Origini si Legende

Category: Blog articles
Published on Saturday, February 18 2017 19:53
Written by Administrator
Hits: 3483

ORIGINI SI LEGENDE

 

Sunt roman si trebuie sa recunosc ca scriu cu multa placere despre istoria noastra nestiuta orià mai putin stiuta.

 

Daca nu de mult va vorbeam de faptul ca "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI", ci ei sunt urmasii nostrià ori mai tarziu va purtam prin mitologia noastra, a romanilor, din care s­au inspirat grecii si romanii, de fapt inca nu v­am spus prea mult caci, ADEVARUL, uneori trebuie sa­l dramuiesti, altfel socul este prea mare; si cand tot de curand scriam despre "BLESTEMUL PASARII PHOENIX" or "Closca cu puii de aur", am primit scrisori din care am realizat ca multi dintre Dumneavoastra aveti deja bazele necesare unui "nou cutremur in istoria romanilor" ­ la care va voi expune in minutele urmatoare de lectura!

 

 Considerand ca stocul de "adevaruri istorice" care le este predat copiilor si tinerilor in scolile sau universitatile romane cu privire la istoria romanilor a rezultat in mare parte din observatiile si deductiile ­ aparent logice ­ facute in manastirile din Evul Mediu, deci cu mult inainte de explozia stiintifica de dupa al doilea razboi mondial; cum am putea noi, cei de azi, sa nu avem indoieli cu privire laà adevar? Sa acceptam o istorie construita pe cunostintele dobandite in Evul Mediu ar fi ca si cum am accepta ca pamantul este plat ca o farfurie si ca soarele se invarte in jurul nostruà ori ca suntem bolnavi pentru ca diavolul a intrat in noi si pentru a­l scoate trebuie sa bem din apa in care au fost tinute trei broaste si un tantar! Sa fim seriosi, Domnilor! Stiinta ne­a schimbat iar cunostiintele Evului Mediu despre istorie trebuie corectate: pe vremea aceea nu se vorbea despre arheologie, antropologie, biologie, fiziologie ori computereà

 

Cand cercetatoarea americana MARIJA GIMBUTAS, profesoara la Universitatea Californiei din Los Angeles scria: "Romania este vatra a ceea ce am numit VECHEA EUROPA, o entitate culturala cuprinsa intre 6500­3500 i.e.n.", a facut sa devina evident ca aceasta straveche civilizatie europeana carpato­dunareana a precedat cu cateva milenii pe cea sumeriana.

 

Sa va dau un exemplu despre fantezie­istorie, dupa C.V. CERAM in "Zei morminte carturari" ... "pana nu demult (acum 100 de ani, deci relativ recent la scara istoriei!), "ILIADA" era cosiderata un poem fantastic; un german, un visator indragostit de acest poem, a refuzat sa acepte dogma ­ ca nu era altceva decat o poveste eroica, fantastica: Heinrich Schliemann a avut curajul sa creada ca era adevarata. Asa ca, a fost odata ca niciodata, undeva departe, in Europa, intr­un satuc german din provincia Mecklemburg, un baietas care a primit de Craciun, in anul 1829, "Istoria Universala Ilustrata" de Jerrer; acesta il arata pe TRACUL ENEA fugind din cetatea Troia cuprinsa de flacari, purtandu­si tatal pe umeri si tinandu­si fiul de mana, urmat fiind de alti supravietuitori. El, tracul, avea sa ajunga in Valea Tibrului (Valea celor sapte coline) unde fiul lui, Iulius, se va casatori cu Latvia, fiica unui rege local, punand astfel bazele Dinastiei de ALBA LONGA ­ din care se tragea si Rhea Silva, mama lui Romulus si Remus si din care se mandrea ca se tragea si Iulius Cezarà asa ca, Domnilor italieni, fiti mai atenti cu noi, strabunii vostri!

 

Acel copil german isi intreaba tatal: "Deci asa arata Troiaà si nimeni nu stie unde se afla ea astazi?!! Anii au trecut si micutul Schliemann fu nevoit la 14 ani sa­si intrerupa studiile din cauza saraciei si sa se angajeze baiat de pravalie; intr­o zi intra in pravalie un oarecare, beat mort, si incepe sa declame versuri dinà "Iliada", redesteptand astfel micutul aventurier. Acesta ajunge prin 1841 in Hamburg, se angajeaza ca mus pe o corabie ce pleca spre Venezuela, dar la numai doua saptamani corabia se scufunda langa insula Texel, Heinrich reusind insa sa se salveze. Il gasim mai tarziu lucrand in Amsterdam, in timpul liber studiind engleza, fraceza, olandeza, spaniola, portugheza si italiana.

 

Prin 1854 era in America de Nord si capata cetatenia americana; este cucerit apoi de febra aurului, dar nu se lasa fermecat sa­si paraseasca afacerile inainte de a­si castiga independenta materiala, asa ca, abia prin 1868 se duce in Itaca ­ insula lui Uliseà este adevarat ca om ajuns la cea mai inalta treapta materiala lasa totul si fuge dupa un basm, o povestire fantastica. Cu Iliada in mana, incepe sa caute TROIA, cetate legendara a tracilor unde NOI am fost invinsi de puhoiul barbar de greci, ahei, venit intre 1900­1400 i.e.n. din estul Marii Caspice, impreuna cu eolienii, dorienii si ionienii.

 

Asa ca Schliemann, considerand razboiul troian drept unul real iar pe luptatori niste presonalitati istorice, se duce sa­i redescopere pe aceia care murisera cu trei mii de ani in urma; se duce in Asia Mica ­ tocmindu­si o calauza pentru 45 piastri, calarind pe un cal fara frau, aruncandu­si privirea peste ceea ce doar visase pana nu de mult. Plimbandu­se cu ILIADA in minte, el calculeaza distante, isi imagineaza batalia, ba chiar se si casatoreste cu o grecoaica, Sofia Engstromenos, pe care o asemuieste cu Elena.

 

In sfarsit, la 15 iunie 1873, ia hotararea sa se apuce de sapat. Dupa saparea a 250 mii metri cubi de pamant, plimbandu­se cu sotia prin sapaturi ii spune acesteia: "Du­te si da drumul tuturor lucratorilorà spune­le cevaà spune­le ca e ziua mea de nastere si ca au liberà" Cand sotia se intoarce la el dupa plecarea lucratorilor, il gaseste sapand cu disperare printre blocuri enorme de piatra gata sa cada peste el, scotand la iveala ... AUR, bijuterii incalculabile, bijuterii udate cu sange si lacrimi, ingropate de trei mii de ani sub ruinele a sapte imparatii, diparute si readuse la lumina." El nu facea altceva decat sa ne scoata la suprafata istoria noastra, a tracilor ­ uitata, ingropata, parasita si neglijata. Cand o vor lua in consideratie "istoricii nostri" si o vor pune in drepturile ei?!

 

Dar Schliemann a crezut ca a descoperit tezaurul lui PRIAM, cand de fapt tezaurul aparent apartinuse unui rege ce traise cu O MIE de ani inaintea lui Priam. Schliemann a scos la iveala ciudate mazgalituri cum ar fi spirala dacica sau zvastica pelasgica si pe care N. Desusianu le amintea in "Dacia Preistorica" din 1884 (la pagina 74).

 

Ce sa faca insa Schliemann cu tezaurul? El nu era cautator de comori! Sa­l predea guvernului Turciei? Nici vorba! Cu multe peripetii si cu ajutorul familiei sotiei sale grecoaice il trece peste granita pana la Atena, Politia turca nemaiajungandu­l. Poate el fi socotit un hot?! Micutul visator­baiat de pravalie nu se opreste insa aici: porneste in cautarea comorilor lui Agamemnon din Micene sià le gaseste ! Dar asta este o alta poveste pe care nu intentionez s­o derulez aici.

 

Sa mai adaug ca patru mii de ani i.e.n. peninsula Balcanica era legata de Asia Mica printr­o limba de pamant cunoscuta de poporul carpato­dunarean, care o strabatea ducandu­si cultura si civilizatia prin ea pana la Tigru si Eufrat. Prin scufundarea ei in Marea Mediterana vor apare o noua mare ­ Egee si o puzderie de mici insule. Multe din aceste insulite poarta urmele vechii civilizatii pelasgice, carpato­dunarene, "uimind" si azi "savantii" care nu pot intelege cum o insulita cum ar fi Creta sau Sardinia pot avea pe ele civilizatii "izolate" foarte avansate!

 

Dar sa revenim la ei, carpato­dunarenii. Marile civilizatii ale lumii au aparut si s­au dezvoltat la gurile de varsare ale unor mari fluvii (Gange, Nil, Tigru, Eufrat). In Europa exista un singur mare asemenea fluviu si anume Dunarea, a carei gura de varsare (delta) se afla pe teritoriul tarii noastre.

