HOME
Sarmisegetusa2000

Mihai Gavril
Bucuresti

O, DACIE MĂREAŢĂ

...Eu plec de-aici spre Nordul învăluit în ceaţă
Iar tu rămâi rămâi cu bine, o, Dacie măreaţă !

Cu aceste versuri se încheie poemul Zlatna - Oder Getichte von Ruhe des Gemthes MARTI OPITZ - pe care în restituirea făcută l-am intitulat ZLATNA sau despre CUMPĂNA DORULUI, poem răsădit în româneşte, după MARTIN OPITZ, scris la ALBA IULIA în anul 1622 şi apărut la STRASBOURG îmn anul 1624, deci în urmă cu aproape patru sute de ani.

Acolo, în acel Nord întunecat nu doar de ceaţă ci şi de fumul negru al rugilor aprnse de inchiziţiile şi ciuma răsboaielor religioase, dezlănţuite între protestanţii calvini şi catolici, răsboi care a însângerat trupul Europei timp de trei zeci de ani , avea să-şi afle tragicul sfârşit şi cel mai mare poet al veacului, silezianul Martin Opitz.

Despre MARTINI OPITII (Martin Opitz - 1597-1639), strălucitul filolog, traducător, istorucian, paleograf, într-un cuvânt - arheolog, după dispariţia sa, de-alungul timpului, s-a spus, prin comparaţie, mereu repetat, că a avut doi succesori: 1., literele germane moderne şi 2., vastul studiu enciclopedic DACIA ANTIQUA sive comentarii RERUM DACICARUM, operă al cărui manuscris a fost ars pe rug, împreună cu poetul, şi toate câte acestea le-a mai avut: manuscrise, cărţi, documente, corespondenţa ş.m.d..., la DANTZIG (Gdansc) în anul 1639.

Succinta alocuţiune pusă în circulaţie, un paliativ amăgitor şi nu un necrolog ataşant despre cel mai inspirat poet al veacului după prinţul poeziei franceze RONSARD, în cele conţinute ad literam pare a fi reală, - prin omisiunea însă pe care o face, falsifică adevărul, precum şi singtagma apărută mai nou şi anume că Opitz nem szeretet Erdlib lny - că lui Opitz nu i-a plăcut să trăiască în Transilvania.

Au fost urzită astfel, în umbra palatelor imperiale şi cancelariile unor principi şi regi, poate chiar la GYULA FEHERWAR (ALBA IULIA), din interese politice, de cabală, pentru a se pute ascunde, în conul de umbră al pierzaniei şi poemul ZLATNA, această daciadă a românilor, cea mai frumoasă icoană medievală a spiritului şi sufletului românesc (A.ARMBRUSTER), icoana lui dintodeauna, o operă dintre cele mai de seamă a literaturii germane consacrată geniului şi pământului (VASILE NETEA). Un poem adevărat autentică operă poetică şi nu o disertaţie versificată, ce însumează, deloc sistematic, evocări istorice, consideraţii arheologice, relatări geografice, menţiuni etnografice şi antropologice, dicursuri lirice - laude privitoare la limba, viaţa şi puterea de creaţie a poporului român (DUMITRU MICU).

MIHAIL KOGĂLNICEANU, depre MARTIN OPITZ contemporan cu GALILEO GALILEI, SHAKESPEARE, GROTIUS, LOOPE DE VEGA, - să-i enumerăm doar pe aceştia, - dintre români cu cronicarul GRIGORE URECHE şi PETRU MOVILĂ - care ajunsese arhiepiscopul HALICIULUI, KIEVULUI, MOSCOVEI şi a toată ROOSIA - scria în INTRODUCTIUNE la ARHIVA ROMÂNEASCĂ în anul 1841: Au trecut mai bine de două sutimi de ani de când Martin Opitz, în versurile sale, vechi în formă, dar nouă în idei, cânta numele românilor, şi cita versurile pe care, - preluând ştafeta NICOLAE BĂLCESCU, TREBONIU LAUREAN le comentează şi publică în MAGAZINU ISTORIC pentru DACIA, primul Tom., an. 1845, Bucureşti, textul în germană:

CĂLCÂND ÎN GOANĂ GOŢII CU ALŢII-N ŞIR GRĂBIT
AL DACIEI ŞI-AL ROMEI PĂMÂNT DE MULŢI RÂVNIT,
NU ŞTERG AL VOSTRU NUME, CUM NU V-AU NICI ÎNVINS

