La numai15 ani dupa publicarea "Daciei preistorice" aparea in Marea Britanie "The Danube in the prehistory ", o carte a lui V. Gordon Childe despre culturile neolitice de la gurile Dunarii care confirma in mare parte ipotezele cercetatorului rom^n Nicolae Densusianu despre neolitizarea Europei din epicentrul ei danubian. Cu parere de rau nici "Dacia preistorica", nici "The Danube in the prehistory" nu au devenit carti de capati pentru cercetarea istorico-arheologica din Romania, conservatizmul rigid al celor care nu  accepta ipotezele acestor mari oameni de stiinta intrecind cu mult greselile lor, obiective pentru limitele cercetarii stiintifice de la alec timp. Fara sa intram dupa alte paravane (unul din ele ar fi cel al pactului secret semnat de Romania in anul 1883 cu Puterile Centrale, pact care inchidea drumul spre afirmare a unor oameni de stiinta ca Nic. Densusianu - vezi atacurile total nefondate la adresa istoricului din decembrie 1883 care au dus la plecarea lui din postul de Bibliotecar al Academiei Rom^ne) intram in subiect cu un celebru citat din "Dacia preistorica", pentru aducerea caruia la adevaratul onor al Academiei Romane si al opiniei publice rom^nesti inca se duce o lupta dirza in pofida dovezilor clare puse la dispozitie si de artefactele neolitice descoperite de arheologii romani, si de scrierile fundamentale a unor mari arheologi contemporani. Iata citatul: "Aici la Dunarea de jos si in special in terile Daciei- faptul este cert - s-a format si s-a inchegat centrul cel mare si puternic al populatiunii neolitice in Europa; centrul unei rase noi de oameni, de o statura inalta si viguroasa, cu o veche organizare patriarhala, cu idei severe religioase si cu o pasiune adusa probabil din Asia, de a sculpta in stinca vie statuele enorme ale divinitatilor sale." (Nicolae Densusianu,  Dacia preistorica, Bucuresti, 1913, p. 25)

Dar de la afirmatia provocatoare a lui Nic. Densusianu despre formarea la gurile Dunarii a populatiei neolitice din Europa (dovedita deja, practic, de cercetarea arheologica) si pina la ipoteza naucitoare a lui N. Savescu despre cucerirea lumii (mai corect ar fi sa spunem - civilizarea lumii), de catre civilizatia primordiala a carpato-dunarenilor, este totusi un drum de parcurs. Pentru a-l intelege mai bine trebuie sa cunoastem si limitele ipotezei lui Nicolae Densusianu, si pe cele ale ipotezei lui Napoleon Savescu, iar aceste limite pot fi aflate astazi numai cu ajutorul cercetarii stiintifice multidisciplinare. Fiindca in lipsa documentelor scrise pentru acea vechime (este vorba de paleoliticul superior, perioda aurignicianului si gravettianului, de mezolitic si de neoliticul timpuriu) ramine cercetarea arheologica sustinuta de fizica, chimie, matematica, astronomie, antropologie, etnografie, geodezie etc unica metoda doveditoare obiectiv  a ipotezelor despre care este vorba aici. Cit de importanta este pentru devenirea poporului carpato-dunarean confirmarea acestor ipoteze vom arata in finalul comunicarii noastre.

Or, resursele arheologice moderne sustin cu dovezi "academice" ipoteza lui Nicolae Densusianu anuntata inca la inceputul secolului XX. Europa neolitica s-a inceput cu adevarat la gurile Dunarii, pe malurile primului fluviu sacru al omenirii, in tarile Daciei. Marturie stau tomurile comunicarilor si monografiilor stiintifice despre culturile proto-neolitice si neolitice  Schela Cladovei, Lepenski-Vir, Starcevo-Cris, care se intindea din Banatul sirbesc pina la Nistru, Vinca-Turdas, Parta, Vadastra sau Hamangia (dam numai citeva pilde din exceptionalul florilegiu de culturi neolitice carpato-dunarene), care au culminat cu exceptionala cultura Cucuteni, virful spiritual si tehnologic al culturilor neolitice europene, echivalentul neolitic al Renasterii. Acum se stie precis ca vestitii idoli fara gura si ochi de pe Ciclade se regasesc si in tot spatiul carpato-dunarean, unde apar cu cel putin 4 mii de ani inainte si, cum demonstreaza vestita figurina descoperita de Ilie Borziac la Cosauti, pe Nistru, chiar si cu 14.000 de ani inainte de idolii de pe Ciclade.