 

Europa a fost acoperita de o calota de gheata cu exceptia sudului ei, in speta zona carpato­dunareano­pontica. Aici, in aceasta zona neacoperita de calota glaciara, cu vegetatie abundenta, bogata in izvoare si sare, apare si se dezvolta o civilizatie, numita de unii "carpato­dunareana" iar de altii "ariana", ori mai tarziu pelasgica sau tracica, aceeasi cunoscuta astazi ca romanaà

 

Iar daca acum o suta de ani acei oameni de stiinta gaseau ca Indo­arienii (termen nejustificat) ar fi aparut undeva pe cursul mijlociu al Dunarii (P.P.Negulescu, Kretschmer­1896, Kiesling­1903, Dussand­1914), toti cercetatorii din diferite domenii (lingvistica, arheologie, astrologie) au ajuns la concluzia ca popoarele ariene isi au originea in zona mai sus mentionata.

 

Dar timpul trece iar stiinta avanseaza: la New York, la editura "Barnes & Noble" apare lucrarea:"THE ARYANS ­ THE HISTORY OF CIVILIZATION" scrisa de V.GORDON CHILDE si in care, la paginile 176­177 exista o nota privind leaganul si distributia arienilor, localizandu­i in spatiul Carpato­Dunarean­Nistru, nicidecum pe Sena, Rin sau Oder. Lumea se schimba odata cu stiinta, asadar, sa ne REDESCOPERIM ISTORIA, asa cum se pare ca a fost ea de fapt.

 

 

 

ORIGINEA ROMANILOR

 

In zona Carpato­Dunareana­Pontica si pana la Nistru a aparut in Europa primul nucleu uman: in aceea perioada a Erei Glaciare numai aceasta zona, protejata de arcul muntilor Carpati si neacoperita de gheata, a putut genera OMUL EREI GLACIARE, om care se ocupa in exclusivitate cu vanatul asa cum ne spune Nicolaie Miulescu in "Dacia Tara Zeilor". Odata cu imbunatatirea conditiilor climaterice ­incalzirea vremii si retragerea ghetarilor ­ apare o explozie a florei si faunei in aceasta regiune, fiind astfel propice inmultirii populatiei. Vanatul, pestele si fructele care se gaseau din belsug le asigura o viata relativ usoara; nici focul nu le era un secret. Apare limba ca mijloc de comunicare ­ oglinda a nivelului spiritual la care ajunge o societate in procesul dezvoltarii ei. Carpato­Dunarenii vanau si animale mici, dar in special animale mari, la aceste vanatori participand toti membrii familiei ­ mamutii, zimbrii, ursii nu erau usor de vanatà In cautarea vanatului, acestia si­au inceput migrarea mai intai spre vest ­in sudul Europei­ ca, mai apoi, sa continue inaintarea pe masura retragerii ghtarilor catre nord. Acest lucru explica si bogatia termenilor sinonimi din limbile europene.

 

Acesti paleo­europeni, Carpato­Dunarenii, incep sa se ridice pe teptele spiritualitatii in aria lor de origine ­ sa nu fim surprinsi daca descoperiri viitoare ne vor situa in prim­planul civilizatiilor europene. Incalzirea climei a favorizat insa si faramitarea Carpato­Dunarenilor care, pornind dupa hrana odata cu retragerea paturii glaciare, se departeaza din ce in ce mai mult, ajungand sa formeze centre de civilizatie de sine statatoare. Cu incalzirea treptata a vremii, si varfurile inzapezite ale muntilor isi vor schimba culoarea in verde ­ cine ar putea oare spune cate milenii au trecut pana cand dealurile s­au acoperit cu paduri?! Oamenii pesterilor sunt si ei prinsi de schimbarile fantastice ale naturii, incep sa domesticeasca animale, se ocupa cu agricultura, devin sedentari.

 

Ramura migratoare nordica a Carpato­Dunarenilor desprinsa in faza timpurie a formarii acestora, se va imparti la randul ei in doua brate: unul german si altul slav, fiecare cu caracteristicile ei distincte, dar si multe comune. Ramura sud­vestica europeana continua sa aiba relatii stranse cu Carpato­Dunarenii si vor avea mult mai multe lucruri in comun, in special LIMBA.

 

Spiritualitatea Carpato­Dunarenilor atinge apogeul dezvoltarii prin realizarea a ceea ce ei puteau VEDEA si intelege: VEDEAU zei si noi reguli de viata ­ iar cine le vedea cu adevarat, cine le intelegea si practica, era socotit a se fi nascut de doua ori ­ aparuse "SPIRITUALITATEA VEDICA". Aici, pe cursul inferior al Dunarii, se naste spiritualitatea a ceea ce a dominat si inca mai domina lumea: de aici isi trage radacinile cultura "VEDE" din care se vor inspira caldeenii si egiptenii iar mai tirziu iudaismului si crestinismul.

 

Aici va apare societatea PASTORALA: Carpato­Dunarenii se vor deplasa de aceasta data cu cirezile lor inspre rasaritul Europei si Asia, din ce in ce mai departe de CASA, cautand pasuni bogate pentru cirezi, campuri cu fan, izvoare ... cautand sa se intoarca insa in fiecare an ACASA. Dar drumurile deveneau din ce in ce mai lungi, acumulau cantitati mari de bogatii alimentare, pe care "vecinii" mai putin harnici si le doreau fara munca ­ astfel a aparut prima clasa a luptatorilor care pazeau CASA si care mai tarziu vor deveni aparatorii tarii: KSHA­ATRI­YA.

 

Pentru cei care plecau primavara, pentru a se intoarce acasa toamna, spatiul carpatic a inceput sa aiba un caracter sacru ­ asstfel au aparut serbarile (sarbatorile). Ei se intorceau acasa, la marea zeita DANU, mama ploilor si a pajistilor bogate, de unde vine si numele fluviului Dunarea ­ DANUBIU. Traditiile si denumirile locale vor fi luate cu ei de acesti carpato­dunareni­istrieni, arieni­pelasgi (ori cum vreti sa­i numiti) si purtate peste tot, reprezentand caracteristica lor principala.

 

Nicolae Miulescu in lucrarea "Dacia­Tara Zeilor" face un calcul foarte simplu: considerand distanta parcursa zilnic in timpul pasunatului de aproximativ 15 km., pentru a se putea intoarce iarna acasa, pastorii puteau ajunge usor pana la nord de Muntii Caucaz. O dovada a expansiunii estice si a stabilizarii lor in perimetrul caucazian se regaseste si in binecunoscutul "DRUM AL ZEILOR", marcat cu pietre uriase fixe si mentionat de KAUSHI­TAKI in UPANISADA ce­i poarta numele (Cartea I, 3).

 

Despre acest drum al zeilor, cunoscut in antichitate ca fiind misterios, poetul PINDAR in "ISTHIA" v. 20 spunea: "à Nici daca vei calatori pe mare sau pe uscat nu vei afla calea cea demna de admiratie care duce la locul principal al 'hiperboreilor'à"­ cum ne denumea el.

 

Dupa Pindar, la nord de Dunare si Marea Neagra exista, inca dinaintea timpurilor sale, o cale monumentala si totodata miraculoasa prin multimea si marimea colosala a stalpilor sai interiori care, spunea el, erau inalti de peste 100 de piciore (peste 30 de metri).

 

Herodot vorbeste despre acesti stalpi ca despre "columnele lui SESOSTRIS" (OSIRIS) ­ care existau si in timpurile sale in tinuturile Scitiei.

 

Poetul Ovidiu in cartea a treia a FASTELOR sale aminteste de caile triumfale ale lui Bach sau Liber Pater prin Scitia.

 

In cantecele eroice populare ale romanilor mai gasim si azi amintiri despre "Bacul Viteazul", "Bacul Haiducul" ­ care instituise un serviciu de straji pe drumul cel lung dintre ODRIU si DIU:

 

"Imparatul imparat

Ca el mare, mi­a aflat

De numele Bacului,

Bacului haiducului,

Bacului viteazului,

Ce­a pus streaja drumului,

Din dealul Odriului,

Pana­n preajma Diului."

Teodorescu, Poezii populare, pag. 605.

 

Herodot, in descrierea Scitiei, face referire la un tinut in nordul Marii Negre pe care scitii, pe limba lor, il numeau EXAMPAEOS, cuvant ce in traducere din greaca inseamna CAILE SACRE. Aceste locuri numite EXAMPEE erau, dupa Herodot, situate la o departare de patru zile de navigare in sus pe raul Hypanis (Bug); aceasta cale sfanta se afla asadar aproape pe aceeasi paralela cu Chisinaul de azi, avand directia de la apus la rasarit. Despre originea si destinatia acestei cai sfinte a scitilor, Herodot insa nu ne mai spune nimic, afirma cel mai mare cunoscator al preistoriei romanilor, N. Desusianu.

 

Sirul cel lung de lespezi enorme (implantate in pamant) ce se intindea din Basarabia spre Crimeea si Don, de la Prut la marea de Azov, reprezenta una din MINUNILE LUMII PREISTORICE, reprezenta calea sfanta a carpato­dunarenilor din Europa in Asia, reprezenta si reprezinta ISTORIA NOASTRA ­ neglijata, uitata, parasita si politic inconfortabila pentru "vecinii nostri".

