|
Theodor Damian
Audrey Cohen College, New York
CULTUL PASARII LA STRAMOSII
INDEPARTATI AI ROMANILOR In lucrarea sa Istorie si mit Œn constiinta romƒneasca (Humanitas, Bucuresti,
1997) Lucian Boia afirma ca "fiecare comunitate, de la triburi la natiunile moderne se justifica pe sine prin recursul la origini. In toate timpurile si Œn toate culturile mentionatele origini
sunt pretuite mai mult decƒt orice altceva si mereu reiterate si comemorate ... miturile Œnceputurilor aduc Œn atentie Œnsasi constiinta comunitatii."Tinƒnd cont de faptul ca noi nu suntem
veniti din alte parti si asezati de acest teritoriu (Romƒnia de azi ca nucleu si plaiurile din jur ca extindere) Œn niciuna din fazele Œndelungii noastre istorii, originea noastra, deci, trebuie
cautata Œn pamƒnt. In acest sens, potrivit datelor arheologice, istoria noastra nu Œncepe cu geto-dacii, cu toate ca acestia au dezvoltat una din cele mai solide si originale culturi
ale timpului care s-a pastrat pe durata de secole neatinsa de influentele grecesti si romane. Dupa Œndelungi si documentate studii de arheologie comparata si analiza a descoperirilor
arheologice din Romƒnia, istoricul american de la Harvard University, Paul Mac Kendrick este convins: "Ne este clar acum ca Œn privin?a artelor din Moesia si Dacia, romanii nu mai apar ca
aducatori ai binefacerilor civilizatiei Œntr-o tara nedezvoltata," zice el, vorbind apoi de sofisticata arhitectura practicata Œn timpul lui Burebista si Decebal. Acelasi autor
constata ca mult Œnainte de Œnfiintarea statului dac, mileniul trei Œ.d.H., sanctuarele descoperite Œn Romƒnia "au un rafinament arhitectonic pe care templele grecesti Œl vor atinge dupa mai
bine de o mie doua sute de ani." Potrivit afirmatiilor unor istorici, cele mai vechi opere de arta, deci dovada a unei culturi, pe teritoriul Romƒniei, dateaza din mileniul opt
Œ.d.H., vƒrsta stabilita prin metoda carbonului radiocactiv (C14). Multimea de obiecte descoperite atunci, ca si a celor apartinƒnd culturilor Cucuteni, Cascioarele, Cernavoda, de
mai tƒrziu, pe lƒnga "realismul arhaic si simplitatea liniei demna de invidia oricarui sculptor modern", indica si o dimensiune spirituala rar Œntƒlnita.. Acesta este
domeniul si aceasta este perioada la care ma voi referi Œn prezenta lucrare. Desigur, ca si azi, dar mai mult decƒt azi, societatile omenesti din preistorie au fost religioase. Religia preistoriei a cunoscut o bogata varietate a formelor de manifestare. Departe de a fi fost un fenomen simplu, cum se asuma de multe ori pentru ca omul acelor timpuri e
considerat "primitiv", credinta acelor comunitati era tot atƒt de elaborata si rafinata pe cƒt cultura lor se arata a fi fost. Faptul ca nu avem de la traitorii preistorici
biblioteci cu tratate de teologie si filosofie e departe de a-i descalifica. Avem Œn schimb biblioteci Œntregi de simboluri Œnscrise pe ceramica si alte materiale pe care noi, cei sofistica?i de
astazi, nu suntem siguri daca le Œntelegem corect si le descifram Œn totalitate. Pe de alta parte, lasƒnd alaturi toate tratatele noastre teologice si filosofice, religiile
moderne nu contin Œn fapt nimic mai mult decƒt o istorie, simpla si ea, si un set de cƒteva principii fundamentale aplicabile la viata de zi cu zi. Fac aceasta mentiune pentru a
stabili din capul locului modul Œn care privim la acesti stramosi, cu alte cuvinte seriozitatea, dar si lipsa de aroganta de care avem nevoie pentru a ne apropia cum se cuvine, si apoi, cu folos,
de istoria si tainele existentei lor. Informatiile pe care le voi prezenta cu privire la cultul pasarii Œn religia Œndepartatilor nostri stramosi si reflectiile mele pe aceasta tema
sunt bazate pe cele mai recente lucrari ale celebrei savante de renume international care a predat la mai multe universita?i americane, Œn special Œn California, cunoscuta de mult si citata si Œn
Romƒnia, Dr. Marija Gimbutas, si anume The Living Goddesses (University of California Press, 1999) si The Goddesses and Gods of Old Europe
(University of California Press, 1996). Este potrivit a mentiona aici ca scriindu-si cartile, Marija Gimbutas a fost Œn strƒnsa consultare cu alti arheologi si lingvisti specializati Œn civilizatiile indo-europeene.