DE V-AŢI PĂSTRAT LUMINA AŞA CUM E ÎN SCRIS...
DIN DEPĂRTATE ASII VENIND PE CAI GONACI
PE GRECI SĂ ÎI SUPUNĂ, PE MISII VECHI, PE TRACI
CU BICIUL NICI ATILA CU OARDELE-I DE SCHIŢI

NU POATE FRÂNGE NEAMUL NEPIERITOAREI GINŢI !
ÎNTR-UN PÂRDALNIC TROPOT NĂVALA LOR SPOREŞTE
IAR SLAVII VĂ-NCONJOARĂ CA MAREA ÎNTR-UN CLEŞTE...
ŞI TOTUŞI LIMBA VOASTRĂ PRIN TIMP A STRĂBĂTUT,

E DULCE CUM E MIEREA ŞI-MI PLACE S-O ASCULT !
PRIN CE MIRACOL ÎNSĂ ŞI CUM A BIRUIT
AEVEA LIMBA VOASTRĂ, PE DREPT RĂMÂN UIMIT !
DIN SACRUL GRAI AL GINTEI ITALII N-AU PĂSTRAT,

NICI SPANIA, NICI GALII DIN CÂT LE-A FOST LĂSAT;
DE UN TÂRZIU ASEAMĂN RO-MAN AU LA TULPINĂ,
VALAHA-ŞI ARE NIMBUL MIRABIL DIN LATINĂ.
CHIAR ALBELE CĂSUŢE CU ŞIŢĂ ÎNVELITE

ŞI PRAG DE PIATRĂ ALBĂ CU DUH MEŞTEŞUGITE,
VORBESC DE-ACELE DATINI STRĂVECHI CE NU SE SCHIMBĂ,  
CUM NICI CREDINŢA VOASTRĂ ÎN MOŞTENITA LIMBĂ.
PĂTRÂNDU-VĂ ŞI PORTUL ŞI MINUNATUL JOC,

DIN VECHEA RĂDĂCINĂ PORNITE DINTR-UN LOC
PRECUM VESTITA HORĂ CE-N LUME SEAMĂN N-ARE,
ACUM E-O HORĂ MICĂ, APOI SE FACE MARE;
MĂRUNŢI DOI PAŞI ÎI BATEŢI SFIOS ÎN SCURT OCOL-

ÎNMLĂDIIND MIŞCAREA CA-N JOCUL CAPREOL;
CU MÂNI DE MÂNE PRINSE, PLECÂNDU-VĂ-NTR-O PARTE,
APOI SPRE CEALALTĂ CA VALURI LEGĂNATE,
ÎN SPRE FEMEI BĂRBAŢII CU-N PAS MAI ÎNAPOI,
SE-NCLINĂ... CE FRUMOASE-S FEMEILE LA VOI !...

Versurile citate se cer a fi complectate cu-n amănunt: poetul şi vestitul pedagog Martin Opitz care preda la Gimnaziul calvin de la Alba Iulia filologia şi limbile latină şi greacă când avea doar douăzeci şi doi de ani. Se născuse la 24 decembrie, de Crăciun în anul 1597, în orăşelul BOBER din SILEZIA (POLONIA) în vremea când MIHAI VITEAZUL se bătea la Dunăre cu osmamlâii.

În TRANSILVANIA unde şi-a petrecut doar un singur an din zbuciumata sa viaţă, poetul s-a manifestat ca un pătimaş îndrăgostit de pitoreştile sate adăpostite în poene, la poale de codru, pe care în timpul liber le cerceta. OPITZ credea în misiunea lui:

CU SÂRGUINŢA MINŢII ŞI SUFLETULUI MEU
ÎN ARTA PEZIEI VOI STUDIA MEREU
 CELE MAI VECHI POPOARE , NĂRAVURILE LOR,

DE UNDE VIN ŞI CARE-I AL VIEŢII LOR IZVOR,
CUM S-AU HRĂNIT CE DATINI AVEAU, CUM LE-A FOST ARTA    ŞI FAPTELOR DE BINE CUM LE ERA RĂSPLATA...
PE OM DIN NOAPTEA LUMII CINE-L CĂLĂUZI
PE DRUMUL CU PRIMEJDII PÂNĂ-N ACEASTĂ ZI ! ? 

