HOME
Sarmisegetusa2000

Paul Lazăr Tonciulescu

DOUĂSPREZECE  MILENII  DACOROMÂNEŞTI

Se mai discută şi azi - în contradictoriu - despre originea şi civilizaţia poporului dacoromân. Dar, nu trebuie să omitem faptul că suntem înconjuraţi numai de state purtând numele unor populaţii alogene, care s-au aşezat pe pământurile noastre străbune şi au desnaţionalizat pe fraţii noştri din nord, vest, sud şi est pe care i-au găsit acolo atunci când au venit din diferite pustiuri, fraţi care şi-au pierdut astfel originea dacoromână. Dar, alături de cei desnaţionalizaţi se mai găsesc şi azi - pe meleagurile strămoşeşti - încă 12.000.000 dacoromâni, care şi-au menţinut originea lor dacoromână, precum şi limba lor strămoşească. La aceste realităţi mai trebuie să adăugăm încă una: aceea că foarte mulţi fraţi de-ai noştri se găsesc în număr foarte mare şi în alte 27 ţări ale lumii.

Originea autohtonă pură a dacoromânilor menţionaţi, contestată de unii alogeni, este explicabilă mai ales prin vechimea lor pe aceleaşi pământuri, dar şi prin studierea evoluţiei geologice a teritoriului în care s-au născut şi au trăit de aproape 2 milioane de ani.

Să nu uităm că omul fosilă de la Neanderthal are o vechime de circa 100.000 ani, iar cel de la Cro-Magnon doar circa 35.000 ani, în timp ce fratele nostru oltean de la Bugiuleşti, Comuna Tetoiu-jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăunceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani, descoperit de savantul Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Explicaţia acestei mari diferenţe de vârstă constă în faptul că oamenii din vestul Europei, de tip dolicocefal, au dispărut datorită unor cataclisme mai puţin elucidate (probabil: căderea pe pământ a resturilor provenite din descompunerea în atmosfera terestră a primei luni, care a fost şi primul satelit al pământului, luna fiind atrasă permanent de către pământ, astfel cum se repetă acelaşi fenomen şi azi cu luna existentă). Oamenii din răsăritul Europei au fost brahicefali, aşa cum sunt şi azi. De aici rezultă că occidentul a fost ocupat prin roire de către brahicefali, adică de oamenii din est, adică de o parte a strămoşilor noştri din spaţiul carpatic-dunărean-pontic. Numai aşa se explică existenţa în antichitate, în vestul Europei, a unor triburi cu nume dacoromâneşti, precum şi folosirea - la multe popoare din vestul Europei - a unui număr foarte mare de cuvinte dacoromâneşti şi chiar a unor elemente gramaticale comune numai cu limba dacoromână.

Printre triburile menţionate anterior, putem cita:

A) În Hispania / Spania: Ablaidaci, Albocenses, Ambirodaci, Argeli, Arevaci, Arronidaci, Aurienses/Orienses, Banienses, Barbarii, Berones (v. localitatea Beroe din Dobrogea), Bibali, Bursaonenses, Calnecii, Calnici (v. localitatea Câlnic din jud. Alba, jud. Caraş-Severin şi jud. Gorj), Comanesciqi (v. localitatea Comăneşti - jud. Arad, Bacău, Botoşani, Galaţi, Gorj, Harghita, Mehedinţi, Olt şi Suceava; v. şi antroponimele Comăneciu, Comănici, Comăniciu), Corovesci (v. localitatea Corobeşti - jud. Argeş şi Gorj), Cosetani (v. localitatea Coseşti - jud. Hunedoara),  Couneidoqi (v. Dochia), Daci, Dagae (v. dagae - numele dacilor orientali, menţionaţi pe Tabula Peutingeriana; v. Dăgâţa - localitate în jud. Iaşi), Dagenses, Datii (v. Dateş - localitate în jud. Mureş), Deciani (v. Decea - localitate în jud. Alba), Decii, Ergavicenses (v. Ergeviţa - localitate în jud. Mehedinţi), Gruii (v. localitatea Gruiu - jud. Argeş, Ilfov, Olt, Vâlcea; v. localitatea Grui - jud. Gorj, Mureş; v. localitatea Gruiu Lung - jud. Hunedoara etc.), Haraugate, Ilergetai/Ilegetes (v. geţi - numele mai multor triburi dacice din estul Europei şi vestul Asiei), Indigetes/Sindigetes (v. şi Singidava - localitate în Dacia antică, reşedinţă a tribului dac numit singi), Letani (v. Letea - localitatea în jud. Bacău şi Tulcea), Lacetani, Longeidoci (v. antroponimele dacoromâneşti Docea şi Dociea), Lunarii (v. Luna - localitate în jud. Cluj şi Satu Mare), Misgetes/Mysogetae (v. geţi), Ossigi (v. Osica - localitate în jud. Olt), Pelendones (v. Pelendava - localitate în Dacia antică), Sacani/Saci (v. Sacidava - localitate în Dacia antică), Terraconenses (v. Tarcău - localitate în jud. Neamţ; v. Tarcea - localitate în jud. Bihor), Turdetani (v. Turda - localitate în jud. Cluj şi Tulcea; v. Turdaş - localitate în jud. Alba şi Hunedoara), Turduli, Vaccaei, Virvesci, Vloqi (v. vlachi).

