CAPITOLUL  IX, 4-9

Rezumat Cap. IV, 4-9 õ4. Princ. 3. Zeu este cel care hotÇrÇ­te cu dreptate Œn aceastÇ viaîÇ: El rÇsplÇte­te oamenii ­i tot el Œi pedepse­te. õ5. Princ. 4. Mintea omeneascÇ nu este Œn stare sÇ ŒnîeleagÇ ideea perfectÇ a Justiîiei Divine. õ6. Princ. 5. DupÇ trecerea sufletului din aceastÇ viaîÇ, vor fi date rÇsplÇîi ­i pedepse Œn modul cel mai corect. õ7. ×n cele din urmÇ, preceptele de drept vor fi orƒnduite dupÇ modul Œn care au fost date de ŒmpÇratul Justinian. Acelora li se vor mai adÇuga ŒncÇ alte douÇ cu o mare justeîe, pentru ca numÇrul sÇ poatÇ fi Œnîeles, Œntr-un mod oarecare, zece pentru cele divine ­i tot atƒtea precepte. Primul precept: Dumnezeu trebuie sÇ fie cinstit (sÇ i se aducÇ jertfe). 2. PÇrinîii trebuie sÇ fie respectaîi. 3. SÇ duci o viaîÇ cinstitÇ. 4. SÇ nu faci nimÇnui vreun rÇu. 5. SÇ i se dea fiecÇruia ceea ce i se cuvine. õ8. Din aceste principii supreme, exemple ale naturii ­i adevÇrului, a ie­it la ivealÇ nu numai Dreptul Natural, ci ­i cel Civil ­i pe lƒngÇ acesta ­i cel numit Drept al Popoarelor care este separat de cel Civil ­i Natural. De aici s-a iscat acel Drept al Naîiunilor Œnaintea tuturor. Ce este izvorul obligaîiei. Ce este Dreptul Naîiunilor? Ce este Dreptul Naturii? Care este baza Dreptului Naturii. De unde se trage numele de om. Ce este Dreptul Civil? O cetate a cÇrei construcîie a fost amƒnatÇ, se crede cÇ va fi construitÇ mai temeinic.

õ4. Cel de-al treilea principiu este cÇ Dumnezeu este acela care hotÇrÇ­te cu dreptate Œn aceastÇ viaîÇ rÇsplÇîile ­i pedepsele oamenilor. CÇci dacÇ Dumnezeu domne­te, dacÇ se Œngrije­te de oameni, este firesc ca binele sÇ fie rÇsplÇtit cu cele bune, iar rÇul cu cele rele ­i cu pedepse, chiar dacÇ uneori mai tƒrziu, totu­i ele trebuie sÇ fie. Dar aceste pedepse nu pot fi admise mai Œnainte de a fi fost cƒntÇrite faptele din punctul de vedere al stÇpƒnirii ­i al perfecîiunii divine. CÇci altminteri poate avea loc o perturbare a lucrurilor umane, a vieîii ­i o confuzie imensÇ, avƒnd drept consecinîe pierderea Œncrederii Œn societatea umanÇ, o degradare a neamului omenesc. De aceea Justiîia lui Jupiter, dupÇ cum o demonstreazÇ Antichitatea este prezentÇ prin acel act de blƒndeîe. Chiar ­i Pindar l-a numit pe Dumnezeu aristotenhn, "cel mai mare maestru", ca unul care administreazÇ Dreptatea ­i care acîioneazÇ conform regulamentului "to pote, kai pw, kai meri posou", "momentul sÇvƒr­irii actului, Œn ce fel s-a sÇvƒr­it penalitatea ­i pƒnÇ unde merge pedeapsa actului penal". Vezi ­i Plutarch ( Comment. De Ser. Num. Vind., p.m. 550) ­i Plaut (Prolog. Rud.). Iar Homer (Odyss. V) l-a cƒntat astfel:

"Zeu sfea tisait ikethsio, o te kai allou

Anrwpou efora kai tinnutai, osti amarth."

("Zeus ajutÇ pe cei care i se roagÇ lui, cerƒnd ajutor, dar Œn acela­i timp pedepse­te pe acei oameni care gre­esc").

