Zenovie Cƒrlugea, Tƒrgu-Jiu, Romania
Eminescu - epopeea dacica

Eseul porne­te de la observaîia criticului literar G. CÇlinescu, conform cÇreia, dintre toîi scriitorii romƒni, Eminescu este acela care, Œn grandioase ­i vizionare structuri ale imaginarului romantic, ,,fusese fulgerat de ideea unei epopei dacice", ­i aceasta cu mult Œnainte de perioada Œn care gazetarul combÇtea vehement ,,strÇinismul", militƒnd pentru dezvoltarea naîiunii pe cale organicÇ, naturalÇ.

Intenîia de a contura, Œn cadre epopeice, acea inimitabilÇ mitologie autohtonÇ, se Œnscria, de fapt, Œn curentul ,,dacismului", nÇscut Œn deceniile anterioare prin KogÇlniceanu, Russo, Bolintineanu ­i, mai ales, prin cercetarea interdisciplinarÇ ­i comparativÇ a unui savant ca Bogdan Petriceicu Ha­deu, Œntemeietorul teoriei etnogenezice a ,,substratului" (Perit-au dacii?, 1860).

Dacismul romanticilor din prima jumÇtate a secolului XIX venea sÇ contracareze teoria exageratÇ a puri­tilor latini­ti, nÇscutÇ din productivul poncif cronicÇresc ,,de la Rƒm ne tragem" ­i modulatÇ, mai apoi, Œn mod conjunctural, sub presiunea tot mai insistentÇ a propagandei catolice (venitÇ Œn Moldova dinspre regatul polon, iar Œn Ardeal ­i Muntenia prin filierÇ habsburgicÇ sau direct de la Roma).

Dacismul venea, totodatÇ, sÇ exprime, Œntr-o accepîie ,,extraesteticÇ", acea curatÇ idee naîionalÇ, ca reflex Œmpotriva agresiunilor, importurilor ­i imitaîiilor ,,sincronicizante", ce-­i vor gÇsi mai tƒrziu o ,,explicaîie" ideologicÇ Œn Istoria civilizaîiei romƒne moderne (1924-1925) a lui Eugen Lovinescu.

La timpul sÇu, Eminescu (Œnarmat cu o culturÇ solidÇ ­i la curent cu ultimele teorii Œn materie de mitologie indo-europeanÇ) a Œnîeles foarte bine acest lucru, cÇci, prin deplasarea accentului de pe istorie pe o proto- ­i pre-istorie, se urmÇrea, de fapt, atƒt legitimarea unei doctrine (ideologii) naîionale de tip organicist, cƒt mai ales acea idee de ,,integrare" a spiritualitÇîii autohtone Œn preistoria universalÇ, intenîionƒndu-se, totodatÇ, cu sentimente de satisfacîie ­i mƒndrie naîionalÇ, o de-complexare a mentalitÇîii noastre culturale, o de -provincializare culturalÇ, ba chiar o eliberare de sub ,,teroarea istoriei" - o istorie vitregÇ, mai totdeauna dramaticÇ, instituitÇ odatÇ cu Œnfrƒngerea Daciei, continuatÇ cu a­a-zisa ,,romanizare", cu invazii barbare ­i, din Evul Mediu pƒnÇ tƒrziu Œn epoca modernÇ ­i contemporanÇ, cu binecunoscutele presiuni din partea a trei imperii (otoman, habsburgic ­i îarist).

De­i gre­itÇ, ideea latinistÇ, lansatÇ de Nicolaus Olahus ­i susîinutÇ de o ŒntreagÇ istoriografie, de-a lungul a peste douÇ secole ­i jumÇtate (Ureche, Costin, Cantemir, corifeii ¸colii Ardelene, Constantin Cantacuzino) nu dÇunase chiar atƒt naîiunii romƒne, cÇci, mai Œntƒi de toate, ea urmÇrea o legitimitate ,,nobilÇ" europeanÇ a aspiraîiilor noastre de-a lungul vremurilor. Fusese, a­adar, unificatoare ­i catalizatoare Œn sensul mesajului ei umanist ­i Œn luminismul ei practic, aplicat realitÇîilor romƒne­ti.

