1. Istoria Portilor de Fier
Viata pe teritoriul patriei noastre salasluieste din timpuri imemoriale. Vestigii arheologice si documente
istorice vin sa confirme aceasta realitate.Este uimitoare coincidenta aproape perfecta intre teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista si conturul
bazinului hidrografic al Dunarii, de la Viena si pana la varsarea in Marea Neagra.
Aceasta coincidenta confirma faptul ca bazinul hidrografic al Dunarii a fost leaganul de formare
si de supravietuire multimilenara a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho- roman.
Asa cum marile popoare ale lumii s-au format in bazinele hidrografice ale marilor fluvii si
poporul nostru s-a format in bazinul hidrografic al Dunarii.
Herodot (c 484-425 i.e.n.), referindu-se la incursiunile persilor in teritoriile getilor de la Dunare, spune:
Regele persilor "Darius (522-486 i.e.n.) fiul lui Hystaspe, in 514 i.e.n.", "inainte de a ajunge la Istru, birui mai intai pe geti, care se cred nemuritori" "Getii, insa, fiindca
s-au purtat nechibzuit, au fost indata inrobiti, macar ca ei sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci".
Istoricul grec Tucidide (460-396 i.e.n.) vorbeste despre: "getii
peste care dai daca treci muntii Haemus" (Balcanii de azi) in descrierea razboiului intre Sparta si Atena din anii 431-404 i.e.n.
Dar si vaile apelor Moravei locuite pe atunci de
daci si de iliri, isi au izvoarele in muntii Pindului de unde si vecinatatea cu grecii.
Imparatul roman Caius Iulius Caesar (102-44 i.e.n.), contemporan cu Burebista, in
"Comentarii privind razboiul galic" (De Bello Gallico) descriind padurea Hercinica din muntii Boemiei, precizeaza ca aceasta: "se prelungeste in linie dreapta, paralele cu Dunarea pana la
hotarele dacilor si anartilor (trib celtic asezat in nord-vestul Daciei lui Burebista).
Regatul dac al lui Burebista, situat pe ambele maluri ale Dunarii, avea granita de vest
spre muntii Boemiei si granita de sud pe creasta muntilor Haemus - Balcanii de astazi - unde se invecina cu Grecii.
Nu degeaba istoricul si etnograful grec Strabon din Amaseia
(63-19 i.e.n.) cu referire la geto-dacii din vremea lui Burebista spune:
"Lasand la o parte trecutul indepartat al getilor - intamplarile din vremea noastra sunt urmatoarele:
Ajungand in fruntea neamului sau, getul Burebista l-a inaltat atat de mult, incat, in cativa ani, a faurit un stat puternic incat, a ajuns sa fie temut si de romani."
Toate
teritoriile, de pe ambele maluri, si zonele adiacente ale acestora strabatute de fluviul Dunarea: Campia Panoniei, Transilvania, Transcarpatia, Defileul printre muntii Carpati si Balcani, Campia
romana de la nord, Moldova, Basarabia pana dincolo de Nistru, Bucovina, Campia moesica de la Sud si Dobrogea erau, la acea data, stapanite si locuite de daci si geti.
Poetul roman
Publius Vergilius Maro (70-19 i.e.n.) scrie "acolo unde curge Dunarea salasluiesc oameni neinfricati" pe care instoricul latin Sallustius din Amiternum (87-35 i.e.n.) ii caracterizeaza ca fiind
"un neam aprig".
Istoricul si etnograful grec Strabon precizeaza de asemenea ca dacii si getii erau o singura populatie unitara din punct de vedere etnic si lingvistic:
"Prin tara lor curge Marisos (Muresul - n.n.) care se varsa in Dunare Ei numeau Danubius partea superioara a fluviului, cea dinspre izvoare pana la cataracte (Portile de Fier -
n.n.)".
"Tinuturile de aici se afla, in cea mai mare parte, in stapanirea dacilor. Partea inferioara a fluviului, pana la Pont (Marea Neagra n.n.) de-a lungul careia traiesc
getii, ei o numesc Istru. Dacii au aceeasi limba ca si getii."
Iar in alta parte acelasi Strabon spune ca "Astfel elenii i-au socotit pe geti de neam tracic. Acesti geti locuiau
si pe un mal si pe celalalt al Istrului", precizand ca "getii vorbeau aceeasi limba cu tracii".
Poetul roman Publius Ovidius Naso (43 i.e.n.-17 e.n.), exilat de la Roma de
imparatul Augustus si care a trait printre geti pe malul apusean al Pontului Euxin (Marea Neagra) la Tomis, invatand graiul getilor a scris: "Am devenit aproape un poet get", "am scris o cartulie
in limba getica in care cuvintele au fost asezate dupa ritmul versurilor noastre" cartulie care s-a pierdut.
Dion Chrisostomos din Prusa, din Asia Mica (sec. I e.n.) in
"Discursuri" spunea despre geti ca erau "oameni intreprinzatori" care luptau "pentru patrie si libertate" si nu ca romanii "pentru stapanire si putere".