B) În Gallia de sud: Ambarii, Boxsani (v. boxă "cărbunărie"; v. localitatea Bocşa jud. - Caraş-Severin, Hunedoara, Sălaj, Vâlcea; v. Bocşitura - localitate în jud. Alba; v. localitatea Bocşiţa - jud. Sălaj; v. localitatea Bogsig - jud. Arad), Cocosates (v. cocoşat "cu cocoaşe"; v. Cocoşari - localitate în jud. Vrancea), Daciates (v. daci; v. Decea - localitate în jud. Alba), Dati, Decieni (v. Decea), Longeidoci etc.

La aceste denumiri de triburi mai putem adăuga şi unele antroponime:

A) Hispania: Davus "dacul", Daticus "dacul", Decianus, Decius etc.

Ca localităţi, putem cita - în principal:

A) Hispania: Argenteola, Arsa, Arsi, Balsa, Bania, Baniana, Barca, Batora, Blanda, Burum, Calnici, Cauca/Coca (v. Caucaland - regiune în zona Munţilor Buzău), Caunus, Ceresus, Ceret, Comenesciqi, Coronici, Dacia/Decium, Deciana, Deva (care există şi azi în Ţara Bascilor din Spania), Ergavica, Ieso, Lancia, Murgi, Plumbaria, Plumbarii, Rhoda, Saceli (v. Săcele - zonă de lângă Braşov), Tuati, Turbula, Ulcia, Urson, Vacca, Vama, Vesperies etc.

B) Gallia Meridională: Alba, Boxani, Piscenae, Raurica, Rhoda, Ursulae, Vadem Sabaticum, Vesuna.

Mai întâlnim şi nume de fluvii:

A) În Hispania: Alba, Florius, Pisoraca, Vacca.

B) În Gallia Meridională: Arauris, Argenteus Amnis, Druentia, Oltis, Varus.

În sfârşit, ca oronime au existat:

A): În Hispania: Argenteus Mons, Cuncus promontorium, Lunarium promontorium.

B) În Gallia Meridională: Albia, Gaura, Mancelus, Matrona, Stara (v. Stara Planina şi Stara Zagora - vechi localităţi din Bulgaria de azi), Vesulus etc.

În antichitate, geţii (nume dat de greci dacilor) au mai fost semnalaţi ca tyrageţi  (între Nistru şi Nipru), tisageţi (între Nipru şi Munţii Urali) şi massageţi (între Munţii Urali şi China; v. şi Horog - capitala regiunii autonome Pamir din Tadjighistanul de azi, regiune în care se folosesc şi acum covoare olteneşti). La massageţi au existat nume ca Spargapises, fiul reginei Tomyris, poeţi-scriitori ca Rudachi şi Avicena, Mirxas (v. Mircea) - general din armata bizantină a lui Belizarios.

Tot din spaţiul dacic au mai plecat:

- Vorbitorii de "scriere sfântă / sanscrita / sainte écriture" - plecaţi spre Valea Indusului.

- Sumerienii, în mileniul V î.e.n. - de la Tărtăria-pe-Mureş spre Irakul de azi (fosta Mesopotamia < anticul Sumer).

- Etruscii, în mileniul IV î.e.n., din Munţii Apuseni spre Italia.

- Dardanii, conduşi de Dardanus, în mileniul III î.e.n. - plecaţi în Italia din Dardania, provincie a Daciei la sud de Moesia şi mărginaşe cu strâmtoarea Dardanele, recunoscută ca fiind o dioceză / provincie a Daciei sub împăratul bizantin Constantin.