Aceasta, pentru cÇ el vegheazÇ zi ­i noapte asupra oamenilor, strÇbÇtƒnd pÇmƒntul Œn lung ­i Œn lat, urmÇre­te pe fiecare Œn parte ­i pe toîi la un loc, dotat fiind ­i cu o memorie cu mult mai presus decƒt cea a oamenilor. De aceea, cel care nu respectÇ con­tiinîa divinÇ (care e mereu treazÇ, veghind asupra tuturor lucrurilor ­i oamenilor), aceluia ar trebui sÇ-i fie teamÇ mereu de zeii prezenîi permanent ­i ar trebui mÇcar sÇ se teamÇ de pedepsele ameninîÇtoare care vin de la ei. CÇci printr-o ŒndelungatÇ ­i precisÇ observaîie, au fost bine reîinute facerile de bine, de aceea au fost gƒndite rÇsplÇîi uria­e din partea conducÇtorului zeilor ­i arhitectului tuturor binefÇcÇtorilor . Iar Œn ce-i prive­te pe cei mincino­i, pe turnÇtori, pe prefÇcuîi, pe rÇufÇcÇtori, nici o pavÇzÇ nu-i poate ascunde, pentru cÇ faptele lor vor fi pedepsite pe faîÇ, Œn vÇzul tuturor, chiar dacÇ uneori cu oarecare zÇbavÇ, nimic nu va rÇmƒne nepedepsit de ochiul lui Dumnezeu cel mare ­i sfƒnt care le vede pe toate. Vezi ­i Plaut, prologul la Amphitrion, 45. Epicur se pare cÇ a smuls rÇdÇcina religiei din sufletul oamenilor ­i providenîa lui Dumnezeu ­i o datÇ cu aceasta ­i graîia ­i opera lui, dupÇ cum relateazÇ Cicero (De N. D., lib. X, p. 18), selecîionƒnd cƒteva opinii rezumative ale lui Epicur pe care le-a numit kuria doxa ("sentinîe diriguitoare"), cele mai multe din ele fiind adÇugate fie de cÇtre ne­tiutori, fie de cÇtre alîii, care ŒmpÇrtÇ­eau diferite alte moduri de viaîÇ, dar atribuite lui Epicur: ceea ce ­tiu sigur este cÇ nu s-au strecurat prin vise. Metrodorus, chiar cel despre care se spune cÇ a fost discipolul cel mai apropiat al lui Epicur ( conllega sapientiae, "confrate doctrinar"), relateazÇ multe lucruri, ba chiar mai ru­inoase, punƒndu-le pe seama maestrului sÇu; l-a acuzat pƒnÇ ­i pe fratele sÇu care se Œndoia de toate ce îineau de viaîa fericitÇ dusÇ Œn plÇceri, prin care se ­i ŒntÇrƒtau poftele simîurilor ­i care cu o zicalÇ ar putea fi definitÇ ca a mÇsura totul cu mÇsura burîii. Dar nici sÇ faci uz zi de zi, cum recomandÇ Cicero (lib. III, Offic., p. 567 ­i urm.), ­i sÇ persi­ti Œn aceasta cu o mƒndrie prosteascÇ; nu de acest lucru trebuie îinut seama, despre  care vorbe­te Epicur, ci de ceea ce s-ar putea numi potrivit "o cale de mijloc", ­tiut fiind cÇ printr-o plÇcere bunÇ se va ajunge la o durere rea (cred cÇ  aluzia este la proverbul  "Pollaki h mikra hdonh megan luphn tiktei ",

  "Adesea o micÇ plÇcere na­te o mare durere", n.t.).

õ5. Principiul al patrulea. Ideea perfectÇ a DreptÇîii Divine nu poate fi ŒnîeleasÇ de mintea umanÇ. CÇci atƒta vreme cƒt Dumnezeu este infinit, mintea noastrÇ - dupÇ cum este ­tiut - este finitÇ, prin natura ei, ea nu este Œn stare sÇ priceapÇ universalitatea ei. ¸i faptul cÇ acele lucruri care sunt finite sunt respinse cu vehemenîÇ ­i sunt bucuros acceptate cele infinite, ca ­i cum ar fi fost Œnîelese, aceasta mi se pare mai stupid ca orice. De aici Descartes, discutƒnd despre Dumnezeu, a afirmat Œn chip foarte ru­inos (cÇci Œn mintea lui gƒndea altfel, am arÇtat-o cu altÇ ocazie), cÇ El este atƒt de aproape sau, ca sÇ folosesc chiar expresia de care a fÇcut el uz, "este Œn imediata apropiere, prin ideea