Gƒndirea sincerÇ ­i neŒndoielnic patrioticÇ a acestor ,,corifei" umani­ti era, ŒnsÇ, coloratÇ de acel spirit al veacului, care Œn perioada pa­optistÇ suna deja vetust, nefuncîional ­i nu mai corespundea aspiraîiilor naîionale moderne.

Ideea redescoperirii  mitologiei naîionale - Œncorporƒnd realitÇîi istorice atestate de milenii - a fost pusÇ de geniul eminescian Œntr-o perspectivÇ proto-istoricÇ, fÇcƒnd, de fapt, legÇtura cu mÇrturia anticilor greci (Herodot, Platon) privitoare la existenîa realÇ ­i fascinantÇ a a­a-numitelor popoare hiperboreene, Œntre care traco-geto-dacii au fost cei mai apropiaîi ­i au exercitat chiar influenîe asupra spiritualitÇîii eline, fapt recunoscut Œndeob­te Œn balcanologie (originea tracicÇ a miturilor argonautic, orfeic, dionisiac, hestian, chiar a doctrinei pithagoreice).

,,Dacismul" deîinea, a­adar, ca viziune istoricÇ, o motivaîie complexÇ, devenind, la Eminescu, atƒt mit estetic, cƒt mai ales un reflex de autoapÇrare culturalÇ Œn faîa agresivitÇîii spiritului universalist. Fenomenul a fost definit astfel de Mircea Eliade, Œn studiul sÇu introductiv la ediîia de scrieri ha­deene din 1937:

,,×n epocile de crizÇ ale istoriei unui neam, Œntoarcerea la rÇdÇcini, la originar ­i specific, opunerea sau chiar negarea universalismului este un fenomen deseori verificat".

Credinîa cÇ ne tragem dintr-un ,,popor de eroi" ­i ,,plin de nobleîe", scrie gazetarul Eminescu, este nu numai o mƒndrie, dar ­i un Œndemn la impunerea unei demnitÇîi naîionale (articolul Labirintul istoriei noastre), cÇci ,,m-am convins cÇ acea urÇ Œn contra trecutului, acea aruncare Œn apÇ a tuturor tradiîiilor, acel abis creat Œntre trecutul de idei ­i prezentul de azi nu e un rezultat organic ­i necesar al istoriei romƒne, ci ceva fatidic ­i artificial"( art. Materialuri etnografice privind Œn parte ­i pe dl Nicu Xenopolus). Pentru ca Œn Distinguendum est (1881) sÇ se arate ferm Œmpotriva unei plutocraîii bugetivore incapabile de mƒndrie naîionalÇ ­i adevÇr istoric:,,Totul trebuie smuls din mƒna acestor oameni c-o ŒnnÇscutÇ incapacitate de-a pricepe adevÇrul ­i lipsiîi de posibilitatea patriotismului: totul trebuie dacizat oarecum de acum-nainte" (Timpul, an. VI, nr. 230 ­i 233/1881).

×n continuare, eseul urmÇre­te felul Œn care ,,obsesia dacicÇ" eminescianÇ se materializeazÇ Œn creaîii literar-artistice interesante, de la ŒncercÇri de tinereîe precum  Odin ­i poetul,  Genaia, Planul lui Decebal, proiectul dramatic Decebal, la poeme ale maturitÇîii precum Sarmis (1875-77), RugÇciunea unui Dac (1878), Dochia ­i ursitoarele ­i, desigur, ampla evocare epopeicÇ Memento mori, o adevÇratÇ dioramÇ a civilizaîiilor, Œn succesiunea lor ciclicÇ, exprimƒnd o filozofie, dar ­i o istorie a mentalitÇîilor culturale, din preistorie pƒnÇ Œn contemporaneitatea poetului. Este semnificativ cÇ, din cele 219 strofe, 104 sunt dedicate Daciei legendare (53) ­i eroice (51), intenîia poetului fiind aceea de acordare a ,,legitimitÇîii", Œntre marile  civilizaîii ale lumii, ­i a celei geto-dacice.

×n totalitate, eseul aduce Œn atenîia cercetÇtorilor dacismul eminescian, ca idee ordonatoare a unei concepîii istorice organiciste ­i faîetÇ structurantÇ a unei mitologii poetice de patetic vizionarism .