N.Săvescu
La 2 iunie 1504 (7512) se stinse
marele dom şi erou al Moldovei Ion Stefan Voievodul, care, în timp de 47
de ani ai domniei sale, a apărat cu curaj şi devotament extraordinar
independenţa politică a Moldovei şi a fost un zid puternic al
creştinătăţii contra extensiunii domniei musulmane dincoace
de Dunăre (ne spune Nicolaie Densusianu în
„Istoria militară a poporului român”, Ed. Vestala, Bucureşti, 2002, p
325).
Ca să inţelegem
situaţia de atunci, trebuie să amintim că sultanul Mohamed II
terminase cucerirea Peninsulei Balcanice. În 1453, el ataca Constantinopolul,
îl cucerea şi îl transforma în capitala imperiului său. În 1459
cucerea Serbia, în 1464 Bosnia, în 1467 Hertegovina şi Albania, in 1475
Crâmul, a cărui guvernare o incredinţează unui han
tătăresc. Atena a fost cucerită în 1458, Peloponezul în 1460.
Thracia, Macedonia si Bulgaria
deveniseră provincii turceşti încă din secolul al XIV-lea.
Valahia ca să-şi protejeze frontierele meridionale împotriva
incursiunilor musulmane, după bătălia de la Nicopol din 1397,
s-a obligat să plătească turcilor un tribut anual de 5000
piaştri de argint.
Peninsula Balcanică fiind
cucerită, Mahomed al II-le trebuia să cucerească şi
Moldova, în felul acesta drumul putând să i se deschidă spre
Transilvania, Polonia şi Ungaria, porţile Europei deschizându-i se.
Plin de curaj şi energie el nu putea să-i ierte Moldovei, care domina
gurile Dunării şi coltul nord-vestic al Mării Negre, refuzul
de-i plăti tribut.
Având aceleaşi convingeri politice ca şi tatăl
său, Baiazet II, fiul şi succesorul lui Mohamed II, invită în
anul 1502 hoardele tătăreşti de pe Volga să se stabilească
pe câmpiile Chiliei şi Cetăţii Albe.
-=Din
nefericire pentru cauza creştinătăţii dar în special pentru
cea a vlahilor şi moldo-vlahilor, principele creştin Mathia Corvinul, fără nici un motiv,
porneşte în anul 1467 la război împotriva lui Ştefan, în fruntea
a 40.000 de soldaţi. El trece pasul Oituzului şi al Ghimeşului,
înaintând spre Suceava, capitala Moldovei, arde Trotuşul, Bacăul,
Romanul şi Neamţul oprindu-se la Baia. Ştefan, văzând
îngînfarea şi imprudenţa adversarului, care nu luase măsurile
necesare de precauţie, trimite oamnei care dau foc oraşului Baia,
şi la lumina flăcărilor şi a lunei, îi atacă pe unguri
care îngroziţi cad sub săbiile moldovene.
Oastea marelui rege al Ungariei
este învinsă iar maretul rege Mathia Corvinul, rănit de trei ori,
este scos din luptă pe targă, ca să nu cadă în mâinile
mânioşilor moldo-vlahi.
El scapă cu mare greutate
strecurându-se prin poteci, ajungând in Transilvania, datoritî „bunătăţii”
unui vlah. Ştefan aflând însă despre trădarea acestui om, îi va
taia capul.
Voievodul Transilvaniei, Ion de
Darocz împreună cu cei 4000 de luptători ai săi au fost
ucişi până la unul.
În anul 1468 Mathia Corvinul
făcu pace cu Ştefan, dându-i castelele Ciceu şi Cetatea de
Baltă din Transilvania.
=De la Martini Cromer „Polonia
sive de origine et rebus gestis Polonorum” Ed.Coloniae Agrippinae, 1589, p.403,
aflăm despre victoria voievodului Moldovei Ştefan asupra hoardelor
tătăreşti ale hanlui Maniac
de peste Volga. Tătarii Zavolgeni, adică cei ce trăiau dincolo
de Voga, trecură peste Boristhene (Nistru) sub comanda hanului Maniac în
anul 1468, împărţindu-se în trei coloane, năvălind asupra
Litvaniei, Podoliei şi Moldovei. În partea Podoliei ce ţine de
Litvania tătarii au făcut prăpăd, luând în captivitate
10,000 de oameni. În partea Podoliei care ţinea de Polonia, tătarii
nu au distrus nimic, regele poloniei fiind înştiinţat de ducele din Tauria, Mengligere despre acest atac.