de Dumnezeu ajunsÇ pƒnÇ la sufletul nostru sau cÇ a dovedit a fi atƒt de eficace ca forîÇ suprapÇmƒnteanÇ de a se arÇta omului"; idee pe care noi, prin intuiîie, nu o putem cuprinde nici ca mi­care a extinderii ­i nici a imaginii, lucru ce nu poate fi apÇrat prin nici o raîiune,  atunci de ce sÇ nu fie socotit Dumnezeu a fi un Œn­elÇtor. Aceste opinii au fost distruse cu mare justeîe, de cÇtre ilustrul Sculerus ( Exam. Philos. Ren. Des Cart. , c. I, p. 2 ­i 3) (Cred cÇ filosoful Ren‚ Descartes (1596-1650) ­i-a formulat foarte diplomatic ideile, (manierÇ care l-a deranjat mult pe savantul suedez), spre a scÇpa de Inchiziîie, mai ales cÇ Œn 1600 fusese ars pe rug Giordano Bruno, i.e. cu 35 de ani mai Œnainte ca Descartes sÇ-­i fi publicat Discours sur la m‚thode, n.t.). CÇci cine, Œntreb, ne Œmpinge a­a de tare, ca sÇ-l numim pe Dumnezeu, Œn mod cu totul Œngrozitor, "Œn­elÇtor" ­i "sicofant", cÇci raîiunea noastrÇ este cu totul redusÇ spre a putea pÇtrunde Œn miezul naturii uria­e a acestuia ­i Œn modul cu totul personal al puterii lui fÇrÇ margini? Oare nu ne dÇm seama cÇ aceasta ŒnseamnÇ pierderea minîii, delir, cÇ suntem pur ­i simplu demenîi? Oare nu ne dÇm seama cÇ este vorba de Œngustimi ale spiritului nostru ­i de modul Œn care acestea ne ŒmpiedicÇ sÇ percepem corect fiinîa dumnezeiascÇ, infinita lui putere, imensitatea bunÇtÇîii ­i dreptÇîii lui ? Mai mult chiar, dacÇ vreodatÇ va trebui sÇ se gƒndeascÇ mai pios ­i mai  respectuos despre actele divine, Œn oricƒt de micÇ mÇsurÇ s-ar Œntƒmpla aceasta, totu­i nu vor fi pe deplin elucidate originea razelor ­i a fulgerului care orbe­te. Pe filosof nu l-a ru­inat a­adar, faptul cÇ, din obi­nuinîÇ, a trebuit sÇ facÇ uz de cuvinte bombastice, de un stil marasmat. ×n urma tuturor socotelilor, constatÇm cÇ puterea absolutÇ, perfectÇ ­i deplinÇ a lui Dumnezeu este Œn noi, Œncƒt oricare ar fi chipul ­i oricƒt de ŒncÇrcaîi de nenorociri ­i de nevoi suntem, noi trebuie sÇ fim, Œn sufletele noastre, Œntotdeauna mi­caîi de ea ­i chiar dacÇ nu putem stÇpƒni lucrurile cu sfatul, grija noastrÇ sÇ ajungÇ pƒnÇ la El, Œncƒt sÇ ne supunem cu inima plinÇ de bucurie, voinîei Lui. Numai prin jurÇmƒnt nu poîi ajunge sÇ fii un soldat bun, dacÇ nu e­ti ­i curajos. Numai prin virtutea sufletului nu se atinge o viaîÇ sÇnÇtoasÇ; mai este nevoie ­i de un curaj deosebit ­i de un curaj Œn cele drepte sÇ fim egali ­i Œn ceea ce suntem ­i cu felul Œn care trÇim ­i pentru cÇ trÇim bine, acestea se datoreazÇ providenîei paterne, care, Œn cele din urmÇ, acîioneazÇ pe baza meritelor noastre reale; iar atunci cƒnd am obîinut ceva fÇcƒnd rÇu altuia, este drept sÇ dÇm socotealÇ Œn faîa Justiîiei. IatÇ de ce Poeîii au cƒntat Ursitoarele ca fiice ale lui Jupiter ­i Themis (zeiîÇ a Justiîiei, fiicÇ a Cerului ­i a PÇmƒntului, n.t.). Aceasta nu vrea sÇ Œnsemneze altceva decƒt cÇ ceva din ProvidenîÇ i-a revenit fiecÇruia dintre muritori, iar aceasta are loc pe drept ­i pe merit. CÇci, dupÇ cum spune Cicero (lib. I, De Divin., p.m. 104 spre final): "A­a cum s-a convenit, ceva din forîa divinÇ atinge viaîa fiecÇrui om", nu este greu sÇ punem Œn legÇturÇ spusa lui Cicero cu celelalte, dar, bineŒnîeles, fÇrÇ a face legÇturi false Œntre idei.