Se stie ca pina la aparitia metodelor de C14 multe din vestigiile culturilor carpato-dunarene erau interpretate ca simple influente ale culturilor neolitice tirzii grecesti. Chiar si atunci cind complexele culturale din stratificari aratau ca este vorba de o vechime mai mare, oamenii de stiinta nu indrazneau sa se ridice impotriva autoritatii predecesorilor care desenase alt vector de civilizare a lumii. Or, tocmai noile metode de cercetare stiintifica demonstreaza si adevarul ipotezei lui Nic. Densusianu, si limitele ei.  Metoda lui de cercetare era bazata mai mult pe studierea resurselor istorico -mitologice si literare si mai putin pe cele arheologice pe care le avea atunci la dispozitie. Desi metoda de documenatre a densusianului era fenomenala (lucre demonstrat de superba monografie "Revolutiunea lui Horia", care e de o modernitate exceptionala mai ales in Globalizare, in contextul crizelor globale care se isca intre diferite etnii, religii, culturi) ea avea limite obiective, cauzate in primiul rind de limitele cercetarii arheologice de atunci, care, sa ne amintim, abia acceptase existenta activitatilor artistice ale omului din paleoliticului superior, iar discutiile despre veridicitatea picturilor de la Altamira sau Lascaux inca erau deosebit de fierbinti si la Congresele de arheologie, si in mediile universitare si academice, si in societate. Tocmai din lipsa unor resurse arheologice veritabile Nicolae Densusianu a trebuit sa-si argumenteze ipoteza mai ales cu surse mitologice grecesti si latine (Nic. Densusianu arata, contrazicind pe fratele sau Aron, profesor ultraconservator de istorie si limbi la Universitatea din Iasi, mort in 1900, ca patria zeilor hiperboreeni ai grecilor si latinilor e in "terile Daciei" , iar A. Densusianu, dimpotriva, sustinea originea romana a poporului rom^n si importul masiv de cultura si civilizatie din spatiul latin si grecesc, fiind vorba chiar si de simbolurile preistorice ale mitologiei rom^nesti), cu motive folclorice, unele cetoase, dar si cu multe chipuri antropomorfe, sculptate enigmatic de om sau de natura "in stinca vie" a Carpatilor... Cine stie unde ajungea Nic. Densusianu cu ipoteza sa epocala daca ar fi avut la dispozitie, sa zicem, macar cartile formidabile ale arheologului american Marija Gimbutas, unde simbolurile, tehnologiile, industriile si straturile neolitice sint bine sistematizate si cu regula stratificarii, si cu cea a punerii in timelane prin metoda C14...

Tocmai de aceea nu credem ca vom umbri cumva descoperirea lui Nicolae Densusianu, daca vom arata aici si limitele metodei sale de cercetare, si greselile care au reiesit din aceste limite.

In primul rind este sigur acum ca acea "populatiune neolitica" nu era patriarhala, ci matriarhala. Triburile indo-europene patriarhale, pe care Nic. Densusianu le credea originare de la gurile Dunarii, au venit aici dupa 3000 BC din stepele nord-pontice si sud-baltice. Sosirea acestor popoare "de care" (vorba lui Alecu Russo) si de cai a fost violenta si a intrerupt brutal dezvoltarea spectaculoasa a civilizatiei de Cucuteni, a altor culturi balcano-carapato-dunarene si a roirea lor in toate zonele limitrofe ale Europei, inclusiv in sud si vest. Nu este clar daca noii veniti s-au stabilit pentru un timp indelungat pe malurile Dunarii, sau au purces imediat mai departe, spre zidurile regatelor din Rasaritul Apropiat, Egipt si valea Indului. Nu este clara nici originea mitologiei savante a acestor triburi, mitologie care a modificat profund vectorul dezvoltarii umane prin culturile grecesti, latine si vedice, culturi deja strct indo-europene. S-ar putea ca o mare parte din aceste mitologii savante sa fie preluate de invadatorii indo-europeni de la populatiile vechi, sedentare, matriarhale, ale spatiului carpato-dunarean (asa cum s-a intimplat de foarte multe ori in istoria lumii). S-ar mai putea ca o mare parte din aceste cunostinte mitologice primordiale sa fi fost pastrate in acest spatiu de populatiile vechi amestecate "etnic" cu cele noi.