 

Apa Bacului pe langa care trecea pana in secolul al XVIII­lea aceasta faimoasa linie de monumente monolitice, se varsa in vechiul Tyros (NISTRU), in apropierea satului romanesc Gura­Bacului. Spre nord, la mica distanta de acest punct se afla si astazi doua sate: unul pe malul drept si altul pe cel stang al Nistrului, purtand amandoua acelasi nume: "SPEIA". Din punct de vedere filologic, SPEIA este identic cu termenul scit EXAMPE­OS, unde ultima silaba a fost probabil vulgarizata ori grecizataà Incepem astfel sa gasim "caile sacre" ale arienilor, carpato­dunarenilor.

 

Iar daca azi englezii se mandresc cu "misterioasele" lor pietre de la SALISBURY ori STONEHENGE, sau francezii cu CARNAC, noi romaniià nici nu le mai pomenim in cartile noastre de istorie iar istoricii nostri par nu ca le-au uitat, dar nici macar n­au auzit de ele!

 

Citeam de curand "Lost Civilizations ­ Early Europe: Mysteries in stone", Time­Life Books, si nu puteam intelege de ce Pindar, Herodot, Ovidiu vorbeau despre acest drum al megalitilor cu respect iar cei de mai sus nici nu­l amintesc!!! Tarile din jurul nostru se mandrsc cu cate o bucatica de dinte sau de os ­ si isi scriu istorii frumoase ... Noi avem de milenii drumuri construite in piatra sià nici nu ne pasa!

 

In antichitatea preistorica columnele de piatra bruta au avut probabil si o utilitate publica, indicand calatorilor directiile drumurilor prin tinuturile pastorale acolo unde nu erau semne de orientare. Dar sa ridici lespezi, bolovani, stanci de circa 30 metri inaltime si sa marchezi cu ele asa o mare distanta ­ pare o munca ciclopica chiar si pentru un modern al vremurilor noastre. Cine au fost EI, STRABUNII NOSTRI, si cum de au fost capabili de o astfel de lucrare ?!! Explicatii, in prezent, nu exista... ori nu vrem sa le auzim.

 

Sa nu uitam ca in traditiile preistorice ale poporului roman exista o brazda uriasa care taie campiile Romaniei si ale Ucrainei de azi, pana la Don, de la apus la rasarit ­ "Brazda lui NOVAC". Dupa alte traditii, aceasta brazda este atribuita lui LER IMPARAT (Liber­Pater), figura razboinica ce cutreiera lumea, erou jefuitor ­ persoana cu caracter negativ si detestat in descantecele noastre populare:

 

"Iar voi, Strigoaie,

Voi Moroaie,

Va duceti

La Ler Imparat,

La al vostru palat,

Acolo sa mergeti,

Acolo sa sedeti,

Acolo sa pieritià"

Marion, Descantece ­ p. 134

 

De mentionat ca "Ler Imparatul" nu trebuie confundat cu "Ler Domnul" ­ fiul hiperboreanului Apollo ­ din colindele noastre pre crestine, transformat la crestinizare in fiul Maicei Sfinte.

 

Dar sa revenim din preistorie la anul 1716 cand invatatul Domn al Moldovei Dimitrie Cantemir scria: "ànu departe de Chisinau, orasel langa raul Bacul, se vad o serie de lespezi foarte mari dispuse in linie dreapta, in asa fel ca si cum ar fi fost asezate acolo prin activitatea omului. Insa ceea ce ne impiedica a crede aceasta este, pe de­o parte marimea lespezilor, iar pe de alta parte, distanta pe care se intind: trec peste Nistru pana in Crimeea. In limba poporului acest sir de pietroaie poarta numele de CHEILE BACULUI; taranii, in simplitatea lor spun ca aceasta constructie a fost facuta de zmei care se conjurasera sa inchida cursul raului Bacul." (Cantemirii ­ "Descriptio Moldaviae", ed.1872). Pastorii carpato­dunareni, dupa o lunga sedere in zona Caucazului, isi vor continua drumul lor spre est.

 

 

 

 

CITITORII DESPRE PAGINA "THE REAL ROMANIAN HISTORY" DE PE INTERNET

 

Domnule Dr. Savescu,

 

Numele meu este Romeo Dumitrescu si sunt nascut in Drobeta Turnu Severin si in copilarie adesea m­am jucat la piciorul acelui pod...

 

Studiile le­am facut in Timisoara(calculatoare) si situatia muribunda a cercetarii in Romania m­a facut sa ajung la Basel (Elvetia) unde mi­am inceput studiile de doctorat in urma cu 3 luni...

 

Din pura intimplare am ajuns, navigind pe Internet, la paginile istoriei dumneavoastra publicata prin intermediul ziarului Zum.

 

Am citit­o cu extrem de mare curiozitate si pot spune, in ciuda "chezasiei care nu exista", ca pentru prima oara in viata m­am simtit cu adevarat mindru ca sunt ROMAN.

 

In toti acesti ani mi se parea ca a fi roman in Europa este cel mai umilitor lucru si modul in care suntem tratati si priviti (in special nevoia de viza pentru a calatori...) dovedea acest lucru.

 

Azi am fost mindru ca sunt roman si VA MULTUMESC DIN TOATA INIMA pentru ca mi­ati redat acest sentiment prin lucrarea dvs.

 

Eu nu am apucat sa citesc decit incepind de la Burebista si din text am dedus ca ar mai fi fost ceva inainte. Cum mi­ar face placere sa citesc si despre Europa Preistorica v­as intreba cum as putea intra in posesia acelor fisiere daca este posibil...

 

Cu stima,

ing. Romeo Dumitrescu

 

***

 

Este uimitor, uimitor!!!

 

Sunt coplesit de revelatiile cuprinse in paginile scrise de Dvs. Cred sincer in interpretarile pe care le gasiti si ma arat consternat de "negura" in care ne­au bagat si ne­au ajutat altii sa ramanem pentru atat amar de vreme. Va multumesc si va doresc numai bine! Sorin Adrian Uta

 

ORIGINI SI LEGENDE

 

Sunt roman si trebuie sa recunosc ca scriu cu multa placere despre istoria noastra nestiuta orià mai putin stiuta.

 

Daca nu de mult va vorbeam de faptul ca "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI", ci ei sunt urmasii nostrià ori mai tarziu va purtam prin mitologia noastra, a romanilor, din care s­au inspirat grecii si romanii, de fapt inca nu v­am spus prea mult caci, ADEVARUL, uneori trebuie sa­l dramuiesti, altfel socul este prea mare; si cand tot de curand scriam despre "BLESTEMUL PASARII PHOENIX" or "Closca cu puii de aur", am primit scrisori din care am realizat ca multi dintre Dumneavoastra aveti deja bazele necesare unui "nou cutremur in istoria romanilor" ­ la care va voi expune in minutele urmatoare de lectura!

 

Considerand ca stocul de "adevaruri istorice" care le este predat copiilor si tinerilor in scolile sau universitatile romane cu privire la istoria romanilor a rezultat in mare parte din observatiile si deductiile ­ aparent logice ­ facute in manastirile din Evul Mediu, deci cu mult inainte de explozia stiintifica de dupa al doilea razboi mondial; cum am putea noi, cei de azi, sa nu avem indoieli cu privire laà adevar? Sa acceptam o istorie construita pe cunostintele dobandite in Evul Mediu ar fi ca si cum am accepta ca pamantul este plat ca o farfurie si ca soarele se invarte in jurul nostruà ori ca suntem bolnavi pentru ca diavolul a intrat in noi si pentru a­l scoate trebuie sa bem din apa in care au fost tinute trei broaste si un tantar! Sa fim seriosi, Domnilor! Stiinta ne­a schimbat iar cunostiintele Evului Mediu despre istorie trebuie corectate: pe vremea aceea nu se vorbea despre arheologie, antropologie, biologie, fiziologie ori computereà

 

Cand cercetatoarea americana MARIJA GIMBUTAS, profesoara la Universitatea Californiei din Los Angeles scria: "Romania este vatra a ceea ce am numit VECHEA EUROPA, o entitate culturala cuprinsa intre 6500­3500 i.e.n.", a facut sa devina evident ca aceasta straveche civilizatie europeana carpato­dunareana a precedat cu cateva milenii pe cea sumeriana.