õ6. Al cincilea principiu ­i ultimul sunÇ: DupÇ plecarea din aceastÇ viaîÇ, pe toîi ne a­teaptÇ rÇsplÇîi ­i pedepse. CÇci, dupÇ cum se vede, nici familia ­i nici statul nu e Œntemeiat pe o raîiune justÇ, dacÇ Œn ele nu sunt prevÇzute rÇsplÇîi pentru fapte bune ­i nu sunt impuse pedepse pentru delicte; tot astfel guvernarea divinÇ a lumii ­i a oamenilor este socotitÇ nulÇ, dacÇ Œn ea nu se face deosebire Œntre faptele bune ­i cele rele (Œntre oameni buni ­i oameni rÇi), Œn acea zi Œn care judecata va avea loc Œn faîa tribunalului divin. Ca sÇ nu-­i piardÇ Œncrederea Œn speranîÇ, strÇmo­ii no­tri au fÇcut apel la superstiîii - ceea ce este nemuritor trebuie potrivit la ceva nemuritor. DupÇ cum au stabilit filosofii, providenîa lui Dumnezeu nu este preponderent generalÇ, ci mai curƒnd gradatÇ Œn funcîie de gravitatea faptei ­i de numÇrul lor: astfel erau pedepse mai mici pentru fapte minore ­i pedepse mai mari pentru delicte majore. IatÇ cuvintele citate dintr-o istorioarÇ (Edd. Mythol. XII) prin care se aratÇ cÇ "Dumnezeul ve­nic care stÇpƒne­te regatul sÇu universal, distinge, cu multÇ justeîe, lucrurile mari de cele mici". CÇci fÇrÇ o guvernare ­i o administrare dreaptÇ a tuturor lucrurilor, totul ar zÇcea la pÇmƒnt. Acestea o datÇ spuse, cum stau lucrurile dupÇ moarte, cu defuncîii, ne-o confirmÇ ­i mormƒntul ­i piatra funerarÇ a lui Cippus Genuntius (nobil roman de la Œnceputurile Republicii, n.t.), lucruri care, pot fi vÇzute frecvent Œn patria noastrÇ. Despre pedeapsa divinÇ a minciunii, precum ­i despre Furii pe care le nume­te spioane ­i rÇzbunÇtoare ale crimelor ­i delictelor grave, vezi Cicero ( De legibus II, p. 171, 178 ­i urm; De nat. Deor., lib. III, p.m. 68). Acestea reîin Œn memoria lor tot ceea ce sÇvƒr­e­te, ca fapte reprobabile, fiecare ins ­i nu lasÇ nimic nepedepsit, dupÇ cum o relateazÇ scriitorii cei mai renumiîi, opinƒnd pentru ni­te extreme ale pietÇîii ­i naturii, cum este mai ales cazul lui Platon, care pomene­te de un apendice al legilor necesar amendamentelor (Epinom. s. leg. app. , p. m. 921): "Cel care poate fi pus Œn fruntea celorlalîi credem cÇ este Dumnezeu; Œn al doilea rƒnd: pentru ca cele mai mari lucruri sÇ aibÇ parte de aceea­i grijÇ cu cele minore, ar trebui sÇ socotim cÇ nu putem fi abÇtuîi de la calea cea dreaptÇ, nici prin rugÇciune, nici prin bani (comp. Plat. Gorg. sau  De Rhet., p.m. 370, 371 ­i 372, precum ­i Phaed. sau despre suflet, p. 319). SÇ mai adÇugÇm ­i acel loc demn de îinut  minte unde se vorbe­te despre Tartar, unde cei vinovaîi de o ŒntreagÇ gamÇ de pÇcate sunt supu­i, dupÇ moarte unor cazne pe mÇsura fÇrÇdelegilor sÇvƒr­ite; aceasta Œi a­teaptÇ pe toîi cei care au dus o viaîÇ Œn nedreptÇîi ­i fÇrÇdelegi.

õ7. Din principii se na­te ferm obligaîia unor propuneri generale de drept sau precepte ­i care sunt Œn numÇr de trei, de la ŒmpÇratul Justinian Œncoace: sÇ trÇie­ti Œn cinste; sÇ nu faci rÇu altuia ­i sÇ-îi Œnsu­e­ti numai ce este al tÇu. Iar acestea ajung ca sÇ se fÇureascÇ o disciplinÇ juridicÇ universalÇ sprijinitÇ pe un pilon cu adevÇrat solid ­i nimeni nu ar putea spune cÇ este mai puîin umanÇ. Nici aceasta, nici Justinian ­i nici anticii, din care Justinian citise resturile de legi, nu sunt imuabile. Vreau sÇ spun cÇ este necesar ca acestor trei principii anterioare sÇ li se mai adauge ŒncÇ douÇ, pentru cÇ numÇrul zece al preceptelor divine, prin acelea­i se Œnîelege clar cinci (BÇnuiesc cÇ se face aluzie la cele 10 porunci, dar de ce 5?, n.t.). Ce este cu adevÇrat important ar fi ca pe primul loc sÇ fie pusÇ cinstirea lui Dumnezeu, pentru cÇ, datÇ fiind importanîa lui, sancîiunile primei tabule se referÇ la cultul atotputernicului Dumnezeu. Apoi vine sÇ-îi cinste­ti pÇrinîii²¹. ¸i pentru cÇ primul a fost deja socotit, aceastÇ "poruncÇ" va fi conîinutul tabulei secundare; ­i, pe bunÇ dreptate, acea primÇ sentinîÇ va fi pusÇ Œnaintea celei de-a doua, cÇci fÇrÇ cultul lui Dumnezeu ­i respectul superiorilor nu poate exista nici o societate, deci va fi o reglementare dreaptÇ Œntre cei care conduc ­i cei care se supun, astfel Œncƒt atƒt Œn viaîa a universului comun, cƒt ­i Œn viaîa fiecÇruia Œn parte, cu toîi sunt obligaîi sÇ slujeascÇ cinstit ­i cu sfinîenie. StrÇlucit sunÇ acest Œndemn Œn gura lui Cicero (De N. D., II, p.m. 57, Somn. Scipion. din cartea De Rep., V, I, p.m. 152): "Spiritul treaz acceptÇ natura lucrurilor ­i cunoa­terea zeilor: din aceasta se na­te Pietatea care este unitÇ cu justiîia ­i celelalte virtuîi, iar din ea rezultÇ o viaîÇ fericitÇ asemÇnÇtoare zeilor: de aceea trebuie cultivate justiîia ­i pietatea, dacÇ aceste virtuîi sunt mari la pÇrinîi ­i la rude, atunci Œn patrie vor fi mÇreîe. AceastÇ cale a vieîii se aflÇ Œn cer".

