ENEA

Despre tracul Enea-Stralucitorul si Eneida

Virgilius, (70-19 B.C.) cel mai mare poet latin, l-a imortalizat pe Enea, ca erou al celebrei sale poeme epice Aeneida, care este marea epopee a poporului roman.
Faptele lui Enea din timpul razboiului greco-troian sunt amintite de Homer în Iliada. Eneas a fost un neînfricat luptator împotriva grecilor, fiind întrecut în vitejie doar de Hector. Legenda spune ca, de fapt, razboiul troian a pornit întâmplator chiar din cauza lui Enea, în urmatoarele împrejurari: când flota greceasca s-a oprit la tarmul din fata cetatii pelasgice Troia, grecii stateau cuminti pe vasele lor, neîndraznind sa coboare pe tarm, pentru ca o profetie spunea ca primul grec ce va coborî pe pamânt va fi si primul care va muri în acest razboi troian.
Grecii sositi în urma (1900-1400 B.C.) din estul Marii Caspice în patru valuri: ahei, ionieni, dorieni si eolieni nu mai sunt acum o hoarda barbara, ci popor de luptatori organizati, care dupa ce a absorbit notiunile de civilizatie a popoarelor din jur: pelasgi, (traci, daci, carpato-danubieni) egipteni, si-au construit o civilizatie "proprie" pe care vroiau s-o raspândeasca prin forta avida de continua cucerire si jefuire a cetatilor bogate din jur, precum turcii si rusii o vor face mai târziu.
Regele cetatii Philace, Protesilaos, care participa la razboi, de partea grecilor,cu 40 vase si cu oameni de lupta, a sarit cu îndrazneala pe tarm, fiind ucis de Enea.
Print din familia domnitoare pelasgica a Troiei, Enea era fiul lui Anchise si al Afroditei, zeita frumusetii; Afrodita i-a spus lui Anchise ca nimanui si niciodata sa nu dezvaluie originea divina a lui Enea. Dar Anchise, la un pahar de vin cu prietenii, s-a laudat ca el s-a culcat cu Afrodita. Zeita l-a pedepsit pe Anchise, betegindu-l de picioare, astfel ca Anchise a ramas invalid. Totusi lipsa de discretie a lui Anchise nu a avut repercursiuni si pentru Enea, Afrodita a ramas o mama iubitoare; el s-a bucurat de ajutorul mamei lui, oriunde si oricând a avut nevoie.
Când, în al zecelea an de razboi, grecii au reusit sa cuce-reasca Troia si sa-i dea foc, nu tot poporul troian a fost nimicit prin foc si sabie, o parte dintre ei, în special femeile, au fost luate în sclavie de capeteniile grecilor. Printre cei ce au reusit sa scape nevatamati a fost Enea care, ajutat de mama lui si-a luat familia, pe taica-su Anchise în cîrca (unii spun ca pe umeri), pe micul IULIU (Ascaniu, cum grecii îl vor numi mai târziu), fiul sau, care alerga alaturi de taica-su care-l tinea de mîna, si mama sa Creusa, fiica regelui Priam, si o parte din rudele sale apropriate; numai ca în învalmaseala creata de cei care alergau în toate partile si mai ales din cauza noptii, Creusa a disparut, astfel ca Enea a ajuns la corabie fara ea. Ajutati de întunericul noptii si de Afrodita, Enea si oamenii lui au reusit sa se strecoare prin flota greceasca si sa porneasca în calatoria lor pe marea Egee.
Aeneida lui Virgilius îl poarta pe tracul Enea într-o calatorie lunga pâna îl aduce în Italia, unde era destinul lui si unde trebuia sa porneasca o natiune noua si un imperiu, care urma sa domine lumea timp de aproape un mileniu, un imperiu ce-l va avea ca nucleu de origine pe Tracul Enea si pelasgii lui.
