Andrei Vartic
Institutul Civilizatiei Dacice, Chisinau

Cuvint pre-mergator: de la Densusianu la Savescu

1. De citiva ani buni mai multe ziare si reviste rominesti din New York, apoi si din Romania si republica Moldova, publica "Paginile de istorie ale doctorului Napoleon Savescu", medic american de origine romana. Dominate total de ideea "cuceririi lumii de catre carpato-dunareni", aceste pagini au fost reluate rapid de o multime de sustinatori din intreaga lume pe paginile lor de web,  apoi in emisiuni de radio si tv. Succesul ipotezei doctorului N. Savescu a fost atit de rasunator, incit el a fondat la New York "Dacia Revival International" (o societate numeroasa de simpatizanti, care are filiale in mai multe tari ale lumii), a creat apoi un mare Muzeu Virtual de civilizatie carpato-dunareana pe web (vezi DACIAN VIRTUAL MUSEUM la www.dacia.org), a organizat in anul trecut Primul Congres International de Dacologie (Bucuresti, 15-16 august 2000, hotel "Intercontinental", realizat si sub patronajul economic binevoitor al dr. George Paunescu), iar anul acesta va petrece al Doilea Congres International de Dacologie in aceleasi zile de august. Iar pe 18 august 2001 la Orastie, in inima tarii dacilor, societatea "Dacia Revival International" din New York va da viata inca la o realizare de mari proportii a doctorului Savescu: dezvelirea primei statui monumentale a unui rege dac: e vorba de Burebista, de la moartea caruia se implinesc in acest an 2045 ani. Toate aceste "evenimente" dacice si carpato-dunarene pun cu seriozitate intrebarea cu privire la ipoteza "provocatoare" a doctorului Savescu (publicata si in cartea "Noi nu suntem urmasii Romei", aparuta in 1999), la relatia ei atit cu "Dacia Preistorica" a lui Nic. Densusianu, pe care  doctorul american il declara de cappo mentor spiritual, dar si cu datele arheologiei moderne. Punerea acestei intrebari impune, cum e si firesc, o rostuire corecta a ultimilor informatii ajunse la noi pe calea cercetarii stiintifice din spatiul de cultura dacic si carpato-dunarean.  Or, inceputul de mileniu aduce vesti bune pentru istoria si protoistoria Romaniei.

Mai intii au venit vestile surpinzatoare de la milenarul Calendar Lunar (vezi crescentele lunii pe ceramica cucuteniana): din 24 ianuarie 2001 suntem in unul din cei mai buni ani ai Dragonului, Dragonul de Fier, care se repeta odata in 144 de ani. Si cine dintre admiratorii dacilor nu stie ca Dragonul era zeitatea sub flamurile careia dacii mergeau neinficati la lupte? Mai putini, insa, stiu ca aceiasi daci si-au orientat, exact din punct de vedere stiintific, majoritatea sanctuarelor spre Nordul Ceresc, precesiunea caruia de 25725 de ani o pazeste de citeva miliarde de ani constelatia nordica a Dragonului. Pozitia Polului Nord Ceresc fata de stelele Dragonului reprezinta un calendar anual aproape perfect pentru cine stie sa masoare gradele de cerc. Si dacii stiau sa masoare cu mare precizie gradele de cerc. Iar rotatia zilnica completa a Dragonului in jurul Polului Nord Ceresc reprezinta unul din cele mai sigure ceasuri pentru cine cunoaste mersul zilnic al stelelor pe cer. Si dacii, vorba lui Iordanes, cunosteau serios miscarea stelelor si a constelatiilor. Astazi se poate demonstra cu precizie, prin forta "documetului arheologic", a celui topografic, dar si a celui cosmogonic, astronomic, matematic si geometric,  ca stramosii daci ai poporului romin au fost unii din cei mai mari intelepti ai epocii de dupa Pytagoras, ca ei au cunoscut legile cerului si ale moralei, ca au construit fantastice zidiri din andezite si calcare minunat fasonate, ca au topit superbe aliaje de metale in cantitati uriase si in dopari suprafine, neimaginate pe atunci nici de lumea greaca, nici de cea latina (vezi cartile noastre "De la topografia cosmogonica la Kogaionon", Dava International, 2001, "Drumul spre Kogaionon", Basarabia, Chisinau, 1998, "Magistralele tehnologice ale civilizatie dacice", Basarabia, Chisinau, 1997).