õ8. ¸i din aceste principii optime ale naturii se trag nu numai drepturile civile, ci ­i acel drept pe care Œl numim al popoarelor, cu totul distinct de dreptul civil sau de cel natural. Fie printr-un consens, fie mutual, fie Œn chip voit, al popoarelor, a existat un drept al Popoarelor, a­a cÇ astÇzi nimeni nu poate nega cÇ a existat cu adevÇrat decƒt doar dacÇ negi ­i istoriile scrise cu multÇ vreme Œn urmÇ ­i totodatÇ ­i legile romane, sau dacÇ vrei sÇ trecem cu vederea multe alte lucruri care au raport direct cu acestea. Tocmai de aceea ŒmpÇratul Justinian, acordƒnd atenîie legilor anticilor Œn vigoare Œn societatea civilÇ republicanÇ, a acceptat unele din ele; pe altele, din necesitÇîi cerute de epocÇ, le-a abrogat. A­adar, din acest motiv, nu existÇ un acord deplin Œn privinîa preceptelor ­i nici a prohibiîiei legat de conceptul de obligaîie ŒnnÇscutÇ a popoarelor. Din aceastÇ raîiune, puterea ­i efectul treburilor publice ­i securitatea comunÇ a popoarelor au fost lÇsate Œn seama lui Dumnezeu, socotit fiind paznicul ­i garantul acestora, El, Atotputernicul ­i Bunul Dumnezeu. ¸i, cum de la El sunt puterile ­i din care astfel Œ­i trag vigoarea inimile, de aceea trebuie sÇ-l a­ezÇm pe Œnsu­i Dumnezeu mai presus de orice ­i sÇ-i acordÇm cinstirea maximÇ ca nu cumva din partea naîiunilor implicate sÇ se porneascÇ un rÇzboi sau de cÇtre persoane care aparîin acestora sau sÇ atingÇ supremaîia rectorilor ­i a Treburilor lor publice sau lini­tii generale sacrosancte, urmÇrind un scop contrar celui legat de o anumitÇ afacere ­i Œn cazul unui nemernic, se recurge la puterea Justiîiei spre a da satisfacîie celui lezat, recurgƒndu-se la reguli bune ­i echitabile, sau, dacÇ ne confruntÇm, pe nedrept, cu refuzul dreptÇîii, atunci se va recurge regulamentar la o judecatÇ solemnÇ prin arme. De aici ­i foarte desele formule din istorii, din care exemplificÇm: "Zeii au pus capÇt unui proces dintr-un motiv fericit; procesele bune sunt adesea Œnsoîite de o speranîÇ; rareori are parte de fericire cel ce a pus mƒna pe arme nedrepte; sÇ i se frƒngÇ ­i sÇ-l pÇrÇseascÇ forîele pe un osta­ care este implicat Œntr-un proces; Œn rÇzboaiele sfinte ­i drepte, Dumnezeu cautÇ sÇ arbitreze ­i sÇ captureze armele ­efilor". De aceea fusese prescrisÇ cu sfinîenie echitatea rÇzboiului, Œn dreptul roman pe seama Fecialului poporului (fatial / fecial - funcîionar public avƒnd sarcina de a notifica declaraîiile de rÇzboi, de a duce mesaje ­i a cÇrui persoanÇ era sacrÇ ­i inviolabilÇ, n.t.). ­i rÇzboaiele nu aveau loc dacÇ nu erau indicate solemn de cÇtre colegiul consultativ al Fecialilor, sau, cum zice ingeniosul poet Ennius, ­i foarte talentat poet, promulgate. Vezi ­i discursul lui Cicero, Pro Lucio Murena (p.m. 131). De ce nu, ­i la celelalte popoare de pe glob, Œn situaîii de acest fel, cu siguranîÇ cÇ se ŒmbrÇîi­au anumite reguli, dupÇ cum ne-o confirmÇ ­i monumentele literare. ×nsu­i principii cre­tini se spune cÇ nu porneau rÇzboaie pƒnÇ nu auzeau aceste Œndemnuri mai Œntƒi rostite de cÇtre Pontifi; Œn afara unor taxe extraordinare de rÇzboi ­i divulgÇri limpezi ale cauzelor ­i pe care astÇzi chiar, pentru cÇ oculte fiind, ele se manifestÇ prin altele, se numesc manifester. CÇci