A. Vartic
De la constructul lingvistic rominesc spre logosul universal
|
Home | II, 1 | II, 2 | II, 3 | Referinte |

capitolul II al cartii "Variatiuni pe o tema de Claude Levi-Strauss"


    II, 1 (misterul frumosului si metrul frunzei)

    Limba romina a construit in ultimile veacuri doar cinci termeni care incep cu morfema fru. Ne-am ocupat de acest pseudo-radical si prefix de compunere intr-o lucrare mai veche [I, p. 53-58]. Aici vom puncta doar rezultatele acelei cercetari pentru a nu ne indeparta prea tare de chestiunea "dedublarii reprezentarilor", cercetata cu pasiune de Claude Levi-Strauss inca in 1944 si reluata de noi in acest studiu ca tema de variatiuni multidisciplinare [II, p. 291-327]

    Despre constructul morfemic romineasc fru se poate spune ca nu este un element de compunere intrebuintat des la formarea termenilor limbii romine. Ca element prefixial de compunere are chiar o densitate mica de tot. In DEX-ul de 1048 pagini [III, p. 354-355] tremenii care incep cu fru sint 49 (o pagina de DEX). Daca omitem variantele si imprumuturile recente din acesti 49 de termeni ramin doar 5 care pot fi luati la socoteala in cadrul unor cercetari multidisciplinare de etimologie, arheologie  sau antropologie lingvistica. Acesti 5 termeni sint: fruct, frumos, frunte, frunza, frupt. Un sir semantic care, dupa parerea noastra, reprezinta o rinduiala de exceptie a limbii rominesti.

    Deci, din cimpul fonemic al acestei limbi sud-est europene (vorbite de vre-o 30 milioane de oameni) fonemele f, r si u aduna morfema fru doar pentru 5 termeni cu fru in fata, atunci cind posibilitatile de compunere sint foarte multe. Cu ce a rezonat cimpul fonemelor pronuntate pe romineste ca fru sa participe la construirea acestor termeni lingvistici (pentru a nu speria pe nimeni cu ideea "construirii" de la sine a limbii rominesti, amintim ca una din cele mai vechi si mai importante limbi ale oamenilor, limba sanscrita, este declarata inca din antichitatea nescriselor vede drept limba "construita" [IV, p. 41]) ? Cu ce a rezonat (sau cu ce s-a armonizat, cu ce a "cintat" in ton) cimpiul morfemelor ca sa se intimple in limba romina doar acesti 5 termeni care alcatuiesc si un sir logico-semantic deosebit de important? De ce fru se uneste firesc cu un numar atit de limitat de constructii sufixiale - ct, mos (radicalul sufixial mos din frumos poate reprezinta morfemic radicalul stravechi mos, care inseamna la romini intemeietor de comunitate, erou civilizator) , nte, nza, pt?

    Lasam lingvisticii fundamentale cautarea raspunsului la aceaste intrebari (amintind motivul indrumator al lui C. Levi-Strauss: "In mitologie, ca si in lingvistica, analiza formala pune imediat o problema: problema sensului" [II. p. 290]) si ne indreptam acum atentia spre ordinea alfabetica moderna (se poate oare pune intrebarea cu privirea la ordinea termenilor unei limbi dinaintea alfabetelor moderne?) a termenilor din sirul fru. Alfabetul latin da ordinea anuntata. Cel grecesc (si fenician) pune termenul frunza inaintea termenului frunte. Obtinem, astfel, pentru sirul latin fruct, frumos, frunte, frunza, frupt, iar pentru cel grecesc fruct, frumos, frunza, frunte, frupt.

    Desi printr-o procedura mai dura de limitare semantica am putea omologa (pe linia transformarilor aproape unanim acceptate ct>pt) termenul fruct cu frupt, nu o vom face dintr-o ratiune surprinzatoare a limbii romine (care se va vedea imediat). Ambele siruri construesc o structura semantica deosebit de importanta pentru vorbitorii limbii romine. In prima - fructul sta inaintea termenului frumos, care frumos este urmat de frunte, fruntea de frunza si frunza ne darueste cu frupt. In a doua - frumosul este urmat de frunza, frunza de frunte si fruntea ne calauzeste frumos la frupt. Am discutat la locul cuvenit despre aceste citiri diferite [I, p. 54-55]. Aici este important sa vedem ca termenii fruct, frumos, frunte, frunza si frupt simbolizeaza sigur un pol bun (grecii vechi spuneau acestui fel de bunatate agaton ) al limbii romine.