Sapaturile arheologice
facute sub auspiciile Academiei Romane in zona defileului Dunarii, cu ocazia deschiderii in 1964 a santierului "Portile de Fier", au scos la iveala vestigii de o importanta covarsitoare, care
atesta existenta vietii in aceasta zona din cele mai vechi timpuri.
Cercetatorul arheolog Vasile Boroneant, participant la primele sapaturi si apoi sef de santier pentru lucrarile
arheologice din zona, este astazi purtatorul de stindard al cercetarilor initiate de comunitatea internationala pentru punerea in valoare a vestigiilor descoperite pe o intindere de peste 180 km
din aval de Moldova Veche si pana la Ostrovul Mare cuprinzand practic intreaga lungime a celor doua lacuri de acumulare ale amenajarilor Portile de Fier I si II.
Arheologul
Profesor dr. Vasile Boroneant (n. 1930), membru al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, laureat al Academiei Romane, a lucrat pe santierul arheologic de la portile de Fier, impreuna cu
cercetatorul arheolog Mihai Davidescu (n. 1930), sub indrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopsor (1901-1968) membru corespondent al Academiei Romane, director al Centrului Academiei
Romane de la Craiova.
Extraordinarele descoperiri arheologice din zona au facut obiectul unor numeroase comunicari stiintifice, iar recent (intre 30 martie si 2 aprilie 2000) in
Anglia (Scotia), Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinta internationala "The Iron Gates in prehistory" (Preistoria Portilor de Fier) ca semn de pretuire acordat importantelor vestigii
scoase la lumina in defileul Dunarii intre Carpati si Balcani.
Intreg spatiul situat intre punctul de confluenta al Nerei cu Dunarea, din amonte si pana la insula Ostrovul Mare
din aval, a fost denumit "Complexul Cultural Schela Cladovei".
Cele mai vechi urme de viata din zona au fost datate cu 35.000 ani i.e.n., descoperite, dupa 1964, in pesterile
Chindiei si Livadita de la Coronini, localitate situata la 7 km in aval de Moldova Noua-.
Urmeaza vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, in Cazanele mari la 17 km
in amonte de Orsova, pe malul romanesc al Dunarii, datate cu 11.000 ani i.e.n., constand in unelte din Silex (cremene) din os si din corn de cerb, obiecte de arta, unele gravate cu motive
geometrice, gasite si in pesterile Climente I si Climente II si Veterani din perioada denumita "Clisurian", antemergatoare "Culturii Schela Cladovei".
Cu vechime de 7.600 ani
i.e.n. s-au gasit in zona Schela Cladovei, situata intre Portile de Fier si Turnu Severin, unelte din piatra, din corn de cerb si din os, schelete umane si animale precum si urme care atesta
preocuparea omului pentru initierea primelor forme de culturi agricole si de domesticire de animale.
Acelasi gen de vestigii arheologice, din aceeasi perioada istorica (7.600 ani
i.e.n.), au fost descoperite si pe malul drept al Dunarii in localitatea jugoslava Lepenschi Vir si Vlasac din dreptul localitatii Svinita de pe malul romanesc, situata la cca 55 km in amonte de
hidrocentrala de la Portile de Fier I, precum si in localitatea Haiducka Vodenica din aval de Dubova. Vestigiile au fost gasite pe prima terasa de langa fluviu, in relatie nemijlocita cu luciul
de apa al Dunarii, ca si Schela Cladovei.
Pe intreaga lungime a defileului Dunarii, de la intrare si pana la Ostrovul Mare, s-au descoperit vestigii datand din perioada 7.600 -
6.500 i.e.n. de acelasi gen cu cele gasite la Schela Cladovei.
Vestigii de aceeasi vechime s-au descoperit si in insula Ada-Kaleh, situata intre Portile de Fier si Orsova.
Cetatea, construita de austrieri intre 1670-1700, a fost stramutata in aval de hidrocentrala, pe insula Simian, inainte de inundare.
La Hinova, in 1976, a fost descoperit
"Tezaurul de aur" datand din sec. XIII i.e.n.
La Schela Cladovei s-au descoperit si una dintre cele mai vechi asezari dacice de pe Dunare din sec. IV i.e.n., cu vestigii ceramice
specifice: ceasca dacica.
Prin Clisura Dunarii au trecut la inceputul secolului II e.n. trupele romane spre inima Daciei, pe drumul taiat in stanca pe malul drept, atestat de
"Tabula Traiana", calcand prin localitatile locuite de daci inca din stravechime.
Apoi, traversand Dunarea pe podul lui Apolodor din Damasc (c. 60-125 e.n.) si-au taiat drum in
stanca si pe malul stang, spre amonte pana la punctul de varsare a Nerei in Dunare.
Dio Cassius Coceianus (c 155-c. 236 e.n.) istoric si om politic grec, scrie despre podul lui
Apolodor din Damasc:
"Minunate sunt si celelalte constructii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate".