- Aheii, în mileniul III î.e.n., plecaţi din nordul Dunării spre Grecia de azi (v. aheianul vovo "dava", nume păstrat şi azi în denumirea multor localităţi din Bulgaria şi Serbia, precum şi sub forma ova în România; v. Târnovo, Starcevo, Dimovo, Karamanovo, Ostrovo, Popovo, Antonovo, Gabrovo, Karlovo, Brezovo, Topolovo, Ezerovo, Izvorovo, Batovo, Bernovo, Gramatikovo, Antimovo, Alexandrovo, Ştefanovo, Tetovo, Dakovo, Gerovo, Prahovo; în România: Argova, Bârnova, Craiova, Korbova, Cacova, Cladova, Hârşova, Hinova, Orşova, Prahova, Rasova, Râtcova, Sadova, Teregova etc., etc.

- Bascii - în mileniul III î.e.n.; conform studiilor hematologice efectuate de Prof. Souchard, se confirmă plecarea lor de la Dunărea de jos, astfel cum se menţionează şi în tradiţiile lor. Ei sunt urmaşii pelasgilor, populaţie străveche menţionată de scriitorii antici la sud de Munţii Carpaţi şi în Peninsula Balcanică. Ca o confirmare, în Ţara Bascilor din Spania a fost descoperită cetatea pelască UXAMA, iar numele vechi al Spaniei / Portugalia a fost IBERIA, nume ce se regăseşte în IVIRIA, vechiul nume al Gruziei / Georgiei din nordul Munţilor Caucaz, bascii fiind rude bune şi cu gruzinii / georgienii.

- Latinii, conduşi de Latinus - plecaţi în jurul anului 1300 î.e.n.

- Dardanii lui Aeneas, regele Troiei, după războiul troian din anii 1272-1270 î.e.n. (v. nivelul VII b 2 de la Troia, care este de origine moldovenească).

- Dorienii, veniţi din nordul Dunării la începutul mileniului II î.e.n., au împins pe ahei spre Asia Mică, dând naştere la Războiul troian.

- Triburile din Elveţia, care şi azi vorbesc dialecte conţinând foarte multe cuvinte dacoromâneşti, dialecte numite: grizon, ladin, romanş/romand, surmiran, sursilvan,  sutsilvan, retoroman (v. mumă "mamă", io, ieu "eu" etc.).

- Occitanii din sudul Franţei, care vorbesc o limbă foarte apropiată de limba dacoromână, în număr de circa 16.000.000 (v. cloca, el e greu, el e gelos, io aug "eu aud" etc.).

- Panonnii din Panonia (azi Ungaria), unde s-a descoperit în anul 1976 o cetate dacică în Buda, dealul din stânga Dunării care face parte din Budapesta (v. georgianul Buda "davă" şi cele 73 (în trecut) de Buda şi Budeşti - localităţi din România).

- Geţii din Polonia de azi, unde s-a descoperit Getidava, cetate situată pe Vistula mijlocie.

- Lituanii şi letonii, care au cuvinte dacoromâneşti în limbajul lor, având tipul somatic al dacoromânilor actuali (v. lituanul daina "doină", existent în cântecele maramureşene sub forma refrenului doină-daina; v. şi multe cuvinte sanscrite în lituană).

- Vechii locuitori ai Germaniei, care vorbeau o limbă latină (conform lui Suetonius, scriitor din timpul împăratului roman Augustus; v. şi latinul germanus "frate bun de mamă şi de tată", nume dat de romani vechilor locuitori ai Germaniei).

Plecarea strămoşilor romanilor şi a bascilor etc. din spaţiul dunărean-balcanic se reflectă foarte concret în următoarele constatări:

- limba dacoromână conservă cuvinte din latina arhaică, inexistente în latina clasică din perioada când o treime din Dacia a intrat sub stăpânire romană;

- limba dacoromână are mai multe cuvinte de origine latină decât limba italiană;

- limba dacoromână are 211 etimoame de origine latină clasică şi 270 etimoame comune cu limba bască, unde este şi ba ca întăritor (pozitiv şi negativ);

- în 1975, Arpadus Dobo a publicat la Budapesta o inscripţie descoperită la Szöny (nordul Ungariei), anticul Brigettio, pe sarcofagul confecţionat de Marcus Ulpius Celerinus, subofiţer în legiunea I Adiutrix, trimisă în timpul împăratului roman Aurelius Antonius Caracalla (198-217) împotriva dacilor liberi din nordul Pannoniei. Sarcofagul a fost confecţionat pentru acest subofiţer şi fiul său. În această inscripţie, Marcus Ulpius Celerinus se intitulează interpres dacorum "interpretul dacilor". Este cert că în acele timpuri, chiar şi în nordul Pannoniei se vorbea limba dacă, deşi nu mai erau decât circa 70 de ani până la părăsirea Daciei de către Aurelian, după cei circa 170 de ani de stăpânire romană.