Virgilius a trait în timpul domniei împaratului Octavian August. El era poetul preferat al împaratului si al lui Mecena, era perioada de aur a literaturii latine, Ovidius si Horatius secundându-l cu cinste. Înainte de Virgilius literatura latina a avut si alti poeti epici: pe Ennius (239-169 B.C.), grec prin nastere, care a scris o epopee (Annale) în care cânta istoria Romei; pe Naevius (270-200 B.C.) care a scris tragedii si comedii, în care ataca aristocratia romana; dupa Virgiliu un poet epic remarcabil a fost si Lucan (39-65 A.D.), nepotul filosofului Seneca; a scris o epopee - Pharsale - despre lupta dintre Caesar si Pompei. Asa ca, imperiul roman care-si traia apogeul în timpul lui August, de fapt, nu avea o epopee nationala. Aceasta sarcina a preluat-o Virgilius, poet foarte educat si fin, iscusit versificator. El a compus epopea nationala, în 12 cânturi, AENEIDA. Desi ca structura opera sa imita Illiada si Odyssea lui Homer, geniul sau personal se vede clar în perfectiunea absoluta a stilului sau si armonia versificarii. El nu si-a încheiat opera, desi a lucrat la ea ultimii 10 ani (29-19 B.C.) din viata sa. Virgilius era foarte exigent cu propria sa opera, pe care nu o considera vrednica a fi comparata cu opera lui Homer si intentioneaza chiar sa o distruga. Numai moartea lui prematura a salvat Aeneida de la pieire. Aeneida a fost conceputa cu intentia de a exalta imperiul si poporul roman; se simtea necesitatea unei epopei nationale si a unui erou national, cu radacini în istorie si origine divina. Tracul Enea cel care fugea din Troia în flacari era OM. În ultimul cânt, Enea învingatorul lui Turnus si întemeietorul dinastiei si poporului roman este un SUPRA-OM, un SEMIZEU - or a fi "OM" - în cultura vedica - înseamna deja a fi semizeu. Dupa ce a reusit sa se desprinda de tarmul din fata Troiei, Enea si pelasgii lui erau dornici sa gaseasca cât mai repede un loc unde sa se aseze si sa cladeasca un nou oras. Dar, desi au încercat de mai multe ori, ei au fost nevoiti sa plece mai departe împinsi de evenimente neplacute. Enea a fost avertizat în vis ca tara ce-i este destinata este undeva departe, în vest, Italia, care în zilele acelea era cunoscuta ca Hesperia, tara de la apus. În acel moment, Enea si troienii lui se aflau în Creta si desi tara promisa era undeva foarte departe, totusi ei erau satisfacuti ca, cel putin, într-o zi, vor avea un loc al lor unde sa se stabileasca. Si au pornit imediat la drum. La una din escale au avut placerea si uimirea sa se întâlneasca cu Andromaca fosta sotie a varului lui, Hector. Când dupa distrugerea Troiei capeteniile grecilor au împartit între ei femeile troiene capturate ca sclave, Andromaca fusese data lui Neoptolemus (numit uneori Pyrrhus) fiul lui Achilles cu Deidamia (acest Neoptolemus era omul care îl ucisese pe regele Priam în fata altarului unde se refugiase).
Neoptolemus a abandonat-o curând pe Andromaca pentru Hermiona, fiica Elenei. Dar el nu a supravietuit prea mult acestei casatorii astfel ca dupa moartea lui, Andromaca se casatorise cu profetul troian Helenus. Andromaca si Helenus i-au primit cu multa bucurie pe Enea si pelasgii lui - în fapt, Enea fusese cumnatul Andromacai prin sotul ei Hector si sora lui, Creusa, prima sotie a lui Eenea. Ei le-au dat cele de trebuinta si înainte de despartire Helenus i-a dat lui Enea sfaturi pretioase în legatura cu calatoria lui viitoare pâna în Italia - Hesperia; astfel el l-a sfatuit sa nu se stabileasca pe coasta de est a Italiei unde sunt foarte multi greci; lui Enea, îi era destinata coasta de vest ceva mai spre nord, dar sa nu ia cumva drumul scurt dintre Italia si Sicilia unde sunt stancile Scylla si Charybda (Messina de astazi) ci sa faca un drum mai lung, dar mai sigur, ocolind Sicilia pe la vest. Dupa ce au atins coltul sud-estic al Italiei, Enea a continuat drumul spre sud sud-vest asa cum le spusese Helenus, numai ca acesta, necunoscând exact care este situatia de fapt a Siciliei, nu le-a spus pelasgilor sa nu coboare pe tarmul sudic al Siciliei, unde locuiau Cyclopii. Obisnuit, când se însera, ei trageau la mal unde înoptau iar dimineata plecau mai departe.