Vestigii ale podului lui Apolodor din Damasc se
mai vad si astazi, pe ambele maluri ale Dunarii la Turnu Severin pe malul romanesc si in localitatea Cladova de pe malul iugoslav.
Atunci romanii au intemeiat, pentru garantia
militara a circulatiei pe pod, castrul "Pontes" pe malul iugoslav si castrul "Drobeta" pe malul romanesc. S-a descoperit ca romanii au construit castrul "Drobeta" peste vestigiile unei asezari
dacice datate din vremea lui Burebista.
Se pare ca Romanii au facut eforturi extraordinare intre 102-105 e.n. pentru a-si croi o a doua cale de patrundere spre inima Daciei, alta
decat cea cunoscuta dinspre apus pe valea Muresului.
Atat canalul Sip pentru navigatie cat si drumul de traversare prin defileul Dunarii precum si efortul de realizare, in timp
record, a podului lui Apolodor din Damasc, dovedesc o precipitare aparte a Romanilor pentru cucerirea Daciei
Probabil ca Traian auzise de imensele bogatii ale regatului Daciei,
reprezentate de tezaurul care ulteior a fost evaluat la 1.640 to aur si 3.310 to argint.
Aceasta l-a determinat pe Traian sa nu precupeteasca niciun efort in a-si croi cat mai
repede caile de comunicatie necesare deschiderii unui al doilea front de lupta in sudul tarii cu care sa-l surprinda pe Decebal dintr-o directie din care acesta se considera ocrotit si aparat de
obstacolele naturale la care Romanii lucrau cu atata sarg sa le inlature.
Sesizand pericolul, Decebal a apelat la aliatii sai dinspre Asia. Fara succes. (Carol Troia, sec. XIX.)
Cu toata expansiunea Imperiului Roman din sec. II e.n., care a cuprins din Dacia doar o treime din teritoriul actual al Romaniei, istoricii vremii au considerat Dunarea granita
intre Imperiul Roman si Dacia. Astfel, eruditul si geograful antic Ptolemeu (90-168 e.n.), contemporan cu inceputul stapanirii romane in Dacia, precizeaza ca: "Dacia se margineste la miaza-noapte
cu acea parte a Sarmatiei europene, care se intinde de la muntele Carpatos pana la cotitura pomenita a fluviului Tyras (Nistru - n.n.), la apus cu iazizii metanasti, pe langa raul Tibiscos (Tisa
- n.n.), iar la miaza-zi, cu acea parte a fluviului Dunarea care merge de la varsarea raului Tibiscos pana la Axiopolis (Cernavoda - n.n.), de unde pana in Pont si la gurile sale Dunarea se
numeste Istru".
La retragerea romana din Dacia, din anul 271 e.n., Dunarea redevine granita de netrecut.
Justinian (527-565 e.n.), imparatul Bizantului, a
construit in zona, pe insula Banului (denumita si insula Golu) situata in dreptul localitatii Gura Vaii, un castru care a fost identificat cu ocazia saparii fundatiei unuia dintre pilonii care au
sustinut funicularul de transport al balastului din insula, peste Dunare, spre fabrica de beton.
Pe acelasi amplasament al castrului s-a inaltat in sec. XIV si cetatea de piatra a
lui Mircea cel Batran, stapan al Banatului de Severin, pentru a apara granita de pe Dunare.
Populatia aborigena valaha, urmasa a geto-dacilor, constituita in voievodate, a
stapanit zona defileului Dunarii, voievodatul lui Glad avand o resedinta chiar la Orsova (a carei denumire veche era Rusava). Ca prezenta si continuitatea dacilor s-a mentinut statornic, in
teritoriile locuite de ei si dupa aparitia ungurilor in zona (896 e.n.) o confirma insusi Papa Silvestru (999-10003 e.n.) in scrisoarea prin care-l dojeneste pe regele Stefan I al Ungariei
(997-1038 e.n.) "ca supusii sai folosesc o scriere dacica de la dreapta la stanga in alfabetul vulgar al localnicilor".
Inceputurile incursiunilor slave la sud de Dunare s-au
inregistrat spre sfarsitul secolului 5 e.n., iar primele formatiuni statale sarbe s-au constituit la mijlocul secolului 9. Prima forma inchegata a regatului sarb a aparut sub domnia lui
Constantin Bodin, in anii 1082-1101.
Astfel slavii s-au asezat in zona de la Sud de Dunare in spatiile locuite candva de geto-daci, ale caror urme sunt prezente in zona si in
zilele noastre. Faptul ca in valea Timocului locuiesc peste 1,1 milioane de romani, denumiti "valahi", vorbitori ai limbii romane, este un indiciu clar al continuitatii stravechi din zona,
alaturi de alte formatii de veche traditie etnica romana cum sunt macedo-romanii si aromanii prezenti in toata Peninsula Balcanica la sud de Dunare.