Apoi s-au rotunjit, tot in acest an fundator de mileniu, cei 1900 de ani solari, poate solstitiali, de la inceputul Primului razboi al lui Traian contra lui Decebal. Pentru cei care studiaza atent harta lumii inainte de aceste razboaie si dupa, se vede bine ca este pentru prima data in istoria Romei cind se cucerea un teritoriu care sta ca un ghimpe in coasta Imperiului, teritoriu care nu se incadra armonic in harta lui. De ce a trebuit sa cucereasca Roma acest spatiu bizar, sprijinit pe latul Dunarii de la Portile de Fier, al Daciei lui Decebal (harta stranie a Daciei lui Traian, cu spriginirea ei "artificiala" de enigmaticul punct Drobeta de la Portile de Fier, demonstreaza ca tocmai acest teritoriu reprezinta harta Daciei lui Decebal - Traian nu a cutezat sa-i zadare pe toti dacii - populatia Munteniei, a Moldovei, a Bucovinei, a Maramuresului, a Crisanei si o mare parte din Banat nu a participat la razboi, si nu a fost niciodata ocupata de Roma - de ce atunci urmasii acelor daci, devenind vlahi si romini, vorbesc la fel de bine limba latina a rominilor din fosta colonie a imeriului Romei?)? Si care au fost urmarile acestei cuceriri, dar si ale abandonului Daciei de catre Roma? Trebuie sa reamintim aici ca dupa cucerirea Daciei legiunile Romei au mai realizat doar un singur razboi de cucerire, care a si fost fatal pentru Traian: cel cu partii. De la Hadrian incoace Roma nu a mai cucerit alte teritorii, multumindu-se sa-si intareasca hotarele mai ales in spatiul european, lucru care a influentat categoric dezvoltarea de mai departe a acestui spatiu etno-cultural ce domina actualmente intreaga lume, apoi polarizarea lui fata de cel anatolian, babilonian si egiptean si, mai apoi, fata de cel bizantin.

Tot in acest an solar 2001 se implinesc 1895 ani de la moartea lui Decebal si 2045 de la moartea lui Burebista.  Peste alti cinci ani se vor implini 1900 de la moartea lui Decebal si 2050 de la disparitia lui Burebista. Nu indicam cuiva sa cerceteze chiar acum, multidisciplinar si academic, chipurile luminate ale dacilor de pe Columna lui Traian din Primul razboi dacic sau rochiile formidabile ale femeilor dace. Dar intrebarea cu privire la "medicii lui Zalmoxis" care cunosteau "arta de a deveni nemuritor" (Platon, Harmides) si cealalta, mai veche, cu privire la ciclurile cincinale de sacrificiu ale getilor (vezi cunoscutul citat din Herodot) se cer puse cu seriozitate academica: intimplator oare aceste date rotunde (1900 si 2050) se impart atit de exact la enigmatica cifra 5, cifra care masoara ciclurile zalmoxiene ale dacilor? Am aratat in alta parte (vezi "Ospetele nemuririi", Quo Vadis, 1994) cu destule probe arheologice, cosmogonice si matematice ca disparitia celor mai cunoscuti regi ai dacilor in anii care se pun atit de perfect intr-un echilibru al multiplilor lui 5 (de la moartea lui Burebista pina la moartea lui Decebal au trecut exact 150 de ani) nu este deloc intimplatoare. Nu este intimplator nici faptul ca ciclul de 25725 ani al procesiunilor Polului Nord Ceresc se imparte atit de exact tot la  acest 5 miraculos de care stia parintele istoriografiei, nici legarea sanctuarelor dacice de la Gradistea de Munte si de cifra 5, si de cifra 9, si de numarul 180, si de numarul 104 (care se regaseste paradoxal si in numarul pietrelor perfect fasonate din andezite a Marelui sanctuar rotund de la Gradiste, si in numarul pietrelor care marcheaza rotonda Tropheumului de la Adamclissi).

Si tot in acest an, la 24 martie, s-au implinit 90 de ani de la trecerea in nefiinta a lui Nicolae Densusianu, istoricul romin care a re-orientat spectaculos, inca la inceputul veacului XX, carul cercetarii istorice si arheologice al intregii lumi. Europa de Apus abia-abia recunoscuse oficial (in 1896) existenta paleoliticului superior din pesterile Europei de Sud-West. Multimea madonelor de piatra si de os, de lut ars si chiar din metal nativ, decorul geometric al unei uriase cantitati de ceramica care rasarea pe cimpurile Europei de Sud-Est, insa, nu intra inca in atentia Academiilor "mari" ale Lumii. Iar oamenii de stiinta sirbi, bulgari, romani, credeau "stiintific" ca artefactele gasite de tarani sau arheologi sunt o influenta tarzie, datata dupa 1500 BC, a civilizatiei cicladice si a valurilor de civilizatori veniti in spatiul carpato-dunarean din sud.