Asa s-a întâmplat si de data asta. Probabil ca ei ar fi fost prinsi si mâncati de Cyclopii lui Polyphemus, daca nu se trezeau dimineata foarte devreme si daca nu alerga la ei un om, în zdrente, care sa le spuna sa plece imediat de la tarm ca sa nu cada în mâinile Cyclopilor; acest om era unul din tovarasii lui Ullyse, lasat în urma, neintentionat, în pestera lui Polyphemus când Ullyse si oamenii lui reusisera sa se elibereze (dupa ce Ullyse reusise sa-l îmbete si sa-l orbeasca pe Cyclop).
Deabia se desprinsesera vasele Tracului Enea de tarm, când aparu Polyphemus, care se îndrepta spre apa sa-si spele orbita goala; auzind sunetul lopetilor ce loveau apa, si-a dat seama ca trebuie sa fie niste oameni pe aproape si a intrat în apa dupa ei dar, vasele erau suficient de îndepartate de mal.
Deabia scapati de acest pericol, pelasgii au dat peste altul si mai grozav: Junona, care îi ura pe troieni de când cu povestea cu Paris, care o preferase pe Afrodita, si stia ca Roma va fi întemeiata de oameni cu sange tracic, troian si ca dupa multe generatii acest oras va distruge Carthagina, orasul ei cel mai drag, a încercat sa-i opreasca pe pelasgi din drumul lor catre Italia. Cu ajutorul lui Aeolus, regele vânturilor, a iscat o furtuna îngrozitoare, in intentia de a-l îneca pe Enea. Dar Neptun, caruia nu i-a convenit deloc ca sora lui Junona se amestece în treburile lui, l-a admonestat serios pe Aeolus, care a linistit imediat apele, permitând astfel troienilor sa traga la tarm; numai ca de asta data ei erau pe coasta Africii, nu departe de Carthagina.
Carthagina fusese fondata de o femeie, Didona (sau Elissa), fiica regelui Tyr-ului, Mutto, sora lui Pygmalion (nu sculptorul cu accelas nume care s-a îndragostit de Galathea, propria lui sculptura). Sotul Didonei, Siche fusese ucis de Pygmalion care cauta s-o omoare si pe ea. Didona a reusit sa fuga din Tyr cu o mâna de oameni si a navigat pe Meditarana un drum lung pâna a ajuns în coltul unei peninsule africane unde a fondat Carthagina. Ea era înca regina orasului, era foarte frumoasa si... vaduva.
Junona, vazându-l pe Enea la un pas de Carthagina si de Didona, a planuit imediat cum sa-l opreasca pe Tracul Enea din drumul sau spre Italia, solutia era sa-l încurce cu Didona.
Dar planul Junonei nu-i convenea de loc Afroditei, care dorea ca fiul ei sa nu dezvolte sentimente deosebite pentru Didona, ci relatia lui cu ea sa se limiteze la atat cât sa-i foloseasca lui sa obtina de la ea numai ceea ce avea el nevoie. Dar, pentru ca Didona, la randul ei, nu ceda usor unor sentimente prea afectuoase fata de barbati (refuzase deja nenumarate cereri în casatorie ale regilor din regiune) zeita l-a trimis pe Cupidon sa puna pe jaratec inima Didonei atunci când se va întâlni cu Enea. Dimineata, însotit de credinciosul sau prieten Achate, Enea a parasit corabia si a plecat în recunoastere, ca sa stie pe ce tarâmuri erau. Afrodita deghizata, i-a întâmpinat, le-a spus unde se aflau si i-a sfatuit sa mearga direct la Carthagina unde regina Didona, mai mult ca sigur, îi va ajuta. Ea i-a învaluit pe ce doi într-un val de ceata. Fara ca ei sa stie ca au devenit invizibili, au intrat în cetate si au mers pe strazile aglomerate, fara a fi vazuti. Când au ajuns în fata unui templu monumental pe peretii caruia erau sculptate chiar scene din razboiul pelasgic, ei s-au oprit în admiratie. Tocmai atunci se apropia si Didona insotita de un grup de femei. Afrodita a ridicat valul ce ascundea pe Enea, aparând în fata Didonei drept si frumos. Când Enea i-a spus cine este, regina i-a urat lui si tuturor oamenilor lui bun venit în orasul ei. Ea a dat un splendid banchet în cinstea troienilor. Enea i-a povestit întreaga lor istorie de la caderea Troiei pâna la sosirea la Carthagina. Pentru Didona erau suficiente faptele eroice auzite ca sa se îndragosteasca de Enea; dar si Cupidon era prezent ca sa se faciliteze lucrurile.