In al doilea rind: acea noua rasa de oameni din neoliticul european nu era "de o statura inalta si viguroasa". Scheletele descoperite in stratigrafii demonstreza ca omul neolitic sud-est european era mai repede scund decit inalt, iar speranta lui de viata arareori atingea virsta de 50 de ani.

In al treilea rind: ideile religioase ale acestui popor, cum a demonstrat Marija Gimbutas, nu erau severe, ci luminoase si pacificatoare tocmai datorita faptului ca ele (acele civilizatii neolitice primordiale, care au realizat "revolutia neolitica" in Europa de Sud-Est) nu erau razboinice si nu aveau in fruntea Panteonului zeitati masculine dominatoare prin argumentul fortei. Pelasgii lui Nic. Densusianu, se pare, erau mai vechi decit indo-europenii inalti si vigurosi care au cucerit Europa mediteraniana si nord-pontica dupa 3000 BC.

In al patrulea rind: metoda "mitologica" a fratelui sau (repetam: Aron Densusianu vorbea de un implatnt mitologic masiv venit in spatiul carpato-dunarean din Sudul si Sud-West-ul Europei: in poemul epic "Negriada" eroul coboara in Infern, ca in "Divina comedie", pentru a se intilni cu Traian, proclamt de el descalacatorul mitic al populatiunilor vlahe), cu care era foarte bun prieten (acela la ajutat mult la intocmirea bibliografiilor vastelor sale studii), metoda de care inca nu pot scapa o multime de continuatori sinceri ai hateganului, era invechita pentru ipoteza lui Nic. Densusianu. Dar cum n-a avut alte resurse el s-a bazat tocmai pe ea, studiind si adaptind miturile "ariene", indo-europene, patriarhale ale latinilor, grecilor si vedicilor. Or, miturile rom^nesti deschid in straturile lor primordiale tocmai acea splendida gura de rai matriarhala, dominata de zeite pasari si de Ilene Cosinzene in care, surprinzator, rostul barbatului, al lui Fat-Frumos, are mai multe linii comune cu cel al lui Ghilgames (faptele caruia sint provocate de jeluirea mamei sale, indurerata de faptul ca Ghilgames nu mai este atras erotic de sotia sa si, astfel, nu va mai lasa urmasi dupa sine) decit cu ale eroilor patriarhali ai indo-europenilor. Cel mai raspindit cintec batrinesc al poporului rom^n (este vorba de "Miorita") demonstreaza o legatura puternica a eroului anume cu structura matriuarhala a neoliticului (poate si paleoliticului in care nu numai tehnologiile litice s-au pastrat timp de zeci de milenii, ci si traditiile culturale, vezi cartea noastra "Portacul arheologului Ilie Borziac", Dava International, 2002) carpato-dunarean. Nici tatal Eroului, nici Calul, nici pasiunea razboinica a razbunarii barbatesti nu apar in acest mit profund, primordial, ascetic si cosmogonic care mai pastreaza inca in protostraturile sale causistice sintagma "gura de raI"., adica "inceput de civilizatie" Chiar si acele splendide mostre de mitologie pur rom^neasca cu zine, cu vechi temple construite pe algoritmul cifrei 9 (deosebit de importanta nu numai pentru culturile neolitice, dar si pentru cele paleolitice, vezi lucrarea noastra "Intrebarea cu privire la paleoinformatica", Dava International, 2001), cu asezarile spectaculoase ale Soarelui si Lunii, ale stelelor pe cer si ale Caii Laptelui, se incilcesc in metoda lui Nic. Densusianu cu miturile patriarhale ale indoeuropenilor stabiliti in Grecia si in Latium mult mai tirziu decit vechii carpato-dunareni, sedentari pe aceste meleaguri, se pare, chiar de la adevaratul inceput al lumii moderne, care s-a iscat paradoxal si enigmatic la finele musterianului. Chiar si pentru a o identifica pe zeita Dochia, inca vie la acea ora in memoria rom^nilor, el a avut nevoie de mitogramele greco-latine, la moda inca si azi in cercetarea rom^neasca.