 

Sa va dau un exemplu despre fantezie­istorie, dupa C.V. CERAM in "Zei morminte carturari" ... "pana nu demult (acum 100 de ani, deci relativ recent la scara istoriei!), "ILIADA" era cosiderata un poem fantastic; un german, un visator indragostit de acest poem, a refuzat sa acepte dogma ­ ca nu era altceva decat o poveste eroica, fantastica: Heinrich Schliemann a avut curajul sa creada ca era adevarata. Asa ca, a fost odata ca niciodata, undeva departe, in Europa, intr­un satuc german din provincia Mecklemburg, un baietas care a primit de Craciun, in anul 1829, "Istoria Universala Ilustrata" de Jerrer; acesta il arata pe TRACUL ENEA fugind din cetatea Troia cuprinsa de flacari, purtandu­si tatal pe umeri si tinandu­si fiul de mana, urmat fiind de alti supravietuitori. El, tracul, avea sa ajunga in Valea Tibrului (Valea celor sapte coline) unde fiul lui, Iulius, se va casatori cu Latvia, fiica unui rege local, punand astfel bazele Dinastiei de ALBA LONGA ­ din care se tragea si Rhea Silva, mama lui Romulus si Remus si din care se mandrea ca se tragea si Iulius Cezarà asa ca, Domnilor italieni, fiti mai atenti cu noi, strabunii vostri!

 

Acel copil german isi intreaba tatal: "Deci asa arata Troiaà si nimeni nu stie unde se afla ea astazi?!! Anii au trecut si micutul Schliemann fu nevoit la 14 ani sa­si intrerupa studiile din cauza saraciei si sa se angajeze baiat de pravalie; intr­o zi intra in pravalie un oarecare, beat mort, si incepe sa declame versuri dinà "Iliada", redesteptand astfel micutul aventurier. Acesta ajunge prin 1841 in Hamburg, se angajeaza ca mus pe o corabie ce pleca spre Venezuela, dar la numai doua saptamani corabia se scufunda langa insula Texel, Heinrich reusind insa sa se salveze. Il gasim mai tarziu lucrand in Amsterdam, in timpul liber studiind engleza, fraceza, olandeza, spaniola, portugheza si italiana.

 

Prin 1854 era in America de Nord si capata cetatenia americana; este cucerit apoi de febra aurului, dar nu se lasa fermecat sa­si paraseasca afacerile inainte de a­si castiga independenta materiala, asa ca, abia prin 1868 se duce in Itaca ­ insula lui Uliseà este adevarat ca om ajuns la cea mai inalta treapta materiala lasa totul si fuge dupa un basm, o povestire fantastica. Cu Iliada in mana, incepe sa caute TROIA, cetate legendara a tracilor unde NOI am fost invinsi de puhoiul barbar de greci, ahei, venit intre 1900­1400 i.e.n. din estul Marii Caspice, impreuna cu eolienii, dorienii si ionienii.

 

Asa ca Schliemann, considerand razboiul troian drept unul real iar pe luptatori niste presonalitati istorice, se duce sa­i redescopere pe aceia care murisera cu trei mii de ani in urma; se duce in Asia Mica ­ tocmindu­si o calauza pentru 45 piastri, calarind pe un cal fara frau, aruncandu­si privirea peste ceea ce doar visase pana nu de mult. Plimbandu­se cu ILIADA in minte, el calculeaza distante, isi imagineaza batalia, ba chiar se si casatoreste cu o grecoaica, Sofia Engstromenos, pe care o asemuieste cu Elena.

 

In sfarsit, la 15 iunie 1873, ia hotararea sa se apuce de sapat. Dupa saparea a 250 mii metri cubi de pamant, plimbandu­se cu sotia prin sapaturi ii spune acesteia: "Du­te si da drumul tuturor lucratorilorà spune­le cevaà spune­le ca e ziua mea de nastere si ca au liberà" Cand sotia se intoarce la el dupa plecarea lucratorilor, il gaseste sapand cu disperare printre blocuri enorme de piatra gata sa cada peste el, scotand la iveala ... AUR, bijuterii incalculabile, bijuterii udate cu sange si lacrimi, ingropate de trei mii de ani sub ruinele a sapte imparatii, diparute si readuse la lumina." El nu facea altceva decat sa ne scoata la suprafata istoria noastra, a tracilor ­ uitata, ingropata, parasita si neglijata. Cand o vor lua in consideratie "istoricii nostri" si o vor pune in drepturile ei?!

 

Dar Schliemann a crezut ca a descoperit tezaurul lui PRIAM, cand de fapt tezaurul aparent apartinuse unui rege ce traise cu O MIE de ani inaintea lui Priam. Schliemann a scos la iveala ciudate mazgalituri cum ar fi spirala dacica sau zvastica pelasgica si pe care N. Desusianu le amintea in "Dacia Preistorica" din 1884 (la pagina 74).

 

Ce sa faca insa Schliemann cu tezaurul? El nu era cautator de comori! Sa­l predea guvernului Turciei? Nici vorba! Cu multe peripetii si cu ajutorul familiei sotiei sale grecoaice il trece peste granita pana la Atena, Politia turca nemaiajungandu­l. Poate el fi socotit un hot?! Micutul visator­baiat de pravalie nu se opreste insa aici: porneste in cautarea comorilor lui Agamemnon din Micene sià le gaseste ! Dar asta este o alta poveste pe care nu intentionez s­o derulez aici.

 

Sa mai adaug ca patru mii de ani i.e.n. peninsula Balcanica era legata de Asia Mica printr­o limba de pamant cunoscuta de poporul carpato­dunarean, care o strabatea ducandu­si cultura si civilizatia prin ea pana la Tigru si Eufrat. Prin scufundarea ei in Marea Mediterana vor apare o noua mare ­ Egee si o puzderie de mici insule. Multe din aceste insulite poarta urmele vechii civilizatii pelasgice, carpato­dunarene, "uimind" si azi "savantii" care nu pot intelege cum o insulita cum ar fi Creta sau Sardinia pot avea pe ele civilizatii "izolate" foarte avansate!

 

Dar sa revenim la ei, carpato­dunarenii. Marile civilizatii ale lumii au aparut si s­au dezvoltat la gurile de varsare ale unor mari fluvii (Gange, Nil, Tigru, Eufrat). In Europa exista un singur mare asemenea fluviu si anume Dunarea, a carei gura de varsare (delta) se afla pe teritoriul tarii noastre.

 

Europa a fost acoperita de o calota de gheata cu exceptia sudului ei, in speta zona carpato­dunareano­pontica. Aici, in aceasta zona neacoperita de calota glaciara, cu vegetatie abundenta, bogata in izvoare si sare, apare si se dezvolta o civilizatie, numita de unii "carpato­dunareana" iar de altii "ariana", ori mai tarziu pelasgica sau tracica, aceeasi cunoscuta astazi ca romanaà

 

Iar daca acum o suta de ani acei oameni de stiinta gaseau ca Indo­arienii (termen nejustificat) ar fi aparut undeva pe cursul mijlociu al Dunarii (P.P.Negulescu, Kretschmer­1896, Kiesling­1903, Dussand­1914), toti cercetatorii din diferite domenii (lingvistica, arheologie, astrologie) au ajuns la concluzia ca popoarele ariene isi au originea in zona mai sus mentionata.

 

Dar timpul trece iar stiinta avanseaza: la New York, la editura "Barnes & Noble" apare lucrarea:"THE ARYANS ­ THE HISTORY OF CIVILIZATION" scrisa de V.GORDON CHILDE si in care, la paginile 176­177 exista o nota privind leaganul si distributia arienilor, localizandu­i in spatiul Carpato­Dunarean­Nistru, nicidecum pe Sena, Rin sau Oder. Lumea se schimba odata cu stiinta, asadar, sa ne REDESCOPERIM ISTORIA, asa cum se pare ca a fost ea de fapt.

 

 

 

ORIGINEA ROMANILOR

 

In zona Carpato­Dunareana­Pontica si pana la Nistru a aparut in Europa primul nucleu uman: in aceea perioada a Erei Glaciare numai aceasta zona, protejata de arcul muntilor Carpati si neacoperita de gheata, a putut genera OMUL EREI GLACIARE, om care se ocupa in exclusivitate cu vanatul asa cum ne spune Nicolaie Miulescu in "Dacia Tara Zeilor". Odata cu imbunatatirea conditiilor climaterice ­incalzirea vremii si retragerea ghetarilor ­ apare o explozie a florei si faunei in aceasta regiune, fiind astfel propice inmultirii populatiei. Vanatul, pestele si fructele care se gaseau din belsug le asigura o viata relativ usoara; nici focul nu le era un secret. Apare limba ca mijloc de comunicare ­ oglinda a nivelului spiritual la care ajunge o societate in procesul dezvoltarii ei. Carpato­Dunarenii vanau si animale mici, dar in special animale mari, la aceste vanatori participand toti membrii familiei ­ mamutii, zimbrii, ursii nu erau usor de vanatà In cautarea vanatului, acestia si­au inceput migrarea mai intai spre vest ­in sudul Europei­ ca, mai apoi, sa continue inaintarea pe masura retragerii ghtarilor catre nord. Acest lucru explica si bogatia termenilor sinonimi din limbile europene.