    Fructul da seminta prin care viul isi transmite in viitor dreptul la fiintare. Frumosul este nu numai categoria fundamentala a esteticii, ci si categoria fundamentala a fiintarii bune, armonioase, placute a omului, el defineste prorietatea minunata a omului de a vedea in lumina (fapt care nu diminuiaza partea de fiintare a celor care vad in intuneric). Fruntea este nu numai partea superioara a fetii, ci si fata luminoasa a crestetului, a cugetarii pozitive omenesti si tot ce e mai bun, mai ales, mai de seama, mai superior, mai spiritual (nu e vorba numai de calitati umane - poate fi vorba de fruntea unui copac, de fruntea vinului, de fruntea unui cas). Frunza defineste temporal si denumeste spatial colosala structura organica care produce (in perfecta cooperare cu Soarele, apa si substantele minerale) baza vietii pe pamint: oxigenul si materia organica prima. Rominii au pus sintagma frunza verde in capul majoritatii cintecelor lor populare (asa cum crestinii au pus sintagma tatal nostru in fruntea cunoscutei rugaciuni) asa de parca ar masura cu ea trecerea ireversibila a Timpului Universal (prin regenerarile anuale). Fruptul este produsul co-lateral al naturii vii, laptele (a se vedea surprinzatoarea aparitie a grupului consonantic pt si in termenul lapte, si in termenul frupt), casul, mierea, soma activitatii naturale (dar si spirituale). El da posibilitate fiintei omenesti sa-si realizeze menirea sa pe pamint fara intrereruperea brutala a fiintarii altor subiecti vii (ba chiar face posibil si tipul de perfectionare spirituala care urmareste de-solidarizarea omului de cosmosul material, ca in Yoga brahmanica sau in tehnicile budiste de eliberare de suferinta prin meditarea luminii pure) .

    Limba romina incepe, cum bine se vede, seria de termeni care au in fata morfema prefixiala fru cu fruct si il termina cu frupt, realizind o constructie logico-simbolica exceptionala, cu valoare clara de univers enciclopedic si existential pozitiv (univers care nu poate exista fara echilibrul firesc cu oglindirea sa negativa) . Si daca vorbitorii acestei limbi se uita (inca!!!) sceptic la aceast colier enciclopedic (termenul colier este studiat in capitolul III al cartii alaturi de coliva, colind, colina, coliba), este de presupus ca pentru alte civilizatii sau, la limita, pentru careva civilizatii extraterestre, mesajul seriei ar fi unul de mare frumusete, profunzime si umanitate. Daca e de trimis Cosmosului ceva apartinind limbii rominesti (nu intram aici in polemica cu mesajul magnific al lui C. Noica) ce reprezenta cu delicatete intreaga specie umana, acesta este sirul compus de la sine de formidabila morfema prefixiala fru: fruct, frumos, frunte, frunza, frupt.

    Intr-o superba cercetare din sec. XIX vestitul lingvist romin din Transilvania, latinistul Timotei Cipariu [V. p. 15], demonstreaza cu veritabile probe academice ca termenul rominesc frunza este mai vechi decit termenul omolog din clasicitatea latina frondia. El, se pare, este primul invatat romin care ne indeamna sa comparam termenii limbii rominesti cu termenii vechi ai limbii latine, nu cu  cei noi, clasici. Latinii cei mai noi au trecut de la vorbirea cu u la cea cu o din frica de a nu fi socotiti rustici, adica conservatori, invechiti, demodati, taranoi, traitori la tara (a se vedea rostul tulburator a acestor porecle in minunatul cintecel comic al lui V. Alcsandri "Sandu Napoila" ). Latinii cei vechi, arata T. Ciupariu, pronuntau si scriau frundia. Cei noi - frondia. Or, limba romina a pastrat vie (in termenul frunza) o morfema mai veche pentru denumirea latina a bazei naturii vii si a regenerarii ei anuale (de pe vremea lui Traian si Hadrian). Aceast morfem rustic ataca acum curajos ideea ca ar fi avut loc un transplant brutal, masiv, dominator de limba latina in locul graiurilor geto-dacice disparute dupa ocuparea Daciei de catre legiunile lui Traian  (transplant care ar fi dus, cica, la disparitia graiurilor geto-dace si nasterea latina a limbii rominesti). Sustinatorii acestei teze (intrate, cu  parere de rau si in manuale) nu iau in discutie faptul ca legiunile Romei nu au distrus barbatii geti si limba daco-getica in Muntenia, Oltenia si Dobrogea (unde convetuiau destul de pasnic cu getii mult inaintea razboaielor dacice ale lui Traian, fapt conservat cu putere de poemele pontice ale lui Ovidiu), nici cel al ocupatiei partiale a teritoriilor locuite de geto-daci de catre forta cotropitoare a Romei in 106 AD (Moldova, Bucovina, Maramuresul, Crisana, Banatul /partial/ facind parte din teritoriile geto-dacice neocupate de Roma) .

