Sergiu Haimovici, Vasile CotiugÇ, Ia­i
Caracteristicile morfo-biometrice ale cailor geto-dacilor. Importanîa lor economicÇ ­i culturalÇ

Este cunoscut faptul cÇ pe meleagurile noastre ŒncÇ de la Œnceputurile neoliticului au apÇrut, Œn cadrul materialelor arheozoologice, resturi aparîinƒnd calului, dar Œn numÇr foarte redus. Se pare cÇ Œn eneolitic, mai cu seamÇ Œn situri din estul îÇrii, frecvenîa sa cre­te u­or, pÇstrƒndu-se ŒnsÇ aceea­i Œn epoca de tranziîie cÇtre epoca bronzului. Abia o datÇ cu epoca bronzului putem spune clar cÇ acest animal era de acum precis domesticit, folosit la diverse munci, fiind ŒnhÇmat ­i la care, dar totodatÇ ­i Œn alimentaîie, acoperind, datÇ fiind talia sa, o cotÇ deloc neglijabilÇ a necesitÇîilor de proteine animale necesare vieîii omului. Se poate constata cÇ Œn Bronzul final (cultura Noua) calul era de acum ­i cÇlÇrit, folosindu-se o zÇbalÇ internÇ (Œn gurÇ).

Se ­tie cÇ Œn partea a doua a Hallstattului, existau Œn Europa douÇ grupe mari de cai, deosebiîi ca morfologie ­i talie: caii scunzi, denumiîi vestici, caracterizƒnd mai ales populaîiile celtice, ­i caii mai Œnalîi Œn medie cu 10 cm, denumiîi estici ­i atribuiîi mai ales sciîilor. ×n cadrul grupÇrii estice, Œn La Tcne, geto-dacii, prin tehnici de ameliorare rasialÇ, fenomen cu totul inedit Œn lumea barbarÇ, au ŒmbunÇtÇîit respectiva grupare ­i au avut astfel la dispoziîie douÇ tipuri de cai: cei ordinari, de talie oarecum mai joasÇ, cu o medie de 1,30-1,35 m, buni la toate, inclusiv ŒnhÇmarea lor la care, cu segmentele membrelor reprezentate armonios, ­i caii zi­i de elitÇ, de talie ŒnaltÇ, Œn medie de 1,40 m, folosiîi mai ales pentru cÇlÇrie, Œndeosebi Œn luptÇ, la care membrele, prin alungirea pÇrîii lor proximale, au devenit oarecum dizarmonice.

Studiind odoarele executate de toreuîii traco-geto-daci, se poate constata cu claritate cÇ ace­tia distingeau foarte bine cele douÇ tipuri de cai, reprezentƒndu-i ca atare Œn diferite ipostaze, implicit cÇlÇriîi.

Caii erau folosiîi de cÇtre geto-daci ­i Œn scopuri cultice. S-au pus Œn evidenîÇ, Œn cadrul diverselor situri (a­ezÇri, tumuli, necropole, dar ­i gropi singuratice), cai Œnmormƒntaîi Œntregi, ori doar capul ­i extremitÇîile membrelor, constatƒnd a­adar cÇ ei nu reprezentau ofrande animaliere, depuse unor defuncîi Œngropaîi sau incineraîi, cum apare de obicei ritualul la multe popoare, ci cu un scop care ne scapÇ, calul putƒnd fi astfel considerat la strÇmo­ii no­tri un animal probabil cu caracter sacru. Nu ne mirÇ deci faptul cÇ ­i astÇzi Œn folclorul romƒnesc aceastÇ specie joacÇ un rol Œnsemnat.

Calul totu­i era Œntrebuinîat pe deplin ­i Œn alimentaîie, fiind gÇsit Œn cadrul resturilor menajere din a­ezÇri, cu acelea­i caracteristici arheozoologice ca ­i celelalte specii din ­eptel, ce erau crescute Œn vederea unor necesitÇîi gastronomice. Rar se pÇstreazÇ printre aceste fragmente osoase ­i unele Œntregi, la care fiind posibilÇ calcularea taliei se observÇ bine existenîa celor douÇ tipuri de cai.