Ce surprize au adus insa, dupa 1952, analizele acestor artefacte sud-est europene cercetate cu metoda C14!!! Brusc a devenit clar ca strania ipoteza a lui Densusianu este corecta: ceramica pictata geometric, statuietele de madone, fara insemne clare ale capului (ca in Ciclade, vezi cartea noastra "O istorie geometrica a lui Homo sapiens", unde se incearca o lamuririe a acestei sculpturi primordiale), templul cu fundament, cu insemne geometrice, marile aglomerari de case construite metodic pe algoritmi geometrici si arhitectonici valabili si astazi, prelucrarea metalului nativ, primele sapaligi si chiar pluguri au aparut cel putin in acelasi timp cu cele din Anatolia, Palestina si Irac. Lepensky Vir, Schela Cladovei, Vinca, Turdas, Carmanovo, Rast, Vadastra, Sesklo, Hamangia, Tartaria, Gumelnita, Cucuteni au devenit denumiri de situri arheologice deosebit de importante pentru lamurirea misterului "revolutiei neolitice" (termenul apartine renumitului arheolog englez G. V. Child, care a scris in 1925 si o carte despre civilizatiile danubiene, carte care a trecut neobservata de cercetarea istorica din Romania).

Dar toate astea se intimplau in ultimii 40 de ani ai trecutului deja secol. Ipoteza provocatoare a marelui istoric roman Nic. Densusianu se publica inca la 1913, la doi ani dupa moartea lui. "Dacia preistorica" a fost, previzibil, primita cu raceala de catre colegii de breasla ai istoricului. O mare enigma, care nu face parte doar din traditia de rafuire stiintifica romineasca, invaluie acest senzational eveniment editorial, stiintific si national (citit sub aspectul "nationalismului" european, desigur): de ce catedrele de istorie si institutele academice au primit cu atita rezerva si chiar reavointa ipoteza stralucita a lui Nic. Densusianu? El publicase catre acea data destule studii exceptionale si sub aspectul scrisuluii academic, si a dovezii academice ireprosabile; N. Densusianu era membru al Academiei Romane, avea o capacitate uriasa de a studia si prelucra documente istorice, dar si repere istorice din opera literara a trecutului, din mituri, legende si cintece batrinesti. Marele istoric cunostea multe limbi europene, se documentase serios si cu date precise culese personal in lungi si grele perighieze prin Romania si Transilvania. Si, totusi, la aparitia " Daciei preistorice" marii istorici romini, si in special V. Parvan, au "uitat" de faptul ca Nic. Densusianu era la acea ora unul din cei mai de vaza istorici ai Romaniei...

Incercind sa ingroape ideile provocatoare ale lui Nic. Densusianu, "academicienii" din Romania de atunci au ingropat pentru opinia publica, dar si pentru cercetarea istorica, si superbele studii istorice ale Marelui Hategan (nascut la Densus, in Ardeal, trecut apoi in regat, la Bucuresti) si, in primul rind, neintrecuta "Revolutiunea lui Horia", studiu in care se arata ca inaintea revolutiei franceze rominimea din Ardeal, din inima vechii Dacii, a realizat o revolutie de tip nou, aceea care nu linisteste spiritele omenirii nici astazi: revolutia care revendica unitatea etnica a unui popor dominat minoritar de altul in epoca industrializarii si globalizarii lumii (si ca unica cale de pacificare a spiritelor dominatoare in societatea industriala care abia se infiripa: sindromul distramarii imperiilor multinationale) (Tara Hategului este una din cele mai vechi baze industriale ale lumii: aici s-au ars uriase cantitati de ceramica in neolitic, aici s-a prelucrat, poate in premiera mondiala, metalul nativ, aici s-au fabricat uriase sanctuare in epoca dacica si s-au topit cele mai mari cantitati de fier pe metru patrat arheologic, aici s-au fabricat industrial, din lut ars, cele mai lungi conducte de apa din zonele montane, s-au terasat munti prapastiosi in vederea construirii unor terase pe care nu le egaleaza, dupa estimarile noastre, nici vestitele terasari ale incasilor, s-au folosit metode de lecuire pe care le regasim in medicina traditionala chineza si vedica etc). Dar aceste "noue idei" ale revolutiunii rominesti, realizate si pe baza de revolutie industriala ce clocea in imperiul austro-ungar, inca nu au ajuns sa fie cercetate serios de lumea catedrelor din Romania.