* * * Vechii europeeni, cum Œi numeste autoarea citata pe oamenii paleoliticului si ai neoliticului (Œn special dincolo de mileniul V Œ.d.H., caci Œncepƒnd cu acest
mileniu si continuƒnd cu IV si III au avut loc cele trei mari valuri de migratii Œn arealul balcanic al proto-indo-europeenilor), au dezvoltat o civilizatie demna de toata admiratia: erau oameni
pasnici, agrari, matriliniari-matriarhali, au ajuns la o estetica foarte avansata Œn arta lor, construiau case cu doua etaje, temple minunate (s-au descoperit machete de argila), prelucrau
marmora, alabastrul, si chiar aurul, asa cum o atesta descoperirile cimitirului preistoric din Varna, Bulgaria, mileniul V Œ.d.H. Stiau sa-si faca haine, coceau pƒinea, erau foarte avansati Œn
olarie si artele sacre, si ceea ce este mai interesant, e faptul ca au avut si scriere. Prima scriere ce s-a putut traduce apare mult mai tƒrziu, Œn mileniul III, odata cu tablitele cuneiforme
din Sumer si cu hieroglifele egiptene; Œn cazul nostru urme de scriere au fost gasite Œn special pe figurinele culturii Vinca din Balcani, mileniul VII, VI, V Œ.d.H. Iata numai
foarte putine locuri de pe teritoriul de azi al Romƒniei, ca sa nu mai vorbim de celelalte aflate Œn Œntreaga arie balcanica, unde s-au facut descoperiri ce confirma cele mentionate mai sus:
civilizatia, adica religia, arta, viata de zi cu zi, reflectate Œn statuete si desene cu zeita pasare, zeul sarpe, alte zeitati, altare, sanctuare, obiecte de cult, de uz casnic si decorative, cu
toata bogatia lor de desene si simboluri: Aiud, Cucuteni, Cernavoda, Gumelni?a, Negresti, Sultana-Oltenita, Turdas, Trusesti-Botosani, s.a., toate marturii din mileniile VI, V, IV, Œ.d.H., desi
exista numeroase locuri si descoperiri ce reflecta viata vechilor europeni si dincolo si dincoace de aceasta perioada de timp. Cƒt priveste religia, descoperirile arheologice
ofera o bogatie inestimabila de date ce atesta credintele vechilor europeeni pentru cercetatorul interesat Œn domeniu. Trebuie mentionate aici templele, sanctuarele, altarele, mormintele scoase
la iveala si care reprezinta tezaure Œn acest sens. E de notat, vorbind de morminte mai ales, simbolistica avansata a formei multora din ele, de ou Œn multe cazuri, semnificƒnd
credinta Œn regenerare, oul fiind asociat cu pƒntecele nascator, loc al genezei si regenerarii. Toate evidentele arheologice demonstreaza tipul de spiritualitate ce caracterizeaza
global cultura vechilor europeeni, mai ales avƒnd mormƒntul ca centru, deci ca loc al mortii si regenerarii-Œnvierii. (Macar si Œn treacat este interesant de remarcat aici cum si Œn cultura
crestina, Œn multe zone, din arealul ortodox Œn special, mormƒntul parintilor, al bunicilor, dar mai ales al sotului, sotiei, devine pentru partenerul ramas Œn viata loc de pelerinaj si centru Œn
trairea spirituala a acestuia pentru tot restul vietii sale.) Una din zeitatile predominante ale panteonului stramosilor nostri este reprezentata de zeita pasare (s-au descoperit
temple neolitice dedicate acesteia), cinstita din paleolitic pƒna Œn neolitic si apoi prezenta Œn cultul proto-indo-europeenilor, al indo-europeenilor si Œn mitologiile mai recente ale altor
popoare; un exemplu Œn acest sens Œl avem Œn mitologia greaca unde zeita Athena este adesea portretizata cu o pasare alaturi; prezenta semnificativa a pasarii Œn context religios se afla si Œn
arta sacra minoica; Œn unele cazuri pasarea este asezata pe capul zeitelor sau al unei persoane ca semn al prezentei sau Œmputernicirii divine, al delegatiei (a se nota Œn acest context si
prezenta Duhului Sfƒnt Œn chip de porumbel la botezul lui Iisus Hristos). Cultul zeitei pasare la vechii europeeni ne introduce pe un teren unde, dupa cum vedem noi lucrurile,