Bineînteles ca Didona se îndragostise în asa chip încât l-a facut partas la conducerea orasului, i-a convins pe concetatenii ei sa-l accepte ca pe un conducator,sa dea serbari în cinstea lor si sa organize vînatori pentru ei. Ea nu cerea în schimb altceva decât... dragostea tracului Enea. Acesta era atât de multumit de schimbarea lucrurilor încât se gândea foarte serios sa ramâna definitiv la Carthagina. Dar Jupiter nu dormea. El promisese ficei lui Afrodita ca Enea îsi va urma soarta si va creea în Italia un popor care, cândva, va supune si conduce lumea.Asadar el l-a trimis pe zeul Mercur cu un mesaj fara echivoc pentru Enea. Mercur l-a întâlnit pe Enea, singur, plimbându-se pe malul marii, îmbracat în haine scumpe si încins cu arme artistic lucrate, toate daruri ale Didonei.
"Cât vei mai pierde timpul tau aici în lux" o voce severa l-a oprit pe loc. Enea se întoarse si zeul Mercur era în fata lui. "Conducatorul cerului m-a trimis sa-ti spun sa parasesti Carthagina si sa cauti regatul care este destinul tau". Cu aceste cuvinte zeul disparu, lasându-l îngândurat pe Enea, convins ca trebuie sa îndeplineasca ordinul lui Jupiter, constient, însa, cât de dificila va fi despartirea de Didona.
Enea îsi chema oamenii si le ordona sa fie pregatiti pentru plecare, dar sa faca totul în secret ca sa nu se afle. Totusi Didona a aflat si trimise dupa el. La început Didona a fost amabila cu el si i-a reamintit tot ceea ce facuse ea pentru el si pentru oamenii lui. Enea îi raspunse ca el nu este omul care sa nege tot binele pe care l-a facut lor, dar daca el nu s-a casatorit cu ea si ca el este liber s-o paraseasca oricând doreste; si ca Jupiter i-a ordonat sa plece si... el trebuie sa se supuna. Didona a fugt si s-a ascuns în palat, extrem de îndurerata. În aceeasi seara troienii s-au îmbarcat si au parasit Carthagina. De pe mare, Enea si-a aruncat o ultima privire înspre orasul în care traise fericit si a vazut zidurile orasului luminate de un mare foc, fara sa stie ca privea la rugul funerar al Didonei care când a auzit de plecarea lui Enea s-a urcat pe rug si si-a provocat singura moartea cu un pumnal.
Calatoria pe mare pâna pe coasta de vest a Italiei a fost foarte placuta în comparatie cu furtunile prin care trecusera înainte. Profetul Helenus îi spusese lui Enea ca imediat ce ajunge in Italia s-o caute pe profetesa Sibyl la pestera ei de la Cumae, o femeie foarte înteleapta, care îi va prezice viitorul si-i va da sfaturi în ceea ce are de facut. Enea a gasit-o si ea i-a spusa el va trebui sa se întâlneasca cu tatal sau Anchise, care murise chiar înainte de marea furtuna, si de la care va afla tot ce vrea sa stie. Sibyl l-a avertizat ca drumul în lumea de jos nu va fi usor, dar daca el, Enea, este hotarât sa întreprinda aceasta calatorie dificila, ea îl va însoti. Dar mai întâi el trebuie sa gaseasca "ramura de aur" fara de care nu se poate intra în Infern. Enea însotit de Achate a început imediat sa caute ramura de aur dar toate cautarile lor, în cele mai dese paduri au dat gres. Tocmai când ajunsesera la disperare, a vazut doua turturele, pasarile Afroditei, care sburând lin s-au asezat pe ramurile unui arbore cu frunze galbene stralucitoare, nu departe de lacul Avernus unde era si intrarea catre Infern. Enea a luat ramura de aur din arborele cu frunze galbene si a dus-o Sibyl-ei. La caderea noptii, dupa ce au sacrificat patru boi negrii, în cinstea zeitei noptii, Hecate, Sibyl a intrat în pestera, urmata de Enea. Calatoria spre Infern a fost într-adevar înspaimântatoare, însa cei doi au ajuns, în final, la jonctiunea celor doua râuri din Infern, Cocytus si Acheron, unde Charon, batrânul barcagiu transporta sufletele de pe un mal pe celalalt. La început, Charon nu a fost de acord sa-i transporte pe cei doi peste râu, spunând ca el transporta cu barca numai mortii nu si vii, însa la vederea ramurei de aur, a acceptat sa-i treaca dincolo. Pe malul opus îi astepta însa câinele cu trei capete, Cerberus, care pazea cu strasnicie trecerea si nu lasa pe nimeni sa treaca mai departe. Dar Sybil pregatise pentru el o bucata de cake prin care trecerea a fost rezolvata usor.
