la civilization valaque du XIV-e secle, in "Actes du II-e Congres international des etudes du sud-est europeen, Athenes, 7-13 mai 1970]. Lipsa urbei si a scrisului (nu si a casei, adica a constructului artificial armonizat cu actele naturii), cum dovedeste multimea exceptionala (mai ales) a monumetelor arhitecturale si picturale rominesti, bogatia miturilor, a poeziei populare rustice de dragoste, a incantatiilor, a descintecelor, a obiceiurilor ritualice de nastere, nunta si moarte, de venire a Anului Nou sau a sarbatorilor solstitiale si, mai ales, splendoarea fenomenala, intelectuala si enciclopedica a folcolurului copiilor, demonstreaza o continuitate spirituala rustica a civilizatiei carpato-danubiene care era mult mai veche decit cea pe care au adus-o legiunile Romei. Dacii au facut parte din acel spatiu vechi, primordial, civilizator rustic de limba si spiritualitate si revenirea lor la normalitatea rustica dupa parasirea Daciei de catre Roma demonstreaza anume aceasta calitate a poporului carpato-dunarean, geto-dacic la acea vreme, apoi daco-vlah, vlah si daco-romin (a nu se uita ca si in secolul XIX termenul Valahia era foarte popular), calitate care, prin nestudiatul inca in profunzime Jus Valachum, a reusit sa-si pastreze prezenta in spatiul carpato-dunarean pina in zilele globalizarii (tocmai datorita refuzului urbei si a continuitatii legilor comunitatilor satesti /legea pamintului asigurata de batrinii "cu brazda pe cap"/ organizate astfel ca sa poata exista de la sine fara prezenta unei puteri administrative superioare)

Or, refuzul vietii urbane si a scrisului, refuzul asa zisei intrari in istorie prin aceste inventii ale omului, nu a insemnat ca oamenii din aceste spatii nu au cunoscut o bogata viata spirituala sau metode bune de depozitare si transmitere a informatiei vitale. Viata spirituala in spatiul balcanic si carpato-nordpontic, mai ales ca o de-solidarizare de cosmosul material in sens vedic, a fost pentru  Europa antica focarul de unde au roit importante simboluri ale modernitatii actuale. Orfismul, cultul lui Dionisos sau Sabasios, o multime de alte zeitati trace, preluate de civilizatia elena sau latina, aici si-au avut patria. Dar mai inainte, mult mai inainte, in spatiul carpato-danubian si balcanic a aparut casa [vezi "imensul" sat paleolitic de la Molodova, de pe Nistru, descris in cartea dlui Ilie Borziac "Inceputurile istoriei Moldovei", p. 56-57, Stiinta, Chisinau, 1996, adevarat "megapolis" proto-istoric unde s-au descoperit 5 nivele de locuire din musterian cu mostre de arta din acea vreme primordiala: "gravura in ocru, incizii in forma de linii, curbe, zigzaguri"], imblinzirea animalelor si agricultura, metalurgia nativa si ceramica, sculpturile din lut modelat si ars, templul (si arhitectura), ca loc de intilnire spirituala a Cerului si Pamintului cu Omul. Principalele simboluri geomtrice (unghiul, triunghiul, rombul, cercul si elipsa, meandrul, spirala si virtejul, zig-zagul, incizate mai intii in lemn, os si piatra) tot aici, in bazinul fluviului sacru Dunare (bogat in sare si metale, in lemn si poame, in pasari, pesti, insecte si animale, in munti si cimpii, in ape si pasuni, in ierni  dure si veri ne-aride) isi re-descopera originea. Aici, in spatiul cartografiat de Gordon V. Childe (autorul termenului "revolutie neolitica") inca in 1929 [in a doua lucrare a sa, ramasa destul de necunoscuta si "incomoda", "The Danube in Prehistory") s-au intimplat minuni simbolice spirituale aflate inca in arhivele secrete ale istoriei omului. Descoperirile arheologice de la Brinzeni, Mitoc, Cosauti, Dorohoi (pentru paleoliticul superor timpuriu) sau cele de la Portile de Fier (arealul Cuina Turcului - Schela Cladovei) (pentru paleoliticul tirziu si neoliticul timpuriu) inca nu au fost puse de istoriografia moderna in timelane-ul lumii. Dar necesitatea imperioasa a acestui act de justete fata de originile intregii specii umane o cere cu staruinta chiar starea actuala a fiintarii fiintei omenesti pe Pamint.

Arhitectura casei, a gardului si portilor, a surelor si stinelor, ca fenomen de masa, utilizarea perfecta a arcului de cerc si  a celui eliptic in combinatie armonica cu stilpul si zidul, pictura si sculptura obiectelor de uz casnic, broderia, covorul (toate dotate chiar si astazi din ambundenta cu stravechi simboluri geometrice) au fost la un nivel ridicat de utilizare spirituala in spatiul carpato-danubian mult inainte si mult dupa plecarea romanilor din Dacia. Asa se lamureste faptul ca nasterea unui "nou" stil arhitectural in constructia de biserici ortodoxe nu a intirziat sa apara la inceputul secolului XV in Moldova lui Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare.  Pictorii romini din Evul Mediu au atins in scurt timp o inalta maiestrie artistica si in pictarea icoanelor, lucru  care a dus la o alta exceptionala inventie strict romineasca: pictarea exterioara a bisericilor ortodoxe rominesti din Moldova de Nord. Mesterii zidari si arhitectii romini (chiar daca au imprumutat formele de la cei sirbi, cum se sustine) au construit intr-un timp record o multime de edificii religioase monumentale folosind cu pricepere nu numai legile arcului de cerc si ale arcului eliptic, ale perspectivei gotice si ale interferentei patrat-cerc, interferenta pe care au trecut-o cu usurinta de invidiat in planul dreptunghiului, al cercului si al elipsei, in desfasurarea tipurilor de lacas triconc (mult mai armonizat cu dimensiunile de aur ale geometriei la moldoveni decit la sirbi) , ci si orientarea cosmica a edificiilor de cult si a caselor, armonizarea lor cu fenomenele cosmice si naturale, dar si cu traditiile spirituale valahe si daco-vlahe. Maretia arhitecturala a Putnei sau a Moldovitei, a Neamtului sau a Voronetului, nu a trecut, insa, si in constructia urbana din acele timpuri. Scrisul bisericesc, slavon, nu a devenit fenomen de masa. Tirgurile medievale rominesti vor raminea inca pentru multe secole niste aglomerari de  case urite, sezoniere, in care rominul refuza cu indaratnicie sa traiasca (recesamintele din Moldova acelor timpuri arata ca majoritatea populatiei urbane o constituiau evreii si armenii).

