Carol al XI-lea
Note adaugitoare
Capitolul I
Capitolul II
Capitolul III
Capitolul IV
Capitolul V
Capitolul VI
Capitolul VII
Capitolul VIII
Capitolul IX
Salutul meu adresat cititorului
Summary
Nota traducatorului
Home
 

6. Cf. Plinius (c. II, c. 78): "În regiunea opusă a lumii şi plină de gheaţă trăiesc nişte popoare cu pielea albă, cu plete blonde, a căror asprime este luată din duritatea cerului."

7. Bell. Goth. , lib. 4,  c. 5, edit. la Paris, în  1662.  "Pollw  h  apoen  Gotoi  te  kai Ouisigotoi, kai Bandiloi, kai ta alla Gotika genh zumpanta idrunto.  Oi dh kai  Skuai en toi anw ronoi epikalounto" ("Pe aici, de mult s-au aşezat Goţii, Vizigoţii, vandalii şi toate celelalte popoare gotice care odinioară se numiseră Sciţi"; lib. I Bell. Vandal., c. II, la început, acelaşi Procopius scrie: "Printre ei erau şi Ghpaide, adică Gepizii, iar unii scriitori i-au numit Goţi, alţii Geţi, dar ei, de fapt, erau unii şi aceiaşi, căci aveau trupuri asemănătoare, aveau aceleaşi legi, cinsteau aceleaşi zeităţi, vorbeau aceeaşi limbă pe care scriitorii au numit-o gotică (i.e. getică, n.t.)."

8. Vezi şi Not. şi Obs. La Nepot. Milt., III. 2, în care se spune: "Probabil, după părerea marelui Salmasius de la numele de Geţi s-a născut numele de Sciţi, căci S aşezat în faţă, după obiceiul Eolienilor, a dat Skua şi în cap. De Reg. n. 4 avem: Getae, Gotthi, Gitae, Kitae, Scythae, desenmând numele unei naţiuni împărţite în mai multe popoare. Ceea ce însă este foarte important de reţinut este că, la imensa majoritate a scriitorilor, din diferite timpuri, sub numele de Sciţi, Geţi şi Goţi se înţelege unul şi acelaşi neam."

9. După cum aminteşte  Joannes Spelmannus (Aelfrid. Magni, lib. II, c. 3 şi a. l.), legile Troienilor erau absolut aceleaşi cu cele ale Sveonilor. Şi acest lucru ne este consemnat în al nouălea secol de la naşterea lui Christos, lucru dovedit pe vremea lui Aelfred cel Mare, regele Englezilor (abil legislator şi administrator, protector al literelor; tot el a fondat Universitatea din Oxford (848-901), n.t.), în a cărui legislaţie este dat şi istoricul ei, ele, de fapt,erau cunoscute ca fiind identice, cu mult înainte de a fi fost scrise constituţiile.

10. Vezi şi Zieglerus în Descr. Schondiae (p. c. II, Despre Svetia). Regatul Sveţiei (Suediei) are bogăţii în argint, aramă, plumb, fier, fructe şi turme de oi şi o bogăţie extraordinar de mare în peşte provenit din fluvii, lacuri, mare, precum şi din vânatul fiarelor (pentru blănurile lor foarte scumpe şi de aceea, invidiaţi de alţii, n.t.). Numele de Schondia înseamnă "blândeţe", "frumuseţe" (skön). Pentru că, într-adevăr, prin cerul binefăcător, prin lucrarea ogoarelor, prin porturi şi emporiile care ne stau la dispoziţie, prin oraşele maritime, prin pescuitul din lacuri şi râuri, prin vânarea animalelor sălbatice cu blănuri scumpe, vâne inepuizabile de argint, aramă şi plumb, prin dezvoltarea unei agriculturi  industriale (cu mijloace mecanice destul de dezvoltate pentru acea vreme, n.t.) şi pe bază de colonat, prin nenumărate municipii care se construiesc mereu, prin instituţii civile, în sfârşit, prin toate acestea, nimic nu-i lipseşte acestei regiuni spre a o numi fericită.

