Napoleon SÇvescu, New York, SUA
Poporul carpato-dunÇrean, cel mai vechi din Europa

Spaîiul carpato-dunÇrean poartÇ Œn el cele mai vechi vestigii ale existenîei ­i activitÇîii omului Œn Europa, indicƒnd apartenenîa lui la marea arie a antropogenezei. ×n judeîul Vƒlcea, la Bugiule­ti, bogate resturi de oase de animale ne duc Œn faîa perioadei VillafranchianÇ. Resturi osteologice umane din pe­tera de la Ohaba Ponor (douÇ falange de la mƒnÇ ­i una de la picior) provenind de la tipul Homo sapiens neandertalensis ne poartÇ Œntr-o altÇ perioadÇ istoricÇ. A­ezarea din "Pe­tera Cioarei" de la Boro­teni, judeîul Gorj, datatÇ cu carbon radioactiv, se dovede­te a fi fost locuitÇ acum 47.550 ani. Despre ace­ti strÇmo­i ŒndepÇrtaîi, ai poporului carpato-dunÇrean, sigur cÇ nu putem spune prea multe azi. Dar unele dintre cele mai deprimante aspecte ale istoriei spaîiului carpato-dunÇrean Œncep Œn momentul cƒnd istoricii-politicieni ŒncearcÇ sÇ manipuleze trecutul. Te descoperi neputincios Œn faîa unor oameni de ­tiinîÇ, care ajung la ni­te concluzii a­a de ilogice despre istoria poporului carpato-dunÇrean, Œncƒt te Œntrebi cu teamÇ dacÇ nu cumva este bine sÇ nu te amesteci Œn "afacerea" dumnealor. Dar cum adevÇrului Œi trebuie douÇ lucruri - cineva sÇ-l rosteascÇ ­i cineva sÇ-l audÇ - noi, cei de azi, prezenîi la acest Congres vom face primul pas, vom vorbi despre adevÇraîii strÇmo­i ai spaîiului carpato-dunÇrean, tracii, carpo-geto-dacii.

¸ansa de a nu fi uitatÇ istoria noastrÇ s-a numit Œn antichitate Herodot, Dio Cassius ­i Dio Chrisostomus.

DacÇ acea carte a V-a a lui Herodot este Œn mare parte dedicatÇ poporului nostru carpato-dunÇrean, atmosfera pregÇtirii rÇzboiului daco-roman o gÇsim la Dio Cassius. ¸i totu­i, adevÇratul "reporter" al pregÇtirii rÇzboiului daco-roman a fost Dion, zis Dio Chrisostomus ("gurÇ de aur"), mare orator ­i filozof, stilist pompos ­i moralist care, din pricina lui Domiîian, este exilat ­i el, ca ­i Ovidiu, Œn spaîiul nostru carpato-dunÇrean. RÇtÇce­te ­i el printre geto-daci, Œncepƒnd de la anul 87 d.Hr. Se pare cÇ a trecut ­i pe la Sarmisegetusa, cƒnd se urzea un rÇzboi Œn care unii luptau pentru jefuire ­i putere, iar alîii pentru libertate ­i demnitate. El a putut vedea cum Decebal a umplut Dacia cu fortificaîii, a ŒntÇrit cuibul de ­oimi din munîii OrÇ­tiei, acolo unde Burebista ­i Deceneu puseserÇ temelia cetÇîii ­i a sanctuarelor din Sarmisegetusa regia; acolo unde se dezvolta ­i se ŒntÇrea un cuib de rezistenîÇ cum nici Hasdrubal n-a avut la Cartagina, nici Vercingetorix la Alesia.

DacÇ am avea "De bello Dacico", Œn care se spune cÇ Traian ­i-a descris campaniile Œmpotriva lui Decebal, dacÇ ni s-ar fi pÇstrat "Getica" scrisÇ de Criton, medic al ŒmpÇratului, participant ­i el la acest rÇzboi, dacÇ nu s-ar fi pierdut scrierea retorului Dio Chrisostomus - "Orationes" (Discursuri), din care au ajuns la noi doar cƒteva fragmente, dacÇ ar fi ajuns pƒnÇ la noi mÇcar cÇrîile lui Appian despre rÇzboaiele dacice, ne-ar fi fost mai u­or sÇ ne Œnîelegem strÇmo­ii ­i sÇ Œi recunoa­tem. ¸i Tacit, formidabilul istoric al primilor ŒmpÇraîi romani, ­i-a propus sÇ scrie o istorie a lui Nerva ­i a lui Traian, dar n-a mai apucat. Poetul Caninius Rufus a plÇnuit sÇ povesteascÇ Œn versuri rÇzboiul dacic. Plinius cel TƒnÇr Œl va felicita pentru intenîia sa. Dar nici azi nu ­tim dacÇ Caninius Rufus a scris sau nu ceea ce ­i-a propus.