    Or, la vremea lui Traian si Hadrian termenul frundia nu avea cum fi importat in Dacia fiindca nu era in uzul latinei oficiale. Dacii montani erau la vremea ceia un popor rustic industrializat puternic (metalurgii daci topeau lupe de fier plastic de 40 kg, atunci cind cealalta Europa a descoperit secretul abia dupa sec. XIII; zidarii daci foloseau mortare performante cu proprietati bactericide in zonele umede ale muntilor Suryanul, taiau colosale cantitati de calcar si andezit si construiau cu ele muntii; topografii daci terasau si organizau cosmogonic aceste zidiri; femeile si barbatii daci se imbracau si se coafau elegant, poate mai elegant ca la Roma) care nu traia in bordee, ci in case in doua si chiar trei nivele dotate cu retele de aducere a apei, retele fabricate industrial din lut ars.

    Cetatenii Romei, dimpotriva, erau urbanizati, le placea mult confortul urbei (vezi, de pilda, efectele urbanizarii, uitate de proiectantii globalizarii, in romanul lui Petroniu) si au facut eforturi mari ca sa urbanizeze si Dacia (Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Porolissum, Romula, Drobeta etc). Dupa parasirea Daciei tot efortul urbanistic al romanilor s-a prabusit peste noapte si intrebarea cu privire la dez-urbanizarea asta pripita a colonistilor poate fi inteleasa doar in sensul ca ei erau foarte putini si ca s-au retras impreuna cu legiunile romane (a se vedea, tot in acest sens, ocuparea orasaneasca a Americii de Nord de catre cetatenii urbanizati ai Angliei, care si cea mai mica asezare din SUA au numit-o oras). Centrele urbanistice rominesti au aparut tirziu in istorie, mult in urma celor din Bizant si intreaga Europa latinizata (chiar si pina la cel de al II-lea razboi mondial multe din tirgurile din Moldova inca nu erau locuite majoritar de romini).

    Cum a putut morfema fru sa ajunga un construct prefixial de baza al limbii si artei rominesti (termenul frunza este fundatorul supra-constructiilor frumoase, poetice, spirituale, metafizice ale limbii romine) daca nu a fost adus de la Roma? Din respect pentru latinii cei vechi, spune T. Cipariu, acceptam ca originile limbii romine trebuie cautate in substratul care a alimentat si limba latina a celor mai vechi latini, adica e vorba (cel putin) de timpul primelor regate si republici latine (si chiar, poate, de timpurile Troiei, lucru sugerat de aparitia pe mai multe zidiri dacice a literelor feniciene). Si tot din respect pentru realitatile rustice ale istoriei vechi si moderne ale spatiului carpato-danubian-pontic trebuie sa indraznim sa-l punem (in cercetarea stiintifica) pe ru fata-n fata cu ur. Spatiul rustic care a creat cele mai importante simboluri geometrice ale omenirii inca in preistorie 9adica in paleoliticul superior), la originea omului modern, merita onoarea asta. "Originea unui simbol pretuieste cit descoperirea unei dinastii de faraoni", spunea la timpul lui Mircea Eliade [IV, p. 47], intr-un moment cind interesul pentru istoria scrisa mai domina inca interesul pentru simbolurile din preistoria care a creat unghiul si liniile paralele, triunghiul si rombul, zig-zagul si spirala, meandrul si elipsoidul.