mitologia si religia se Œntƒlnesc. Divinitatea pasarii este legata de misterul semnificatiei apei; apa este izvorul vietii; zeii sunt nascuti din apa Œn credintele vechi; se explica astfel cum si
Œn miturile mult mai recente, ca la vechii greci, o serie de zei provin tot din apa, cum ar fi Dionisos, Atena, Afrodita. Si vechii filosofi greci socoteau apa ca element
primordial (ca si Biblia de altfel), originator al vietii, necesar cresterii, fiind deci element hranitor, fapt ce arata semnificativ influenta fundamentala a culturii vechilor populatii locale
asupra nou venitilor si asimilarea cel putin partiala a acestora Œn masa celor deja prezenti. Trebuie remarcat aici faptul ca Œn general, credinta unui popor reprezinta valoarea sa fundamentala,
suprema. In momentul Œn care o populatie migratoare se stabileste pe un teritoriu deja locuit si cu o cultura structurata, cristalizata, lepadarea de propria credinta si adoptarea celei locale,
pe de o parte se face Œn timp, timp necesar integrarii Œntƒi si apoi asimilarii (partiale sau totale), iar pe de alta parte, aceasta conversiune subliniaza superioritatea valorilor credintei
localnicilor si nivelul de dezvoltare ca si trainicia culturii lor. La vechi europeni apa se afla pe acelasi plan cu cerul, cerul generƒnd apa, apele fiind o despartire a cerului Œn
apele de sus si cele de jos; viata vine din apa dar si din cer Œn acelasi timp, iar pasarea, cea care zboara spre cer dar salasluieste pe ape, Œsi are locuinta Œn cer, dincolo de noruri, Œn apele
primordiale. Gratia pasarii simbolizeaza frumusetea divina, apropierea ei de om face posibil ca ea sa fie bine observata Œn caracteristicile si manifestarile ei, ca apoi sa fie abstractizata la
nivel teologic. Varietatea pasarilor este compatibila cu complexitatea vietii Œn toate aspectele ei, fapt care, iarasi, duce la posibilitatea de abstractizare, codificare, simbolizare. Potrivit desenelor si simbolurilor aflate, vechi europeeni aveau reprezentari despre crearea universului din elementul acvatic, despre diferitele sfere ale universului si despre alte
aspecte ce tin de cosmogonie (a se vedea miturile cosmogonice din epoca neolitica, potrivit reproducerilor oferite de Marija Gimbutas). De aici si caracterul cosmic al zeitei pasare (care de
multe ori apare Œngemanata cu imaginea zeului sarpe). Aceasta reprezentare a divinitatii Œn dublu ipostas (amintind de reprezentarea tri sau multi ipostatica ale divinitatii Œn
culturi tƒrzii si contemporane asa zis civilizate), faptul ca zeita putea fi una dar doua, doua dar una, Œn acelasi timp, vadeste indubitabil capacitatea omului preistoric de abstractizare si
conceptia sofisticata privind lumea, viata, divinitatea. Un alt element demn de remarcat, cu evidente rezonante Œn religiile de mai tƒrziu si contemporane este reflectat Œn credin?a
ca zeita pasare (asociata sau nu cu zeul sarpe - a se vedea legatura cu rolul fundamental al sarpelui si Œn narativele biblice -) era stapƒna peste cele trei mari cicluri existentiale: viata -
moarte - regenerare (sau Œnviere). Este notabila aparitia simbolica a cifrei trei, nu Œn sens marginal, ci cu rol central Œn filosofia stramosilor nostri despre viata si destin. Cifra trei, numar
sacru, devine simbol al vietii vesnice, deci si al credintei statornice Œn Œnviere si este gasita sub forma geometrica a triunghiului, atƒt de comun Œn decoratiile obiectelor de ritual mai ales,
inclusiv pe statuetele zeitelor (vezi vazele de la Sultana-Olteni?a, mileniul V Œ.d.H.). Simbolizƒnd ciclurile vietii, cifra trei Œntruchipreaza totalitatea, trei si unul Œn acelasi timp, fara
confuzie si fara separatie (ca un fel de prototip al doctrinei despre Sf. Treime ca fiind un Dumnezeu, Œn crestinismul de mai tƒrziu); cifra trei reprezentƒnd astfel perfectiunea, se afla si Œn