manifestare ŒnseamnÇ "a face public cunoscut", cuvƒnt optim, ­i de epocÇ; ba chiar de aur, o afirmÇ Cl. Cellarius, Œn maniera prea eruditului Seybold, dupÇ cum observ, Œn latina antibarbarÇ, la fel ca multe altele, pe nedrept respins. Cel mai sus este, a­adar, Dumnezeu, izvor al acesteia, al obligaîiei ­i celui cÇruia Œi poartÇ noroc Œn rÇzboi, tot aceluia Œi atribuie, Œn mod leal, victoria. ¸i tocmai acestea care îin de justiîie ­i credinîÇ, sunt cultivate corect Œntre popoare, iar cele care ru­ineazÇ sufletele prin depravare ­i criminalitate, toate acestea care vin Œn contradicîie cu regulile religioase, nefiind de nici un folos mai important, trebuie sÇ fie respinse. IatÇ ce afirmÇ Cicero (De Arusp. Resp. Orat., p.m. 25, Id. Verr., lib. III, p. 92) despre haruspicii: "Dreptul pretorilor (legatorum) ŒntÇrit prin prezidarea oamenilor, atunci va fi Œncercuit (de un vallum) chiar ­i prin Dreptul Divin". De aceea numele de pretor (legat) trebuie sÇ se extindÇ ­i Œn acest chip: "pentru cÇ nu este vorba numai de drepturile aliaîilor (sociorum), ba chiar ­i Œntre du­mani trebuie Œntoarse sÇgeîile, fÇrÇ a fi pÇtate de sƒnge". ×­i dÇ asentimentul ­i Cornelius Nepos Œn Pelopida (c.v. s. ult. Cic. Orat. Pro Leg. Manil., p.m. 5), afirmƒnd cÇ "dreptul deputÇîiei (legationis) este un drept sfƒnt la toate popoarele". De ce? Pentru cÇ cei vechi erau foarte grav persecutaîi cƒnd acest drept era violat chiar numai prin cuvƒnt. MÇrturie ne stÇ, printre mulîi alîii, ­i mai sus-lÇudatul Cicero cu al sÇu mic discurs Pro Lege Manilia (Manilius a fost un tribun al poporului care a propus o lege ce-i poartÇ numele, n.t.). AceastÇ lege a popoarelor eu o vÇd definitÇ Œn urmÇtorul citat: "AceastÇ lege este stabilitÇ de Dumnezeu ­i este ŒntÇritÇ de puterea lui dreaptÇ de a fi urmatÇ, spre binele ­i lini­tea comunÇ a popoarelor ­i a conducÇtorilor acestora; este ca un drept natural, o lege divinÇ ŒnnÇscutÇ Œn fiinîa umanÇ ­i care porunce­te ce trebuie fÇcut ­i, dimpotrivÇ, ce este interzis. Am spus ŒnnÇscutÇ Œn fiinîa umanÇ. CÇci prin ea ŒnsÇ­i, Dumnezeul cel Mare ­i Bun²², a vrut sÇ-l nascÇ pe om, a gƒndit cÇ trebuie sÇ-i dea chiar din lumina sa scƒntei de luminÇ ca Œn mintea lui, folosindu-se de raîiune, sÇ se fortifice ­i astfel, sÇ-i strÇfulgere Œn el puterea de a deosebi cele drepte de cele nedrepte, cele oneste de cele ru­inoase, ba chiar sÇ-­i formuleze idei despre cele mai bune ­i mai sigure principii de viaîÇ; ­i astfel Œn cele din urmÇ, sÇ constate cƒt de solid este alcÇtuitÇ acea societate a oamenilor care tocmai a pÇstrat legÇtura naturalÇ dintre ei ­i cƒt datorÇm noi, oamenii, Œn treburile noastre zilnice ­i Œn obligaîiile pe care le avem, pietÇîii lui Dumnezeu, prin faptul cÇ l-am cinstit cum se cuvine. De aceea, cuvƒntul om, homo, grec. omw,"egal, de acela­i tip" (deci nu anropo, cuvƒnt elin care, de fapt, ŒnseamnÇ "om", n.t.), cÇci omul se deosebe­te de animal prin natura sa socialÇ; deci, nu de la humus, "pÇmƒnt", cum era numit omul de cÇtre cei din vechime, cum observÇ Scaliger (De caus. L. L., lib. I, c. XXVIII) ­i ŒntÇrit de Cicero (De Invent., lib. II, p.m. 110 ­i urm.; Ad Herc. lib. II, p.m. 15, õ1, Inst. De Jur. Nat. G. ­i Civil., Cic., De leg., lib. D. I, p.m. 