Or, toate aceste inventii, aparute parca de la sine, folosite cu pricepere in arhitectura crestina monumentala din Evul Mediu rominesc, existau catre acel moment in arhitectura miniaturala,  rustica din spatiul balcano-dunarean. Construitul frumos al caselor si locurilor sacre, incrustarea elementelor constructive ale casei si templelor cu desavirsite figuri geometrice (rombul, elementul principal ale acestor construiri simbolice, este numit de taranul romin "titina lumii"), inlantiute in adevarate siruri simfonice geometrice, ridicarea casei si, mai ales, a templului, in locurile sacre ale stramosilor (cum o demonstreaza ciclul baladelor care re-povestesc miturile de constructie ale rominilor), dotarea fiecarei case cu un mic altar sau spatiu sacru (de regula in partea ei nordica sau rasariteana, lucru care se regaseste si la populatiile geto-dacice, si la cele dinaintea lor), parasirea vechilor vetre dupa o epuizare spirituala a locului, nu a fost intrerupt in aceste locuri (cum sustine Mircea Eliade) de la inceputurile vetii sedentare a omului, adica din paleolitic [constructia podinei de lut la case, veritabila actiune bactericida, avind o multime de principii comuni si la cucutenieni si la daci - vezi modelul cucutenian de constructie a vetrei casei in studiul argeologilor ieseni C-M. Mantu si S. Turcanu "Scanteia - situl arheologic" in "Scanteia. Cercetare arheologica si restaurare", Helios, Iasi, 1999. C-M. Mantu a editat recent si o superba carte "Cultura Cucuteni. Evolutie. Cronologie. Legaturi", Piatra Neamt, 1998 unde demonstreaza, in baza multor date moderne /inclusiv carbon14/ vechimea corecta a superbei civilizatii neolitice din spatiul carpato-dunarean si nordpontic].

Nu numai bisericile (cazul bisericii Manastirii Putna din Bucovina, proiectata si construita in doar citeva luni ale anului 1467, posibil, ca o reactie ortodoxa la ocuparea Constantinopolului /mareata construire de manastiri "ascunse" in Moldova de munte poate fi privita ca o citadela de refugiu a Athosului in cazul distrugerii lui de catre turci/ ca exista o asemnea primejdie o dovedeste transformarea Sfintei Sofii in moschee/), ci si podurile, cetatile, casele seniorale, drumurile se construiau rapid (fapt care demonstreaza inalta organizare a procesului muncii), frumos (sub aspect arhitectural si plastic) si trainic (sub aspect  ingineresc) (dar toate aste numai in mediul rural - existind o mare diferenta de stil, cum arata cercetarea istorica intre arhitectura saraca a tirgurilor si arhitectura bogata a spatiului rustic rominesc unde isi construia casa-palatul (curtea) si taranul, si, mai incoace, seniorul). Ca toate acestea nu erau de imprumut o dovedeste clar mitologia romineasca unde miturile si riturile de constructie au atins desavirsiri poetice, mitologoice (sic!!!) si filosofice de negasit in alte parti. Toate aceste constructii se mai realizau pe un fagas lingvistic de exeptie in care creatia poetica anonima, rustica atinsese culmi exceptionale si unde morfema fru era fundatoare, universala si la ea acasa (si unde, tot universal, umbra necesara a acestor constructuri exceptionale nastea spontan groaznice efecte de cruzime si violenta, efecte omologate deseori de eruditii moderni cu sintagma "sindromul balcanic" - a se vedea, de pilda, ciclul de balade "Kira" sau "Corbea").

Sa ne oprim, insa, aici cu cercetarea arheo-lingvistica (adica arheologica, arhitecturala si de origine-inceput, vezi gr., arch , inceput, principiu de baza, putere) fiindca provocarea noastra tinteste, cum am anuntat din capul lucrarii, alt subiect - dedublarea reprezentarilor umane si cautarea (prin investigatie stiintifica) a leaganului lor comun. Vom pune, totusi, inainte de a purcede mai in voie spre tinta declarata de capo, o intrebare mai putin galanta pentru obisnuita cercetare lingvistica:

cum a fost posibil ca limba romina, singura, de la sine, fara efort uman constientizat, sa construiasca (in sens sanscritic) morfema fru si s-o foloseasca doar pentru cei 5 termeni de exceptie, uniti (tot de la sine), intr-un spectaculos mesaj simbolic si enciclopedic ce defineste si baza vietii naturale si a celei spirituale de pe pamint? [Continue...]