Calatoria a continuat sub semnul teroarei pe care a încercat-o Enea la vederea torturilor la care erau supuse sufletele celor care aveau de ispasit pacate din viata lor anterioara. În drum au trecut si pe lânga Valea Plângerilor, unde erau neferecitii îndragostiti care se sinucisera. Aici, Enea a vazut-o pe Didona. Enea a început sa plânga când s-a apropiat de ea. "Am fost eu cauza mortii tale? Jur ca te-am parasit împotriva vointei mele". Ea nici nu i-a raspuns si nici nu l-a privit ramânând rece ca o stânca de marmora. Enea a fost foarte emotionat de aceasta întâlnire si si-a sters mult timp lacrimile dupa ce a pierdut-o din vedere.
În fine au ajuns la o bifurcare de drumuri unde Enea a fost sfatuit de Sibyl sa fixeze ramura de aur pe zidul care delimita cele doua drumuri: drumul din stânga ducea spre Infern, iar cel din dreapta spre Câmpiile Elizee, unde Enea urma sa-si întâlneasca tatal, Anchise. Câmpiile Elizee erau un loc foarte placut. Aici locuiau poetii, eroii si toti care în viata lor pamânteana ajutasera pe semenii lor. Printre ei era si Anchise, care l-a salutat pe fiul sau cu multa bucurie. Amandoi si-au sters lacrimi de fericire pentru aceasta stranie întâlnire dintre un mort, Anchise, si un viu, Enea, a carui dragoste pentru tatal sau fusese atât de profunda încât sa vina printre morti. Tatal si fiul au avut multe sa-si spuna. Anchise l-a dus pe Enea la râul Lethe, râul uitarii depline, pe malul caruia asteptau toti cei care, bând din apa râului uitau totul despre viata lor anterioara si urmau sa porneasca o noua viata pe pamânt. Anchise i-a aratat fiului sau pe toti stramosii lor si pe toti urmasii lor, pâna mult departe în timp, viitorii romani, stapânitorii lumii, numindu-i pe fiecare, unul câte unul. În final, i-a dat sfaturi cum sa-si stabileasca el resedinta lui, în Italia si cum sa treaca toate necazurile care îl asteptau. Apoi s-au despartit, destul de calm, stiind ca în curând se vor reîntâlni, când Enea va ajunge la capatul zilelor sale pe pamânt.
Enea si Sibyl au reluat drumul lor înapoi pe pamânt unde s-au despartit, Enea reîntorcându-se la corabia lui. A doua zi dimineata Enea a început navigatia spre nord în cautarea pamântului fagaduit, undeva la varsarea Tibrului în mare.
Dar pe Enea si pe oamenii lui îi asteptau si alte încercari teribile, cauza lor fiind tot Junona. Ea i-a incitat pe latini si Rutuli, popoarele cele mai puternice din regiune, sa se opuna la asezarea pelasgilor pe teritoriul lor. Totusi regele latinilor pe nume Latinus, era binevoitor fata de acesti straini. Latinus fusese prevenit, în vis, de tatal sau Faunus sa nu-si marite singura fata Lavinia cu nici un om din Italia, ci cu un strain ce va sosi curând; si, ca, din aceasta unire se va naste o rasa care va domina lumea. Asa ca atunci când Enea a trimis o delegatie la regele Latinus, cerând o bucata de pamânt de-a lungul marii, pe care ei sa se aseze, regele a fost foarte binevoitor, convins fiindca Enea este strainul care va fi ginerele sau asa cum îi prezisese tatal sau Faustus. El promise tot sprijinul si prietenia sa, iar lui Enea îi trimise vorba ca el are o fata oprita de ceruri sa se marite cu un localnic, ci doar cu un strain, omul destinului fetei lui, si care este Enea.
