HOME
Sarmisegetusa2000

Elena Ticleanu, Nicolae Ticleanu
Universitatea din Bucuresti

SPIRALA STRAVECHI SIMBOL CARPATO-DUNAREAN
 

Fără îndoilală ca dintre  semnele şi simbolurile născocite de  locuitorii străvechi ai meleagurilor carpato-dunărene, spirala a fost printre primele apărute şi totodată cel mai important simbol sacru, fapt ce i-a  asigurat o existenţă multimilenară. Chiar dacă în decursul celor peste 8 milenii de existenţă continuă dovedită  şi, anterior acestora, de alte 9 milenii de prezenţă presupusă, simbolistica spiralei a suferit  unele modificări, ea a rămas totuşi simbolul principal pentru zeitatea supremă. Evident, odată cu creştinismul, simbolul sacru desăvârşit devine  crucea Mântuitorului, iar spirala , prin sincretism, rămâne  simbolul călătoriei  spre lumea de dincolo, materializată la români prin lumânarea mortului şi, după N.Ghinoiu (1999), sinonimele acesteia: toiagul, statu,privighetaoarea sau lumina, toate denumiri pentru o lumânare specială înrulată plan-spiral menită să slujească  celui decedat în ritualul de terecere spre lumea de dincolo. Judecând după larga sa răspândire de astăzi, spirala este un simbol universal, prezent aproape în toate culturile, însă dacă ţinem seama de vechimea  milenară şi frecvenţa sa în sanctuarele şi pe obiectele de cult din spaţiul carpato-dunărean din neolitic, dar şi din  epocile bronzului şi fierului, devine evident că spirala a apărut aici şi reprezintă un simbol caracteristic acestui spaţiu. In decursul timpului spirala a foere spiralică, evident fără nici o utilitate practică, dar ţinând loc de scepotre şi  semnificând apariţia şefilor  religioşi şi poate chiar administrativi, deci un început de organizare teritorială.

Revitalizarea spiralei la începutul epocii bronzului ca simbol sacru s-a  făcut printr-un transfer de sacralitate relativ simplu, întrucât regenerarea era atribut atât al Marii Zeiţe, cât şi al  zeului Soare. Mai mult, se pare că cultul Marii Zeiţe, deşi secundar s-a păstrat prin sincretism până  aproape de zilele noastre.

Relaţia între Soare şi şarpe  la latitudinea  României nu era  greu de stabilit deoarece  in intervalul  dintre cele două  echinocţii, de primăvară şi de toamnă, când căldura solară are putere maximă, şerpii îşi petrtec partea supraterană a ciclului lor vital, jumătatea cealaltă fiind de hibernare subterană. De asemenea, este cunoscut faptul că şerpii, cu deosebire viperele încolăcite în spirală, preferă locurile  însorite.

 După Ghinoiu (1997)  calendarul popular  fixează cele două "zile ale şarpelui" de 17 martie, la Alexii şi de 14 septembrie, de Ziua Crucii. Existenţa în calendarul popular a zilelor şarpelui care marchează , prima revenirea lor pe  pământ, odată cu revitalizarea naturi ca urmare a creştrii timpului de menţinere a soarelui pe bolta celestă şi cea de a doua coborârea şerpilor sub pământ ca urmare a începerii scurtării zile şi implicit a venirii anotimpului rece, constituie dovada că  şarpele a simbolizat dintodeauna pe aceste meleaguri  regenerarea. Mai mult, pornind de la faptul că la latitudinea României  constelaţia Şarpelui apare pe cerul nocturn în luna martie şi dispare în septembrie, adică exact în intervalul când şerpii sunt prezenţi la suprafaţă  ne determină să considerăm că aceasta a fost botezată pe meleaguri carpato-dunărene.

In epoca bronzului  mijlociu, în cultura  Gârla Mare - Cârna, cu dezvoltare în Oltenia şi Banat, motivele spiralo-meandrice  recapătă gloria din trecut, poate chiar o şi depăşesc prin splendidele realizări în ceramica ornată  cu cele mai frumoase  desene spiralice ce pot fi admirate, printre multe altele, la muzeul "Porţilor de Fier" din municipiul Drobeta-Turnu Severin.Acum apar urne  de incinerare cu  motive spiralice şi aşa numitele "rochii clopot cu ornamente care, după C.Preda et al.,(1994) sunt aidoma celor ale "portului popular românesc din Banat indicând astfel o continuitate etnică multimilenară". Această concluzie este întărită şi  de existenţa  spiralelor de tip Gârla  Mare- Cârna  în cusăturile de pe cămăşile populare gorjeneşti  unde  apar asociate  uneori  şi cu meandrul.