150; l. II, De Legibus, Cic., lib. III, Off., p.m. 418 ­i urm. Plat. Atlant., p.m. 715 ­i urm.), care vorbe­te de ­ase capete care au putut fi numÇrate dintr-o mulîime care pÇreau foarte clar sÇ fie condu­i de aceea­i fire. ×n adevÇr, dreptul civil pe care Cetatea l-a instituit pe Œntreg cuprinsul ei, este ceva propriu ei; "Jusum, "legea", "ordinul" CetÇîii este acel ceva care trebuie sÇ se conformeze acîiunilor mersului continuu al universului ­i cu fiecare acîiune Œn parte a vieîii Republicii, spre fericirea cetÇîeanului". IatÇ cÇ ceea ce este spre folosul fiecÇrui cetÇîean Œn parte este dreptul privat, iar ceea ce îine de acîiuni spre folosul cetÇîii se nume­te drept public. De aici Cicero, tratƒnd despre legile din fiecare cetate Œn parte ­i toate la un loc le nume­te ale Republicii (statale). Desigur, Platon, tratƒnd despre legile strÇvechi paternale ­i, Œn special despre cele pe care se bazeazÇ aceastÇ societate ­i comunitatea, le enumerÇ pe cele importante. "1. O sanctitate a religiei. 2. O elitÇ de gƒnditori (savanîi) ­i de opinii despre ereditÇîile Regilor, de tipul neamului Divin, un acord pe bazÇ de succesiune. 3. O voinîÇ comunÇ Œn ocrotirea unor membri ai imperiului spre sÇnÇtatea publicÇ. 4. O cercetare constantÇ a legilor vechi, Œntru o descriere cereascÇ ­i a spiritului divin." (" Eigh r„tt Lagh a Landt bryta: Wid tha fornum logum hallda") (Fragm. Leg. vetustiss. lt. Er, s. c. XX, p.m. 182). Vezi diferitele capitole de Drept privat ale lui Platon, care, Œn Dialogurile sale sau Œn cÇrîile despre legi, a rÇspƒndit din dreptul hiperborean cƒte ceva.

õ9. DupÇ cum aratÇ foarte corect Plaut (Pers., IV, IV, 6), dacÇ locuitorii sunt crescuîi Œn moravuri bune, cetatea aratÇ frumos ca ŒntÇritÇ cu ziduri: PrefÇcÇtoria, ¸antajul ­i Avariîia din urbe dacÇ ar fi alungate, a patra Invidia, a cincea Ambiîia, a ­asea, Denigrarea, a ­aptea Sperjurul, a opta Neglijenîa, a noua, Injuria, a zecea, cea mai rea, CrimÇ prin agresiune; dacÇ toate acestea nu sunt ŒndepÇrtate de aici, ­i o sutÇ de ziduri dacÇ ar avea cetatea, ŒncÇ ar fi prea puîin ca sÇ ne apere de rele. ¸i aceea­i raîiune a naturii este invocatÇ de Cicero (De Offic. III, p.m. 420), i.e. legea divinÇ sÇ meargÇ mƒnÇ Œn mƒnÇ cu legea umanÇ, aceasta sÇ dicteze Œnainte de toate. De aceea, Regele nostru CAROLUS MAXIMUS socote­te cÇ Œnainte de toate trebuie extirpate toate relele de acest soi ­i o datÇ eradicate viciile, se vor putea depÇ­i greutÇîile ­i se va putea institui o societate bazatÇ pe dreptate ­i pe merit. CÇci fÇrÇ o unire a puterii ­i Œnîelepciunii dusÇ pƒnÇ la capÇt, prin care adevÇrata virtute sprijinitÇ pe prudenîÇ sÇ triumfe, ba chiar cu auspicii fericite, niciodatÇ nu se va putea ie­i din marasm. ¸i de ce nu a­ spune-o, mai e nevoie ­i de o soliditate corporalÇ excelentÇ /curaj cetÇîenesc/ ­i de o erudiîie aleasÇ, de care se bucurÇ atƒtea popoare rÇzboinice ­i de o perpetuitate vindicativÇ a vechiului Regat magnific al regelui Carol, de o vigilenîÇ aparte ­i de o prudenîÇ divinÇ, secrete altÇdatÇ, acum fÇîi­e sunt. ¸i Statul Sueonilor, din vina nu ­tiu cÇrora, Œnsemnƒnd atƒta trecere de timp, prin atƒtea negocieri ­i schimbÇri; de aceea ­i atƒt de slÇbit, prin nervii sÇi