Poetul deţinea un sistem ordonat de viziuni etno-istorice complex şi o concepţie clară, de istoric modern, cu formulări anticipative filozofiei lui VICO sau VOLTAIRE.

Opera sa apărută la începutul secolului XVII-lea la STRASBOURG (1624) precede cu un secol HRONICUL ROMANO-MOLDO-VLAHILOR şi DESCRIPTIO MOLDAVAE a lui DIMITRIE CANTEMIR şi cu două decenii LETOPISEŢUL lui GRIGORE URECHE şi pe acelea de mai târziu, ale lui MIRON COSTIN care susţin pentru prima dată în istoriografia românească originea valahilor şi proclamă ideea unităţii românilor din MOLDOVA, ŢARA ROMÂNEASCĂ şi TRANSILVANIA.

În temerarul şi tulburătorul său discurs liric şi însemnările sale, MARTIN OPITZ nu se mulţumeşte să constate originea şi continuitatea românilor în arealul binecuvântat de Dumnezeu al străvechii DACII aşa precum le-a aflat din istoriile şi însemnările unor logografi şi grămătici greci, greci romani sau greci romanizaţi - la care va face şi trimeteri cu precizia unui mare eruditor. Poetul posedând calităţile unui paleograf iscusit şi virtuos etimolog le decodifică fără ajutorul cuiva. Astfel descătuşează memoria a nenumărate inscripţii săpate în piatră aflate în zidurile unor biserici, sau aşezate cu voie veghiată drept trepte, prag de case, sau dintre cele acoperite de colbul drumurilor pe care umbla. Scurtătorilor săi ochi şi sclipitoarei sale minţi n-avea cum să scape nici locul numit de la stăpânii de-atunci VARHEI - VAR, în l. maghiară însemnând CETATE şi HEI în l. turcă LOC.

Deci, LOCUL CETĂŢII. Şi acolo în acel loc avea să descopere DACIA SARMIS capitala lui DECEBAL.

Nu departe de DACIA SARMIS exista numită de cuceritori COLONIA ULPIA TRAIANA AUGUSTA unde poetul descoperă ruinele anticelor terme cu ape calde GERMISARA şi unde pe pietrele unor are şi altare vechi, scoase de sub dărâmături, desluseşte multe nume ale unor personalităţi din lumea romană, originare din DACIA: MARC ULPIU, LUPII, STATTI, SATURNINII etc...

La DENSUŞ poetul avea să vadă biserica de piatră înălţată de ţăranii satului (sec. XIII-XIV) pe care au zidit cu evlavie în  trupu-i zvelt două basoreliefuri scoase de sub dărâmături din locul numit VARHEI (SARMZEGETUZA). Toate acestea avea să le vadă şi să le admire, după douăsute de ani, şi savantul THEODOR MOMMSEN (1817-1903), primul Laureat al premiului NOBEL pentru literatură acordat vastei sale opere: ISTORIA ROMEI, 5 vol., MANUALUL DE ANTICHITĂŢI, 20 vol., şi cele 12 volume din CORPUS INSCRIPTIONUM LATINARUL în care marele istoric al lumii antice le cuprinde şi pe cele scoase la lumină şi desluşite de poet.

EXEMPLA OPITII OPTIMA SUNT exemplul lui Opitz e strălucit, avea să exclame MOMMSEN impresionat de cele văzute în TRANSILVANIA, urmând drumul deschis şi bătătorit de poet, ca să se convingă de autenticitatea excepţională a vestigiilor descoperite de predecesorul său la ALBA-IULIA şi SARMIZEGETUZA.

OPITZ în insolitele sale descoperiri i le comunica de la ALBA IULIA, prin corespondenţa ce o purta berlina poştalionul, la HEIDELBERG mentorului şi bunului său prieten GROTIUS (GRUTERO - 1583-1645), bibliotecarul, profesorul şi traducătorul din SENECA, TACIT, MARTIAL, PLINIU, CICERO ş.a.m.d., şi autorul vestitei enciclopedii INSCRIPTIONES ANTIQUAETOTIUS ORBIS ROMANE IN ABSOLUTISIMOM CORPUS REDARE (Frankfourt, 1612).