În Moldova însă,
tătarii au fost învinsi de trei ori de Ştefan
Vodă, care a luat prizonier chiar şi pe fiul hanului Maniac. Hanul
i-a trimis lui Ştefan 100 de soli cerându-i cu ameniţări
să-l lase liber pe fiul lui. Ştefan a dat ordin ca în faţa celor
100 de soli, fiul hanului să fie despicat de viu, iar apoi i-a tras în
ţeapă pe 99 din soli, lasând unul singur in viaţă, cu nasul
şi urechile tăiate, să-i dea de ştire hanului Maniac despre
cele petrecute acolo.
Despre acest război scrie
şi cronicarul Grigore Ureche, în final
Ştefan aducând mulţumire lui Dumnezeu, la 3 septembrie zidind
mânăstirea Putna.
-=La începutul anului 1475 Mohamed
II il trimite pe Suleiman-pasa din Albania,
in fruntea a 120,000 de oameni, sa cucereasca Moldova.
Norocul insa nu-i surâde. Stefan
il atrage intr-o padura de lânga râul Bârladului, din sus de Vaslui, unde-i
distruge intreaga armata.
In aceasta lupta memorabila, de
la locul numit Podul Inalt, au cazut patru
pasi, moldovenii cucerind peste 100 de steaguri, multi captivi si o prada
enorma.
Apoi voievodul dete ordin ca toti
captivii turci, afara de cei mai de frunte, sa fie trasi in teapa. Trupurile celor ucisi in lupta de la Podul Inalt, scrie istoricul
polonez Dlugoss, au fost arse, dar au ramas gramezi mari de oase, care
vor atesta si in secole departate maretia acestei biruinte.
Dar problemele lui Stefan inca nu
se terminara.
Pe când Stefan se afla la Vaslui
lânga Bârlad, ii veni stire de la Soroca, cum ca cazacii au trecut cu hoardele
lor peste Nistru si pradeaza tara. Fara sa piarda timpul Stefan ii loveste
napraznic, noaptea, fara veste la Grumazesti,
ii taie, spinteca si ii goneste peste apa Nistrului, mare parte din ei inecându-se
in undele lui.
Se intoarce triumfator la Suceava
unde Mitropolitul cu preotii il binecuvânteaza ca pe un imparat si biruitor de
limbi pagâne.
-=La mai putin de un an, mai 1476, Mohamed
II , aprins de ura impotriva lui Stefan care-i nimicise armata cea
puternica ,de 120,000 de oameni, care-i alungase garnizoana turceasca din
Chilia, pleaca in persoana impotriva lui Stefan.
Trece dunarea pe cinci poduri cu
o multime de soldati, tunuri, camile si patrunde in Moldova. In acelasi timp
navalesc in Moldova si tatarii din Crâm, veniti in ajutorul turcilor.
Acelasi istoric polonez Dlugoss
ne spune ca Voievodul Stefan nu se inspaimânta de acesti doi inamici foarte
puternici care lovesc Moldova in acelasi timp.
El dadu ordin ca toate bucatele si
fânetele sa li se dea foc, pentru a nu ajunge in mâinile dusmanilor, apoi se
arunca asupra tatarilor, de a caror putere se temea mai mult decât de turci. Ii
loveste, ii invinge si-i goneste pâna la Nistru cu atâta râvna, incât pe multi
ii taie in fuga decât in batalie.
In timpul acestei persecutii,
teroarea cuprinse asa de mult pe tatari, incât ei aruncau jos armele,
arcurile,tolbele cu sageti, hainele de pe ei, seile de pe cai, ca sa poata fugi
mai usor si apoi ca niste turbati, sareau goi in apa Nistrului, unde aproape cu
totii s-au inecat.
Stefan se intoarce repede acum
impotriva trupelor turcilor, imprastiate prin tara, la prada.
Se retrage apoi in munti intr-o
padure numita de turci „Marea de arbori” iar de cronicarii nostri Valea Alba.
Aici pe 26 iunie 1476 are loc
memorabila batalie de la Razboieni.
Moldovenii dau foc la padure, focul determinând la inceput pe ieniceri,
ingroziti, sa se trânteasca la pamânt.
Sultanul Mohamed, observând
aceasta dezordine si lipsa de curaj, din partea celor mai distinsi ostasi ai
sai, apuca un scut si se repede impotriva moldovenior.
Moldovenii sunt invinsi nu de
arme ci de numarul coplesitor al turcilor.
Pierderile turcilor sunt enorme
iar victoria fara rezultat.
Mohamed incearca sa cucereasca
cetatea Sucevei si a Hotinului, dar pierde in amândoua luptele o multime de
ostasi fara a le putea cuceri.
Cu toata infrângerea suferita la
Valea Alba, Stefan nu isi pierde curajul.