Dar Junona a intervenit din nou. Cu ajutorul uneia din Furii, Alecto, a incitat-o pe regina Amata, mama Laviniei, sa se opuna casatoriei ficei ei cu un strain. Pe de alta parte l-a incitat pe regele Rutulilor, Turnus, care era cel mai serios pretendent la mâna Laviniei, sa porneasca imediat un razboi împotriva Latinilor, ca sa previna orice întelegere între Latini si Troieni. Alecto a reusit sa aranjeze si o a treia situatie si mai sensibila în defavoarea pelasgilor. Un taran localnic avea la curtea lui un cerb tânar frumos si blând. Fata taranului împodobea coarnele cerbului cu ghirlande, îl pieptana, îl spala si avea grija lui. În timpul zilei cerbul se plimba slobod pe pajisti dar seara venea acasa; toti taranii de prin împrejurimi îl iubeau si-l protejau.
Fiul lui Enea, IULIU (Ascanius), îndemnat de Alecto, fiind la vânatoare, rani mortal cerbul, care reusi totusi sa ajunga acasa la stapâna lui, unde si muri. Alectu avu de grija sa raspândeasca imediat zvonul uciderii, fapt ce a generat o lupta între localnici care voiau sa-l omoare pe Iuliu, si tracii care îl aparau.
Aceasta veste a ajuns la latium imediat dupa sosirea regelui Rutulilor, Turnus, cu armata lui, care s-a asezat în fata portilor cetatii. Regele Latinus înspaimântat de desfasurarea evenimentelor, se închise în palat lasând lucrurile pe seama soartei. În final armata rutulilor s-a unit cu cea a latinilor împotriva tracilor-troieni.
Aceasta armata unita era condusa de Turnus care era un soldat încercat. Alaturi de el era Mezentius, fost rege al Etruscilor, scapat de furia poporului sau si adapostit de Turnus. Acest Mezentius era un soldat iscusit, dar de o cruzime nemaiîntâlnita. Un alt aliat era Camilla, regina Volsgilor un popor din sudul Latiului. Aceasta Camilla. fusese crescuta si antrenata de tatal ei sa alerge mai repede decât pasarile în zbor si sa mânuiasca arcul si sagetile atât de bine încât dobora cea mai iute pasare, din zbor. Ea era însotita de o mâna de razboinici, printre care erau si multe femei. Ea însasi dispretuia casatoria; iubea vânatoarea, batalia si libertatea ei. In aceasta situatie periculoasa pentru troieni, Tatal Tibru, zeul fluviului pe lânga care aveau troienii tabara lor, l-a vizitat pe Enea, în vis, si i-a spus sa plece imediat în susul apei pâna la un orasel neînsemnat, unde era rege Evandru. Zeul Tibru i-a promis lui Enea ca va gasi acolo ajutorul de care are nevoie.
Dimineata, Enea împreuna cu câtiva însotitori a navigat pe Tibru, în susul apei, pâna la Evandru, de care au fost primiti cu multa caldura. Oraselul era asezat pe câteva coline între care erau pajisti verzi unde pasteau oi. Enea a înteles ca ceea ce el vedea erau locurile pe care într-un viitor îndepartat urma sa se înalte templele, Capitoliul, Forul Roman si alte edificii. Evandru i-a povestit lui Eneas ca înainte cu mult timp tara era sub stapânirea unor oameni salbatici pâna când a venit zeul Saturn, gonit din cer de fiul sau Jupiter. Zeul Saturn a schimbat totul în bine, a introdus ordine în tara si a domnit cu atâta întelepciune, justitie si pace încât timpul sau a ramas în amintirea oamenilor ca Epoca de Aur. Dupa aceea, aici au domnit o serie de tirani, pâna a venit el, un exilat din Grecia si anume din Arcadia.
Enea a petrecut noaptea în umilul cort al lui Evandru pe un pat de frunze si acoperit cu o blana de urs. Dimineata, Evandru îi dadu lui Enea sfatul pentru care venise. El îi spuse ca Arcadia (el numise noua sa tara, dupa numele celei parasite în Grecia), era un stat slab ce nu-i putea oferi decât un ajutor neînsemnat. Dar ceva mai în susul Tibrului, pe malul opus, traia un popor bogat si puternic, Etruscii, al caror rege fugitiv era în tabara lui Turnus. Acest fapt nu mai era suficient ca Etruscii sa-i ofere ajutor lui Enea, pentru ca ei îl urau de moarte pe Mezentius, fostul lor rege. Evandru se oferi sa-i dea ca ajutor pe unicul sau fiu Pallas; deasemeni dadu fiecaruia din oamenii care însoteau pe Enea, câte un cal care sa-i duca cât mai repede la Etrusci.