11. Bal, Ballur, Aballur, Abollur, Apollur, Apollo înseamnă "zeu atotputernic", pentru că vocala a este pronunţată cu gura larg deschisă, deci face să crească puterea vocii. De aici se spune kat a xohn = faer sau paer, par, "capabil","puternic", "atât de puternic", făcând astfel o apropiere de cuvântul Parnas care vine din greceşte, având variantele Parnassus /Larnassus, pentru că în chiar muntele Larnax ("ascunzătoare"), este un loc pe unde curg sub pământ curenţi de ape; unii scriu Parnho, corect este Parnh; la mai mulţi autori, regăsim Parnhso kai Parnhato > gen. poetic este Parnhasoio; de mult însă, majoritatea spun Parnaso; în attică h, în alte dialecte a. De aici în latină Parnasus, Parnassus şi Parnasia rupes, "râpele parnasiene care îl încântă pe Apollo". Unii spun că acest cuvânt a fost preluat şi de Sirieni. Se poate să aibă dreptate, căci Parnes, în limba siriacă înseamnă "a paşte", fiind vorba de nişte păşuni, unde Apollo şi cu Muzele îşi pasc turmele de oi şi vite; alţii sunt de părere că Parnas înseamnă "doctrină"; de fapt, cuvântul este de origine getică şi Parnases / Parnasus a însemnat "munte" sau "loc în care a fiinţat lăcaşul puternicului zeu", sediu al preaslăvitului Apollo care stătea în fundul pământului de unde dădea oracole.

12. Profani se numesc ca atare de către Iudei imaginile pe care şi le fac oamenii despre zei, în funcţie de propriile lor reprezentări. Tacit ( Hist., lib. V, c. 9) îl descrie pe Pompei intrând în templul Ierusalim, după victoria binemeritată, văzând totul gol, a exclamat: "Înăuntru nu este nici o efigie de zei, lăcaşul este pustiu şi uriaşe mistere ". Cu chiar acelaşi sens, relatează Florus: "A intrat în Ierusalim şi a văzut acel mare mister al neamului necredincios, deschizându-se sub cerul de aur". Numeşte "necredincios" acel neam pentru că a îmbrăţişat noile ritualuri şi contrare celorlalţi muritori: de aici toate cele profane care la celelalte popoare sunt sacre, din nou admise, ceea ce pentru alţii sunt socotite incesturi, neruşinare şi depărtate de ceea ce se numeşte cinstit; şi nu numai că ei, iudeii, sunt diferiţi de religiile zeilor, dar până şi în obiceiurile lor, ei sunt altfel decât ceilalţi, căci nimic nu este mai demn de dispreţ decât să dispreţuieşti zeii. Şi l-a văzut pe Pompei deschizând acest spaţiu şi uriaşa ascunzătoare, a văzut sub acest cort de aur sau boltă, care imita cerul, cum foarte corect o demonstrează Seldimus (De I.N. şi G. sec. Leg. hebr., lib. II, c. 8). Şi nici să nu mi se obiecteze că am acceptat conceptul de cer cu această semnificaţie, căci însuşi Florus (Annacus Florus, autor al unei schiţe de istorie a Romei, era ca, şi împăratul Traian, cu care era şi contemporan, originar din Spania, ai cărei primi locuitori fuseseră celtiberi, adică amestec de celţi, populaţie germană şi iberi, populaţie locală, n.t.) al nostru s-a delectat pe seama unui studiu uimitor asupra noutăţii, pe baza unor locuţiuni absurde, neauzite de nimeni şi nefolosite de alţi scriitori. Prin expresia sub aureo veluti coelo ("ca şi cum ne-am fi aflat sub un cer de aur"), se va înţelege, exact cum am spus mai sus, ultima veluti specula ("ca nişte imagini finale") şi în acelaşi chip în multe alte locuri. Se foloseşte veluti în vechile codexuri, şi eu adesea am scris aşa, căci înseamnă exact acelaşi lucru cu uti ("ca", "în acelaşi chip", "precum").

13. În persană avem pas = "răspândind", iar prin expresia zyja pas, se înţelege "răspândind lumină" (ţin să semnalez ceea ce ar fi semnalat şi Lundius, dacă ar fi ştiut româneşte, cât de aproape este persanul zyja de românescul ziua, cuvânt care la Perşi nu putea să vină decât de la Geţi, care în vremuri străvechi au trăit o bucată de vreme în jurul râului Oxus, azi Amudaria, botezând şi locurile cu termeni geto-daci, terminaţi în -dava, -pora, -aria, hidronimul Amudaria fiind un exemplu; de aceea unii istorici români, printre care şi Mihail Kogălniceanu, în Histoire de la Valachie , trag concluzia că geţii ar fi venit din Persia, n.t.).

14. Thysius (Ad Justin., lib. II, c. 11) afirmă că poetul Orfeu a fost trac sau scit; Clemens Alexandrinul (c. I) susţine că Grecii au luat multe de la Sciţi (exact ca şi Herodot, cu câteva secole mai înainte, exemplificând înainte de toate, zeii, adică aşa-zişii zei, n.t.).