Culturile bronzului mijlociu şi tîrziu, în special cultura Sighişoara- Wietenberg din Transilvania, dar şi culturile Tei, din Muntenioa şi  Otomani, din Banat  şi parte din Transilvania  au utilizat din plin motivele  spiralo-meandrice. Marea diversitate  şi perfecţiunea realizării motivelor spiralo-meandrice de pe vasele ceramice, podoabele, bijuteriile şi armele  purtătorilor   culturii Sighişoara i-au determinat pe  unii arhelogi să susţină provenienţa egeeană  a acestui nou reviriment al motivului spiralic. Fără a exclude importul unor vase greceşti  avem suficiente argumente să arătăm că revirimentul motivelor spiralo- meandrice este strict autohton, iar importurile sunt accidentale, motivele foolosite de egeeni având fără îndoială originea în spaţiul carpato-dunărean, adevărata patrie a spiralei.

In epoca fierului spirala este frecventă în cultura Basarabi din Oltenia şi mai puţin în cultura Babadag din Dobrogea. Mai târziu, cultura Ferigile  (400-300)  se caracterizează prin motive spiralice ireproşabil realizate, despre care Vl. Dumitrescu (1974) afirma: "adevăratele motive decorative care se înscriu pe linia aceleiaşi mari înclinaţii spre abstractul geometric şi spiralic, ca mai toată ornamentica ceramicii preistorice din România".    

Importanţa cultică a spiralei rezultă şi din frecventa ei utilizare ca simbol atropaic pus pe mânerele săbiilor, pe coifuri, scuturi topoare de război şi altele asemenea, simboluri prezente atât în epoca bronzului, cât şi mai târziu, în epoca fierului şi în primele secole ale erei creştine.

 In legătură cu caracterul atropaic al semnului spiralei reţinem menţiunea lui V. Pârvan (1926) "Pentru La Tene-ul dacic, animalul clasic de apărare împotriva 'deochiului'  şi a tuturor accidentelor demonice e şarpele; toate celelalte simbole de amulete vin numai în al doilea rând". De altfel, după opinia noastră, însăşi  stindardul dacic  reprezentat printr-un cap de lup pe un trup de şarpe, pare să fi  avut  şi un caracter atropaic.

 Tinând seama de patria de origine a spiralei şi meandrului  putem presupune o serie de relaţii intre popoarele din  aria carpato-dunăreană şi alte arii şi popoare antice. Astfel, simboluri spiralice identice celor din culturile Vădastra (5200-4900) şi Boian (5200- 4650) se întîlnesc  în monumentele megalitice din Europa Occidentală din intrevalul 4200- 2000, precum şi în insula Malta (3200-2200), peste tot motivele spiralice  fiind însoţite de motive geometrice romburi, triunghiuri şi cercuri pline, toate simboluri ale Marii Zeiţe. 

Este ciudat faptul că de megaliţii din  estul Europei nu  aminteşte nimeni, ori Dimitrie Cantemir  în "Descriptio Moldavie" pomeneste de existenţa unui aliniament de megaliţi pornind din Cheile Bâcului şi continuând spre est până  spre Crimeia. Interesant că exact spre vest de acest aliniament  se află muntele Ceahlău, unul dintre munţii sfinţi ai dacilor (v. Ţicleanu et al.,1999). Bazaţi pe similitudinea de simboluri existente in neoliticul din România, dar şi pe  fostul aliniament de menhire din estul  României, considerăm că atât civilizaţia megaliţilor din vestul Europei, cât şi cea din  Malta aveau legături  cu aria carpato-dunăreană. De altfel ideea nu este nouă, neolitizarea Europei vestice, in special a Franţei septentrionale era, după G.Mansuelii ( 1978) şi după mulţi alţii (v.G. Gheorghe,1992) pornită de la Dunărea de Jos. G.Rachet (1977)  afirma " Totuşi fenomenul de neolitizare a Europei sepentrionale şi occidentale se datoreşte ţăranilor dunăreni".

 Misterioşii hicşoşi, conducătorii Egiptului în timpul dinastiei a XIII-a (secolele XVII-XVI î.H.)  aveau unele sigilii  cu motive spiralice absolut identice cu cele pe care populaţiile est caspice provenite şi din massageţi le mai utilizează şi în zilele noastre  ca motive ornamentale pe covoare.  Menţionăm că  G. Rachet  (1997) presupune că  erau o mixtură de popoare, dar conduşi de nobili indo-europeni ceea ce pare mai apropae de adevăr.