Între timp, lucrurile în tabara pelasgilor, mergeau rau. Fortificata cu transee si cu un val de pamânt, tabara, lipsita si de cei mai buni luptatori ai ei, plecati dupa ajutor era intr-o situatie disperata. Raportul de forte între armata condusa de Turnus si grupul de Troieni era dezastruos. Tutnus a atacat cu furie dar tracii au respins cu succes toate atacurile lui. Potrivit ordinelor lasate de Enea înainte de plecare, troienii nu au iesit la atac; parasirea taberei ar fi fost fatala pentru ei, pentru ca fortele inamicului erau mult prea numeroase. Problema care se spunea era cum sa-i dea de veste lui Enea despre situatia de fapt din tabara. Acest lucru era ceva de nerealizat, pentru ca armata lui Turnus înconjurase tabara, din toate partile, astfel ca nu se întrevedea nici o solutie. Totusi, în tabara s-au gasi doi tineri care observând ca în tabara rutulilor nu se vedea nici o lumina si nu se auzea nici-un zgomot, deci toata lumea dormea adânc, au propus consiliului taberei sa fie lasati ei sa încerce sa strpunga blocada inamica si sa-i dea de veste lui Enea. Unul era Nisus iar celalalt era cel mai bun prieten al lui, Euryales, un copilandru înca. Nisus care era un luptator experimentat si-a reusit sa-si croiasca o carare printre soldatii inamici omorând în somn atâti cât a putut sa omoare, fara ca cei ucisi sa scoata un geamat. Euriales era cu el. Dar aceasta actiune le-a luat prea mult timp si la lumina slaba a diminetii care se anunta, un grup de calareti care veneau spre tabara, au vazut o scânteiere pe casca lui Euryales, si-au dat seama ca nu este unul de-al lor si l-au prins, hotarând sa-l omoare. Nisus, care se ratacise de prietenul sau, s-a întors sa-l caute si a ajuns exact atunci când inamicii se pregateau sa-l omoare. Atunci el a iesit din ascunzatoare de unde observa toata scena si alergând la comandantul calaretilor a cerut sa fie el omorât, pentru ca el este autorul macelului si nu prietenul lui. Dar soldatul implantase deja sulita în pieptul lui Euryales. Nisus l-a omorât pe loc pe ucigasul prietenului sau, dar a cazut si el alaturi de Euryales strapuns de nenumarate lanci. Prietenia lor dusa pâna la sacrificiu a ramas simbol al adevaratei prietenii.
Enea a sosit cu o armata puternica de etrusci si batalia dintre cele doua armate a fost aproape o exterminare. Putini au supravietuit, multi foarte multi au cazut: Mezentius, dupa ce si-a vazut propriul baiat omorât; a cazut si el ca si tânarul Pallas, fiul lui Evandru; în final inamicii tracilor-troieni sunt omorâti în masa. La sfârsit Turnus si Enea s-au întâlnit, lupta aceasta era însa inegala. Pentru Turnus lupta cu Enea era fara nici-un sens, ca si când avea sa se lupte cu un semizeu.
Epopeea lui Virgilius se termina cu uciderea lui Turnus. Suntem lasati sa credem ca Enea s-a casatorit cu Lavinia dând nastere unei rase noi, rasa romana, punându-i astfel bazele.
De aici legenda originei divine si troiene (tracice) a poporului roman.

Note:
a. Legenda spune ca Priam si Hecuba au avut 49 copii.
b. Dardanus, fondatorul Troiei si stramosul dinastiei regale din Troia.
c. Ilus, rege legendar al Troiei; mormantul lui sa afla in afara zidului cetatii
d. Laomedon, rege al Troiei, tatal lui Priam.
e. Assaracus, fratele lui Ilus.
f. Ascanius (IULIUS), fiul lui Enea si al Creusei, a domnit ca rege al Latiului, dupa tatal sau si a fondat orasul Alba Longa. El este stramosul familiei Julia, din care pretindea Caesar ca se trage.