ORIGINEA LIMBII ROMÂNE

 

  Acest titlu poate constitui o surpriza pentru multi dintre aceia care sunt convinsi ca originea  limbii noastre este un lucru clar si bine stabilit. Totusi studiul atent al limbii romane releva o multitudine de situatii neclare atat la nivel lexical cat si la nivel fonologic si morphologic; incepand cu lexicul se constata  ca etimologia a sute si sute de radacini lexicale nu este bine stabilita , ceea ce denota multa usurinta si graba in a stabili etimologia unui cuvant. In primul rand , cuvinte care de multe ori  au fost imprumutate de limbile vecine din română, au fost considerate imprumuturi ale românei din aceste limbi. In al doilea rand orice cuvant din română care are un echivalent in latină este considerat de origine latină, dar se ignora in mod grosolan ca atat traco-daca, latina, sanscrita, greaca, gotica  s.a.m.d, cu alte cuvinte toate limbile indo-europene sant de fapt descendente ale unei limbi mult mai vechi (indo-europeana comuna) vorbita cu mii de ani in urmain Europa Centrala , pe teritoriul cuprins intre Rhin si Don, cum am spus cu alta ocazie luand in studiu etimologia marilor cursuri de apa din aria indicata mai sus.

  Acestea fiind spuse pe scurt, nu trebuie sa mai constituie pentru nimeni o surpriza ca daca si latina erau indeaproape inrudite ca descendente ale limbii indo-europene comume, iar asemanarile se pot datora in primul rand fondului comun si nu neaparat imprumururilor. Rom^na moderna are multe asemanari  cu vechea sanscrita  cum are si cu latina ,ori cu lituaniana ori cu vechea prusaca, dar asta nu inseamna deloc ca aceste limbi s-ar trage una din alta , ci pur si simplu ca au o origine comuna. De ce s-a ignorat si se ignora in continuare acest fapt in mod atat de sistematic este pentru mine de neinteles. Studiul comparativ  al limbilor indo-europene a facut posibila reconstituirea  a peste 5000 de radacini lexicale  ale indo-europenei commune. Cercetarea atenta a peste 4000 de radacini lexicale rom^nesti  in comparatie cu alte limbi indo-europene impreuna cu  o serie de legi fonologice  constituie un volum de munca urias, dar in acelasi timp da cercetatorului marea satisfactie a lucrului bine facut , gasind in acelasi timp o explicatie stiintifica multor date  neelucidate si tot atator erori anterioare. Trebuie precizat ca romanii nu au cucerit decat aprox. 1/5 din actualul teritoriu de la nord de Dunare unde se vorbeste românește ( Oltenia , Banatul si sud-estul Transilvaniei). De asemenea rascoalele dacilor supusi, precum si invaziile dacilor liberi  aliati cu gotii s-au tinut lant in teritoriile ocupate de romani incat cu fiecare ocazie de acest gen, romanii se gandeau  serios sa abandoneze teritoriile de la nordul Dunarii. In aceasta situatie de ostilitate intre localnici si ocupanti, este usor de inteles ca supralicitatul proces de romanizre a fost destul de superficial  in randurile populatiei rurale, si precum bine se stie populatia oraselor si armata au fost retrase odata cu retragerea lui Aurelian. Data fiind aceasta situatie nimeni nu a explicat convingator  vreodata cum aceti daci  (supusi) au putut raspandi pe o raza de peste 1000 de kilometric spre nord si spre rasarit  o limba pe care o cunosteau putin sau aproape deloc, sa nu mai mentionam ca invadatori dupa invadatori veneau din aceeasi directie facand teoria migrarii spre nord si rasarit a unei ipotetice populatii romanizate aproape total implauzibila. Singura explicatie ramane aceea ca populatia vorbind daco-română a fost si a ramas acolo unde a fost inainte de invazia romana si unde se afla si astazi, din pacate uneori in minoritate  alaturi de diferiti noi veniti de-a lungul timpurilor. Aceste vechi teorii nu pot fi explicate logic si cu date stiintifice, cum nu poate fi explicata etimologia a o multime de cuvinte românesti cu acelasi soi de teorii..

  Am schitat aici cateva probeme-cheie care nu mai pot fi ignorate de nici un cercetator serios al originii poporului si limbii române.

 

 

M. Vinereanu
Julie, 11, 2000