15. Neptun a fost numit Aegeianul, după numele unui oraş din Eubeea, unde exista şi un templu al lui Neptun, adică, Neptun Egeeanul; de aici şi numele Mării Egee. Vezi şi Plinius (N. H. IV, c. 11); unii cred că de la regele Aegeus, alţii de la Aegeea, regina Amazoanelor; Neptun cu sunet de val (Neptunus undisonus), de fapt vine de la numele getic Aegeus , adică cel care a stăpânit pământul ţinut cu ţinut, Aegis, adică Pelasgii ca unii care aveau cel mai întins imperiu peste toate neamurile globului pământesc, sens în care toţi poeţii au căzut de acord, printre care  şi Propertius (lib. II, Ad. Cynth. 19), care spune: "Acest zeu stăpâneşte şi pământurile şi valurile mării". Acestuia i s-a atribuit deopotrivă şi tridentul, după cum am arătat mai sus, pe bază de  trinus et unus. Pentru că lui îi sunt atribuite trei fiice care iarna aţâţă vânturile provocând furtuni, cf. Herv. saug. (C. XV, p. 145). În afară de aceştia pomeniţi mai sus de Plinius, mai sunt cinstiţi Geţii, Sciţii, ba chiar şi Sithonii, adică părinţii cântăreţului Orfeu: în incunabulele noastre vechi, aceştia sunt numiţi uneori Sither.

16. Cicero (Orat., p.m. 331) vorbind despre victoria romanilor asupra cartaginezilor, scrie Cartaginem şi nu Carthaginem, Cetegos şi nu Cethegos, Otones şi nu Othones, triumpos şi nu triumphos, triompare şi nu triumphare; (Lundius însă socoteşte că mai corect ar fi fost triumfum şi triumfare, decât triumphum şi triumphare , aşa cum, pe bună dreptate o revendică şi foarte eruditul savant Lansius (de subliniat că lucrurile stau exact ca în limba română, ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că romanii au luat acest cuvânt de la Geţi; probabil aşa stă cazul şi cu dies, trecut prin forma intermediară dziez de la ziua, luând martor persana, în cazul mai sus discutat, n.t.); cei vechi, cum o dovedesc inscripţiile, scriau triompom şi triompare (situaţia fiind într-o măsură asemănătoare cu cea din Ponticele lui Ovidiu de la Alba-Iulia, dar şi cu limba vorbită până azi în unele regiuni, Moldova, mai ales, oferă un motiv în plus de susţinere a ideilor mele, n.t.).

17. (Geog. ,   lib.   VII,  p.m.  297  şi  urm.) "katara   men   ierea   kataeinai   toumalista timomenou  par  autoi  eou;  meta  tauta  de  kai  eon prosagoreuhnai"  =  "Pe el - pe Zamolxis - l-au considerat un prim arhiereu la Geţi, care a fost foarte cinstit, iar după aceea, au vorbit despre el ca despre un zeu în toată legea."

18. Cf. Plinius (N. Hist., lib. XXIII, cap. ult., spre final), spune: "Din aceleaşi fructe se mai fabrica o băutură numită Zythum în Egipt, Coelia şi Ceria , în Spania, cervisia şi în multe alte feluri, în Galia şi în alte provincii romane, a cărei spumă femeile o foloseau pentru ten; ea se mai numea şi Celia".

19. De aceea Lucanus (c. I, De bello civili, p.m. 20) spune: "Desigur, acestea-s popoare ce ţinând de nordici, moartea sfidând, n-au teamă de viaţa cea grea şi plini de forţă în inimi, cum sunt, capabili de moarte, merg mai departe cu viaţa, chiar după moarte."

20. A. Hirt. Pansa nu numai la Cicero, dar şi la Plinius notează novissimeque ("şi ceea ce este mai nou") "am confecţionat" imperfect din războaiele Alexandriei (ab rebus gestis Alexandriae confeci); iar Vergilius: "Era fulgerul cel care rămânea parte imperfectă, căci aruncat de pe tot cerul pe pământ, era născător a multe".

21. Socrate, după Xenophon (Morab. , lib. II, p.m. 807), spune: "para pasin anrwpoiprwton nomizetai tou eou sebein. oukoun kai gonea timan pantaoun nomizetai; kai touto efh"  ("În legile tuturor popoarelor, pe primul loc se află îndemnul de a-i cinsti pe zei. Nu-i aşa că s-a păstrat peste tot în lume, acest drept - să ne cinstim părinţii? Chiar aceasta susţine jurisdicţia").

22. Plutarch relatează: " Tauton esti to epesai Qew kai to peiesai logw" ("Urmează-l pe acelaşi Dumnezeu şi glasul raţiunii ").

9

Go Home;
Go Next Page >>
Go Previous Page <<

Home; Top ^; << Înapoi