 Spirala dublă în formă de S apare pe scuturile dacilor figuraţi pe columna Traiană, ceea ce arată că după  cel puţin 6000 de ani de prezenţă continuă pe meleaguri carpato-dunărene, la începutul erei creştine spirala încă mai era considerată sacră şi utilizată ca simbol atropaic. N.  Săvescu  (2000) atribuie acestui tip de spirală numele de "spirală pelasgă", denumire ce este mult mai îndreptăţită comparativ  cu cea de "spirală celtă ", sintagmă utilizată de H. Hubert  (1983), fără a ţine cont de faptul că atunci când se vorbeşte prima dată de celţi în centrul Europei, spirala avea deja  5000 de ani de utilizare continuă  în aria ei de geneză din  vestul  carpaţilor Meridionali, acolo unde  trăiau dacii, moştenitorii de drept ai spiralei. Faptul că celţii foloseau şi ei spirala cu scopuri atropaice  le trădează originea  carpatică de unde au plecat, probabil, în timpul epocii de tranziţie la epoca bronzului. In acest context se pot explica numeroasele apropieri dintre celţi şi daci puse pe seama influenţei celţilor, în special  interzicerea scrisului, construcţia cetăţilor pe creste montane şi multe altele. Desigur nu negăm influenţe ulterioare până la  războiele  regelui dac Burebista care i-a alungat definitiv pe celţi din centrul Europei.

 Alte popoare purtătoare de spirală dublă si de meandru  erau etruşcii şi romanii. Primii, apăruţi peste populaţiile pelasge  din Italia  erau purtători ai spiralei duble pe care o puneau adesea pe  vasele de incinerare. Originea etruscilor a rămas deocamdată obscură, dar dacă ţinem seama  de  afirmaţia lor (cf.Tacit) că vin din Lydia şi că sunt purtători ai spiralei este foarte posibil  ca originea lor iniţială să fi fost carpato-dunăreană, aşa cum era şi originea  vecinilor lor din nord, locuitorii ţărmului vestic al Asiei Minor, clăditorii  Troiei.  In acest sens nu este exclus ca  acestia să fi ajuns in Eturia  şi prin nordul penisulei Italice. In ceea ce îi priveşte pe romani  frecventa utilizare de către aceştia a meandrului, dar şi a spiralei  poate fi încă un serios argument privind originea comună cu carpato-dunărenii, dar este posibil ca aceste simboluri să le fi luat de la etrusci  antecesorii lor pe meleagurile italice.

 Urmărind evoluţia utilizării simbolurilor spiralo-meandrice în timp şi spaţiu se  desprind mai multe concluzii:

1- Patria de origine a  spiralei şi a meandrului  se circumscrie spaţiului carpato-dunărean, mai precis ariei de contact dintre provinciile istorice  Banat, Oltenia şi Transilvania, suprapusă geografic jumătăţii vestice a Carpaţilor Meridionali  si a subcarpaţilor şi munceilor ce par meterezele acestora  şi totodată a ariei  recunoscute de toţi cerectătorii ca fiind  "leagănul" dacilor,  in centrul căreia se afla  cel mai important centru religios şi administrativ al lor: Sarmisegetusa  Regia.

2-In aria de origine spirala şi meandrul n-au dispărut niciodată  timp de peste 8000 de ani dovediţi, ele fiind utilizate şi astăzi de către olteni, bănăţeni şi  mai ales de pădureni (locuitorii Munţilor Poiana Ruscă ) în motivele de pe covoare, haine de sărbătoare, încrustaţii în lemn, chiar dacă semnificaţia  sacră a fost  uitată, şi mai ales în lumânarea mortului, obicei practicat mai ales in Oltenia de Nord, unde apare fără îndoială ca  simbol atropaic.

3-In decursul celor peste 8000 de ani de existenţă sigură  suprafaţa de ocurenţă a spiralei  s-a lărgit, atingănd un maxim în timpul culturii Cucuteni şi ulterior în epocile bronzului mijlociu şi târziu şi  a fierului, fiind probabil maximă în timpul regatului lui Burebista.

4-Persistenţa  îndelungată  a simbolului meandro-spiralic dovedeşte, dacă mai era nevoie,                                continuitatea de locuire a  populaţilor carpato-dunărene, fapt favorizat incontestabil şi de relieful muntos, fiind ştiut că dacii se ţineau lipiţi de munţi  după celebrul "Dacii montibus inhaerent" a lui Annaeus L.Florus.  Această persistenţă îşi găseşte explicaţia  în scaralitatea simbolului  semnificând   în primul rând regenerarea  şi  energia vitală, atribute  aparţinînd atât  Marii Zeiţe, cât şi zeului Soare, devenit zeu suprem odată cu epoca bronzului.

5-Indelungata existenţă a spiralei mai dovedeşte şi formarea  timpurie pe teritoriul  carpato-dunărean a unui sistem religios bine închegat, fapt demonstrat şi de religiozitatea deosebită a dacilor  recunoscuţi pentru aceasta în întreaga lume antică (v.V.Pârvan,1926);

6-In fine, dar nu in ultimul rând, se dovedeşte că analiza simbolurilor sacre, in special a spiralei şi meandrului permite  găsirea unor noi argumente pentru originea comună a unor popoare antice cum sunt: pelasgii, dacii, tracii, grecii, hicsoşii, etruscii, celţii şi romanii.