 

Acesti paleo­europeni, Carpato­Dunarenii, incep sa se ridice pe teptele spiritualitatii in aria lor de origine ­ sa nu fim surprinsi daca descoperiri viitoare ne vor situa in prim­planul civilizatiilor europene. Incalzirea climei a favorizat insa si faramitarea Carpato­Dunarenilor care, pornind dupa hrana odata cu retragerea paturii glaciare, se departeaza din ce in ce mai mult, ajungand sa formeze centre de civilizatie de sine statatoare. Cu incalzirea treptata a vremii, si varfurile inzapezite ale muntilor isi vor schimba culoarea in verde ­ cine ar putea oare spune cate milenii au trecut pana cand dealurile s­au acoperit cu paduri?! Oamenii pesterilor sunt si ei prinsi de schimbarile fantastice ale naturii, incep sa domesticeasca animale, se ocupa cu agricultura, devin sedentari.

 

Ramura migratoare nordica a Carpato­Dunarenilor desprinsa in faza timpurie a formarii acestora, se va imparti la randul ei in doua brate: unul german si altul slav, fiecare cu caracteristicile ei distincte, dar si multe comune. Ramura sud­vestica europeana continua sa aiba relatii stranse cu Carpato­Dunarenii si vor avea mult mai multe lucruri in comun, in special LIMBA.

 

Spiritualitatea Carpato­Dunarenilor atinge apogeul dezvoltarii prin realizarea a ceea ce ei puteau VEDEA si intelege: VEDEAU zei si noi reguli de viata ­ iar cine le vedea cu adevarat, cine le intelegea si practica, era socotit a se fi nascut de doua ori ­ aparuse "SPIRITUALITATEA VEDICA". Aici, pe cursul inferior al Dunarii, se naste spiritualitatea a ceea ce a dominat si inca mai domina lumea: de aici isi trage radacinile cultura "VEDE" din care se vor inspira caldeenii si egiptenii iar mai tirziu iudaismului si crestinismul.

 

Aici va apare societatea PASTORALA: Carpato­Dunarenii se vor deplasa de aceasta data cu cirezile lor inspre rasaritul Europei si Asia, din ce in ce mai departe de CASA, cautand pasuni bogate pentru cirezi, campuri cu fan, izvoare ... cautand sa se intoarca insa in fiecare an ACASA. Dar drumurile deveneau din ce in ce mai lungi, acumulau cantitati mari de bogatii alimentare, pe care "vecinii" mai putin harnici si le doreau fara munca ­ astfel a aparut prima clasa a luptatorilor care pazeau CASA si care mai tarziu vor deveni aparatorii tarii: KSHA­ATRI­YA.

 

Pentru cei care plecau primavara, pentru a se intoarce acasa toamna, spatiul carpatic a inceput sa aiba un caracter sacru ­ asstfel au aparut serbarile (sarbatorile). Ei se intorceau acasa, la marea zeita DANU, mama ploilor si a pajistilor bogate, de unde vine si numele fluviului Dunarea ­ DANUBIU. Traditiile si denumirile locale vor fi luate cu ei de acesti carpato­dunareni­istrieni, arieni­pelasgi (ori cum vreti sa­i numiti) si purtate peste tot, reprezentand caracteristica lor principala.

 

Nicolae Miulescu in lucrarea "Dacia­Tara Zeilor" face un calcul foarte simplu: considerand distanta parcursa zilnic in timpul pasunatului de aproximativ 15 km., pentru a se putea intoarce iarna acasa, pastorii puteau ajunge usor pana la nord de Muntii Caucaz. O dovada a expansiunii estice si a stabilizarii lor in perimetrul caucazian se regaseste si in binecunoscutul "DRUM AL ZEILOR", marcat cu pietre uriase fixe si mentionat de KAUSHI­TAKI in UPANISADA ce­i poarta numele (Cartea I, 3).

 

Despre acest drum al zeilor, cunoscut in antichitate ca fiind misterios, poetul PINDAR in "ISTHIA" v. 20 spunea: "à Nici daca vei calatori pe mare sau pe uscat nu vei afla calea cea demna de admiratie care duce la locul principal al 'hiperboreilor'à"­ cum ne denumea el.

 

Dupa Pindar, la nord de Dunare si Marea Neagra exista, inca dinaintea timpurilor sale, o cale monumentala si totodata miraculoasa prin multimea si marimea colosala a stalpilor sai interiori care, spunea el, erau inalti de peste 100 de piciore (peste 30 de metri).

 

Herodot vorbeste despre acesti stalpi ca despre "columnele lui SESOSTRIS" (OSIRIS) ­ care existau si in timpurile sale in tinuturile Scitiei.

 

Poetul Ovidiu in cartea a treia a FASTELOR sale aminteste de caile triumfale ale lui Bach sau Liber Pater prin Scitia.

 

In cantecele eroice populare ale romanilor mai gasim si azi amintiri despre "Bacul Viteazul", "Bacul Haiducul" ­ care instituise un serviciu de straji pe drumul cel lung dintre ODRIU si DIU:

 

"Imparatul imparat

Ca el mare, mi­a aflat

De numele Bacului,

Bacului haiducului,

Bacului viteazului,

Ce­a pus streaja drumului,

Din dealul Odriului,

Pana­n preajma Diului."

Teodorescu, Poezii populare, pag. 605.

 

Herodot, in descrierea Scitiei, face referire la un tinut in nordul Marii Negre pe care scitii, pe limba lor, il numeau EXAMPAEOS, cuvant ce in traducere din greaca inseamna CAILE SACRE. Aceste locuri numite EXAMPEE erau, dupa Herodot, situate la o departare de patru zile de navigare in sus pe raul Hypanis (Bug); aceasta cale sfanta se afla asadar aproape pe aceeasi paralela cu Chisinaul de azi, avand directia de la apus la rasarit. Despre originea si destinatia acestei cai sfinte a scitilor, Herodot insa nu ne mai spune nimic, afirma cel mai mare cunoscator al preistoriei romanilor, N. Desusianu.

 

Sirul cel lung de lespezi enorme (implantate in pamant) ce se intindea din Basarabia spre Crimeea si Don, de la Prut la marea de Azov, reprezenta una din MINUNILE LUMII PREISTORICE, reprezenta calea sfanta a carpato­dunarenilor din Europa in Asia, reprezenta si reprezinta ISTORIA NOASTRA ­ neglijata, uitata, parasita si politic inconfortabila pentru "vecinii nostri".

 

Apa Bacului pe langa care trecea pana in secolul al XVIII­lea aceasta faimoasa linie de monumente monolitice, se varsa in vechiul Tyros (NISTRU), in apropierea satului romanesc Gura­Bacului. Spre nord, la mica distanta de acest punct se afla si astazi doua sate: unul pe malul drept si altul pe cel stang al Nistrului, purtand amandoua acelasi nume: "SPEIA". Din punct de vedere filologic, SPEIA este identic cu termenul scit EXAMPE­OS, unde ultima silaba a fost probabil vulgarizata ori grecizataà Incepem astfel sa gasim "caile sacre" ale arienilor, carpato­dunarenilor.

 

Iar daca azi englezii se mandresc cu "misterioasele" lor pietre de la SALISBURY ori STONEHENGE, sau francezii cu CARNAC, noi romaniià nici nu le mai pomenim in cartile noastre de istorie iar istoricii nostri par nu ca le-au uitat, dar nici macar n­au auzit de ele!

 

Citeam de curand "Lost Civilizations ­ Early Europe: Mysteries in stone", Time­Life Books, si nu puteam intelege de ce Pindar, Herodot, Ovidiu vorbeau despre acest drum al megalitilor cu respect iar cei de mai sus nici nu­l amintesc!!! Tarile din jurul nostru se mandrsc cu cate o bucatica de dinte sau de os ­ si isi scriu istorii frumoase ... Noi avem de milenii drumuri construite in piatra sià nici nu ne pasa!

 

In antichitatea preistorica columnele de piatra bruta au avut probabil si o utilitate publica, indicand calatorilor directiile drumurilor prin tinuturile pastorale acolo unde nu erau semne de orientare. Dar sa ridici lespezi, bolovani, stanci de circa 30 metri inaltime si sa marchezi cu ele asa o mare distanta ­ pare o munca ciclopica chiar si pentru un modern al vremurilor noastre. Cine au fost EI, STRABUNII NOSTRI, si cum de au fost capabili de o astfel de lucrare ?!! Explicatii, in prezent, nu exista... ori nu vrem sa le auzim.

 

Sa nu uitam ca in traditiile preistorice ale poporului roman exista o brazda uriasa care taie campiile Romaniei si ale Ucrainei de azi, pana la Don, de la apus la rasarit ­ "Brazda lui NOVAC". Dupa alte traditii, aceasta brazda este atribuita lui LER IMPARAT (Liber­Pater), figura razboinica ce cutreiera lumea, erou jefuitor ­ persoana cu caracter negativ si detestat in descantecele noastre populare:

 

"Iar voi, Strigoaie,

Voi Moroaie,

Va duceti

La Ler Imparat,

La al vostru palat,

Acolo sa mergeti,

Acolo sa sedeti,

Acolo sa pieritià"

Marion, Descantece ­ p. 134

 

De mentionat ca "Ler Imparatul" nu trebuie confundat cu "Ler Domnul" ­ fiul hiperboreanului Apollo ­ din colindele noastre pre crestine, transformat la crestinizare in fiul Maicei Sfinte.