S-a pierdut ­i poemul lui Annaeus Florus despre triumful lui Traian asupra lui Decebal.

Din cele 80 de cÇrîi ale lui Dio Cassius, scriitor al veacului al III-lea, tocmai din cÇrîile 67-68, care povesteau despre rÇzboaiele daco-romane din vremea lui Domiîian ­i Traian, ne-au rÇmas numai ni­te fragmente, rezumate jalnice ­i incoerente, copii bizantine tƒrzii.

A dispÇrut pƒnÇ ­i acea parte din istoriile lui Ammianus Marcellinus, care a trÇit Œn secolul al IV-lea, unde se trata epoca lui Domiîian ­i a lui Traian.
Putea fi ceva mai trist, mai vitreg pentru ­tiinîa istoricÇ, pentru rolul strÇmo­ilor no­tri geto-daci Œn istorie ­i civilizaîie ?

SÇ fie toate aceste "dispariîii" simple ŒntƒmplÇri oriindolenîa celor ce refuzÇ sÇ le caute?

Perioada medievalÇ, prin scriitorii sÇi, va fi aceea care va hotÇrŒ direcîia Œn care se va orienta istoria acestui spaîiu carpato-dunÇrean.

1. Un grup de cercetÇtori considerÇ cÇ, datoritÇ asemÇnÇrii limbii romƒne cu cea italianÇ ­i Œn special cu cea latinÇ, romƒnii sunt nepoîii tƒrzii ai romanilor. ×n special cÇ ace­tia din urmÇ, Œn anul 106 d.Hr. au cucerit Dacia (vechiul nume al spaîiului carpato-dunÇrean locuit azi de romƒni) pentru 165 de ani. De ce oare nu observau ei o asemÇnare mult mai evidentÇ a limbii noastre cu sanscrita-vedicÇ?

2. CelÇlalt grup argumenteazÇ cÇ, Œn 165 de ani, trupele romane nu ar fi fost Œn stare sÇ impunÇ limba latinÇ, pƒnÇ la completa dispariîie a celei locale. Dacia fiind cuceritÇ Œn proporîie de numai 14% de cÇtre romani ­i cu ni­te soldaîi care vorbeau orice limbÇ, numai limba latinÇ nu.

Dar, de fapt, cum a apÇrut prima ipotezÇ, cea care este acceptatÇ oficial Œn ziua de azi?

1. Grigore Ureche (1560-1647), Œn "Letopiseîul ÝÇrii Moldovei", aminte­te cÇ "noi de la Rƒm ne tragem", datoritÇ asemÇnÇrii limbii vorbite de moldoveni cu cea a populaîiei peninsulei Italice.

Ce informaîii savante o fi deîinut el acum aproape 500 de ani ca sÇ facÇ o asemenea afirmaîie, nimeni nu ­tie. De ce nu i-a trecut ideea cÇ latinii sunt nepoîii tƒrzii ai geto-dacilor? Poate s-a bazat pe o intuiîie de moment, stƒnd Œnchis Œntr-o chilie ­i visƒnd la romani? RÇul adus de el istoriei poporului romƒn a fost ­i este de neimaginat.

Dar ce putem spune de cei care i-au preluat ideea ­i au Œnceput sÇ o rÇspƒndeascÇ cu mƒndrie?

Miron Costin (1633-1691), un alt savant al istoriei Moldovei, nevrƒnd sÇ rÇmƒnÇ cu nimic mai prejos decƒt Œnainta­ul sÇu, a Œnceput sÇ popularizeze aceastÇ idee chiar ­i Œn alte limbi, ca poloneza, Œn lucrarea "Poema Polona". El a emigrat din Polonia Œn Moldova, la vƒrsta de 18 ani, dupÇ ce studiase Œntr-un colegiu iezuit nu numai limba polonezÇ, dar Œn special limba italianÇ ­i latina clasicÇ.

