Tamara Macovei, Chisinau, Republica Moldova
Cromatica cucuteniană

În elaborarea acestui studiu am urmărit unele aspecte principale care au stat la baza culturii şi civilizaţiei carpatice. Pentru a evita contradicţiile privind "mozaicarea", " amestecul" de influenţe culturale, am procedat la deschiderea arcului peste perioadele tulburi. Astfel, vremurile marii şi enigmaticei "explozii" civilizatoare, cucuteniene au întărit primul accent, al doilea cap de pod fiind zidit de mulţimea de dovezi care constituie patrimoniul cultural.

Satul peste 5-7 milenii constituie esenţa subiectului tratat. Punctarea sporadică între limitele acestui interval de timp are menirea să demonstreze continuitatea civilizaţiei firului colorat de tort, a civilizaţiei pietrei, a metalului cu semne sacre, a aluaturilor de ritual, a osului şi cornului - create şi uzitate în spaţiul carpatic, în aerul culturilor europene dintâi, toate existente astăzi în repertoriul creatorilor populari de frumos.

Era prin mileniul al VII-lea î.d.Hr., când în acest spaţiu carpatic a apărut ceramica. Aici omul trecuse la exprimarea prin semne abstracte, prin metograme şi făcea incizări de alcătuire a ritualului cultic, de exprimare prin incizie, prin culoare, prin gest şi mişcare.

 Spre deosebire de alte comunităţi, unde impresiile puternice erau redate în chip naturalist, în arealul carpatic acestea erau concentrate în imagini convenţionale, în expresii tipice superioare ideatic. În contextul studiului se precizează că atunci omul opera cu simbolul, cu pigmenţii coloristici selecţionaţi, chiar din vremurile când încerca să iasă cu locuinţa la suprafaţa solului.

De atunci, culoarea a rămas mijloc de comunicare între oameni, între Pămînt şi Cerul ocrotitor. Astfel, pigmentul coloristic a contribuit la procesul civilizator specific Spaţiului carpatic, vetrei uscatului dintîi în Europa.

Scopul studiului este evidenţierea cromogramelor cucuteniene existente astăzi ca parte organică a trunchiului spiritual carpatic.

Cromatica sacră, despre care vorbesc mai jos, constituie o notă aparte în acest studiu, deoarece nota mistică a credinţelor primare a asigurat perenitatea practicilor în selecţionarea şi folosirea pigmenţilor. Din  cele mai vechi timpuri, pigmentul selecţionat a fost luat drept simbol în manifestările cultice. Anumite nuanţe au fost comparate cu elementele obiective ale entităţilor abstracte, au fost întărite cu pragurile tahnatice, cu esenţa axelor existente. Din cele mai vechi timpuri culoarea a făcut parte din riturile şi ritualurile cultice, a întărit conţinutul primelor concepte şi doctrine religioase.