 În poem, dar şi în însemnările rămase de la el, OPITZ clamează entuziast:

EHE,... AICI METALUL ŞI ARTELE ERAU
CÂND ALŢII-N LUME LEMNUL CU ICU-L DESPICAU...;

inseriază şi desluşeşte toponomastica unor aşezări, râuri şi munţi (VULCAN, AMPOI, THORDA, MUREŞ), adoră duhul culorilor mirabilului peisaj transilvan, cu legendele-i populate de zeităţi: SATURN, APOLO, SARMIS, TERPSICHORA, VULCAN, PAN, de zâne şi satiri păstrate cu sfinţenie în memoria oamenilor din aşezările cercetate; admiră cântecele românilor:

O, CE FRUMOASE SUNT -
ÎNTÂRZIU CU PLĂCERE PE DRUM, SĂ LE ASCULT;

SUNT NOBILE ŞI LIMPEZI, CHIAR MUZA TERPSICHOE
V-A ÎNZESTRAT CU VIERSUL ÎNLEGĂNATEI HORE
CĂREIA ÎNSUŞI FEBOS (APOLO) ÎI DASE ARMONIA
IMPLÂND A VOASTRĂ DOINĂ DE DOR  CU VEŞNICIA...;

îl impresionează măiestria minunatelor case ţărăneşti:

DIN CEL MAI MARE ARBOR VALAHU-ŞI FACE-O GRINDĂ
CU EA PEREŢII CASEI PUTERNIC SĂ-I CUPRINDĂ;
DIN LEMN ŞI CHEI ŞI CUIE ŞI-NCHIZĂTORI ÎŞI FACE
ŞI CASA ŞI-O AŞEAZĂ SUB CODRU CUM ÎI PLACE...;

îl surprinde ingeniozitatea, şi zelul minierilor din Carpaţii Apuseni; elogiază

frumuseţea, hărnicia şi seriozitatea femeilor ce poartă grija caselor, a bucatelor şi livezilor încărcate de rod, rupte parcă din rai, şi binecuvintează vestitul vin stors din strugurii de la SAARD, adeverind:

IAR SAARDUL E APROAPE CU VINUL SAU VESTIT

UN VIN DE CREZ ŞI VRERE MAI BUN N-AM ÎNTÂLNIT !
PE-ACESTA TOŢI POEŢII EU AŞ DORI SĂ-L ŞTIE -
E PREURSIT DIN STRUGURI DOAR PENTRU POEZIE !
POETUL NU SE CADE SĂ BEIE ORICE VIN,

SUNT VINURI CARE MINTEA I-O ÎMPLE CU VENIN
DE NU MAI POATE MUZEI SĂ-I SCRIE NICI SĂ-I CÎNTE
CI DOAR CA SĂ-I ÎNDRUGE NETREBNICE CUVINTE -
UN VIN ÎNSĂ DE-ACESTA DE VECHI LETOPISEŢ
E PENTRU TOŢI ACEIA CE S-AU NĂSCUT POEŢI.

Din câte toate a reuşit poetul să cuprindă şi să pătrundă cu geniul său până şi în

ÎNSCRISELE CUVINTE ÎN PIETRELE DE-AICI
PE CARE NICI PUHOIUL TRECUT ÎN GOANĂ NICI
FULGERUL NICI TIMPUL NU LE-AU PUTUT DISTRUGE
DOAR CERUL LE SĂRUTĂ LA ELE CÂND AJUNGE...

Opitz a văzut şi s-a convins, însă a rămas profund impresionat de starea românilor dispreţuiţi, defăimaţi şi puşi în opoziţie cu originea şi calităţile lor morale, osândiţi şi puşi în afara legilor de stăpânii vremelnici şi forţaţi să treacă la legea calvină a orgoliosului despot maghiar BETHLEN GABOR, care sprijinit  de ducele de BRANDEMBOURG şi de alţi principi, se visa rege încoronat peste o DACIE maghiară şi calvină, împreună cu a doua sa soţie, CATERINA, prinţesă de HOHENZOLERN din dinastia electorilor de Brandembourg şi regilor prusieni.

De năucirile lui GABOR BERHLEN s-a molipsit şi urmaşii: B. ŞTEFAN şi B. FARCAŞ, care îşi schimbă numele în WOLFGANG păstrându-şi doar numele de familie, BETHLEN patronim derivat din BEIT EL HAM toponim arab şi ebraic al unei localităţi, cuvânt matcă al patriei biblicului DAVID unde este aşezarea în care s-a aflat staulul în care s-a născut ISUS.