 

Dar sa revenim din preistorie la anul 1716 cand invatatul Domn al Moldovei Dimitrie Cantemir scria: "ànu departe de Chisinau, orasel langa raul Bacul, se vad o serie de lespezi foarte mari dispuse in linie dreapta, in asa fel ca si cum ar fi fost asezate acolo prin activitatea omului. Insa ceea ce ne impiedica a crede aceasta este, pe de­o parte marimea lespezilor, iar pe de alta parte, distanta pe care se intind: trec peste Nistru pana in Crimeea. In limba poporului acest sir de pietroaie poarta numele de CHEILE BACULUI; taranii, in simplitatea lor spun ca aceasta constructie a fost facuta de zmei care se conjurasera sa inchida cursul raului Bacul." (Cantemirii ­ "Descriptio Moldaviae", ed.1872). Pastorii carpato­dunareni, dupa o lunga sedere in zona Caucazului, isi vor continua drumul lor spre est.

 

 

 

 

CITITORII DESPRE PAGINA "THE REAL ROMANIAN HISTORY" DE PE INTERNET

 

Domnule Dr. Savescu,

 

Numele meu este Romeo Dumitrescu si sunt nascut in Drobeta Turnu Severin si in copilarie adesea m­am jucat la piciorul acelui pod...

 

Studiile le­am facut in Timisoara(calculatoare) si situatia muribunda a cercetarii in Romania m­a facut sa ajung la Basel (Elvetia) unde mi­am inceput studiile de doctorat in urma cu 3 luni...

 

Din pura intimplare am ajuns, navigind pe Internet, la paginile istoriei dumneavoastra publicata prin intermediul ziarului Zum.

 

Am citit­o cu extrem de mare curiozitate si pot spune, in ciuda "chezasiei care nu exista", ca pentru prima oara in viata m­am simtit cu adevarat mindru ca sunt ROMAN.

 

In toti acesti ani mi se parea ca a fi roman in Europa este cel mai umilitor lucru si modul in care suntem tratati si priviti (in special nevoia de viza pentru a calatori...) dovedea acest lucru.

 

Azi am fost mindru ca sunt roman si VA MULTUMESC DIN TOATA INIMA pentru ca mi­ati redat acest sentiment prin lucrarea dvs.

 

Eu nu am apucat sa citesc decit incepind de la Burebista si din text am dedus ca ar mai fi fost ceva inainte. Cum mi­ar face placere sa citesc si despre Europa Preistorica v­as intreba cum as putea intra in posesia acelor fisiere daca este posibil...

 

Cu stima,

ing. Romeo Dumitrescu

 

***

 

Este uimitor, uimitor!!!

 

Sunt coplesit de revelatiile cuprinse in paginile scrise de Dvs. Cred sincer in interpretarile pe care le gasiti si ma arat consternat de "negura" in care ne­au bagat si ne­au ajutat altii sa ramanem pentru atat amar de vreme. Va multumesc si va doresc numai bine! Sorin Adrian Uta

 

ORIGINI SI LEGENDE

 

Sunt roman si trebuie sa recunosc ca scriu cu multa placere despre istoria noastra nestiuta orià mai putin stiuta.

 

Daca nu de mult va vorbeam de faptul ca "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI", ci ei sunt urmasii nostrià ori mai tarziu va purtam prin mitologia noastra, a romanilor, din care s­au inspirat grecii si romanii, de fapt inca nu v­am spus prea mult caci, ADEVARUL, uneori trebuie sa­l dramuiesti, altfel socul este prea mare; si cand tot de curand scriam despre "BLESTEMUL PASARII PHOENIX" or "Closca cu puii de aur", am primit scrisori din care am realizat ca multi dintre Dumneavoastra aveti deja bazele necesare unui "nou cutremur in istoria romanilor" ­ la care va voi expune in minutele urmatoare de lectura!

 

Considerand ca stocul de "adevaruri istorice" care le este predat copiilor si tinerilor in scolile sau universitatile romane cu privire la istoria romanilor a rezultat in mare parte din observatiile si deductiile ­ aparent logice ­ facute in manastirile din Evul Mediu, deci cu mult inainte de explozia stiintifica de dupa al doilea razboi mondial; cum am putea noi, cei de azi, sa nu avem indoieli cu privire laà adevar? Sa acceptam o istorie construita pe cunostintele dobandite in Evul Mediu ar fi ca si cum am accepta ca pamantul este plat ca o farfurie si ca soarele se invarte in jurul nostruà ori ca suntem bolnavi pentru ca diavolul a intrat in noi si pentru a­l scoate trebuie sa bem din apa in care au fost tinute trei broaste si un tantar! Sa fim seriosi, Domnilor! Stiinta ne­a schimbat iar cunostiintele Evului Mediu despre istorie trebuie corectate: pe vremea aceea nu se vorbea despre arheologie, antropologie, biologie, fiziologie ori computereà

 

Cand cercetatoarea americana MARIJA GIMBUTAS, profesoara la Universitatea Californiei din Los Angeles scria: "Romania este vatra a ceea ce am numit VECHEA EUROPA, o entitate culturala cuprinsa intre 6500­3500 i.e.n.", a facut sa devina evident ca aceasta straveche civilizatie europeana carpato­dunareana a precedat cu cateva milenii pe cea sumeriana.

 

Sa va dau un exemplu despre fantezie­istorie, dupa C.V. CERAM in "Zei morminte carturari" ... "pana nu demult (acum 100 de ani, deci relativ recent la scara istoriei!), "ILIADA" era cosiderata un poem fantastic; un german, un visator indragostit de acest poem, a refuzat sa acepte dogma ­ ca nu era altceva decat o poveste eroica, fantastica: Heinrich Schliemann a avut curajul sa creada ca era adevarata. Asa ca, a fost odata ca niciodata, undeva departe, in Europa, intr­un satuc german din provincia Mecklemburg, un baietas care a primit de Craciun, in anul 1829, "Istoria Universala Ilustrata" de Jerrer; acesta il arata pe TRACUL ENEA fugind din cetatea Troia cuprinsa de flacari, purtandu­si tatal pe umeri si tinandu­si fiul de mana, urmat fiind de alti supravietuitori. El, tracul, avea sa ajunga in Valea Tibrului (Valea celor sapte coline) unde fiul lui, Iulius, se va casatori cu Latvia, fiica unui rege local, punand astfel bazele Dinastiei de ALBA LONGA ­ din care se tragea si Rhea Silva, mama lui Romulus si Remus si din care se mandrea ca se tragea si Iulius Cezarà asa ca, Domnilor italieni, fiti mai atenti cu noi, strabunii vostri!

 

Acel copil german isi intreaba tatal: "Deci asa arata Troiaà si nimeni nu stie unde se afla ea astazi?!! Anii au trecut si micutul Schliemann fu nevoit la 14 ani sa­si intrerupa studiile din cauza saraciei si sa se angajeze baiat de pravalie; intr­o zi intra in pravalie un oarecare, beat mort, si incepe sa declame versuri dinà "Iliada", redesteptand astfel micutul aventurier. Acesta ajunge prin 1841 in Hamburg, se angajeaza ca mus pe o corabie ce pleca spre Venezuela, dar la numai doua saptamani corabia se scufunda langa insula Texel, Heinrich reusind insa sa se salveze. Il gasim mai tarziu lucrand in Amsterdam, in timpul liber studiind engleza, fraceza, olandeza, spaniola, portugheza si italiana.

 

Prin 1854 era in America de Nord si capata cetatenia americana; este cucerit apoi de febra aurului, dar nu se lasa fermecat sa­si paraseasca afacerile inainte de a­si castiga independenta materiala, asa ca, abia prin 1868 se duce in Itaca ­ insula lui Uliseà este adevarat ca om ajuns la cea mai inalta treapta materiala lasa totul si fuge dupa un basm, o povestire fantastica. Cu Iliada in mana, incepe sa caute TROIA, cetate legendara a tracilor unde NOI am fost invinsi de puhoiul barbar de greci, ahei, venit intre 1900­1400 i.e.n. din estul Marii Caspice, impreuna cu eolienii, dorienii si ionienii.

 

Asa ca Schliemann, considerand razboiul troian drept unul real iar pe luptatori niste presonalitati istorice, se duce sa­i redescopere pe aceia care murisera cu trei mii de ani in urma; se duce in Asia Mica ­ tocmindu­si o calauza pentru 45 piastri, calarind pe un cal fara frau, aruncandu­si privirea peste ceea ce doar visase pana nu de mult. Plimbandu­se cu ILIADA in minte, el calculeaza distante, isi imagineaza batalia, ba chiar se si casatoreste cu o grecoaica, Sofia Engstromenos, pe care o asemuieste cu Elena.