Tocmai când turcii voiau sa
treaca Dunarea, ii loveste din senin, le lua toata prada furata din Moldova,
acestea alergând disperati spre celalalt mal. Stefan se intoarce inspre Moldova
si curata tara intreaga de turci. Regele Ungariei, invinsul lui Stefan, uitând
de ce i se intâmplase si lui nu de mult, intr-o scrisoare adresata Papei Sixt
IV-lea , numeste retragerea lui Mohamed din Moldova , o fuga rusinoasa”( Hurmuzaki, Documente, vol.VIII, p.23 1476).
-=Sultanul Baiazet II vrând sa-si razbune parintele intra cu trupele sale in
Moldova in luna mai 1486. Planul sau era ca dupa ce va supune Moldova, sa
stabileasca o legatura directa intre imperiul turcesc cu tatarii de la Crâm si
de pe Volga, sa colonizeze Basarabia cu tatari si sa prefaca Moldova intr-un
pasalâc turcesc.
Trece Dunarea pe la Isaccea,
ocupa Chilia si Cetatea Alba, devasteaza in lung si in lat Moldova, Stefan
ducând doar o lupta de hartuire, de slabire a inamicului, care s-a dovedit
practica , pentru poporul nostru inca din timpuri stravechi. Baiazet II-lea
disperat ca nu il poate intâlni si invinge pe Stefan, obosit de lupta de hartuiala
dusa de trupele moldovenesti, fu silit sa se intoarca peste Dunare.
Din Cronica
Veneta a lui Sanuto Marino ( istoriograful republicei Venetiene-1532)
aflam ca sultanul turcesc când a cucerit Cetatea Alba avea o armata de uscat de
300,000 oameni, iar fortele sale navale erau de 100 de corabii cu pânza, ca in
fine pe lânga sultan se mai afla acolo si hanul tatareac cu 30,000 de oameni
calari.
Despre actiunile de razboi ale
lui Baiazed asupra Moldovei, mai aflam de la analistii
musulmani Saed-eddin si Idris, sc. XVI-lea, informatii folosite si de Hammer in
Istoria imperiului otoman. ”In ziua de 1 mai 1484, Baiazed pleaca la
Adrianopol ( fosta capitala a Romaniei N.A.), de unde se pregati sa mearga
asupra Moldovei.
La 27 iunie armata sa trecu
Dunarea pe la Isaccea, unde veni si Voievodul Valahiei cu un corp auxiliar de
20,000 de oameni.
La 6 iulie Baiazet impresura
cetatea Chilia si in 7 zile o cuceri.
De acolo porni impotriva Cetatii
Albe ( Akkermanului) unde ajunse in 9 zile.
Asediul acestei a durat 16 zile,
cadera acestei ne este descrisa de Andrea Cambini din
Florenta, care a trait in timpul acestor evenimente.Acesta povesteste
cum la inceput Baiazet a dat voie trupelor sale sa cutreiere si sa prade
tinutul, apoi vazând ca cei din cetate nu se misca a dat ordin ca zidurile
acesteia sa fie batute cu artileria din mai multe parti, darâmând cât mai mult,
si dând astfel sansa coloanelor sale sa atace.
Oamenii din-nauntru insa se
aparau foarte bine, respingându-i cu mare impetuozitate, intrebuintând pentru
apararea lor sageti, focuri, darde si pietre, si se purtara cu atâta inima
incât ranind si omorând un numar mare de
inamici, ii gonira de mai multe ori.
Dupa zile de atac fara succes,
Baiazit trimise un sol sa le spuna ca turcii vor sta si vor lupta zi si noapte
pâna vor lua cetatea si nu vor cruta pe nimeni, indiferent de sex ori vârsta.
In cazul in care se vor preda le va asigura libertatea. Auzind cei din cetate
propunerile sultanului si ne vazând nici o scapare, si finca ramasesera foarte
putini, au hotarât sa primeasca conditiile sultanului si predara cetatea.
Sultanul isi tinu promisiunea.
-=Dar nu numai ungurii, tatarii si turcii ataca Moldova. In
anii 1497 si 1498 regele Ion Albert al Poloniei,
dornic de glorie, crezând ca Moldova este slabita vine sa supuna aceasta tara.
Sub pretext ca doreste sa mearga impotriva turcilor, ca sa ia din mâinile
acestora Chilia si Cetatea Alba, de fapt dorind sa-l puna in fruntea Moldovei
pe fratel sau Sigismund. El cheama lânga el
la acest razboi pe Alexandru-duce de Lituania,
pe Tifen, magistratul cavalerilor teutoni si
pe ducele Masoviei. In fruntea a 80,000 de
ostasi patrunde in Moldova, inaintând spre Suceava. Stefan ii blocheaza insa
toate drumurile de aprovizionare dinspre Polonia si Rusia.
Situatia devine dificila pentru
trupele inamice datorita lipsei de apa, bucate si nutret.
