Adevărul nu cunoaşte graniţe

         În viaţa fiecărui om există un moment unic, de o importanţă majoră în evoluţia multilaterală a persoanei respective.

        Pentru mine, acel moment a început în copilărie şi s-a dezvoltat pe parcursul mai multor ani. Rolul hotărâtor în formaţia mea culturală şi profesională l-a avut familia, părinţii mei. Tatăl meu a fost un om de ştiinţă. Corectitudinea şi interesul lui constant pentru cunoaştere mi-au fost un permanent îndemn de a cerceta, de a afla lucruri noi. Mama m-a încurajat să citesc, să-mi lărgesc cunoştinţele în domeniul artei şi, în mod deosebit, în sfera literaturii române şi universale. Dintre scriitorii care au avut un rol deosebit de important în formarea personalităţii mele de mai târziu trebuie să-l  menţionez pe Jules Verne, ale cărui cărţi mi-au dezvoltat imaginaţia şi mi-au bucurat copilăria.

       În ultimul an de liceu, datorită pregătirii mele de excepţie la matematică, eram hotărât să urmez Politehnica. Am avut, însă, şansa să citesc cartea „Omul-amfibie” a scriitorului rus Beleaev. Autorul relatează, cu mijloace specifice beletristicii, succesul unui chirurg care a transplantat un plămân de delfin unui copil, salvându-i, astfel, viaţa. Copilul a devenit amfibie. Cartea m-a impresionat atât de mult, încât am realizat că direcţia mea în viaţă este medicina. Ceea ce am şi făcut.

       Trăind de mulţi ani în America, am avut ocazia, ca doctor, să întâlnesc oameni de pe tot mapamondul, oameni care erau mândri de ţara în care s-au născut. Spre neplăcuta mea surpriză, am constatat că multor români le era jenă de originea lor şi sufereau un fel de înstrăinare etnică,

o depersonalizare stranie. Deşi născuţi în România, ei spuneau că sunt, ca origine, italieni, germani, francezi... numai români - nu!  Intrigat de acest ciudat fenomen, am încercat să-i aflu cauza. După o muncă asiduă de cercetare a multor documente din ţară şi din străinătate, mi-am dat seama  că istoria noastră, istoria adevărată a poporului nostru, este fundamental diferită de cea învăţată în şcoală. Descoperirea m-a incitat şi m-a determinat să continui studiile, cu preponderenţă asupra istoriei Daciei…

Dr. NAPOLEON SĂVESCU

Fondatorul și președintele Societății Internaționale

”Dacia Revival” - Reînvierea Daciei România - SUA

Cel de-al XII-lea Congres Internațional de Dacologie

Cuvânt de deschidere

Motto:

…

de Dr. Morcov Florea

de Prof. Dr. I. P. Tatomirescu

de Prof. Dr. I. P. Tatomirescu

ORIGINEA LIMBII ROMÂNE

 

  Acest titlu poate constitui o surpriza pentru multi dintre aceia care sunt convinsi ca originea  limbii noastre este un lucru clar si bine stabilit. Totusi studiul atent al limbii romane releva o multitudine de situatii neclare atat la nivel lexical cat si la nivel fonologic si morphologic; incepand cu lexicul se constata  ca etimologia a sute si sute de radacini lexicale nu este bine stabilita , ceea ce denota multa usurinta si graba in a stabili etimologia unui cuvant. In primul rand , cuvinte care de multe ori  au fost imprumutate de limbile vecine din română, au fost considerate imprumuturi ale românei din aceste limbi. In al doilea rand orice cuvant din română care are un echivalent in latină este considerat de origine latină, dar se ignora in mod grosolan ca atat traco-daca, latina, sanscrita, greaca, gotica  s.a.m.d, cu alte cuvinte toate limbile indo-europene sant de fapt descendente ale unei limbi mult mai vechi (indo-europeana comuna) vorbita cu mii de ani in urmain Europa Centrala , pe teritoriul cuprins intre Rhin si Don, cum am spus cu alta ocazie luand in studiu etimologia marilor cursuri de apa din aria indicata mai sus.

  Acestea fiind spuse pe scurt, nu trebuie sa mai constituie pentru nimeni o surpriza ca daca si latina erau indeaproape inrudite ca descendente ale limbii indo-europene comume, iar asemanarile se pot datora in primul rand fondului comun si nu neaparat imprumururilor. Rom^na moderna are multe asemanari  cu vechea sanscrita  cum are si cu latina ,ori cu lituaniana ori cu vechea prusaca, dar asta nu inseamna deloc ca aceste limbi s-ar trage una din alta , ci pur si simplu ca au o origine comuna. De ce s-a ignorat si se ignora in continuare acest fapt in mod atat de sistematic este pentru mine de neinteles. Studiul comparativ  al limbilor indo-europene a facut posibila reconstituirea  a peste 5000 de radacini lexicale  ale indo-europenei commune. Cercetarea atenta a peste 4000 de radacini lexicale rom^nesti  in comparatie cu alte limbi indo-europene impreuna cu  o serie…