numarul ei dublu, sase, Œn mod repetat, Œn multe din elementele decorative ale zeitei pasare si pe obiectele de cult. Revenind la zeita pasare, trebuie specificat, potrivit
cercetarilor autoarei citate, ca aceasta, fiind legata de apa ca element primordial si crucial vietii, era Œnca si mai populara Œn zonele mai aride, secetoase ale arealului balcanic, cum ar fi
Grecia, de pilda, si ca ceea ce furniza apa necesara cresterii, era asociata si cu laptele si alaptarea, cu ideea de hrana Œn general si de maternitate; aceasta se vede din multiplele ipostaze Œn
care imaginea ei este prezenta pe altare, vase de ritual, vase de apa de uz casnic, masti de pasare pictate, ca si multimea de motive ornitomorfe aflata pe obiectele excavate de arheologi. Un element deosebit de important Œn cultul zeitei pasare Œl reprezinta ochiul. Acesta detine un rol central Œn decoratia rituala a vechilor europeeni. Ochiul pasarii Œn general,
uneori ochiul bufnitei Œn special, este simbolul mortii si al regenerarii (chiar si ochiul bufnitei, care Œn general e asociata cu moartea, simbolizeaza nu numai moartea, ci ambele, moartea si
regenerarea). La vechi europeeni nu exista, zice Marija Gimbutas, un zeu al mortii si altul al Œnvierii, ci zeita pasare, ochiul ei, indiferent Œn ce ipostaza ne apare aceasta,
simbolizeaza ambele, cƒta vreme viata - moartea - Œnvierea reprezinta o trinitate indestructibila; conceptul acesta rezoneaza deplin cu Œnvatatura crestina potrivit careia Dumnezeu este stapƒn
peste viata si peste moarte si ca ori de traim ori de murim ai Lui suntem. Insa insistenta pe care stramosii nostri o pun pe imaginea ochiului nu se poate sa nu ne duca cu gƒndul la
frapanta, coincidenta pentru unii, influenta si mostenire pentru altii, concordanta cu sensul etimologic al cuvƒntului Dumnezeu Œn limba greaca; Dumnezeu este Theos; Theos vine de la
theastai,
a vedea (a prevedea). Legatura e clara: cel ce vede, stie, cel ce stie e puternic. Dumnezeu e atoatevazatorul, de aceea e atoatestiutorul si atotputernicul; de aici si ochiul providentei Œnscris Œntr-un triunghi din iconografia crestina. Semnificatia centrala a ochiului Œn miturile si religiile antice si contemporane, si Œnainte de acestea, cu rol fundamental Œn cultura vechilor europeeni (vorbim aici de mileniile VII, VI, V Œ.d.H.) nu poate sa nu dea de gƒndit.
Este absolut necesar a remarca aici faptul ca simbolistica religioasa legata de cultul zeitei pasare, pe cƒt de complexa, abstracta, elaborata si sofisticata s-a dovedit a fi, cu
sensul profund al ritmului, simetriei si superbului rafinament ce o caracterizeaza se gaseste pe tot cuprinsul ariei balcanice, de multe ori Œn mod identic, Œn locuri despartite de lantul
carpatic, aflate la sute de kilometri distanta, si Œn timp, la diferenta de milenii, ceea ce dovedeste existenta pe tot acest teritoriu a unei singure religii, a unei singure culturi si familii
de triburi (popoare), dincolo de diferentele zonale Œn elemente de mai mica importanta ce Œn mod firesc au putut exista; cu alte cuvinte, desi fiecare arie culturala din vechea Europa are
propriul ei mod de a portretiza zeita pasare (sau sarpe), pentru a ramƒne la religie ca element fundamental al unei culturi, totusi simbolismul acesteia indica o unitate de concep?ie Œn toate
zonele, la mare departare Œntre ele Œn timp si spatiu, ceea ce este semnificativ. Un exemplu elocvent Œn acest sens Œl constituie sanctuarele descoperite la Vlasac si Lepenski Mir
(Œn sudul Portilor de Fier, la Dunare) datƒnd din paleolitic (mileniul XI Œ.d.H.), reocupate Œn neolitic, deci cu cƒteva mii de ani mai tƒrziu (mileniul VI Œ.d.H.). Analiza cu carbon radioactiv