Sedentarismul culturilor carpato-dunarene paleolitice este demonstrat astazi nu numai prin sapaturile de la Brinzeni, Mitoc, Tibrinu, Cosauti, Ceahlau sau Ripiceni (unde Nicolae N. Morosan a descoperit primul complex de locuire din musterian), ci si de multe altele realizate in ultimii ani pe intreg spatiul carpato-dunarean si nistrean (in acest spatiul autorul introduce si statiunile nistrene de la Molodova si Proniatin, si pe cele de pe vale Tisei, de la Koroliovo, si pe cele dunarene din Moravia, Austria si chiar Germania, unde omul paleolitic dunarean a creat culturi exceptionale din care se remarca madonele de la Dolyni Vestoniti, Welendorf sau felina de la Vogelherd). Anume sedentarismul culturilor paleolitice primordiale a permis conservarea activitatilor omenesti in straturile paleoliticului superior, lucru care demonstreaza ca a existat un inceput al lumii moderne, lume ce s-a iscat paradoxal si enigmatic la finele musterianului. Acest sedentarism a fost posibil, cum am aratat in alta parte (vezi "O istorie geometrica a lui Homo Sapiens", Basarabia, 2000) si in conditiile resurselor uriase de hrana pe care le crease marginea sudica a Ghetarului, dar si pe cele puse la dispozitie de stepele dunarene si nistrene, aflate in preajma Carpatilor si Balcanilor care asigurau posibilitati mari de inmultire nu numai a turmelor, ci si a oamenilor. Nu se cunoaste nici o roire masiva de populatie din Grecia, Sumer, Egypt si Valea Indului, unde resursele de hrana au fost tot timpul limitate, si tocmai de aceea noi sustinem ca civilizarea lumii a devenit posibila prin roirile care s-au facut mai intii din stepa dunareana si nistreana, apoi din intreg nordul pontic unde aceste resurse (inclusiv cele de sare!) erau in acele timpuri practic nelimitate (paradoxal, dar spatiul carpato-dunarean contine si azi rezerve uriase de terenuri agricole si de pasunat, apa, lemn, sare, petrol, carbune, arama, fier, uran, aur, argint, granit, marmora, andezit etc).

Si inca intr-un punct, al cincilea, mai gresea marele istoric: pasiunea de a sculpta, de a picta in stinca de munte, dar si pe statuiete si pe mari si mici oale de lut, nu era venita in spatiul carpato-dunarean din Asia, ci era tot originala, carpato-dunareana si nistreana. Dar pentru o astfel de provocare chiar si lui nu-i ajungeau in acei ani nici repere istorice, nici resurse arheologice.

Toate aceste minusuri obiective nu diminueaza importanta deosebita a descoperirii lui Nicolae Densusianu si o multime uriasa de oameni au crezut in ea imediat dupa publicarea "Daciei Preistorice". Numarul lor, cum arata evenimentele, nu este in descrestere, ci dimpotriva, in mare si chiar exponentiala crestere. Era normal, deci, ca cineva din aceasta uriasa societate unita de "Dacia preistorica" in jurul ideii epicentrului dacic al Europei, sa treaca radical de la metoda importului mitologic si artistic, acceptata inca de Densusianu, la cea de export a civilizatiei umane de la gurile Dunarii, de "cucerire" a lumii de catre omul primordial al culturilor carpato-dunarene. Acest cineva s-a intimplat sa nu fie un istoric sau arheolog de meserie (dar cum poate sa fie corecta stiinta arheologica si istorica fara cercetarea multidisciplinara, gustiana, a trecutelor epoci?), iar tara sa si-o priveasca in ultimii vre-o 30 de ani de pe inaltimele de sticla si beton ale Manhattan-ului. Numele lui este Napoleon Savescu.