- Calendarul dacic de la Sarmizegetusa era mai precis decât cel roman şi permitea numărarea zilelor unui an cu ajutorul unor stâlpi aşezaţi în formă de cerc. În latina arhaică la cerc se spune amnus, care în latina clasică, prin asimilare, a devenit annus, cu semnificaţia evoluată de an (ca timp), pornit de la cercul de la Sarmizegetusa, care era echivalent cu an. În jud. Buzău se mai foloseşte şi azi cuvântul amnar, semnificând "stâlpul care susţine tinda caselor ţărăneşti".

Toate aceste mişcări de populaţii străvechi dacoromâne spre patriile lor actuale sunt explicabile prin fenomenele care s-au petrecut după glaciaţiunea IV Würm, încheiată prin anii 9800 î.e.n. Ne referim în special la potopul provocat de topirea gheţurilor de la Polul Nord şi a gheţarilor care acopereau întreg teritoriul situat la nord de paralela 460. Se ştie şi acum că întreaga Germanie este acoperită de morene aduse de gheţari din zona Peninsulei scandinave. Această topire a fost cauzată de încălzirea atmosferei terestre. Prin topirea gheţarilor şi a gheţurilor menţionate, toate ţinuturile de câmpie au fost inundate şi populaţiile existente pe ele au dispărut. Au rămas numai oamenii din munţi. Pregnantă în acest domeniu este legenda sumeriană în care ni se spune că, după potop, regele din Şurupak a luat conducerea neamurilor din munţi. Pe măsură ce temperatura a început să crească, oamenii au început să coboare din munţi, datorită şi creşterii numărului lor, şi s-au răspândit în zonele în care bălţile provocate de inundaţii au început să sece. Foarte semnificative sunt şi "descălecăturile" lui Dragoş Vodă în Moldova şi Negru Vodă în Ţara Românească, ambele venind din Ardeal / Cetatea Munţilor.

Existenţa strămoşilor dacoromânilor pe actualul teritoriu al României este confirmată şi de descoperirile arheologice efectuate până în prezent, cu atestări încă din paleoliticul inferior (circa 1.000.000 ani în urmă), în Bucureşti, valea Argeşului, pe Prut, jud. Cluj, jud. Alba, jud. Bihor, jud. Hunedoara, cu continuitate de existenţă până în zilele noastre.

Din perioada analizată, numită epipaleolitică (9800-6000 î.e.n.), putem cita descoperirile de la Ostrovul Corbului (sat, comuna Hinova-jud. Mehedinţi), Scaune-Ceahlău şi Bordosu-Bicaz-Chei - culmi înalte din Munţii Carpaţii Orientali, Insula Banului / Ostrovu Golu-jud. Mehedinţi, Peştera Hoţilor (Băile Herculane-jud. Caraş-Severin). Aceste decoperiri se continuă ca existenţă în perioada neolitică (6000-1900 î.e.n.), în epoca aramei, epoca bronzului şi epoca fierului până în zilele noastre, cu atestări din ce în ce mai numeroase, pe măsura creşterii populaţiei şi a roirii acesteia în spaţiul analizat, circa 150 localităţi.

Vechimea civilizaţiei dacoromânilor se mai poate constata şi prin marea varietate a cântecelor populare, inexistentă la nici un alt popor european. Aceeaşi varietate cu totul aparte se mai găseşte şi în ţesăturile populare (la costumele naţionale), ca şi în ţesăturile covoarelor, cu continuare până în Pamir, regiune autonomă din Tadjighistan (actuala denumire a teritoriului ocupat în antichitate de massageţi), constituind încă o dovadă a întinderii geţilor în antichitate.

În final, capacitatea şi vechimea dacoromânilor s-a mai manifestat şi prin marile capacităţi cu renume mondial, cum ar fi savantul Coandă, Aurel Vlaicu, Pierre Ronsard (Banul Mărăcine) şi mai puţin cunoscutul general american de origine română numit George Pomuţ, cel care a reuşit să tranzacţioneze cumpărarea peninsulei Alaska de către S.U.A. de la ruşi etc., etc.


| Balmus | Boroneant | Borsevici | Botezatu | Crisan | Damian | Deac | Gavril |
   |
Gorjan | Gheorghe | Mantu | Predoiu | Teleoaca | Ticleanu |
|
Toncilescu | Vartic | Vinereanu |
   |
Savescu |