(C14) a obiectelor gasite acolo indica distanta Œn timp (de mii de ani) Œntre cele doua locuiri, dar obiectele aflate, din ambele perioade, atesta folosirea aproximativ a acelorasi simboluri, si
utilizarea lor cu aceleasi functii Œn ritualurile sacre. Altfel spus, preagricultorii paleoliticului si agricultorii neoliticului Œmpartaseau aceleasi credinte religioase cu tot sistemul lor de
simboluri, ceea ce Œnseamna ca erau parte din aceeasi cultura, acelasi popor. Si o cultura care dureaza milenii nu poate fi decƒt una solida, elaborata, sistematic dezvoltata, deci superioara. Lucrul acesta explica si mai mult influenta puternica pe care civiliza?ia vechilor europeeni a avut-o asupra culturilor ce i-au urmat. Pe lƒnga celelalte exemple amintite mai sus, e
bine de mentionat, de pilda, Œntre altele, si faptul ca celebra Meduza, zeita mortii Œn mitologia greaca, apare pe figurinele descoperite Œn Balcani, datƒnd din mileniul VI Œ.d.H., ca faimosul
concept al labirintului, considerat tot grecesc, se afla desenat pe tablete balcanice neolitice (mileniul V Œ.d.H.), ca numele Athena si Ariadna (cea foarte sfƒnta) sunt pre-grecesti si ca numele
Hera este, cum Œnsusi Herodot o spune, de origine pelasgica. * * * Filosoful si teologul american E. Cousins considera sec. VI-II Œ.d.H. ca fiind prima perioada
axiala a omenirii, noi azi aflƒndu-ne Œn pragul celei de a doua perioade axiale, adica Œn momentul atingerii unui punct culminant Œn evolutia constiintei umane. Daca vrem sa tinem
seama de afirmatia Marijei Gimbutas si a altor savanti specializati interdisciplinar Œn stiinte legate de civilizatia vechilor europeeni (sociologie matriarhala preistorica, lingvistica
indo-europeana, mitologie, arheologie, istorie a religiilor etc.) putem spune Œn mod documentat ca Œntrucƒt primele doua mari Œnfloriri culturale au loc Œn paleolotic si neolitic (mileniul XI si
mileniul V Œ.d.H.), acolo trebuie plasate si primele doua perioade axiale, celelalte urmƒndu-le pe acestea. In concluzie, cultura vechilor europeeni, departe de a fi primitiva, cu
arta ei abstracta, cu religia sa elaborata, cu sistemul sau coerent de expresii simbolice si cu o ierarhie de valori ce au facut-o sa devina practic nemuritoare (daca ne gƒndim la influentele
prelungite Œn timp pƒna azi Œn culturile ce i-au urmat), si deci cu nivelul de constiinta umana pe care-l denota aceste caracteristici, se poate califica fara rezerve pentru fenomenul pe care-l
definim Œndeobste civilizatie. ReferinteVezi Lucian Boia, Explorations into the imaginary,
The Romanian Cultural Foundation Publishing House, Bucharest, 1999, p. 155.
Paul Mac Kendrick, Pietrele dacilor vorbesc, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucureoti, 1978, pp. 167-168.
Ibidem, p. 157.
Ibidem, p. 13.
Ibidem, p. 165.
Ibidem, p. 12.
Marija Gimbutas, The Living Goddesses,
University of California Press, Berkeley, CA, 1999, p. XIII. (Urmatoarele referin?e la acest volum se vor face sub abrevierea LG.)
Ibidem, p. XVI.
Ibidem.
Ibidem, p. 21.
Ibidem, p. 24.
Ibidem, p. XVII.
Ibidem.
Ibidem, pp. XVIII, 71.
Marija Gimbutas, The Goddesses and Gods of Old Europe, 6500-3500 BC; Myths and Cult Images,
University of California Press, Berkeley, CA, 1996, p. 67 (Urmatoarele referin?e la acest volum se vor face sub abrevierea GG).
Ibidem, p. 144.
Ibidem, pp 144-146.
Ibidem, pp. 112, 145.
Ibidem, p. 131.
Ibidem, p. 112.
LG, p. XVII.
Ibidem, p. 24.
Ibidem, p. 42.
GG, p. 147.
Ibidem,
p. 113.
Ibidem, p. 116.
LG, p. 20.
GG, p. 136.
Ibidem, p. 131.
Ibidem, p. 124, 142.
Ibidem, p. 125.
Ibidem,
p. 149.
Ibidem, p. 150.
Ewert H. Cousins, "Greek Metaphysics in Judaism and Christianity Viewed from a Global Perspective", Œn Achivio di Filosofia,
Anno LIII, Nr. 1, 1985, p. 116.
GG, p. 113.. |