 

In sfarsit, la 15 iunie 1873, ia hotararea sa se apuce de sapat. Dupa saparea a 250 mii metri cubi de pamant, plimbandu­se cu sotia prin sapaturi ii spune acesteia: "Du­te si da drumul tuturor lucratorilorà spune­le cevaà spune­le ca e ziua mea de nastere si ca au liberà" Cand sotia se intoarce la el dupa plecarea lucratorilor, il gaseste sapand cu disperare printre blocuri enorme de piatra gata sa cada peste el, scotand la iveala ... AUR, bijuterii incalculabile, bijuterii udate cu sange si lacrimi, ingropate de trei mii de ani sub ruinele a sapte imparatii, diparute si readuse la lumina." El nu facea altceva decat sa ne scoata la suprafata istoria noastra, a tracilor ­ uitata, ingropata, parasita si neglijata. Cand o vor lua in consideratie "istoricii nostri" si o vor pune in drepturile ei?!

 

Dar Schliemann a crezut ca a descoperit tezaurul lui PRIAM, cand de fapt tezaurul aparent apartinuse unui rege ce traise cu O MIE de ani inaintea lui Priam. Schliemann a scos la iveala ciudate mazgalituri cum ar fi spirala dacica sau zvastica pelasgica si pe care N. Desusianu le amintea in "Dacia Preistorica" din 1884 (la pagina 74).

 

Ce sa faca insa Schliemann cu tezaurul? El nu era cautator de comori! Sa­l predea guvernului Turciei? Nici vorba! Cu multe peripetii si cu ajutorul familiei sotiei sale grecoaice il trece peste granita pana la Atena, Politia turca nemaiajungandu­l. Poate el fi socotit un hot?! Micutul visator­baiat de pravalie nu se opreste insa aici: porneste in cautarea comorilor lui Agamemnon din Micene sià le gaseste ! Dar asta este o alta poveste pe care nu intentionez s­o derulez aici.

 

Sa mai adaug ca patru mii de ani i.e.n. peninsula Balcanica era legata de Asia Mica printr­o limba de pamant cunoscuta de poporul carpato­dunarean, care o strabatea ducandu­si cultura si civilizatia prin ea pana la Tigru si Eufrat. Prin scufundarea ei in Marea Mediterana vor apare o noua mare ­ Egee si o puzderie de mici insule. Multe din aceste insulite poarta urmele vechii civilizatii pelasgice, carpato­dunarene, "uimind" si azi "savantii" care nu pot intelege cum o insulita cum ar fi Creta sau Sardinia pot avea pe ele civilizatii "izolate" foarte avansate!

 

Dar sa revenim la ei, carpato­dunarenii. Marile civilizatii ale lumii au aparut si s­au dezvoltat la gurile de varsare ale unor mari fluvii (Gange, Nil, Tigru, Eufrat). In Europa exista un singur mare asemenea fluviu si anume Dunarea, a carei gura de varsare (delta) se afla pe teritoriul tarii noastre.

 

Europa a fost acoperita de o calota de gheata cu exceptia sudului ei, in speta zona carpato­dunareano­pontica. Aici, in aceasta zona neacoperita de calota glaciara, cu vegetatie abundenta, bogata in izvoare si sare, apare si se dezvolta o civilizatie, numita de unii "carpato­dunareana" iar de altii "ariana", ori mai tarziu pelasgica sau tracica, aceeasi cunoscuta astazi ca romanaà

 

Iar daca acum o suta de ani acei oameni de stiinta gaseau ca Indo­arienii (termen nejustificat) ar fi aparut undeva pe cursul mijlociu al Dunarii (P.P.Negulescu, Kretschmer­1896, Kiesling­1903, Dussand­1914), toti cercetatorii din diferite domenii (lingvistica, arheologie, astrologie) au ajuns la concluzia ca popoarele ariene isi au originea in zona mai sus mentionata.

 

Dar timpul trece iar stiinta avanseaza: la New York, la editura "Barnes & Noble" apare lucrarea:"THE ARYANS ­ THE HISTORY OF CIVILIZATION" scrisa de V.GORDON CHILDE si in care, la paginile 176­177 exista o nota privind leaganul si distributia arienilor, localizandu­i in spatiul Carpato­Dunarean­Nistru, nicidecum pe Sena, Rin sau Oder. Lumea se schimba odata cu stiinta, asadar, sa ne REDESCOPERIM ISTORIA, asa cum se pare ca a fost ea de fapt.

 

 

 

ORIGINEA ROMANILOR

 

In zona Carpato­Dunareana­Pontica si pana la Nistru a aparut in Europa primul nucleu uman: in aceea perioada a Erei Glaciare numai aceasta zona, protejata de arcul muntilor Carpati si neacoperita de gheata, a putut genera OMUL EREI GLACIARE, om care se ocupa in exclusivitate cu vanatul asa cum ne spune Nicolaie Miulescu in "Dacia Tara Zeilor". Odata cu imbunatatirea conditiilor climaterice ­incalzirea vremii si retragerea ghetarilor ­ apare o explozie a florei si faunei in aceasta regiune, fiind astfel propice inmultirii populatiei. Vanatul, pestele si fructele care se gaseau din belsug le asigura o viata relativ usoara; nici focul nu le era un secret. Apare limba ca mijloc de comunicare ­ oglinda a nivelului spiritual la care ajunge o societate in procesul dezvoltarii ei. Carpato­Dunarenii vanau si animale mici, dar in special animale mari, la aceste vanatori participand toti membrii familiei ­ mamutii, zimbrii, ursii nu erau usor de vanatà In cautarea vanatului, acestia si­au inceput migrarea mai intai spre vest ­in sudul Europei­ ca, mai apoi, sa continue inaintarea pe masura retragerii ghtarilor catre nord. Acest lucru explica si bogatia termenilor sinonimi din limbile europene.

 

Acesti paleo­europeni, Carpato­Dunarenii, incep sa se ridice pe teptele spiritualitatii in aria lor de origine ­ sa nu fim surprinsi daca descoperiri viitoare ne vor situa in prim­planul civilizatiilor europene. Incalzirea climei a favorizat insa si faramitarea Carpato­Dunarenilor care, pornind dupa hrana odata cu retragerea paturii glaciare, se departeaza din ce in ce mai mult, ajungand sa formeze centre de civilizatie de sine statatoare. Cu incalzirea treptata a vremii, si varfurile inzapezite ale muntilor isi vor schimba culoarea in verde ­ cine ar putea oare spune cate milenii au trecut pana cand dealurile s­au acoperit cu paduri?! Oamenii pesterilor sunt si ei prinsi de schimbarile fantastice ale naturii, incep sa domesticeasca animale, se ocupa cu agricultura, devin sedentari.

 

Ramura migratoare nordica a Carpato­Dunarenilor desprinsa in faza timpurie a formarii acestora, se va imparti la randul ei in doua brate: unul german si altul slav, fiecare cu caracteristicile ei distincte, dar si multe comune. Ramura sud­vestica europeana continua sa aiba relatii stranse cu Carpato­Dunarenii si vor avea mult mai multe lucruri in comun, in special LIMBA.

 

Spiritualitatea Carpato­Dunarenilor atinge apogeul dezvoltarii prin realizarea a ceea ce ei puteau VEDEA si intelege: VEDEAU zei si noi reguli de viata ­ iar cine le vedea cu adevarat, cine le intelegea si practica, era socotit a se fi nascut de doua ori ­ aparuse "SPIRITUALITATEA VEDICA". Aici, pe cursul inferior al Dunarii, se naste spiritualitatea a ceea ce a dominat si inca mai domina lumea: de aici isi trage radacinile cultura "VEDE" din care se vor inspira caldeenii si egiptenii iar mai tirziu iudaismului si crestinismul.

 

Aici va apare societatea PASTORALA: Carpato­Dunarenii se vor deplasa de aceasta data cu cirezile lor inspre rasaritul Europei si Asia, din ce in ce mai departe de CASA, cautand pasuni bogate pentru cirezi, campuri cu fan, izvoare ... cautand sa se intoarca insa in fiecare an ACASA. Dar drumurile deveneau din ce in ce mai lungi, acumulau cantitati mari de bogatii alimentare, pe care "vecinii" mai putin harnici si le doreau fara munca ­ astfel a aparut prima clasa a luptatorilor care pazeau CASA si care mai tarziu vor deveni aparatorii tarii: KSHA­ATRI­YA.

 

Pentru cei care plecau primavara, pentru a se intoarce acasa toamna, spatiul carpatic a inceput sa aiba un caracter sacru ­ asstfel au aparut serbarile (sarbatorile). Ei se intorceau acasa, la marea zeita DANU, mama ploilor si a pajistilor bogate, de unde vine si numele fluviului Dunarea ­ DANUBIU. Traditiile si denumirile locale vor fi luate cu ei de acesti carpato­dunareni­istrieni, arieni­pelasgi (ori cum vreti sa­i numiti) si purtate peste tot, reprezentand caracteristica lor principala.