Dar ei nu sunt singurii promotori ai unei origini romane a poporului moldovean, vlah si transilvÇnean (care ­i pe acea vreme, ca ­i azi vorbea o limba unitarÇ de rezonanîÇ latinÇ).

Le urmeazÇ, Œn 1558, Nicolaus Olahus, cel ce a scris "Geografia Ungariei" ­i care se mƒndrea cÇ se trage din coloni­tii romani ai Daciei. Aparent, originea dubioasÇ a poporului daco-romƒn (faptul cÇ fetele ­i soîiile dacilor s-au repezit "sÇ se alÇture" soldaîilor  romani, pentru a ŒnvÇîa limba latinÇ de la ace­tia) i-a surƒs ­i Papei Pius al II-lea.
×n secolul XVII, alîi doi emeriîi savanîi, Dimitrie Cantemir ­i stolnicul Constantin Cantacuzino, vor prelua ­i populariza originea romanÇ a poporului carpato-dunÇrean (cu toate cÇ la un moment dat D. Cantemir spune: "limba noastrÇ dacicÇ").

×n secolele XVIII-XIX, apare ­i ¸coala ArdeleanÇ cu corifeii ei: Samuel Micu, Petru Maior ­i Gheorghe ¸incai. Acum ce se mai putea face? ×n ­coli, gimnazii ­i universitÇîi se predÇ originea romanÇ a poporului romƒn!

×n 1908, marele conferenîiar Nicolae Iorga (dupÇ mamÇ, Argiropol), la prima conferinîÇ de la Universitatea PopularÇ de la VÇlenii de Munte, a repus Œn circulaîie a­a-zisa "romanizare" a poporului dac, idee nefericitÇ care a frƒnat cercetarea dacicÇ pentru cƒteva zeci de ani.

SÇ nu uitÇm ŒnsÇ situaîia politicÇ a celor trei principate Œn perioada 1859-1918. Ele Œncercau sÇ se uneascÇ, nu mai doreau sÇ fie o adunÇturÇ de "Slavi ­i Rumunok"(vezi Marki Sandor, Ard vmgtort, vol. I., p.499-500 ), ci voiau sÇ facÇ parte din ceata nobilÇ latinÇ.

×n anii aceia, istoricii no­tri, prea mulîumiîi cÇ ne cuno­team acum originea romanÇ (­i ŒncÇ prilej de a ne fÇli cu aceastÇ origine pe care ­i celelalte naîiuni nu ne-o contestau), erau ocupaîi cu formularea unei istorii a Patriei, pe care ŒncÇ nu o aveam Œn plinul ei.

Oare dacÇ ei ar fi acceptat cÇ, de fapt, Œn anii 1859-1918, s-au reunificat doar cƒteva dintre provinciile Daciei, cum ne-ar fi privit Europa? Reapariîia pe harta Europei a celui mai vechi imperiu al ei, a Daciei, rede­teptarea con­tiinîei unuia din cele mai vechi popoare ale Europei, poporul daco-romƒn, nu ar fi fost confortabilÇ pentru nimeni, decƒt pentru noi.

2. Dar sÇ-i vedem pe cei care-i considerÇ pe geto-daci drept cei mai viteji dintre traci, drept adevÇraîi strÇmo­i ai poporului carpato-dunÇrean de azi.

×n anul 1554, la Roma apare "Historia de Omnibus Gothorum" a lui Joannes Magnus, care vorbe­te despre geto-daci ca despre poporul formator al Europei, despre Zamolxis drept acela ce prezintÇ primele legi scrise din istoria omenirii din care se vor inspira cele atheniene ­i aproape toate legile antichitÇîii. El publicÇ nu numai Legile lui Zamolxis, dar ­i alfabetul getic. Oare de ce cÇrturarul moldovean Grigore Ureche nu a avut norocul sÇ-l citeascÇ? Cartea a fost scrisÇ Œn latina medievalÇ cƒnd Grigore avea 6 ani. Vƒrsta sÇ-l fi Œmpiedicat pe acest erudit cÇrturar moldovean sÇ intre Œn posesia cÇrîii sus amintite?

