Ion I. DrÇgoescu, Bucuresti
Apa Œn mitologia daco-romƒnÇ

Numeroase ­i deosebit de variate sunt modalitÇîile de penetrare a apei Œn cultura ­i civilizaîia romƒnilor. Apa este temutÇ deoarece "de foc mai poîi scÇpa, dar de apÇ ba". Este cƒntatÇ. SpÇtarul Nicolae Milescu aflÇ Œn strÇfunduri de Siberie, zona Tobolskului, oameni care cƒntau pe o melodie specificÇ meleagurilor natale. SÇ fi fost strÇbuni de-ai no­tri? De ce nu! Cu atƒt mai mult cu cƒt  Ghizele Suliîeanu a identificat, se pare, o analogie.

Apa apare la romƒni Œn antropologie, oicanimie, hidronimie ­i chiar paleoiconomie. Cƒt prive­te paremiologia, apa are o prezenîÇ definitorie: unul este slab de "ParcÇ a cÇrat apÇ morîilor"; altul, slab de minte, deoarece "Nu-i Œn cuie bÇtut pƒnÇ Œi sunÇ apa Œn cap" sau "I-a fÇcut apa". ×ntrebi ­i te Œntrebi, ce mister ascund ŒncÇ aceste proverbe despre a cÇror Œnîelepciune scrie poetul nepereche Mihail Eminescu. ×n vreme ce unul minte de " ŒncheagÇ" sau chiar "ŒngheaîÇ apele", este purtÇtor de nume al unor elemente organice sau produse anorganice dintre care integrÇm cƒteva Œn minidicîionarul nostru tematic restrƒns la 176 de poziîii, pe motivul impus de spaîiu, dar lista rÇmƒne deschisÇ. Oricum, "Apa pÇmƒntului" din chestionarul lui N. Densu­ianu reprezintÇ un sumum, model de concentrare tematicÇ.

PrezentÇm, deci, cƒteva preliminarii la mitologia elementului definitoriu Œn procesul creaîiunii, proces recunoscut nu numai Œn mitologie, dar chiar ­i Œn cÇrîile de cÇpÇtƒi ale religiilor universale