Descurajarea creste, disciplina
scade, asa ca ridica asediul Sucevei dorind sa se intoarca acasa. Ei au inceput
sa se retraga, fara nici un fel de ordine, comitând tâlharii si jafuri asupra locuitorilor pe unde
treceau. Pe când trupele dusmane, dupa un drum de patru zile, sosesc in padurea
numita „Bucovina”, o multime de tarani pedestri le inconjoara din toate
partile, dau navala asupra lor, inchid drumurile de iesire cu arbori taiati,
rastoarna carele si rastoarna asupra armatei inamice arbori pe care ii taiasera
inainte din radacini.
Lupta, dupa cum o descriu autorii
polonezi, a fost una din cele mai inversunate si mai crâncene. O mare parte a
armatei regelui Poloniei dispare aici, o mare parte a nobilimii celei alese a
Poloniei si Rusiei se stinge sau cazu in captivitate. Dupa Cromeri „ Polonia sive de orgine et rebus gestis Polonorum-
1589, p.440 ..” Cu aceasta ocazie Stefan se arata de o crudelitate mai
mult decât barbara, anume el dete ordin sa macelareasca in fata sa pe toti
captivii, scapra doar cei ce cazura in mâinile turcilor si tatarilor, care fura
dusi in captivitate. Unii dintre acestea se intoarsera dupa câtva timp in tara,
cum a fost cazul lui Ioan Tencini, Petru Prochnici........
Acest razboi dete apoi nastere la
pagube mari si suferinte grele pentru poloni si rusi.
Anume, Stefan, dorind ca sa-si
razbune injuria ce i-o facuse regele Poloniei si pentru razboiul nedrept
inceput de acesta, se ridica in primavara anului urmator cu trupele sale usoare de moldoveni,
turci si tatari si navali in Polonia si in provincia Rusiei, apoi trecând pe
lânga cetatea si orasul cel intarit cu ziduri al Leopolei, inainta pradând in
lung si in lat pâna la orasul Canciuga si la râul Visloc, raspândind in toata
Polonia o teroare enorma, fiindca nimeni nu era pregatit, ba nici nu avea
curajul ca sa stea inaintea acestui inamic, ci toti cautau numai sa fuga, unii
ascunzându-se prin fortarete, altii prin paduri si munti nestrabatuti. Insa
moldovenii , luând urmele celor fugiti, prinsera o multime mare de oameni de
ambele sexe, de toate conditiile si etatile, ii tarara in sclavia demna de
compatimit si-i imprastiara in toate partile, astfel ca Thracia, Scythia si
Asia erau pline de sclavi rusesti.
Se zice ca atunci au fost luati
ca robi de razboi si mânati inainte ca vitele peste 100,000 oameni, cu o
multime nemasurata de turme, de cirezi si tot felul de prazi.
” Aceasta a fost urmarea faimoasei
batalii din codrul Cosminului, care a adus
pagube si suferinte enorme pentru Polonia si Malorusia. Gloria si numele lui
Ion Stefan Voievodul Moldovei ajunse cunoscut peste tot in lume.
Uzun Assan, regele
Persiei, trimite ambasadori la Stefan
cel Mare , rugându-l ca impreuna cu alti printi crestini sa se ridice in contra
oribilei puteri a otomanilor.
Papa Sixt IV-lea, in bula ce o adreseaza crestinilor in anul 1476, numeste
pe Stefan „ adevarat atlet al credintei crestine” .Senatul venetian il felicita
pe domnitorul Stefan pentru victoriile sale asupra turcilor.
Cele mai sincere si frumoase
elogii le aduce lui Stefan istoricul polonez Ion
Dlugosz, cronicarul din Cracovia, contemporan al sau: „O barbat minunat, care nu e cu nimic mai
inferior decât ducii eroi ai vechimei si pe care noi il admiram atât de
mult...............................Dupa judecata mea, dânsul este cel mai demn,
caruia sa-i deie domnia si imperiul militar peste toata lumea, si lui sa i se
incredinteze prin sfatul, prin intelegerea si hotarârea comuna a tutu4ror
crestinilor , demnitatea de comandant suprem si duce in contra turcilor.....”( Dlugossi, Hist.
Polon, tomus II – 1712-, p.528 ).
De la medicul
sau, Mathei Mauriano, la anul 1502, aflam ca Stefan cel Mare era un om
intelept, demn de multa lauda, si foarte iubit de supusii sai. El a avut 36 de
batalii din care a pierdut doar doua.
El a zidit 44 de mânastiri si
biserici.
Meritele aduse de el poporului
nostru, serviciile aduse de el crestinismului si civilizatiei Europei sunt de
neuitat.
Pe 3 iulie 2004 ( anul 7.512) s-a
sarbatorit in Dacia la Putna acest eveniment deosebit, 500 de ani de la
incetarea din viata a marelui voievod Stefan cel Mare si Sfânt.