Ce a spus nou dr. N. Savescu, nou peste stiinta densusiana? In primul rind e vorba de scoaterea de catre N. Savescu din trupul operei densusiene a acelei "pasiuni" artistice de a ciopli in stinca chipuri de zei, importata de Nic. Densusianu din Asia ("probail", scrie, totusi, hateganul). Ea nu mai este adusa (la Savescu) din Asia (ca la Densusianu), ci e total de origine carpato-danubiana. Nu doar Europa neolitica, sustinea mai multi ani in urma N. Savescu in "Epopeea poporului carpato-dunarean", ci intreaga lume, inclusiv cele doua Americi, s-a civilizat dintr-un singur spatiu primordial: spatiul carpato-dunarean, adica din " terile Daciei" si de la "gurile Dunarii". Dunarea devine in paginile istorice ale lui N. Savescu primul fluviu sacru al umanitatii si tocmai acest fapt justifica roirea de mai departe a celorlate civilizatii pe malurile Tigrului si ale Eufratului, ale Nilului, Indului si Riului Galben. Tot astfel si limba rom^na, pastreaza la N. Savescu substraturile embrionare ale " limbii adamice" a carpato-dunarenilor. Aratind ca Traian a cucerit doar o mica parte a spatiului locuit de triburile dacice (Dacia Felix nu includea mare parte din Muntenia, Moldova, Bucovina, Maramuresul, Crisana si doar partial Banatul), ca era imposibil ca toata populatia barbateasca a Daciei sa fie stirpita de Traian si ca femeile devotate ale dacilor sa se preacurveasca peste noapte in bai romane cu strinsura legiunilor  homosexuale ale lui Traian (care nici nu cunosteau bine limba latina) dr. N. Savescu sustine ca limba rom^na este mai veche decit latina clasica a Romei, ca este urmasa celei mai vechi limbi a lumii, ca limba rom^na si latina au o origine comuna si o tara comuna: "terile Daciei " si "gurile Dunarii". Mai mult: cercetind simbolurile geometrice ale lui Homo Sapiens dr. Napoleon Savescu arata ca ele au un epicentru comun, spatiul carpato-dunarean, si un pastrator mitic: poporul carpato-dunarean si, in ultimul mileniu, poporul rom^n, urmas "casnic" (cum sustinea pe la 1857 basarabeanul Alecu Russo) al populatiunii daco-vlahe si carpo-geto-dacice. Acest ultim motiv, al raspindirii simbolurilor geometrice in lume, se pare, aduce cele mai multe sanse de isbinda teoriei naucitoare a doctorului american ( vezi si cartea noastra "O istorie geometrica a lui Homo sapiens", Basarabia, 2000).