×n anul 1597, apare la Lyon cartea eruditului Bonaventura Vulcanius, "De literis et lingua Getarum sive Gotharum". Grigore Ureche, fiind de data aceasta un adult de 37 de ani, este, aparent, ghinionist din nou ­i rÇmƒne la nivelul cuno­tinîelor dobƒndite acolo, undeva Œntr-o chilie a unei mƒnÇstiri izolate din Moldova.

Anul 1687 constituie un moment deosebit pentru istoria spaîiului carpato-dunÇrean, cƒnd apare, la Upsala, lucrarea pre­edintelui Academiei de ¸tiinte a Suediei, Carolus Lundius, "Zamolxis Primus Getarum Legislator", o lucrare deosebit de documentatÇ despre geto-daci ­i care, desigur, nu a mai putut fi cititÇ de Grigore Ureche, dar ar fi putut fi studiatÇ de cÇrturarul Miron Costin, Œn vƒrstÇ de 54 de ani (cu 4 ani Œnainte de moartea-i violentÇ - a fost acuzat de domnitorul Moldovei drept spion polonez ­i a fost decapitat).

Dar ­i pe teritoriul spaîiului carpato-dunÇrean s-au gÇsit documente care atestÇ continuitatea dacilor Œn secolul XI; acest document este Codex Rohonczi, unde se poate vedea cum scriau dacii, de la dreapta la stƒnga ­i de jos Œn sus. Faptul cÇ slujba Œn bisericile ortodoxe, la vremea aceea, era îinutÇ Œn limba dacicÇ, "Latina prisca", nu ne poate mira. GÇsim aici primele note muzicale din istoria Europei, "Imnul tinerilor blaki", de credinîÇ faîÇ de ÝarÇ ­i domnitorul Vlad.

×n Transilvania, se na­te una din cele mai erudite personalitÇîi ale poporului carpato-dunÇrean, Nicolae Densu­ianu (1846-1911), care are curajul sÇ-i Œnfrunte pe toîi ­i sÇ le dovedeascÇ o altÇ origine a poporului din care ­i ei fÇceau parte, una care Œn loc sÇ ŒnceapÇ Œn anul 106 d.Hr., se Œntindea cu mii ­i mii de ani Œn urmÇ, unde mo­ii ­i strÇmo­ii erau ni­te eroi, ni­te personaje demne de respect. El, Nicolae Densu­ianu, ­i-a Œnchinat toatÇ puterea de muncÇ ­i suflarea pentru neamul cÇruia i-a aparîinut ­i cu care s-a mƒndrit. El era dintre aceia care iubeau cu patimÇ toatÇ îara locuitÇ de daco-romƒni, fÇrÇ anume hotare decƒt acelea ale graiului. Dacia, Dacia protolatinÇ, Dacia PelasgÇ era patria pe care el a iubit-o, pentru a cÇrei ŒnÇlîare a muncit ­i s-a sacrificat. I-a fost publicatÇ, post-mortem, "Dacia preistoricÇ" Œn 1913.

Dar istoricii no­tri nu au vÇzut ­i ŒncÇ nu vÇd cu ochi buni "noutatea" originii poporului nostru. RÇsturnarea din temelie a adevÇrului asupra originii noastre ar fi fost un lucru cu urmÇri de neŒnchipuit. Am fi pierdut dragostea, sprijinul ­i milostivenia de la unele naîiuni pentru ruda lor sÇracÇ ­i care era ameninîatÇ sÇ fie ŒnghiîitÇ de masele ugro-slavice.
¸i, de ce sÇ nu recunoa­tem, istoricii no­tri ­i-au pierdut cu desÇvƒr­ire capul, ba s-au ŒnspÇimƒntat Œn faîa unui asemenea studiu cu un cuprins cu adevÇrat monumental.

Nicolae Densu­ianu se ivise ca un nimicitor de false forme vechi, dar ­i ca un mare Œnnoitor ­i reconstructor al adevÇratei noastre istorii, a adevÇratei noastre origini dacice.

Treziîi din uluialÇ, istoricii no­tri, Œmboldiîi ­i de acel instinct al conservÇrii, ­i-au pus Œntrebarea: "Cum noi, ni­te cioflingari de Valahi, cari Dumnezeu ne mai ­tie cum de ne mai purtÇm "neatƒrnarea" Œntre gurile lacome a douÇ mari monarhii gata sÇ ne sfƒ­ie, sÇ mai avem cutezanîa sÇ mai spunem lumii cÇ suntem cel mai vechi popor Œn Europa, cÇ am avut cea mai minunatÇ religie, cÇ ­i de pe plaiurile Carpaîilor no­tri s-au ŒmprÇ­tiat razele culturii ­i civilizaîiei Œn tot restul continentului? O, nu! Aceasta ar fi pieirea noastrÇ!".