In incheiere, dorim să relevăm câtă dreptate a avut istoricul  şi criticul de artă Gh.Oprescu  atunci când remarca " Românul face să aibă preferinţă pentru ornamentul geometric. El evită reprezentarea naturii chiar sub forma stilizată. Acest stil ne-ar veni de la daci, străbunii noştri, care îl deţin , la rândul lor, de la  predecesorii lor, oamenii pietrei cioplite şi ai bronzului.

Importanţa strămoşilor noştri în contextul paleoliticului şi neoliticului european a fost foarte bine exprimată de M.Eliade  când afirma "România n-a avut un ev mediu glorios, dar a avut o preistorie egală, dacă nu superioară, neamurilor  din fruntea Europei  şi creeatoare de cultură".

BIBLIOGRAFIE
Boroneanţ V. (1996) The art of epipaleolithic-mesolithic in the South-West of Romania. In: Beltran A.  et Vigliardi A. (eds.) Artt in the Palaeolithic and Mesolithic,XIII-th Intern.Congr.Prehist.and Protohistoric Sciences ,Froli.
Cantemir D. (1956) Descrierea Moldovei. Edit. De Stat pentru Lit. Artă,Bucuresti
Deshayes J. (1976)  Civilizaţiile vechiului orient, Edit.Meridiane,Bucureşt
Dumitrescu  Vl. (1974)  Arta preistorică in Romania.Edit.Meridiane,Bucuresti
Eliade M. (1992) Istoria credinţelor şi ideilor religioase. Edit.Universitas, Chişinău
Gheorghe G. (1992) Lingvistica, istoriadefilee de erori. Getica,1-2, Bucuresti
Ghinoiu I. (1999) Lumea de aici, lumea de dincolo. Edit. Fundaţiei Cult.Rom,Bucuresti
Ghinoiu I. (1997) Obiceiuri populare de peste an. Dictionar. Edit.Fundaţiei Cult.Rom.Bucuresti
Gimbutas M. (1997) Civilizaţia Marii Zeiţe şi sosirtea cavalerilor războinici.Edit.Lucretius. Bucuresti.
Haarmann H. (1986) Universal geschichte der Schrif, Ed.Campus.Frankfurt,New YorkHubert H. (1983) Celţii şi civilizaţia celtică. Edit. Stiinţ.Enciclopedică,Bucuresti
Lurker M. (1997) Divinităţi şi simboluri vechi egiptene. Dicţionar, Ed. Saeculum, Bucuresti.
Mansuelli G.A. (1978)  Civilizaţiile Europei vechi. Edit. Meridiane, Bucuresti
Mantu C.-M. (1998) The absolute  chronology of the romanian neolithic and aeneolithic-
Chalcolithic periods the state opf the research.,Iasi.
Păun S. (1996) Identităţi europene inedite Italua-Roamania in preistorie, etnos, arhitectură. Edit. Tehnică. Bucuresti
Petrescu-Dâmboviţa M., Daicoviciu H., Teodor D.Gh, Bârzu L., Preda Fl. (1995) Istoria României de la începuturi până în secoilul al VIII-lea.Edit.Did.Pedag.,Bucuresti
Pârvan  V. (1926)  Getica-o preistorie a Daciei. Edit. Acad.Române.
Platon N. (1988) Civilizaţia egeeană. Edit.Meridiane.Bucuresti.
Preda C. edit. (1994) Enciclopedia arheologiei şi istoriei vechi a Romaniei, vol.!-2,Edit. Enciclop. Bucuresti
Rachet  G. (1977) Universul arheologiei. Edit. Meridiane, Bucuresti.
Rachet  G. (1997) Dicţionarul  de civilizaţie egipteană. Larousse. Edit.Univ.Enciclopedic.
Roman P.I. (1976)   Cultura Coţofeni , Editr.Acad.RSR, Bucuresti
Ticleanu N. et Ticleanu E. (1999) Kogaiononul muntele sfânt al dacilor.Munţii Carpaţi,17. Bucuresti.
Vasilescu V.  (1998)  Simboluri patrimoniale- cultură şi civilizaţie carpatică. Edit. Nova.
Vulcănescu R. (1985) Mitologie  română, Edit.Acad.RSR, Bucuresti


| Balmus | Boroneant | Borsevici | Botezatu | Crisan | Damian | Deac | Gavril |
   |
Gorjan | Gheorghe | Mantu | Predoiu | Teleoaca | Ticleanu |
|
Toncilescu | Vartic | Vinereanu |
   |
Savescu |