 

Nicolae Miulescu in lucrarea "Dacia­Tara Zeilor" face un calcul foarte simplu: considerand distanta parcursa zilnic in timpul pasunatului de aproximativ 15 km., pentru a se putea intoarce iarna acasa, pastorii puteau ajunge usor pana la nord de Muntii Caucaz. O dovada a expansiunii estice si a stabilizarii lor in perimetrul caucazian se regaseste si in binecunoscutul "DRUM AL ZEILOR", marcat cu pietre uriase fixe si mentionat de KAUSHI­TAKI in UPANISADA ce­i poarta numele (Cartea I, 3).

 

Despre acest drum al zeilor, cunoscut in antichitate ca fiind misterios, poetul PINDAR in "ISTHIA" v. 20 spunea: "à Nici daca vei calatori pe mare sau pe uscat nu vei afla calea cea demna de admiratie care duce la locul principal al 'hiperboreilor'à"­ cum ne denumea el.

 

Dupa Pindar, la nord de Dunare si Marea Neagra exista, inca dinaintea timpurilor sale, o cale monumentala si totodata miraculoasa prin multimea si marimea colosala a stalpilor sai interiori care, spunea el, erau inalti de peste 100 de piciore (peste 30 de metri).

 

Herodot vorbeste despre acesti stalpi ca despre "columnele lui SESOSTRIS" (OSIRIS) ­ care existau si in timpurile sale in tinuturile Scitiei.

 

Poetul Ovidiu in cartea a treia a FASTELOR sale aminteste de caile triumfale ale lui Bach sau Liber Pater prin Scitia.

 

In cantecele eroice populare ale romanilor mai gasim si azi amintiri despre "Bacul Viteazul", "Bacul Haiducul" ­ care instituise un serviciu de straji pe drumul cel lung dintre ODRIU si DIU:

 

"Imparatul imparat

Ca el mare, mi­a aflat

De numele Bacului,

Bacului haiducului,

Bacului viteazului,

Ce­a pus streaja drumului,

Din dealul Odriului,

Pana­n preajma Diului."

Teodorescu, Poezii populare, pag. 605.

 

Herodot, in descrierea Scitiei, face referire la un tinut in nordul Marii Negre pe care scitii, pe limba lor, il numeau EXAMPAEOS, cuvant ce in traducere din greaca inseamna CAILE SACRE. Aceste locuri numite EXAMPEE erau, dupa Herodot, situate la o departare de patru zile de navigare in sus pe raul Hypanis (Bug); aceasta cale sfanta se afla asadar aproape pe aceeasi paralela cu Chisinaul de azi, avand directia de la apus la rasarit. Despre originea si destinatia acestei cai sfinte a scitilor, Herodot insa nu ne mai spune nimic, afirma cel mai mare cunoscator al preistoriei romanilor, N. Desusianu.

 

Sirul cel lung de lespezi enorme (implantate in pamant) ce se intindea din Basarabia spre Crimeea si Don, de la Prut la marea de Azov, reprezenta una din MINUNILE LUMII PREISTORICE, reprezenta calea sfanta a carpato­dunarenilor din Europa in Asia, reprezenta si reprezinta ISTORIA NOASTRA ­ neglijata, uitata, parasita si politic inconfortabila pentru "vecinii nostri".

 

Apa Bacului pe langa care trecea pana in secolul al XVIII­lea aceasta faimoasa linie de monumente monolitice, se varsa in vechiul Tyros (NISTRU), in apropierea satului romanesc Gura­Bacului. Spre nord, la mica distanta de acest punct se afla si astazi doua sate: unul pe malul drept si altul pe cel stang al Nistrului, purtand amandoua acelasi nume: "SPEIA". Din punct de vedere filologic, SPEIA este identic cu termenul scit EXAMPE­OS, unde ultima silaba a fost probabil vulgarizata ori grecizataà Incepem astfel sa gasim "caile sacre" ale arienilor, carpato­dunarenilor.

 

Iar daca azi englezii se mandresc cu "misterioasele" lor pietre de la SALISBURY ori STONEHENGE, sau francezii cu CARNAC, noi romaniià nici nu le mai pomenim in cartile noastre de istorie iar istoricii nostri par nu ca le-au uitat, dar nici macar n­au auzit de ele!

 

Citeam de curand "Lost Civilizations ­ Early Europe: Mysteries in stone", Time­Life Books, si nu puteam intelege de ce Pindar, Herodot, Ovidiu vorbeau despre acest drum al megalitilor cu respect iar cei de mai sus nici nu­l amintesc!!! Tarile din jurul nostru se mandrsc cu cate o bucatica de dinte sau de os ­ si isi scriu istorii frumoase ... Noi avem de milenii drumuri construite in piatra sià nici nu ne pasa!

 

In antichitatea preistorica columnele de piatra bruta au avut probabil si o utilitate publica, indicand calatorilor directiile drumurilor prin tinuturile pastorale acolo unde nu erau semne de orientare. Dar sa ridici lespezi, bolovani, stanci de circa 30 metri inaltime si sa marchezi cu ele asa o mare distanta ­ pare o munca ciclopica chiar si pentru un modern al vremurilor noastre. Cine au fost EI, STRABUNII NOSTRI, si cum de au fost capabili de o astfel de lucrare ?!! Explicatii, in prezent, nu exista... ori nu vrem sa le auzim.

 

Sa nu uitam ca in traditiile preistorice ale poporului roman exista o brazda uriasa care taie campiile Romaniei si ale Ucrainei de azi, pana la Don, de la apus la rasarit ­ "Brazda lui NOVAC". Dupa alte traditii, aceasta brazda este atribuita lui LER IMPARAT (Liber­Pater), figura razboinica ce cutreiera lumea, erou jefuitor ­ persoana cu caracter negativ si detestat in descantecele noastre populare:

 

"Iar voi, Strigoaie,

Voi Moroaie,

Va duceti

La Ler Imparat,

La al vostru palat,

Acolo sa mergeti,

Acolo sa sedeti,

Acolo sa pieritià"

Marion, Descantece ­ p. 134

 

De mentionat ca "Ler Imparatul" nu trebuie confundat cu "Ler Domnul" ­ fiul hiperboreanului Apollo ­ din colindele noastre pre crestine, transformat la crestinizare in fiul Maicei Sfinte.

 

Dar sa revenim din preistorie la anul 1716 cand invatatul Domn al Moldovei Dimitrie Cantemir scria: "ànu departe de Chisinau, orasel langa raul Bacul, se vad o serie de lespezi foarte mari dispuse in linie dreapta, in asa fel ca si cum ar fi fost asezate acolo prin activitatea omului. Insa ceea ce ne impiedica a crede aceasta este, pe de­o parte marimea lespezilor, iar pe de alta parte, distanta pe care se intind: trec peste Nistru pana in Crimeea. In limba poporului acest sir de pietroaie poarta numele de CHEILE BACULUI; taranii, in simplitatea lor spun ca aceasta constructie a fost facuta de zmei care se conjurasera sa inchida cursul raului Bacul." (Cantemirii ­ "Descriptio Moldaviae", ed.1872). Pastorii carpato­dunareni, dupa o lunga sedere in zona Caucazului, isi vor continua drumul lor spre est.

 

 

 

 

CITITORII DESPRE PAGINA "THE REAL ROMANIAN HISTORY" DE PE INTERNET

 

Domnule Dr. Savescu,

 

Numele meu este Romeo Dumitrescu si sunt nascut in Drobeta Turnu Severin si in copilarie adesea m­am jucat la piciorul acelui pod...

 

Studiile le­am facut in Timisoara(calculatoare) si situatia muribunda a cercetarii in Romania m­a facut sa ajung la Basel (Elvetia) unde mi­am inceput studiile de doctorat in urma cu 3 luni...

 

Din pura intimplare am ajuns, navigind pe Internet, la paginile istoriei dumneavoastra publicata prin intermediul ziarului Zum.

 

Am citit­o cu extrem de mare curiozitate si pot spune, in ciuda "chezasiei care nu exista", ca pentru prima oara in viata m­am simtit cu adevarat mindru ca sunt ROMAN.

 

In toti acesti ani mi se parea ca a fi roman in Europa este cel mai umilitor lucru si modul in care suntem tratati si priviti (in special nevoia de viza pentru a calatori...) dovedea acest lucru.

 

Azi am fost mindru ca sunt roman si VA MULTUMESC DIN TOATA INIMA pentru ca mi­ati redat acest sentiment prin lucrarea dvs.

 

Eu nu am apucat sa citesc decit incepind de la Burebista si din text am dedus ca ar mai fi fost ceva inainte. Cum mi­ar face placere sa citesc si despre Europa Preistorica v­as intreba cum as putea intra in posesia acelor fisiere daca este posibil...

 

Cu stima,

ing. Romeo Dumitrescu

 

***

 

Este uimitor, uimitor!!!

 

Sunt coplesit de revelatiile cuprinse in paginile scrise de Dvs. Cred sincer in interpretarile pe care le gasiti si ma arat consternat de "negura" in care ne­au bagat si ne­au ajutat altii sa ramanem pentru atat amar de vreme. Va multumesc si va doresc numai bine! Sorin Adrian Uta