Or, cercetarea arheologica moderna demonstreaza cu severitate ca inca in zorii umanitatii moderne, la hotarul dintre musterian si aurigniacian, adica pe la 35-40.000 BC in spatiul carpato-dunarean-nistrean a aparut un om nou, homo sapiens sapinens care cunostea simbolul matematic si geometric si-l folosea pentru transmiterea, prelucrarea si depozitarea informatiei, adica pentru a-si calcula mai sigur posibilitatile de fiintare, si, in ultima instanta - Devenirea, din multimea uriasa a probabilitatilor de fiintare. Cercetind aceste simboluri pe vastele arii de raspindire ale lui homo sapiens sapiens, din Europa de Apus pina in cimpia rusa, autorul acestei comunicari a pus intrebarea cu privire la paleoinformatica (vezi mai sus op. cit.,) si a demonstrat ca epicentrul acestei universale stiinte, care l-a ajutat pe homo sapiens sapiens nu numai sa supravetuiasca, ci si sa cucereasca intregul pamint, este sapatiul balcano-carpato-dunarean-nistrean. Este vorba de simbolurile matematice si geometrice, de sirurile senzationale ale lui cifrelor 3, 7 si 9 care apar, se pare, mai intii pe artefactele de la Brinzeni, Mitoc-Dealul Galben, Tibrinu, Cosauti, Molodova, artefacte ce sint datate de arheologi cu cele mai vechi timpuri ale omului primordial. Mai mult decit atit: la Cosauti, pe Nistru, arheologul Ilie Borziac a descoperit una din cele mai senzationale table matematice ale omenirii, datind de la hotarul dintre aurignacian si gravetian, tabla pe care noi am cercetat-o in cartea noastra "Porac-ul arheologului Ilie Borziac". Inca si mai senzationala este descoperirea arheologul Nicolae Chetraru de la grota Brinzeni, de pe malul Racovatului, un afluent al Prutului din zona Mitocului. Aici, la hotarul dintre starturile musteriene si aurignaciene Nicolae Chetraru a descoperit un pandantiv pictat cu desen geometric punctiform care pare sa fie cel mai vechi din lume. Minunea consta in faptul ca punctele incrustate pe liniile eliptice si rotunde ale pandantivului reprezinta citeva siruri numerice care nu sint altceva decit multiplii lui 3, 7 si 9 (si chiar mai mult, cum am aratat in studiul nostru "Intrebarea cu privire la paleoinformatica"). Noi am numit acest pendantiv enigmatic "Columbia de la Brinzeni" si credem ca cele doua state rom^nesti (acestea sint realitatile geo-politice ale lumii contemporane) sint responsabile pentru continuarea cercetarei arheologice din zona Ceahlaului si a Prutului mijlociu si superior, dar mai ales pentru cea din zona grotelor Buzdujeni,Ttrinca, Duruitoarea cit si cu cea din zona Cosauti, de pe Nistru, unde din straturi apare un imens megapolis arheologic ce dateaza din paleolitic pina in epoca protocrestina.

Mari arheologi din intreaga lume demonstreaza astazi ca de aici, din Balcani si Carpati, adica de la Bacho Kiro, Bulgaria, pina la Brinzeni, rep. Moldova, si Molodovo, in Ucraina, pe Nistru, omul modern a cucerit lumea in aurignacian pe doua cai: una spre Europa de Vest (acel om a pictat mai ales naturalist pe stinca grotelor) si alta spre cimpia rusa (unde omul a incrustat mai ales desene geometrice si matematice pe piese mobiliare). Continuitatea carpato-dunareana a spatiului de origine al omului este demonstrata cu putere si de sedentarismul  populatiunilor neolitice, si de cel al poporului geto-dac, si de cel al poporului rom^n, dar si de simbolurile geometrice primordiale care s-au transmis fara discontinuitati majore din aurignacian si pina in zilele de azi. Poate numai sa ne para rau ca marele Nicole Densusianu nu a cunoscut artefactele de la Mitoc si Tibrinu, de la Brinzeni si Cosauti, de la Schela Cladovei si Parta, de la Vadastra si Cascioarele. Dar si mai rau poate sa ne para rau (sic!) de faptul ca noi, modernii, adica toata umanitatea, avind vechinea demonstrata arheologic, continuam sa punem in manualele scolare o istorie falsa a poporului rom^n, popor care prin sedentarismului lui milenar, prin arhitectura locuintei, prin simbolurile geometrice, prin tehnologii si agricultura sta aici, in "terile Daciei" si la gurile Dunarii chiar de la inceputul lumii. Acest sedentarism milenar pune acum in Globalizare, cu seriozitate maxima, intrebarea cu privire la rostul fiintarii omenesti pe pamint, rost care la inceputuri a fost probabil mai bine cunoscut de om. Reiesind din aceste rationament, cel al rostului fiintarii intregii umanitati pe Pamint, trebuie sa cercetatm cu atentie straturile paleolitice si neolitice de sub picioarele noastre. Stind fata in fata cu provocarile uriase ale Globalizarii (vezi cartea noastra "www&musicroom", Dava International, 2002) intoarcerea indelunga a privirii spre oasele ornamentate cu siruri de 7 si 9 linii ale oamenilor din Sud-Estul Europei si cimpia rusa, sau cele de pe desenele naturaliste din Westul Europei, se poate intimpla sa ne dea mai multe sanse de fiintare in cel mai incert moment al existentei omenesti pe Pamint.

Designed by john2000 ©. All rights reserved by authors of this site