Deci lucrarea lui N. Densu­ianu, printr-o Œnîelegere tacitÇ, nu a fost ­i nu este luatÇ Œn seamÇ.

Nici un istoric nu cuteazÇ nici sÇ-i preamÇreascÇ "mÇrgÇritarele", nici sÇ-i osƒndeascÇ "exagerÇrile". Vezi Dr. Nicolae Lupu," ExagerÇri istorice", Œn ziarul "Curentul" din 25 ianuarie 1942. ¸i cum acela­i autor ne spune cÇ "Getul care nu se teme decƒt de cer, ca sÇ nu cadÇ peste el, nici eu nu mÇ tem decƒt de a nu jigni adevÇrul". De ce sÇ fim o naîiune micÇ ­i neŒnsemnatÇ, cƒnd suntem urma­i ai celor mai drepîi dintre cei drepîi, cƒnd suntem DACI.

Nimeni pƒnÇ acum nu a cutezat sÇ scoatÇ la luminÇ teoria lui N. Densu­ianu, pentru cÇ "ea existÇ Œn stare latentÇ Œn miile ­i milioanele de generaîii de geto-daci", ne spune Cesar Pruteanu Œn "Cartea de Aur a Vitejilor", Arad, 1941. Acest adevÇr Œl simîim cÇ zace de milenii ascuns Œn sƒngele nostru ­i Œn firea noastrÇ.

Anii trec ­i avem surpriza ca sÇ aparÇ Œn Statele Unite, California, Los Angeles, Œn 1974, cartea profesoarei de arheologie europeanÇ, Marija Gimbutas: "The Goddesses and Gods of Old Europe", care parcÇ Œn cunoa­terea scrierilor celor sus menîionaîi declara spaîiul carpato-dunÇrean drept vatrÇ a vechii Europe, iar pe locuitorii acestui spaîiu drept autohtoni creatori de civilizaîie europeanÇ, cu mult Œnainte ca acea civilizaîie a grecilor sau cea iudeo-cre­tinÇ sÇ ŒnfloreascÇ.

Nu putem sÇ negÇm un adevÇr evident: faptul cÇ poporul carpato-dunÇrean nu a putut dispÇrea peste noapte, Œn urma unei invazii temporare, parîiale (ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de cÇtre armatele romane) ­i pe o foarte scurtÇ perioadÇ istoricÇ, 165 de ani, el, cel mai mare popor din lume dupÇ indieni (vezi Herodot).

Nu putem accepta faptul cÇ pƒnÇ Œn anul 106 d.Hr. poporul daco-romƒn n-a existat, pentru cÇ a­a se ŒnvaîÇ azi Œn ­colile ­i universitÇîile romƒne­ti.

Nu putem accepta faptul cÇ legiunile romane au pÇtruns Œn Dacia, au cucerit 14% din teritoriul ei, pentru o perioadÇ istoricÇ de neglijat ­i peste noapte toatÇ populaîia Daciei, ocupatÇ sau neocupatÇ de romani, a Œnceput sÇ vorbeascÇ o limbÇ nouÇ, romanicÇ (fÇrÇ ca 86% din teritoriul Daciei sÇ fi fost cÇlcat de picior de soldat roman).

Chiar a­a sÇ fie? Sunteîi siguri, domnilor profesori de istorie din Romƒnia, cÇ de la soldaîii romani, sosiîi din toate colîurile lumii - Africa, Palestina, Germania etc. -  au ŒnvÇîat ei, dacii, latina? Sunteîi siguri cÇ ace­ti soldaîi romani, veniîi din toate colîurile lumii, vorbeau limba latinÇ?

Nu cumva este mai logic ceea ce ne dovedesc: Codex Rohonczi, Joannes Magnus, Bonaventura Vulcanius, Carolus Lundius, Nicolae Densu­ianu, Marija Gimbutas, anume cÇ dacii vorbeau "latina prisca" cu mii de ani Œnainte ca Roma sÇ fi existat?