Toţi aceşti BETHLENI împăunaţi cu legenda descendenţei lor ce cobora până în vremea biblicului SOLOMON şi psalmistului DAVID care l-a ucis pe uriaşul GOLIAT - aparţineau de fapt unei familii de nobili scăpătaţi şi pripăşiţi în TRANSILVANIA după dezastrul de la MOHACI (1526) când SOLIMAN MAGNIFICUL transformă UNGARIA în paşalâc, iar pe o parte din ea pun mâna HABSBURGII.

Mulţi refugiaţi din Ungaria fugiţi de teama osmanlâilor şi-au aflat adăpost în casele şi satele românilor transilvăneni şi în târgurile şi oraşele ei.

Pe nesăbuitul şi arogantul despot BETHLEN GABOR căruia oamenii îi mai spuneau pentru faţa sa oacheşă «  tzigany » ce deschisese şcoala calvină din ALBA IULIA şi a cărui invitat a fost MARTINI OPITII, poetul silezian, după un an îl părăseşte tulburat de inchiziţionalele opresiuni la care erau supuşi românii cărora le luaseră până şi dreptul în Dieta de la Cluj din 1622, de a umbla călare: NE VALACHII EQUIS INCEDERE, SED PEDESTRES ITINERA EXONARET, adică,  valahii nu au voie să umble călare şi toate drumurile să şi le facă pe jos. Opresiunile la care sunt supuşi românii pe poet îl impresionează profund.

Pleacă de la ALBA IULIA şi se angajează în serviciul diplomatic al ducilor de LIGNITZ şi BRIEG, al regelui SUEDIEI, iar apoi al regelui POLONIEI, VLADISLAU IV., care îl numeşte istoriograf al curţii din DANTZIG (Gdansc) unde îşi va afla şi tragicul sfârşit împreună cu opera sa istorică DACIA ANTIQUA sive COMENTARIIRERUM DACICARUM prefăcută cu el în cenuşa aceluiaş rug.

După dispariţia lui Opitz şi a operei sale, toţi urmaşii lui BETHLEN Gabor s-au pus să improvizeze şi să compună tot felul scriitori cu ISTORII, astfel, FARCAŞ sau WILHELM B. tipăreşte HISTORIA DE REBUS TRANSILVANICIS la Hermanstadt (in. fol.) - 1687; o HISTORIARUM PANONICUM DACICARUM LIBRI la CIBINII (Sibiu) în 6 vol.; fratele JEAN Bethlen o RERUM TRANSILVANIE libri IV (Hermanstadt 1666 şi Viena 1780); iar fiul lui JEAN, NICOLAS B. tipăreşte la HAYE (?) în 1734 HYSTOAR DE REVOLUTIONS DE HONGARIE şi MEMOIRES HISTORIQUIES DU COMTE BETHLEM MICLAS, r par l Rrend, termines et publices par... Coq de Villerai Amsterdam, Rouen, 1736, 2 vol.,... cărţi după cărţi şi alte istorii reformate, şi răstălmăcii despre români şi voevodatul românesc al transilvaniei vechii DACII.

Pentru români, peste toate câte s-au scris despre ei, opera poetului silezian ZLATNA sau CUMPĂNA DORULUI a rămas şi reprezintă fără niciun fel de îndoială ce la începutul renaşterii a reprezentat pentru italieni canţona ITALIA MIA a lui FRANCESCO PETRARCA (1304-1374), LUISIADA lui CAMES pentru portughezi sau FRANCIADA lui RONSARD lăsată din păcate de poet neterminată. Toate acestea însă premerg CÂNTECUL DE RĂSBOI AL ARMATEI RINULUI compus de ROUGET de LISLE (Claude Ioseph) la STRASbourg în anul 1792, din care şi-a luat zborul vestitul marş revoluţionar numit LA MARSEILLAISE, ajuns mai târziu IMNUL republicii Franceze.

Am amintit aceste paradigme (de la cap !) ca să subliniez mai pregnant marea capacitate pe care poezia încă o deţine de la începuturile ei la descoperirea unor universuri spirituale noi din spaţiul acestui timp în expansiune.


| Balmus | Boroneant | Borsevici | Botezatu | Crisan | Damian | Deac | Gavril |
   |
Gorjan | Gheorghe | Mantu | Predoiu | Teleoaca | Ticleanu |
|
Toncilescu | Vartic | Vinereanu |
   |
Savescu |