acum mai tari ­i mai Œncercaîi, se ŒnalîÇ ­i zboarÇ spre culme spre a se urca pe fronton. Acei ani au trecut, cƒnd îara era guvernatÇ de cÇtre regii care i-au precedat lui CAROL, cu osta­i nepregÇtiîi; atunci chiar duceam lipsÇ de bani, acum totu­i, pentru cÇ s-a Œnvƒrtit roata Œnspre mai bine, a­ezaîi cum trebuie, ne menîinem Œn aceastÇ bunÇ stare, ca nici un alt popor; nu ne temem de forîa ­i puterea nici unuia dintre aceia care profereazÇ insulte la adresa noastrÇ, atƒta vreme cƒt ne aflÇm sub domnia REGELUI NOSTRU CAROLUS OPTIMUS, nici nu ne este secatÇ nervura pecuniarÇ ­i nici nu avem soldaîi Œn linie de bÇtaie, pƒnÇ Œntr-atƒt de clementÇ este a­ezatÇ guvernarea Œn îara noastrÇ ­i constituitÇ pe republica lui Dumnezeu. Dar sub regii precedenîi, cƒnd destinul cel fericit Œ­i Œntorsese faîa de la noi, slujitorii publici nu erau cinstiîi, ci mincino­i, uniîi printr-un zel simulat, neducƒnd la bun sfƒr­it nici una din treburile statului, dar se cÇzneau sÇ fie lÇudaîi ca ­i cum a­a ar fi stat lucrurile. Porunceau sÇ fie confiscate bunurile celor care lipseau mai mult din cetate, ei fiind cei care devastau statul de toate bunurile ­i-­i ŒnÇlîau vile ­i case somptuoase pƒnÇ la cer ­i, astfel, goleau vistieria îÇrii, clÇdindu-­i ei bogÇîii unele peste altele; moravurile le erau toate Œnclinate spre a hrÇpÇri, fie cÇ era un bun sacru, fie cÇ era un bun public. Toate aceste fÇrÇdelegi sunt acum depÇ­ite; toate aceste abuzuri sunt acum depÇ­ite. Acum treburile statului merg bine. S-a reinstaurat aceea­i strÇveche JUSTIÝIE, extrasÇ din atƒtea ­i atƒtea legi suprapuse, drept chintesenîÇ a tot ce s-a acumulat bun pƒnÇ acum, drept izvor al dreptului public ­i privat, JUSTIÝIE care azi, prin cƒrmuirea extrem de vigilentÇ ­i de isteaîÇ a strÇlucitului REGE al nostru, CAROL, se aflÇ Œn Œntreaga ei plenitudine, triumfÇ pretutindeni. Sub cƒrmuirea lui augustÇ ­i a spiritului sÇu sacrosanct, se iîesc ­i Œnfloresc cele mai drepte constituîii. Graîie virtuîilor acestuia, se bucurÇ de acelea­i drepturi toate îinuturile care se aflÇ sub oblÇduirea sa. Aceste virtuîi sunt a­ezate Œntru lumina Sueoniei, Œn ochii ­i Œn urechile tuturor popoarelor ­i naîiunilor ­i sunt cultivate cu credinîÇ Œntru memoria ­i mulîumirea PosteritÇîii. De aceea, ascultÇ acum, cititorule, fie din teamÇ, fie din dragoste faîÇ de REGE, faîÇ de cel care se Œngrije­te de fericirea îÇrii, sÇ ŒnlÇture diferenîele dintre cetÇîi, Œn privinîa ­colilor ­i universitÇîilor ­i sÇ reducÇ, pe cƒt posibil, abuzurile de putere; ia aminte la cauzele, pe bunÇ dreptate, desfiinîate care conturbau spiritele, sub pretextul utilitÇîii; ia aminte la toîi magistraîii care sunt Œn acest regat universal, care recurg la indicaîii oculte de Œncetare a proceselor,  la cele mai murdare manevre de "apÇrare" (lipsind de apÇrare pe acuzaîi), la lÇtrÇturi avocÇîe­ti de ridicÇ tribunalele Œn picioare, la consilii ad-hoc fÇrÇ trivialitate Œn treburi judiciare, la sentinîa ad-hoc a proceselor, la motivul ad-hoc al continuÇrii lor ­i Œnclinat spre toate cele bune, printr-o armonie foarte plÇcutÇ, vei rÇsufla u­urat, cÇci, eliminƒnd toate aceste neajunsuri Œn practica judiciarÇ, se va obîine ­i pÇstra ŒnsÇnÇto­irea vieîii publice.

9