    Din respect pentru acele timpuri de glorie ale neamului omenesc ar trebui sa vedem daca nu cumva termenul rominesc carne este mai vechi decit noul termen latin caro, ce a degenerat din vechiul termen latin carnis; tot pe acelasi registru de cercetare sta si termenul rominesc minte, care este mai apropiat de cel vechi latin mentis, decit de cel nou - mens. Tot aici trebuie sa propunem pentru cercetare fundamentala vechimea relatiei romino-latine munte-mons, data fiind importanta muntelui ca loc sacru la romini si, mai ales, la daci ( "quaeque suum Dacis donat clementia montem", spune un istoric latin). Un loc deosebit in cercetarile lingvistice trebuie sa-l ocupe si fenomenul lingvistic rominesc casa-curte (casa-curtis la latinii cei vechi si domus-aula la cei noi), pastrat in forme lexicale deosebit de bogate la romini pina in zilele noastre si cu sensul de curte domneasca, palate boieresti,  constructii manastiresti sau taranesti (cum o dovedesc cu prisosinta vechile colinde sau descintece). Parerea noastra este ca a venit timpul ca cercetarea fundamentala a limbii romine sa se lepede de moda cautarii in vechiul substrat indo-european doar a termenilor marginali si regionali si sa vada daca nu cumva termenii cei mai mportanti ai spiritualitatii si fiintarii rominesti (cum ar fi viata, suflet, gind, soare, moarte, timp, nastere, cunoastere) vin direct din izvorul comun, de pe fundamente de actiune spirituala primordiala (care coincide cu aparitia primelor constructuri logico-geometrice /vezi alfabetul AA la www.ournet.md/~geometrical / in spatiul carpato-dunarean-nordpontic)

    Oficialitatea academica romineasca sustine ca denumirea laptelui la romini a venit din latina prin transformarea de ordin general ct>pt - lacte>lapte . Dar latinii cei noi ziceau laptelui lac. Cei vechi ziceau lacte. Iar sanscrita dovedeste ca termenii cu pt sint deosebit de vechi in spatiul comun al limbilor indo-europene: sapta-sapte. Daca pentru fapt avem la latinii cei noi factum (dar el nu are splendorile faptului si, mai ales, ale fapturii, cum demonstreaza magistral C. Noica [VII, p. 271-278]), atunci pentru pt din soapta etimologiile latine sint inlocuite nefiresc cu cele noi, bulgaresti - rom., a sopti din bg., septja [III. p. 928]. Ba si denumirea apei (apa, la romini; acua la romani; ap>apas, la vechii indieni si persani) vorbeste despre o vechime a consoanei p in limba daco-romina deosebita de cea latina din epoca lui Domitian, Traian, Hadrian si Aurelian (cind populatia geto-daca s-ar fi latinizat peste noapte cu forta si cu maritarea fortata a femeilor dace neurbanizate cu veteranii urbanizati din legiunile romane, veterani care nici macar nu erau in majoritatea lor vorbitori de limba latina).  Noi am demonstrat in "Drumul spre Kogaionon" [Basarabia, Chisinau, 1998, p.  256-268] ca nu mai putem trece cu vederea in cercetarea originilor limbii romine legatura clara a unor radicali care unesc formele lichide primordiale apa si lapte , spalatul si pastoritul etc cu vechiul substrat indoeuropean, nu cu cel latin din epoca clasica traiana si aureliana.

    Mai propunem aici (cu titlu de ipoteza) ca punerea articolului la finele cuvintului (ca in romina, albaneza si bulgara) (la romini punerea articolului la finele numelor de familie este un vechi fapt lingvistic pe care abia timpurile moderne l-au europenizat - vezi, de pilda, la Ureche: "Mihul hatmanul si Trotusanul logofatul, dimpreuna cu altii carii era...") sa fie cercetat ca un procedeu lingvistic primordial, de origine, rustic, preistoric si, se pare, noile limbi europene, istorice, fara articol la finele cuvintului, demonstreaza cu destula eleganta posibilitatea unei asemenea ipoteze. Mai mult decit atit: vorbitorii acestor noi limbi europene au acceptat cu usurinta si scrisul, si urbea, lucru care nu se poate afirma cu tarie despre vorbitorii limbilor cu articolul pus la finele cuvintului ... [Continue... ]                                    

Top